Migratorii si invatatorii lor de Cristina Antonovici publicat la 15.10.2011
Migratorii si invatatorii lor
     Una dintre sarcinile populatiilor locale din teritoriile europene si tibetane, între mileniile 3 si 1 î.Ch. a fost aceea de a face loc populatiilor migratoare, venite din rasaritul si centrul continentului asiatic, formând culoare largi de trecere pentru ele, pâna la Oceanul Atlantic.
Este drept ca acest lucru a condus la încredintarea multor asemenea grupuri migratoare ca teritoriile pe care le strabateau erau goale, ca locurile pe care le gaseau nu aveau o spiritualitate proprie, care sa formeze asezari stabile.
Nici migratorii nu le doreau, caci voiau sa aiba cale libera, dar stiau foarte bine ce se întâmpla în teritoriile pe unde calatoreau si se bazasera pe urmele formatiunilor sociale existente, în care sa poata sa se odihneasca. Sa aibe unde s-o faca, sa gaseasca pamânturi cultivate sau macar destelenite.
Însa în astfel de teritorii, rarele ocazii nu erau de loc suficiente pentru ca, în odihna lor, sa apuce sa vada din departare cum oamenii existau la marginea teritoriilor pe care le strabateau, retrasi de mult din calea navalei lor.

     Treptat, migratorii aveau sa constientizeze faptul ca nu fusese vorba de o fuga dezordonata din calea lor, disperata, ci despre o retragere organizata din timp, pentru vremuri despre care localnicii stiusera bine.
Migratorii aveau si ei batrânii lor, chiar daca erau la fel cu ei, dar batrânii lor stiau bine ca se puteau cunoaste miscarile lumii din timp, si ca erau oameni în aceasta lume care puteau face astfel de lucruri mult mai bine decât ei însisi.
Când astfel de migratori s-au asezat în culoarele lor si au început sa se acomodeze si sa se împânzeasca în teritorii, au înteles ca populatiile active din aceste locuri aveau organizari superioare, o cultura superioara – adica, pe vorba lor: experienta mai înaintata, datorita multor cauze, dintre care au înteles foarte repede mai ales una: ca localnicii puteau trai în teritorii extrem de friguroase, pe care ei nu le puteau suporta. De aceea nici nu întelegeau puterile nordului, si nici nu întelegeeau cum puteau oamenii obisnuiti sa traiasca înfruntând astfel de puteri grozave: frig, înghet, animale puternice.
Asa ceva nu era pentru ei si au ramas în locurile pe care le cunoscusera, învatând de la oamenii nordului doar sa nu se amestece acolo unde nu întelegeau, caci oamenii nordului întotdeauna câstigau orice disputa.

     Valurile cele dintâi erau si cele mai întelepte.
Si-au format teritoriile cautând prietenia localnicilor. Au învatat de la ei tot ceea ce ei au dorit sa le ofere, dar oamenii nordului nu doreau sa le ofere decât ceea ce le-ar fi ajutat noilor veniti sa-si adapteze din cunoasterile lor – la ceea ce gaseau în teritoriile noi pentru ei. Daca nu ar fi procedat în acest fel, ar fi devenit dependenti de învatatorii lor si li s-ar fi dezvoltat mai curând latura razboinica – în detrimentul total al celei creatoare. În acest fel, straduindu-se cu ceea ce era necesar de gasit si de lucrat, si-au echilibrat mult pornirile agresive si au creat linii de cultura cu totul deosebita în popoarele pe care astfel migratorii le-au dezvoltat, treptat.

     Valurile ulterioare au fost cele mai agresive – din orice punct de vedere: si de cuceritori, si de creatori.
Mosii stiau bine cu cine au de-a face si se bizuiau pe faptul ca populatiile formate deja, din cele dintâi valuri de migratori, aveau sa se lupte cu fratii lor, învatând astfel unii de la altii, chiar prin puterea oboselii lor, în timp.
Treptat s-au creat familii de spirite întrupate din acelasi bloc spiritual si în popoarele europene formate de catre primii migratori, mai pasnici, mai asezati, si în cele noi, care nu se puteau abtine de la caracterul lor predominant razboinic.

     Membrii acelorasi mari blocuri spirituale venite pe Pamânt se întrupau astfel în toate populatiile venite din rasarit; putina lor experienta spirituala la nivele joase de vibratie nu-i ajutau sa-si simta fratii, sub imperiul agresivitatii cu care priveau viata.
Dar chiar daca nu se acceptau reciproc de la început, pe parcurs trebuiau s-o faca, împinsi de necesitati. S-au atras astfel unii pe altii, chiar daca doar întuitiv, si agresiv, generatie dupa generatie: caci asemenea popoare sunt pe de o parte foarte consecvente în activitatile lor, pe toate laturile lor de manifestare.
Pe de alta parte, cei echilibrati, din primul val, aveau toate sansele sa reuseasca în politica lor de atragere în mod echilibrat (adica traind între felul de a fi creator si cel de distrugator deopotriva), spre întelegere si convietuire împreuna: chiar mai mult decât localnicii, autohtonii.
Acest lucru este foarte important, caci cu cât experienta spiritelor este mai mica la începutul evolutiilor lor, cu atât ele sunt mai ascultatoare de grupuri mai apropiate de felul lor de evolutie, pe care îi înteleg ca fiind egali în drepturi unii cu altii.
De aceea se formeaza mari grupari, mari blocuri piramidale de calatorie a spiritelor primare în evolutii, în functie de puterea de acceptare a fiecarui grup de spirite în parte: ele accepta învatatura, ca schimb de experienta, de regula de la cele mai apropiate grupuri de evolutia lor proprie.
Treptat însa ele vor întelege ca exista si mari îndrumatori, dar numai ca forma de conducatori aflati de-asupra celor lumesti: ordonatori si coordonatori ai tuturor celor care sunt ale cerurilor si ale pamânturilor. Vor întelege si vor accepta treptat ca ei sunt peste tot, în lumea înconjuratoare; tocmai pentru ca nu suporta superioritatea altor întrupati de acelasi fel cu ei, considerându-se ei însisi superiori tuturor, pâna la un punct: pâna la coordonatorii ceresti.
De aceea ajutatorii cei mai puternici se întrupeaza chiar în rândurile lor si în rândul populatiilor celor mai apropiate de ei însisi. Le vor oferi astfel, chiar din rândul celor mai echilibrate dintre grupurile de acelasi fel cu ei (adica cele mai putin evoluate) orientari si învataturi concrete.

     Este etapa în care epoca zeilor se dezvolta si apune, si apare epoca luminatorului din mijlocul poporului, care se va dezvolta înafara conducerii – nu ca si conducator. Nu ca un conducator luminat. Locul conducatorului stravechi, luminat, întelept va fi luat de reprezentantul cel mai apropiat de grupul spiritual neexperimentat.
Nu este un lucru rau, caci orice experienta se formeaza numai încercând si gresind, constientizând nepriceperea, greseala sau orice alte nedreptati facute de ei, care au condus în sir neîntrerupt la o conducere haotica, dezordonata. Si mai clar – la un lot reprezentativ de greseli de conducere. Pentru ca, ulterior, sa fie înteles pe de o parte drumul catre estomparea unor asemenea greseli: în bloc, privind întregul lot de greseli – si apoi pe fiecare greseala în parte, deci individual/pe fiecare fel de greseala în parte, pâna la estomparea definitiva.
Pe de alta parte, învatând lucrurile în acest fel, din greselile proprii, vor avea treptat o întelegere din ce în ce mai complexa a tuturor celor care vor mai gresi, asemanator, în eterna viata si evolutie a generatiilor evolutive viitoare.
Iata asadar cele care creau sfatul, consiliul celor care locuiau în astfel de lacasuri, cum este Pestera Ialomicioarei.
Fiecare aspect trebuia înteles si dezvoltat de catre îndrumatorii locului – fie ei mosi, învatatori si calatorii care duceau cu ei învataturi privind diferite aspecte ale vietii ce trebuia înteleasa corect.

     Traim azi perioada în care se întrupeaza cei mai multi ajutatori secundari.
Prezenta lor masiva este necesara acum, caci au ramas la urma, în aceasta perioada de trecere, cele mai receptive grupuri spirituale primare care au venit la întrupari pe Pamânt, în blocuri piramidale de grupuri legate spiritual între ele. De aceea, secundarii care au multa experienta de viata în acest punct al universului se întrupeaza masiv în mijlocul unei lumi care poate învata de la ei multe lucruri, si mai ales învataturi echilibrate, în planul tuturor activitatilor umane.
Sunt învatatorii, calatorii si maiastrii (maestrii) de alta data ai lumilor, generatiilor anterioare, calatorind prin lume din generatie în generatie, mult mai des întrupati decât ceilalti evoluanti.

     În mod eronat se crede ca toate spiritele se întrupeaza des, din suta în suta de ani, este o confuzie pornita din fratia de spirit: într-o generatie se întrupeaza câte unul dintre fratii de spirit, maximum 2, foarte rar 3 – unde spiritul este format de 2 – 10 monade care se întrupeaza (în cazul spiritelor umane) în mod individual, separat, monada cu monada.
Citirile de destin, pe care azi le fac cei specializati în asa ceva, se fac de obicei în grup; este mult mai usor în cazul în care un clarvazator face cel putin 2 – 4 citiri de destin pe zi sau chiar mai ponderat, o citire la 2 zile.
În mod eronat nu se face citire de destin (sau vieti anterioare) pe fiecare monada în parte, caci se considera ca spiritul este cea mai mica formatiune de întrupare, desi nu este asa. Este ca si cum am spune, asa cum se spunea cândva, ca atomul este cea mai mica particula materiala a lumii – ceea ce se dovedeste azi a fi total neadevarat.

     Fiecare monada se întrupeaza cam la 3 generatii, ceea ce înseamna în medie cam 400 de ani.
Cu exceptia secundarilor, singurii care au puterea sa se întrupeze aproape la 200 de ani.
Cei pe care i-am numit Calatori, care au sarcini foarte complexe de întrupare în fiecare viata de întrupat, se pot întrupa cam la 200-300 ani, chiar daca pot face întrupari si una dupa alta, la intervale scurte: dar numai daca o viata nu ajunge la 6 – 8 ani, adica fara sa se ajunga la preluarea corpurilor lor spirituale de catre copil de la mama sa, fara sa intre asadar în sarcini omenesti propriu zise.
Este necesar sa se petreaca lucrurile în acest fel, caci secundarii sunt mari purtatori de cunoastere, de informatie cum ne place sa spunem azi. Iar la nivelul de vârsta a copiilor – cei mai receptivi ai comunitatilor umane – secundarii ajuta mult copiii de vârsta pe care o au ei însisi pâna la plecarea din aceasta lume: un ajutor pe care ei îl ofera celor care au mult mai putina experienta de trai pamântean – dar învata repede, ca si copii.

     Rata copiilor cu evolutie spirituala de tip secundar, plecati dintre noi pâna la 6-8 ani este foarte mare la fiecare generatie în parte, oferind un ajutor bogat pentru orientarea celor care ramân mai departe sa-si urmeze cursul vietilor.
Secundarii ramân în destin complet (si foarte complex din punct de vedere al sarcinilor pe care le ofera drept ajutor întregii comunitati umane) cam o data la 350 – 400 ani, dupa puterile de întrupare pe care si le cunosc foarte bine.