Cuvantul magic de Omraam Michael Aivanhov publicat la 06.08.2007
Cuvantul magic
     Câte anomalii în atitudinea parintilor fata de copii lor!
Sub pretextul ca un copil este prea mic pentru a întelege ceea ce se petrece în jurul lui, ei îsi permit tot felul de cuvinte, de gesturi, de comportamente, fara a-si da seama ca aceasta actioneaza foarte defavorabil, totul se înscrie în el si deseori anumite dereglari ce apar mai târziu vin de la scene sau conversatii la care el a asistat când el nu era decât un bebelus.

     Multi parinti nu sunt destul de atenti la modul în care vorbesc copiilor lor.
Ei nu înceteaza sa-i trateze drept incapabili, puturosi, idioti, iar copiii, sugestionati, hipnotizati, devin dupa un timp în mod real stupizi si incapabili.
Acesti parinti nu stiu deci ca, cuvântul este puternic, actioneaza si ca ceea ce spun poate avea o influenta imensa asupra copiilor lor.
     Parintii sunt uneori cei care îsi ucid copiii.
Pentru a-i determina sa ramâna linistiti sau a-i obliga sa-i asculte, de ce trebuie ca ei sa-i ameninte cu Bau-bau, cu lupul, cu politia sau tiganul cu sacul?
De ce trebuie ca la ceea mai mica prostie sa-i copleseasca cu reprosuri si cu blesteme?
Ei nu stiu ca toata viata lor acesti copii se vor simti amenintati, în pericol si ca ei vor deveni nevrozati.
Trebuie ca parintii sa învete ca de acum înainte sa se serveasca de puterea cuvântului pentru a face bine copiilor lor si eu va pot da o metoda. Ea este pentru mamele care au copii foarte mici.
     Pe timpul cât bebelusul este adormit, mama poate sa stea în apropierea patului sau, sau sa-l ia în brate si sa-i spuna foarte blând: copilul meu, "te iubesc mult, ma gândesc la tine, vreau ca tu sa devii mare, nobil, luminos, divin, ca tu sa fi plin de inteligenta, de forta, de puritate, de bunatate...”
Ca ea sa-i vorbeasca astfel de tot ceea ce ea doreste mai bun pentru el.
Se poate ca uni sa gaseasca aceasta metoda lipsita de sens, dar cei care cunosc marile legi ale universului ma vor aproba, deoarece ei stiu ca verbul este atotputernic.

     Chiar daca pe moment copilul nu întelege nimic, cuvintele mamei sale se vor înregistra în subconstientul sau si ele vor lucra asupra lui în sensul în care ea ales sa le dirijeze. Fie ca mamele sa faca asta în fiecare zi, în fiecare seara, sau chiar pe timpul noptii.
Fie ca ele sa vorbeasca, copilului lor mângâindu-i capul cu blândete, mentionând toate fortele, calitatile, virtutile pe care el le poseda si pe care le va dezvolta mai târziu. Fie ca ele sa-i vorbeasca de viitorul sau: el va fi fericit, va fi mare, va deveni o fiinta exceptionala.
Ca ele sa pronunte cuvintele cele mai poetice, cele mai minunate. În general, se asteapta pentru a-i educa pe copii ca ei sa fie capabili de o anumita întelegere intelectuala. În acest moment li se dau explicatii si se crede ca aceasta este educatia. Nu, dealtfel, explicatiile nu au avut niciodata o mare valoare pedagogica.
     În pedagogie, singura metoda cu adevarat eficace este exemplul. Aratati concret copiilor ceea ce ei trebuie sa faca, faceti-o în fata lor si nu le explicati nimic. Aratati-le cum se spala, cum se curata, cum se pune în ordine, cum se pregateste masa.
Copiii sunt mici maimute: de îndata ce ei va vad facând ceva, o vor face si ei.
Iar daca acum cineva îmi spune:”dar înainte de a face ceea ce ma sfatuiti, eu vreau întîi de toate sa înteleg exact cum aceasta se petrece si care sunt procesele declansate în domeniul eteric”.
Daca voi asteptati sa vedeti totul si sa întelegeti totul pentru a începe sa exersati, veti astepta secole, iar în acest timp copilul vostru va deveni un Şnapan.
Dati-i drumul înca de acum, ocupati-va de el, pentru ca aveti o mare responsabilitate. Si ceea ce este minunat,este ca în momentul în care voi pronuntati aceste cuvinte magice pentru copilul vostru, culori ies si radiaza din inima voastra, din capul vostru, culori ies si radiaza din inima voastra, din capul vostru si chiar anumite entitati luminoase, atrase si miscate de toata aceasta frumusete, decid sa ramâna lânga copil pentru a lucra asupra lui.
Atunci , va implor, impuneti un pic tacerea intelectului vostru care este întotdeauna pe cale sa obiecteze si sa puna întrebari si sa credeti în ceea ce va spun eu astazi; voi veti câstiga si mai ales copiii vostri vor câstiga.
     Oare cunoasteti suficient de mult toate legile lumii psihice, ale lumii spirituale, pentru a veni sa va pronuntati si sa puneti la îndoiala tot ceea ce eu va spun?
Atât timp cât sunteti înca ignoranti, veti nevoie sa credeti si sa urmati pe cineva care a mers mai departe decât voi pe cale cunoasterii.
Deci, mamele sa vorbeasca copiilor lor, chiar daca ei dorm, chiar daca ei nu înteleg.
Unele vor spune ca ele le vorbesc în gând. Dar aceasta nu ajunge, deoarece este o mare diferenta între gând si cuvânt.
     Într-o zi ma aflam la o conferinta la care erau în auditoriu reprezentati ai mai multor miscari spirituale. Printre alte lucruri, eu spuneam ca meditatia produce o mare acumulare de energie psihica si ca multe persoane care se multumesc sa mediteze fara a pronunta niciodata cuvinte, simt ca aceste forte sfârsesc prin a-i perturba. De ce? Pentru ca ele nu au stiut sa le dea o iesire, o orientare.
Trebuie deci ca ele sa pronunte câteva cuvinte, pentru ca toate entitatile adunate prin meditatie sa se precipite în directia pe care cuvântul lor le-a indicat-o. De ce cuvântul? Gândul singur nu este el foarte puternic?
Ba da, însa gândirea fara cuvânt, este ca si cum ati scrie pe o hârtie tot felul de promisiuni si de angajamente, dar fara a va pune semnatura. Atât timp cât nu semnati, promisiunile nu sunt valabile.
Puteti declara , promite sau lasa prin testament tot ceea ce doriti, dar fara semnatura voastra nimeni nu va va lua hârtia în considerare.
În fata lumii,Semnatura este cea care conteaza.
Ei bine, pentru munca spirituala cuvântul este ca o semnatura. Când am spus aceasta, presedintele societatii Antroposofice din Olanda a exclamat: „ah , iata ceva nou pentru noi!” El era încântat. Ei da! Sunt adevaruri pe care multi nu le cunosc.
     Cuvântul este deci foarte important. Voi puteti gândi timp de ore întregi daca vreti, dar daca doriti sa declansati ceva, sa dati o impulsiune pentru ca gândirea voastra sa se concretizeze aici în planul fizic, cuvântul este cel care trebuie sa intervina.
Gândirea este puternica în planul psihic, dar cuvântul este puternic în planul fizic.
Deci luati acest adevar si veti obtine mari rezultate.
     Doar ca, bineînteles, nu pronuntati cuvinte fara sa fi format în prealabil în voi, un gând viu sustinut printr-un sentiment puternic, altfel cuvintele voastre vor ramâne vide, gaunoase, fara forta si nu vor produce nici un rezultat.

     Chiar si copiii care ma asculta, aici, înregistreaza totdeauna putin din ceea ce eu spun.
Mai târziu, tot ceea ce ei vor fi înregistrat astfel fara a întelege, va apare în constiinta lor si în acest moment ei vor putea profita; ei se vor servi si vor reusi mult mai bine decât copiii care au fost îndepartati de anumite preocupari sub pretextul ca acestea nu erau înca pentru vârsta lor.
     Este valabil si pentru copiii ai caror parinti îi aduc în fiecare dimineata pe Stânca pentru a asista la rasaritul soarelui.
Puteti gândi ca ar fi preferabil pentru acesti copii sa ramâna linistiti în pat.
Ei nu, deoarece chiar daca ei adorm pe Stânca, ei se impregneaza cu aceasta ambianta de rugaciune, de meditatie, de contemplatie; ei primesc razele soarelui care sunt spirite constiente si aceste raze lucreaza asupra corpului lor eteric si lasa urme.
Câtiva ani dupa aceea, daca anumiti camarazi vor încerca sa-i antreneze în comiterea unor acte reprobabile, acesti copii vor simti în ei o forta, o rezistenta care îi va mentine pe drumul puritatii, al luminii, al întelepciunii.
Chiar daca ei nu stiu originea, aceasta influenta ramâne atât de înradacinata în ei si vor fi obligati sa o constate. Iata de ce educatia trebuie sa se faca înainte chiar ca întelegerea sa apara la copil.
     Eu am mers de altfel mult mai departe, spunând ca dupa nastere este deja prea târziu pentru a începe educatia copilului.
Da, deja din acest moment parintii nu mai au nici o putere sa influenteze copilul.
Ei trebuie sa se apuce înainte de nastere si chiar înainte de conceptie. Din acel moment începe veritabila educatie, cea care este puternica, eficace, reala, indestructibila.
Pedagogia mea este noua, o stiu, bizara chiar, dar ea da rezultate.

     Când un copil manânca, el nu întelege înca toate energiile pe care hrana i le va aduce si cum aceste energii vor contribui la dezvoltarea sa fizica, morala, intelectuala, dar nu se asteapta ca, copilul sa înteleaga pentru a i se da de mâncare.
Ei bine, nu trebuie nici sa asteptati ca el sa înteleaga pentru a introduce în el elemente divine.
Daca ar trebui sa asteptati ca, copiii sa înteleaga viata spirituala pentru a le-o da lor, ei bine, vor fi repede morti, din punct de vedere spiritual morti. Si este ceea ce se întâmpla deseori. Se asteapta ca copiii sa aiba vârsta de a primi o educatie spirituala si în acesta asteptare, sunt lasati sa se înglobeze în viata mediocra încât atunci când vreti sa-i redresati este mult prea târziu, nu mai este nimic de facut.

Voi ati vazut cum copiii erau mândri de a fi cântat! Pentru ei era serios. Toata viata lor ei îsi vor aminti ca au cântat în fata unui public.
Pentru voi, poate, nu înseamna nimic, dar pentru ei este un eveniment; daca voi intrati în inima acestor copii veti vedea ca este un eveniment.
Acum voi trebuie sa-i încurajati, sa le spuneti ca a fost magnific, ca noi avem nevoie sa-i ascultam si ca ei trebuie sa învete înca alte cântece.
Trebuie sa treziti la copii dorinta de a se arata cei mai capabili posibil într-o activitate sau alta.
Este cel mai bun mijloc de a-i împiedica sa faca prostii si de a-si pierde timpul lor în dreapta si stânga.
     Nu trebuie niciodata sa lasati un copil inactiv.
Deseori pentru a-i cere unui copil sa ramâna linistit, îi spuneti: „fi cuminte”.
De ce se confunda întelepciunea cu imobilitatea? A nu se misca, a nu face nimic, asta este întelepciune?
Sa nu va mirati daca, copilul dupa aceea detesta întelepciunea, deoarece în capul sau ea este legata de imobilitate, iar el este atât de dinamic! De altfel este mai bine sa nu-i cereti unui copil sa nu se miste, ci totdeauna sa-i dati ceva de facut pentru a-l ocupa.
     De aceea parintii trebuie sa accepte ca, copiii lor sa sufere putin pentru a face ceea ce li se cere la scoala sau în alta parte.
Copii au atâtea resurse, o asemenea rezistenta, încât uita imediat acest efort.
Cu fiecare efort caracterul lor este cel care se formeaza si aceasta trebuie sa-i bucure pe tati si pe mame.
Dar daca din contra ei spun: „Oh sarmanul, nu trebuie sa-l obosim” pentru ai evita câteva mici eforturi, ei îl vor face slab, lenes, incapabil, egoist.
Iata iubirea si pedagogia adultilor!
     Priviti oare copii care urca pe Stânca pentru a asista la rasaritul soarelui sunt de plâns?
Sunt ei nefericiti de a nu fi ramas în patul lor? Nu, ei sunt fericiti, priviti-i!
Parintii trebuie sa-si dea seama ca deseori ei sunt cei care, sub pretextul de a nu-i supra incarca,îsi mentin copiii în slabiciune.
Ei trebuie sa-si schimbe atitudinea, altfel ei vor fi cei care vor suferi toata viata de a fi facut din copii lor fiinte egoiste si capricioase.
Cunosc multi care au comis aceasta eroare si care acum îsi smulg parul din cap.
Eu le spun:” Este din vina voastra. Foarte devreme trebuia sa-i învatati pe copiii vostri sa va ajute, sa spele câteva farfurii, sa puna masa, sa execute unele sarcini usoare”.

     Evident majoritatea muncilor sunt prea dificile pentru cei foarte mici, ei nu au nici forta, nici abilitatea suficienta, dar puteti sa faceti în fata lor spunându-le: ”mai târziu si tu o vei face”.
În asteptare, sunt multe mici servicii pe care pot deja sa le faca.
Numai ca parintii nu le dau nimic de facut, pentru ca este mai usor pentru ei de a executa rapid anumite munci, decât a le arata copiilor cum sa le execute si a-i supraveghea pe timpul cât o fac.
Dar nu este o buna metoda de educare, deoarece mai târziu copiii nu mai vor sa faca ceea ce ar fi trebuit sa învete atunci când erau mici: facultatile lor nu au fost exersate destul de devreme.
În acest moment Parintii vor putea spune: „lenesule, dute sa faci asta, dute sa faci aia, ai grija sa înveti”...dar copilul nu va voi deoarece este prea târziu.
Exista obiceiuri bune care trebuie inoculate copiilor când ei sunt înca foarte tineri, deoarece aceste obiceiuri nu îi vor mai parasi.
     Odata am întâlnit un om care a facut mai multe zile de închisoare pentru furt si el mi-a marturisit ca, chiar în închisoare, el îsi facea dimineta si seara rugaciunea.
Era un obicei pe care tatal sau i l-a dat când era mic si nu se mai putea debarasa de ele.
Eu i-am spus: „dar atunci, va rugati dimineata si seara si continuati sa furati?
–Ah asta este alt ceva”.
Pentru el, a se ruga si a fura nu erau lucruri incompatibile.
Evident, ar fi fost preferabil ca tatal sau sa-i dea si obiceiul de a nu fura!
     Nu va dati seama ce este forta obiceiului.
Daca un copil este obisnuit ca parintii sa-i cedeze capriciilor sale, s-a terminat; mai târziu, chiar când nu va avea dreptate si când va fi constient ca nu are dreptate, el va continua sa vrea sa i se cedeze. Iar în acest moment va fi prea târziu pentru a-l schimba.
Un copil care a fost rasfatat, alintat, razgâiat va va cere sa aveti întotdeauna aceasta atitudine fata de el.
Din nefericire nu va exista în acel moment decât o forta capabila sa-l educe: viata, pentru ca viata este neînduratoare. Atunci copilul va suferi si se va corecta.
Dar ce suferinte inutile parintii au pregatit copiilor lor nestiind sa se opuna capriciilor lor!
De aceea eu le spun deseori parintilor: „ Atentie, atentie, bunatatea voastra nu este în realitate decât slabiciune, ignoranta...Mai târziu veti plânge pentru ca voi veti fi primele victime ale bunatatii voastre stupide”.
     Câti parinti nu au venit sa mi se plânga de atitudinea copiilor lor!
Eram obligat sa le spun ca ei erau vinovatii si evident ei nu ma întelegeau.
Nu trebuie sa fiti slabi cu copiii, pentru ca dupa aceea ei abuzeaza si nu este din vina lor.
Daca nimeni nu arata unui copil ca exista reguli de respectat si daca, foarte tânar deja are impresia ca totul se poate înclina în fata capriciilor sale, cum vreti voi ca apoi el sa-l asculte pe cel care îi face o mica observatie?
El nu va asculta si este normal. El va dori sa înfrunte totul, sa sparga totul, sa se piarda chiar cu conditia sa nu cedeze.
Pentru ca astfel el a fost obisnuit si deci nu este vina sa.
     Deci când parintii îsi dau seama ca proasta lor educatie a stricat caracterul copilului lor, nu le mai ramâne decât sa roage Cerul, spiritele întelepciunii, pentru ca ele sa-i dea o lectie care sa-l determine sa reflecteze.

     Copilul va plânge un pic, voi îl veti consola, dar el va întelege si astfel, dupa câteva bune mici lectii el va fi salvat.
Am observat cu atentie si am vazut deseori cum bunatatea stupida este cea care încurajeaza viciile. Este minunata bunatatea, dar cu conditia ca ea sa fie pusa în serviciul întelepciunii.
     Într-o zi ma aflam într-o familie de oameni bogati si bine plasati în societate.
Ei erau foarte preocupati din cauza fiului lor unic, care nu le facea decât probleme.
Ei îl rasfatau, îi dadeau multi bani si el, evident se amuza si îsi neglija studiile.
Am vrut sa-i ajut, atunci eu le-am spus: „ vreti sa va salvati fiul?
Mai întâi trebuie sa întelegeti ca el nu este dotat pentru studii.
Daca as fi în locul vostru, l-as trimite ca ucenic într-un garaj, la un patron exigent care l-ar obliga sa lucrezesi as înceta sa-i dau bani, deoarece aceasta usurinta nu dezvolta decât latura sa rea”.
Le-am explicat îndelung toate acestea, dar ei nu m-au înteles; ei erau chiar foarte nemultumiti de sfatul meu, deoarece se simteau umiliti la ideea ca eu voiam sa fac din fiul lor un muncitor, pe când ei sperau pentru el o situatie stralucita.
Ei nu m-au ascultat deci si au continuat sa-si trimita fiul în cele mai bune scoli din Franta si strainatate, sa-i dea cei mai buni profesori si mai ales au continuat sa-l rasfete cu bani si cadouri.
     Câtiva ani dupa aceea, situatia devenise atât de catastrofica încât ei si-au amintit de sfatul meu privitor la garaj.
Dar si aici, ce surpriza pentru mine!
Eu le-am spus sa-si trimita fiul în ucenicie la un garajist, iar ei i-au cumparat garajul cel mai mare cel mai modern, cel mai scump pe care l-au putut gasi.
Evident, nimic nu pregatea acest baiat sa fie patronul unui asemenea garaj.
Si s-a întâmplat ceea ce trebuia sa se întâmple: Putin timp dupa aceea el a dat faliment si ei au pierdut sume enorme.
     Nu va voi mai povesti urmarea acestei istorii dar iata parintii care au fost cauza nenorocirii fiului lor, din cauza slabiciunii si iubirii lor stupide.
Astazi parintii nu mai îndraznesc sa utilizeze metode care calesc caracterul copiilor.
Ei spun: „Ah, ei nu trebuie sa sufere, ei trebuie sa aiba tot ceea ce vor”.
Ei bine, ei îsi sacrifica copiii cu aceasta slabiciune.
Într-o buna zi nu vor mai putea obtine nimic de la ei, ei vor avea în fata lor calai care îi vor calca în picioare si vor primi lectii usturatoare din cauza proastei lor pedagogii.
Dar parintii nu ma cred, ei gândesc ca eu sunt crud.
     Eu nu sunt crud, eu cunosc câteva mici legi, care sunt mari legi.
În trecut , multi oameni îsi cresteau astfel copiii, chiar si regii, deoarece regii aveau totdeauna în palatul lor întelepti, care îi sfatuiau.
Si iata de exemplu sfatul pe care puteau sa-l dea acesti întelepti: ”Maiestate, aveti un fiu care este destinat sa domneasca.
Dar va fi el drept, va fi el cinstit, impartial? Iata ceea ce ar trebui sa faceti: Înainte ca fiul dumneavoastra sa stie ca este un print si viitorul mostenitor al tronului, trimiteti-l sa traiasca într-o familie saraca pentru ca el sa vada cum oamenii sufera si lupta pentru a câstiga cea mai mica bucatica de pâine.
Când el va reveni si va urca pe tron, va guverna cu dreptate, clementa si mila”.Iar anumiti regi urmau aceste sfaturi.
     În zilele noastre, familiile bogate nu vor sa-si mai trimita copiii la un mic Patron, în conditii dure si dificile, unde ei pot primi chiar câteva lovituri.
Îi vor trimite în marile capitale, sau în Elvetia, în pensiunile cele mai renumite, unde acestia vor frecventa printi, vor juca tenis si vor face schi, natatie, etc.
Si când va iesi de acolo, acest fiu iubit va fi învelit în puf.
     De altfel, un tata care este foarte bogat nu trebuie sa o arate copiilor sai deoarece ei vor tine prea mult cont de viitoarea mostenire si nu vor face nici un efort pentru a muncii si a învata sa se descurce singuri; ei vor crede ca toate capriciile si placerile le sunt permise, ei vor deveni lenesi, iar aceasta este cea mai rea dintre educatii.
Parintii sa-i lase deci cât mai mult timp posibil pe copiii lor în ignoranta bogatiilor care îi asteapta.
Când acestia vor fi luat obiceiuri bune de munca, de stapânire de sine, atunci da, parintii vor putea sa le vorbeasca de bogatia pe care o vor mosteni mai târziu, dar nu înainte.
     Este dealtfel ceea ce face Dumnezeu cu noi toti.
Dumnezeu este cel mai mare educator, cel mai mare pedagog.
El nu ne arata imediat mostenirea care ne asteapta acolo sus, în bancile celeste.
Atunci, cum noi ne credem saraci si mizerabili, noi muncim, noi ne chinuim si în fine, când cu strigate si lacrimi am reusit sa ne facem demni de mostenirea noastra.
El ne arata toate comorile adunate pentru noi.
În acel moment, noi întelegem întelepciunea ETERNULUI, care nu ne-a dezvaluit nimic dinainte.

     Initiati care vor sa lucreze ca Dumnezeu, ascund si ei multe lucruri în interesul discipolilor lor, pentru ca ei sa se dezvolte bine.
Parintii care vor sa-si vada copiii asumându-si mai târziu mari responsabilitati trebuie sa le dea o educatie care sa-i faca sa cunoasca dificultatile vietii, altfel cum ar întelege ei chinul muncitorilor lor, soldatilor lor, al subordonatilor lor?
Cei care au plecat dintr-un mediu foarte sarac si s-au ridicat prin munca lor, sunt fiinte întelegatoare si compatimitoare fata de suferinta altuia, pentru ca au suferit ei însisi.
Pe când ceilalti vor spune ca regina Antoaneta:” Ei nu au pîine? Dar atunci , sa manânce cozonac!” Ea nu putea sa înteleaga.