Despre ierarhia valorilor. Scopuri si mijloace de Nicolai Berdiaev publicat la 06.07.2009
Despre ierarhia valorilor. Scopuri si mijloace
     Omul este o fiinta īnzestrata cu aptitudinea evaluarii calitative. Stabilirea valorilor si instituirea ierarhiei lor constituie functia transcendentala a constiintei. Chiar si un salbatic emite aprecieri.
In lumea noastra īnsa ierarhia valorilor este rasturnata, inferiorul a luat locul superiorului, iar superiorul este strivit
     Aceasta rasturnare a valorilor priveste nu numai Rusia Sovietica ci īn si mai mare masura America si īntreaga Europa. Viata comunitatilor umane sta sub semnul dominatiei din partea economiei, tehnicii, politicii false, nationalismului odios.
Ierarhia valorilor se stabileste dupa criteriul utilitatii si īn atmosfera de deplina nepasare fata de adevar. Cultura spirituala este suprimata. De maxima actualitate nu este nici macar chestiunea valorilor create de om, ci aceea a valorii omului īnsusi. Scopurile vietii umane au fost estompate.
     Omul nu mai īntelege pentru ce traieste si nici nu are timp sa reflecteze asupra sensului vietii. Viata omului se consuma īn īntregime pentru procurarea mijloacelor de subzistenta, care au devenit un scop īn sine. Substituirea scopurilor vietii prin mijloace reprezinta un proces caracteristic al vietii umane, care explica o multime de lucruri. Un exemplu elocvent īl reprezinta rolul determinant al economiei, care 1-a impresionat pe Marx. Or, economia tine indiscutabil de mijloace si nu de scopurile vietii. Intre scopurile vietii umane si mijloacele utilizate īn vederea realizarii scopurilor exista un decalaj si nu se poate gasi nici o asemanare. Este umil din rezultatele obiectivarii care produce totdeauna o ruptura si se subordoneaza necesitatii.
     Faptul ca īn lumea fenomenelor o cauza genereaza un efect constituie ceva anormal. Aceasta face ca īntr-o stare inferioara a lumii sa fie folosite īn mod necesar forta si violenta pentru realizarea unui scop. Semnificativ este faptul ca nimeni nu declara īn mod direct scopuri rele, raul poarta mereu masca binelui pe care īl paraziteaza. Raul nu este vizibil decīt īn mijloacele utilizate. īn genere, mijloacele exprima totdeauna spiritul omului, spiritul libertatii sau al aservirii, dragostea sau ura. Exista un pericol īn realizarea unui scop cu orice pret.
     Daca pentru īnfaptuirea unei orīnduiri sociale cu desavīrsire drepte si pentru fericirea oamenilor trebuie sa fie torturati si omorīti milioane de oameni, atunci chestiunea principala nu se refera la scop, ci la mijloace; scopul se retrage īn departari abstracte, mijloacele, īn schimb, reprezinta o realitate palpabila.
Dostoievski a pus īn mod transant problema daca se poate construi paradisul terestru pe o lacrima de copil chinuit fara vina. Or, printre milioanele celor chinuiti īn vederea fericirii viitoare exista, probabil, o multime de nevinovati. Principiul "scopul scuza mijloacele" nu este de data recenta.
Cīndva el a fost atribuit iezuitilor, dar prea multi s-au folosit de el. Iata īnsa lucrul capital.' Important nu este nici faptul ca mijloacele sīnt amorale, crude si nu seamana cu scopurile īnalte. Important este ca prin folosirea mijloacelor rele, opuse scopurilor, niciodata nu se atinge scopul, mijloacele substituie totul, scopurile sīnt uitate ori transformate īn retorica pura.
     Mijloacele rele modeleaza sufletul, scopurile bune īnceteaza sa fie o forta vitala. De aici īmparatia minciunii īn care s-a scufundat omul. Scopurile bune ale crestinismului din trecut se realizau prea des cu ajutorul mijloacelor rele.
Ortodoxia din Bizant era legata de o cruzime bestiala. Sīnt arhicunoscute arderile pe rug datorate Inchizitiei, noaptea sfīntului Bartholomeu, negarea libertatii de constiinta si de gīndire si multe altele. Mijloacele rele au dus la degenerarea si nu la fortificarea crestinismului.
Bunele scopuri - libertate, egalitate si fraternitate - ale Revolutiei franceze s-au realizat:, de asemenea, prin violenta si teroarea -sīngeroase dezlantuite cu furie īn decursul īntregii revolutii.
Societatea capitalista din secolul al XlX-lea nu a īnfaptuit egalitatea si cu atīt mai putin fraternitatea.
Revolutia comunista rusa a recurs si ea la teroare. Pīna īn prezent ea nu a realizat nici fraternitatea, nici societatea comunitara. Niciodata libertatea nu se cīstiga prin violenta, fraternitatea prin ura, pacea prin dezbinare sīngeroasa. Mijloacele rele creeaza o atmosfera viciata. Toamna revolutiei nu seamana niciodata cu primavara ei.
     In practicarea mijloacelor rele totul este declarat permis īn ce-1 priveste pe dusman; acesta nici nu mai este socotit om. Apare astfel un vicios cerc magic. Sensul cuvintelor lui Hristos despre iubirea fata de dusmani ne scoate din acest cerc magic, cercul urii. Atunci cīnd īn numele eliberarii sīnt promovate ura si razbunarea se instaleaza de fapt īnrobirea.
Organizarea unei societati mai drepte si mai bune constituie nu un scop, ci doar un mijloc de existenta umana demna.
     Scopul omenirii ramīn valorile superioare, care īnsa implica umanizarea mijloacelor. Scopul are sens numai īn cazul īn care este deja īn curs de realizare-hic et nune. Exista doua tipuri de filozofie: filozofia valorilor si filozofia bunului sau utilului. Valoarea reprezinta o calitate, or filozofia dominanta este cea a cantitatii.
Marxismul este o filozofie a bunului si nu a valorii. Cu marxistii nici macar nu poti discuta despre ierarhia valorilor, caci ei nu accepta punerea īn chestiune a valorii: pentru ei exista numai necesitatea, utilul, bunul. In opozitie cu filozofia marxista, filozofia lui Nietzsche este o filozofie a valorilor. īn viziunea lui, omul este īnainte de toate un creator de valori. Filozofia valorilor promovata de Nietzsche este īnsa contradictorie si neīntemeiata din cauza tentei ei biologice si a reducerii sensului vietii la vointa de a stapīni.

     Poeziile lui Puskin dezvaluie cu o rara forta īnfruntarea libertatii creatoare a poetului cu cerintele utilitare ale maselor de oameni, ale prostimii care, la el, provenea mai mult din rīndurile nobilimii, functionarilor, curtenilor decīt din masa celor ce muncesc.
Plebea īsi poate schimba componenta sociala. Pledīnd cu īnflacarare pentru libertatea creatorului, Puskin se adresa prostimii: "Ca vīntul īi e liber cīntul", "Mai scumpa ti se pare oala; mīncarea o gatesti īn ea". In anii '60 ai secolului trecut au fost īntīmpinate cu indignare cuvintele lui: "Sīntem predestinati īnaltelor elanuri. Si sunetelor dulci si rugaciunii". Si mai departe: "Poete, pret mare sa nu pui pe a neamului iubire.

     Tarul esti tu si singur sa traiesti. Libera cale-apuca, la-ndemn de cuget liber."
Dar acelasi Puskin a fost constient ca se pune īn slujba poporului si a prevazut ca pe baza acestei slujiri va fi apreciat de generatiile viitoare.
Nu poti sa nu fii miscat parcurgīnd urmatoarele strofe:
"Cioplit-am, nu cu mīna, un monument spre care
vor fi carari batute īntruna de popor..."
"M-or pomeni-n Rusia cea mare, pīn' departe..."
"Am desteptat īn inimi cu lira-mi bunatatea,
De aceea de popoare mult timp voi fi iubit,
īn veacul meu cel crīncen slavit-am libertatea
si mila pentru cel lovit..."
Slujirea autentica nu contrazice nici ea libertatea creatoare īntrucīt nu poate fi silita si nu are nici un pret atunci cīnd rezulta din constrīngere. Cel mai mare rau consta īn atitudinea utilitara fata de adevar. Adevarul nu este un slujitor al omului si nu se justifica prin folosul pe care-1 aduce. Omul are menirea sa slujeasca adevarul.
     Pentru tema ierarhiei valorilor o importanta considerabila si fatala a avut-o recunoasterea economicului drept premisa a īntregii vieti umane. Materialismul economic vede īn acest resort al vietii realitatea prima care se opune iluziei constiintei. Dar aceasta recunoastere se bazeaza pe o vadita confuzie. Economicul constituie doar o conditie necesara si un mijloc al vietii omenesti, nu si scopul ei, valoarea suprema, si nici o cauza determinanta. Nu pot sa ma ocup de filozofie daca nu am hrana, īmbracaminte, adapost.
Dar filozofia nu este determinata cītusi de putin de aceste conditii. Teza materialismului conform careia superiorul este epifenomenul inferiorului si se explica prin acesta din urma reprezinta un fals radical care nu poate convinge pe nimeni.
Tot ceea ce este superior īn existenta umana si prin care, de altfel, se defineste valoarea ei, trebuie sa fie, pentru un materialist, o iluzie a constiintei, care se cere demascata. Este doar o degradare a omului. Scopurile superioare ale vietii sīnt nu de natura economica sau sociala, ci de natura spirituala.
     Maretia unui popor, contributia lui la istoria umanitatii se determina nu prin puterea statului, prin dezvoltarea economiei, ci prin cultura spirituala.
Germania se afla īn culmea puterii sale si a culturii europene nu ca Imperiul lui Bismarck, ci pe vremea cīnd era alcatuita din mici landuri.
Marea cultura a Greciei era legata de un stat mic.
Efervescenta creatoare a Renasterii din Italia este legata de perioada farīmitarii ei.
     E drept ca marea creatie a culturii ruse din secolul al XlX-lea se asociaza cu marele Imperiu, dar ea era īndreptata īn īntregime īmpotriva acestuia. Creatia valorilor culturii spirituale nu este defel proportionala cu puterea economica si statala a tarilor īnaintate.
Revolutia reprezinta o fatalitate īn viata popoarelor, desfasurarea ei nu este conditionata de libertate, ea fiind iminenta. De regula, contemporanii nu īnteleg prea bine acest lucru.
Revolutia presupune deplasarea maselor si din aceasta pricina nu poate sa nu afecteze calitatea. Revolutia rastoarna īntotdeauna ierarhia valorilor. Multe valori sīnt renegate din cauza utilizarii lor īn trecut.
Revolutia nu poate fi repudiata, ea trebuie sa fie launtric eradicata īntru apararea spiritului la care atenteaza īn mod constant. Revolutia neaga creatia libera a valorilor spirituale la fel cum a facut-o si religia din trecut, īncremenita īn structurile sale.
     S-a spus de mai multe ori: creatia valorilor nu este nicidecum necesara pentru mīntuirea sufletului īn viata vesnica. Sīntem nevoiti sa recunoastem ca aceasta afirmatie este adevarata. Numai ca, trebuie precizati creatia valorilor este necesara nu pentru mīntuire, ci pentru plenitudinea īmparatiei lui Dumnezeu īn ceruri si pe pamīnt.
Doar vazuta prin prisma Judecatii de Apoi, religia se identifica total cu mīntuirea. Dar aceasta este o idee ezoterica; īntr-o abordare mai aprofundata crestinismul se prezinta ca o religie a īnfaptuirii īmparatiei lui Dumnezeu, a transfigurarii individuale, sociale si cosmice
Exista o mare analogie īn ce priveste atitudinea revolutiei sociale fata de valorile create. Pentru realizarea adevarului social, pentru abolirea exploatarii omu-! lui de catre om, pentru crearea societatii fara clase nu este' deloc nevoie de creatie libera, de filozofie si de valori estetice, este nociva starea de spirit mistica, religioasa, conceptia aristocratica a culturii spirituale contravine scopului revolutiei sociale. Toate acestea distrag atentia de la lupta sociala, īmpiedica realizarea exclusiva a celor necesare. Am avut ocazia sa auzim asa ceva nu numai īn prezent, ci si acum 50 si 75 de ani.
Din exterior, acest lucru pare verosimil, din interiori si īn fond el este absolut fals si denota fragmentarea si slabiciunea omului. Daca revolutia, īn sensul ei profund, nu īnseamna doar schimbarea vesmīntului, cum se īntīmpla destul de des, ea rezida īn transformarea integrala a omului si a societatii omenesti.
     Dreptatea sociala nu poate fi realizata fara adevar si frumos. Daca viata creata dupa revolutia sociala va fi urīta si se va afla la un nivel foarte scazut de cunoastere a adevarului, acest lucru va indica o deteriorare interioara.
Urītenia reprezinta si ea o minciuna. Valoare superioara, frumosul este necesar si pentru restructurarea sociala a societatii. Altminteri se va deforma tipul de om, nu va exista nici stil si nici forma, nici imagine si nici armonie.
Din punct de vedere utilitarist, toate mijloacele se dovedesc a fi folositoare. Aici ne īntīlnim cu cea mai cumplita greseala privind atitudinea de viata. Nimic nu este mai rau decīt ambitia de a realiza un bun cu orice pret. De regula, asta īnseamna nu o iradiere a energiei benefice care ar transfigura omul si societatea umana, ci mai curīnd emanarea de energie malefica īn vederea realizarii unui scop benefic.
La rīndu-i, adevarul care are o forta transformatoare trebuie vazut nu atīt īn faptul ca omul īsi propune un scop bun, dar l-ar realiza prin mijloace care nu seamana cu scopul, cīt īn iradierea de catre el a unei energii benefice. Mijloacele ocupa īn viata oamenilor un loc mult mai mare decīt scopurile care pot deveni din ce īn ce mai abstracte. Din punctul de vedere al valorilor calitative, scopurile se traduc īn viata prin mijloace care sīnt, ele īnsele, acceptate de aceste valori. Pericolul care pīndeste viata omului consta īn aceea ca binele se īnfaptuieste cu ajutorul raului, adevarul cu ajutorul falsului, frumosul cu ajutorul urītului, libertatea cu ajutorul violentei.
     In numele scopului bun au fost savīrsite cele mai mari orori. Acest lucru are cauze profunde. Asemenea distorsiuni īn practica s-au produs si īn crestinism.
Pentru realizarea scopurilor crestinismului era admisa suprimarea sīngeroasa, dar crestinismul nu s-a īnfaptuit, tot asa cum nici scopurile revolutiei nu s-au realizat. Imprejurarea este legata de problema timpului, de viziunea asupra prezentului nu ca scop īn sine, ci ca mijloc pentru viitor - acel viitor care mereu se lasa asteptat.

     Forta si utilul se plaseaza deasupra spiritului si adevarului. Exista suficiente dovezi care demonstreaza ca fraternitatea oamenilor nu poate fi realizata fara ca utilizarea mijloacelor sa nu fi degajat aceeasi fraternitate.
Violenta si constrīngerea sīnt admise numai pentru limitarea raului si apararea celor slabi. Dar si ele trebuie sa aiba loc doar īn cadrul luptei īmpotriva exploatarii crīncene sau īn timpul razboaielor agresive de cotropire. Creatia culturii spirituale, a valorilor religioase, gnoseologice, morale si estetice are un caracter aristocratic si reclama existenta unei aristocratii spirituale. Aristocratia spirituala se va pastra si īntr-o societate fara clase. Disparitia ei ar echivala cu disparitia calitatii.
     Calitatea este de natura aristocratica. Asta nu īnseamna ca cultura spirituala exista numai pentru o minoritate. Opera marilor creatori, de pilda, la noi, opera lui Puskin si L. Tolstoi, are semnificatie pentru īntregul popor. Aici īnsa trebuie sa atragem atentia asupra unei confuzii care staruie īn prezent. Opera cu semnificatie nationala nu īnseamna o creatie colectiva si la comanda.

     Semnificatia nationala nu are nimic comun cu un caracter colectiv. Marele creator se manifesta totdeauna ca individualitate, el nu este aservit fata de nimeni si nimic; prin creatia sa individuala exprima spiritul poporului īntr-o masura mult mai mare decīt o face poporul īnsusi prin propria sa viata colectiva.
Orice creator este liber, nu tolereaza constrīngerea. El īsi īndeplineste datoria īntr-o atmosfera de libertate. Atunci cīnd un creator este constrīns sa īndeplineasca o comanda sociala, operele lui nu pot fi decīt mediocre si insignifiante. Acest gen de activitate tine de sfera politiei, nu de cea a creatiei. Recurgīnd la o expresie actuala destul de neplacuta, am putea spune ca Vergiliu executa comanda sociala a īmparatului Augustus, dar o facea īn mod liber, dinlauntru, sub imperiul elanului creator. Si numai astfel a putut crea o opera geniala.
     Literatura rusa din secolul al XlX-lea a fost permanent o literatura a slujirii si pedagogiei. Cīnd citim ca īn literatura franceza contemporana cuvīntul engagement prezinta ceva nou, ne apuca rīsul. In studiile sale asupra literaturii Sartre spune uneori ceea ce īn Rusia anilor '60 afirmau criticii rusi Cernīsevski, Dobroliubov si Pisarev, diferenta constīnd īn forma de exprimare mai rafinata. In ultima instanta, se revine la punctul de vedere clasic marxist asupra culturii si literaturii. īn felul acesta vor sa se salveze de la o decadenta sofisticata.
Elita culturala traverseaza o grava criza, fiind amenintata de disolutie īn miscarea sociala masificata a timpurilor noastre. Despre asta am mai scris de multe ori. Izolarea, trufia, sfidarea duc cu necesitate la pieire. Salvatoare poate fi numai constiinta slujirii sale.
Geniul exprima destinul poporului, iar la apogeul sau destinul omului si al lumii. Exista īnsa si un pericol opus, cel al conformismului si al pierderii libertatii.
     Inainte si mai presus de toate, creatorul trebuie sa-si pastreze libertatea de creatie. Numai prin aceasta libertate el poate sluji si exprima destinul poporului. Individualismul care izoleaza este la fel de fals ca si colectivismul mecanic de productie.
Cuvīntul "colectivism" ar fi trebuit exclus cu desavīrsire: vom vedea din cele ce urmeaza ca el este doar o caricatura a comunitarismului. Comunitarismul este totdeauna liber, colectivismul este īntotdeauna coercitiv. Este inadmisibila scaderea nivelului calitativ al creatiei īn numele cantitatii.
Creatorii de cultura trebuie sa fie preocupati nu de adaptarea umilitoare la miscarea sociala de masa, ci de īnnobilarea ei, de insertia īn aceasta miscare a principiului aristocratic al calitatii. Poporul īsi exprima menirea īn lume prin marii sai creatori si nu prin colectivismul impersonal.
Astfel de fenomene ale culturii universale cum ar fi tragedia greaca sau Renasterea īn sfera culturii, cultura germana din secolul al XlX-lea nu au fost rodul nici al unui individ izolat, nici al īncīntarii de sine a creatorilor: ele s-au datorat spiritului creator liber.
     A fi īn slujba poporului īnseamna totodata a-l edifica īn mod creator. Creatia culturii spirituale semnifica totdeauna respectarea ierarhiei valorilor, singura ierarhie care poate fi īndreptatita. Aceasta īmprejurare ne conduce la o confruntare īntre valorile dreptatii si libertatii - tema principala a epocii contemporane.
In prezent a devenit predilect demersul de a opune valoarea dreptatii sociale valorii libertatii, si de a efectua o alegere īntre ele.
Aceste valori fundamentale pentru viata societatii sīnt distribuite geografic astfel: Rusia Sovietica pentru dreptate sociala, America pentru libertate. De unde iminenta unui conflict.

     Totodata, libertatea s-a dovedit a fi identificata aproape total cu capitalismul. Un asemenea mod de a pune problema trebuie combatut cu toata fermitatea. īn acest context ma voi preocupa nu de evenimentele politice ale zilei, ci de eterna problema a dreptatii si libertatii.
Dar este oare cu putinta ca libertatea sa fie opusa dreptatii?
Libertatea reprezinta ceva mult mai important decīt dreptatea. Mai īntīi, dreptatea-justitie nu constituie defel o idee crestina, fiind de natura legislativa si lipsita de efect benefic.
     Crestinismul a adus cu sine nu ideea de dreptate, ci ideea de adevar. Infaptuirea fortata a dreptatii cu orice pret poate deveni defavorabila libertatii, asa cum afirmarea libertatii formale poate da nastere la mari nedreptati. Prin aceasta se manifesta contradictiile vietii umane. O contradictie si un conflict de acelasi gen pot sa existe īntre libertate si dragoste, īntre dragoste si dreptate etc.
Tragismul vietii umane consta īnainte de toate nu īn conflictul īntre bine si rau, ci īn conflictul īntre valorile pozitive. In numele libertatii omul poate sacrifica dragostea, īn numele dreptatii sociale poate sacrifica libertatea, īn numele milei poate sacrifica menirea de savant etc.
Dar toate acestea nu īnseamna deloc ca structura societatii umane impune renuntarea fie la libertate fie la dreptate. Este necesar sa se aspire la o societate libera si dreapta. Fara libertate nu este posibila nici dreptatea.
Sau va fi o dreptate abstracta, neavīnd nici o relatie cu oamenii concreti. Dreptatea reclama libertatea pentru toti oamenii. Eu īmi pot limita libertatea īn numele compasiunii pentru oameni, dar pot face acest lucru numai īn mod liber si numai īn cazul acesta gestul meu va avea valoare. Sacrificiul fortat nu are nici o valoare.
Chiar si renuntarea mea la libertate īn fata conflictelor vietii poate fi doar un act de libertate. Exista si o libertate la care omul nu are dreptul sa renunte daca vrea sa-si pastreze demnitatea: este vorba de libertatea de constiinta, de libertatea spiritului
     Constiinta detine suprematia; īnstrainarea ei nu este īngaduita sub nici un motiv.Nici o dreptate sociala nu poate cere acest lucru.
Chestiunea se complica enorm prin aceea ca se are īn vedere nu numai o societate dreapta, fara exploatarea omului de catre om, ci o societate comunitara, bazata pe fraternitate. Aici īnsa ne gasim īn fata unei mari deosebiri principiale. Legea poate sa-i constrīngape oameni la dreptate, dar nu-i poate obliga la fraternitate.
Compasiunea, milostenia, dragostea reprezinta fapte bune ale libertatii, si nu ale legii coercitive. Libertatii i se poate opune legea coercitiva, dar nu si dreptatea, cu atīt mai putin fraternitatea.
Insasi legea coercitiva poate proteja libertatea de arbitrariul omului. Afirmarea dreptatii sociale fata de clasele celor ce muncesc poate sa īnsemne tocmai eliberarea acestor mase de asuprire.
     In secolul al XlX-lea s-a vorbit mult despre emanciparea muncii. Socialismul a fost asociat libertatii omului. Daca īn secolul al XX-lea se vorbeste cu precadere despre o economie planificata, despre dirijism, despre īntarirea puterii de stat asupra omului, acest lucru se datoreaza īn principal faptului ca traim īn lumea creata de cele doua razboaie mondiale si ne pregatim pentru al treilea razboi mondial. Noi traim īntr-o lume īn care revolutia reprezinta doar o alta fateta a razboiului. Aceasta īmprejurare determina toate valorile. Traim īntr-o lume haotica īn care libertatea pare un lux nepermis. Problema dreptatii si libertatii nu se pune īn forma ei pura, ea se afla īnca īntr-o stare confuza. La urma urmei, īn lumea contemporana nu exista nici dreptate, nici libertate.
Lupta pentru bunuri elernentare, pentru supravietuire chiar, elimina problema valorilor. La cel mai īnalt nivel al civilizatiei se produce un proces de simplificare, a carui complexitate este doar aparenta.
Pot fi concepute trei feluri de deznodamīnt al crizei īn care intra lumea:
1) Deznodamīnt fatal. Dezintegrarea continua a cosmosului natural si a cosmosului social, orīnduirea capitalista īn curs de descompunere, triumful bombei atomice, lumea haotica dezvaluita īn opera lui Henry Miller, nu un haos originar, al īnceputurilor, ci haosul sfīrsitului, razboiul tuturor īmpotriva tuturor. Este pieirea lumii, pe care nu o putem admite.
2) Ordinea si disciplina colectiva fortata, mecanica, ce nu lasa loc libertatii, despotizarea lumii. Si aceasta situatie este greu de acceptat.
3) Depasirea launtrica a haosului, victoria spiritului asupra tehnicii, restaurarea spirituala a ierarhiei de valori, conjugata cu realizarea adevarului social.
Pīna acum a prevalat un amestec al primelor doua genuri de deznodamīnt. Lumea intra parca īn perioada,unui haos impus, organizat, care nu se lasa deloc īnvins din interior. Cel de al treilea deznodamīnt, singurul dorit, vizeaza libertatea umana; el nu poate fi rezultatul necesitatii fatale.
     In cazul deznodamintelor nr. 1 si nr. 2, precum si al amestecului lor, omul este activ doar aparent, īn interioritatea sa el ramīne pasiv. Totodata este exclusa orice ierarhie de valori. Valorile spirituale nu exista pur si simplu. Are loc prabusirea lor totala īn bezna. Poti sa fii īn aceeasi masura pesimist īn primul caz si optimist īn al doilea caz.
Este cu totul absurda cerinta de a dovedi existenta valorilor spirituale si superioritatea lor neta īn raport cu asa-zisele valori vitale.
     Valorile spirituale se afirma, īnainte de toate, prin actul libertatii mele. Cel mai necesar lucru nu este si cel mai valoros. Valorile spirituale dispar īn conditiile īn care libertatea nu actioneaza īn directia promovarii lor. Omul este liber sa recunoasca drept reala o lume foarte restrīnsa si superficiala, el este liber sa-si nege libertatea. Problema, .realitatii este foarte complexa, ea pare simpla doar pentru o constiinta nefilozofica.
Viata īsi capata profunzimea si gravitatea numai daca o īntelegem īn spiritul realismului simbolic. Lumea vizibila nu reprezinta o realitate care ni se impune si ne constrīnge, lumea vizibila se adreseaza libertatii spiritului. Totodata ceea ce creeaza spiritul liber are cel mai īnalt grad de realitate.