Legile karmei - Partea VI de Rudolf Steiner publicat la 29.10.2010
Destine umane individuale - Partea I
     As vrea sa pun bazele unei întelegeri a karmei prin prezentarea câtorva destine umane individuale, având în vedere ceea ce s-ar putea numi determinarea karmica a acestor destine umane individuale.
Asemenea destine, bineînteles, nu pot servi decât ca exemple; dar putem sa deschidem niste perspective asupra modului în care actioneaza karma în general asupra oamenilor.
Aici este vorba, fireste, de tot atâtea moduri de actiune a karmei câti oameni exista pe Pamânt.
Configuratia karmei este absolut individuala. Asadar când intram în detalii nu putem vorbi decât de exemple.
     As vrea sa va expun anumite cazuri pe care le-am studiat si care mi-au devenit transparente în ceea ce priveste evolutia lor karmica.
A vorbi în detaliu despre niste relatii karmice este, desigur, o întreprindere riscanta, desi este vorba despre niste relatii karmice care nu ne afecteaza îndeaproape; de obicei, atunci când se vorbeste despre karma, se ramâne la generalitati: acest lucru sau celalalt a avut o cauza sau alta, ori: o anumita lovitura de destin ne conduce în trecut spre ceva care arata ca am meritat-o.
Dar lucrurile nu sunt atât de simple! Si tocmai când este vorba despre karma suntem prea mult înclinati sa banalizam lucrurile.
Ne vom angaja într-o întreprindere riscanta chiar daca se refera la legaturi karmice îndepartate de noi în timp, întreprindere care consta în a studia câteva cazuri individuale de karma, în masura în care îmi este posibil, prin cercetarile care mi-au revenit ca misiune. Înca odata, nu este vorba aici decât de niste exemple.
     As vrea sa va vorbesc mai întâi despre un filosof celebru, specialist în probleme de estetica, despre Friedrich Theodor Vischer.
As vrea sa scot în evidenta anumite caracteristici ale drumului vietii sale, pe care le voi folosi apoi ca baza pentru un studiu karmic.
Friedrich Theodor Vischer a crescut si s-a format în epoca în care înflorea în Germania asa-numita filosofie idealista germana: hegelianismul. Si Friedrich Theodor Vischer, care pe atunci era tânar, si-a facut studiile în momentul în care toate capetele erau îndopate cu modul de a gândi al lui Hegel, iar el l-a adoptat. El era receptiv la acest elevat schimb hegelian de idei.
Pentru el era clar faptul ca gândirea este, în realitate – asa cum afirmase Hegel –, esenta divina a lumii; prin urmare, când noi, ca oameni, gândim, atunci, în masura în care traim în gânduri, noi traim în aceasta substanta divina.
     Hegel era, într-adevar, absolut convins ca întreaga evolutie a Pamântului depinde de viata în gândire. Tot restul se adauga la aceasta. Planurile Universului se constituie datorita faptului ca gânditorii gândesc asupra Universului.
Desigur, exista mult adevar în aceasta. Dar, la Hegel, toate acestea aveau un caracter foarte abstract.

     Însa Friedrich Theodor Vischer s-a familiarizat totusi cu aceasta filosofie a lui Hegel.
În acelasi timp, personalitatea sa, nascuta în sânul unui popor, purta foarte distinct în fiinta sa amprenta specifica acestui popor. El avea toate trasaturile unui svab, întreaga tenacitate, ideea de a avea întotdeauna dreptate si, de asemenea, întregul simt al independentei specific svabilor! El mai avea si limba foarte ascutita a svabilor.
Si, cu toate ca era înzestrat cu acest caracter svab, el avea calitati personale nu mai putin accentuate. În ceea ce priveste înfatisarea: niste frumosi ochi albastri, o barba putin zbârlita, de un brun-roscat, si pe care o purta cu un anumit entuziasm estetic. Daca vorbesc despre entuziasmul sau estetic, este pentru ca în scrierile sale el revine destul de des asupra mojiciei oamenilor care nu-si lasa deloc barba. El îi trateaza drept „fete de maimuta fara barba”. Nu era, asadar, rezervat si totul se potrivea de minune cu limbutia svabilor.
Era de talie mijlocie, nu era gras, ci mai curând fragil, dar mergea pe strazi înaintând întotdeauna cu bratele departate, ca si cum ar fi vrut sa-si faca loc cu coatele pentru a-si croi drum. Asa se comporta el, de altfel si ca individualitate spirituala!
     Din cauza independentei sale personale deosebit de pronuntate, nu se jena sa spuna ceea ce-i statea pe limba.
Astfel ca într-o zi, dupa ce a fost calomniat de niste „amici” – într-adevar, suntem foarte des calomniati de amici –, el a primit din aceasta cauza o mustrare severa din partea guvernului din Stuttgart, chiar în ziua în care venea pe lume fiul sau Robert, acel Robert care si-a facut mai târziu un nume tot prin activitatea sa de estetician –, s-a întâmplat ca el sa anunte atunci noutatea în sala de conferinte, spunând: Domnilor, eu am primit astazi o mare sapuneala (germ. Wischer – n.t.), dar am primit, de asemenea, si un mic Vischer!
El avea aceasta particularitate de a vorbi despre lucruri pe sleau.
Exista un delicios articol scris de el intitulat «Despre comportarea necuviincioasa a picioarelor în tren». El observase cu o mare neplacere ca, uneori, calatorii dintr-un compartiment asezati pe o bancheta îsi pun picioarele pe bancheta din fata, si el nu putea suferi acest lucru. Asadar exista un încântator articol scris de el despre picioarele care se poarta necuviincios în trenuri.
     Asupra a tot ceea ce a scris el în cartea sa «Moda si cinism» în legatura cu lipsa de tinuta si de retinere la baluri si alte locuri de întâlnire, prefer sa pastrez azi tacerea. A fost, desigur, o individualitate puternica.
Unul dintre prietenii mei i-a facut într-o zi o vizita si a batut la usa lui. Nu stiu daca acest lucru este obisnuit la svabi – dar el nu a spus, cum se spune într-un asemenea caz, „Intrati!”, ci el a spus cu o voce puternica: „Imediat” – cu alte cuvinte, ca el ar fi gata într-o clipa.
     Relativ înca tânar, Friedrich Theodor Vischer a întreprins o sarcina grea: sa scrie o «Estetica» în sensul filosofiei hegeliene. Iar cele cinci volume pe care el le-a consacrat acestei filosofii constituie într-adevar o opera extraordinara. Ea este în mod riguros împartita în paragrafe, cum facea Hegel de obicei; se afla acolo definitiile uzuale. Daca v-as citi un pasaj, ati începe sa cascati, caci ea nu este scrisa într-un stil hegelian popular, ci s-ar gasi acolo definitii de acest fel: Frumosul este manifestarea ideii sub forma sensibila. Sublimul este manifestarea ideii sub forma sensibila, în asa fel încât ideea domina forma sensibila. Comicul este manifestarea ideii sub forma sensibila, în asa fel încât predomina forma sensibila – s.a.m.d.
Acestea sunt lucruri destul de interesante, dar el merge si mai departe! Caci, alaturi de aceste „definitii”, se afla niste „declaratii”, tiparite cu caractere mici. Majoritatea oamenilor citesc aceasta «Estetica» a lui Vischer în asa fel încât ei lasa la o parte ceea ce este tiparit cu caractere mari si citesc numai ceea ce este tiparit cu caractere mici. Iar aceste pasaje cu caractere mici contin, în realitate, cele mai spirituale consideratii estetice ce au fost facute veodata asupra diferitelor domenii.
Aici nu se afla nici pedanterie, nici hegelianism, ci adevaratul Vischer-Svabul, cu întreaga sa constiinta plina de spirit si, de asemenea, cu sensibilitatea sa delicata pentru tot ceea ce este frumos, mare si nobil.
Este descris totodata ceea ce se întâmpla în natura, cu o pana incomparabila, într-un stil liber si cu adevarat exemplar. El a dus la bun sfârsit aceasta opera pe parcursul multor ani, cu o perseverenta de fier.
     Hegelianismul mai domnea înca pe vremea când a aparut aceasta opera, într-un anumit sens, el a fost, propriu-zis, foarte apreciat pentru ea; desigur, a gasit si multi adversari, totusi a fost foarte apreciat.
Dar, mult mai târziu, a aparut un puternic adversar, care l-a nimicit prin criticile sale, fara a-i lasa „un singur fir de par intact”, care l-a criticat cu mult spirit si în mod exemplar: acest adversar era Fridrich Theodor Vischer însusi, în ultimii sai ani!
     Si eu voi spune, iarasi, ca este ceva încântator sa putem citi aceasta autocritica în «Itinerarii critice». Friedrich Theodor Vischer a publicat multe lucruri, ca estetician, ca filosof sau ca om de litere, în general, în aceste «Itinerarii critice» sau, mai târziu, în frumoasa antologie «Lucruri vechi si noi».
Pe vremea când era student, a scris opere liric-ironice. Cu toata marea admiratie pe care am avut-o întotdeauna pentru Friedrich Theodor Vischer, eu nu am putut considera vreodata aceste productii altfel decât ceva ultrafilistin, nici macar de valoarea unor realizari de student! Dar toate acestea au reaparut atunci când el atinsese vârsta de saptezeci de ani, iar dupa saptezeci de ani a scris o culegere de poeme sub pseudonimul „Schartenmayer” – niste productii filistine!
     El s-a comportat fata de «Faust»-ul lui Goethe ca un burghez ultrafilistin. Din prima parte a lui «Faust», el mai accepta unele lucruri. Dar era, în orice caz, de parerea: A doua parte e o cârpaceala facuta din piese disparate, o facatura mesterita de un batrân, caci a doua parte a lui «Faust» ar fi trebuit sa fie cu totul altfel!
Si nu numai ca el a scris «Faust, a treia parte a tragediei» în care ironizeaza a doua parte a lui «Faust» de Goethe, dar a redactat pur si simplu si un plan, indicând cum ar fi trebuit sa fie «Faust»-ul lui Goethe.

     Este o productie filistina. Este aproape tot atât de filistina ca si ceea ce a scris marele naturalist Du Bois-Reymond în discursul sau: «Goethe si nici un sfârsit»: «Faust» este, de fapt, un esec; ar fi fost bine daca Faust, în loc sa se lase în prada a tot felul de fantezii, cum ar fi invocarea spiritelor si, în particular, a Spiritului Pamântului, ar fi inventat în mod cinstit masina de electrizat si pompa pneumatica, si ar fi facut din Margareta o femeie cinstita. Tot ce a debitat Friedrich Theodor Vischer în legatura cu «Faust» este de aceeasi factura.
Ceea ce a facut el a fost ceva ce poate fi caracterizat printr-o expresie, care probabil în Württemberg nu se foloseste, dar în patria mea, Austria, se foloseste: ceea ce a facut el cu privire la «Faust»-ul lui Goethe a fost o „festa svabeasca”!
Asemenea cuvinte au întotdeauna un alt sens, în functie de tinutul unde sunt folosite.
Am vrut sa evoc în fata dumneavoastra personalitatea sa, si pe aceasta baza voi întreprinde un studiu karmic.
     În cazul lui Vischer-Svabul suntem condusi înapoi la o încarnare precis determinata – între aceasta si cea actuala se pot afla altele, mai indiferente si poate, de asemenea, mai scurte, dar acest lucru nu este acum important –, o încarnare în cursul careia viata sa actuala pamânteasca – actuala, în sensul larg al cuvântului, caci el a murit la sfârsitul anilor ‘80 ai secolului trecut – asadar, ultima sa viata pamânteasca a fost pregatita din punct de vedere karmic.
Aceasta încarnare se situeaza în secolul al 8-lea d. Chr.
Îl vedem apartinând atunci acelor populatii mauro-arabe care, în acea epoca, venind din Africa, au ajuns în Sicilia si au intrat în lupta cu oamenii care coborau din nord spre Sicilia.

     Esentialul este ca aceasta individualitate despre care va vorbesc, în aceasta încarnare trecuta, precis determinata, a primit o formatie exclusiv araba, cu toate detaliile sale, si anume în asa fel încât ea si-a asimilat ceea ce este artistic, as zice, dar poate si ceea ce este neartistic în arabism si, în acelasi timp, toata energia cu care arabismul a invadat Europa; ceea ce înseamna mai ales legaturi umane cu un numar destul de mare de alti oameni apartinând aceleiasi populatii arabe.
     Aceasta individualitate care a trait în secolul al 19-lea cu numele de Friedrich Theodor Vischer a cautat în secolul al 8-lea sa stabileasca legaturi strânse cu multi oameni apartinând aceluiasi popor arab, aceleiasi civilizatii arabe; acesti oameni, care, în acest moment, intrasera prin forta în contact cu Europa, au avut tentative constante sa se fixeze în Sicilia si a trebuit sa dea lupte dure – adica, de fapt, mai curând europenii au trebuit sa dea lupte dure. Aceasta individualitate a participat într-o mare masura la aceste lupte. Si se poate spune ca era o personalitate geniala, în sensul în care se întelegea pe atunci ceea ce este geniul.
     Acum sa retinem, în primul rând, ca aceasta individualitate a trait în secolul al 8-lea. Dar lucrurile se continua. Când aceasta personalitate a trecut pragul mortii si a ajuns în viata dintre moarte si o noua nastere, ea apartinea comunitatii intime care era formata în special din sufletele cu care a fost împreuna pe Pamânt.
Acestea sunt sufletele despre care va vorbeam când am aratat în consideratiile noastre ca individualitatea respectiva a avut legaturi strânse cu ele. Dar tocmai între acesti oameni – este greu sa gasim în limbajul care este, bineînteles, adecvat conditiilor pamântesti expresii care sa ne permita sa caracterizam lucruri din domeniul suprasensibil -, între oamenii de care era legata individualitatea noastra dupa ce ea si ei au trecut pragul mortii, s-a format o comunitate spirituala, o legatura spirituala care s-a mentinut de-a lungul tuturor secolelor urmatoare pâna în secolul al 19-lea.
     Si cum ceea ce se întâmpla pe Pamânt este trait mai înainte de entitatile celei mai înalte Ierarhii: Heruvimi, Serafimi si Tronuri, si ca cel care trece prin viata dintre moarte si o noua nastere îsi coboara privirea asupra unui cer spiritual-sufletesc, asa cum noi ne înaltam privirea spre cer.
În contextul lumii spirituale, aceasta întreaga comunitate – care, bineînteles, era o comunitate spirituala si careia îi apartinea individualitatea despre care vorbim –, aceasta comunitate a trait faptul ca ea trebuie sa vegheze prin secole asupra unui progres al omenirii fara sa fie influentata de crestinism.
     Ceea ce va spun acum va va parea un lucru absolut straniu; caci noi ne reprezentam ca a conduce lumea este un lucru tot atât de simplu cum l-am dori si cum l-am organiza noi, oamenii.
Dar conducerea lumii nu are loc în acest fel, ci, daca, pe de o parte, Misteriul de pe Golgotha introduce în întreaga evolutie a Pamântului impulsul cel mai puternic, mai exista, pe de alta parte, si necesitatea de a nu lasa sa se piarda imediat ceea ce a existat înainte de Misteriul de pe Golgotha, necesitatea de a lasa ca acest curent sa-si urmeze cursul sau, asadar, de a lasa sa-si urmeze cursul sau, de-a lungul secolelor, curentul pe care îl voi numi nu antichristic, ci achristic, care nu tine seama deloc de crestinism.

     Iar sarcina de a duce acest curent în Europa, de a prelungi într-un fel epoca precrestina pâna în secolele crestinismului, aceasta sarcina revenea unui anumit numar de oameni care s-au nascut în secolul al 8-lea, în secolele 7-8, în sânul arabismului, pentru ca acest arabism nu era în mod direct crestin, si pentru ca el nici nu ramasese atât de mult în urma, ca vechile religii pagâne, el progresase totusi în cursul secolelor, într-o anumita directie.
Astfel, în sânul arabismului s-au încarnat niste suflete care, dupa aceea, neatinse de conditiile pamântesti, trebuiau sa faca sa evolueze în lumea spirituala ceea ce poate cunoaste spiritul uman, ceea ce poate încerca si simti el atunci când este izolat de crestinism.
Ele trebuiau într-un fel sa întâlneasca abia mai târziu crestinismul, în epoci ulterioare ale evolutiei pamântesti.
Si este într-adevar profund semnificativ, grandios si zguduitor, sa vezi cum o comunitate relativ mare continua sa traiasca în lumea spirituala, departe de evolutia crestinismului, pâna când, exact în secolul al 19-lea, aceste suflete, în marea lor majoritate, coboara spre încarnarea pamânteasca. Acestea erau, desigur, individualitati foarte diferite, înzestrate cu predispozitiile cele mai variate.
     Printre sufletele care faceau parte din aceasta comunitate, Vischer-Svabul, Friedrich Theodor Vischer, a fost unul dintre primele care au coborât în secolul al 19-lea.
Si, pentru el, posibilitatea de a afla multe despre crestinism a fost extrem de redusa. Dimpotriva, pe când era înca în existenta prepamânteasca i-a fost data posibilitatea de a primi impulsuri ale ghizilor spirituali ai omenirii care erau mai mult sau mai putin apropiati de crestinism, dar care, de fapt, nu îsi impregnasera, în sens christic interior, conceptia lor despre lume, impulsurile lor de viata.
     Este desigur paradoxal sa vorbesti despre aceste lucruri asa cum se vorbeste despre realitatile pamântesti, dar, dupa cum v-am spus, îmi iau acest risc cu buna stiinta.
Pentru un suflet cum este sufletul pe care îl avem noi în vedere, trecerea prin aceasta încarnare din secolele 7-8 a fost o pregatire deosebit de favorabila pentru a se dezvolta în lumea spirituala în strânsa legatura cu sufletul lui Spinoza sau cu alte suflete asemanatoare, si mai ales cu un mare numar de reprezentanti ai unei civilizatii necrestine, care au murit în acelasi secol si care trecusera în lumea spirituala, reprezentanti ai culturii Kabbalei, în special.
Si astfel pregatit, acest suflet – altele nu au intervenit decât putin mai târziu – a patruns în secolul al 19-lea în existenta pamânteasca.
Celelalte suflete, tocmai datorita faptului ca ele au ajuns putin mai târziu, au fost reprezentantele mentalitatii stiintifice din a doua jumatate a secolului 19.
     Caci, în realitate, si acesta este, dragii mei prieteni, secretul straniei evolutii a gândirii stiintifice din a doua jumatate a secolului al 19-lea, aproape toate spiritele care au purtat acest curent al gândirii naturalist-stiintifice din a doua jumatate a secolului al 19-lea, acest curent naturalist-stiintific bazat pe o gândire mai originara si mai sensibil, fusesera în viata lor precedenta determinanta arabi, tovarasi ai acelei individualitati care a luat apoi pe Pamânt numele de Friedrich Theodor Vischer. Numai ca Friedrich Theodor Vischer – ca printr-o nastere sufletesc-spirituala prematura – aparuse mai curând.
     Acest lucru este într-adevar profund întemeiat în karma sa, prin legaturile sale cu acele suflete de care era legat si Hegel înainte de a coborî spre o existenta pamânteasca.
Asadar cu aceste suflete avusese legatura si Friedrich Theodor Vischer în timpul vietii în lumea spirituala. Datorita orientarii sale individuale deosebite, acest fapt a exercitat asupra lui o influenta, si anume, în sensul a ceea ce a fost pe Pamânt hegelianismul. Prin aderarea sa la acest hegelianism, el a fost ferit sa alunece spre o conceptie asupra lumii mai mult sau mai putin materialist-mecanicista.
Daca s-ar fi nascut putin mai târziu, ca ceilalti tovarasi spirituali ai sai, el ar fi luat cu etica sa o orientare cu totul obisnuita, materialista. El a fost ferit de acest lucru, datorita experientelor facute în viata preterestra si coborârii sale premature pe Pamânt.
Dar el nu s-a putut mentine pe aceasta pozitie. De aceea a scris apoi aceasta critica ucigatoare a propriei sale estetici, caci aceasta estetica nu corespunde întru totul karmei sale, ci a intervenit ca o schimbare de orientare a karmei.
Ar fi corespuns întru totul karmei sale ca el sa se fi nascut în acelasi timp si cu aceeasi orientare de gândire ca oamenii de stiinta radicali din a doua jumatate a secolului al 19-lea, care fusesera tovarasii sai în viata precedenta si care apartineau arabismului.
     Aici ne întâmpina ceva deosebit: Printr-o deviere a karmei, care va fi rectificata în încarnari ulterioare, Friedrich Theodor Vischer devine mai întâi discipol al lui Hegel, adica el a deviat; desigur, faptul este determinat prin existenta preterestra, dar nu prin karma pamânteasca, el a deviat de la linia dreapta a karmei sale.
Dar, ajuns la o anumita vârsta, el nu se mai mentine pe aceasta pozitie. El trebuie sa-si regaseasca linia karmei. El îsi reneaga atunci cele cinci volume ale esteticii sale si este enorm de tentat sa construiasca o estetica asa cum ar dori-o oamenii de stiinta.
În prima sa estetica, el a procedat de sus în jos, pornind de la principii si trecând dupa aceea la domeniul sensibil. Acum, el îsi critica propria metoda din temelii. El vrea acum sa-si construiasca estetica de jos în sus, pornind de la fapte, pentru a se înalta în mod treptat la principii.
Vedem aici un conflict teribil, care îl face sa lucreze la distrugerea primei sale conceptii estetice. Vedem karma sa deviind, apoi el este împins spre orientarea reala a acesteia, adica este condus spre cei cu care fusese tovaras într-o viata pamânteasca trecuta.
Este într-adevar profund zguduitor sa vezi cum de fapt Friedrich Theodor Vischer nu izbuteste sa termine aceasta a doua constructie a esteticii sale si cum se introduce ceva haotic în întreaga sa viata spirituala.
     V-am vorbit despre acest filistinism, despre atitudinea sa specific filistina fata de «Faust»-ul lui Goethe. Toate acestea provin din faptul ca el nu se simte sigur pe el si vrea sa se reîntoarca spre vechii tovarasi. Trebuie numai sa tinem seama de faptul ca inconstientul actioneaza cu putere în karma, acest inconstient care, desigur, într-un stadiu superior al clarvederii, este un constient.
Trebuie sa ne fie clar acest lucru: Câti savanti filistini nu au detestat «Faust»-ul lui Goethe! Amintiti-va declaratia lui Du Bois-Reymond: Goethe ar fi fost mai bine sa faca din Faust un cercetator, în loc sa-l faca sa invoce spirite, Spiritul Pamântului, de exemplu, apoi sa-l faca pe Mefisto sa-l întinereasca, si sa-l puna sa seduca fete fara sa se însoare cu ele. Ei bine, toate acestea sunt, în realitate, pentru Du Bois-Reymond, niste baliverne. Goethe ar fi facut mai bine sa prezinte un erou, care inventeaza o masina electrica sau pneumatica! Cu siguranta, el ar fi ocupat atunci o pozitie sociala solida si ar fi putut deveni chiar primar al Magdeburgului. Si, mai ales, ar fi fost necesar sa nu apara tragedia Margaretei, atât de socanta, iar în locul scenei Închisorii sa aiba loc o adevarata nunta burgheza.
Desigur, faptul este justificat, dintr-un anumit punct de vedere, bineînteles; dar, cu siguranta, nu asa ceva avea Goethe în minte.
     Friedrich Theodor Vischer nu mai era deloc sigur de sine atunci când a trecut, asa cum spuneam, prin aceasta întorsatura a karmei. Dar el era în permanenta atras spre trecut si, pentru inconstientul sau, desi a fost un spirit liber, era întotdeauna o încântare sa-i auda pe filistini tunând si fulgerând împotriva lui «Faust». El devenea atunci spiritual, asista ca la o bataie cu bulgari de zapada. Si tocmai când observam la un om lucrurile care sunt accesibile mai ales viziunii, atunci ajungem la Imaginatiuni care ne conduc în dosul culiselor existentei sensibile. Le vedem desprinzându-se.
Iata, de exemplu, o imagine rafinata.
Pe de o parte, filistinii de prim ordin, cum era, de pilda, Du Bois-Reymond: Goethe ar fi trebuit sa aduca pe scena un Faust primar de Magdeburg, inventator al masinii de electrizat si al masinii pneumatice; el l-ar fi casatorit cu Margareta – nu-i asa, acestia sunt filistinii de prim ordin! Aceasta se întâmpla în subconstient, fiindca exista o relatie karmica. Toti acesti oameni erau mauri, legati de Friedrich Theodor Vischer prin curentul arabismului. Acum, faptul îl atragea, se simtea înrudit cu el, si totusi nu în întregime; între timp, el fusese în contact cu alte curente, tocmai acele curente care îi modificasera karma.
Si atunci, când filistinii de prim ordin îi aruncau mingea, el le-o trimitea înapoi, spunând: Ar trebui sa fie cineva care sa scrie o lucrare, de exemplu, despre raportul dintre degeraturile Doamnei Christiane von Goethe si figurile simbolic-alegoric-mitologice din partea a doua a lui «Faust». Iata, nu-i asa, un filistinism genial, dar un filistinism de ordinul al doilea.
     Personajul pe care îl vedeam mergând si venind la Stuttgart avea cu adevarat pentru mine o importanta considerabila, zguduitoare.
Vedeti dumneavoastra, viziunea despre care v-am vorbit era prezenta, dar statura fizica a lui Vischer-Svabul, asa cum putea fi vazuta la Stuttgart, nu este în acord cu ea, caci pentru privirea ocultistului el nu avea, într-adevar, alura unui arab reîncarnat. Si eu lasam în permanenta acest lucru deoparte, caci, în realitate, poti fi fata de propriile viziuni, pur si simplu, nu pot spune sceptic, caci ele sunt prezente, dar poti fi neîncrezator. Noi vrem ca ele sa fie confirmate în modul cel mai clar.
Asadar eu le-am abandonat în permanenta, pâna în momentul când enigma s-a rezolvat în felul urmator:

     unde cat_cruce.jpg este numele real al fisierului imagine Acest barbat – în încarnarea trecuta este vorba tot de un barbat –, acest barbat nu a privit ca un ideal fiintele care veneau spre el din nord, mai ales din Sicilia. Dar pe atunci exista posibilitatea sa preiei chipul cuiva care îti placea în mod deosebit, aceasta posibilitate era foarte mare. Astfel ca, în încarnarea urmatoare, el a luat înfatisarea acelor oameni împotriva carora luptase. Acest lucru, asa cum am spus adineaori, a pus în lumina solutia enigmei legate de statura sa.