Cine suntem noi? - Partea III de Lelia Mihail publicat la 05.02.2011
Discutie
     Exista sute de bloguri si situri in care se scrie despre problema spinoasa a istoriei. Toate popoarele au ceva de spus. Toate sunt nemultumite.
Problema lor, a tuturor, este ca iau in serios ceea ce "li s-a bagat pe git" de secole.
Recunosc, si eu am facut aceasi eroare ani de zile. Si ajungeam, ca si ei, intr-o fundatura.
Apoi mi-a venit ideea salvatoare sa ma intreb cine iesea mereu cu fata curata din toate aceste tribulatii.
Exista zicala: cautati evreul! Asa si este, in spatele fiecarei actiuni statea un evreu. Dar problemele erau si inainte de aparitia lor. Am inceput sa ma intreb cine sta si in spatele evreilor? Si am descoperit ca de fiecare data ajungeam la preoti.
Dealtfel si cuvintul PREOT, daca il desfacem PRE-OT se poate traduce cel care sta inainte.
Inaintea cui?
Inaintea noastra a tuturor.

     Am reluat studiul istoriei privind prin aceasta prisma. Devine foarte clar de ce s-au nascut imperiile. Regii si imparatii sunt docile unelte ale preotilor. Dar si ei, pot deveni periculosi daca sunt prea multi si mai incep sa si gandeasca.
Ce e de facut?
Unitati teritoriale mari, cu lume multa si cultura variata ca sa nu se inteleaga si sa exista mereu disensiuni, sa aiba imparatii de lucru.
Oricum am suci-o si rasuci-o, istoria ne arata mereu acelasi joc. A functionat de milenii si functioneaza si azi.
     Poate gresesc, am zis de multe ori, dar de fiecare data cand apare o situatie ideologica exploziva undeva, biserica sare ca e de la intuneric. Da, de la intunericul, in care ne-au tinut si in care multi nu mai vor sa stea, se trage tot necazul.
Si asta de multa vreme.

     Cineva dintre intelepti afirma ca sunt cîteva sentimente care fiind lezate pot trezi o reactie furibunda din partea celui ofensat. Acestea sînt: dragostea fata de mama, fata de femeia iubita, fata de copii, fata de tara si fata de religia confesata.
Poate ca ar trebui sa punem pe primul plan sentimentul religios: La porunca Domnului unul dintre patriarhi, Avraam, a fost gata sa-si jertfeasca unicul fiu; primii crestini îsi primeau cu seninatate moartea de martir pe arenele circurilor romane; mînati de „elanul religios” primii cruciati si-au parasit caminele si familiile pentru a elibera Mormîntul Domnului de pagîni; credinciosii ortodocsi de rit vechi (asa-zisii „staroveri”) îsi dadeau foc în bisericutele lor de lemn numai sa nu slujeasca „Antihristului cuibarit în Kremlin” etc., etc., etc.
     Deseori religia este unica distinctie dintre popoarele inrudite lingvistic si cultural. Astfel, unica diferenta dintre flamanzi si olandezi este faptul ca primii sînt catolici, iar secunzii – protestanti calvinisti; sîrbii confeseaza Ortodoxia, croatii – catolicismul, iar bosniacii – islamul desi toti trei vorbesc aceeasi limba si locuiesc pe acelasi teritoriu. A-i spune unui libanez maronit ca este un arab asa cum sînt compatriotii sai druzi, suniti sau siiti – inseamna a-l ofensa mortal.

     Religia a fost, în unele cazuri, factorul de baza care a determinat sciziunea unor state. În anul 1830 belgienii, fiind catolici, s-au ridicat la lupta pentru independenta statala deoarece nu doreau sa fie supusii unui rege protestant (între anii 1815-1830 tarile din Benelux alcatuiau un singur regat: Tarile de Jos în frunte cu regele Olandei). Actorii sîngeroasei drame iugoslave au dat nuante religioase razboiului purtat între ei.
     Din cauza diferentelor religioase se acutizeaza si sinclinalele geopolitice interne. A devenit clasic cazul Libanului. Aceasta mica tara din Orientul Apropiat este scindata dupa criteriul religios în patru comunitati politico-confesionale care de facto alcatuiesc niste cvasiformatiuni statale aparte (la care se mai adauga enclavele palestiniene iesite de sub controlul Beirutului).
Deosebirile religioase persista chiar si atunci cînd marile puteri reusesc sa asimileze lingvistic si cultural minoritatile nationale si popoarele subjugate. Acesta este cazul elementelor componente ale Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord. Marea majoritate a scotienilor si irlandezilor au uitat de mult timp dialectele natale ale limbii galeze si vorbesc în exclusivitate limba cuceritorilor englezi. Ei însa nu confeseaza anglicanismul, ci sînt adepti ai bisericii reformate prezbiteriene si respectiv ai bisericii romano-catolice.
     Putine sunt tarile multiconfesionale-polietnice sau monoetnice-policonfesionale unde rudenia de sînge ori cea lingvistica ar prevala asupra credintei. Asemenea exceptii sînt Elvetia si Germania.
In primul caz pericolul extern i-a facut pe elvetieni sa uite ca vorbesc mai multe limbi (germana, franceza, italiana si reto-romana) si confeseaza diferite religii (catolicismul si protestantismul calvinist).
In al doilea – geniul politico-administrativ si vointa de fier a lui Bismarck a catalizat cimentarea natiunii germane. „Cancelarului de fier” i-a reusit acest lucru în pofida faptului ca prusacii erau luterani, bavarezii – catolici, iar deosebirile dialectale sunt atît de flagrante încît la prima vedere se creeaza impresia ca nu sînt dialecte, ci limbi germanice diferite.
Despre statele create de colonisti nici nu poate fi vorba, deoarece ele sînt un adevarat amalgam de religii, etnii si limbi care nu au nici un fel de radacini istorice în teritoriile pe care le-au colonizat. In fine, religia este un factor decisiv în formarea mentalitatii si caracterului national al diferitor popoare.
Optimismul excesiv, uneori chiar enervant (ceva de genul: „Zîmbiti mereu, caci seful iubeste idiotii!”) si asa-zisa "gindire pozitiva” karnegy-ana ii caracterizeaza pe americani. Aceste „calitati” proprii yankeilor rezulta din ideologia religioasa a protestantismului calvinist (asa-zisul „puritanism”) confesat de catre „parintii-fondatori” ai SUA.
Fatalismul popoarelor asiatice provine din credinta în absoluta (pîna în cele mai mici amanunte) predestinatie divina. Daca un crestin într-o situatie anumita ar spune „Dumnezeu îti da, dar în traista nu-ti pune!”, atunci un musulman ar rosti flegmatic: „Insalla!” („Toate-s în mîinile lui Allah!”).

     Toti acesti factori au ajuns bineinteles in vizorul politicienilor care i-au folosit în interesele lor si ale statelor pe care le-au condus.
Or, religia în toate timpurile a fost un instrument al politicii interne si externe dusa de catre cercurile guvernante. Ea este o motivatie destul de comoda a actiunilor intreprinse, deoarece nu necesita nici un fel de justificari. Astfel, ex-presedintele SUA, Garry Truman, sustinea ca înainte de a ordona bombardarea atomica a oraselor nipone Hiroshima si Nagasaki, „s-a sfatuit nopti de-a rindul cu ...Dumnezeu”.
Mai mult decît atît, suveranii pontifi (titlul oficial al papilor de la Roma care pe lînga faptul ca sînt capii Bisericii Catolice mai sînt si monarhii viageri electivi ai statului Vatican) si-au atribuit asemenea calitate precum infailibilitatea pentru a nu-si mai face probleme cu justificarea politicii lor interne si externe.

     In Antichitate regii, înainte de a întreprinde vreo actiune pe plan intern sau extern, puneau sacerdotii sa „consulte” parerea zeilor prin intermediul oracolelor, ghicitului în stele si maruntaiele animalelor aduse jertfa. Astfel, orice razboi era prezentat ca o vointa a zeilor si nu a unor persoane concrete (prin urmare, Garry Truman cu „deniile” -denumirea în popor a rugaciunilor de noapte- sale atomice nu a descoperit America). A. Savin http://www.mdn.md/index.php?view=search
     N.N. Si Dl.Savin(autorul meu preferat) cauta un vinovat si gaseste "tapul ispasitor", chiar trei. Suficient: conducatorul laic, catolicii si islamul.
Analizele sunt bune, dar sinteza unde e? Cand vom incepe sa facem si sinteze?
Atunci vom observa ca exista ceva sau cineva in spatele oricarei actiuni, mereu acelasi cineva.
Offf! Si scrie atit de frumos........
Crestinismul ca o religie universala corespundea ideii unui Imperiu Mondial si Universal cum se dorea a fi cel Roman.
Din anul 212 d. Hr. cînd împaratul Caracalla a acordat statutul de cetatean roman („quiritus”) tuturor provincialilor („peregrinus”) liberi din Imperiu, apare necesitatea unei ideologii care i-ar fi unit pe toti romanii, indiferent de limba vorbita, de cultura, provenienta etnica si sociala.
Doctrina crestina s-a dovedit a fi cum nu se poate mai potrivita pentru atingerea acestui deziderat. A. Savin http://www.mdn.md/index.php?view=search O clipa "m-am temut" ca a prins "firul." Dar nu, urmeaza o apologie a ortodoxiei.
Daca cititi in intregime articolul veti observa ca aseaza bine evenimentele si..nimic. Incheie fara sa ajunga la o concluzie personala, ne spune ceea ce ne spun de sute de ani familia, scoala etc.
Si asta n-ar fi rau daca nu am fi ajuns in pragul colapsului, tocmai datorita lor.
P.S Mi se poate reprosa ca si eu tot un "tap ispasitor" am gasit. Si e adevarat. Doar ca e Batrinul Tap.
Poate ca altcineva va reusi sa gaseasca "mina care sponsorizeaza".