Iluzia vorbelor de Lala publicat la 29.06.2011
Iluzia vorbelor
     Ne invartim inauntrul vorbelor
la fel ca pasarile cerului
prizoniere in custi si colivii
care si-au uitat trilul
obosite si fermecate de fantasme
fara viata, fara sens si fara bucurie
negandu-ne fiinta si dumnezeirea
incarcerati de propriile negatii
masluite in cuvinte ce definesc
in tiparul mental al iluziilor
concepte si filozofii, dogme si nonsensuri
care ne croiesc peretii custilor
ferecate cu lacatele emotiilor
sentimentelor si senzatiilor neantelese
prost traduse si coplesitoare
ferecand pereti si taind in felii
adevarul si viata insasi

     Ne incrancenam in vorbe
sapam abisuri si prapastii
in care ne ingropam curajul
stralucirea si forta
pentru criptele celor ce au fost
cautand viata in sloganuri moarte
cersind farama de vis pierduta
intaia oara cand am abandonat

     Ne invartim in jurul vorbelor
si ne prindem in ele existenta
ca intr-o panza de paianjen
tesuta cu lacrimi in formele mintii
pana cand Lumina propriei constiinte
ajunge sa ne sperie
si sa alergam bezmetici
rotindu-ne in cercuri concentrice
la fel ca si carabusii de mai
artasi de lampadare

     Ne vindem sarutarea fiintei de lumina
pe vorbe incrucisate grotesc la nesfarsit
si pierdem miezul painii
dansand mereu pe coaja
iluziei de viata prea coapte-n asfiintit
balasandu-ne in custi
ca valurile marii in talazuri
ce-si tanguie chemarea lovindu-se de stanci

     Ratacim mereu mereu printre vorbe
traversand tinuturi moarte
si ne ranim fiinta in glasul lor meschin
ridicand altare si monumente
in locuri unde ar trebui sa fie flori
bucurie, viata si adevar
scaldatoare de raze ceresti
izvor de intelepciune si lumina

     Am uitat incet si ne-am amagit repede
ca suntem nascuti din Cuvant
si am devenit facuti din vorbe
Cuvantul Tatalui si vorbele oamenilor
ce trista sfasiere si amara devenire
cuvintele vii au devenit vorbe pangarite
de nesfarsite orgolii si lupte de idei
si acum inotam in oceanul lor nesfarsit
de sensuri amestecate si definitii bizare
amalgame colturoase de pietre
ce stajuiesc raul involburat
pe malul caruia ne plangem rostul pierdut
printre frunzele salcamilor carora
am uitat sa le zambim
am uitat sa le vorbim
am uitat ca suntem noi
si-n zbaterea de pietre
suntem acum doar tristi si goi

     Ridicati-va din rauri
si maturati frunzisul vorbelor
ascultati in inima voastra
pulsul inimii universului
taceti macar o clipa si ascultati
Cuvantul Tatalui ce v-a dat viata
in soapta vantului si-n steaua de pe cer
El va vorbi, tacea si va vibra
contopindu-se cu fiinta voastra
in nemarginirea fara timp a clipei
in care veti stii ca sunteti infiniti