Tracii nord dunareni de Morcov C. Florea publicat la 29.09.2011
TRACII NORD- DUNARENI
     TRACII NORD-DUNă RENI
Reluând problema sfârsitului Imperiului Traco-Macedonean, am ajuns la momentul când vastul imperiu va fi impă rtit intre mai multi lideri.
După I.C.Dră gan ("Noi, Tracii"), in jurul anului 300 i.e.n., imperiul a fost impă rtit intre Antipatros pentru Macedonia, Ptolomeu pentru Egipt, Eumene pentru Capadochia, Antigon pentru Frigia Mare, Leonat pentru Frigia Helespontică si Lisimach pentru Tracia.
In continuare, este firesc să ne intereseze ce va face Lisimach in zona Traciei. Acestuia i-a venit ideea de a incerca o realizare proiectată de Alexandru, dar moartea nu i-a mai permis să comită pă catul unui ră zboi fratricid de a-si extinde impă ră tia si dincolo de Dună rea de Jos, ca să -i cuprindă pe toti tracii. Era si o ambitie personală a lui Lisimach de a cuceri un teritoriu unde nu izbutise nimeni, niciodată , de a-si intrece maestrul.
Infumurat de gloria celebrilor să i antecesori, trimite împotriva lui Dromichete pe fiul să u Agatocles. Intre timp, regele dac Dromichetes izbutise in mare mă sură să coaguleze fortele din nordul Dună rii si să se organizeze pentru orice eventualitate. Asa că în anul 300 i.e.n., când Agatocles atacă , geto-dacii il inving fă ră probleme si îl fac prizonier.
Fapt rar în acele vremuri crude, Dromichete nu-l ucide pe atacator. II tratează ca pe o rudă , un nepot care a comis o boroboată . Il opreste la curtea lui, unde Agatocles, prin educatia primită timp de câtiva ani, isi schimbă radical mentalitatea.
După eliberarea prizonierului princiar, reactia tată lui să u este incalificabilă . Este atât de deranjat de noua mentalitate a fiului să u, incât il repudiază si hotă ră ste să plece personal cu ră zboi impotriva inteleptului rege Dromichete.
Aceasta se petrecea la anul 292 i.e.n., când Dromichete aplică o strategie care va ră mâne multe secole un model pentru liderii nostri.
Se retrage din drumul nervosului Lisimach si il atrage intr-un loc unde ii convenea să -l intâlnească .
In final, atacatorul mă nâncă bă taie si se astepta la ce putea fi mai ră u, insă conduita lui Dromichete a ră mas de referintă , ca unicat in istorie.
Si-a convins ostenii să nu se atingă de oamenii lui Lisimach, pe care i-a omenit cu o masă regească , le-a tinut o lectie despre morală si i-a trimis acasă .
In urmă toarea bă tă lie, pe alte meleaguri, Lisimach moare in luptă .
     Scriitorii timpului consemnează aprecieri mă gulitoare despre acest rege al regilor geto-daci. Era socotit>b>prototipul autentic al geto-dacului: omenos, rational si intelept, iscusit si istet in luptă .
In decursul istoriei noastre ulterioare, vom mai intâlni modelul.
Victoria lui Dromichete impotriva lui Lisimach anuntă potentatii vremii că in Dacia s-a nă scut un centru de putere de care trebuie să se tină cont si asigură intangibilitatea tă rii sfinte pentru urmă toarele patru secole, până la confruntarea cu Imperiul Roman.

     Se perpetuează in Dacia statutul de zonă pasnică , unde nu se petrec evenimente deosebite care să atragă atentia lumii sau a scriitorilor.
Iată unul din motivele penuriei documentelor despre istoria locului In consecintă , viata bucolică in Dacia de după Dromichete este pă storită de o serie de regi pe care ii voi trece în revistă laconic, cu titlu de inventar informativ până la Decebal.
Acestia au fost: un al II-lea Dromichete pe la 260 i.e.n., apoi Oroles, Rubobostes, marele Burebista (Buerovista) intre 70-44 i.e.n., urmat de regele preot Deceneu, considerat un monument de intelepciune, iar Comosicus va fi cel ce traversează hotarul dintre era veche si era noastră , de după Iisus Hristos. In era noastră apare Scorilo care se presupune a fi fost tată l lui Decebal, ii urmează la tron Diurpaneus (Dorpaneus după Iordanes) sau Duras, la anul 86 e.n., si acesta, prea bă trân, ii va ceda tronul lui Decebal, constient că nu e capabil să facă fata evenimentelor grave ce se anuntau.
     Dintre acestia se reliefează pregnant marele rege Burebista, creatorul unei mari puteri dacice, pe care unii istorici au calificat-o "impă ră tie" (era un termen la modă ) si apreciau populatia impă ră tiei la 3,5 - 4 milioane de suflete. Burebista s-a socotit toată viata doar rege, un rege al regilor diferitelor comunită ti de triburi dace si tracice (peste 200), din Panonia până la Bug si din Moravia până la Marea Egee sau tracică .
In acest imens regat nu erau bariere lingvistice importante, deci nu erau natiuni diferite, nici ca limbă , nici ca religie sau traditii, pentru a constitui elemente ce definesc un imperiu.
Să pă turile arheologice de astă zi, in tot acest spatiu, au scos la iveală dovezi indubitabile si al unită tii culturale.
     Pentru a-si apă ra teritoriul, Burebista a fost nevoit, uneori, să lupte energic impotriva vecinilor lacomi.
Cronicarul roman Strabo relatează că : "pe Boii si Tauriscii (nume de triburi) i-a sters de pe fata pă mântului".
A fost nevoit să lupte si împotriva celtilor. Acestia, apă ruti in nord-vestul Europei, socotindu-se marginalizati de restul lumii, au plecat spre sud, deoarece prin nord-vestul Europei nu prea aveau cu cine să se bată (nici romanii nu prea vor avea), au ajuns pe la anul 387 i.e.n. să cucerească Roma.
Aceasta, adică Roma, după ce se emancipase de sub regii etrusci, era in stadiu de republică si isi că uta incet, incet drumul spre putere.

     Celtii au intrat in spatiul tracic pe la inceputul secolului al II-lea i.e.n. si inving triburile trace si ilire de la marginea regatului tracilor.
Zona fiind mai caldă ca pe la ei, vor chiar să prindă ră dă cini. Vor intemeia pe Dună re două orase, Noricum si Akink (azi Budapesta), in partea de nord a Ungariei de azi, unde populatia autohtonă era mai rară . Pe locul orasului Akink, in secolul I i.e.n., va lua fiintă castrul unei legiuni romane si ulterior orasul Aquincum, resedinta guvernatorului roman Panonia Inferior.
După stabilirea maghiarilor in Câmpia Panonică (896 e.n.), pe cele două maluri ale Dună rii iau fiintă două orase, Buda si Pesta, distruse de invazia mongolă din 1241.
In 1361 devin resedinte ale regilor Ungariei, intre 1541- 1686 Buda va fi centrul unui pasalâc turcesc si abia în 1872 se unesc si vor deveni Budapesta, capitala modernă a Ungariei de astă zi.

     Revenind la Burebista, acesta este si el tulburat de celti, drept care va avea o confruntare in care celtii sunt invinsi categoric.
Cei ră masi după acest ră zboi au tră it intr-o adevă rată simbioză cu dacii, ceea ce a usurat procesul de asimilare definitivă a celtilor
.
Un factor in plus a fost si nivelul superior de civilizatie al celtilor in comparatie cu al migratorilor de că tre Ră să rit.
Burebista, printr-o politică inteligentă , izbuteste să ridice poporul dac pe inalte culmi ale virtutii. Ii determină să renunte la bă utură , deci serbă rile bahice cad in desuetudine, ii instruieste militar, cultural si religios.
Un ajutor substantial il va avea de la Deceneu, care prin intelepciunea sa ajunge să fie divinizat de popor si capă tă chiar titlul de Pontifex Maximus. După moartea lui Burebista va fi el insusi rege al dacilor înaintea lui Comosicus.
     Puterea la care ajunseseră dacii a inspirat teamă vecinilor tinându-i la distantă , dar si ingrijorarea Imperiului Roman.
La Roma, ambitiosul Iulius Caesar, ajuns unic sef după disparitia celorlalti doi triumviri (Pompei si Crassus), si-a indreptat privirea spre Carpati.
Pentru satisfacerea orgoliului propriu, se visa primul cuceritor al "Tă rii Zeilor".
Era însă prea mare puterea dacilor la acel moment.
S-a gândit, probabil, că suprimarea fizică a lui Burebista va slă bi mult puterea dacilor si, folosind mijloace specifice (la care era mare mester), reuseste să -l suprime la anul 44 i.e.n., in conditii despre care nimeni n-a reusit să ne spună ceva până astă zi.
Este foarte posibil ca Burebista să fi gândit la fel.
Imperiul Roman in ascensiune se anunta ca un real si potential pericol pentru Dacia.
Este doar o presupunere că Caesar si-a gă sit moartea in acelasi an, tot in urma unui plan similar, dar fă cut de Burebista. Am spus că este doar o presupunere, deoarece Caesar a fost asasinat la idele lui Marte (15 martie), insă data precisă a mortii lui Burebista, in acelasi an 44, nu se stie.
Urmasul lui Caesar, Octavianus Augustus (primul impă rat al romanilor), nu a indră znit să se confrunte cu forta dacilor si nici urmasii lui, chiar in lipsa lui Burebista.
Până la anul 101 era noastră , tara tră ieste fă ră tulbură ri majore, dar liderii erau ingrijorati si aveau de ce.
Când la anul 101, Traian amenintă cu ră zboi, regele Duras ii trece lui Decebal prerogativele de sef suprem, recunoscând că la acele vremuri era mai valoros ca el si mai tână r.
Si pentru că am depă sit evenimentele, să ne intoarcem un pic în istorie.
     IMPERIUL ROMAN
Cu 2000 de ani î.e.n., peninsula italică este populată de primele valuri ale populatiei indo-europene. De fapt, erau triburi latine coborâte din nord-est din marea familie a tracilor. Apoi peninsula va fi flancată pe coasta de est de colonii grecesti, iar pe coasta de vest de urmasii troienilor adusi de Enea din Asia Mică (la origine, traci ră să riteni).
Poetul Publius Vergilius Maro (70-19 î.e.n.), protejatul împă ratului August si al lui Mecena, în epopeea “Eneida” glorifică acest erou socotindu-l, nici mai mult nici mai putin decât pă rintele gintei romane. Să nu fi cunoscut Vergiliu legenda lui Enea, sau în mod deliberat el va recunoaste, în subsidiar, sorgintea tracică a romanilor. (Mic dictionar enciclopedic. Bucuresti - 1972).
în jurul anului 1000 i.e.n. vor coborî în peninsulă etruscii, originari din zona care azi se numeste Maramures.
Până la anul 510 î.e.n., etruscii au o mare influentă socială si politică , dând mai multi regi care vor conduce zona. La această dată , populatia se emancipează de sub influenta puternicilor etrusci si tara devine republică .
     Dar să ne întoarcem încă putin în timp pentru a consemna un eveniment cardinal în istorie.
La anul 753 î.e.n. are loc presupusa fondare a Romei (ab urbe condita) de că tre legendarii Romulus si Remus, cei ală ptati de o lupoaică .
Această asezare modestă de pe Tibru ajunge sub Cezar si Octavianus Augustus (primul împă rat) o metropolă de 1.500.000 de locuitori, va fi socotită capitala lumii, poreclită "omfalus" (buricul pă mântului) si aureolată de o faimă cu totul specială .
Cresterea politică si militară cunoaste un reviriment deosebit după disparitia macedoneanului Alexandru cel Mare. Sylla s-a evidentiat în ră zboiul purtat împotriva faimosului Mitridate al IVlea Eupator. Sylla l-a ră pus după trei bătălii si atunci prin trădare.
După această ispravă , Sylla lichidează republica si obtine de la senat numirea de "dictator pe viată ".
Astfel creează premisele dictaturii de mai târziu ale lui Iulius Caesar si Octavianus Augustus care va fi declarat împă rat, primul împă rat roman (27 î.e.n. - 14 e.n.).
     între timp, viata imperiului este presă rată de un sir întreg de evenimente. Dintre ele merită retinută ră scoala lui Sertorius în Spania si a lui Spartacus în Italia, cu care Roma a avut mult de furcă . Aceste doua miscă ri sociale vorbesc de la sine despre gradul de oprimare la care ajunseseră clasele de jos.
în final, Sertorius care lupta pentru independenþa Spaniei, a fost ademenit si asasinat într-un mod ignobil la un banchet în anul 72 î.e.n., iar Spartacus moare vitejeste în luptă , lângă râul Silar, în anul 71 î.e.n.
     Fel de fel de actiuni militare, din Galia până în Palestina, mentin trupele într-un exercitiu militar permanent.
Nu lipsesc din panoplia politică luptele pentru putere în lumea romană .
în primul secol al erei noastre se vor perinda la conducerea Imperiului Roman opt împărati începând cu Octavianus Augustus, care venea de la anul 27 î.e.n., între acestia întâlnim pe Caligula (cizmulită ), pe Nero (nebunul care a dat foc Romei), pe Vespasian, Domitian si Nerva (bă trânul). Toti aveau telul de a cuceri noi teritorii si spre Orient, dar si spre Occident.
în primul rând au cucerit tot ce era în jurul Mă rii Mediterane ajungând să boteze Mediterana "mare nostrum", au pă truns si în Marea Neagră însusindu-si fostele colonii grecesti, în vest au ajuns în Galia si până în Britania si Scotia.
Mai toti acesti împărati au creat o perioadă teribilă , marcată de crime odioase în lupta pentru puterea supremă .
Istoria lor e presărată de asasinate chiar în familie: copii care si-au omorât părintii, părinti care si-au omorât copiii, fratii sau sotiile, sotii care si-au omorât sotii.

     Tara Zeilor sau Tara Sfântă simtea că fortele satanice se apropie.
în jurul Daciei presiunea romană era prezentă fără întrerupere si de jur împrejur, mai putin în nord. Panonia, Moesia pe tot traseul Dunării de Jos si urcând prin actuala Dobroge pe Nistru până lângă triburile germanice ale bastarnilor si roxolanilor.
Regii daci, mai cu seamă începând cu Burebista, a trebuit să-si ia masuri de întărire a statului si de apărare, chiar cu războaie de apărare la distantă , în Panonia, în Moesia răsăriteană , asociindu-se cu triburile sarmatilor, cimerienilor si roxolanilor.
Deceneu si Comosicus au pregătit poporul din toate punctele de vedere, iar Scorilo domneste patruzeci de ani, după cum declară Dio Casius.
Această domnie lungă este dovada certă că primii opt împărati romani nu s-au simtit în stare să-i atace pe geto-daci, care erau condusi de oameni întelepti si cu o mentalitate ce îsi avea izvorul în credinta insuflată de marele Zalmoxe.
Pe vremea împăratului roman Domitianus, la anul 85 e.n. regele geto-dacilor Diurpaneus (Duras) face o incursiune în Moesia si obtine un succes împotriva romanilor, care a electrocutat Roma. însusi generalul Oppius Sabinus este ucis si toată armata lui desfiintată . Motivul acestei actiuni a fost slăbirea bazelor militare cu care Imperiul Roman încercuise Dacia.

     Succesul uluitor al lui Duras în Moesia a umplut de spaimă trupele romane. O armată înspă imântată nu mai e bună de nimic. Acest lucru îl stia si Domitianus si ca spaima să nu se înstă pânească în trupele romane, se gră beste si va încerca chiar atacarea Daciei.
     ATACURI ASUPRA DACIEI
în primă vara anului 87 după Hristos, Domitian trece Dună rea pe un pod de vase si intră în Dacia prin Oltenia pe la Corlea (jud. Olt) lângă Corabia.
între timp, în Dacia, Duras socotindu-se în vârstă , îi transferă puterea celui mai destoinic general, Decebal, un militar viteaz., bun strateg, priceput si în politică si în diplomatie.
La apropierea lui Domitian, se retrage din calea lui pentru a-l astepta unde îi convenea, adică într-un loc unde pregă tirile fă cute îi asigurau conditiile de a câstiga bă tă lia, la Turnu Rosu.
Exploatând foarte bine conditiile locale de teren obtine o victorie totală si printre trofee va fi, după cum povesteste Iordanes, capul generalului Cornelius Fuscus,omul de nă dejde al lui Domitianus,si drapelul de luptă al Legiunii a V-a Alaudae.
Acest al doilea succes categoric al dacilor i-a întă râtat si mai tare pe romani care mai suferiseră si alte înfrângeri la hotarele Daciei.
     Istoricul roman Tacit (55-120) pune gaz pe foc comentând: "Atâtea armate pierdute în Moesia, în Dacia, Germania si Panonia... " Domitian s-a hotă rât să treacă comanda trupelor generalului Tettius Julianus.
Acesta, mai priceput decât împă ratul, alege intrarea spre Dacia prin Banat si se confruntă cu Decebal la Tapae.
Nu s-a putut identifica precis unde a fost această localitate sau locatie, noi trebuie să ne multumim cu ipoteza că ar fi fost pe undeva pe lângă Lugojul de astă zi.
     Tettius a obtinut biruinta cu eforturi deosebite si cu pierderi mari.
Nu merge mai departe stiind întâmplarea nefericită pentru trupele romane de la Turnu Rosu si nu mai are nici putere după pierderile de la Tapae.
Decebal, diplomat, cere pace, dar Domitian refuză .
Tettius însă nu continuă drumul spre Sarmisegetuza din prudentă si în această variantă Domitian hotă ră ste să treacă în Panonia să -i pedepsească pe iagizi, pe marcomani si fratii lor cvazi (triburi germanice) pentru că refuzaseră să -l ajute în lupta de la Tapae.
Acestia cer pace, dar Domitian comite o crimă abominabilă . Fă ră să -i primească si să -i vadă cel putin, ordonă uciderea solilor.
Această crimă demnă de un barbar dezaxat mintal, nu de un împă rat, îi încrâncenează pe cei care, conform uzantelor, ceruseră pace si îi determină să -i atace furibund pe romani.
Drept care, în Panonia, trupele romane suferă o înfrângere rusinoasă .
Domitian se întoarce în Dacia si acum cere el pace lui Decebal, uitând că îi refuzase mai devreme aceeasi cerere regelui dac.
Decebal, având nevoie de refacere e de acord, dar va deveni clientelarul Romei. Domitian, întors la Roma se laudă cu victoria de la Tapae, dar senatorii nu înteleg de ce trebuie să plă tească tribut lui Decebal.
împă ratul devine indezirabil si pentru teroarea pe care o inspira tuturor. Planul de asasinare îl duc la îndeplinire câtiva oameni, cu acordul sotiei sale, Domitia, în anul 96.
Toată lumea îl aplaudă pe Marcus Cocceius Nerva în calitate de împă rat. Acesta, având peste 70 de ani, îl ia asociat pe tână rul de 43 de ani Marcus Ulpius Traianus.
Peste doi ani, Traian va fi noul împă rat pentru 19 ani si peste 6 luni.
De origine spaniol, a fost nă scut în Andaluzia la anul 53 e.n. si este un om de cu totul altă factură decât Domitian. Priveste si tratează cu mult mai multă seriozitate problemele imperiului, calită þile lui vor duce imperiul la apogeu.
Ală turi de calită ti Traian avea si defecte. Destui autori l-au calificat betiv si homosexual. N-am să comentez despre patima betiei pentru că se poate să fie doar un adjectiv folosit de denigratori.
Am să încerc o explicatie referitoare la homosexualitate. Acest viciu, această aberatie comportamentală , este o boală psihică . Dar e greu de crezut că si Alexandru Macedon si Traian si altii sufereau de acest morb.
Mai de grabă în acele vremuri, când moralitatea si decenta nu ajunseseră virtuti, presupun că acesti cuceritori militari că pă taseră prostul obicei de a-si umili învinsii violându-i prin act sexual anal. Această umilintă era supremă , mai ales că victima era purtată ulterior prin fata a mii de spectatori avizati.
Cleopatra Egiptului a nă scut si un copil în urma cuceririi regatului să u de că tre romani, dar Decebal, fiind bă rbat, a preferat umilintei sinuciderea.
Românii au construit o înjură tură urâtă pornind de la acest obicei scabros.
     Dar să reluă m povestea acestui împă rat care a influentat atât de grav istoria noastră .
Primul lui gând a fost, era firesc, cucerirea Daciei. Prin aceasta rezolva rusinea comisă de Domitian si rezolva marile probleme financiare ale Romei.
Hotă rârea era luată si au început pregă tirile de ră zboi. Dr. Napoleon Să vescu a calificat acest ră zboi ca fratricid, având în vedere înrudirea de sânge dintre cele două neamuri care urmau să se confrunte. Eu îl calific ră zboi paricid, plecând de la aceleasi considerente, dar având în vedere că stră mosii italienilor au coborât din lumea tracilor, îi socot pe romani mai degrabă nepotii nostri.
     Scopul, indubitabil va fi unul de cotropire si de jefuire a bogă tiilor stră mosilor lor.
Asa se face că la anul 101, Traian intră în Dacia prin Banat urmând exemplul lui Tettius si pe mai multe trasee se îndreaptă spre Sarmisegetuza. Cu toate eforturile, nu reuseste sa ajungă , ră zboiul se lungeste, capă tă un aspect de uzură , devine foarte costisitor si ridică probleme în alte pă rti ale imperiului.
în anul 102, Traian renuntă temporar la continuarea ră zboiului si situatia ră mâne neclară (în coadă de peste, cum s-ar zice astă zi). Era clar pentru romani că puterea dacilor nu putea fi înfrântă lesne.
     între timp, strategul Decebal creează o diversiune la ră să rit în Getia Minor, ajutat de sarmatii roxolani, ceea ce îi provoacă îngrijorare lui Traian.
în perioada de acalmie, ambele tabere se pregă tesc minutios. Se pare că Traian, mai mult ca Decebal. îl aduce pe Apollodor din Damasc să -i construiască o punte solidă peste Dună re si acesta va realiza celebrul pod lung de 1135 m, în total, cu 20 de picioare în apă . Această constructie grandioasă s-a realizat între anii 103 si 105, conditiile de liniste fiind create din anul 102 când Traian anexase imperiului Banatul, Oltenia si Muntenia. Se amenajează drumuri noi, se repară castre si se defrisează cât mai mult teren pe viitorul traseu pentru a nu mai fi luati prin surprindere de că tre daci.
     CUCERIREA DACIEI
Traian revine în Dacia în anul 105 cu trupe mai numeroase, mai bine pregă tite si atacă pe trei directii: prin Banat, pe Valea Oltului si prin poarta Oituzului. Numă rul superior de trupe, armele mai bune si poate si alti factori determină succesul lui Traian la anul 106. Eforturile ambelor forte beligerante au fost deosebite, dar finalul acesta a fost.
     Decebal se sinucide, iar Sarmisegetuza Regia (de la Gră distea Muncelului) este distrusă în totalitate.
Această distrugere trebuie înteleasă la propriu, în mod fizic. Era o actiune care fă cea parte din programul de stergere din memorie, prin disparitia orică ror elemente, care prin existenta lor în timp puteau aminti viitorimii despre ce a fost cândva. (si azi se straduiesc sa stearga ce a mai ramas - n.n) Drept consecintă , erau sterse de pe pă mând toate constructiile unei cetă ti (cladiri, ziduri, drumuri, statui etc.), si împră stiate pentru a nu se putea reconstitui.
Opera fă cea parte din Damnatio Memoriae.
Modelul a fost folosit mai târziu chiar asupra Romei de că tre vandali în anul 455 e.n.
Pe Valea Hategului - în câmp deschis - s-a fondat un nou oras cu rang de colonie, Ulpia Traiana (Sarmisegetuza romană ), prin grija lui Terentius Scaurianus, guvernator imperial cu rang de pretor.
De altfel Traian, după victorie, întârzie personal în Dacia încă un an, se distrug cetă ti dacice, se construiesc castre romane si se dislocă mii de daci spre sud.
în schimb, începe o colonizare sistematică a zonei cucerite.
Sunt adusi coloni romani cu familii cu tot, sunt împroprietă riti si se trece în fortă la exploatarea acestui El Dorado european.
Colonistii au sarcina să exploateze minele de aur si argint în continuare, minele de fier, de aramă si de sare.
     Practic Traian visa să fure efectiv Dacia în totalitate, să înlocuiască populaTia si să croiască o nouă tară ca o anexă a Romei. Dumicatul a fost prea mare si nu l-a putut înghiti.
în fapt, cucerirea a acoperit ceva mai mult de 15% din teritoriul dacilor.
E prins un om de încredere al lui Decebal, numit Bicilis care nu rezistă probabil torturii si tră dează locul unde este ascunsă o parte a comorii dacilor(sub râul Sargetia - Streiul de azi).
Jaful aduce în vistieria Romei circa 1600 tone aur si peste 3000 tone de argint. Romanii exultă . Se organizează serbă ri grandioase, se repară constructii, luptă torii sunt plă titi regeste, se construiesc monumente si pe nefericirea unui popor, altii se bucură si sunt fericiti.
     Desi cucerirea Daciei n-a reprezentat decât un procent destul de mic din teritoriul total, civilizatia dacilor este afectată serios.
Se resimte în toată tara, prezenta permanentă a romanilor este ca o sabie a lui Damocles deasupra tuturor, inclusiv a dacilor liberi.
Viata dacilor intră brusc în regres.
Din tară au iesit doar cei ce au fost translocati sub presiunea armelor.
     Imensa majoritate s-au ascuns ca în vremuri de restriste în muntii necuprinsi si prin pă durile fă ră hotare si dacii liberi ca si cei de sub ocupatie vor trebui să renunte la multe din preocupă rile lor firesti, mai ales la agricultură , terenurile erau date colonistilor.
O activitate de că pă tâi a dacilor sunt actiunile, am zice astă zi, de partizani, de care romanii n-au scă pat decât după retragerea aureliană , când cei care tineau la pielea lor au plecat de unde veniseră sau spre alte orizonturi.
în conditiile date nu se poate vorbi de o viată pasnică în Dacia, prielnică unor activită ti civilizatoare (!). Majoritatea dacilor s-au întors la traiul modest în mijlocul naturii sub conducerea preotilor lor traditionali.
Colonistii romani au fondat aseză ri destul de populate pe care le-au botezat ROMÁNII (adică sate de romani), cum vor fi botezate si cele două imperii, de Apus si de Ră să rit. Mult mai târziu această denumire va fi folosită să boteze tara noastră .
După anul 476 când Románia de Apus dispare, va ră mâne să -i ducă imperiului Roman renumele doar Románia de Ră să rit (în fapt Bizantul). Dar după cucerirea si a Constantinopolului de că tre turci în anul 1453 e.n., dispare si Románia de Ră să rit.

     încercarea cu Imperiul Romano-German a fost un esec, asa că gloria romană riscă să fie uitată prin disparitia numelui.
în nici o zonă a fostului imperiu nu mai era o sansă să se perpetueze numele ce se trage de la Roma imperială .
în Italia se conturase numele ce-l poartă si azi tara, în Moesia din sudul Dună rii veniseră bulgarii la anul 681, tot în secolele al VI-lea, al VII-lea e.n. vin sârbii peste tracii si ilirii din sudul Panoniei, la anul 896 se vor aseza si maghiarii în Panonia de nord si astfel cei care au vrut să se împă uneze că sunt urmasii Romei au sugerat, cu succes din pă cate, ca să fie numiti toti valahii, nu daci, ci români.
     A fost o actiune diabolică prin care să ni se bulverseze identitatea.
Un neavizat despre istoria noastră va fi derutat dacă îi vorbesti despre daci, traci, vlahi ori valahi. El abia stie despre români si poate a aflat că ne-am nă scut... la anul 106.
Maleficii poporului nostru l-au trimis pe badea Cârtan la Roma, per pedes si au împuiat capul copiilor din clasele elementare că noi suntem urmasii Romei si că acei romani ne-au învă tat să si vorbim. Până la ei noi doar strigam si gesticulam.
E un sacrilegiu. De două secole ne spune lumea de pe întreg mapamondul Români, ceea ce sugerează originea romană . Gloria fostei Rome este mai recentă si mai rezonantă decât a vechii Dacii.
Cei care vor să demonstreze greseala istorică , sunt socotiti nebuni. Cu toată umilinta, as vrea să fiu si eu înscris printre ei.
     Pentru Dacia, anul 106 e.n. a fost o CATASTROFă NATIONALă . Dispare numele si orice formă de organizare dacică . Guvernarea romană este singura oficial recunoscută .
Dar au guvernat pe daci?
Guvernau colonistii adusi, care din prinosul câstigat erau obligati să contribuie la umplerea vistieriei imperiului. Pentru a facilita scurgerea bogă tiilor Daciei spre Roma, s-a organizat o administratie eficientă si s-au pus la punct transporturile. Vor mai fi exemple în istorie.
     Astă zi este o rusine faptul că este comemorat Traian si nu Decebal, cel care si-a dat viata pentru apă rarea pă mântului stră mosesc. Acest ultim mare rege dac se va ră suci în mormânt vă zând cum Dacia a ajuns de batjocură .
Ocupatia romană a durat numai 165 de ani, dar peste secole, Sfântul Imperiu condus de papi( franta si germania de azi plus satelitii, adica UE), prin actiuni meschine determină unii lideri ai românilor să comemoreze an de an cuceritorul si jefuitorul Daciei.
La Roma e firesc să fie cinstit Traian.
L-am gă sti pe "Aleea împă ratilor" pe partea dreaptă între Colosseum si Columna ce-i poartă numele, reprezentat de o statuie mai mare ca mă rimea naturală pe un piedestal, la fel cu ceilalti.
Initial statuia lui fusese cocotată si în vârful Columnei, dar însă si Biserica Romano Catolică , în consens cu opinia populară , l-au dat jos pe acest persecutor al crestinilor si l-au înlocuit cu statuia Sfântului Petru, primul pă stor al Bisericii Crestine (Dacia magazin, nr.27 - decembrie 2005

     Ce n-am înteles si nu accept este faptul ca în tara noastră să -i fie acordată o cinstire exagerată , iar Decebal să fie dat uită rii ca si când nu ar fi existat.
Asemenea ingratitudine merită cea mai aspră pedeapsă pentru cei ce o comit.
Cred că stră bunii nostri ne-au blestemat de pe lumea cealaltă să fim nefericiti pentru atitudinea de a-i da uită rii.