Arta visatului - Partea X de Carlos Castaneda publicat la 14.10.2011
STALKINGUL STALKERILOR
     Reintors acasa, mi-am dat curînd seama ca mi-era imposibil sa raspund la oricare dintre întrebarile mele. De fapt, nici nu le puteam formula. Asta se întîmpla, probabil, din cauza ca granitele ce îmi delimitau strict sfera celei de a doua atentii începusera sa se naruie.
Totul s-a petrecut cînd le-am întîlnit în viata de toate zilele pe Florinda Grâu si pe Carol Tiggs.
Zapaceala pe care mi-o producea faptul ca nu le cunosteam deloc, dar, în acelasi timp, le cunosteam atît de bine, încît as fi fost gata oricînd sa-mi dau si viata pentru ele, îmi dauna foarte mult.
O întîlnisem pe Taisha Abelar cu cîtiva ani în urma si abia începusem sa ma obisnuiesc cu simtamîntul confuz de a o fi cunoscut dinainte, fara sa am nici cea mai vaga idee despre cum se petrecuse acest lucru.

     Adaugarea a înca doua persoane care sa tulbure si mai mult sistemul meu si asa suprasolicitat a fost prea mult pentru mine. Extenuarea m-a îmbolnavit si am fost nevoit sa solicit ajutorul lui don Juan.
Am plecat în oraselul din sudul Mexicului, unde locuia el, împreuna cu învataceii sai.
Don Juan si colegii sai vrajitori au izbucnit în hohote de rîs la simpla mentiune a chinurilor prin care treceam. Don Juan mi-a explicat ca nu rîdeau, de fapt, de mine, ci de ei însisi. Problemele mele de cunoastere le aduceau aminte de cele cu care se confruntasera si ei cîndva, atunci cînd li se naruisera si lor granitele celei de a doua atentii, exact cum mi se întîmpla mie acum. Constiinta lor, ca si a mea, nu fusese pregatita pentru asa ceva, a spus el.
- Fiecare vrajitor, la rîndul lui, trece prin aceasta agonie, a continuat don Juan. Constiinta este o zona de explorare nelimitata pentru vrajitori si pentru oameni, în general. Pentru a o dezvolta, nu trebuie sa ne dam în laturi de la asumarea nici unui risc sau de la acceptarea oricaror mijloace. Tine minte, totusi, ca ea poate fi dezvoltata numai cu conditia mentinerii unei judecati sanatoase.
Apoi don Juan a declarat din nou ca timpul pe care-l avea la dispozitie se apropia de sfîrsit si ca trebuia sa-mi folosesc, inteligent, resursele pentru a putea sa învat cît mai mult posibil înainte ca el sa plece.
Vorbele de felul acesta îmi produceau în trecut stari de profunda deprimare. Dar, pe masura ce timpul plecarii sale se apropia, începusem sa reactionez cu mai multa resemnare. Nu ma mai simteam deprimat, dar înca intram în panica. Dupa asta, n-am mai vorbit despre nimic altceva.

     In ziua urmatoare, la solicitarea lui, l-am dus pe don Juan cu masina la Mexico City. Am ajuns pe la amiaza si ne-am dus direct la Hotelul del Prado din Paseo Alameda, unde locuia de obicei ori de cîte ori se afla în oras.
Don Juan avea o întrevedere cu un avocat la ora patru dupa amiaza.

     Cum aveam destul timp la dispozitie, ne-am dus sa luam masa de prînz la vestitul restaurant Cafe Tacuba, aflat în chiar centrul orasului, unde se spunea ca se poate mînca, într-adevar, bine.
Lui don Juan nu-i era foame. El a comandat numai doua turte de malai dulci, în timp ce eu m-am ghiftuit cu un ospat somptuos.
El rîdea de mine si facea semne de muta disperare în fata zdravenei mele pofte de mîncare.
- Iti voi sugera o linie de actiune, a spus el scurt, dupa ce ne-am terminat masa. Este ultima misiune legata de cea de a treia poarta a visatului si consta din stalkingul stalkerilor, o actiune deosebit de încarcata de mister.
Stalkingul stalkerilor înseamna sustragerea premeditata de energie din lumea fapturilor anorganice, în scopul de a realiza o fapta vrajitoreasca deosebita.
- Ce fel de fapta vrajitoreasca, don Juan?
- O calatorie care foloseste constiinta ca pe un element de mediu, a explicat el.
In lumea vietii cotidiene, apa este un element de mediu pe care-l folosim pentru a calatori. Imagineaza-ti constiinta ca pe un factor similar, care poate fi folosit pentru a calatori.
Prin intermediul constiintei vin la noi iscoade din tot universul si viceversa; prin constiinta calatoresc si vrajitorii pîna la capatul universului.
Printre multimea de notiuni cu care ne familiarizase don Juan pe parcursul prelegerilor sale, existau unele concepte care îmi captasera total interesul, fara sa fie nevoie de munca de convingere în acest sens. Acesta era unul dintre ele.
- Ideea ca, constiinta este un element fizic este revolutionara, am rostit eu cu înfiorare.
- N-am spus ca este un element fizic, m-a corectat el. Este un element energetic. Trebuie sa faci aceasta deosebire. Pentru vrajitorii care vad, constiinta este o luminescenta. Isi pot atasa corpul energetic de acea luminescenta si se pot deplasa împreuna cu ea.

     - Care este diferenta dintre un element fizic si unul energetic? am întrebat.
- Diferenta este aceea ca elementele fizice fac parte din sistemul nostru de interpretare, pe cînd elementele energetice nu.
Elementele energetice, precum constiinta, exista în universul nostru. Dar noi, ca oameni obisnuiti, percepem numai elementele fizice pentru ca asa am fost învatati sa facem. Vrajitorii percep elementele energetice din acelasi motiv: au fost învatati sa faca asa.
Don Juan mi-a explicat ca folosirea constiintei ca element energetic al mediului nostru reprezinta esenta vrajitoriei, iar, termenii actiunii practice, traiectoria urmata de vrajitorie vizeaza, întîi, sa elibereze energia existenta în noi prin impecabila urmare a caii deschise de vrajitori, doi, sa foloseasca aceasta energie pentru a dezvolta corpul energetic prin intermediul visatului si, trei, sa foloseasca constiinta ca element al mediului, pentru a intra cu corpul energetic si întreaga noastra materialitate în alte lumi.
- Exista doua feluri de calatorii energetice în alte lumi, a spus el în continuare.
Unul este cel în care constiinta ia corpul energetic si îl transporta oriunde poate, iar celalalt este cel în care vrajitorul decide, deplin constient, sa utilizeze calea constiintei pentru a face o calatorie. Tu ai facut calatorii de primul fel. Dar este nevoie de extrem de multa disciplina pentru a putea realiza cel de al doilea gen de calatorii.
Dupa o îndelunga tacere, don Juan a declarat ca în viata vrajitorilor exista chestiuni care necesita o abordare iscusita, iar folosirea constiintei ca element energetic accesibil corpului energetic este cea mai importanta, vitala si periculoasa dintre acestea.
     Nu mai aveam nici un comentariu de avansat. Dintr-o data stateam ca pe ace, sorbindu-i cu nesat fiecare cuvintel.
- De unul singur, nu ai destula energie pentru a îndeplini ultima misiune a celei de a treia porti a visatului, a continuat el, dar tu si Carol Tiggs puteti, cu siguranta, face împreuna ceea ce am planuit eu.
S-a oprit, îndemnîndu-ma în mod cît se poate de evident prin tacerea sa sa-l întreb ce planuise, ceea ce am si facut.
Rîsul sau n-a facut decît sa accentueze aerul rau prevestitor al discutiei.
- Vreau ca voi doi sa strapungeti granitele lumii normale si - folosind constiinta drept element energetic - sa intrati în alta, a spus.
     Aceasta strapungere si intrare reprezinta stalkingul stalkerilor. Utilizarea constiintei ca element al mediului protejeaza împotriva influentei fapturilor anorganice, folosind totusi în continuare energia lor.
N-a vrut sa-mi mai dea si alte informatii, zicea el, ca sa nu ma influenteze.
Convingerea sa era ca, cu cît stiam mai putin dinainte, cu atît era mai bine pentru mine.
L-am contrazis, dar el m-a asigurat ca, la strîmtoare, corpul meu energetic era perfect capabil sa-si poarte de grija.

     De la restaurant ne-am dus la biroul avocatului. Don Juan si-a încheiat repede treburile acolo si foarte curînd ne si aflam într-un taxi, îndreptîndu-ne catre aeroport.
Carol Tiggs sosea cu un avion din directia Los Angeles, m-a informat don Juan, si venea la Mexico City în exclusivitate pentru a realiza aceasta ultima misiune în domeniul visatului împreuna cu mine.
- Cîmpia Mexicului este un loc superb pentru a duce la îndeplinire acesta realizare vrajitoreasca de exceptie, pe care o urmaresti, a comentat el.
     - Nu mi-ai spus înca ce etape exacte trebuie parcurse, am spus eu, dar el nu mi-a raspuns.
Nu am mai vorbit în masina, dar, în timp ce asteptam sa aterizeze avionul, mi-a explicat procedura pe care trebuia sa o urmez. Urma sa ma duc în camera lui Carol din Hotelul Regis, aflat peste drum de hotelul nostru, si, dupa ce intram într-o stare de totala tacere interioara, aveam sa alunec usor în visat împreuna cu ea, exprimîndu-ne cu glas tare intentia de a merge în lumea fapturilor anorganice.
L-am întrerupt pentru a-i aminti ca întotdeauna trebuia sa astept sa apara o iscoada, înainte de a-mi exprima intentia de a merge în lumea fapturilor anorganice.
Don Juan a chicotit si a spus:
- N-ai mai visat niciodata împreuna cu Carol Tiggs. Vei constata ca este o adevarata încîntare. Vrajitoarele nu au nevoie de nici un fel de ajutoare. Se duc, pur si simplu, în lumea aceea ori de cîte ori doresc; ele au, în permanenta, o iscoada la dispozitia lor.

     Nu puteam crede ca o vrajitoare ar fi capabila sa faca ceea ce sustinea el. Credeam ca am o oarecare experienta în ce priveste modul de comportament în relatia cu lumea fapturilor anorganice. Cînd i-am spus ce gîndeam, mi-a replicat ca experienta mea nu avea nici o valoare în comparatie cu ceea ce puteau face vrajitoarele.
- De ce crezi ca am luat-o cu mine pe Carol Tiggs cînd a fost nevoie sa te scoatem cu trupul fizic cu tot din lumea aceea, m-a întrebat el. Crezi ca am facut-o pentru ca este frumoasa?
- De ce ai luat-o, don Juan?
- Pentru ca eu nu puteam face acest lucru; iar pentru ea a fost o nimica toata. Are un adevarat talent în a se descurca în acea lume.
- Este ea un caz de exceptie, don Juan?
- Femeile, în general, au aptitudini naturale pentru lumea aceea; vrajitoarele sînt, desigur, cele mai dotate în acest sens, dar Carol Tiggs este cea mai buna dintre toate pe care le cunosc, pentru ca ea, ca femeie nagual, are o energie de o calitate excelenta.
Am crezut ca l-am prins pe don Juan contrazicîndu-se la modul cel mai serios. Imi spusese ca pe fapturile anorganice nu le intereseaza deloc femeile. Acum afirma contrariul.
- Nu. Nu afirm contrariul, a declarat el cînd l-am confruntat cu aceasta contradictie. Ti-am spus ca fapturile anorganice nu urmaresc femeile, ci numai barbatii. Dar ti-am mai spus totodata ca fapturile anorganice sînt de genul feminin si ca întregul univers este în cea mai mare parte feminin. Asa ca trage singur concluzia.
Intrucît nu aveam cum sa trag singur vreo concluzie, don Juan mi-a explicat ca, teoretic, vrajitoarele pot intra în acea lume si iesi din ea dupa cum poftesc, din cauza constiintei lor elevate si din cauza ca sînt de genul feminin.
- Esti absolut sigur de asta, l-am întrebat.
- Femeile din grupul meu n-au facut asta niciodata, a recunoscut el, nu pentru ca nu ar putea, ci pentru ca le-am convins eu sa n-o faca.
Femeile din grupul tau, pe de alta parte, o fac cu usurinta cu care îsi schimba fustele.
     Am simtit un gol în stomac. De fapt, nu stiam nimic despre femeile din grupul meu.
Don Juan m-a consolat, spunîndu-mi ca situatia mea era diferita de a lui, tot asa cum era si rolul meu ca nagual.
M-a asigurat ca nu aveam calitatile necesare pentru a le face pe femeile din grupul meu sa renunte la ceva, chiar daca stateam în cap.
In timp ce taxiul ne ducea catre hotel, Carol ne-a încîntat pe amîndoi, imitînd diverse persoane cunoscute.
Am încercat sa fiu serios si am chestionat-o în legatura cu misiunea noastra. A bîiguit niste scuze referitor la faptul ca nu putea sa-mi raspunda cu seriozitatea pe care o meritam. Don Juan a rîs în hohote de modul în care ea a imitat tonul solemn cu care îi vorbisem.
     Dupa ce am înscris-o pe Carol în registrul hotelului, am hoinarit toti trei prin centrul orasului, în cautare de anticariate. Apoi am luat o cina usoara la Restaurantul Sanborn's de la House of Tiles.
Pe la ora zece ne-am întors pe jos la Hotelul Regis. Ne-am îndreptat direct spre lift. Teama care ma stapînea îmi ascutise capacitatea de a percepe detaliile.

     Cladirea hotelului era veche si masiva. Era evident ca mobilierul din hol avusese parte si de zile mai bune. Totusi, în tot ce ne înconjura persista ceva din trecuta splendoare ce exercita un farmec de netagaduit. Intelegeam foarte bine de ce lui Carol îi placea atît de mult acest hotel.
Inainte de a ne urca în lift, nelinistea mea a atins asemenea niveluri paroxistice, încît a trebuit sa-i solicit lui don Juan instructiuni de ultim moment.
- Spune-mi din nou cum vom proceda, l-am rugat.
Don Juan ne-a tras catre imensele fotolii tapitate, vechi si demodate, din hol si ne-a explicat rabdator ca, o data ajunsi în lumea fapturilor anorganice, trebuia sa ne exprimam cu glas tare intentia de a ne transfera constiinta din starea constienta normala în corpurile noastre energetice.
Ne-a sugerat sa ne exprimam intentia amîndoi odata, desi acest aspect nu era prea important. Cu adevarat important, a spus el, era ca fiecare din noi sa intentioneze transferul constiintei totale din viata de zi cu zi în corpul nostru energetic.
- Cum facem acest transfer de constiinta, am întrebat eu.
- Transferul de constiinta este doar o problema de exprimare cu glas tare a intentiei în conditiile posesiei volumului necesar de energie, a spus el.
Carol stie asta. A mai facut asa ceva. A intrat fizic în lumea fapturilor anorganice atunci cînd te-a scos de acolo, ti-aduci aminte?
Energia ei va realiza asta. Va face ca balanta sa se încline în favoarea voastra.
- Ce înseamna a face ca balanta sa se încline? Sînt în totala necunostinta de cauza, don Juan.
El mi-a explicat ca a face balanta sa se încline însemna adaugarea masei fizice totale a unei persoane la corpul sau energetic. A spus ca folosirea constiintei ca agent mijlocitor pentru efectuarea unei calatorii în alta lume nu este rezultatul aplicarii vreunor metode, ci rezultatul nemijlocit al intentionarii si al posesiei volumului suficient de energie.
Totalul energiei lui Carol Tiggs adaugat la energia mea, sau totalul energiei mele adaugat la cea a lui Carol, avea sa ne faca sa devenim o singura entitate, capabila - din punct de vedere energetic - sa disloce materialitatea noastra si s-o aseze pe corpul energetic pentru a face calatoria posibila.
- Ce trebuie sa facem exact pentru a putea intra în acea alta lume - a întrebat Carol.
Intrebarea ei m-a speriat îngrozitor; credeam ca ea cunoaste toate aceste lucruri.
- Masa ta fizica totala trebuie adaugata la corpul tau energetic, i-a raspuns don Juan, privind-o drept în ochi. Dificultatea acestei actiuni consta în mentinerea disciplinei corpului energetic, lucru pe care voi doi l-ati facut deja. Lipsa disciplinei este singurul motiv pentru care voi doi ati putea sa nu reusiti sa realizati aceasta extraordinara actiune de stalking suprem.   Cîteodata, pur si simplu, dintr-un noroc, un om obisnuit reuseste sa realizeze acest lucru si sa intre într-o alta lume. Dar fapta lui este imediat etichetata drept nebunie sau halucinatie.
As fi dat orice pe lume ca don Juan sa continue sa ne vorbeasca. Dar el ne-a urcat în lift si ne-a dus la etajul al doilea, conducîndu-ne catre camera lui Carol, în ciuda protestelor mele si a nevoii rationale de a sti.
In adîncul fiintei însa, nelinistea mea nu provenea atît din nevoia de a sti; adevaratul motiv era frica pe care o simteam. Cumva, aceasta actiune vrajitoreasca ma înspaimînta mai tare decît orice facusem pîna atunci.
Cuvintele pe care ni le-a adresat don Juan la plecare au fost:
- Uitati de sine si nu va va fi teama de nimic.
     Zîmbetul sau si felul în care dadea din cap erau o invitatie de a reflecta asupra spuselor sale. Carol a rîs si a început sa se prosteasca, imitînd tonul cu care don Juan ne împartasea instructiunile sale cu sens abscons.
Vorba ei sîsîita adauga o tenta inedita spuselor lui don Juan. Cîteodata gaseam adorabila sîsîiala ei, dar, de cele mai multe ori, nu puteam s-o sufar. Din fericire, în seara aceea, de abia se observa.
     Ne-am dus în camera ei si ne-am asezat pe marginea patului.
Ultimul meu gînd constient a fost ca patul era o relicva de la începutul secolului.
Inainte de a avea timp sa emit un cuvintel, m-am pomenit culcat într-un alt pat, cu o înfatisare cam ciudata.

     Carol se afla si ea acolo. S-a ridicat într-un cot o data cu mine. Eram goi, acoperiti fiecare cu o patura usoara.
- Ce se petrece, a întrebat ea cu voce slaba.
- Esti treaza, am zis eu prosteste.
- Sigur ca sînt treaza, mi-a raspuns ea pe un ton iritat.
- Iti amintesti unde eram, am întrebat.
A urmat o lunga tacere, timp în care ea încerca, evident, sa-si puna ordine în gînduri.
- Cred ca eu sînt reala, dar tu nu esti, a spus ea, în cele din urma. Stiu unde ma aflam înainte de asta. Iar tu vrei sa ma pacalesti. M-am gîndit ca si ea facea acelasi lucru. Stia ce se petrece si ma testa sau voia sa ma traga pe sfoara. Don Juan îmi spusese ca sminteala noastra consta în aceea ca eram amîndoi evazivi si nu aveam încredere în altii. Mi se servea acum un superb esantion din aceasta atitudine.
- Refuz sa particip la orice tîmpenie în care tu esti cel care dirijeaza lucrurile, a spus ea. Mi-a aruncat o privire plina de venin. Cu tine vorbesc, oricine ai fi tu.
A luat una din paturile cu care fuseseram acoperiti si s-a înfasurat în ea. Voi sta culcata aici si ma voi întoarce acolo de unde am venit, a spus apoi cu fermitate. Tu si nagualul puteti sa mergeti sa va judecati unul cu celalalt.
- Trebuie sa încetezi cu prostiile astea, i-am spus eu cu hotarîre. Ne aflam în alta lume. Nu mi-a dat nici o atentie si s-a întors cu spatele la mine, ca un copil alintat, suparat de ceva.
Nu voiam sa-mi irosesc atentia visatului în discutii inutile despre veridicitate. Am început sa examinez locul unde ne aflam. Singura lumina din camera era cea a lunii ce patrundea prin fereastra aflata chiar în fata noastra.
Eram într-o camera mica, culcati într-un pat înalt. Am observat ca patul era de constructie primitiva. Patru stîlpi grosi fusesera înfipti în podea, iar somiera patului era un grilaj alcatuit din prajini lungi fixate de stîlpi. Patul avea o saltea groasa ori, mai curînd, compacta. Nu existau cearceafuri sau perne. Saci de pînza grosolana, plini cu ceva, erau stivuiti la perete. Doi astfel de saci, pusi unul peste altul în forma de trepte, serveau drept scara pentru urcarea în pat.
Uitîndu-ma dupa un întrerupator de lumina, mi-am dat seama ca acel pat înalt se afla într-un colt, lipit de perete. Eram culcati cu capetele spre unul dintre pereti; eu ma aflam pe partea de pat dinspre camera, iar Carol, pe partea dinspre perete.
Cînd m-am asezat pe marginea patului, am realizat ca acesta era la o înaltime de, probabil, peste nouazeci de centimetri fata de podea.
Carol s-a ridicat brusc în sezut si a spus, sîsîind foarte puternic:
- Este dezgustator! Nagualul nu mi-a spus nici pe departe ca ma voi pomeni într-o astfel de situatie.
- Nici eu n-am stiut asta, am spus. Voiam sa spun mai multe si sa înfiripez o conversatie, dar nelinistea mea ajunsese de proportii excesive.
- Tu sa taci, s-a rastit ea la mine pe un ton plin de mînie. Tu nu existi. Esti o fantoma. Dispari! Dispari!
Sîsîiala ei era chiar amuzanta si mi-a abatut atentia de la teama obsesivacare ma stapînea.
Am scuturat-o de umeri. Ea a tipat, nu atît de durere, cît de surprindere sau enervare.
- Nu sînt o fantoma, i-am spus. Am facut aceasta calatorie pentru ca ne-am unit energia.
     Carol Tiggs era vestita printre noi pentru rapiditatea cu care se adapta la orice situatie.
Intr-o clipita a fost convinsa de realitatea situatiei dificile în care ne aflam si a început sa-si caute hainele în semiîntunericul din camera. Eram uimit de faptul ca nu-i era teama. Se agita, cugetînd cu glas tare unde ar fi putut sa-si puna hainele, în cazul ca, într-adevar, se culcase de cu seara în aceasta camera.
- Vezi vreun scaun pe undeva? m-a întrebat.
Am întrezarit într-o parte a încaperii un morman format din trei saci, care putea sa fi servit drept masa sau lavita.
Carol s-a dat jos din pat, s-a apropiat de morman si a gasit atît hainele ei, cît si pe ale mele, împaturite cu grija, în felul în care obisnuia ea sa-si aranjeze îmbracamintea.
Mi-a dat hainele mele; erau, într-adevar, ale mele, dar nu cele pe care le purtasem cu cîteva minute în urma, în camera lui Carol de la Hotel Regis.
- Nu sînt hainele mele, a sîsîit ea. Si totusi, sînt ale mele. Ce ciudat!
     Ne-am îmbracat în tacere. Voiam sa-i spun ca simteam ca pleznesc de neliniste. Voiam, totodata, sa fac unele comentarii referitor la viteza cu care se desfasurase calatoria noastra, dar - în timpul cît durase sa-mi pun hainele - notiunea calatoriei noastre devenise ceva foarte vag. Imi aminteam cu greu unde ne aflaseram înainte de a ne trezi în camera aceea. Era ca si cînd as fi visat doar camera de hotel. Am facut un efort suprem sa-mi aduc aminte, sa dau la o parte incertitudinea care începuse sa ma învaluie.
Am reusit sa risipesc ceata nesigurantei, dar sfortarea mi-a epuizat întreaga energie. La sfîrsit, gîfîiam si eram transpirat tot.
- Ceva era cît p-aci, cît p-aci sa ma dea gata, a spus Carol. M-am uitat la ea. La fel ca mine, era si ea transpirata toata. Era cît pe ce sa te dea gata si pe tine. Ce crezi ca poate fi asta?
- Pozitia punctului de asamblare, am spus eu cu absoluta convingere.
Nu era de aceeasi parere.
- Sînt fapturile anorganice, venite sa ia ce li se cuvine, a spus ea, cutremurîndu-se. Nagualul m-a avertizat ca va fi groaznic, dar nu mi-am imaginat ceva atît de înfiorator.
     Eram total de acord cu ea; ne aflam într-o încurcatura îngrozitoare, si totusi nu puteam sa-mi fac idee în ce consta oroarea situatiei.
Carol si cu mine nu eram niste novici; vazuseram si facuseram tot felul de lucruri, unele dintre ele de-a dreptul înfioratoare. Dar în camera aceea din vis era ceva care ma înspaimînta dincolo de imaginabil.
- Visam, nu-i asa? a întrebat Carol. Am asigurat-o, fara sa ezit, ca, într-adevar, visam, desi eu însumi as fi dat orice sa-l am pe don Juan alaturi, ca sa ma asigure de acelasi lucru.
- De ce mi-e atît de teama? m-a întrebat ea, ca si cînd eu as fi fost capabil sa explic asta în mod rational.
Dar înainte ca eu sa pot formula macar o idee referitor la asta, Carol si-a raspuns singura la întrebare. A spus ca ceea ce o înspaimînta era realizarea, la nivel corporal, ca perceptia este un proces atotcuprinzator, atunci cînd punctul de asamblare a fost imobilizat într-o anume pozitie.
Mi-a reamintit ca don Juan ne spusese ca puterea pe care o are lumea cotidiana asupra noastra este rezultatul faptului ca punctul nostru de asamblare este nemiscat în pozitia sa obisnuita. Aceasta imobilitate este ceea ce face ca perceptia noastra asupra lumii sa domine toate aspectele vietii noastre si pe noi însine, astfel încît nu ne putem debarasa de ea.
Carol mi-a mai reamintit si un alt lucru pe care ni-l spusese nagualul: ca daca vrem sa ne eliberam de aceasta forta dominanta, tot ce avem de facut este sa risipim ceata, adica, sa ne deplasam punctul de asamblare prin intentionarea deplasarii sale.
Nu întelesesem cu adevarat sensul spuselor lui don Juan pîna în momentul în care a trebuit sa-mi aduc punctul de asamblare într-o alta pozitie pentru a risipi ceata lumii, care începuse sa ma învaluie.
     Fara sa mai spunem un cuvînt, Carol si cu mine ne-am dus la fereastra si am privit afara. Ne aflam undeva la tara. In lumina lunii se puteau vedea contururile întunecate ale unor case scunde. Dupa toate indiciile ne aflam în odaia de unelte sau provizii a unei ferme sau conac.
- Iti amintesti sa fi mers la culcare în aceasta camera? m-a întrebat Carol.
- Aproape ca da, am zis eu cu convingere.
I-am spus ca trebuia sa ma lupt pentru a-mi putea pastra în minte imaginea camerei ei de hotel, ca punct de referinta.
- Si eu la fel, a soptit ea înfricosata. Stiu ca, daca lasam aceasta amintire sa dispara, ne-am dus pe copca.
Apoi m-a întrebat daca doream sa iesim din cocioaba aceea si sa ne aventuram afara. Nu doream acest lucru. Nelinistea mea era atît de puternica, încît nu am putut sa rostesc asta în vorbe. Am putut doar sa-i fac semn din cap.
- Ai foarte multa dreptate sa nu vrei sa iesi afara, a spus ea. Am sentimentul ca, daca parasim aceasta bojdeuca, nu ne vom mai putea întoarce niciodata de unde am venit.
     Am vrut sa deschid usa si doar sa ma uit afara, dar ea m-a oprit.
- Nu face asta, a zis. Ai putea sa lasi lumea exterioara sa intre aici.
Gîndul care mi-a trecut în clipa aceea prin minte a fost ca fuseseram asezati în interiorul unei colivii fragile. Orice, chiar deschiderea usii, putea sa distruga echilibrul precar al coliviei, în momentul în care am gîndit asta, amîndoi am simtit acelasi impuls.
Ne-am scos hainele cu o viteza de parca viata noastra depindea de asta. Apoi am sarit în patul cel înalt fara sa ne folosim de cei doi saci asezati în chip de trepte. Dar imediat am si sarit înapoi, afara din el.
Era evident ca amîndoi realizaseram instantaneu acelasi lucru. Carol mi-a confirmat aceasta presupunere, spunînd:
- Orice lucru apartinînd acestei lumi si pe care-l folosim nu face decît sa ne slabeasca puterile. Cînd stau aici dezbracata, departe de pat si de fereastra, nu am nici o dificultate în a-mi aminti de unde am venit. Dar daca ma culc în pat sau îmi pun hainele astea ori ma uit pe fereastra, sînt terminata.
     Am stat un timp îndelungat în mijlocul încaperii, ghemuiti unul într-altul.
In mintea mea a început sa se înfiripe o stranie suspiciune.
- Cum ne vom putea întoarce în lumea noastra? am întrebat, asteptîndu-ma ca ea sa stie acest lucru.
- Reintrarea în lumea noastra se face automat, daca nu lasam sa se instaureze ceata, a spus ea cu aerul de suprema autoritate, care era caracteristica ei distinctiva.
A avut dreptate. Ne-am trezit, amîndoi odata, în patul din camera ei de hotel.
Era atît de evident ca reveniseram în lumea vietii noastre cotidiene, încît nu am pus nici un fel de întrebari si nu am comentat veridicitatea faptului.
Lumina soarelui era aproape orbitoare.
- Cum ne-am întors? a întrebat Carol. Sau, mai curînd, cînd ne-am întors?
Nu aveam nici o idee ce sa spun sau ce sa cred. Eram prea stupefiat sa fac speculatii, ceea ce ar fi fost singurul lucru pe care l-as fi putut face.
- Crezi ca tocmai ne-am întors? a insistat Carol. Sau poate am dormit aici toata noaptea. Priveste! Sîntem dezbracati. Cînd ne-am scos hainele?
- Le-am scos acolo, în cealalta lume, am spus eu si am fost surprins de sunetul propriei mele voci.

     Raspunsul meu a parut s-o puna pe Carol în încurcatura. S-a uitat nedumerita la mine si apoi la propriul trup gol.
Am stat acolo, asa, fara sa ne miscam, timp îndelungat. Ambii paream sa fim lipsiti de orice putere de vointa.
Pe urma însa, brusc, am avut instantaneu acelasi gînd. Ne-am îmbracat în mare viteza, am iesit în fuga din camera, am coborît pe scari cele doua etaje, am traversat strada si ne-am napustit în hotelul lui don Juan.
Gîfîind inexplicabil de tare - întrucît, de fapt, nu facuseram un efort fizic atît de mare - i-am relatat acestuia, luîndu-ne vorba din gura, ceea ce facuseram.
El ne-a confirmat banuielile.
- Ceea ce ati facut voi doi este aproape cel mai periculos lucru pe care si-l poate imagina cineva, a spus el.
S-a adresat apoi lui Carol, spunîndu-i ca actiunea noastra fusese deopotriva un succes total si un fiasco.
Reusiseram sa ne transferam constiinta din lumea cotidiana în corpurile noastre energetice, efectuînd astfel calatoria în toata materialitatea noastra, dar nu reusiseram sa ne sustragem influentei fapturilor anorganice.
A afirmat ca, de obicei, visatorii traiesc întreaga experienta ca pe o succesiune lenta de etape de tranzitie si ca trebuie sa-si exprime cu glas tare intentia de a folosi constiinta ca element facilitant. In cazul noastru însa, toate aceste etape au fost anulate.
Din cauza interventiei fapturilor anorganice, noi doi fuseseram de-a dreptul azvîrliti cu o viteza înspaimântatoare într-o lume îngrozitor de periculoasa.
- Nu energia voastra combinata a fost cea care a facut posibila calatoria aceasta, a continuat el, ci altceva. Ceva ce a ales si hainele potrivite pentru voi.
- Vrei sa spui ca hainele si patul, si încaperea aceea au existat numai pentru ca totul a fost organizat de fapturile anorganice? a întrebat Carol.
- Fara doar si poate, a raspuns don Juan. In mod obisnuit, visatorii sînt doar spectatori. Dar asa cum s-a desfasurat calatoria voastra, voi doi ati capatat locuri chiar în primul rînd de lînga scena si ati trait damnatiunea vrajitorilor din vechime.
Ceea ce vi s-a întîmplat voua este exact ceea ce li s-a întîmplat lor. Fapturile anorganice i-au dus în lumi de unde nu s-au mai putut întoarce.
Trebuia sa-mi fi dat seama - dar nici nu mi-a trecut prin gînd asa ceva - ca fapturile anorganice vor prelua comanda si vor încerca sa va întinda si voua aceeasi cursa.
- Vrei sa spui ca voiau sa ne tina pentru totdeauna acolo? a întrebat Carol.
- Daca ieseati din cocioaba aceea, acum ati fi ratacit fara speranta prin acea lume, a spus don Juan.
     Ne-a explicat ca, deoarece intrasem în acea lume cu toate caracteristicile noastre fizice, fixarea punctelor noastre de asamblare în pozitia aleasa în prealabil de fapturile anorganice exercita o asemenea dominatie, încît a creat un fel de ceata care a sters orice amintire a lumii din care veniseram. A adaugat ca, la fel ca în cazul vrajitorilor din vechime, consecinta naturala a unei astfel de imobilizari este faptul ca punctul de asamblare al visatorilor nu se poate reîntoarce în pozitia sa obisnuita.
- Gînditi-va numai, ne-a incitat el. Probabil ca asta este ce ni se întîmpla tuturor în lumea vietii noastre de zi cu zi. Sîntem aici, iar fixarea punctului nostru de asamblare ne domina atît de tare, încît ne-a facut sa uitam de unde venim si care a fost motivul pentru care am venit aici.

     Don Juan nu a mai vrut sa vorbeasca despre calatoria noastra. Am avut sentimentul ca se ferea sa ne provoace alte nelinisti si temeri.
Ne-a scos în oras sa luam o întîrziata masa de prînz.
Cînd am ajuns la restaurant - aflat doua cvartale mai jos pe bulevardul Francisco Madero - se facuse ora sase dupa-a-miaza. Eu si Carol dormiseram - daca asta era ceea ce am facut - aproximativ optsprezece ore.
Numai lui don Juan îi era foame. Carol a remarcat, cu o unda de iritare, ca acesta mînca precum un porc. La auzul rîsului lui don Juan, multe capete s-au întors în directia noastra.
Era o seara calda. Cerul era senin. Asezati pe o banca din Paseo Alameda ne simteam mîngîiati de o briza usoara.
- Exista o întrebare care nu-mi da pace, i s-a adresat Carol lui don Juan. Nu am folosit constiinta ca mijloc pentru a ne deplasa, asa-i?
- Este adevarat, a spus don Juan si a oftat adînc. Misiunea era de a va furisa fara ca fapturile anorganice sa prinda de veste si nu de a fi condusi de ele.
- Ce se va întîmpla acum? a întrebat ea.
- Va veti amîna stalkingul stalkerilor pîna veti fi mai puternici, a spus el. Sau poate ca nu veti realiza niciodata asta. Nu are o prea mare importanta; daca nu se poate actiona într-o directie, se va putea în alta. Vrajitoria este stradanie continua.
Ne-a explicat din nou, ca si cum ar fi vrut sa fixeze definitiv explicatiile sale în mintile noastre, ca pentru a folosi constiinta ca pe un instrument al mediului, visatorii trebuie, mai întîi, sa faca o calatorie în lumea fapturilor anorganice. Apoi trebuie sa se foloseasca de aceasta calatorie ca de o trambulina si, posedînd energia întunecata necesara, trebuie sa intentioneze sa fie azvîrliti, prin intermediul constiintei, în alta lume.
- Esecul calatoriei voastre s-a datorat faptului ca nu ati avut timp sa va folositi constiinta ca element al deplasarii, a continuat el. Inainte chiar de a ajunge în lumea fapturilor anorganice, voi doi va si aflati în alta lume.
- Ce ne recomanzi sa facem acum? l-a întrebat Carol.
- Va recomand sa va vedeti cît mai rar cu putinta, a spus el. Sînt sigur ca fapturile anorganice nu vor rata sansa de a va înhata pe amîndoi, mai ales daca va uniti fortele.
     Astfel ca eu si Carol Tiggs ne-am tinut în mod premeditat departe unul de altul de atunci încolo. Perspectiva ca am fi putut, din neatentie, sa provocam o alta calatorie similara, reprezenta un risc prea mare pentru noi.
Don Juan a sustinut decizia noastra, repetîndu-ne mereu si mereu ca amîndoi, la un loc, aveam destula energie pentru a tenta fapturile anorganice sa încerce sa ne ademeneasca din nou.
Don Juan mi-a readus exercitiile de visat în sfera preocuparii de a vedea energie în stari generatoare de energie asemanatoare visului. In decursul timpului, am vazut tot ce se înfatisa în fata mea. In felul acesta, am ajuns într-o situatie foarte stranie: am devenit incapabil sa relatez pe înteles ceea ce vazusem. Senzatia mea era ca atinsesem stari de perceptie pentru care nu existau cuvinte.
Don Juan a explicat viziunile mele incomprehensibile si indescriptibile prin faptul ca corpul meu energetic folosea constiinta ca element, nu pentru a calatori, pentru ca nu aveam suficienta energie, ci pentru a patrunde în cîmpurile energetice ale materiei neînsufletite sau ale fiintelor vii.