Bunicul de Lala publicat la 08.07.2011
Bunicul
     Pe prispa casei parintesti
sedea mosneagul din povesti
si depana o povestire
despre lumina si iubire
cu glasul ca o ruga aprinsa
ce dantuia in zarea ninsa
cu ochii limpezi si duiosi
spre dragii lui copii intorsi
cu zambet larg de biruinta
spre invatatura si credinta
iar vocea-i sfanta susura
in vai izvoarele canta
un cantec vechi de adevar
nostalgic drum croind un tel
pe aripi larg deschise-n soare
luminii mandra sarbatoare

     Povestea ce azi depana
era un viscol ce pierea
din calea celor ce-au iubit
albastrul zarii infinit
si au luptat ca niste zmei
sa dainuie destinul ei
bunicul drag cu ochii fiebinti
spala vesmantul lor de printi
de dezbinare si minciuna
in albe flori croind cununa
spala in ape limpezite
pe cer furtunile umbrite
si depana incet un vers
asculta-l tu, copil ales...

     Intr-o vara tarzie
micuta doamna aurie
pasi in ciobul inegrit
dintr-o oglinda zdrentuit
in calea vietii azvarlit
vlastar din ceruri izgonit
cusut cu fir de izma rea
sa semene cu cineva
cioplit cu dalta maiestriei
dupa icoana amintirei
si viscolul se pogora
si ciobul fata capata

     In straiul lui de capatat
parea un print neinspirat
in cautarea fericirii
juca maret scena iubirii
satira unui pasnic sfant
ce indura in ploi si vant
un rol nedrept si aiurit
dar aranjat la punct ochit
sa para cel cea fost candva
iubit de ea, micuta stea
sa para printul ei celest
ranit de erosul lumesc
slavit in ode printre zei
purtand in suflet chipul ei

     Sarada trista si meschina
au nazarit cei plini de tina
cu numele imprumutat
in raze stinse invesmantat
patetic, gol si plin de zel
era ca un blestem rebel
naluca visului dintai
statea la panda datului
fara putinta de iesire
intors cu cheia de robire
traind in aburii minciunii
betia rostului si a lumii

     Vai lui si celor ce-au uitat
si legile le-au incalcat
o soarta aleasa incropita
din lungi poveri de neputinta
era acum povestea lui
tesuta-n chip de stea in cui
dar searbada si nesarata
dupa gandirea intortocheata
a mintii roabe de minciuna
gonind pe-a timpului cununa
fara putinta de credinta
fara adevar in biruinta

     Micuta doamna aurie
a Cosmosului raza vie
in zare chipu-si scutura
lumina lumii o canta
si rana ciobului negrit
ce sangera in chip cioplit
se vindeca in adevar
si-n gand curma visul cel rau
si intr-o oglinda fermecata
privi din nou inseninata
cu ochii plini de stralucire
zambind spre trista amintire

     A fost un chip, o aratare
plamada umbrei ce apare
de veacuri fara incetare
sa curme un vis visat de zare
o umbra rea si inselatoare
purtand un nume prins in soare
un fulger viu in suflet scris
ascuns in strigatul cuprins
de focul rugilor de maci
un viscol ce-a batut rebel
in poarta portilor stingher
dar s-a topit gemand strivit
de al luminii rasarit
si roata iarasi s-a rotit
spre adevarul neumbrit
de mantia desertaciunii
si de povara grea a lunii

     Mosnegul cugeta pe prispa
si lumina spre steaua stinsa
cu foc si para de iubire
spre tampla timpului menire
si-n cartea noua stralucea
in adevar un print domnea
pe saua calului gonea
sa stearga-n veci o umbra grea
ce viata-n el a istovit
si -n calea lui s-a napustit
spre aurita mandra stea
ce in pridvor il astepta
de veacuri grele de durere
sa impletesca-n vise stele