Daca nu va veti face ca niste copilasi
Sint deja doua mii de ani de cind auzim
repetindu-se de catre predicatori
ca trebuie sa devenim ca niste copilasi
si nu sintem inca mult mai avansati.
"Lasati copilasii sa vina la Mine,
caci Imparatia lui Dumnezeu este a celor ca ei...";
"...si nu va veti face ca niste copilasi,
cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor".
Dupa ce va voi explica aceste citeva
rinduri in lumina si traditia initiatica,
veti vedea ca ele contin idei foarte profunde.
Copiii sint atrasi de persoanele in virsta,
si invers, virstnicii ii iubesc mult pe copii.
Viata este ca un cerc in care inceputul
este copilaria si sfirsitul batrinetea:
cele doua extreme se ating.
Totusi este cert, un copil si un batrin
nu inspira de loc aceleasi sentimente.
Pe un copilas simtiti imediat
nevoia sa-l sarutati, sa-l mingiiati,
sa-l tineti in brate, sa-l faceti
sa sara pe genunchii vostri...
dar nu si pe un batrin. De ce?
Veti raspunde: deoarece copilasul este mult mai usor.
Nu, nu este numai pentru acest lucru...
In realitate este foarte dificil sa devii un virstnic veritabil,
atit de dificil incit Iisus a spus:
"Daca nu va veti face ca niste copilasi, cu nici un chip
nu veti intra in Imparatia cerurilor."
In Cer exista deja douazeci si patru de Batrini
si "nu mai exista'"loc pentru altii.
In Apocalipsa Sfintului Ioan este scris:
"Imprejurul scaunului de domnie stateau douazeci si patru
de scaune de domnie: si pe aceste scaune de domnie
stateau douazeci si patru de batrini imbracati
in haine albe si pe capete aveau cununi de aur."
Cei douazeci si patru de Batrini sint spirite foarte inalte:
ei formeaza un consiliu care conduce destinele fiintelor.
Cum sa indraznim noi sa ne depunem
candidatura pentru acest consiliu?
Atunci, daca nu putem sa intram in Paradis "ca batrini"
trebuie sa intram ca niste copii!
Deci intrarea este libera: toti copiii sint acceptati!
Paradisul este populat de copii, cu exceptia celor
douazeci si patru de Batrini. Nu ma credeti?
Ba da, simplul fapt ca toti batrinii sint retrimisi
pentru a se reincarna pe pamint este o dovada ca
nu vor sa-i pastreze in Paradis.
Cite unul zice: "Tatal meu este in Paradis alaturi de Dumnezeu".
In realitate el este deja reincarnat, ca bebelus intr-o familie.
De ce a revenit? Tocmai pentru a invata iubirea
si intelepciunea ascunse in cele doua simboluri: copilul si batrinul.
Copilul si batrinul reprezinta cele doua virtuti
pe care va trebui sa invatam sa le dezvoltam in existenta noastra.
Copilul reprezinta dragostea care aduce abundenta fortelor si energiilor,
este cel ce vrea sa vada totul, sa atinga totul, care vrea sa actioneze
si sa valorifice toate posibilitatile vietii.
Batrinul este intelepciunea care observa, analizeaza si concluzioneaza.
Cei doi trebuie sa mearga impreuna, caci la ora actuala
exista tendinta de a dezvolta intelectul in detrimentul inimii,
oamenii devin critici, intoleranti, ei se calauzesc
ca niste batrini ursuzi, si asta nu este intelepciune.
Observati copiii. Daca le dati o bomboana, o piatra,
o insecta, ei se inveselesc.
In timp ce pe batrini nimic nu-i satisface,
ei gasesc intotdeauna motiv de cearta, de a se plinge.
De aceea ei nu vor intra in Imparatia lui Dumnezeu,
caci Imparatia lui Dumnezeu este o stare de constiinta
facuta din supunere si bucurie.
Daca ei nu vor fi capabili sa intre in Imparatia lui Dumnezeu
in timpul acestei vieti,atunci cu atit mai putin vor reusi
cind vor fi dincolo! De pe acum li se refuza intrarea.
Sa nu va ginditi ca atunci cind vorbesc asa despre batrini
ma opresc numai la virsta,caci exista tineri care, la saisprezece ani,
sint deja batrini pe dinauntru, terni, blazati, dezgustati,
nimic nu-i intereseaza, nici o activitate nu-i tenteaza,
sint incapabili de elanuri, de admiratie,de entuziasm.
Din contra, exista batrini care au inima tinara, bogata, inepuizabila.
Doresti sa-i imbratisezi, asa sint de stralucitori, veseli, deliciosi.
Da, in ciuda virstei lor iti vine sa-i saruti,
sa-i iei in brate, caci sint cu adevarat copii.
Copiii sint fara griji, nu-i ingrijoreaza ziua de miine.
In timp ce batrinii se framinta tot timpul pentru viitor,
pe care il vad plin de incertitudini:boala,mizerie, singuratate.
Si din nefericire, toata cultura contemporana ne invata sa fim batrini.
Nu este prea inteligent,se pare, de a fi ca si copiii.
Cea mai mare jignire adusa cuiva este de a-l trata ca pe un copil.
Pentru a place opiniei publice trebuie sa ai aerul
ingrijorat si preocupat de o multime de "probleme".
Daca un adult este vesel, simplu, deschis,
nu este considerat nici intelept, nici profund.
Cu aceasta filozofie care omoara din ce in ce mai mult
elanurile bune ale naturii sale, omul se distruge.
De aceea fortati-va sa deveniti copii cu inima mereu tinara,
iubitoare, interesindu-se de tot, iertind repede,
bucurindu-se de cele mai mici lucruri, uitind repede jignirile,
tristetile si caderile, o inima dispusa mereu sa iubeasca,
sa imbratiseze lumea intreaga, o inima care sa nu
se cristalizeze, sa nu se raceasca.
Atit timp cit inima voastra isi va pastra caldura, nu puteti imbatrini.
Pe un munte extraordinar il admiram, dar il calcam in picioare,
in schimb pe o perla mica o dorim sa o punem la piept.
Care este acela care respecta copiii si care le face plecaciuni?
Copiii sint mingiiati, uneori li se mai da cite o palma, dar sint iubiti.
In dragostea ce le-o purtam exista caldura in timp ce
in respect exista adesea raceala.
Sint respectate toate marile personalitati, batrinii,
savantii, dar foarte rar sint iubiti.
Te inclini in fata unui batrin important, il saluti respectuos,
dar cauti sa gasesti prilejul de a-l parasi cit mai repede.
Cel care va dori mereu sa fie respectat va pierde dragostea celorlalti.
Din contra, acela care va ramine aidoma unui copil nu va fi,
poate, respectat, dar lumea il va iubi.
Daca nu cautati decit respectul celorlalti,
va veni o zi cind va veti simti foarte singuri.
Veti spune: "Cind trec pe strada toti ma saluta din priviri,
dar nimeni nu vine sa ma incalzeasca."
Respectul nu umple niciodata inima noastra,
numai iubirea ne face fericiti.
Iata de ce acela care doreste sa ajunga pe culmi
trebuie sa prefere iubirea si deci sa devina aidoma unui copil.
Iubire si intelepciune, iata ce trebuie sa avem:
iubirea in inima si intelepciunea in intelect.
Inima trebuie sa ramina vesnic tinara, intelectul sa fie in virsta.
Caci daca se produce inversiunea, daca inima ramine batrina
si intelectul prea tinar, apare dezastrul.
Cel care este mereu nemultumit, trist, deceptionat,
nedumerit, are inima unui batrin.
Nu iubeste, nu se intereseaza de nimic si nu avanseaza deloc.
De altfel, adeseori, intelectul unui astfel de om a ramas in copilarie.
Copilaria si batrinetea nu sint rele in sine,
cu conditia de a vedea ceea ce trebuie sa fie tinar
si ceea ce trebuie sa fie batrin.
Putem intilni uneori mari savanti si eruditi,
dar cu o extraordinara tinerete a inimii,
acesta este idealul, perfectiunea.
|
Din nefericire aceasta perfectiune
nu se gaseste decit foarte rar realizata.
Daca Inteligenta naturii a stabilit prezenta copiilor
pentru multi ani linga parintii lor,
aceasta este pentru ca dezvoltindu-se si crescind,
un copil are nevoie de modele.
Dar parintii... ce modele comice sint uneori!
Nu intotdeauna "modelati" ei insisi cum trebuie.
Si cum copiii au instinctul de a-i imita pe parinti, care,
nefiind mereu la punct, copiii vor fi la fel.
De aceea si adultii au nevoie de modele care sa-i depaseasca.
Numai ca ei nu vor sa recunoasca, nu le cauta,
se cred deja perfecti si este pacat,
caci plecind cu aceasta satisfactie, ei merg spre catastrofa.
Pentru ca are nevoie de protectie si pentru ca nu are inca fortele,
facultatile necesare pentru a se descurca si a se orienta in viata,
copilul trebuie sa accepte autoritatea si sfaturile adultilor.
Mai tirziu, cind se simte fortificat, capabil, inteligent,
isi preia responsabilitatile, doreste sa munceasca, sa se impuna,
sa-si treaca probele; dar in acel moment incep si grijile:
pur si simplu pentru ca conteaza pe sine insusi,
pe facultatile si forta sa, pe modul lui de a vedea.
Sa fii adult sau sa fii copil reprezinta in realitate
mai putin o problema de virsta cit de atitudine.
Printre adulti unii au o atitudine copilareasca.
Se poate, bineinteles, examina aceasta problema
sub diferite aspecte, dar ii voi lasa pe psihologi si moralisti sa o faca.
Imaginindu-si ca au devenit adulti, multi insi se simt puternici,
liberi, stapini pe destinul lor, crezind ca nu mai au nevoie
nici de Tatal Ceresc, nici de Mama Divina si rup legaturile cu ei.
Dar din acest moment apar toate nenorocirile.
Cerul nu se mai ocupa de ei, ce vreti, sint adulti!
Daca ar fi continuat sa fie copii, adica in loc
de a-si dori mereu sa-si afiseze independenta vis-a-vis de Cer,
ar dovedi nevoia de a se lasa ghidati de el,
de a-i urma sfaturile, de a-i dovedi increderea si de a merge
mina in mina cu parintii lor divini, acestia ar continua
sa se ocupe de ei si ar fi protejati.
Imi veti spune ca nu poti ramine copil toata viata.
Bineinteles, dar si aici este necesara o explicatie:
nu se pune problema mentinerii unei mentalitati infantile
ci de a continua, chiar adult, de a avea o atitudine de copil
fata de cer, de a se arata docil, supus, incarcat de iubire.
Este doar o problema de atitudine iar cerul care remarca
un asemenea suflet, nu-l abandoneaza,
ii trimite ajutor, lumina sa.
Cerul nu va veni sa va ajute decit daca sinteti copil.
"Chiar daca - veti spune - "sint un batrin de nouazeci si noua de ani?"
Aceasta nu are nici o importanta, entitatile sublime
nu va privesc ridurile sau parul vostru alb,
ele nu privesc calendarul oficial:
ele vad ca sinteti un copil adorabil, ca atitudinea voastra
este aceea a unui fiu, a unei fiice a lui Dumnezeu,
si aceasta atitudine va va face sa mergeti spre Paradis.
Va veti intreba: "Dar pina cind va trebui sa pastram
aceasta atitudine de copil?"
Pina cind veti fi devenit indeajuns de puri si luminosi,
incit Sfintul Spirit sa poata cobori in voi.
Da, atunci cind Sfintul Spirit se instaleaza in om,
acesta se poate considera un adevarat adult.
Dumnezeu n-a facut fiinta omeneasca sa ramina
in starea de copil o eternitate.
Aceste doua perioade, copilaria si virsta adulta,
au fost gindite de Inteligenta cosmica:
trebuie sa fii copil un timp,pina la maturitate.
Si aceasta maturitate nu se gaseste
acolo unde oamenii o plaseaza:
la douazeci si unu sau saisprezece ani ei sint majori civic,
dar sint lipsiti de maturitatea de care va vorbesc.
Chiar si la nouazeci si noua de ani majoritatea nu sint
cu adevarat maturi: ei n-au inca maturitatea spirituala.
Atunci cind o fiinta a primit Sfintul Spirit,
ea devine cu adevarat adulta, merge in lumina,
are un ghid, vede clar.
Numai acel adult este recunoscut ca atare de Cer,
ceilalti nu sint decit copii recalcitranti.
Da, toti aceia care n-au atins aceasta maturitate spirituala
sint considerati acolo sus ca niste bebelusi.
Deci apare clar: omul nu trebuie sa ramina vesnic un copil,
dar atit timp cit nu a primit lumina, Spiritul dumnezeiesc,
aducatorul tuturor bucuriilor, trebuie sa pastreze
o atitudine de copil, adica sa ramina mereu ascultator,
umil, atent in fata Cerului.
De altfel, cind vedeti anumiti oameni in fata unor
dificultati inexplicabile, este dovada ca nu sint decit
niste copii neascultatori, pentru ca adevaratii adulti
nu sufera: ei sint mereu in lumina.
Dar toti aceia care nu au dorit sa pastreze aceasta
atitudine de copil pina la maturitate si au devenit
prematur adulti vor suferi cu adevarat.
Atunci ce este de facut?
Ei bine, e simplu: atit timp cit nu ati devenit adulti,
trebuie sa cereti sa fiti luminati si calauziti de parintii vostri ceresti.
Cind acestia vor vedea ca sinteti din ce in ce mai puternici,
surizatori, luminosi si plini de dragoste,
vor decide sa va acorde majoratul:
Spiritul luminii nu va inceta sa va ilumineze si sa va inspire.
Nu veti mai avea aceleasi dificultati ca toti asa-zisii adulti
care cred ca pot duce o viata independenta.
Atit timp cit nu ati fost recunoscut adult de Cer,
trebuie actionat ca un copil simplu si ascultator,
pentru a putea patrunde in Imparatia lui Dumnezeu.
Atunci cind omul nu mai vorbeste
in numele sau, el este adult.
Exista Maestri cu autoritate si care se impun formidabil,
dar nu sint ei, ci acel Spirit care este in ei
si care are dreptul de a se impune.
Inainte de a primi Spiritul nu trebuie sa te impui,
este extrem de periculos.
Inainte de a fi adult, nu ai dreptul de a ordona,
comanda, caci o faci inainte de vreme.
Viata spirituala comporta perioade de transformare
care marcheaza trecerea de la o etapa la cealalta,
la fel ca in viata fiziologica, de la pubertate la menopauza.
Aceste treceri nu se manifesta de o maniera asa de clara
in planul spiritual, dar sint foarte importante
caci produc mari schimbari in viata interioara.
Deci la fel cum in viata fizica se produce trecerea
de la copilarie la adolescenta, apoi la etapa adulta,
in evolutia noastra spirituala, de asemenea,
acest drum este prevazut.
Trebuie sa ramii copil atit timp
cit nu ai atins o maturitate de adult.
Apoi, odata adult, nu se mai pune
problema de a te conduce ca pe un copil.
Acum, vazute sub acest aspect,
cuvintele lui Iisus sint mai usor de inteles:
"Daca nu veti deveni copii, nu veti intra in Imparatia Domnului."
Da, in ziua cind veti inceta sa aveti incredere in Tatal Ceresc,
in Mama Divina, in a-i iubi, in a va lasa in miinile lor,
veti incepe sa simtiti greutatile vietii, mizeria, uritenia,
veti deveni obositi, fara bucuria copilului vesel, fara griji,
care se joaca si cinta, veti deveni ridati, impovarati
caci va stau toate poverile pe umeri.
Dar daca avind responsabilitatile de adult veti dori,
in ciuda treburilor si sarcinilor avute, sa ramineti
un copil celest increzator, convins ca sus aveti
parinti iubitori, atunci va veti implini,
veti fi surizatori, frumosi, luminosi.
Este limpede acum?
Noi toti trebuie sa devenim copii ai Cerului,
in acel moment vom simti dragostea Tatalui nostru,
si Mamei noastre, prezenta ajutorului lor,vom fi,
fara incetare, sustinuti,incurajati,luminati.
In timp ce aceia care se cred deja superiori,
taind orice legatura cu Cerul se simt nefericiti,
lasati in frig si singuratate.
Este starea actuala a multor oameni care s-au crezut
prea maturi,prea destepti si prea puternici.
Dificultatile si poverile se apleaca asupra acelora
care si-au parasit parintii ceresti.
Fiti deci precum copiii, legati-va de Tatal si Mama voastra
din ceruri, aveti deplina incredere in ei.
Pentru cel care se simte un copil al Domnului
toate greutatile se rezolva, caci Cerul nu-si lasa
copilul sau sa plinga de unul singur.
El vine intotdeauna in ajutorul lui.
|
