Ce a fost preluat si pastrat in zamolxianism din vechile credinte
si obiceiuri si ce anume a fost abandonat?
Era zamolxianismul o religie monoteista sau politeista?
Pe fondul acestui raspuns corect, vom sti daca paradigma convertirii
"fara dificultati" la crestinism a populatiei protoromane s-a facut firesc
inlocuind un zeu total cu altul, sau convulsiv.
Din când în când trebuie sa reamintesc ca tot ceea ce scriu face parte
din încredintarile mele, ca urmare a studiului îndelungat al multor
aspecte ale evolutiei omenirii, dintre care deocamdata nu pot detalia
foarte multe. Dar sunt pe calea realizarii acestei expuneri a detaliilor
din care decurg astfel de încredintari.
De altfel, multe cunoasteri se stiu deja, eu doar le detaliez si explic
lucruri care aparent, si în forma de generalitate, sunt întelese,
analizate dupa cum merg întelegerile.
Iar concluziile trase sunt deseori -ca multe dintre scrieri - doar frumoase,
visatoare sau la momente în care lumea, neavând ce altceva face
seara înainte de culcare sau iarna, când activitatea este mult redusa,
si-a pus experienta obisnuita în forme emotionante, frumoase,
pline de sperante de mai bine: în versuri, proza populara, cântece…
Se stie însa azi ca multe dintre cele astfel cunoscute la noi si prin alte parti
sunt de fapt elemente de cunoastere revelata, pe care povestitorul,
integratorul sau purtatorul (si, implicit, cel care a raspândit, raspândeste)
le-a înteles bine, chiar le-a studiat personal si le-a oferit lumii, mai departe.
Mai mult sau mai putin, multi facem acest lucru, chiar daca deocamdata voalat,
de frica la adresa imaginii noastre în lume, sau de frica de opinia publica
înca asezata pe tiparele vechi, sau de frica oficialitatilor mai mult sau mai
putin conspirative.
însa este de comentat cândva faptul ca din ce în ce mai multi oameni
îsi depasesc aceasta frica.
Conform încredintarilor mele, expuse pe larg pe întreg blogul Drumuri spirituale,
eu nu pot numi manifestarile spirituale ale getilor “zamolxianism”,
adica religie propriu zisa.
Nici macar zalmoxianism. Voi folosi permanent termenii: Zalmoxis si eventual
“zalmoxianism”, derivat din numele Zalmoxis.
înclin mai curând catre termenul “mosism”.
De altfel acest termen a facut cariera în literatura de specialitate, creatorul sau
incontestabil fiind dl. profesor si cercetator Gheorghe Seitan.
Zalmoxianismul nu a fost o religie propriu zisa, dupa felul consacrat
în care punem o serie de manifestari umane în tipare pe care
le numim azi: religioase.
Nu a fost o religie – nici monoteista, nici politeista: se fac mereu contestari
de o parte si de alta a acestei întrebari, care poate îndeparta mult discutiile
de esenta problemei în sine.
Ceea ce se cunoaste de regula în acest moment, în mod oficial,
sunt particularitati ale prezentarilor diferitelor încredintari ale getilor,
comparativ cu manifestarile celor care au prezentat: erau manifestari de
veneratie, respect, consideratie absoluta fata de coordonatorul principal
al raspândirii, pastrarii, remodelarii cunoasterilor tuturor celor din poporul lor,
în functie de necesitatile timpurilor pe care le traiau.
Nu cred ca se poate numi religie ceea ce traiau getii, datorita tuturor
particularitatilor fenomenului studiat.
în linii mari, poate fi vorba despre:
1. nu exista termenul de “mister”, “zeu”, “adevar suprem si de neatins”,
“propovaduire”, “temple”, “preot”.
De altfel, principala forma de manifestare religioasa – misterul – era de fapt
la geti un adevar în totalitate revelat, descoperit, analizat, detaliat, aplicat;
era asteptat pâna la capat fiecare individ al poporului sa înteleaga si sa aplice
dupa puterile sale. Chiar mari gânditori ai lumii antice au facut observatii pertinente
asupra cunoasterii profunde la nivel de popor în rândul getilor
(dacilor, cum ne numeau ei). Astronomi, vindecatori, cunoscatori ai pamânturilor,
apelor, cerurilor si pamânturilor, conducatorii geti nu pastrau nimic
în mod special pentru ei.
Aveau de asemenea rabdare sa construiasca si sa întretina
structuri socio-profesionale, care sa duca învatatura cea mai noua la nivelul
fiecarei asezari umane din teritoriile în care oamenii se potriveau cu pamânturile:
în cazul poporului lor fiind vorba despre oamenii din regiunea cuibului muntos,
denumit ulterior carpatic.
înainte de primul val al grupurilor migratoare, populatiile se întindeau, într-adevar,
pe teritorii care ajungeau catre centru Europei (Muntii Alpi), în sud pâna la
Marea Mediterana, în rasarit pâna la Nipru, în nord – pâna la poalele versantilor
nordici ai Carpatilor Padurosi.
Un alte termen consacrat este acela de “zeu” – entitati necunoscute decât prin
modul de impunere relatat de catre preoti, cu impunere de dari materiale,
sacrificii, acordarea întregii atentii lor si reprezentantilor lor.
Consacrarea învataturilor mosilor de factura concret-personala, pentru fiecare om,
a venit tocmai pe linia dezvoltarii personale a fiecarui om, fara ca vreo parte
a activitatii sale sa fie închinata cuiva anume, doar într-ajutorarii la nivel
de familie si asezare.
|
Mosul, Batrânul, Cel Vechi de Zile, era coordonatorul spiritual,
facea parte dintr-o categorie retrasa de oameni cu o viata deosebit de lunga,
având în sarcina toate particularitatile desfasurarii vietii în teritorii care intrau
în sarcina personala si de grup: creatie materiala, deplasare în teritorii,
comunicare proportional dezvoltata cu sarcinile poporului si cu puterea umana
momentana, relatii directe cu populatiile de acelasi fel din întreaga lume;
cunoasteri legate de folosirea fortelor spirituale în stricta conformitate cu
necesitatile timpului, perceptii legate de ritmurile planetare locale (zona temperata,
anotimpuri, planseu montan, de deal sau de ses); elemente particulare
de biosistem local – comparativ cu cel din alte locuri; astronomie, medicina fizica,
eterica si emotionala; metalurgie, prelucrarea înaintata a materialelor,
constructii de gospodarie si de drumuri de lungime mica, medie si lunga,
gospodarire individuala si comuna, etc.
În asemenea conditii, notiunea de “adevar suprem de neatins”
se stinge de la sine, caci toti oamenii stiau pe ce lume traiau, stiau bine rolul mosilor,
al persoanelor ajutatoare pe care ei le pregateau pentru întreaga populatie;
cunosteau existenta si rolul entitatilor astrale la adevaratele lor valente,
în directa legatura cu activitatile pe care ei, mosii, calatorii si învatatorii
le desfasurau dupa fortele lor. Forte care erau mult mai mici comparativ cu cele
ale entitatilor astrale, dimensionale si cu Fauritorii cerurilor si pamânturilor deopotriva.
Adica cei pe care azi noi îi numim Creatori – getii îi numeau Fauritori.
2. nu a existat o religie impusa, nu au existat cerinte deosebite, ci doar exercitarea
plina de altruism, toleranta, bunavointa din partea mosilor, învatatorilor,
calatorilor si maestrilor creatori formati la scoala mosilor.
Nu au existat cerinte de întretinere a unei caste anume, formata din persoane
ne-muncitoare: principala forma de învatatura a fost întotdeauna dupa exemplul personal,
oricât de multe si deosebit de complexe erau sarcinile tuturor celor implicati în cercetare,
întelegere, învatatura, raspândire, aplicatie, relatii în interiorul
poporului si în exteriorul lui.
într-o astfel de situatie, dispare complet sensul pe care îl oferim azi cuvintelor:
templu, preot, propovaduire.
Ceea ce credem a fi fost temple vechi ale dacilor erau de fapt constructii deosebit de
complexe – chiar în simplitatea lor, chiar în sihastria lor, necunoscute decât de popor,
folosite strict pentru activitati de cercetare si învatatura, aplicatii locale,
crearea unor forme de perpetuare intuitiva, sugerata, a elementelor de cunoastere
pe care le aveau cu totii în acel moment.
Stiau foarte bine ceea ce azi numim istorie – dar o istorie cu directionare catre vechi,
stravechi, cu tot ceea ce se putea prelua de la vremurile astfel de mult trecute si,
mai ales, tot ceea ce se putea extrapola spre întelegere în viitorul apropiat sau doar
ceva mai îndepartat, pe care îl cunosteau în liniile devenirii sale, dincolo de istoria
care o traim noi, acum, urmasii lor.
Ne-au inclus în cunoasterile lor, dar astfel de cunoasteri mergeau mult mai departe
în întelegerile speciale necesare tuturor, nu numai populatiilor locale din timpuri
relativ apropiate.
Ceea ce numim preoti nu are nici un fel de regasire în istoria getilor.
Preotia propovaduitoare dupa preceptele religiilor contemporane functioneaza
pe temelia pusa de egipteni pe de o parte si de elini, pe de alta parte.
Functionarea de tip egiptean îsi trage radacinile, la rândul sau, din practica straveche
babiloneana, care folosea si ea cunoasterea înaintata, dar încuraja masiv intuitia
practica a poporului propriu.
Caile de impunere si metodele punitive, pedepsitoare nu au existat nici la babilonieni,
în primele lor stadii de dezvoltare, desi vom vedea cum modul de impunere totusi
si-a format radacinile în sânul cunoasterilor babilonienilor.
Sa ne oprim totusi aici, deocamdata, caci vom mai avea prilej pentru discutii, mai departe.
Sigur ca, daca vrem noi, putem sa numim fenomenul zamolxianist o religie.
Dar eu as numi-o mai curând o scoala a vietii, condusa, sustinuta,
lasata sa evolueze în functie de trairile naturale optime ale oamenilor.
Acesta a fost de fapt fenomenul social care a generat religia.
Caci au generat-o, prin intuitiile pe care le aveau, si pe de-asupra cunoasterilor normale
ale epocii lor, chiar cei care au nascut totul dupa interesele lor de moment.
în mod artificial, cu siguranta.
Si nu as numi ca a fost o conspiratie împotriva umanitatii,
ci doar o traire concurentiala a unor spirite neadaptate realitatii vietii lor.
Ele au existat întotdeauna, generatie dupa generatie, si vor mai exista
un scurt timp de acum încolo.
Caci sunt multe blocuri spirituale piramidale venite pe Pamânt pentru
a-si cunoaste limitele la nivele joase de vibratie planetara.
Toate trebuie sa traiasca, în conjuncturi legate de forma spiritualitatii lor proprii,
în conjuncturile pe care aceasta planeta le poate oferi, în variatia ritmurilor sale normale.
Ar trebui sa le respectam si astfel sa le învatam sa respecte si ele, la rândul lor.
|
