Gasit printre morminte de Lelia Mihail publicat la 31.07.2011
Gasit printre morminte
Am ramas datoare cu povestea Dedeului, nu pentru ca as fi uitat ci, pentru ca mi se parea nesemnificativa povestea copilului despre care nu spusesem inca nimic.
Mi se "sugereaza" de mai bine de un an sa continui si eu nu vedeam inca nici o legatura pe firul povestirilor anterioare.
Trebuie sa lamuresc faptul ca e vorba despre acei initiati, care se numesc de cateva veacuri solomonari, dar care se numeau - pana a nu incepe sa se ascunda de "mana lunga a bisericii" - IO ( se pare ca este o scoala de initiere a lui Zalmoxe, pe numele sau adevat Ion).
Exista mai multe interpretari ale acestei denumiri dar imi par mai putin interesante si nu prea adevarate.
Denumirea de salmani mi se pare mai aproape de un adevar daca e sa ma raportez la denumirea de saman folosita pe intreg pamantul.
Sa revenim la salmani. Dedeul era unul dintre ei. Nu exista nici un caz in care, in familia unui salman sa nu se nasca macar un fiu cu "talent".

Desi,aparent, Dedeul nu s-a ocupat de copii, gonindu-i de acasa, daca suntem putin mai receptivi, observam ca erau supravegheati de "colegii" lui, probabil subalterni.
Spun subalterni intrucat Gheorghe, care se pare ca ii era superior ierarhic, nu s-a ocupat de niciunul si nici nu cunostea mai nimic despre situatia lor decat din povestirile lui Nistor, putine si ele.
Dar am ramas datoare cu povestea vietii unuia dintre baietii Dedeului, alungat si el si care, dupa ce a haladuit nu se stie pe unde, ajunge la cariera de marmura de prin preajma localitatii Macin si se angajaza acolo ca ucenic, de fapt "baiat la toate" dupa cum chiar el spunea.
La aceasta cariera lucrau italieni si unul dintre ei observind talentul copilului de a daltui in piatra, lemn, lut si chiar metal se hotaraste sa se ocupe de el.

Italianul era cam in virsta si cum nu avea copii se hotaraste sa-l infieze pe baiat.
Sotia lui, care era romanca, vrea si ea sa fie infiat baietelul care o ajuta la treburile casei, asa ca se facura cu doi flacai.
Nemaiavind putere sa lucreze la mina, se retrage la pensie si se muta la Galati.
A ales acest oras pentru ca multi boieri din acest oras isi comandasera marmura la Macin pentru diverse trebuinte.
Gandul lui era sa isi deschida un atelier de monumente funerare tinind cont de talentul copilului cel mare.
Si aici m-am oprit din povestire pentru ca nu intelegeam legatura cu Dedeul.
Dar intr-o zi am citit pe internet ca solomomarii, care din varii motive se intorceau in lume, luau denumirea de "pietrari" si de obicei se si ocupau cu activitati legate de piatra, macar negot, pentru justificarea NUMELUI.
Inca nu am inteles de ce trebuia ca toti sa se numeasca Pietraru sau macar sa fie negutator de pietris.
Citind despre asta m-a strafulgerat o lumina. Pe baiatul italianului il chema Pietraru, sau era o porecla si lucra in piatra fiind constructor de pietre funerare.
Stim ca Dedeul a avut cu prima sotie 3 fete si 2 baieti.
Despre Catinca si Pina am aflat. Mai lipseste una. Si despre baiatul cel mic, Firica; acum il aflam pe cel mare. Sa vedem cum l-au gasit fratii.
In perioada despre care voi povesti, Pietraru era o celebritate in meseria lui in zona Galatiului.
Intr-o buna zi, un ofiter instarit din Galati se gandeste sa-si asigure si el "somnul cel lung" in conditii cat mai confortabile. Venise moda cavourilor "pretentioase" si in rindul burgheziei.
Zis si facut. Se intereseaza el la "cunoscatori" care e cel mai bun "artist".
Pietraru, i se raspunde invariabil.
Deci hai sa-l cautam pe Pietraru. I se da adresa atelierului dar aici afla ca "artistul" nu e de gasit decat la "fata locului".
Asa ca, hai la cimitir.
Stind aproape de locul de munca al Pietrarului, l-a cautat de mai multe ori la administratia cimitirului si i s-a raspuns ca trebuie sa-l caute printre morminte ca sa-l gaseasca.
Insa domnul ofiter era ocupat si nici nu-i faceau placere plimbarile prin acel loc asa ca o deleaga pe nevasta sa-l caute.
Si cum femeile sunt mult mai descurcarete, nu se plimba prin cimitir ci merge la portar (clopotar) si ii promite o plata bunicica daca il gaseste pe Pietraru.
Acestao lasa sa astepte o zi, vrind sa para ca face efort sa-l gaseasca si a doua zi dimineta o duce direct la Pietraru, care era "printre morminte".
Se intelege cu "artistul" cand sa se intilneasca cu ofiterul pentru detalii.

Peste citeva zile se intilnesc, "se impaca" la pret si incepe lucrarea. Este avertizat ca va dura ceva vreme intrucat maestrul este foarte ocupat. Pietraru era ajutat de un batrin destul de prapadit si mereu "abtiguit" care nu prea ii era de vreun folos.
Lucrarea era supravegheata de ofitereasa, care mai schimba cate o vorba si cu portarul. Acesta, intr-o zi, ii zice ca daca ii face cinste domnul ofiter cu un vin la nelipsita carciuma de langa cimitir, ii povesteste tot ce stie despre Pietraru si o asigura ca nu-i va parea rau.
Ofitereasa nu era amatoare de birfe dar, nu stia de ce, o interesa acest Pietraru.
Ii spune sotului si-l roaga sa-l "cinsteasca" pe portar pentru a afla povestea.
Domnul ofiter intelege ca sotia se cam plictisea si voia sa aiba si ea ce povesti la prietene cand veneau la ea la o cafea si o dulceata. Asa ca-l "cinsteste" pe portar dar il asculta din cand in cand.
Cand ajunge acasa, si ii povesteste nevestei, constata ca istoria, era cam dezlinata dar parea destul de interesanta pentru ea.
Si cum o sotie de ofiter nu intra in carciuma, se alege solutia de a-l chema la ei in curte ca sa auda si madama.
Soseste clopotarul, se aseaza sub cires cu paharul de vin in fata si incepe istorisirea:
- A dracu' om Pietraru, doamna, si nu va mint ca sunt fratele lui mai mic si il cunosc cel mai bine.
Si ii povesteste cum au fost infiati de un italian din Macin, ei fiind orfani si necunoscandu-si parintii. Italianul i-a considerat pana la moarte copii lui si le-a lasat prin testament casa si gradina si afacerea la amandoi.
Dar cum a murit batrinul, Pietraru l-a dat afara din casa si n-a tinut cont de testament stiind ca fratele lui nu stie carte si n-are relatii. Intre timp Pietraru se casatoreste cu o femeie de acelasi soi ca si el.
- Noroc ca tata, mi-a facut rost de slujba de portar si clopotar asa ca voi iesi la pensie si nu voi fi cersetor cum vrea frate-meu.
Ofitereasa era foarte emotionata, situatie care nu-i scapa portarului, care il innegrea din ce in ce mai rau pe fratele cel mare.
Madam ofitereasa era Dida, fiica cea mare a Catincai si nepoata Dedeului.
Dida se hotari sa vorbeasca ea cu Pietraru dar nu stia cum sa-l abordeze mai ales ca tipul era foarte intunecat si tacut.
A incercat sa treaca pe la atelierul lui unde lua comenzile nevasta. Cand a vazut-o a inteles ca portarul nu prea exagerase, Uritu' si Talpa Iadului, cum ii spusese omul. Simai erau si doi baieti prin curte la fel de incruntati ca si parintii.
Dar soarta o ajuta pe ofitereasa si intr-o zi de simbata, zi de plata, o gaseste printre morminte si pe nevasta batrinului ajutor al pietrarului, Chita, pe numele ei, o scorpie de femeie. Aceasta venise sa ia banii omului ei ca sa nu-i bea la circiuma, caci aveau o casa de copii. Si facea asa un scandal de nu se putea intelege cu meseriasul, nici nu-i pasa ca e de fata un client. Obosita de atita scandal si cu banii luati, Chita pleca.
Dida profita de ocazie si il intreaba pe pietrar cum de o poate suporta pe acea femeie.
- Deh, soarta blestemata, zise acesta spre marea surprindere a ofiteresei care se astepta ca omul sa se faca, ca nu aude. E sora mea. Ea nu stie, ca a fost alungata, ca si mine de un blestemat de tata - afurisit ca si mine si ca si Chita - dupa moartea mamei si nu ne-am mai vazut pana acum citiva ani. Eu am recunoscut-o ca sunt mai mare decat ea si mi-am reamintit. Daca ar sti ca suntem frati nu as mai scapa de afurisita, ca e mai rea ca mine. De asta il tin si pe barbat'su langa mine care mai mult ma incurca.
Pentru madam ofitereasa era foarte clar. Pietraru era unchiul ei. I-a gasit "dintr-un foc" atit pe unchiul cit si pe matusa despre care nu mai stiau nimic.

La un moment dat ofitereasa avea foarte multa treaba si se gandeste sa o angajeze pe Chita cateva zile s-o ajute. Se intelege cu ea si aceasta pretinde ca e prea multa treaba si ca trebuie sa isi aduca si fiica sa o ajute. Cu atit mai bine, gandeste Dida.
Pietraru, care nu era deloc prost, se tot gandea ce interes are cucoana cu ei. Era din alta clasa sociala si "amabilitatea" ei i se parea ciudata.
Soseste Chita cu fiica ei Gena, care era opusul mamei ei. Dealtfel si Chita, cand era vorba de "castig" se purta cum trebuie si se vedea ca isi cunoaste bine si interesele si locul.
Vine si ziua fericita a inaugurarii "monumentului". Ofiterul isi chema socrii la petrecerea de inaugurare. Totul incepe cu slujba de sfintire unde se intilnesc Pietraru si Catinca. Mare emotie au avut amandoi, dar mai mult Pietraru, ceea ce dovedeste ca mai avea unele sentimente.
Relatia s-a oprit aici si n-a mai fost reluata decat dupa razboi si dupa instaurarea comunismului care a distrus structurile sociale, dar doar cu ofitereasa si cu sotul ei care locuiau in Galati. Ceilati nu au fost interesati de relatia cu Pietraru si familia lui.
Singura care a tinut relatia cu toata familia a fost Gena, fiica Chitei, care datorita fieri bune si indatoritoare a reusit sa-i cucereasca pe toti.
Pietraru a avut 3 baieti care, la rindul lor, au avut toti copii de parte barbateasca, dar doar baiatul cel mic a reusit sa se imprieteneasca cu verisorii. Fratii lui nici macar cu el nu au avut relatii dupa moartea parintilor. Il urau ca urcase pe scara sociala mai mult decat ei.
Intrebarea care se mentine este: a ramas Dedeul fara "urmasi'? daca ceea ce se afirma despre solomonari este adevarat, atunci sigur exista "talente" in neam, fie printre barbati fie printre femei, dat fiind cresterea importantei sociale a femeii in societatea actuala.
imaginile apartin http://www.iondumitriu.ro