O noapte furtunoasa - Partea II de Ion Luca Caragiale publicat la 13.09.2011
O noapte furtunoasa - Partea II
     Zita: Auzi mizerabilul! sa se-ntinza pâna-ntr-atâta ca sa-mi faca un afront.
Spiridon: Dumneata esti, cocoana Zito? Bine ca venisi. Eu n-am putut sa viu. Mi-era frica sa nu ma spuie nea Chiriac lui jupânul, ca am umblat noaptea pe drum...
Zita: (repede) Ei! L-ai gasit? I-ai vorbit? I-ai dat? I-ai spus?
Spiridon: Da, cocoana.
Zita: Ce-a zis?
Spiridon: "Mersi!"
Zita: Si tu ce i-ai spus?
Spiridon: "Pentru putin."
Zita: Nu i-ai spus cum ti-am zis eu?
Spiridon: Ba da, l-am luat sa-i arat casa.
Zita: Nu mai trebuia sa-i arati nimic, ca-i scrisesem eu în bilet unde sa vie.
Spiridon: Asa mi-a zis, sa-i arat casa, ca sa mearga la sigur... Dar când sa ies de pa maidan cu dumnealui, tocmai trecea jupânul de la vale; am lasat pe persoana în chestine sa m-astepte pe maidan si eu am sarit peste uluci prin fundul curtii, ca mi-era frica sa nu dea jupânul cu ochii de mine, ori sa vie acasa si sa nu ma gaseasca.
Zita: Prostule! Nu stii ca nenea e de rond la noapte? Nu mai da pe-acasa pâna la ziua.
Spiridon: Dar daca ma gasea pe ulita, plateai dumneata pielea mea?
Zita: Ei! Si zi persoana în chestiune asteapta pe maidan?
Spiridon: Da, si mi-a dat si biletul asta ca sa ti-l aduc.
Zita: (luând biletul) Si nu mi-l dai mai curând! Adu sa vaz. (merge la o parte si citeste.) "Angel radios! De când te-am vazut întâiasi data pentru prima oara, mi-am pierdut uzul ratiunii... (îsi comprima palpitatiile.) Te iubesc la nemurire, Je vous aime et vous adore: que prétendez-vous encore? Inima-mi palpita de amoare. Sunt într-o pozitiune pitoreasca si mizericordioasa si sufar peste poate. O da! Tu esti aurora sublima, care deschide bolta azurie într-o adoratiune poetica infinita de suspine misterioase, pline de reverie si inspiratiune, care m-a facut pentru ca sa-si fac aci anexata poezie:

     "Esti un crin plin de candoare, esti o fragila zambila,
Esti o roza parfumata, esti o tânara lalea!
Un poet nebun si tandru te adora, ah! copila!
De a lui pozitiune turmentata fie-ti mila;
Te iubesc la nemurire si îti dedic lira mea!
Al tau pentru o eternitate si per toujours."
(Foarte aprinsa, îsi face vânt cu scrisoarea si se plimba repede.)
Spiridoane baiete, du-te, du-te iute; te asteapta siguralmente... du-te... spune-i sa astepte, viu si eu dupa tine numaidecât, numai sa vorbesc cevasilea cu tatica.
Spiridon: Nu pot, cocoana, sa ma duc, pâna nu mi-o da voie ori nea Chiriac, ori cocoana.
Zita: Unde-i Chiriac?
Spiridon: Nu stiu, pân curte.
Zita: Dar tata?
Spiridon: Lucreaza dincolo. (Zita porneste spre usa din stânga, când usa se deschide si Veta intra.) Iacata-i cocoana.
Veta: (intra cu lucrul în mâna; coase galoanele la un mondir de sergent de garda civica; este obosita si distrata, vorbeste rar si încet) Cine-i aici? (vazând pe Zita.) A! Tu erai? ma miram cine-i. (trece încet sa saza cu lucrul la masa din dreapta.)
Zita: Eu, tatico; te rog lasa pe Spiridon sa se duca pân' la mine acasa, ca sa-mi aduca mantelul; bate vântul si mi-e frica sa nu racesc când m-oi întoarce... (tacere. Veta sade la dreapta si lucreaza adâncita în gânduri.) Îl lasi, tato? (se apropie de ea.)
Veta: 'Ai? Ce sa las?
Zita: Sa lasi pe Spiridon sa-mi aduca ceva de acasa.
Veta: Da, îl las.
Zita: Du-te, Spiridoane.
(Spiridon, dupa ce schimba privire si semne cu Zita, iese.)
Veta: Dar tu, Zito, la ce-ai venit? (lucreaza înainte.)
Zita: Stai sa-ti spui... Dar nu ma-ntrebi, tato, sa-ti povestesc ce am pati cu mitocanul! Sa vezi, e halima... Auzi, mizerabilul! sa-ndrazneasca sa-mi tie drumul ca sa-mi faca un atac... Stai, tato, sa-ti spui si sa te crucesti, nu altceva. Mai adineaori sedeam acasa. Tusica, cum stii c-a facut-o Dumnezeu, se culca o data cu gainile. Eram ambetata absolut. "Dramele Parisului" câte au iesit pâna acuma le-am citit de trei ori. Ce sa fac? N-aveam ce citi. Zic: hai sa ma duc la tata, daca nu s-o fi culcat, sa mai stam de vorba.

     Scot ivarul de la salon si plec. Când sa trec pe maidan, ma pomenesc cu mitocaul, cu pricopsitul de Tircadau, ca-mi taie drumul. "Bonsoar-bonsoar", si stii asa deodata, sanfasò: "Hei, cocoana, zice, mai bine ti-e acuma vaduva? - Pardon, domnule, zic, n-am de-a face cu dumneta, si mai întâi când e la o adica, nu sunt vaduva, sunt libera, traiesc cum îmi place, cine ce are cu mine! Acu mi-e timpul: juna sunt, de nimini nu depand, si când oi vrea, îmi gaseste nenea Dumitrache barbat mai de onoarea ca dumneata. - Mi ca t-ei cai! - Zic: pardon, domnule, nu-ti permit sa te-ntinzi mai mult la un asa afront; ma-ntelegi? - zice..."
Veta: (întrerupând-o scurt) Zito... ce e când ti se bate tâmpla a dreapta?
Zita: Îti vine o bucurie.
Veta: Mie, bucurie?... nu crez.
Zita: Da' de ce nu?
Veta: Dar când ti se bate a stânga?
Zita: Te-mpaci cu o persoana cu care esti certata.
Veta: (ridicând capul cu mult interes) Da? (dând din umeri.) Cu cine sa ma-mpac?... Nu sunt certata cu nimeni.
Zita: Asa... zic mitocanului... tato, ca era trasnit... Am auzit ca de la o vreme-ncoace într-o bautura o duce. Uf! tatico, maser, bine ca m-a scapat Dumnezeu de traiul cu pastramagiul! Sa traiesc eu cu un mitocan! Nu era de mine; eu sunt o persoana delicata; bine ca m-am vazut libera!... Asa - sa nu-mi uit vorba - zic mitocanului: "Nu-ti permit, domnule, sa te naintezi la un asa afront! Da' el: "Gândesti, zice, ca o sa te mariti, cocoana? -Asta ma-mporta pe mine, cine ce treaba are! - Sa te mariti, 'ai? Cât o trai Ghita Tircadau, ori sa te-nhaitezi cu vreunul? Saracul! Dar sa stiu de bine ca merg cu el de gât pâna la Dumnezeu, tot n-ai dumneata parte de un asa ceva; încai daca m-ai lasat pe mine, sa te duci la manastire, ca asa te laudai la trebunar!... -Mitocane, pastramagiul! La politiune! Vardist! Nene Dumitrache!... " Am avut tato, parte ca a sarit nenea Dumitrache si cu Nae ipistatul! aminteri, mitocanul scosese sicul de la baston pentru ca sa ma sinucida... Ei! Ce zici dumneata, tatico, de nasul care si l-a luat mitocanul? (Veta nu raspunde; Zita s-apropie de ea si o observa.) "Tato! Ce ai? Plângi?
Veta: (stergându-se la ochi) Eu? De ce sa plâng? Ma doare capul, mi-e cam rau.
Zita: Îti sunt ochii turburi grozav...
Veta: Nu-s' ce am; parca ma-ncearca niste friguri.
Zita: Nenea e de rond la noapte?
Veta: Da. (s-apuca iar de lucru.) Tu mai stai, Zito?
Zita: Nu, tato; o sa ma duc si eu sa ma culc; trebuie sa fie târziu.

     Spiridon: (intra si trece repede lânga Zita) Cocoana! (încet.) Pâna acu am asteptat degeaba. L-am cautat peste tot, si pe maidan, si pe ulita, nu e nicaieri.
Zita: (încet) Biletul, zici ca i l-ai dat.
Spiridon: Nu stii? I l-am dat de când m-am dus la tutungerie, când m-a trimes jupânul. (iese în dreapta)
Zita: Bine. (catra Veta.) Ei! tato, eu ma duc, bonsoar, alevoa. Culca-te si matale, nu mai lucra daca ti-e rau.
Veta: Lasa sa-mi fie rau. (râzând silit.) Mai bine ar fi sa mor.
Zita: Vai de mine! Ce vorba-i asta? Ce, ti-e rau de tot? Sa trimitem sa caute pe nenea.
Veta: As! Esti nebuna! Nu vezi ca glumesc. Ma doare capul; nu ti-am spus? Am lucrat mult la lumânare. (are un fior.) M-a tras si fereastra... Cum m-oi culca, îmi trece.
Zita: Atunci, alevoa, bonsoir, tato. (pleaca si se întoarce.) A! sa nu uit; mâine ne vedem, stii ca-i sarbatoare. Sa ne legam de nenea sa ne duca la "Iunion".
Veta: (repede) La "Iunion"? Nu Zito, nu mai merg la "Iunion".

    
Zita: Da' de ce?
Veta: Pentru ca... pentru ca nu-mi face nici o placere acolo, nu-nteleg comediile alea... Ei! Ce sa-ti spui! Nu voi.
Zita: Ei, Doamne! Tato, parol, stii ca esti curioasa! Ce, pentru comediile alea mergem noi? Mergem sa mai vedem si noi lumea. Ce, adica toti câti merg acolo înteleg ceva, gândesti? Merg numai asa de un caprit, de un pamplezir; de ce sa nu mergem si noi?
Veta: De ce, de ne-ce, nu voi sa merg. Zita: 'Aide, zau, tato; îi zic eu lui nenea,... vrei?
Veta: Nu voi, ti-am spus o data, si nici dumnealui nu mai vrea sa mearga; mi-a spus de azi dimineata: degeaba-i zici.
Zita: Zau! Tatico, parol! Sa ma-ngropi!
Veta: Nu merg, Zito, nu. Ma stii tu; când zic o vorba e vorba.
Zita: Zi, nu vrei sa mergi, tato?
Veta: Nu.
Zita: (obidindu-se treptat) Nu?
Veta: Nu.
Zita: (podidind-o plânsul) Fir-ar a dracului de viata s-afurisita! Ca m-a facut mama fara noroc! (pleaca.) N-am avut parte si eu pe lume macar de o compatimire! (iese, plângând si trântind usa, prin fund. - Spiridon intra din dreapta.)
Veta: (lasa mondirul din mâna) Spiridoane baiete, tu de ce mai stai? Mai ai vreo treaba?
Spiridon: Nu, cocoana.
Veta: Apoi, dut-t' te culca, ce mai astepti? - Domnul Chiriac unde este?
Spiridon: E jos pân curte; adineaori sede pe lavita de la poarta. Dar... nu stiu ce o fi având nea Chiriac, cocoana... parca nu-i sunt toti boii acasa...
Veta: Cine stie ce-o fi având si dumnealui.
Spiridon: E necajit foc; un ceas s-a tot plimbat pe jos; când am trecut pân curte, umbla de colo pâna colo, parca vorbea singur si se batea cu pumnii-n piept...
Veta: O fi suparat, cine stie!... Spune-i sa-nchiza poarta. Galoanele i le-am cusut; uite mondirul, sa i-l duci.
Spiridon: Bine, cocoana. (vrea sa plece cu mondirul.)
Veta: Pe urma, sa-i spui... nu; pe urma, sa te duci sa te culci, nu mai ai ce cauta p-aci. Sa nu vie dumnealui sa te gaseasca destept, ca iar o pati.
Spiridon: (aparte) Ei, ca parca daca m-o gasi dormind nu-i tot un drac!
Veta: 'Aide, du-te.
Spiridon: Ma duc; noapte buna, cocoana.
Veta: Noapte buna, Spiridoane. (Spiridon iese.) Noapte buna!...
Saracul Spiridon! Nu stie el ce-i pe sufletul meu, nu stie el cum râde de mine! Eu si noapte buna!... (merge încet la fereastra din dreapta usii din fund, se uita în curte, apoi se-ntoarce tot adâncita în gânduri.) Ei! Iaca nu vrea omul, nu vrea! Dragoste cu sila nu se poate. - Nu-i mai place, nu mai vrea!... Bine! N-o sa mor nici eu!... De unde stii? Poate mai bine ca s-a întâmplat asa... A! De ce mai da Dumnezeu omului fericire, daca e sa i-o ia înapoi!? De ce nu moare omul când e fericit!? De ce am mai trait eu s-ajung la asa ceva!?... (plânge; se aude zgomot.) Vine! (se sterge la ochi repede si vrea sa plece.) Nu! Nu mai voi sa fiu proasta: dragoste cu sila nu se poate! (porneste sa iasa spre stânga, când intra Chiriac, care ramâne un moment la usa. Veta sta locului. Tacere.)

     Chiriac: Dumneata m-ai chemat?
Veta: Eu?... Nu.
Chiriac: Spiridon mi-a spus ca...
Veta: Da... am zis lui Spiridon sa-ti aduca mondirul; l-am cusut.
Chiriac: Mersi!
Veta: Pentru putin.
Chiriac: Poarta... am închis-o.
Veta: Bine.
Chiriac: Alt nimic nu mai ai sa-mi poruncesti?
Veta: Ce! Eu sa-ti poruncesc dumitale?
Chiriac: Sa-mi poruncesti, fireste; nu-mi esti stapâna?... Nu sunt sluga în casa dumitale, cu simbrie?
Veta: (întorcându-se cu fata spre Chiriac) Bine, domnule Chiriac, bine; zi înainte, ca n-ai zis destule.
Chiriac: (înainteaza) Ei! De ieri seama pâna acu cum ai petrecut? Ti-e mai bine asa?
Veta: (scoborând un pas spre a se departa de el) Da.
Chiriac: Îti pare bine de ce-ai facut?
Veta: Nu ma stiu sa fi facut nimic; dar nu-mi pare rau ca s-a-ntâmplat asa.
Chiriac: (mai apropiindu-se) Mâine seara mergi iar la "Iunion"?
Veta: Daca o vrea dumnealui sa mergem, trebuie sa merg, fireste.
Chiriac: Ca sa te curtezi cu amploiatul dumitale?
Veta: (tresarind si ridicând capul spre el) Domnule, te-am rugat sa fii bun sa nu-mi mai zici vorba asta. Daca n-ai avut destul vreme sa ma cunosti, pacat! Eu te credeam pe dumneata mai destept.
Chiriac: (sta la îndoiala, apoi se mai apropie) Jura-te înca o data!
Veta: Sa ma mai jur - eu?... Nu m-am jurat? N-am plâns? Cu ce m-am ales? Nu mai ma jur, pentru ca nu ma crezi; de plâns as mai plânge, dar nu mai pot... Dar... în sfârsit, nu strici dumneata... eu stric... nu trebuia sa-mi pui mintea cu un copil ca dumneata... D-aia zic si eu mai bine ca s-a întâmplat asa. Tot trebuia sa ispravim odata... Am ispravit...
Chiriac: Jura-te înca o data si...
Veta: (cu emotie din ce în ce mai nestapânita) Ce folos! Dumneata crezi mai mult în prostiile si în banuielile lui barbatu-meu, decât în juramântul meu, si gândesc ca trebuia sa ne cunosti destul de bine si pe mine si pe dânsul. Dar... foarte bine ai facut sa nu ma crezi. Asa e. Eu sunt o femeie rea; am vrut numai sa râz de dumneata. Eu te las pe dumneata ca p-o sluga "cu simbrie" sa pazesti casa, si târasc pe dumnealui pe la gradini ca sa curtez cu altii. Eu sunt o femeie mincinoasa; n-am simtit nimic când ti-am spus ca nu stiu sa mai fi trait pâna sa nu te cunosc pe dumneata... Toate le-am facut pentru dumneata numai din prefacatorie... totdeauna alta ti-am spus si alta am gândit; te-am minti, te-am amagit, am râs de dumneata atâta vreme... Acuma, bine ca ti-ai deschis si dumneata în sfârsit ochii ca sa vezi cine sunt. De! Ti-am facut rau, dar... ai scapat de mine. Lasa! Ce-a fost a trecut... Bonsoar. (vrea sa plece spre stânga.)
Chiriac: (iesindu-i cu un pas înainte) Te duci?
Veta: La ce sa mai stau? Ce mai am eu cu dumneata?
Chiriac: Nu-mi mai zice "dumneata".

     Veta: Cum poftesti sa-ti zic?
Chiriac: Cum mi-ai zis pâna ieri.
Veta: Azi e azi, ieri a trecut. (porneste sa iasa.)
Chiriac: (taindu-i drumul) Si nu vrei sa se mai întoarca?
Veta: Nu.
Chiriac: (apropiindu-se) Veto!
Veta: Nu; lasa-ma... Ce folos câta fericire am avut un an, daca într-o zi mi-am plâns-o toata! Nu, nu mai voi; mai bine mi-este asa cum sunt...
Chiriac: Dar eu.. eu ce sa fac?
Veta: Ce fac si eu... Învatul are si dezvat, nu stii dumneata?
Chiriac: Dezvat! Lesne din gura. Îi scoti rumânului ochii si dupa aia-i zici: "Lasa ca nu e rau si fara sa mai vezi... mai bine ca s-a întâmplat asa! N-o sa mori fara luminile ochilor!... Învatul are si dezvat!..." Dar daca n-oi vrea eu sa mai traiesc asa!... care va sa zica sa mor, 'ai?
Veta: Ei, bine ar fi sa poata muri omul când vrea; dar... nu moare nimeni de asta!
Chiriac: Dar daca eu oi muri? (se repede si ia spanga de la pusca.) Vezi dumneata spanga asta?
Veta: (se redepe la el si vrea sa i-o smuceasca) Chiriac!
Chiriac: (luptându-se cu ea) Fugi!... Lasa-ma!...
Veta: Nu te las! Te stiu eu cine esti. Nu te las! Nu voi sa ti se traga moartea de la mine.
Chiriac: Lasa-ma! Lasa-ma!... (se lupta.)
Veta: (desperata) Chiriac! (înecându-se.) Daca vrei sa te omori, omoara-ma întâi pe mine! (se lupta din putere.) Chiriac!... Nu ti-e mila tie de mine? Toate, toate de un an si mai bine le-ai uitat într-o zi?... Chiriac!...
Chiriac: Tocmai pentru ca nu le-am uitat, vreau mai bine sa mor. Daca nu mai este nimic între noi, spune-mi dumneata cum sa mai traiesc! Daca ma lasi, daca nu mai ma vrei, tot mort sunt eu; mai bine, lasa-ma: adio, viata! (se smuceste.) Lasa-ma!
Veta: (tinându-l strâns) Chiriac! Vrei sa strig? Esti nebun?
Chiriac: Da! Sunt nebun, fireste ca sunt nebun; m-ai înnebunit dumneata; dumneata sa-mi tragi pacatul! Câte gânduri si dor m-a ars pe mine, nu ma-ntrebi?
Veta: Dar tu pe mine nu ma-ntrebi?
Chiriac: Nu mai voi sa stiu de nimic, nu mai stiu cine sunt! Am vrut sa ma omor adineori în curte, dar ti-am vazut trecând umbra peste perdeaua de la fereastra, s-am vrut sa te mai vaz o data. Încai sa mor lânga tine, cum am trait. (cu vorbele acestea Chiriac s-a mai domolit.)
Veta: Chiriac, asculta. Nu mi-ai zis tu sa ma jur înca o data? Daca m-oi jura, ma crezi?
Chiriac: Te crez.
Veta: (repede) Draga Chiriac, sa n-am parte de ochii mei, sa n-am parte de viata ta, sa nu mai apuc macar o zi fericita cu tine - na! Ce mai vrei? - Daca stiu eu ceva la sufletul meu din câte ti le-a sporit dumnealui.
Chiriac: De ce te-ai dus la gradina?
Veta: M-am dus numai de gura sorii-mii Zitii. Era lume multa, de n-aveam unde sta; cânta muzica; juca comedii; n-am auzit nimic, n-am vazut nimic. Toata seara în uietul gradinii m-am gândit numai la tine; parca dormeam si visam ceva... Stiam eu ca o sa mi se întâmple mie un necaz mare; mi se facuse semn: rasturnasem de dimineata candela.. Înca dumnealui, daca m-a vazut ca ma speriu, zice: "Ei ce e daca s-a rasturnat! Nu mai crede în prostii de-alea. Ce! Ce-o sa ni se-ntâmple? Sa-mi arza cherestigiria? Arza sanatoasa! Nu m-a facut ea pe mine! Este asiguripsita... Atâta paguba!..." Rasturnasem candela; pe urma ochiul al drept mi se batea într-una de vreo trei zile. Pe tine te lasasem acasa stergându-ti pusca: stii ca ruginise încarcatura înauntru si te apucasesi s-o scoti cu vergeaua. Nu puteam sa-mi iau gândul de la pusca. Ma gândeam: daca s-o descarca, Doamne fereste! Pusca în mâna lui, ce sa ma fac eu când l-oi gasi mort întins acasa!... Da' de ce nu i-am spus sa bage de seama! De ce nu l-am rugat sa o lase cu gândurile toata seara. N-am vazut, zau! N-am vazut nimic, n-am auzit nimic! Ma jur pe ce vrei tu; ma crezi?
Chiriac: (biruit cu desavârsite) Te crez! (arunca departe spanga si ia pe Veta în brate.)
Veta: (strângându-l cu putere) Chiriac! (ramân o clipa îmbratisati în tacere.) Chiriac, sa nu mai faci ce mi-ai facut, ca mor... zau! ma omori...
Chiriac: Nu, nu mai fac.
Veta: Îmi fagaduiesti? Te juri?
Chiriac: Da.
Veta: Si o sa ma crezi ca eu numai la tine ma gândesc?
Chiriac: Da.
Veta: Ca numai pentru tine traiesc?
Chiriac: Da.
Veta: Si n-o sa-mi mai zici nici o vorba rea?
Chiriac: Nu.
Veta: Si n-o sa mai ma faci sa plâng?
Chiriac: Nu! Nu! Nu! Dar ma ierti?
Veta: Dar tu pe mine ma ierti?
Chiriac: Eu te-am iertat de mult (se strâng bine în brate).
Jupân Dumitrache: (de afara, sub fereastra) Chiriac! Chiriac! (Cei îmbratisati ramân încremeniti ascultând.)
Veta: Hii! Dumnealui...
Chiriac: (repede, fara s-o lase din brate, merge spre fereastra) Nu-i nimic! Trece la posturile dinspre Marmizon... (catra Jupân Dumitrache, pe fereastra.) Dumneata esti, jupâne?
Jupân Dumitrache: (de afara) Dar ce, Chiriac puiule, nu te-ai mai culcat?
Chiriac: Înca nu, jupâne, acu ma culc.
Jupân Dumitrache: (de afara) Somn usor!...
Ipingescu: (asemenea) Si vise placute, onorabile!
Jupân Dumitrache: Chiriac, puiule, ia vezi de ce am vorbit, fii cu ochii-n patru, d-aproape de tot: ma stii ca tiu când e la o adica...
Chiriac: (strângând pe Veta cu putere) Lasa, jupâne, ma stii ca consimt la onoarea dumitale de familist!...