Vointa divina de Lala publicat la 31.07.2011
Vointa divina
     Vointa divina..a generat liberul arbitru(LA).Aceasta intelegere apartine sferei divine. Este o cale a neconditionarii spre intelegerea dimensiunilor superioare ale fiintei si ale creatiei, care presupune eliberarea de conditionarea mentala, emotionala si chiar fizica de lumesc, de material, apartenente, relatii, nevoi, iluzii..
Nu este o cale a autosuficientei asa cum e eronat perceputa, este o cale a acceptarii. Vointa divina este forta motrice, exprimata prin gind, cuvint, simtire.. care a generat lumina in haosul primordial si care regenereaza, pe cai necuprinse de mintea umana, structurile primordiale. Este calea ultima.

     La nivel uman Divinitatea a dat liberul arbitru pentru a alege calea, experienta, posibilitatea. O mina intinsa pentru oameni spre lumina, pentru constientizare si evolutie. O posibilitate de a alege sa traiasca in simtire de fiecare data alt aspect al fiintei lor.
Dar acest liber arbitru fara constientizarea apartenentei la UNICITATE SI INTREG este degenerat de ego intr-o iluzie care alimenteaza nevoile noastre si accentueaza separarea de Divinitate. Astfel ajungem sa afirmam ca sintem Dumnezeu, ca avem puterea si gratia lui..
Sintem creatii divine, in atit de strinsa interdependenta cu Creatorul incit prin noi, creatia lui..se recreeeaza si experimenteaza pe El insusi.
Suportul vibrational al acestor cicluri este iubirea neconditionata, iar forta motrice care le genereaza este vointa divina.

     Prin liberul arbitru care li s-a dat , oamenii si-au creat cruci de lemn.. apartenente religioase si sociale, au incercat sa devina martiri sau stapini... tot ce se poate imagina pentru a inbuna Divinitatea.
Si toate generate de frica.
Curajul si puterea spiritului au fost uitate, au fost intinate, blamate intr-o lume a judecatii.

     Au incercat de eoni de ani sa inbuneze Divinitatea, sa o structureze in mintea lor fragmentata de iluzii..sperind ca astfel li se va arata..CALEA.
Ce paradox al incercarii de a conditiona...iubirea neconditionata! Si cita lipsa de responsabilitate...
-''Ti-am dat Lumina din LUMINA MEA, copile drag..ce ai facut cu ea?" aceasta este, cred eu, intrebarea ultima a creatorului.
Cite suflete vor putea suporta intrebarea?
Cite cruci de lemn vom arde pina vom intelege?
Ca Isus n-a dus pe umeri o cruce de lemn, ci una de lumina?
In numele Cerului, al Pamintului, al Sufletului si al Spiritului nostru...
E singura cruce care a purtat-o, a VOINTEI DIVINE. A abandonului. A acceptarii.A focului. A luminii.
Si nu a fost rastignit pe ea, pentru ca nu poti fi rastignit in lumina.
A fost crucificat de mintea oamenilor..in iluziile mintii lor.

     Cite cruci de lemn vom mai arde pina vom intelege?
Ca Emanuel (Isus) nu a mintuit lumea, pentru ca mintuirea nu exista.
El a adus Lumina.
Putea stapini lumea. Dar nu asta a fost menirea lui.
Spiritul sau inalt nu a fost ferit de provocari, de durere, de renuntari, de capcane. Nimeni nu este si nu va fi vreodata.

     Lumea incepe sa fie de acord ca am degenerat. Cum si de ce, fiecare intelege cit poate.
Si se cauta solutii pentru mintuire, pentu reintoarcere, pentru salvare. Incep sa fie acceptate tot mai multe.
Si totusi, daca s-ar putea..am vrea sa nu prea renuntam. LA CEEA CE AM CREZUT O DATA, LA CEEA CE AM STIUT, LA CEEA CE AM PERCEPUT, LA CEEA CE NE-A DEFINIT, LA CE NE-AM DORIT..
Ajunge sa le vedem un pic altfel, sa le transformam..
OARE?
OARE MAI AJUNGE?