Romanii supt Mihai-Voevod Viteazul - Partea V de Nicolae Balcescu publicat la 13.09.2011
Romanii supt Mihai Voevod Viteazul - Partea V
     La aceasta vestire trufasa, printul Andrei, pierzând nadejdea de împaciuire cu care în zadar se magulise, mâniat peste masura, trimise înapoi pe erold, încaleca calul si porunci lui Gaspar Cornis, general-en-sef, d-a forma rândurile si d-a întocmi armia de bataie.
Locul unde armia fu întocmita era o câmpie nu prea buna, asezata între orasul Sibiu si târgul Selimberg; aceasta câmpie este din natura asa de nepotrivita, încât pamântu se pleaca din partea Selimbergului si dimpotriva se ridica din partea orasului Sibiului; întinderea ei este d-aproape 4000 pasi. Mihai era spre rasarit, urmând râul Cibin; Andrei era de ceilalta parte a râului, spre apus.
Armia lui Andrei fu întocmita astfel ca ea ocupa partea cea mai de jos a câmpiei, închisa de ambele parti între oras si râul Cibin. Mihai, din contra, raspândise ostasii parte în ses, cea mai mare parte pe înaltimile care, din sus de Sibiu si de Selimberg, se tin de munti. Astfel încât, dupa împrejurari, voievodul putea alege, sau dupa natura, sau dupa vointa, un loc mai priincios, în vreme ce printul Andrei n-ar fi putut lua decât unul mai rau.

     întocmirea armiei lui Andrei era astfel: la centru o mie calareti, al carora cap era viteazul Moise Secuiul, având de locotenenti pe Francisc Sevri si cei doi Toma, numit unul Csomortany, celalalt Becz, ambii secui si vestiti în razboi; pe lânga dânsii era trei sute polonezi armati cu arcuri, pusti si sabii, comandati de un nobil si voinic polon.
La dreapta era asezati pedestrasii luati din garnizoane si o mie sasi; aceasta aripa o comanda Stefan Lazar, razboinic harnic, care se slavise în razboaiele cu muscalii din vremile lui Stefan, craiul Poloniei; acestuia se dete George Aradi, ungur, capitan al pedestrasilor Brasovului, ce se afla pe lânga Andrei dinaintea navalirei lui Mihai.
La stânga venea întâi 600 pedestrasi pretorieni, zisi albastri, dupa uniforma lor; capul acestei cete alese era Matei Pereseth, voinic îndaratnic, având de locotenent pe Francisc Turi.
Dupa dânsii venea o armie ajutatoare, povatuita de Petru Huszar si Stefan Tahi, ambii unguri din Ungaria, care fusesera pentru vestea vitejiei lor chemati de printul Sigismund în Ardeal. Huszar primise de la Andrei comanda întregei aripe stânge. Alaturi cu oastea lui Huszar, tot la stânga, venea cei mai de capetenie magnati si nobili, Melhior Bogathie, Nicolae Zalasdi si mai multi altii, iar la stânga lor era Andrei Barcskai, banul Lugosului, cu o calarime voinica, Gaspar Sibrik, capitan al calarimei pretoriene, si junii nobili ce slujeau la palat, al caror regiment se urca la 400 oameni, adaogat înca cu mai atâti pedestrasi alesi, veniti, cum se zicea, de la portile comitaturilor.
în a doua linie, venea falanga sau corpul armiei de rezerva, formata de oamenii comitaturilor si nobilime. Capii era: Ion Iffiu, numit Junele, dupa vârsta-i, ce era frate vitreg printului Andrei, Stefan Toldi, George Ravazdi, Stefan Bodoni, dintre senatori, Baltazar Cornis, asemenea senator si fiu al lui Gaspar Cornis, si multi altii.
Capul tuturor era Gaspar Cornis, dar fiindca, ca general-en-chef, el comanda toata armia, Pancratie Sennyei comanda în locu-i aceasta trupa. La spatele ei venea ca la 600 calareti, a caror capi era Benedict Menzenti, Mihai Szemere, Wolfgang Petki si Stefan Besenie. Astfel întocmindu-se armia, Andrei se apropie de capi si le tinu un cuvânt lung, plin de patima, fara demnitate si cuviinta, în care se vadeste semetia si obraznicia ce mai totdeauna a întrebuintat ungurul catre român.
El nu se multumeste numai a imputa lui Mihai mustrarile obicinuite atunci de unguri, adeca ca s-a aratat ingrat catre unguri, care l-a ajutat a se face domn si l-a mântuit de Sinan, dar înca arunca înjuraturi groase si nevrednice asupra lui si a natiei române. ,,Mihai, zicea Andrei, e un sarpe pe care l-a hranit în sânul sau si al carui venin umbla sa-l otraveasca. Fratii lui pasc si astazi porcii si caprele în padurile Tarii Românesti. El seamana mai mult unui dobitoc fioros, decât unui om. El s-a unit cu tâlharii si cu taranii, semenii lui din toate tarile, spre pieirea noastra". ,,Nu va temeti, adaoga el, de aceasta natie proasta si defaimata, de veacuri dajnica Ungariei, natie de robi, pe care se cuvine a-i bate mai bine cu nuiele si bete decât cu fierul.
Apoi, spre a aprinde si mai mult mânia ostasilor sai catre Mihai si sa le dovedeasca reaua lui credinta, el puse de ceti tratatul de alianta ce acesta încheiase cu Ravazdi si Viteazul si îl întarise prin juramântul lui si al boierilor.
Andrei uita numai a spune ca el a fost cel dintâi care calca si rupse acest tratat, prin comploturile sale împotriva lui Mihai si prin pacea ce încheiase cu turcii.
Dup-aceea cardinalul se aseza la dreapta falangei sale, pe un loc ridicat, spre a priveghea la toate întâmplarile razboiului, si, pentru ca locul sau sa poata fi vazut de catre ai sai, el puse înainte-i un steag mic pe care era tesut cu aur litera A. El purta platosa ostaseasca si încaleca un cal negru si generos, ce îl avea în dar de la Sigismund Bathori; lânga dânsul sta Stefan Csaki, din magnati, George Palatici si vro câtiva alti nobili dintre secui.

     Mihai cata la întocmirea oastei lui Andrei si dupa dânsa îsi întocmi pe a sa. El vazu ca Andrei întarise mai bine cu osti aripa stânga, apoi centru, iar aripa dreapta era cea mai slaba; deci el hotarî a-si concentra silintele si izbirea asupra acestei din urma aripe a dusmanului, si a centrului, refuzând a înhata bataie între dreapta lui si stânga dusmanului.
Pentru aceea el întari bine stânga sa, fata cu dreapta lui Andrei, punând acolo pe Baba-Novac, vestit general pre acele vremi, cu catanele sale si haiducii; la dreapta era calarimea sârbeasca, o ceata de cazaci si alta de moldoveni. La centru era ungurii, având cap mai mare pe George Mako; iar capii cohortelor era Francisc Lugasi, Dimitrie, numit cel Mare, George Horvath, Mihai Gyulai, Lupul Noak si altii, care comanda batalioane sau companii. în dosul lor era polonezii si o seama de cazaci si numeroasa calarime româneasca. în sfârsit, venea Mihai cu falanga sa, o trupa de o mie secui împreuna cu boierii si militiile lor. Trei cruci mari întregi de aur era înaintea lui Mihai, si îndata dupa cruci venea eroica lui sotie, doamna Stanca.
     Pân-a nu se înhata ostile la lupta, Mihai protesta, prin un erold ce trimise în tabara lui Andrei, pentru sângele ce are sa se verse; ca împotriva vointei sale cardinalul îl sileste a se bate. Apoi declara ca el da iertare tuturor celor ce vor voi a recunoaste pe împaratul de stapân. El propuse înca de a se cruta viata celor ce vor voi a fugi dintr-o tabara într-alta, sau caci nadajduia ca un mare numar din soldatii lui Andrei vor trece la dânsul, precum se si întâmpla, sau ca voia a da ardelenilor un semn de bunavointa lui catre dânsii.
Mihai, trecând în fruntea ostilor, le vorbi putin, cu cuvinte scurte si energice, astfel cum trebuia unor ostasi doritori de a se bate. Purtând în dreapta si în stânga trupul, ochii si bratele sale, domnul, mai mult prin gesturi expresive decât prin cuvinte, îndemna pe ai sai, zicându-le: ,,Aicea (si arata tabara sa), aicea este dreptatea, aicea pricina cea buna, tocmelile, legaturile si juramintele de pace, împaratul si Dumnezeu. Grabiti dar, caci cu biruinta va asteapta o slava mare si bogata prada. Iar dusmanul (întorcându-si mâna catre dânsul), ce are oare pe seama-i, fara numai credinta calcata în picioare si juramântul batjocorit, lipsa de orice barbatie, vicleniile, cursele, sfaturile otarâtoare cu turcii si nelegiuirea unor legaturi vinovate? Supt un cap chemat la cele sfinte, soldatul e pângarit; supt o purpura sfânta e un piept nevrednic si razvratit catre cer. De la unii ca acestia ce mai e de asteptat? fara numai aceea ce ei ne arata: inimi îndoite, tremurul trupului lor, blesteme femeiesti si prin urmare fuga mai nainte de a se bate."
Astfel scurt cuvânta Mihai, si graind, chipu-i fulgereaza, ochii-i scânteiaza si focul inimei sale aprinde în inimile ostasilor sai un eroic entuziasm. Ei sunt siguri acum ca vor birui. Domnul porunci îndata a se invoca în toata tabara de trei ori sf. nume al lui Isus. O strigare mare se înalta deodata la ceriuri; semnul de bataie se dete si trâmbitile începura a suna din ambele tabere.
     Era zece ceasuri de dimineata (18/28 octomvrie) când începu batalia prin o furioasa tunarire din ambele parti. Sunetele trâmbitelor, urletele tunurilor, înfioratoarea suierare a ghiulelelor ce se încrucisa în aer, clincaitul paloselor, strigarile luptatorilor, fumul prafului înzgomota aerul, întuneca ceriul, raspândea în toate partile spaima mortii si curma vieti fara numar.
Tunurile lui Mihai-Voda era asezate pe un loc mai bun decât al ungurilor si ar fi facut mult rau acestora de ar fi avut tunari mai mesteri, caci ghiulelele, aruncate prea sus, trecea peste capetile ungurilor, lovea numai vârful lancelor si facea mai multa spaima decât vatamare.
D-abia sa începuse bataia, când un nobil român din oastea lui Andrei, anume Daniil Zalasdi, îsi lasa postul ce i se încredintase si, dând pinteni calului, trecu în tabara noastra. Talentele sale si favoarea printilor Bathorestilor ridicase pe Zalasdi dintr-o treapta de jos la aceea de nobil. El facuse Bathorestilor multe slujbe, care stralucise numele lui. Cinstea si slujbele facute si primite l-ar fi îndatorat a ramânea credincios lui Andrei, dar glasul sângelui îl împinse, cu marea mirare si întristare a ungurilor, în tabara lui Mihai. Spun ca el facu cunoscut lui Mihai pozitia armiei vrajmase. Un an dup-aceea, vom vedea cum ungurii rasplatira cu moarte cumplita lui Zalasdi pentru aceasta fapta.
     Cea dintâi izbire o facu Baba-Novac cu recea-i vitejie, în capul calaretilor sai, asupra lui Stefan Lazar, pe care îl avea în fata; dar cu toate silintele ce puse, el fu respins înapoi de voinicii pedestrasi ai acestuia.
îndata Mihai îi trimise în ajutor o trupa voinica de calareti armati cu lance; era calaretii unguri si secui, comandati de George Mako. Acestia, ajungând în mijlocul ostasilor lui Baba, uimiti de neizbânda lor, îl îmbarbateaza din nou si împreuna, împingând înainte caii lor, cad peste ostile lui Lazar si ale lui Andrei; apoi, despartindu-se în doua trupuri, unul se lasa asupra pedestrasilor care silisera pe Baba a da înapoi, îi macelareste groaznic, calcând pe unii în picioarele cailor lor, lovind pe altii cu lancile. Acolo pieri Stefan Lazar, ce comanda aceasta aripa. El se jertfi din bunavoie mortii, azvârlindu-se în mijlocul macelului soldatilor sai si strigând: ,,Voi sa mor, ca sa nu mai slujesc un popa nemultamitor; care mi-a rapit cinstea si vredniciile mele".
Celalalt trup cazu peste oastea lui Moisi, ce era în fata. Aci se facu o mare ucidere, caci fiind punctul principal al bataii, si o parte si alta se purta cu barbatie si se vatamara greu. ,,Ungurul, zice Bethlen, era în lupta cu ungurul; unul se batea spre a apara patria, celalalt spre a o robi." în sfârsit, dupa ce se luptara câtva cu puteri dopotriva, trimitând Mihai înca un ajutor la ai sai, Moise Secuiu fu împins înapoi de Mako si pierdu multa lume în retragerea sa. Un steag învestit cu semnele Bathorestilor fu rapit de la oastea sa; stegarii Toma, numit Grecul, Stefan Szeplaki si Tudor Colbaz fura omorâti.
Petre Huszar, din aripa stânga, vazând oastea lui Moise c-a dat înapoi si ca batalia este mai pierduta, grabi a alerga într-ajutorul lui Moise cu voinica trupa de lancieri ce comanda si, dând asupra sârbilor si ungurilor lui Mihai, osteniti de o lunga lupta, îi respinse înapoi.
Vazând aceasta, Mihai, cu ramasita calarimii sale ungureasca si româneasca, si cea mai mare parte din rezerva sa, alearga însusi asupra lui Petre Huszar, da ajutor ungurilor si sârbilor sai si, dupa o multa varsare de sânge, respinge înapoi toate trupele lui Huszar, încremenite de atâta voinicie.
Mihai însusi alerga ca un leu prin mijlocul vrajmasilor, tiind în mâna sabia sa mare, groaznica si amenintatoare, cu care dobora în dreapta si în stânga pe câti întâmpina. El nu se multumi însa a inima pe ai sai prin pilda ce le da, ci înca prin cuvinte îi îndemna, îi împingea, îi îmbarbata spre a se folosi d-acest minut priincios, ca sa sparga de tot armia dusmana.
     Ungurii acum pierdusera bataia; armia lor în risipa fugea în toate partile; rezerva numai singura mai tinea. Aceasta trupa numeroasa si curajoasa, care înca nu dedese în bataie, statu în ajutor la celelalte osti, le opri din fuga lor si le sili a se întoarce spre armia împrotivnica.
Andrei Barcsai, Moise Secuiu, Stefan Tahi, Petre Huszar si ceilalti capi, temându-se ca izbânda lui Mihai sa nu se prelungeasca si spre a pune stavila furioaselor sale izbiri, se îndeamna si se îmbarbateaza unii pe altii, îsi pun în orânduiala batalioanele a caror orânduiala era stricata si, cu energia desperarii, cu o numeroasa calarime de lancieri si cu toata pedestrimea gvardiei, furios se arunca asupra lui Mihai, mândru si sigur acum de izbânda sa.
Lupta reîncepe atunci cu mare înversunare din amândoua partile si ajunge îngrozitoare, desperata.
Românii si ungurii se sfâsie unii pe altii ca niste tigri flamânzi, stiind bine ca pretul biruintei e frumoasa si manoasa tara a Ardealului. Unii se lupta ca s-o tie, ceilalti ca sa ia înapoi mostenirea parinteasca.
Biruinta multa vreme statu nehotarâta, pina când silintele desperate ale ungurilor si împrospatarea ostilor lor sparsera oastea ostenita a lui Mihai si o silira a da dosul.
Cea mai spaimântatoare nerânduiala intra atunci în rândurile acelor ostasi care câtva timp înainte era biruitori.
Fuga lor fu atât de repede, încât cu mare greu Mihai izbuti a-i opri în loc. Calare pe un cal spumegator, plin de foc, acoperit de sudoare si de praf, el alerga într-o parte si într-alta, întrebuintând când îndemnarile, când amenintarile, când loviturile, spre a întoarce pe ostasi la bataie. El izbuti mai întâi, prin autoritatea persoanei sale, a opri steagurile; apoi, pe lânga dânsele, se nevoi a opri pe fugari, strigându-le: ,,Ce va sa zica aceasta miselie? Ce va sa zica aceasta spaimântare neobicinuita care va face sa lasati sa va scape din mâini o biruinta câstigata? Voi va trageti dintr-o lupta cu noroc începuta; voi dati pas unui dusman îngrozit si pus în risipa a-si aduna puterile. Unde sunteti voi, vitejii mei soldati, care odinioara ati pustiit Bulgaria, care ati zdrobit armiile lui Caraiman si ale lui Ahmet, care ati îmbogatit Tara Româneasca de jafurile barbarilor? Pentru ce puterile voastre sunt acum topite, mâinile voastre slabite si inimile voastre fara barbatie? Si — aceea ce este rusinos de spus, nevrednic de facut — pentru ce mâinile voastre armate cheama în ajutoru lor picioarele voastre nearmate? Astfel oare o sa biruiti si sa luati voi Ardealul? Astfel o sa umpleti casele voastre de dobânda? Pentru ce dar nu va opriti? Nu vreti oare mai bine a dobândi astazi slava decât o vecinica necinste?"
Prin asemenea cuvinte îi apostrofa Mihai. Dar spaima era mai puternica decât rusinea. Ea biruia nu numai cuvintele, ci înca ranile si loviturile.
în dosul taberei românilor era un deal naltisor, încunjurat cu santuri, lânga satul Heltau. D-abia în acel loc, numit tufisul Cisnadiei Mihai izbuti a opri fuga ostasilor, a-i întocmi în orânduiala si a-i întoarce cu fata catre dusman.
     Ungurii facusera un pas mare spre biruinta si ar fi putut izbuti a sparge cu totul si a razleti oastea noastra spaimântata si pusa în goana si a împiedeca pe Mihai-Voda a o întocmi din nou, daca acei ce comanda rezerva ar fi dus-o în ajutorul lui Barcsai si Moise, care izbutisera a înfrânge armia româna; dar Cornis si Pancratie Sennyei tinura în nemiscare rezerva ce era supt comanda lor.
în vremea aceea, Mihai îsi clati ostile din nou asupra vrajmasului. El porni înainte doua cete de polonezi ce nu dedesera înca a lupta în acea zi, care navalira cu furie asupra ostilor lui Barcsai si Moise, ucigând si rasturnând tot înaintea lor. Moise si Barcsai sprijinira câtva aceasta furtunoasa izbire; dar vazând ca nimeni nu le vine într-ajutor, ca flancul lor descoperit e amenintat de Mihai, se trag cu graba spre rezerva. Atunci o ceata de poloni, ce slujeau în armia lui Andrei, vazând fuga ungurilor si crezând ca bataia e pierduta de dânsii, trec lânga compatriotii lor, în armia noastra.
în vreme ce se petreceau aceste, Gaspar Cornis, general-en-chef al dusmanului, vrând sa faca o recunoastere spre dreapta, ca sa vaza ce e de facut în starea de atunci a luptei, fu fara veste ocolit de escadroanele moldovene ce slujeau în armia noastra, prins si adus înaintea lui Mihai, care, cunoscându-l de mult din soliile lui si respectând virtutea si vrednicia ce împodobea pe acest laudat razboinic, îl trata bine si îl puse în loc sigur, ca sa nu i se întâmple nimic.
,,Au fost unii, zice Bethlen, vrajmasi ai cinstei si ai reputatiei lui, care au zis ca Cornis de buna voie si într-adins s-a lasat a fi prins si dus la Mihai, fiind de partida împaratului." Analistii streini stau însa în îndoiala despre acesta.
Prinsoarea fara veste a generalului-en-chef, dezertarea polonilor, spargerea ostilor lui Moise si a lui Barcsai încremenira de spaima pe Andrei si pe ostasii sai, încât ei nu mai îndraznira a tine lupta cu Mihai, în vreme ce acesta, reîmbarbatând pe ai sai, se arunca puternic înainte, taie, turbura si pune în nerânduiala cetele unguresti.
     Era acum trei ceasuri dupa-amiaza.
Andrei, care de la 7 ceasuri dimineata statuse în acel loc, vazând acum, dupa o bataie de 5 ceasuri, armia sa în risipa, fara nadejde a mai îndrepta bataia, gândi la sine spre a se mântui prin fuga, dupa povata unora; si, înainte de scapatatul soarelui, el îsi parasi postul si armata, luând fuga, însotit fiind de o suta de calareti, între care era frate-sau Ioan Iffiu, Ion Gerendi, George Palatici, Ioan Beldi cu fiii sai Pavel si Clement, Toma Csomortany, Nicolae Mico si multi altii.
Oastea lui Andrei, parasita astfel de printul sau si lipsita de generalul sau robit, cauta a mai tine pâna la sosirea noptii, ce nu era departe, ca sa se poata trage în siguranta. Obosirea armiei noastre o ajuta întru aceasta.
Noaptea acum sosise si bataia tot mai tinea. Pancratie Sennyei, Moise Secuiu, Stefan Toldi, Petre Huszar mai spirjina înca mai multe izbiri ale lui Grigorie Mako, când, pe la 8 ceasuri, Mihai, întelegând de fuga lui Andrei si vazând ca batalia nu mai e nehotarâta si ca ramâne numai a o sfârsi, împinge înainte câteva cete din oastea sa, zicându-le: ,,Fetii mei, mai opintiti înca o data; biruinta e a noastra; vitejia voastra mi-o chezasuieste". Navala acestor cete sparge cu totul ramasita ostasilor lui Andrei si le pune pe fuga. ,,Ei se trag în tacere, zice Bethlen, cu pasi grabnici si fara rânduiala, parasind românilor tabara, biruinta si patria."
Ai nostri se aruncara îndata în tabara ungureasca, unde gasira si pradara mult aur, argint, haine, cai, corturi, multe steaguri si 45 tunuri. Ostasii nostri petrecura noaptea aceea pradând tabara ungureasca si sarbatorind biruinta lor prin mese, cântece si chiote de veselie.
     Armia lui Andrei lasase pe câmpul bataliei 2 027 morti si aproape la 1 000 raniti si prinsi. între acesti din urma, afara de generalul Cornis, cazuse si George Ravazdi, pe care secuii, urându-l de moarte pentru tirania cu care pedepsise revolta lor, îl omorâra a doua zi de batalie. Asemenea pati de catre români si socinianul Wolfgang Cornis. Toti ceilalti prinsi cu marinimie de Mihai fura liberati. Pierderea noastra a trebuit înca sa fie însemnata, desi mai mica decât a ungurilor.
Dintre ai nostri înca ramasera morti mai mult ostasi de rând, în vreme ce din unguri pica multi nobili, între care, afara de cei mai sus însemnati, fura Francisc Tholdalasi, Ioan Lascovius, Mihai Culpenius, ce purta steagul gvardiei, Ioan Berendei, Daniil Bako si alti. ,,Multe muieri unguroaice, zice Stavrinos, ramasera vaduve în ziua aceea; turburatu-s-a soarele si ziua s-a întunecat; praful în aer se înalta si pamântul tot s-a rosit de sângele varsat... Sa fi vazut acolo trupuri moarte si tineri viteji cum zaceau în tarâna, goi, fara suflare."
Lesurile ce stau mormane în câmpie fura adunate de locuitorii Sibiului si îngropate toate laolalta. Astfel acei ce cu putin înainte erau dusmani înversunati, mijlocind natura, se lasara fara împotrivire a fi împreunati într-acelasi mormânt.
Fiindca groapa facuta nu putea cuprinde atâtia morti, gramadira trupurile unul peste altul, punând între fiecare din ele o mâna de iarba, astfel încât se facu o movila mare, ce se întindea la un mil de oras, si ,,care va fi, zice dureros Bethlen, pentru veacurile viitoare, un monument vecinic de pieirea Ardealului."
Astfel fu batalia de la Sibiu, una dintre cele mai vestite în analele gloriei române. Ea fu mult mai mare prin rezultatele ei, caci ne facu îndata stapâni ai Ardealului.
     A doua zi, vineri 29 oct., la rasaritul soarelui, Mihai porni în deosebite directii numeroase cete, spre a lua în goana pe dusman.
El le porunci ca sa fie cu mare îngrijire, ca nu cumva dusmanul sa umble a se aduna undeva si a întinde vro cursa.
Spre a studia bine starea lucrurilor, el trimise spioni în toate partile, mai ales spre Alba-Iulia, poruncindu-le d-a-i raportui îndata.
într-adevar, iesise vorba ca spre Alba si Cluj printul Andrei facea pregatiri de razboi si ca si radicase un mare numar de soldati.
Mihai însa afla îndata ca nicaieri nu se afla osti care sa îndrazneasca a sta sau de fata, sau pe ascuns împotriva lui, biruitor, si hotarî a-si duce armia drept spre Alba-Iulia, spre a stapâni aceasta capitala a Ardealului si, împreuna cu dânsa, si toata tara.
într-aceeasi vreme, facu deobste cunoscut prin proclamatii si prin erolzi: ca în orice parte se va arata Andrei Bathori, sa-l prinza si sa i-l aduca la Alba, viu sau mort, fagaduind o buna rasplatire pentru o asemenea slujba si declarând ca va pedepsi strasnic pe aceia ce îi vor da lacas sau îl vor scapa. El porunci înca a se închide toate trecerile si porni 1200 oameni din oaste de împanara toate drumurile, cautând pe Andrei.
La Alba-Iulia, Stefan Bathori si Ladislau Gyulasi, pe care Andrei îi însarcinase cu administratia tarii, cum aflara de batalia nefericita pentru dânsii de la Sibiu, luara ce avea mai scump si, cu o mica suita, fugira, Gyulasi la Cseh, Stefan Bathori mai întâi la Cluj, apoi la cetatea Hosta, pe hotarul Poloniei. Acolo astepta câtva, dar pierzând nadejdea d-a capata ajutoare de la poloni, el se duse la Somlyo, loc de unde se trage casa Bathorestilor.
     Cum se vazura slobozi prin fuga lui Stefan Bathori, albanii se grabira a porni înaintea lui Mihai trei deputati, oameni întelepti si elocventi, anume Martin Turi, Stefan, ce-i zicea Sartorius, si George Nagilabu.
Acestia gasira pe Mihai tabarât nu departe de Sibiu si infatisându-i niste cupe de aur si alte daruri scumpe, îl rugara ,,ca sa fie mai mult cu îndurare decât cu asprime, d-a nu pustii un oras biruit, care se preda fara împotrivire, si d-a nu da în jaf o capitala unde el are sa locuiasca; ca ei stau gata, pentru protectia ce le va da, a se jertfi, ei si tot ce au, pentru dânsul".
L-aceasta raspunse Mihai ,,ca el n-a întreprins acest razboi spre a strica acea tara si ca iubeste mult mai bine a o vedea semanata si plina de avuturi si bucate decât de a o pustii si ruina cu cruzime; ca el a vrut numai sa aduca pe locuitori la credinta catre împaratul, ce ei îi jurase si apoi si-au calcat juramântul nesocotind legile dumnezeiesti si omenesti; ca gândul lui, cuprinzând tara, n-a fost altul fara numai d-a înfrânge pe rebeli, a da pacea si linistea popoarelor; pentru aceea, el nu va face nici o sminteala nici locuitorilor Albei, nici la toti cei ce vor recunoaste autoritatea sa, ba înca el îi va însoti cu toata bunatatea sa câta vreme îi vor fi credinciosi."
     într-aceea, Mihai-Voda, ridicându-si tabara de la Sibiu, înainta cu încetul spre Alba-Iulia. Prin toate orasele pe unde trecu în cale, locuitorii alerga înainte-i cu daruri, slobozind pusti în semn de veselie si primindu-l cu mare dragoste si entuziasm.
Apropiindu-se de Alba, locuitorii orasului si ai judetului îl întâmpinara cale de o leuga înainte cu multa cinste si daruri.
în capul lor era episcopul catolic Dimitrie Naprasdi, încunjurat de tot clerul sau. El felicita în numele poporului pe domn de sosirea sa, urându-i tot felul de fericiri, o domnie vecinica asupra tarii Ardealului, ce el dobândise cu sabia, o viata îndelungata si izbânzi multe, care sa se adaoge unile peste altele.
     în aceeasi zi, luni 1 noiemvrie (s. n.), Mihai-Voda intra cu mare pompa în capitala Ardealului. Dorinta ce adesea avea d-a face întiparire popoarelor printr-o stralucita priveliste, adaogându-se la vesela îmbatare a unei izbânzi de atâta vreme dorita, facu pe Mihai de puse în aceasta intrare triumfala o podoaba neauzita în partile noastre. întrarea s-a facut prin poarta Sf. George. De la aceasta poarta pâna la palatul domnesc, sta însirati ostasii de ambe partile ulitei în mai multe rânduri, în dosul carora se gramadise mii de mii de popor.
înainte venea episcopul si clerul sau, isnafurile (corporatiile) orasului, apoi o banda de muzica ce se compunea de opt trâmbite, care cu multa armonie modula sonurile lor, de atâtea tobe de otel pre obiceiul turcesc, de un bun numar de flaute si flasnete. în urma acestei orchestre, venea Mihai, calare pe un maret cal alb.
Opt paji învestiti cu mare eleganta încunjura calul domnului. înaintea lui opt seizi duceau de frâu opt cai acoperiti cu sele pretioase, lucrate cu aur si argint, si împodobiti cu pene mari.
Mihai purta pe cap un calpac unguresc împodobit cu o egreta neagra de pene de erodiu legate cu o acopca de aur; o manta lunga alba de matase tesuta cu fir, având pe de laturi tesuti vulturi de fir; tunica alba de aceeasi materie, lungi ciorapi de matase albi, garnisiti cu pietre scumpe si botine de saftian galben; de brâu atârna o pala de Taban împodobita cu aur si rubine.
O ceata de zece lautari tigani urma îndata dupa domn, cântând imnuri nationale. Apoi venea o multime de boieri si ofiteri straluciti, toti calari, si o numeroasa trupa de soldati. Lânga domn se ducea steagurile lui Andrei Bathori luate în batalie. Ele era desfacute si plecate spre pamânt, spre semn ca Ardealul e supus.

     Astfel, în mijlocul concertului trâmbitelor, tobelor si altor instrumente, la sunetul clopotelor si vuietul tunurilor, la care se unea strigarile de bucurie ale poporului, intra Mihai în capitala Ardealului si trase la palatul domnesc. în cale, pân-a nu ajunge l-acest palat, Mihai spun ca se îndrepta catre un nobil ungur, Stefan Bodoni, ce cazuse prins în bataia de la Sibiu, si îl întreba unde-ar fi mai bine sa traga. ,,Fara îndoiala, zise Bodoni, în palatul printului Andrei". La care vorbe Mihai raspunse: ,,Ce, nu sunt înca biruitor?" Toata ostasimea se împarti în liniste si cu orânduiala prin birturi si case publice, fara a face nici o paguba sau vatamare locuitorilor. Nimeni n-ar fi îndraznit a face vrun rau, stiind pe strasnicul domn acolea.
     Pilda albanilor fu urmata de locuitorii tuturor oraselor tarii, care se grabira a trimite deputati la Mihai, spre a-i aduce supunerea si credinta lor si a cere mila si ocrotirea lui.
Cetatea Clujului, la cea dintâi somatie ce i se facu, se închina în 4 noiembrie si primi în garnizoana 1 000 soldati supt comanda banului Mihalcea. Mihai porni 3 000 soldati spre a aduce la supunere toata tara de jos si într-aceeasi vreme scoase un decret deosebit, prin care fagaduia mila si iertarea sa la toti deopotriva, de orice treapta ar fi, carii vor depune armele si vor asculta de dânsul si de slujbasii sai. El obsti acest decret în toate partile prin obicinuitii curieri.

     Astfel, toata tara Ardealului, pâna la Solnocul din acest tinut, era acum supusa lui Mihai, deosebit numai de cetatile Husta si Uioara.
Mihai începu a purta titlul urmator: ,,Mihai, voievodul Tarii Romanesti, al sfintitei maiestati cezaro-craiesti consilier si locotiitor asupra Ardealului, si a oastei maiestatei dincoace de Ardeal si de partile lui supuse capitan etc."