Raresiada V de Lelia Mihail publicat la 09.08.2011
Elena Cuza
     Elena Cuza (n. 17 iunie 1825; d. 2 aprilie 1909), cunoscuta si ca Elena Doamna, a fost sotia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
S-a nascut la Iasi, în familia Rosetti si a murit la Piatra-Neamt, fiind înmormântata la Solesti, Vaslui.

     Elena Rosetti era fiica postelnicului Iordache Rosetti si a sotiei sale Ecaterina (Catinca), fata logofatului Dumitrache Sturdza din Miclauseni si sora boierilor carturari Constantin Sturdza si Alexandru Sturdza.
Copilaria si-a petrecut-o la mosia parintilor de la Solesti, în tinutul Vasluiului, alaturi de cei trei frati: Constantin, Theodor si Dumitru si de sora Zoe.
Primeste de mica o educatie aleasa, dupa severele principii pedagogice ale vremii, sub supravegherea directa a mamei. Elena a învatat limba germana si, mai ales, franceza, pe care o folosea cu deosebita eleganta în corespondenta întretinuta cu prietena sa Hermiona Asachi. De la sapte ani îsi continua studiile particulare, cu guvernante si profesori straini, la mosia de la Scheia (Alexandru Ioan Cuza), Iasi a unchiului sau Constantin Sturdza, împreuna cu copiii acestuia si ai altor rude apropiate.

     împlinind cincisprezece ani, Elena s-a stabilit la Iasi unde a fost introdusa în înalta societate. Aici îl cunoaste pe Alexandru Ioan Cuza cu care se va casatori la Iasi în ziua de 30 aprilie 1844.
     Rar se întâlnesc doua fapturi mai deosebite.
Crescuta de o mama apriga si autoritara, Elena avea o fire cu totul opusa sotului ei: domoala, retrasa, cumpatata, cam stângace si putin timida, lipsita de încredere în fortele proprii era stapânita în societate de puternice complexe de inferioritate.
Desi casatoria nu a fost din cele mai izbutite, Cuza nefiind un sot prea statornic, între ei s-au pastrat, totusi, întotdeauna relatii de respect.
     Dupa înabusirea revolutiei de la 1848, Elena Cuza a dovedit o alta trasatura de caracter.
Pusa în fata unei situatii periculoase (revolutionarii fugeau din Iasi spre Galati, urmariti de oamenii domnitorului Mihail Sturdza) ce ameninta siguranta sotului ei, aceasta tânara femeie timida si aparent lipsita de încredere în sine, a dovedit o extraordinara energie, initiativa si hotarâre
A pornit singura de la Solesti spre Galati, unde a mers sa-l vada pe consulul britanic Cuninghan. împreuna au pus la punct evadarea lui Cuza la Braila. De acolo, au fugit la Cernauti si mai departe la Viena si Paris. S-au reîntors în Moldova peste un an, când venise domn Grigore Ghica.
     Urmare a importantului eveniment istoric, Unirea din 1859, Elena Cuza a devenit înalta Doamna a României.
La îndemnul sotului, pentru a nu se expune intrigilor, Elena Cuza pleaca în 1860 la Paris. în aceasta perioada, în viata domnului intrase Maria Obrenovici, o doamna de la curte, fiica cea mare a lui Costin Catargiu si mama viitorului principe al Serbiei, Milan. A revenit în tara, la îndemnul sotului, la mijlocul anului 1862 pentru a face onorurile Curtii, uimindu-l atât pe sot, cât si pe rivala sa. A contribuit, cu modestia si demnitatea ce o caracterizau, la opera reformatoare a Domnului Unirii, fiind inspiratoarea fericita a legii instructiunii publice. De asemenea s-a aplecat cu deosebita întelegere asupra situatiei precare a taranimii, fiind o sustinatoare energica a înfaptuirii reformei agrare.
     Calitatile sale sufletesti si educatia primita au îndemnat-o sa-si dedice întreaga sa viata si avere actiunilor caritabile.
Si-a început opera de binefacere la Bucuresti, patronând Azilul Elena Doamna de la Cotroceni, destinat fetelor orfane, si a încununat-o la Iasi, unde a lucrat benevol ca infirmiera la spitalul „Caritatea”.
Suflet generos, Elena Cuza a consimtit sa-i adopte pe cei doi fii nelegitimi, Alexandru si Dimitrie, pe care sotul sau îi avea cu printesa Maria Obrenovici, acordându-le întreaga sa atentie, ocupându-se de educatia lor si înconjurându-i cu o afectiune materna.
     Elena Doamna, femeia plapânda si sfioasa, a supravietuit tuturor celor care i-au marcat viata în vreun fel. Poate ca lovitura cea mai grea fusese moartea mamei sale, Catinca, în 1869.
A împartsit cu stoicism exilul sotului detronat si, dupa moartea acestuia la 16 mai 1873, „i-a pastrat memoria cu o extraordinara devotiune, neîngaduind sa se rosteasca un singur cuvânt despre slabiciuni pe care le cunostea, le îngaduise si - o spunea cu mândrie – le iertase, ca singura care pe lume putea sa aiba acest drept” (N. Iorga).
Supravietuind tuturor celor pe care i-a iubit, si-a petrecut ultimii ani de viata la Piatra Neamt.
Acolo s-a stins la 2 aprilie 1909, fiind înmormântata la Solesti. http://ro.wikipedia.org/wiki/Conacul_din_Sole%C8%99ti

     Conacul Rosetti-Solescu a fost construit la începutul secolului al XIX-lea (în jurul anului 1827) de catre postelnicul Iordache Rosetti, descendent din marea familie boiereasca Ruset (Roset), de origine domneasca, ramura Solescu.
     Cladirea conacului a fost construita din caramida, pe fundatie de piatra, în stilul arhitecturii moldovenesti, îmbinând elemente traditionale cu cele ale stilului neoclasic, predominant în Europa acelor vremuri.
Conacul are trei nivele (demisol, parter si etaj), camerele fiind grupate în jurul unui hol central, din care se accede în toate camerele prin intermediul culoarelor.
în holul central se afla o scara monumentala de lemn cu balustrada sculptata.
Latura de est a fatadei are o bolta de trasura cu arcade la parter si o terasa neacoperita la etaj.
     În acest conac, a locuit familia postelnicului Iordache Rosetti cu sotia sa, Ecaterina (Catinca), si cu cei cinci copii (3 baieti – Constantin, Theodor si Dumitru; si 2 fete – Elena si Zoe).
Aici a avut loc la data de 30 aprilie/12 mai 1844 cununia religioasa a Elenei Rosetti cu Alexandru Ioan Cuza, pe atunci presedinte al Judecatoriei Covurlui.

     Dupa moartea postelnicului Iordache Rosetti la 10 ianuarie 1846, în conac a locuit singura sotia sa, Ecaterina.
Aceasta a murit la 11 aprilie 1869, mosia si conacul de la Solesti fiind mostenite de fiul ei, Theodor. Cum acesta nu avea posibilitatea sa se ocupe cu întretinerea mosiei, a vândut mosia si conacul catre fratele sau mai mare, Constantin. Dupa moartea acestuia din urma, mosia a fost mostenita de fiul sau, Gheorghe Rosetti-Solescu, fost ministru plenipotentiar al României la Sankt Petersburg timp de 40 de ani, apoi de fiul sau, Theodor Gh. Rosetti.
     Elena Cuza s-a stins din viata în mare saracie, la 2 aprilie 1909, în vârsta de 84 ani, la Piatra Neamt, unde se stabilise dupa parasirea Ruginoasei.
Cum Elena Cuza nu a vrut „sa odihneasca” dupa moarte la Ruginoasa, ea si-a construit un cavou cu marmura alba lânga zidul unei biserici din Piatra Neamt, dar a cerut în cele din urma sa fie înmormântata la Solesti (jud. Vaslui) lânga biserica familiei sale (Rosetti) si alaturi de mormintele altor membrii ai familiei sale si a conacului parintesc unde copilarise, unde avusese loc cununia religioasa cu tânarul Alexandru Cuza si unde avusese loc nunta cu acesta.
Pe ultimul sau drum (de la la Piatra Neamt catre Solesti - Vaslui) însa, vagonul mortuar a luat foc si a ars în întregime, cu tot cu sicriul pe care-l transporta spre Vaslui – Solesti, resturile (carbonizate) gasite fiind înmormântate apoi în cripta de la Solesti.
La data de 30 aprilie 1909, au fost aduse aici ramasitele pamântesti ale Elenei Cuza, care au fost înmormântate în curtea bisericii, lânga cele ale mamei sale.
Fiul lui Theodor Gh. Rosetti, Georges Rosetti, a plecat în Franta imediat dupa venirea comunistilor la putere.
     Dupa instaurarea regimului comunist în România, în anul 1949, conacul a fost nationalizat de stat si trecut în proprietatea Sfatului Popular al comunei Solesti, aici functionând scoala satului (1948-1977).
Afectata de cutremurul din 4 martie 1977, cladirea a fost transferata catre Muzeul Judetean Vaslui, dar lucrarile de restaurare a conacului nu au fost finalizate.
Dupa rasturnarea regimului comunist, conacul a fost revendicat de catre urmasii familiei Rosetti-Solescu, stabiliti în Germania sau Franta, acestia cerând statului român 200.000 de dolari pentru a vinde cladirea. Ca urmare a situatiei juridice neclare a conacului, acesta a început sa se degradeze, astazi fiind practic o ruina.
     În partea de est a curtii boieresti, Ecaterina Rosetti (vaduva postelnicului Iordachi Rosetti-Solescu si mama doamnei Elena Cuza) a construit între anii 1859-1860 o biserica-paraclis cu hramul "Adormirea Maicii Domnului".
Dupa finalizarea constructiei, au fost mutate într-o cripta aflata în partea de sud a pronaosului bisericii osemintele postelnicului Iordache Rosetti si a mamei sale Catrina Gavrilita Catargi, ambii decedati la 10 ianuarie 1846. Cele doua morminte au fost acoperite cu lespezi funerare.
     Biserica a îndeplinit functia de paraclis al curtii boieresti pâna în anul 1893, când Gheorghe Rosetti-Solescu, proprietarul mosiei Solesti, ministru plenipotentiar la Sankt Petersburg, a donat-o satului, aceasta devenind biserica parohiala.
Biserica adaposteste valoroase obiecte de cult, printre care mentionam o evanghelie argintata, un chivot de argint si o dvera plusata despre care se spune ca ar fi donatia Doamnei Elena Cuza, carti vechi cu litere chirilice (legate în piele), vesminte din matase naturala.

     In curtea bisericii se afla înmormântati mai multi membri ai familiei boieresti Rosetti-Solescu: Doamna Elena Cuza, sotia domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1825-1909), mama sa Ecaterina Rosetti (1800-1869), fiica logofatului Dumitrache Sturza, Gheorghe Rosetti (1853-1916) si sotia sa Olga Giers-Rosetti (1853-1924), fiica ambasadorului francez la Petrograd.
     Doamna Elena Cuza intruneste, intr-o luminoasa si armonioasa alcatuire, cea mai aleasa bunatate, cel mai curat spirit de jertfa, cea mai feminina putere de asteptare, cea mai sfinta rabdare si ceea ce este atat de rar, cea mai desavarsita iubire.
Pentru aceasta, numele ei este indestructibil legat de Unire.
S-a nascut la Solesti, in tinutul Vasluiului, era fiica de boier vechi, o chema Elena Rosetti, a copilarit langa o mama despre care viitoarea Doamna isi va aminti plangand-o, a trait in bogatia naturii din parcul palatului parintesc, de la care a invatat sa asculte vocea tacerii.
Toate aceaste amintiri ale copilariei, ii vor fi mai tarziu prilej de dureroasa voluptate.
De aceasta domnita, aleasa la fire si la infatisare, mai mult tacuta si cu privirea larg deschisa in spre viata, s-a indragostit viitorul domn al Principtatelor, Al I..Cuza.
Cine ar fi banuit ca un destin atiat de dureros ii va tine strans legat pe amandoi, atat de aproape si totusi atat de departe?
Dar drumurile sortii nu sunt patrunse de intelegerea noastra, ele ne duc pe noi; iar perechea care in 1859 ajunge pe tronul Principatelor Unite, primeste intai cu spaima, apoi cu curaj, marea misiune si semnul de incredere al Tarii.
Doamna Elena Cuza se zbate, rugandu-se singura in iatac, in noaptea de Ianuarie. A primit vestea alegerii, tara i-a aclamat indelung, iar Ea este prea slaba, prea firava alaturi de un sot prea aspru si voluntar, sa duca sarcina aceasta grea. Tot de la dansa vine insa curajul.Se ridica, inseninata, dupa rugaciunea pe care si-a facut-o cu toata convingerea; Dumnezeu ma va ajuta, pentru ca vom crede in misiunea noua pe care ne-a dat-o, pentru ca voi uita de mine pentru tara. Curajul a inflorit in sufletul sotului, intocmai ca o floare rara, pusa intr-un pamant binecuvintat.
Natura insa a legat de fiecare dar al ei, o uriasa greutate. Nu orice om poate purta un dar ceresc; doamna Elena cuza a simtit de indata povara coroanei domnesti. La curte, oamenii erau mici la suflet, marunti in faptele lor si mai rai decat si I-ar fi inchipuit ea. Ipocrizia imbracata in purpura, rautatea bine ascunsa in zambete, au scarbit-o curind. Retrasa in singurate isi faureste cea mai pretioasa si temuta arma, rabdarea, care a dezorientat pe cei mai aprigi dusmani ai sai.
Indurerata si singura, nefericita doamna cauta liniste si vindecarea. Se duce la Paris unde Napoleon al III-lea, in audienta pe care I-o acorda, o primeste ca pe o inalta principesa in saloanele de la Tuilleries, iar imparateasa Eugenia ii face cele mai amabile onoruri. Fuge de oameni, de prieteni.
Ce explicatii ar fi putut da Doamna Tarii despre o exilare voita intr-o tara, care desi prietena, era totusi straina? Sint situatii omenesti in care nici o explicatie nu este cea adevarata, nici o intelegere absoluta, careia sa-i poti incredinta taina dureii tale, Elena Cuza o stia aceasta, de aceea tacerea in care s- a inchis, a crescut-o in ochii contemporanilor.
Intre timp, A.i.Cuza, mutase capitala tarii la Bucuresti, suparand o mare parte din boierii moldoveni, facandu-si-i dusmani, care nu-l vor cruta. Alecsandri, marele si loialul sau prieten, l-a sfatuit sa aduca pe Doamna Elena de la Paris, pentru cresterea demnitatii sale proprii si pentru a impaca intr-un fel pe moldoveni.
Hotararea eroica a acestei femei de a-si calca pe suflet pentru binele tarii a facut din ea un simbol de jertfa, pe care nici contemporanii sai ,nici noi, nu-l vom uita.
Sortita sa creasca copii ce nu erau ai ei, dar pe care i-a ingrijit cu atentie si dragoste de mama, Doamna Elena Cuza a daruit bani si suflet pentru asezarile sociale.
In acesti ani de cumplita suferinta pentru ea, au izvorat cele mai mari planuri de prefacere morala a tarii, a infaptuit cu concursul tuturor,lucruri care au ramas in posteritate.
De atunci si-a afirmat covarsitoarea-i personalitate, pe teren moral si familial dupa cum cea a sotului sau se manifesta pe terenul politic si social. Atunci a facut Cuza marile lui reforme, sustinut si calauzit de sufletul femeii care-si uitase de durerile personale, daruindu-se tarii. Atunci inzestra azilul de copii gasiti de la Cotroceni cu 1000 galbeni, numele Elena doamna tronind cu cinste pe frontispiciul acestui locas ani de-a randul.
La inaugurare s-a strans lume luminata sa aclame pe principesa poporului. Alecsandri ii dedica o poezie omagiala, pentu ca putin dupa aceea sa-i faca un dar simbolic; i-a dedicat, "Mariei Sale Doamnei" volumul de poezii populare, ca un semn maret, al legaturii ce se facuse intre sufletul ei, si al poporului, in ceea ce are el mai bun.
Dar pentru dansa nu era decat o singura bucurie in viata; sa se daruiasca; si cu fiecare dar pe care-l facea celor din jur sa-si simta mai trista intristarea, mai singuratica singuratatea, mai departata departarea in care Domnitorul o tinea.
Rataceste pe la Solesti,unde pare a gasi putina odihna in parcul castelului si-n iubirea mamai sale; se duce apoi la Ruginoasa, purtand cu ea grija de viata domnitorului imprudent si temerar.
Se intoarce la Bucuresti, mai tare, rabdand umilinte noi, suferind, sfidatoare in fata anonimelor si calomniilor.
     Fostii prieteni ai domnitorului pornesc o campanie de rasturnare. Stima de care se bucura Elena Cuza in ochii strainilor ii este de mare ajutor. Eduard Quinet, St.Hilaire, chiar Napoleon III toti isi amintesc de ea.
In iarna anului 1863 deseori se vedea la palatul princiar din Cotroceni sirul lung al echipajelor boieresti; printre plusurile grele de la ferestre razbateau raze ascutite de lumina, melodii de mazurca si vals; perechea domnitoare dadea baluri, incercand sa-si apropie si sa incalzeasca inimile boierilor.
Cu tinuta dreapta, cu parul stralucitor, negru pieptanat in doua parti, cu ochii intunecari si arzind de viata interioara in rochia de valuri si dantele, cu o camelie alba in par, principesa strange mana tuturor, zambea, imprastiind din durere si bucurie.
Dar sanatatea ei suferea mult; se imbolnaveste si pleaca din nou la Paris.
In lipsa ei din tara, Voda Cuza infaptuieste secularizarea averilor manastiresti, bucurind pe de-o parte, creindu-si dusmani pe de alta parte. O camerista platita car-i vindea tainele vietii particulare a sotului, dusmanii care stau gata sa-l doboare la cea mai potrivita ocazie, fac pe doamna Elena sa se intoarca grabita in tara. Se arunca cu o volupate amara intr-o munca grea, alearga peste tot unde-i durere si necaz, sterge lacrimi, aduna copii nefericiti, ii adaposteste, vegheaza si se roaga.
Sa infieze pe cei doi baieti aproape degenerati ai Domnitorului, i se parea acum un lucru usor, pe langa marile probleme sociale, a impropietariii si a dezrobirii. A invins judecata mintii nu a inimii, si Doamna Elena a primit in viata ei, in chip legal, copii ce nu erau ai ei, luptand de acum inainte intr-o forma noua cu lumea din jurul ei.
     In acest timp, uneltirile contra domnitorului erau tot mai dese. Ion Bratianu pleaca la Paris pentru a castiga pe staini in cauza romaneasca: domnitor strain cu orice pret.
Cuza sfida viata ca de obicei.
"Daca intre romani s-or fi gasind fanatici, in schimb nu se afla asasini", zicea el. La receptia din ajunul Anului Nou, 1864,piramidele brazilor din fata pala tului salutau invitatii.
Niciodata nu parusera amandoi mai plini de stralucire. Voda era desavarsit ca prestanta si eleganta, adevarat principe european. Elena Doamna, in toaleta de moire alb, cu crinolina magnifica cu panglici de atlas purpuriu, stropita cu perle roz-albe, era impunatoare..... si niciodata cuplul princiar nu mi s-a parut mai unit- comenteza consulul Victor Place. Kogalniceanu surprins gandea acelasi lucru: "Da, semne bune anul are..."
Doamna Elena Cuza traia in schimb clilpe de o intristare deosebita; abdicarea sotului, ori poate asasinarea lui? Copii straini ei? Ostililtatea curtii si a boierilor? Ce va face?
In preajma zilei de 11 februarie, Cezar Boliac, prieten cu Domnitorul, il anunta ca armata sa va veni sa-l detroneze, sa-l aresteze. Dar Cuza n-a vrut sa fuga.A fost arestat in cursul noptii. Doamna era in iatacul copiilor, pazindu-le somnul.
     In exilul care a urmat detronarii, singura si neclintita tavarase de suferinta si boala, de singurate si durere i-a fost Elena Cuza. Dupa savirsirea din viata a sotului , in 1873, Doamna Elena Cuza se intoarce in tara, la Ruginoasa.
Batrina inainte de vreme, ea ingroapa sub aceleasi salcii pe cei doi copii impreuna cu tatal lor, strinse de dinsa, ca in caldura unui camin in care se straduise o viata intreaga sa fie primita, a carui sete o avusese de cand incepuse sa simta si sa gandeasca, dar nu izbutise. Ingropase acolo pe rand mandria de femeie, demnitatea, tineretea, onoarea. Nimic nu o mai tine pe loc; nici parcul cu pomii saditi de dansa, nici cele trei morminte in care statea acoperit trecutul si tineretea, nici palatul cu mobile scumpe.
In schimb, spitalele din Iasi ii cunosc darnicia. Cine ar fi recunoscut in doamna batrana cu capul acoperit de o dantela neagra, care se strecura neobsevata pe strazile intortocheate ale Iasilor, urcand cu greu dealul Copoului, spre spitalul de copii, pe mandra principesa Elena Rosetti-Cuza? Intirzia la paturile copiilor, privind cu disperare la mamele care plangeau la capatai. Numai ea nu avea un capatai la care sa poata plange.
Dar batrana doamna mai are o datorie de indeplinit; se duce la Ruginoasa, intr-un ultim drum, au trecut ani de cand fostul domnitor odihneste in mormant. Un pumn de oase spalate si unse cu mir de mainile ei, atat a ramas din omul care a fost numai energie, numai lupta, care a suferit si a adus suferinte si glorie in urma lui. Le ingroapa in cripta bisericii din Ruginoasa.
Fara sa mai vorbeasca, sfioasa ca la inceputul vietii, auzea cum in tara se dezvelesc monumente in cinstea celuia care a inteles, a iubit, si a ridicat poprul romanesc.
     Cind s-au implinit 50 de ani de la Unire, Doamna Elena Cuza a binecuvantat pe studentii romani veniti in pios pelerinaj la casuta din Piatra Neamt, cu profesorul Nicolae Iorga. Dar acestea nu mai erau emotii pe care o femeie de 83 de ani sa le poata primi; ducea in spate o greutate uriasa, fata de puterile ei slabite.
Cum era cu putinta s-o fi uitat Dumnezeu numai pe dansa(!!!!!), intarziata ca o planta de toamna, batuta de bruma, fara seva, printre oamenii pe care nu-i cunostea, nu-i mei intelegea si n-o mai interesau?
O coroana enorma de "nu ma uita," semn al veneratiei primului Rege al Romaniei, omagiaza, ultim salut, pe Doamna Elena Cuza.
     Intruchipand cele mai alese insusiri feminine cu care a fost atat de minunat inzestrata de natura, figura ei purificata de cele trecatoare, se inalta, aidoma aromelor orientale.
De aceea viata Doamnei Elena Cuza este intr-adevar un model, de aceea numele ei a stat si va sta cu demnitate pe frontispiciul azilului si scolilor din tara, imbold pentru tineretea ce se pregateste sa zboare maine, ciocarlie spre lumina vietii. http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=322
     Castelul cu cea mai cunoscuta celebritate în materie de blesteme este fara îndoiala fosta resedinta boiereasca (si domneasca) de la Ruginoasa, fapt mentionat în chiar pliantele de informare turistica. Situat în judetul Iasi, la drumul national DN 28 A Târgu Frumos – Pascani... în mijlocul satului Ruginoasa, castelul se afla într-o vasta incinta, înconjurata de garduri, constituite în mare parte din vechile ziduri din piatra, care împrejmuiau odata vechea incinta mai mare decât cea de astazi care se întinde pe 14 hectare.
Mosia Ruginoasa, împreuna cu resedinta sa boiereasca, întinsa pe o suprafata mai mare decât cea de astazi a intrat în posesia familiei vistiernicului Sandu (Sandulache) Sturza, la finele secolului al XVII-lea, prin cumpararea acestora de la Duca Voda si a stapânit-o apoi aproape 200 ani.
Duca este unul dintre cei mai rau cotati domnitori ai Moldovei. Între 1800 si 1811 vistiernicul Sandulache Sturza a reconstruit vechiul conac existent de la familia Duca, apelând în acest scop la arhitectul vienez Johan Freiwald, înaltând o cladire în stil neoclasic, pastrat cu unele modificari pâna astazi. Palatul a fost atunci bogat ornamentat, luxos mobilat si gradina acestuia a fost adaptata la stilul gradinilor nobiliare vest-europene devenind astfel un adevarat colt de rai cum era apreciata de oaspetii acestuia.

     Tot în anul 1811 Sandulache Sturza zideste în spatele palatului si o mare biserica, tot în acelasi stil neoclasic, cu înalte capiteluri (coloane) ionice, pentru a servi drept capela a Curtii si necropola pentru castelani.
Aici au petrecut foarte placute perioade de timp, atât proprietarii castelului si membrii familiei lor, cât si numerosi musafiri din clasa nobiliara a Moldovei aflati în vizita la faimoasele gazde, ca la o statiune de odihna si agrement, caci statiuni în adevaratul sens al cuvândului nu aparusera înca în Moldova.
Dar conacul boieresc al Ruginoasei era urmarit se pare de vechi blesteme, probabil din vremea domnitorului Duca, la care... nu este exclus sa nu se fi adaugat cu timpul si altele mai noi si anume:
- Posibile stravechi blesteme înca din vremea Ducai – Voda „produse”, de cei de la care probabil s-au luat (cu japca) terenurile si chiar libertatea, pentru a se constitui nucleul averii boieresti/domnesti de la Ruginoasa, metoda frecvent aplicata în Moldova vechilor timpuri.
- Mai târziile blesteme ale taranilor din zona si a celor care robeau de obicei pe mosia si la curtea boiereasca a Ruginoasei, adresate proprietarilor, care ajutati de slugi nemiloase si crude, stapâneau ca niste veritabili seniori pe mosiile lor, fara frica de Dumnezeu.
- Blestemele lui Costache Sturza si a membrilor familiei sale, la adresa lui Neculai ROSETTI-ROZNOVANU (1794 - 1858) si a familiei sale, dupa uciderea (în lupta) fiului sau Sandulache Sturza, de catre trupele arnautesti de asalt, cu care marele boier Neculai Roznovanu(fratele tatalui Elenei Cuza) i-a rapit sotia.
- Posibile si probabile blesteme ale calugarilor greci din manastirile închinate (manastirilor de la Sfântul munte Athos) la adresa domnitorului Principatelor Unite, Alexandru Ion Cuza, cu ocazia nationalizarii acestora în folosul Tarii.
La ce se intamplase aici nici nu mai erau necesare si aceste blesteme care oricum erau mai putine decat binecuvintarile primite pentru aceasta lege a secularizarii.
     Efectul vechilor blesteme (asupra Castelului Ruginoasa si a locatarilor sai) au devenit vizibile prima data în anul 1847, când a fost ucis în timpul unor sângeroase lupte cu aparatorii din curtea acestui palat, chiar Sandulache Sturza, cel mai de seama locatar al acestuia (primul doctor în drept din Moldova), fiu al marelui logofat Costache Sturza din timpul domnitorului Mihail Sturza si nepot al vistiernicul Sandulache Sturza.
Omorul (lui Sandulache) avusese loc în tipul asediului Castelului, de catre trupa de arnauti condusa de catre boierul Neculai Rosetti - Roznovanu, cu scopul de a o rapi pe frumoasa Marghiolita Sturza, la acea vreme sotia logafatului Costache Sturza (tatal lui Sandulache), aflata atunci la Ruginoasa. Margiolita se întelesese în prealabil cu amantul sau Roznovanu, sa fie „rapita”, pentru a avea motiv a petrece cu acesta si pentru a-l parasi mai apoi pe mult mai batrânul ei sot (Costache Sturza) pentru a-si reface (a treia oara) viata cu acesta.
- Pierderea castelului si a mosiei aferente de catre proprietarul acesteia Costache Sturza.
Dar cel care a restaurat Castelul si l-a dus la o noua faima, a fost acelasi Costache Sturza, fostul sot al Marghiolitei si tatal raposatului Sandulache, care traise pâna atunci mai mult la Iasi, unde dusese o viata de nabab, fiind celebru pentru numeroasele si bogatele petreceri din palatul sau din Copoul Iasilor, care l-a adus în acest scop pe arhitectul Johan Brandel în anul 1855.
Tot pentru a-si asigura sumele necesare acestor lucrari a împrumutat de la Banca Moldovei o suma foarte mare de bani. Dar acest palat al Ruginoasei, i-a adus multe necazuri lui Costache Sturza, pe lânga pierderea iubitului sau fiu Sandulache, pierderea Marghiolitei pe care o iubise si la care nu voise sa renunte, dar care l-a parasit în cele din urma, pentru amantul Roznovanu, a pierdut în final si resedinta de la Ruginoasa, devenind falit, caci nu mai putuse achita ratele la Banca datorita în principal uriaselor cheltuieli de care le facea si care erau desigur mai mari decât veniturile sale.
Aceste probleme grave ce priveau ambele familii din care provenea Elena Cuza nu il afecteaza pe Al. I. Cuza.
- Detronarea lui Alexandru Ion Cuza, prin impunerea abdicarii de catre „monstruoasa coalitie”.
Principalul "artizan" al detronarii a fost C. A. Rosetti, ruda a Doamnei Cuza.
Se pare ca SINGURUL BLESTEM, CARE A CAZUT PE CAPUL LUI CUZA, A FOST CASATORIA CU ELENA.

     În anul 1862, Castelul Ruginoasa capata un nou proprietar si anume domnitorul Princpatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, care-l cumpara împreuna cu mosia ipotecate de Costache Sturza la Banca Moldovei, careia i-a achitat suma de 52.011 galbeni, dupa care l-a introdus într-o noua renovare, mobilare si decorare, de care s-a ocupat personal sotia sa Elena Cuza (nascuta Rosetti). Atunci a fost adus la Ruginoasa si gradinarul german Mehler. Cuza a inaugurat oficial noua sa resedinta din Moldova în anul 1864, cu prilejul sarbatorilor de paste din luna aprilie. La mai putin de doi ani dupa inaugurarea Castelului Ruginoasa, proprietarul acestuia Alexandru Cuza a fost înlaturat de la tron de catre monstruoasa coalitie si exilat în strainatate.
- Moartea prematura a lui Alexandru Ioan Cuza.
Scuze, nu exista moarte prematura. Este intotdeauna consemnata in "grafic" oricat ar parea de accidentala.
La 15 mai 1873, Alexandru Ioan Cuza a murit în exil (la Hotelul Europa din Heidelberg - Germania).
- Moartea prematura a lui Alexandru fiul fostului domnitor Cuza. în anul 1873 s-a sinucis (împuscat) la Paris, Alexandru fiul fostului domnitor, datorita faptului ca acesta fiind îndragostit de o slujnica de la palat (dama de moravuri usoare) alungata de catre Elena Cuza.
- Moartea prematura a Elenei Obrenovici (Catargi) în anul 1876, care s-a sinucis la Dresda (Germania) la aflarea vestii ca suferea de de o boala incurabila.
- Moartea prematura a Ecaterinei Ruspoli (Cocuta Conachi-Vogoridi) în Italia la Genova, la 22 februarie 1870, în vârsta de nici patruzeci de ani si la numai câteva zile dupa ce daduse nastere unei fetite, victima unei epidemii de malarie.
Cocuta Conachi-Vogoridi fusese si ea amanta lui Alexandru Ioan Cuza, pe când era sotia lui Nicolaie Vogoridi, caimacanul Moldovei si l-a sprijinit efectiv pe Cuza în demascarea falsificarilor comise de sotul sau cu prilejul alegerilor pentru divanul Ad - Hoc al Moldovei.
- Moartea prematura a lui Dimitrie, celalalt fiu al lui Alexandru Ioan Cuza. în anul 1888, a decedat un alt locatar al castelului de la Ruginoasa, anume Dimitrie, celalat fiu al fostului domnitor. Acesta a murit la Madrid (bolnav de ftizie), în timpul voiajului sau de nunta, de dupa casatoria sa cu Maria Moruzzi.
Abia aici putem spune ca a intervenit soarta, prin trecerea tinerei vaduve Cuza de partea "monstruoasei cualitii" prin casatoria cu Brateanu si el "artizan" al complotului.
Cu putin înainte de moarte el si-a cedat partea de mostenire din urma tatalui sau, sotiei sale.
- Trecerea Castelului Ruginoasa în proprietatea Mariei Moruzzi, care a întinat imaginea familiei Cuza, probabil ca urmare a presiunilor acesteia. „întâmplator” (sau poate nu), Maria era stranepoata fostului domnitor (Moruzii), care-l ucisese pe Ionita Cuza, un stramos al lui Alexandru Ioan Cuza. Iar capac peste toate Maria intrase într-o legatura amoroasa cu inginerul Ionel Bratianu, cazat la Castel si care lucra la calea ferata Pascani - Iasi, în urma careia ramâne însarcinata si cu care se casatoreste în biserica familiei de la castel pentru o zi, ca a doua zi sa divorteze, dar sa poarte urmasul lor numele de Bratianu si care va deveni istoricul Gheorghe Bratianu. Tot la Castel l-a nascut Maria (fosta Cuza, devenita Bratianu) la 3 februarie 1898 pe fiul sau Gheorghe, care probabil tot în biserica fosta de curte a fost si botezat.

     În aceste conditii umilitoare Elena Cuza paraseste pentru totdeauna Castelul Ruginoasa, urmând a se întoarce periodic doar pentru a îngriji de mormintele ramase acolo.
Dupa o vreme Palatul Ruginoasa este parasit si de catre Maria Moruzzi care se plictisea sa traiasca la tara si astfel se muta la Iasi în noua sa resedinta din Iasi, care fusese palatul boierilor Pogor, astazi Muzeul literaturii române „Casa Pogor”.
Presa timpului, a prezentat toate acestea detaliat numind fostul castel al lui Cuza, „Castelul Rusinoasa”. Dupa moartea Mariei Moruzzi în anul 1921, Palatul a fost donat Spitalului de Copii „CARITATEA”.
- Frecventele mutari ale ramasitelor pamântesti ale lui Alexandru Ioan Cuza în diferite morminte de-a lungul timpului. La Ruginoasa ramasesera sa locuiasca Elena Cuza, vaduva domnitorului si nora sa Maria de dupa moartea lui Dimitrie.
Dar Elena Cuza începea sa se simta straina în acest castel care i-a placut atât de mult la început dar acum devenit tot mai sinistru. Aici se afla doar mormântul sotului si ale fiilor sai toti într-un mormânt (existent si astazi), situat la drepta fostei biserici de curte si Maria Moruzii care o facea tot mai mult pe stapâna.
Cum fostul domnitor Cuza nu a avut sansa sa-si petreaca batrânetele la Ruginoasa asa cum si-a dorit atunci când a cumparat castelul si mosia, nici în mormântul de la Ruginoasa nu a avut parte de liniste, caci în anul 1907 a fost mutat de acolo împreuna cu fii sai în cavoul construit în pronaosul fostei biserici de curte. Dar blestemul se pare ca la ajuns si aici, astfel nici aici nu avusese parte de liniste, caci în timpul ultimului razboi mondial, apropiindu-se armatele sovietice, trupul fostului Domn al Unirii, a fost dezhumat si reinhumat la Curtea de Arges, (pentru a fi ferit de profanare), iar dupa razboi readus în Moldova si din nou reânhumat, însa de asta data la Iasi în biserica fostei manastiri „Trei Ierarhi”, alaturi de alti doi fosti domnitori ai Moldovei anume: Vasile Lupu si Dimitrie Cantemir.
Abia aici se pare ca în sfârsit Cuza se „bucura” de linistea de care nu a prea avut parte în viata, dar nici multi ani dupa moarte. Dar pentru a nu fi totul încheiat în liniste, astazi se aud unele glasuri care propun stramutarea ramasitelor lui Cuza din nou în cavoul bisericii din Ruginoasa, unde zic ei si-a dorit el sa odihneasca, dar unde de fapt nu a avut parte de liniste nici el nici familia sa.
- Incendiul care a cuprins vagonul mortuar cu ramasitele pamântesti ale Elenei Cuza. http://esuceveanu.ablog.ro
"În aceste conditii umilitoare Elena Cuza paraseste pentru totdeauna Castelul Ruginoasa, urmând a se întoarce periodic doar pentru a îngriji de mormintele ramase acolo."
Cine este umilita?
Elena Cuza.
De ce a supravietuit ea tuturor?
E foarte posibil ca in intentia Divinitatii a fost ca aceasta sa achite karma neamurilor Sturdza si Rosetti daca nu si propria karma.
     In cateva cuvinte putem rezuma viata acestei femei cam in felul urmator:
- copil oropsit de propria mama care i-a distrus personalitatea de mica;
- un sot frivol care a neglijat-o si chiar a umilit-o;
- o batrinete chinuita si umilita.
Se vor supara multi romantici dar, este un adevar :ACEASTA SOARTA NU ESTE UN PREMIU!!!!
Ar fi nu numai simplu, dar si simplist sa spunem ca e doar vina mamei.
Da, ea a fost calaul fiicei, a ucis in ea orice dorinta si traire dar nu si inteligenta, aceasta fiind o sursa de mandrie a familiei in societate, dar ARIPILE i-au fost smulse din frageda pruncie. Acest lucru il poate confirma orice psiholog si poate fi citit in orice tratat de psihologie.
Sufletul ei a amutit de cand era copil. Adulta, era "o minte umblatoare" si atit.
Doar in momente de grea cumpana prindea viata si putea actiona; era singura "traire" pe care o cunostea si pe care stia s-o controleze.
Numai prin aceasta permanenta lupta surda cu asprimea mamei a putut supravietui, fizic, cel putin.
Arma victimizarii o stapanea la perfectie. Asa ca faptul ca a fost neglijata de sot, era nimica toata, aproape o joaca pentru ea.
Pleca la indemnul sotului si se intorcea la chemarea lui.
Credeti ca suferea?
Va voi dezamagi, nu suferea, dimpotriva, avea o multumire ascunsa pentru ca ideile pe care si le formase despre lume si viata, in perioada copilariei, erau permanent confirmate.
Iar faptul ca a infiat pe cei 2 baieti ai sotului subliniaza pervertirea caracterului ei; daca n-ar fi fost bolnavi nu i-ar fi infiat , ca ar fi fost o permanenta sfidare dar asa gestul nu facea decat sa sublinieze "bunatatea" ei.
Deci facea parte din lozinca: sunt buna, desteapta dar neinteleasa si nimic n-o satisfacea mai deplin decat aceasta traire masochista.
L-a iertat pe sot; sa fim seriosi. Fara el era un nimeni si l-a urmat in exil ca nu-i convenea nici o alta varianta. Sa mearga la Solesti unde gasea o mama mai acra decat oricand dat fiind ca era in ultimii ani de viata sau sa o faca din nou pe victima.
Voi ce ati alege? A doua varianta. Putini sunt cei care n-au curajul sa-si marturiseasca lor insile ca asa este.
Incununarea "nedreptatilor" care au lovit-o pe Elena Cuza a fost carbonizarea ramasitelor ei pe drumul spre Solesti.
Oricine stie ca "sa te trazneasca Dumnezeu" nu este o binecuvintare ori tocmai asta i s-a intamplat Elenei dupa moarte.
Si mai stim noi ca fiecare are soarta pe care o merita.
Nimeni nu se naste la intamplare intr-o familie. Daca am fi obisnuiti cu ideea reincarnarii am intelege mult mai usor ce s-a intamplat. Am intelege rapid semnele si simbolurile.
Sa incercam totusi sa le deslusim.
     Legea karmica spune ca fiecare entitate, pentru a scapa din ciclul viata-moarte trebuie sa isi stearga karma acumulata in multele vieti traite.
Legea cauzei si efectului (legea karmei) mai spune si ca ce ai facut altuia vei suporta in alte vieti pentru a se sterge efectele acelor actiuni.
Acest lucru se intampla de multe ori in acelasi loc geografic, daca actiunea respectiva a afectat acel loc sau lumea din acea zona.
Si cum toti suntem "datori" unul celuilalt, venim in aceeasi "trupa" dar cu roluri diferite.
De fapt noi suntem proprii nostri stramosi.
     Arborele genealogic al Elenei Cuza incepe de la stramosul fanariot LASCARIS.
Lascaris RUSETOS (1580 - 1646) este tatal lui Constantin si Antoin, care devine Domn al Moldovei cu numele romanizat de Antonie Ruset 91615_1685).
Constantin Ruset se casatoreste cu Asanina Beglitzi si au multi copii din care ne intereseaza doar Lascarache(1640 - 1697) - inca "simteau greceste"-, care la rindul lui are copii din doua casatorii dar ne intereseaza doar Iordache(1645 - 1720).
Acesta impreuna cu Maria il au pe Vasile (1711 - 1767) Safta Bals se casatoreste cu Vasile Rosetti pe la 1750, au copii pe: Ilinca, Anita si Vasile.
Vasile se insoara cu Smaranda si au pe Iordache(1764 - 1836) care se casatoreste cu Ecaterina si au si ei un Iordache(1796 - 1846) care este tatal Elenei Cuza.
Acest Iordache se casatoreste cu Ecaterina Sturza intrind astfel si in familia Sturdza. Are mai multi copii intre care Elena, devenita Cuza dar si un fiu Constantin, fiul cel mare, care va avea 4 sotii http://www.geni.com/people/
Arborele genealogic al mamei:
vornicul Ioan Sturdza (1710-1792) de la Miclauseni
Ionita Sturdza voda(1762-1842)
Mihail Sturdza voda(1794 - 1884) domn al Moldovei in timpul revolutiei de la 1848.
Mihai Sturdza, ruda apropiata a Elenei a fost unul din marii dusmani ai lui Cuza si daca acesta a scapat, varul sau Alecu Sturza a fost otravit din porunca domnitorului pentru vina de a fi simpatizant al revolutiei.
Un alt aspect de notat il reprezinta casatoriile in cadrul aceleeasi familii, fapt care, desi se obisnuia, nu era benefic pentru progenituri.
     Sa ne intoarcem la legea reintruparii.
Aceleasi entitati vin la anumite perioade in acelasi grup cu "roluri diferite", ca rezultat al vietilor trecute.
Se urmareste stergerea negativitatilor dintre entitati.
Si cu cat a fost divergenta mai mare, cu atit, la urmatoarea intrupare entitatile vor fi rude mai apropiate.
De obicei, acolo unde a fost ura puternica, partile se intrupeaza ca parinte - copil, iar daca relatia intre cei care au murit in ura era deja de parinte-copil, situatia se inverseaza intre ei.
Si cum in majoritatea cazurilor, relatiile se deterioreaza si mai rau date fiind si conditiile exterioare si provocarile, caci provocarile sunt testul vietii, s-a ajuns in prezent la reintrupari foarte rapide.
Daca la inceputul secolului XX se mai venea la aproximativ 30-50 ani, in prezent se revine la 4-10 ani daca nu chiar imediat.
     Va intrebati, probabil, de ce ma preocupa aceste entitati. Ei bine. Sunt, de mica, o "fana" a familiei Cuza.
La scoala ni se spunea ca Domnitorul a fost baiat sarac, dar a ajuns colonel datorita nevestei care era de neam nobil. Aceasta minciuna era croita pe gustul comunistilor care astfel incercau sa se legitimeze ca si conducatori.
Dupa o serie de ani, istoria s-a schimbat. Cuza era fiul unui boiernas dar sotia lui, care era nemaipomenita (urmau toate laudele posibile), i-a inspirat toate masurile pozitive, alaturi de M. Kogalniceanu.
In esenta reiesea ca Domnitorul era un fel de "papa-lapte" luat de asa o eminenta cenusie doar pentru ca era frumos si ca el nici macar nu a pretuit-o la propria ei valoare inselind-o cu alte printese.
Cat eram eu de feminista dar cand vedeam poza Elenei Cuza in carti nu puteam sa ma entuziasmez si trebuia sa recunosc ca sotul ei avea si scuze.
Iar superlaudele la adresa ei erau de fapt atacuri post-mortem la adresa Domnitorului.
     Trec anii si incep sa studiez astrologia si astfel gasesc astrogramele comentate ale celor doi.
Ei bine, karma incarcata era la Elena, nu la sotul ei.
Tot in perioada asta aflu si despre sfirsitul sinistru al Elenei Cuza. Si gasesc si astrograma mortii ei.
Comparind cele doua astrograme reiesea ca nu prea si-a "facut lectiile".
Cand am studiat lucrarile ezoterice am inteles si cauzele si modul de rezolvare. Si autorii lucrarilor ezoterice foloseau exemplul acestui cuplu, pe linga alte exemple.
     Incep sa fie popularizate transmisiunile facute de diverse medium-uri si mi se spune ca o anumita persoana era reintruparea Elenei Cuza.
Mare fericire, caci o cunosteam si puteam "s-o testez".
Nu a fost prea dificil sa descoper ca era adevarat.
Nu pot da amanunte dar cel mai interesant fapt este, dupa parerea mea, ca a intrat prin casatorie (din nou) in familia Cuza. FOSTA NEPOATA II ERA SOACRA. Nu a acceptat-o si nu i s-a adresat niciodata.
DECI AVEA KARMA SI CU CUZESTII. Asta, achizitionata in viata cand a fost intiia doamna a Romaniei, probabil i-a desconsiderat familia.
Am profitat ca se lauda cu faptul ca e din familia Cuza si am intrebat-o ce parere are despre fostul domnitor.
Era o adoratoare. Nu mai stia ce cuvinte sa foloseasca pentru a-l lauda.
Si o intreb si ce parere avea despre nevasta lui.
- Hmmmm....a fost singurul raspuns.
Nu avea karma cu actualul sot ci doar cu familia lui. Actualul sot era doar"mina soartei".
Nu s-a purtat corespunzator, se pare, nici de data asta. Cert este ca in final a murit nebuna.