Cabala - Partea VIII de Rav Michael Laitman publicat la 16.09.2010
De la dorinta de a intelege,la dorinta de a crede
     Omul, precum si sugarul, cere doar sa fie satisfacut, iar consimtirea de a depune vreun efort depinde de placerea anticipata în schimbul acestuia.
Cu aparitia intentiei de a efectua o munca spirituala prin studiu, corpul se revolta pretinzand sa fie rasplatit : ce profit voi avea din asta ?

     La aceasta intrebare exista 4 raspunsuri:
1. Scopul este acela de a intrista - scopul cel mai rau, pentru ca include in sinea sa dorinta de a cauza rau altora.
2. Scopul este acela de a deveni cineva important prin studiul spiritualitatii, de a castiga o pozitie inalta, respectata: bani, casnicie reusita. Acest scop este preferabil primului, pentru ca realizarea sa este reflectata si asupra altora. Adica, omul depune munca de dragul altora, fiind rasplatit.
3. Scopul este acela de a primi rasplata numai din partea Creatorului, Creatorul este cel care stie ce munca interioara este depusa in timpul studiului Cabalei. Omul avand acest scop nu este atras de cinste, ori rasplata din partea semenilor, ci doar de la Creator. Insemnatatea acestui tel consta in faptul ca omul munceste pentru Creator, de la El asteptandu-si "salariul".
4. Scopul este acela de a lucra pentru Creator, cu intentia de a i se dedica in întregime, fara a se astepta la nimic in schimb.
     Doar în cazul numarul 4 egoismul ramane fara nici un raspuns la intrebarea „ce voi castiga din asta?
Acest om nu are raspuns, tot ce ii ramane este de a se indrepta spre "credinta deasupra ratiunii".
Astfel stand lucrurile, omul lucreaza spre a se detasa de ratiunea si felul de a simti pamantesti, spre a se indeparta de criticismul inteligentei.
El se daruie viata si destin, cu totul, Divinitatii atotstapanitoare, avand absoluta siguranta in Guvernarea Creatorului.
Din acest moment el are responsabilitatea de a-si concentra toate puterile, gandurile, simtamintele, spre Creator si spre maretia sa.

     Problemele cotidiene obligatorii le rezolva ca de obicei, insa ideile si dorintele sale sunt indreptate doar spre Creator. El respinge intru totul vocea interioara care ii critica faptele. In aparenta, se leagana in vant, fara terenul solid al ratiunii, insa de fapt el se afla în Palatul Luminat al "credintei deasupra ratiunii".
     Cum oare se poate ajunge la aprecierea "calatoriei spirituale" si la dulcetea imensa cuprinsa în ea, fara sa o fi trait mai dinainte?
In situatii de vid spiritual, cand lipseste sentimentul importantei spiritualitatii, cand ne simtim departe de Creator, in acel timp suntem patrunsi de frica prelungirii acestei perioade, numita lucru obisnuit, cotidian.
Acest lucru cotidian este in cele din urma acela care conduce la inaltarea spirituala a zilei a saptelea, Sabat. Din momentul în care omul ajunge la intelegerea profunda a importantei spiritualitatii, el nu mai are nevoie, ba i se si interzice, munca interioara.
Din acest moment ii ramane doar sa „respecte” Sabat-ul, primit cadou de la Creator, avand grija sa nu-l piarda
.

     In mod natural, omul cufundat pana peste urechi intr-un anumit subiect, nu este in stare sa critice in mod obiectiv subiectul studiat, fiind ferm convins de adevarul acestuia.
In masura in care se va obiecta contra modului sau de gandire, sau de a actiona, el va fi si mai inversunat in a-si apara principiile. Acestea fiindu-i convenabile, nu va renunta la a le apara.
Un om care este gata sa renunte la mersul pe drumul obisnuit, si se ofera sa fie guvernat din inaltime, descopera treptat ca ideile si actiunile de pana acum sunt departe de a fi perfecte.
Incet-incet ajunge la concluzia ca adevarul se afla anume in cele ce urmeaza a fi invatate, pe principiul denumit in cabala: "vom face si vom auzi" .
     Daca ne vom focaliza pe ALTRUISM, lumina va sosi de la sine. Scopul Creatorului este acela de a face bine celor creati - noi.
Toate celelalte lucruri care exista , au fost create doar pentru a servi acestui scop principal.
Insa pentru a castiga binele acesta, este obligatorie corectarea dorintei de a primi - dorinta egoista - si de a o transforma in modul de a ne delecta dorit de Creator, corectat.

     Deci conform acestuia omul poate inceta de a mai alerga dupa voluptati, avand doar o singura grija: sa ajunga la corectarea sa.
Trebuie sa indreptam toate eforturile spre a ajunge la conditiile potrivite pentru ca Lumina sa ne poata ajunge, ca sa o putem primi. Cu alte cuvinte, sa fim preocupati numai de crearea de idei si dorinte altruiste, si nu de Lumina în sine. Atunci vom simti placerea spirituala imediat.
Mai devreme sau mai tarziu vom ajunge la concluzia ca este inevitabila realizarea corijarii sufletului.
     Evolutia umanitatii, care greseste necontenit, fara sa se invete minte, este inmagazinata in Sufletul etern, si nu in corpul material. Suferintele traite de noi nu se pierd, si nu sunt de prisos.
Intr-una dintre incarnari, va sosi momentul fermecat in care Adam ajunge la acceptarea necesitatii corectarii sufletului. Atunci, drumul presarat cu dureri va elibera locul sau dezvoltarii spirituale.
     Lumile inalte spirituale, ne apar ca opuse, inversate, si pe buna dreptate. Asta se datoreste faptului ca in lumea aceasta, legile sunt bazate pe egoism, pe dorinta de a stapani si de a intelege, pe cand, natura lumii spirituale este "altruismul absolut" - dorinta de a darui si de a crede.

     Natura materiala si cea spirituala exista alaturi,fiind pe deplin opuse, neavand nimic în comun. Vom avea capacitatea de a vedea ceea ce se petrece in sferele spirituale, doar preschimband vointa de a primi in vointa de a darui, dorinta de a intelege in dorinta de a crede. Altfel, oricat ne-am stradui, nu putem avea nici cea mai mica idee ce inseamna lumea spirituala. Senzatia de nemurire, eternitate, isi are originea in despartirea definitiva de Ego.
Nu este de ajuns a crede in Creator. Credinta trebuie sa si fie inreptata inspre binele Lui, in asa fel incat sa fie dezinteresata, adica fara sa asteptam de la El indeplinirea vreunei dorinte.
     Rugaciunea inseamna a ne adresa Creatorului, ea avand ca scop, a trezi intr-insul dorinta de a ne ajuta sa-i intuim importanta si maretia. Numai cei care simt cu adevarat o astfel de dorinta, primesc raspuns de la Creator, prin inaltarea lor în lumea spirituala, unde Creatorul se releva în toata splendoarea si maretia sa. Prin aceasta i se confera celui care doreste acest lucru, puterea de a-si transcende propria natura.

     Atingerea eternitatii depinde de obtinerea Luminii Creatorului, care ofera puterile colosale necesare pentru a ne impotrivi naturii noastre si sa o neutralizam, eliberandu-ne de egoism. Dupa aceasta, omul simte ca nu se va mai putea niciodata reintoarce la egoism, si din acel moment va trai intotdeauna in lumea spirituala, cunoscand sentimentul nemuririi, al infinitului, in care prezentul si viitorul se suprapun, nediferind intre ele.
     Creatorul se afla in repaos absolut. Tot astfel suntem si noi, creatiile Lui, atrasi spre starea de odihna. Ne zbatem sa ne realizam dorintele, iar apoi ne relaxam in urma efortului depus.
Creatorul a emanat 2 forte, menite sa contribuie la inaltarea noastra spirituala: o forta care impinge, preseaza - sub forma suferintei, si o forta de atractie - sub forma placerii.
Numai impreuna, aceste doua forte reusesc sa ne miste, sa ne oblige sa progresam.
     Omul sa nu i se planga Creatorului pentru faptul ca a fost creat lenes! Lenevia isi are meritul ei, nepermitand cheltuirea de energii, degeaba, pentru multumirea oricarei dorinte nevaloroase. Lenea face pe om sa cantareasca bine la fiecare pas, in ce masura are de castigat - placerea raportata la cantitatea de efort depus.

     Nici din fata suferintelor nu evadeaza omul in mod automat, ci mai intai le cerceteaza intelesul, incercand sa traga concluziile si invatamintele lor la maximum.
Ele il fac sa actioneze, efectuand miscarile atat de greu de executat pentru el. Prin felul sau, omul ar dori sa obtina pe deplin realizarea egoismului sau, in orice situatie pe care o traieste.
Societatea cu legile si regulile ei, îi împiedica sa-si exprime cu totul egoul sau, reducand la minimum potentialul sau destructiv. Masura in care omul sufera de nerealizarea unor dorinte este o functie a intensitatii dorintelor respective.
     Uniunea spirituala se realizeaza cand doua obiecte spirituale ajung sa se echivaleze prin caracteristicile lor.
Bucuria Creatorului aflandu-se in starea de a darui fata de cei creati, plus cei creati, care doresc sa se bucure numai de dragul Creatorului, formeaza impreuna ceea ce se numeste echivalarea formei, echivalarea insusirilor.
     Senzatia unificarii perfecte da nastere iubirii spirituale, si viceversa, iubirea divina da nastere la unificare.
Omul aflat în aceasta stare nu este deloc doritor sa se desprinda din ea, si nu doreste sa se intoarca sub stapanirea dorintelor anterioare.
Locul golit de inteligenta individului, este ocupat de inteligenta Divina.
Prin doua mijloace este mobilizat omul: mintea si inima. Daca reuseste sa-si invinga tanjirea dupa voluptatile terestre, el de fapt trece peste imperativul inimii sale. Locul eliberat de ego din inima sa poate fi ocupat de-acum de voluptati spirituale, genuine, indreptate spre el din inaltime.
     Cand omul rezista celor vazute si intelese prin ratiune, el este gata de fapt a se debarasa de dorul de a se delecta, prin realizarea rationala a realitatii sale.
Acest deliciu o data refuzat - a fi gata sa mearga impotriva propriei pareri - duce si la neutralizarea egoului, din instrumentul acesta de a actiona, din gandire.
Acest drum se numeste "credinta deasupra ratiunii" , ea umple mintea golita de ego, cu inteligenta Creatorului, in concordanta cu care va actiona de acum inainte.
     Lumina - haor, care da viata Emanatiei - briyah, si prima emanatie - egoismul, fiind chiar catalizatorul eliberarii - gheulah.
Desi noi nu simtim acest lucru, Lumina Creatorului, patrunde si reumple, inunda intreaga Emanatie, inclusiv lumea noastra. Aceasta este lumina care da viata Creatiei Emanatiei, fara de care viata nu ar fi posibila si fara de care ar dispare materia din care a fost faurita întreaga realitate, toate fiintele.

     Aceasta LUMINA A VIETII, o putem regasi in toate obiectele materiale din jurul nostru, din lumea noastra, in care Ea este "invelita", infasurata, ascunsa.
     Majoritatea oamenilor nu au posibilitatea sa perceapa Lumina Creatorului, ci doar expresia sa exterioara.
Putine persoane o sesizeaza prin studiul stiintei cabala, si rareori unii, deosebit de dotati au capacitatea de a simti in totul Lumina Creatorului.
Acestia din urma percep tot ce exista si se întampla ca fiind emanat de catre Creator si inunda totul.
     Scopul Creatorului prin crearea Omului-Adam, a fost acela de a-l inalta spiritual pana la nivelul Sau, pana ce va deveni exact ca si El.
Iar aceasta se va realiza prin aducerea omului in situatiile cele mai umilitoare, de unde sa strige dupa ajutor, pentru a fi eliberat de durere.
Egoismul i-a fost conferit omului pentru a-l conduce la decadere, de unde nu va mai avea incotro, ci doar sa caute drumul spre eliberare, salvare, mantuire.
     Deoarece Creatorul este Lumina, emanatul a fost creat ca fiind umplut de "lumina placerii".
La inceput, lumina placerii a umplut intreaga existenta a primului emanat - egoismul.
Mai tarziu, Creatorul a limitat difuzarea Luminii si a ascuns-o. Ca rezultat, creatia a inceput sa simta , in locul luminii, sentimente ca durerea, vidul, intuneric, tanjire, si in genere suferinta cauzata de nesatisfacerea dorintelor de a atinge placere si pace.
Pentru a mentine pe om intr-o oarecare bucurie de a trai, i-a fost lasata posibilitatea unei mici cantitati de placere, numita luminita, scaparare, reprezentata de micile placeri lumesti.
Purtati de subconstient, noi toti alergam dupa Lumina Emanatorului.
Noi suntem sclavii acestei pasiuni naturale, rezultata prin ascunderea Creatorului.
Aceasta ascundere, inaparenta a Emanatorului, nu este intamplatoare.
Daca Lumina sa ne-ar fi umplut, in mod automat am fi fost sclavii acestor placeri, si in mod inevitabil ne-am fi pierdut independenta.
Cu toate acestea chiar si independenta primita nu este perfecta, pana ce nu vom ajunge la dorinta de a ne reuni cu El.
Aceasta independenta fata de Lumina, este umbrita de stapanirea absoluta a egoismului asupra vietii noastre, asupra sentimentelor si a ideilor noastre.
Astfel, liberul arbitru poate functiona doar în 2 situatii:
1- cand omul nu este constient de prezenta divinitatii, deci nu simte ca totul este sub puterea Creatorului.
2- Omul i s-a impotrivit cu succes propriului ego, el este pe deplin constient de guvernarea providentei divine, si el este armonios reunit cu aceasta. Liberul arbitru lucreaza evident prin refuzul sau de a renunta la aceasta stare, dorinta sa este de a permanentiza acest grad .

     La fiecare pas pe drumul spiritualitatii, este necesara interiorizarea sentimentului unicitatii guvernarii divine. Sentimentul independentei si a existentei separate a fiecaruia dintre noi, provine de la egoismul nostru.
Desprinderea din catusele egoului este conditia atingerii Divinului si a reunirii cu acesta, devenind o parte integrala a Creatorului.
Primul pas înspre spiritual, este în timpul „absentei” Creatorului care se ascunde si consta în a crede ca toata situatia este doar o iluzie subiectiva a simturilor, care sunt instrumentele omului, dar aceasta este perioada destinata lui în mod special, pentru a aduce progres.
     Un om la inceputul calatoriei spirituale, trebuie sa accepte macar faptul ca adevarul este dincolo de aparente. Adevarul asteapta sa fie cuprins de el, in „VASELE” sale, pas cu pas, centimetru cu centimetru, spre corijarea spirituala a insusirilor.
Placerea care urmeaza sa fie traita in timpul studiului, este ascunsa inca pentru cel care isi cultiva propria corectare, precum si Creatorul ii este ascuns.
Acest lucru are scopul sa-l caleasca pe om pentru Credinta deasupra ratiunii. Prin acceptarea faptului ca neplacerea resimtita acum este datorita vointei Creatorului, omul face primul pas spre inaltarea spirituala.
Cu toata suferinta in care se afla inima sa golita si chinuita, contra bunului simt al ratiunii, omul tinteste prin toata fiinta sa la realizarea perceptiei Creatorului, la a ajunge aproape de El.
El transcende spre credinta deasupra ratiunii, se asociaza cu dorita sa genuina de a-L percepe.
Si intr-adevar, Creatorul i se dezvaluie in toata splendoarea Sa! Astfel se realizeaza legatura cu Creatorul, aceasta fiind destinatia fiecarui om, chiar daca este inconstient de acest dor.
     In mod paradoxal, insasi neplacerea din studiul spiritualitatii, aduce cu sine nasterea sperantei constiente si senzatia urgentei atingerii acestui scop, acela de a ajunge la Creator!
Dorinta adevarata care il duce irezistibil, cu o mare forta, atat de necesara spre descoperirea Lui. Forta credintei este de fapt capacitatea unei personae de a-L percepe pe Creator. Ea este direct proportionala cu potentialul de a crede, in ciuda celor mai grele suferinte, cand omul gaseste puterea de a-L invoca din strafundul inimii, unde credinta sa ramane neclintita.
Omul acesta, cand se roaga nu cere altceva decat sa poata sa-si mentina credinta deasupra ratiunii, avand unica placere in viata - spiritualitatea. El cere sa-i fie permis acest mod de a crede, deasupra ratiunii, chiar dupa ce i se va revela Creatorul si il va cunoaste.

     Asa numitele coji indeplinesc 2 roluri de a deranja: acapararea si „suptul” de catre coji: omul care pierde interesul in exersarea sa interioara, in studiu, si totusi se forteaza sa ramana pe traiectorie, sa inainteze, se impiedica de „acapararea” cojilor. "Coaja" il copleseste cu ganduri despre lipsurile lumii spirituale, pana ce ajunge sa simta ca aceasta e golita de inteles, ca desertul.
Uneori, cojile reusesc sa coboare importanta Creatorului in ochii sai, indepartandu-l de la studiu si de la credinta sa. Omul astfel invins de coji, ajunge la starea denumita: „divinitatea în pulbere”.
Dar lucrurile nu iau sfarsit aici. Omul se ridica din praf singur si continua sa caute si sa regaseasca intelesul in spiritual, desi cojile nu se lasa usor invinse.
Ele au puterea sa „suga” succesele realizate, prin sugerarea ideii ca ar fi mai favorizat daca ar lucra pentru propriul interes si nu de dragul Creatorului.
In masura în care abdica in fata suptului cojilor, placerea din spiritual va trece la egoism.
Omul poate rezista si in cazul sugerii cojii , prin rugamintea indreptata spre Creator de a-l ajuta, dandu-i puteri sa infrunte ideile care il provoaca, indepartandu-l de spiritualitate.
De asemenea, se roaga sa-i dea puteri pentru a-si indrepta dorintele, a fi intentionat, inspre Creator si nu spre propria sa persoana.
     Corpul se impotriveste cu vehementa muncii spirituale, care nu-i asigura si lui vreun avantaj. Aceasta impotrivire se numeste - calomnie - limba rea.
Vom reusi sa invingem atractia exercitata de aceasta, doar ignorand-o, a face pe surzii, pur si simplu.
Pe de alta parte, „sa faci pe orbul”, ca si cum am fi constienti de Lumina Creatorului, dar nu o putem vedea, deocamdata.
     Cand ne vom apropia de lumina Superioara, si vom fi gata sa intuim pe Creator si tot ceea ce-I apartine, ne va deschide Creatorul urechile si ochii ca sa-i vedem Lumina.
Atunci vom putea auzi si pricepe tot ce ne spune, fara sa fim distrasi din partea corpului si a „cojilor”.
Insa pana atunci, metoda de a ne mentine pe calea dorita este aceea de a nu ne lasa derutati de vocile potrivnice.

     Momentele de efort spiritual sunt acumulate si in aceeasi masura egoismul se imprastie, evaporeaza, pana ce dispare cu totul.
Astfel se creeaza loc în suflet, si este gata vasul pentru acceptarea Luminii Creatorului. Nu exista nimic afara de om si de Lumina - Lumina Creatorului; omul care a fost creat din aceasta lumina, lumina care umple omul, si capacitatea sa de a o percepe, acestea reprezinta scopul creatiei.
Nu exista nimic altceva! Egoismul - lumea aceasta - reprezinta prima forma de existenta a omului, in care el nu sesizeaza existenta luminii, a Creatorului, caci nu exista echivalenta intre acestia, intre insusirile luminii si ale omului, care nu a atins corectarea.
     Efortul de a se corecta conduce la concluzia ca pentru realizarea corijarii este neaparat necesara interventia Creatorului. Este un proces care decurge incet, avand loc in decurs de luni si chiar ani, prin care se studiaza sub bagheta unui instructor, CEL DREPT, pe drumul cabalei.
Procesul evolutiei spre corijare, poate avea loc si in mod independent, atat doar, ca el este un proces cu mult mai indelungat si mai dureros de parcus singur, de-a lungul atator incarnari, si presarat cu grele suferinte.
Purificarea sufletului omului are loc pe ambele cai, pe cea a cabalei si pe cea a suferintei determinandu-l sa doreasca unificarea cu Creatorul, formand „vasul” pentru Lumina Creatorului, astfel reusind sa o perceapa.
Nu trageti concluzia de aici ca ar fi de ajuns ori sa suferim, ori sa studiem, pentru a atinge aceasta perceptie a luminii Creatorului: numai efortul indreptat corect creeaza VASUL - SUFLETUL, in care singur se poate capta si revela Omului, Lumina Creatorului.
     Motivatia si cauzele care determina actiunile Omului sunt numite in Cabala „Avot -strabunii, sau patriarhii. Rezultatele unor fapte corecte in ce priveste cabala, sunt denumite banim - fiii.
Fraza care spune ca te nasti fara voie, se refera la faptul ca suntem obligati sa ne nastem din punct de vedere spiritual, sa primim suflet, sa primim Lumina Creatorului. Creatorul te obliga sa pornesti pe acest drum, prin suferinte, dar si tu poti efectua acest drum prin propria ta vointa, prin calea Cabalei.
Fara voia ta traiesti - daca vei trai eliberat din catusele egoului, vei avea parte de viata spirituala genuina, demna de a fi numita Viata.
Fara voia ta, sau fara permisiunea ta, vei muri - daca nu vrei sa ramai fara lumina, esti nevoit sa te comporti in discordanta cu vointa ta innascuta..
     Exersarea prin lumina alba si lumina rosie conduce la ceea ce se cheama in cabala: indulcirea Binelui -intelegerea. Exersarea sufletului prin linia mijlocie de fapt incepe de pe linia dreapta. Lumina alba sau albusul tatalui, reprezinta lumina intelepciunii, si ea intra prin 320 de scantei iar atunci, „malkhut”, sau regatul, se retrage si coboara la locul ei, fiindca are loc restrangerea nr.1.
Cu alte cuvinte, ca urmare a faptului ca lumina Intelepciunii determina retragerea si coborarea ego-ului, omul devine constient de josnicia muncii menite doar autosatisfacerii.
Insa, in acest stadiu, el nu este inca in stare sa se dedice altora, adica sa-si schimbe egoismul prin altruism. Pentru aceasta transformare este necesar lucrul prin „linia stanga” - lumina rosie - rosul de "imah”, mama, care atribuie omului puteri si dorinte altruistice.
Organele de simt spirituale, se potrivesc cu cele din corpul material -vederea, auzul, simtul olfactiv, gustul, graiul si in fine pipaitul. Organele de simt actioneaza impreuna, in paralel, pentru atingerea unor scopuri, care depind de alegerea noastra.

     Cand lumina alba, cea a intelepciunii, actioneaza asupra omului, ea ii ofera recunoasterea lipsei de sens si a vanitatii egoismului si a efortului egoist depus prin munca celor 5 simturi.
Nu are nici un rost straduinta pentru implinirea pasiunilor egoului. Fara dorinta de a se delecta , care imboldeste cele 5 organe de simt spre a actiona, corpul ramane fara miscare, ca in acel stadiu care precede intelegerea spiritualului - egal cu altruismul, egal cu sublimul.
Pentru ca insusirea altruismului sa sporeasca si sa indemne pe om sa actioneze, e nevoie de un adaos de spiritualitate. Aceasta insusire se numeste Lumina rosie, sau linia stanga, sau malkhut-regatul indulcit prin binah-mama, pe scurt, binah, care contribuie la intarirea dorintei de a actiona in favoarea altruismului.
     Omul care primeste putere de a inainta pe drumul altruismului spiritual, incepe sa contopeasca cele doua linii, linia dreapta cu linia stanga, si primeste, cu ajutorul noilor dorinte, Lumina Creatorului - linia mijlocie.
Prin linia mjlocie omul se reuneste cu Creatorul, si traieste deliciul sublim, voluptatea perceperii perfectiunii. Omul care se lasa purtat spre acceptarea fortei credintei, sau precum se numeste in cabala, altruism, indulcire prin binah, sau daruire ascunsa, micsorare, sau credinta deasupra ratiunii, acest om este gata pentru a primi ratiunea celui superior, sau daruire expusa, dezvaluita.
     Pe limba Cabalei, vointa se numeste ”loc”, lipsa de vointa - „Fara loc”: precum un om satul nu mai are loc pentru inca o portie de mancare, si nu mai are nici apetit. „Locul spiritual” este dorinta spirituala de a se reuni cu Creatorul, se mai numeste vasul sufletului, sau Prezenta Divina, care primeste Lumina, revelarea Creatorului, si se numeste sufletul omului. Iar Creatorul insusi se cheama „cel care locuieste” in vas.
     Toate vointele noastre sunt prin esenta lor, egoiste, dorinte de a primi. Din acest motiv, lumina Creatorului, aflat in ascunzatoare, se numeste EXILUL Divinitatii.
Eliberarea din mrejele egoului face loc liber.
Dorintele necorijate se numesc natiunile lumii.
In urma corijarii dorintei, lumina creatorului ia locul eliberat, revelandu-se. Dorinta corijata se numeste isra - direct - el - creator, Israel.
Procesul de revelare a Creatorului, avand loc in concordanta cu procesul corijarii dorintelor, este resimtit de noi, sub forma iluminarii.
Adevarul este ca nu Lumina este aceea care se misca, ci noi descoperim treptat lumina, asa cum sunt revelate fotografiile, in cursul developarii.
De fapt noi nu sesizam lumina in sine, ci schimbarea indusa de ea in vasul nostru. Astfel, chiar si pe Creator - Locatarul - noi il denumim in functie de gradul in care il descoperim noi si despre El insusi, putem discuta doar in ceea ce priveste influenta Sa asupra noastra, conform cu sentimentele trezite in noi.
Daca un om are parte de revelarea Creatorului, noi spunem ca are parte de intoarcerea din exil.
     Revelarea Creatorului in om se numeste suflet. Omul simte momentan pe Creator, cand reuseste sa transforme o dorinta din egoista in altruista - proces denumit corectare. Se spune de altfel, ca sufletul omului este o parte din Creator. Toate dorintele noastre au fost create deja la GENEZA, cu scopul de a le satia prin revelarea Creatorului. La sfarsitul corijarii, Creatorul satisface toate dorintele.
Sehina - nimbul, Prezenta Divina - este suma tuturor sufletelor. Fiecare suflet este o parte individuala din revelarea Creatorului in deplinatatea sa. Creatorul ne este revelat ca „Dorinta de a ne delecta” pe noi, cei creati.
     Senzatia de placere venita de la Creator, reprezinta treapta cea dintai spre descoperirea intregii creatii.
Scopul creatiei este Dorinta Creatorului de a delecta pe cei creati de el, anume pentru asta, si pentru care cei creati au ajuns la perceperea Creatorului.
Toate semnele de intrebare indreptate dincolo de aceasta treapta, sunt intangibile de catre noi. De asemenea, tot ceea ce intelegem, stim, provine prin percepere individuala a fiecaruia din noi. Cele 86.600.000 de parti ale sufletului sunt corectate fiecare la timpul ei.
     Unica noastra vointa este acea de a primi. Toate posibilitatile deschise in fata noastra, inclusiv talentele, inteligenta, insusirile fizice, toate sunt destinate doar pentru satisfacerea acestei dorinte. Cantitatea de obiecte produse de aceasta dorinta unica, este limitata. Ea ne da posibilitatea de a ne simti independenti, activitatea noastra fiind pusa in miscare de instinctul fundamental, acela al goanei dupa satisfactie maximala posibila.
Pentru atingerea acestui scop, noi ne concentram toate sursele de energie, constiente sau din subconstient, si multe altele. De exemplu, un om care toata viata a dorit bani, va fi gata sa dea tot ce are pentru a-si salva viata, care-i este si mai scumpa decat averea.
In fiece clipa omul face socoteli, decide ce-i produce maximum de placere in momentul respectiv. Acesta este felul de actiune unic omului.
Oare care sa fie deosebirea dintre a fi satisfacut prin actul de a primi, si acela invers, de a fi delectat prin daruire, altruism! Cel care primeste se rusineaza daca o face pentru sine numai, insa va fi bucuros a primi de dragul de a-l bucura pe Creator. A primi pentru a bucura pe Creator, il apropie de acesta, ii aduce placere deplina. Creatul cel dintîi- „sufletul general”- sau Primul Om, nu a fost capabil de a primi atata lumina, in mod altruist, de dragul Creatorului sau, de aceea el a fost impartit în 600 000 de parti, sufletele.
Fiecare suflet primeste in plus , egoismul, pe care va fi obligat sa il corecteze. Cand fiece parte va fi corijata, ele se vor reuni in Sufletul GeneralCorectat.
     Aceasta se aseamana cu un om in lumea materiala, care este capabil sa-si invinga pornirea de a fura o suma mai mica, pentru ca placerea produsa ar fi mai mica decat suferinta prevazuta in cazul în care ar fi prins si facut de rusine, plus pedepsit.
In schimb, daca ar avea ocazia sa fure o suma uriasa, cantarul ar fi inclinat, preferand furtul; in acest caz satisfactia anticipata depasind frica de pedeapsa.
Conditiile pentru liberul arbitru - a alege altruismul si pentru a reusi realizarea acestei alegeri - au fost create o data cu impartirea sufletului comun in multitudinea de parti.
Fiecare fragment se divide la randul sau in etape multe de lucru, exprimate prin reincarnarile nenumarate in corpul uman, in decursul acestora devenind posibila progresarea spre corijarea sufletului.
Dragostea pentru Creator este insotita mereu de frica de a nu fi amestecata cu dragostea de sine, si reuneste in ea perfectiunea vointei Creatorului.