Românii supt Mihai-Voevod Viteazul - Partea IV de Nicolae Balcescu publicat la 09.05.2011
Romanii supt Mihai -Voevod Viteazul - Partea IV
     Dupa ce a trecut muntii, gasind un loc priincios pentru hrana si odihna ostilor la trecerea din Tara Româneasca in Ardeal, numita Boza, Mihai-Voda tabari acolo in acea zi, care era o sâmbata (18 octomvrie). Indata porni pe George Mako, Ioan Tamasfalvi, Stefan Haraly si un alt Stefan Domos, toti secui de neam, ca sa indemne pe secui la revolta.
Ajungând lânga concetatenii lor, acestia se silira cât putura ca sa-i aduca cu gloata in tabara lui Mihai. Ei le fagaduira mari rasplatiri si mai ales o libertate temeinica, pentru care d-atâtea ori ei se sculasera si trasesera asupra-le cumplite pedepsi de la printii Bathorieni si cei mai dinaintea lor; ei ii povatuira d-a scutura acum acest jug nu numai rusinos, dar si nesuferit; sa nu gândeasca ca vor fi la siguranta de nu vor imbratisa nici o parte, nici pe alta; sa se socoteasca ca lânga Mihai vor fi indata rasplatiti prin redobândirea libertatii si ca n-au nimic a nadajdui de la printul Andrei, un Bathori si un popa; ca mai bine este a scutura o data o nevrednica robire, decât a se lasa a trai vecinic supt impilare, ei si neamul lor.
Auzind aceste vorbe si altele, secuii care locuia Csikul si Gherghiul raspunsera ca ei nu vor lua armele si nu se vor duce la Mihai pâna când cetatuia Varhegy, zidita dasupra capetelor lor de Ioan Sigismund, ce fusese ales crai al Ungariei, nu va fi darâmata; ca daca Mihai, iesind biruitor, voieste a primi aceasta conditie si sa le dea libertatea, fagaduiesc d-a alerga indata lânga dânsul si d-a urma steagul sau.

     Instiintându-se Mihai d-aceasta, primi cererile lor, si secuii, cum aflara raspunsul domnului, se adunara in mare numar lânga cetatuia Varhegy si o detera prada flacarilor; apoi vro mie dintr-insii alergara la arme.
     In vreme ce acestia se gatesc a se duce lânga Mihai-Voda, sfarâmând si arzând palaturile nobililor, ceilalti secui, in pilda lor, navalira cu atâta furie asupra palaturilor celor mari, inc&acir;t mai nici unul nu scapa de omor. Intre aceste palate fura arse si palatul si posesiile lui Ion Boldi din secuime, pe care cu gresala spun unii ca se arsera de Mihai-Voda.
Intr-aceea, ridicându-si tabara de la Boza, Mihai o aseza duminica (19 octomvrie) lânga Prasmar, oras din Tara Bârsei sau tinutul Brasovului.
Mihai-Voda, nevrând a lasa in urma-i un oras asa de important ca Brasovul, care ar fi putut a-l izbi in spate, a ridica ostiri sau a-i taia linia de comunicatie si proviziile, chema indata in cortul sau pre cei mai de capetenie ai orasului, intre care judele Valentin Kersely, om ales prin calitatile si prin avutiile sale, si le zise ca sa-i dea orasul si sa-i jure credinta, fiind mai bine pentru dânsii a-l sprijini dec&acir;t a-l mânia. Judele se consulta cu magistratul orasului si, nu atât pentru oraseni, cât pentru Tara Bârsei, ce le era supusa, hotarâra si se invoira cu totii ca sa faca pe voia lui Mihai, supt conditie daca va cuprinde tara.
Asadar, in 20 octomvrie, iesira deputati din partea orasului Chirila Greissing, senator si batr∾ircn respectat prin parul sau cel alb si prin intelepciunea sa, impreuna cu Luca Hirscher, oratorul comunitatii, si cu alti doi cetateni jurati, insotiti si de câtiva soldati. Apropiindu-se ei de tabara, le iesira intru intâmpinare câtiva cazaci carii ii dusera la cortul domnului. Ei ii prezentara un car cu cojoace, trebuincioase soldatilor spre a se feri de frig, si bucate multe, si il rugara sa trateze orasul Brasovului cu milostivire, caci populatia, fiind putin razboinica si cu totul dedata la industrie, nu-l poate intru nimic vatama. Mihai le raspunse ca el, prin inscris intarit cu pecetea cetatii, sa se indatoreze cu credinta imparatului nemtesc, caci de nu, el va da in prada cetatea cu tot tinutul ei. L-aceste cuvinte, deputatii, vazând primejdia, isi cerura trei zile spre a se chibzui.

     In noaptea acei zile, luni spre marti (20 spre 21 oct.), dupa miezul noptii, pe o ploaie si o grindina grozava, Mihai dete semnalul d-a ridica tabara de la Prasmar si merse de tabari la Codlea.
In ziua urmatoare (21 oct.), sosira in tabara solii brasovenilor, anume Pavel Kertz, doctorul cetatii, Mathei Fronius si Ion Hirscher, jurati, cu câtiva din sutasi, spuind ca comunitatea n-a mai vrut a astepta pâna in sorocul de trei zile ca sa aduca raspuns si ca i-a insarcinat ca sa roage pe Mihai-Voda a se multumi cu fagaduiala ca-i vor fi credinciosi, de-l va ajuta Dumnezeu a izbuti asupra lui Andrei; ca de vreme ce le voieste binele, dupa cum zice, sa se indure asupra-le si sa nu-i puie in primejdie de a pieri prin razbunarea lui Andrei; cu toate acestea, ei fagaduia de acum a nu unelti nimic impotriva-i, nici de fata, nici pe ascuns, si a sta in liniste desavârsita, numai si domnul sa fie binevoitor locuitorilor târgului si locului din imprejur.
Mihai ii asculta cu luare-aminte si le raspunse astfel: ,,Vad ca voi va temeti si de mine si de principele vostru, si nu fara cuvânt. Deci eu sunt multumit cu fagaduintele voastre, numai sa ramâneti statornici."
     In 22 oct, Mihai trece cu toata oastea sa peste magura Codlei, si inca in aceeasi zi ajunse la Sarcaia, o mosie de ale Brasovului. Trecând armia prin padurea numita Dracon, care se intinde la 16 mii de pasuri, niste veliti poloni din avangarda, intâlnind niste negustori ce veneau cu marfa, ii pradara si ii ucisera. Alti soldati, in cale aprinsera câteva sate, intre care Feldioara si Maghiurusul, pradara câtiva preoti si ridicara mai ales toti caii si bucatele ce gasira prin sate.
Asemenea rele, care facura pe analistii si istoricii unguri a urla si a se vaita de faradelegile ostirei lui Mihai, chiar si astazi, când armiile sunt bine disciplinate si administratia proviziilor organizata, sunt foarte comune la o ostire care navaleste in pamânt strein si este nevoita a se hrani cum si unde va putea.
Apoi indaratnicia locuitorilor de a-si ascunde bucatele mânia pe ostasi. Mihai se silea cât putea a tine in frâul disciplinei pe ostasi, dar strasnicia lui nu putea vedea si pedepsi tot.
Asa când pleca oastea din Prasmar, niste ostasi pusera foc târgului. Mihai, cum afla, sari si puse oamenii sai sa stinga focul, "jurându-se, spune o cronica vrajmasa lui, cum ca cu voia lui nu se fac acestea, insa el nu e in stare a tine in frâu o astfel de multime de ostasi furiosi"
El afla mai apoi ca niste ostasi izbisera castelul de la Heltii si era p-aci sa-l cuprinza si indata trimise porunca strasnica de-i opri de la aceasta intreprindere.
Aceste sunt destule spre a nimicnici nerusinatele hule ale istoricilor unguri, care invinovatesc pe Mihai nu numai ca n-a facut nimic spre a infrâna ostasimea, ci inca a indemnat-o "la hotie, tâlharie, pustiire, aprinderi si omor". Era cu greu, intr-adevar, a nu se intâmpla oarecare excesuri si a pastra o strasnica disciplina intr-o armie numeroasa, compusa in mare parte de ostasi mercenari de felurite natii.
Spre a-si inchipui cineva ce fel era armiile atunci, trebuie sa-si aduca aminte cum era ele câtiva ani mai în urma, in razboiul de 30 ani. Armia lui Mihai trebuia sa semene cu aceea imparateasca a vestitului Wallenstein.
     In 23 oct., Mihai scoase afara o proclamatie, vestind ca el a venit ca sa tie pe locuitorii Ardealului in credinta si supunerea ce ei jurasera mai nainte imparatului si a scoate din scaun pe Andrei Bathori, care, lasând partida crestineasca, va sa predea Ardealul turcilor. Dup-aceea el porni de la Sarcaia spre Fagaras, "nevatamând pre nime, zice aceeasi cronica citata mai sus, nici pradând satele, pentru ca de bunavoie ii dete cele trebuincioase spre hrana", si chiar intr-aceeasi zi ajunse la Chertisoara.
In cale, in toate partile Mihai revolutiona popoarele si ii silea, mai ales pe sasi (pe care nu voia a-i lasa in urma sa in stare de a se arma), a se uni cu armia sa.
Mihai facea toate cu o graba mare, incredintat fiind ca Andrei se afla cu totul fara putere, incât el credea ca, silind la drum, il va putea ajunge pân-a nu apuca el a-si strânge armia si ca lesne il va putea nimicnici.
     La Alba-Iulia, dieta se adunase chiar in aceeasi zi in care Mihai Voda tabarâse in strâmtorile Alpilor.
Ea se apucase indata, dupa cererea printului, de a face proces lui Bocskai, care nu vroise a se infatisa in persoana inainte-i, dupa cum fusese citat.
Dupa doua zile, iata soseste un curier trimis de Valentin Herschely de la Brasov cu carti catre cardinalul, pe care deschizându-le, sfetnicul sau Gaspar Cornis vazu ca se vesteste ca deocamdata tot e linistit si sigur, afara numai ca s-au vazut ratacind intr-o trecere in vecinatatea Bozii niste companii de veliti polonezi, dar ca ei nu facusera nici un rau nici oamenilor, nici vitelor, si ca de se va intâmpla ceva mai insemnat o vor face indata cunoscuta.
Dar curierul care adusese scrisorile, când iesise din Brasov, vazuse avangarda lui Mihai intinsa de bataie in preajma orasului.
Ajungând la Alba-Iulia inca galben de frica si socotind ca in cartile sale se pomeneste de navalirea lui Mihai, nu spuse nimic lui Gaspar Cornis, dar raspândi aceasta veste printre oraseni, incât tot orasul se umplu si fierbea pe uliti vorbind de aceasta, când cei mari nu stia inca nimic.
Un capitan de calareti pretoriani, anume Gaspar Libek, ducându-se la Cornis, ii facu cunoscut zgomotul raspândit in oras de curier. "Ajuta-ne, Doamne!" striga Cornis tremurând l-aceasta groaznica stire, si indata, aducând inainte-i pe curier, se asigura de adevar si, dupa ce il mustra rau, alerga la printul Andrei spre a-i spune primejdia ce il ameninta.
Cine ar fi vazut turburarea si spaima lui Cornis atunci s-ar fi incredintat ca acest om nu putea fi tradator, dupa cum l-au banuit unii din analisti.
     Spun ca Andrei Bathori dintru-ntâi nu vru sa creaza, tratând aceasta veste de fabula si gluma, mai ales ca solii lui Mihai, banul Mihalcea si George Rat, se afla la Alba, lânga dânsul, si il incredintau a nu se ingriji, caci toate or iesi cu bine.
Cu toate acestea, tinând dupa obicei indata sfat cu cei mai mari, porunci sa trimita fara intârziere in toate partile, spre a chema pe locuitori la arme.
Intr-aceea, nobilimea secuilor, mai aproape fiind de rau si credincioasa printului Andrei, trimitea curier peste curier, spre a-i vesti ca Mihai-Voda a trecut Alpii si a sosit cu o armie insemnata la Prasmar; ca a aprins nu numai castelul lui Ion Beldi, ce se afla atunci la dieta, dar inca a purtat flacara si sabia prin toate satele si orasele ce a intâmpinat pâna la Föltvar. Spune Ambrosius Simigianus ca multi din nobilii voitori de rau ai printului Andrei prindea scrisorile ce-i era adresate si oprea pe curieri d-a se infatisa inaintea lui; pe lânga aceasta, vorbele despre sosirea dusmanului se impotrivea una alteia si el se silea prin multe cuvântari a-l incredinta ca n-are a se teme de nimic. Cu toate acestea, zice Bethlen, precum valul goneste valul, d-asemenea o vorba despre sosirea lui Mihai marea si intemeia pe ceilalta vorba si umplea urechile tuturor.
     A doua noapte dupa sosirea curierului de la Brasov, se duce Stefan Bathori, Gaspar Cornis, Pancratie Sennyei si Stefan Bodoni lânga printul Andrei, pe care il gasira meditând si cântând dintr-un instrument de muzica, pe când tara era in foc.
Ei il desteptara din meditatia sa, descoperindu-i adevarata stare a lucrurilor. Andrei, fara a se prea grabi si fara a-si pierde cumpatul, da drumul dietei si, numind pe Gaspar Cornis locotenent al sau peste toata armia, trimise indata porunci strasnice in toate partile craiei, spre a se purta, pre obicei, in tot locul o sabie cruntata in sânge si a vesti ca, fara zabava si cu cea mai mare iuteala, toata nobilimea, toata breasla ostaseasca sa se adune in graba inarmata la Sas-Sebes, caci o primejdie obsteasca ameninta si nu sufere nici o intârziere; ca toti aceia ce nu se vor grabi a veni vor fi priviti ca niste tradatori si dezertori si se vor pedepsi cu moartea cea mai crunta.
El scrise asemenea si la secui, care era scutiti de slujba ostaseasca de când fusesera despuiati de libertatea lor, ca, intr-o primejdie atât de grea, sa-si uneasca si ei puterile spre a goni din patrie pe dusmanul comun, fagaduind a da libertate la toti aceia ce-i vor sta intr-ajutor; ca era mult mai bine si mai sigur pentru secui d-a-si dobândi libertatea de la un print ales de dânsii, care are aceeasi natie, limba si obiceiuri ca si ei, decât a lua armele in favorul unui strein, impotriva aceluia ce este os din osul lor si sânge din sângele lor.
Si pentru ca sa-i faca sa se lupte cu dânsul si fara voia lor, Andrei lua masuri aspre in tara secuilor dintre râurile Mures si Crisul (odinioara Râul Aurit).
Una din aceste masuri era punerea in lucrare a unui obicei vechi, intrebuintat de schiti si apoi si in Ungaria pe la inceputul acestei craii.
Acest obicei era ca, la o primejdie mare cu care ameninta vrun dusman strein tara, acel locuitor ce nu se scula indata dupa porunca, spre a lua armele impotriva dusmanului, era legat cu funii prin mijlocul trupului si cu multa rusine pedepsit.
Dar ura secuilor asupra lui Andrei era atât de mare, incât nici amenintarile, nici fagaduielile lui nu-i putura indupleca a lua armele in favorul lui.     In urma acestora, cardinalul merse de intâlni pe Malaspina, ce se afla bolnav, ii expuse primejdia in care se afla si dobândi de la acesta fagaduiala ca va sta mijlocitor spre a-l impaciui cu Mihai-Voda. Ei se chibzuira de a trimite mai nainte pe un nobil, Isac Csejtie, la Mihai, spre a afla cererile lui si a cauta a-l aduce la simtimente pacinice. Dar Mihai, fara a da nici un raspuns, opri la sine pe Isac Csejtie pâna dupa bataie. Fara a mai pierde vreme, cardinalul, urcându-se intr-o trasura, iesi din capitala sa, ce nu mai era s-o vaza, ursit a fi o priveliste ticaloasa a lunecoaselor lucruri omenesti. El lasa în locul sau in Alba-Iulia pe fratele sau, Stefan Bathori, si pe Ladislas Gyulasi, si se duse la SasSebes, unde se facea adunarea ostilor. Aci aflând Andrei ca Mihai inainteaza repede spre Alba, fara a astepta toate ostile, ce soseau incet, isi ridica tabara de acolo. El porunci ca cei ce vor sosi sa-l urmeze, si, lasând doparte Fagarasul, unde avea garnizoana, se indrepta cu mare graba spre Sibiu, unde ajunse a treia zi, in 24 oct.
Locuitorii Sibiului, care, impreuna cu capetenia lor, Albert Süveg, era aliati cu Mihai, il primira reci, fara a-i da datoriile de credinta cuvenite. Intr-aceea, Mihai inainta cu graba spre Sibiu, socotind sa ajunga acolo inaintea lui Andrei.

     In 25 octomvrie el ajunse lânga târgul Talmaciului cu oastea, sotia si familia sa. Tinta lui era a inlesni unirea cu armia sa a sase mii ostasi olteni, ce-i aducea pe la Turnul Rosu Radul Buzescu si Banul Udrea, pe care ii astepta în tot minutu si care sosira tocma a doua zi, in 26. Armia lui Mihai se mai adaogase in cale cu o seama de secui, sasi si alti partizani ai sai din Ardeal, mai ales români ce-i venise intr-ajutor. Astfel impreunându-si oastea, Mihai-Voda, mai naintând spre Sibiu, isi asaza tabara la sat la Vestem, tiindu-si astfel armia intre cotiturile muntilor, pâna va socoti c-a venit vremea ca s-o scoata la câmpie.
     Intre strâmtorile muntilor era un spatiu ses indestul de mare, unde Mihai putea tabari si a-si intocmi ostile. Acolo el ascunse ceata femeilor, tot ce dupa vârsta si dupa sex nu era in stare d-a se lupta, impreuna cu bagajele si o mare multime de care. Miercuri in 17/ 27 oct., strajile ambelor armate protivnice se aratara si se vazura unele cu altele. Dar, atât pentru ca tunurile noastre ramasesera in urma cale d-o zi, cât si pentru ca in acea zi era sarbatoarea evanghelistului Luca, pe care românii il cinstea foarte mult, Mihai hotari a-si tine ostile in strâmtorile muntilor si d-a nu da bataie in acea zi.
     Cardinalul, vazând apropierea armiei lui Mihai, intra in grija mare, caci, nesosindu-i inca ajutoarele de la Lipova, Ieneu, Caransebes si ale secuilor din scaunele Arianos si Mures, el se socotea mai slab in puteri nu numai cu numarul, dar si cu calitatea ostilor. "Intr-adevar, zice Bethlen, românii, care de mai multi ani se afla in razboi necontenit cu turcii, obicinuiti cu munca si cu primejdiile, era priviti de toti ca mult mai buni ostasi decât ungurii."
Intre aceste osti românesti, mai deprinse la izbânda si mai vestite, era cetele ce se chema Buzestii si Ratestii, pre numele capitanilor sai, fratii Buzesti si George Rat.
     Cu toate ca, in adevar, ostile lui Mihai era mai bune decât ale lui Andrei, in care se afla multi tarani rau armati si nedeprinsi cu razboiul, dar cu numarul nu se deosebea mult intre dânsile. Fiecare armie numara ca la 25 mii luptatori; artileria lui Andrei era mai buna si mai numeroasa decât a lui Mihai; el numara mai mult de 40 tunuri, in vreme ce Mihai avea numai 18 bucati, mari si mici.
Cardinalul, in tabara sa, aduna pe lânga sine senatul si alti oameni incercati, spre a se sfatui cum sa poarte mai bine razboiul. Parerile fura impotrivite; unii sfatuia d-a prelungi razboiul si a nu lasa sa hotarasca soarta si norocu unei singure batalii. Ei zicea ca aceasta prelungire va dezorganiza armata lui Mihai prin foamete, ostenelele razboiului, lipsa banilor si nedisciplina ostasilor; ca, cu cât vor intrzia mai mult, cu atâta armia lor va creste in numar, in vreme ce a lui Mihai va slabi. Altii zicea ca trebuie a rezema toata tabara de zidurile Sibiului si s-o intareasca prin metereze facute cu care legate impreuna; ca astfel, unind tabara cu orasul, or putea avea indestulare despre hrana si respinge pe dusman prin lovituri de tun, de s-ar ispiti el sa-i loveasca; ca trebuie a potoli focul dusmanilor, prelungind razboiul prin amânari, fagaduieli, inselaciuni si solii; ca astfel puterile dusmanului se vor molesi si se vor slabi prin asteptare si prin izbiri partiale, mai ales cu un om ca Mihai, iute, indraznet si nerabdator; astfel, incheia ei, Fabius birui pe Anibal si craiul Matei triumfa lânga Vratislav de silintele a doi puternici crai, al Poloniei si al Boemiei. Emeric Sziczsai, unu din credinciosii printului Andrei, il ruga indeosebi d-a-si cauta un azil inaintea luptei, spre a se feri de primejdiile razboiului, aducându-i aminte nenorocirile de la Varna si Mohaci. La acestea Andrei raspunse: "D-as fi in locul tau, si eu as face-o; dar stiindu-ma cap al acestei armii, nu voi sa fiu fugar si sa dezertez p-ai mei".
     Dar altii, pe care banuitorii cronicari ii numara intre dusmanii lui Andrei, povatuiau a nu se trage inapoi si a nu lasa a trece ocazia d-a stavili navalirea dusmanului s-a opri raul d-a se intinde mai mult; ca cu cât mai mult vor intârzia, armia lui Mihai va creste prin unirea secuilor ce ii mai asteapta sa vie s-a altor partizani ai sai; ca dusmanu va fi mult mai de ingrozit atunci când isi va uni toate puterile. Pentru aceea nu este vreme de pierdut; trebuie a lua armele pentru patrie si pentru libertatea copiilor sai si a cerca norocu razboiului.
Acest sfat era si cel mai bun, caci orice prelungire a razboiului ar fi fost in paguba lui Andrei si in folosul lui Mihai, de vreme ce popoarele Ardealului tinea cu acest din urma. La acest sfat se uni si Andrei si hotari a-si cerca norocul. Mai nainte insa el vru sa sleiasca toate mijloacele de impaciuire. "O! nepriceputa minte omeneasca! zice unul din cronicarii nostri; ââta vreme fu de a tocmi tara si a face pace, si nu vru; ci vru sa tocmeasca când nu fu de nici un folos."

     Mihai-Voda, precum am vazut in urma, si din pricinile aratate, nevrând a da bataie in acea zi de miercuri 17/27 oct., spre a indatora pe dusman a nu-l izbi, se socoti a-l ocupa in acea zi cu negotiatii.
Trimise dar soli la Andrei, cerându-i ca sa-i deschiza cale pentru el si armia sa, spre a merge sa se uneasca cu nemtii impotriva turcilor, caci de nu, apoi s-o va deschide el cu sabia; ca el n-a intrat cu gânduri vrajmasesti in Ardeal; ca de s-a facut vro pustiire prin sate si orase, a fost fara porunca lui.
Andrei, doritor de pace, ascultând solii, ii trimise inapoi la Mihai, impreuna cu doi ai sai, cu acest raspuns: ca Mihai-Voda trebuie sa se traga in Tara Româneasca tot pe drumul pe unde a venit si sa despagubeasca toate relele ce au facut ostasii sai si apoi sa faca o noua legatura de pace si alianta temeinica impreuna.
Mihai, ascultând propunerile deputatilor, se arata a le primi in de bine si, spre a insufla mai multa nadejde de pace lui Andrei, el incheie cu aceiasi deputati o incetare de arme pentru acea zi, si pentru care ceru zaloage, fagaduind de a trimite si din parte-i.
Andrei se grabi a trimite pe Moise Secuiul si pe Melhior Bogathie, cel dintâi capitan vestit, cu cinste, cunoscut de Mihai pentru campaniile sale in Ardeal, celalalt june, ales prin nasterea si calitatile sale.
Mihai ii trimise doi boieri straluciti, postelnicii Preda si George, cu care Andrei vorbi si se plânse cu voiciune de purtarea lui Mihai catre dânsul.
     Intr-aceasta vreme sosi, in tabara lui Andrei, Malaspina, legatul papii, pe care indata printul il porni lânga Mihai-Voda, ca sa sa sileasca in tot chipu spre a-l aduce a face pace. Nunciul, infatisându-se inaintea lui Mihai, nu se temu d-a necinsti caracterul sau de episcop si de sol, pogorându-se pâna a minti intr-un chip nerusinat.
Prefacându-sa ca vine de la curtea imparatului si slujindu-se cu numele m. s. i., de la care spunea ca are carte la mâna, el porunci lui Mihai sa iasa indata din Ardeal, fara a face nici o vrajmasie.
Cerând Mihai sa i se arate porunca imparatului, nuntiul raspunse ca ea se afla in mâinile printului Andrei, caruia a lasat-o, dar ca peste putin poate sa i-o aduca.
Malaspina fu nenorocit in inselaciunea sa, caci Mihai il dete de minciuna, scotând o carte a imparatului cu totu dimpotriva, prin care i se poruncea sa izbeasca pe cardinal fara intârziere, declarând ca la aceasta porunca voia sa asculte.
Nunciul il conjura atunci in numele lui Dumnezeu ca sa nu faca nici o miscare in ziua aceea, pâna ce va vorbi cardinalului ca sa-l aduca la alte sentimente. Mihai nu mai raspunse nimic nunciului si acesta se intoarse chiar in acea zi la Andrei.
Din partea lor, Moise Secuiu si Melhior Bogathie se silira prin multe cuvinte a aduce pe Mihai la sentimente pacinice si binevoitoare catre Andrei, zicându-i cu inselaciune ca un tratat de pace s-a si incheiat intre acesta si imparatul si rugându-l ca, privind nestatornicia lucrurilor omenesti, sa se multumeasca pe pozitia sa de acum si sa n-o jertfeasca la ambitia sa si la un viitor nesigur.
La acestea iata care fu raspunsul lui Mihai: "Am jurat lui Hristos pe turci sa nu slujesc, si voi pe ei iubiti; cum oare sa ma incred voua? De aceea hotarât-am a va cuprinde tara, a muri ca un crestin sau peste voi a domni." El adaoga ca alianta ce spun ei c-au incheiat cu imparatul este o pricinuire desarta, spre a ocoli greutatile de fata si mai mult spre a rupe pacea decât a o face; ca e mai bine a hotari prin arme decât a mai face tratat de pace. "Incât pentru nestatornicia norocului, stiu, zise el, ca sunt om, dar stiu inca, ca Dumnezeu ajuta razboaiele drepte, c-am luat armele pentru lege; ca el va intari pe cei ce se lupta pentru dânsul, va prigoni pe cei ce-l vând."
     Joi in 18/29 oct., zi consfiintita dupa carindarul nou la apostolii Simon si Iuda, des-de-dimineata, Mihai-Voda trimise inapoi lui Andrei pe Moise Secuiu si pe Melhior Bogathie, cu urmatorul ultimatum: "Andrei Bathori, ca un partizan al turcilor si vânzator al pricinei crestinatatii, sa se lepede de stapânirea Transilvaniei, sa imbrace haina popeasca, sa se duca în Polonia si sa lase printipatul pe seama lui Sigismund Bathori, sau sa hotarasca puterea armelor; ca atunci el, domn al Tarii Românesti, sa leaga ca il va face a dobândi milostivirea imparatului".
Cardinalul intelese atunci ca trebuie a se gati de razboi si trimise inapoi zaloagele lui Mihai. El se gândi insa sa mai trimita o data pe Malaspina lânga Mihai, spre a mai face o cercare de pace.
Urcându-se intr-o trasura si insotit de o mica escorta, Malaspina intra in tabara lui Mihai, dar acesta nu vru sa-l primeasca, si, fiindca Malaspina se apuca in tabara a vorbi ofiterilor si ostasilor, indemnându-i sa lase armele ca sa nu verse sânge crestin, Mihai, vazându-l calcând astfel de a doua oara datoriile sale de sol si inca ca nu-i adusese porunca imparatului fagaduita, il chema înainte-i, il mustra putin pentru inselaciunea lui si, fara a vatama intru nimic respectul cuvenit obrazului sau, il trimise, pâna la a doua porunca, la arest în coada taberei, punându-l supt paza fiului sau Patrascu, ca sa nu i se intâmple nici un rau.
     Fara cuvânt au banuit unii unguri ca si Malaspina vrând sa câstige favoru imparatului si a dobândi prin mijlocirea lui dignitatea de cardinal, lucra in secret in favorul lui Mihai si ca de bunavoie el ramasese in tabara lui. Polonezii mai ales, urând pe Malaspina, umplura Europa de invinovatirile lor, zicând ca el a fost un spion al imparatului si a inselat si pierdut pe cardinal.
Aceasta banuiala a venit caci, in urma bataliei, Malaspina se arata plin de zel pentru Mihai si imparatul. Dar este de crezut ca el se arata astfel caci se comprometase foarte mult in ochii lor prin focul cu care aparase pe Andrei inaintea bataliei.
Aceea ce silise pe Malaspina a sta in favorul cardinalului era caci acesta, câtva inainte, fagaduise in secret papei a-i inchina Ardealul, nadajduind astfel a-l avea, la nevoie, sprijin impotriva imparatului si a putea pastra aceasta tara ca un feud atârnator de sf. scaun.
     In vreme ce Andrei si ungurii sta in cumpana intre temere si nadejde si astepta intoarcerea lui Malaspina, ca sa vaza de le aduce pace sau razboi, Mihai isi ia toate masurile pentru bataie. El isi intocmeste armia, isi asaza tunurile, pune tot lucru la locul sau si, inaintând spre Sibiu, trimite un erold cardinalului ca sa-i spuie ca el voieste sa crute sângele crestinilor, ca el nu vine ca sa-l verse, dar ca, in numele imparatului, sa-i asigureze invoirile ce i se dedese si i se jurase de Sigismund, cum si sa-l faca a intra in stapânirea acestei tari; ca cardinalul tinea un printipat ce nu era al lui; ii declara in sfârsit ca, de nu va lasa mai curând armele spre a se supune la m. s., el il va goni dupa urma cu foc si cu sânge pâna il va scoate afara din tara.