El Camino - Partea III de Lelia Mihail publicat la 12.09.2010
Roncesvalles
     Daca schimbi felul in care faci lucruri obinuite, dai voie noului om sa creasca in tine.
Daca eu sunt cel ce hotarasc, atunci e bine sa vad partile bune ale situatiei.
Privind oraselul din fata mea am inceput sa-i creez o intreaga poveste. Oraselul nu mai era doar un loc unde sa -mi incalzesc sufletul cu vin si trupul cu o patura ci un cadru istoric. Lumea era aici in jurul meu si am inteles ca rar ii dadusem atentie pana atunci.
Roncesvalles era o fosta manastire medievala. Putinele sale cladiri apartin unui ordin religios doar hanul este cladire "laica".

     Petrus mi-a prezentat aici un mare vrajitor, parintele Jordi.
L-am urmat intr-o capela mica, unde parintele se aseza la o masa si aprinse niste ierburi, umpland odaia cu parfum.
El mi-a spus ca in afara de drumul oe care tocmai il parcurg mai exista inca doua drumuri" Drumul Ierusalimului, care este drumul Graalului si Drumul Romei.
Pe langa cele trei drumuri stiute, mai exista si al patrulea, pe care chiar daca ajungi sa il faci nu vei spune nimanui ca l-ai facut.
Pe drumul spre Santiago nu am vazut decat: trei carti in care a fost inscris numele meu: a madamei Lourdes, a parintelui Jordi si cartea puterii, in care aveam sa-mi inscriu singur numele.
     De multe ori, de-a lungul existentei noastre, ne vedem visele neimplinite si dorintele frustrate, dar trebuie sa continuam sa visam, altfel sufletul moare, iar agape nu mai patrude in el.
     Primul semn ca ne inabusim visele este lipsa de timp.
Al doilea simptom al mortii viselor noastre este cerutudinea.
Pentru ca nu dorim sa privim viata ca pe o mare aventura ce urmeaza a fi traita, ne apucam sa pozam in intelepti, drepti si corecti in putinul pe care il cerem de la viata.
Al treilea simptom al mortii viselor noastre este pacea. Atunci ne consideram maturi, lasam deoparte fanteziile copilariei si atingem realizarea personala si profesionala. Am renuntat la lupta pentru vis ,am renuntat la LUPTA DREAPTA.
Avem o scurta perioada de liniste dar apoi visele incep sa putrezeasca si infecteza aerul in care traim.
Devenim cruzi cu cei din jurul nostru, sau ne indreptam cruzimea chiar asupra noastra.
Apar bolile si psihozele.
Ceea ce voim sa evitam-deceptia si infrangerea- devine singurul testament al lasitatii noastre.

     Iar intr-o buna zi visele moarte si putrezite fac aerul imposibil si ajungem sa ne dorim moartea, moarte eliberatoare de certitudini, ocupatii si acea pace groaznica a amezelor de dumineca.
     Pentru a afla cand suntem cruzi cu noi insine, trebuie sa transformam in durere fizica orice tentativa de durere spirituala: vinovatia. remuscarea, nehotararea sau lasitatea.
Si Petrus ma invata EXERCITIUL CRUZIMII.
    
Shirley MacLaine
     La Roncesvalles se intalnesc 2 mari traditii: a pelerinului si legendele despre Carlesmagne.
In sfarsit Ana si cu mine am intrat in refugio-ul de la Roncesvalles, frante de oboseala si rizand de durere. Baraca plina de pelerini era intunecata, plina de pelerini care dormeau sforaind si tusind.
In fund am vazut o luminita a unui bar unde am gasit o supa unsuroasa de ciuperci care ne-a imbolnavit.
Murdara si imbacsita de transpiratie rece mi-am infundat dopurile in urechi si am adormit.
In noaptea asta i-am visat aproape pe toti barbatii pe care i-am cunoscut vreodata.. Era ca si cum visam o purificare a ceea ce traisem in cadrul acestor relatii.

     Incheiasem capitolul cu ei si eram gata sa trec la un alt mod de abordare a sexualitatii mele. Puteam simti ca in fiecare caz nici unul din noi nu fusese intreg. Ne cautasem pentru a umple un gol din noi insine; incercare de a gasi cealalta jumatate a cine eram noi cu adevarat.
     Adoua zi, dimineata ne-am indreptat spre manastirea Real Colegiata unde m-am rugat sa pot parcurge tot drumul si sa nu ma opresc( asa cum obisnuiam eu).
---------------------------------------------------
Aici a aparut, Javier, un tanar care i-a propus o relatie romantica, pe care a respins-o nu fara oarecare remuscare.
-----------------------
M-am sucit si rasucit in somn, punand sub semnul intrebarii rolul sexualitatii in viata mea.
Ceva se schimbase in mine de cand spiritualitatea devenise o parte fizica din viata mea. Acum puteam simti emergie si era mult mai mult decat hormoni activati.
Cu fiecare partener simtisem ceva linistitor de familiar. As putea spune ca atunci cand recunosteam ceva adanc in ochii de suflet al unei persoane, aceasta era de ajuns. Eram interesata de ceea ce era sub constienta. Eram dornica sa-mi fac inteleasa propria intimitate ca si sa o aflu pe a lor. Doar ca barbatii fug atunci cand le cer sa-si arata intimitatea. Le e frica atunci cand n-au nimic ascuns. Frustrarile cresteau si incepeau scandalurile. Cum mie nu-mi place sa lupt, renuntam si sfarseam relatia. Ei erau cei care plecasera. Voiau sa ramana in inchisoarea lor autoimpusa si isi cautau o femeie care sa le menajeze temerile si sa nu-i provoace sa evolueze prea mult.
Acum la cei 60 ani ai mei nu ma mai interesa jocul care insoteste atat de multe relatii. Ma interesa doar cineva care sa gandeasca si sa simta ca mine.

     Cand, in sfarsit, am adormit, am visat ca eram calare pe un cal alb si ma indreptam spre apus.
M-am privit in vis. Paream o persoana din alt timp dar drumul imi era familiar. Eram imbracata intr-o rochie ce parea de tiganca, aveam parul si ochii negri si pielea de culoarea laptelui cu cafea.
Alergam prin padure si ma simteam libera desi stiam ca sunt urmarita.
Printre copaci l-am vazut pe Javier. Nu arata ca acum dar am stiut ca e el. Era cu o fata cu pielea alba. Tremura si dorea ajutor.
Am privit in spate spre cei care ma urmareau.
L-am saltat pe cal in spatele meu si am plecat.
El o privea spre fata care a rasuflat usurata ca va fi salvata de cei care ma urmareau.
Uitandu-ma in spate, am vazut soldati in armuri. Cel din fata purta o cruce pe care o tinea drept in sus in timp ce galopa pe urmele mele.
comentariu
Pana aici lucrurile s-au desfasurat cam la fel pentru ambii autori care au pornit pe drumul sabiei. In continuare situatiile sunt asa de diferite incat se da impresia ca nu mai e vorba de acelasi drum. El a pornit pe calea masculina, ea pe calea centrala.