Consideratiuni de Andrei Vartic publicat la 19.11.2011
Consideratiuni
     Stiinta de a trai se leaga algebric, de pilda, la români si de strai, adica de haina, care este un construit primordial al omului, si de struna, alt construct primordial si absolut fenomenal al omului, si de a turui, care e o forma foarte veche a verbului a grai, a vorbi, chiar si a lalai, care s-a pastrat la români si in cintarea onomatopeica de tip la-la-la, dar si de construit, adica un fel de a trai impreuna cu paradoxala producere spirituala, un fel de a se manifesta altfel decit lasa Calea Naturala, care nu traieste, ci este; si de a intra sau a fi intru ceva, cum arata C. Noica, de fermecatorul construct primordial tr, - a se mai vedea inca urmatorul sir de termeni: trainic, traitor, a trancani, trasatura, treaba, trei si, mai ales, trecere, care degenereaza spectaculos in troienire si trecut; asa cum la alte etnii trairea si construirea se leaga de to be - being - building sau, pentru limba germana in combinatiile baun - bauen - ich bin = a locui/ a trai/ a salaslui/a construi - eu sint.

     Noi nu locuim pentru ca am construit, ci construim si am construit in masura in care locuim, adica in masura in care posedam calitatea de locuitori astfel verbul a fi cuprinde, la români, tot spectacolul cosmosului, inclusiv cel infinit, pe cind a trai pune in limite de fiintare mai ales viata trecatoare a omului: omul traieste, locuieste, adica construieste locul fiintarii sale, adica vremuieste, adica este muritor pe Pamint, sub Cer, primeste prin zei semne ale divinitatii supreme si salveaza Pamintul tocmai pentru acest destin, tocmai aceasta delimitare a trai - a fi ne permite sa sustinem ca a trai este mai vechi decit a fi, lucru care, cumva o fi avut legatura si cu vechea semintie sud-est europeana a tracilor, care erau traitori in Balcani, in spatiul carpato-dunarean si nord-pontic; a trai este primordial, a fi este o consecinta a trairii spirituale, a largirii spectaculoase a ariei de traire spirituala.
Poate nu exista nici o legatura intre constructul tehnologic din prima revolutie industriala din republicile italiene si constructul artistic din renasterea italiana, dar ce a provocat aurul si rosul lui Giotto sau calatoria in infern a lui Dante tocmai atunci cind republicile italiene cucereau lumea?
Ce a provocat aparitia lui Shakespeare in Anglia?
A doua revolutie industriala? Ce a provocat exceptionala muzica a compozitorilor nemti din sec. XVIII-XIX?
Exista vreo legatura intre acea fenomenala muzica nemteasca si muzica ruseasca de la finele secolului XIX, inceputul secolului XX?
Putem pune pe cintarul acelei unicale spiritualitati rusesti si nemtesti si dezastrele politice mondiale provocate de Germania si Rusia in secolul XX?
     Stiinta arheologica moderna demonstreaza astazi cu probe irefutabile ca in jurul anilor 36.000 - 30.000 BC s-a intimplat ceva deosebit, paradoxal cu humanoidul care popula la acea vreme destul de convingator Pamintul.
Vinatorul si culegatorul de Neandertal, care folosea deja instrumente create special pentru a se hrani si domina, a disparut destul de repede, probabil brusc, si locul lui a fost luat de o fiinta omeneasca identica genetic cu omul actual, fiinta care pe linga producerea logica de instrumente de vinatoare si case pentru locuire a inceput “din fasa” sa picteze naturalist (in unele pesteri din Europa de Sud-Vest) si geometric (in zonele din spatiul balcanic, carpato-dunarean si nordpontic).

     Se pare, insa, ca Homo Geometricus din Sud-Est (mai scund, dar mai priceput decit Cromagnonul din Europa de Apus) s-a impus catre inceputurile neoliticului in toata Europa si, mai apoi, a cucerit intregul Pamint.
De-a dreptul exceptionala la acest om nu era doar gindirea logica si reprezentarea ei prin semne geometrice ci gindirea logica dihotomica, reprezentarea acestei gindiri prin incrustari geometrice dedublate, simetrice, oglindite.
     Aparitia paradoxala a lui Homo Sapiens Geometricus, dotat din start cu o inepuizabila producere spirituala care a stat la baza tuturor constructurilor viitoare, pune cu seriozitate problema sensului aparitiei acestui om pentru intelegerea mai corecta a domeniului de fiintare acum, in globalizare, cind constructul omenesc, acumulat in cantitati uriase, dezechilibreaza catastrofal leaganul fiintarii. Or, fara cercetarea arheologica multidisciplinara lucrul acesta este imposibil.
Da, omul a creat Web-ul, acest paienjenis global, dar omul nu cunoaste nici catastrofele pe care le poate naste umbra acestui imens construct, nici paianjenul care se poate naste in el la fel de paradoxal ca si Homo Sapiens Geometricus pentru a prinde acolo o prada care poate fi chiar Fiintarea Omului.
     O superba amuleta paleolitica (26.000 ani BC) descoperita de arheologul român Vasile Chirica la Mitoc - Dealul Galben, linga Botosani, in nord-estul Romaniei, incrustata cu cea mai veche tabla matematica si geometrica a omului (descoperita pina acum) arata locul acestui leagan, dar si paradoxul aparitiei lui.
O alta pictura magnifica, cea de la Cuina Turcului, de pe Dunare, de la Portile de Fier, din mileniul 11 BC, descoperita de arheologul român Al. Paunescu, dovedeste continuitatea spiritualitatii geometrice a carpato-dunarenilor din aurignacian si pina la finele gravettianului.
Da, curgerea este fenomenala, imprevizibila si nemaipomenit de frumoasa. Pentru omul actual, insa, cercetarea izvorului curgerii este mai importanta decit curgerea.
Daca seaca izvorul, curgerea moare. Iar izvorul fiintarii actualului Homo Sapiens clipoceste inca dihotomic la Mitoc, pe malul riului primordial Prut.
     Despre constructul morfemic româneasc;fru se poate spune ca nu este un element de compunere intrebuintat des la formarea termenilor limbii române. Termenii care incep cu fru sint 49. Daca omitem variantele si imprumuturile recente din acesti 49 de termeni ramin doar 5 care pot fi luati la socoteala in cadrul unor cercetari de etimologie, arheologie sau antropologie lingvistica româneasca. Un sir semantic care, dupa parerea noastra, reprezinta o rinduiala de exceptie a limbii românesti. Vezi http://www.vavivov.com/art.php?id=91 Lista termenilor care au in fata morfema fur este mica de tot in limba româna. Am curatit inventarul de variante si imprumuturi recente si am ajuns la o lista de 8 termeni. Iata-i: fur, furca, furie, furis, furnica, furtuna, furuncul.
Pentru vorbitorul limbii române este vizibil (sic!!!) ca oglindirea lui fru a dus si la oglindirea-polarizarea sensului termenilor pe care ii formeaza morfema oglindita fur.
Toti termenii citati mai sus definesc o stare negativa, dureroasa, primejdioasa, stare care trece dincolo de limitele normalitatii convetuirii sociale a omului. Furul este un hot, furca - strapunge (chiar si cea de tors), e un fel de sulita, furia creaza mult rau, cel care se strecoara pe furis aduce binele doar la limita inversiunilor, furnica - pisca, furtuna - distruge, furunculul este o buba (ultimul termen poate fi deletat daca se dovedeste importul lui sigur din limba franceza).
     Intelectul “are nevoie de imagini” pentru a cunoaste (noi nu putem gindi fara imagini, sustine Cant, si nu putem intui fara concepte - “Conceptele fara intuitii sint goale, intuitiile fara concepte sint oarbe”).
Cassirer spune ca intelectul are nevoie de simboluri pentru a deosebi realitatea de posibilitate.
Natura umana a vrut, insa, sa le experimenteze chiar la originile sale pe ambele. Simbolul si imaginea au aparut in paleoliticul superior cam in acelasi timp. Drept ca patria imaginii naturaliste este Europa de Apus, iar cea a simbolului - Sud-Estul European, Dunarea, curgerea Dunarii, cea mai mareata Magistrala a Curgerii Informatiei in Paleoliticul superior si Neolicul timpuriu.
In conditiile unor comunitati umane extrem de mici, cind problema supravietuirii intregii specii (sic!!!) se punea drastic in fiecare zi, reprezentarea naturalista era un moft, o distractie (chiar daca lua formele magiei vinatoresti, care tot realiza o incercare de scoatere a realitatii din probabilitate). Cea simbolica, bitala, dimpotriva era vitala.
A biruit, cum arata istoria, reprezentarea simbolica (desi si cea naturalista revine de multe ori spectaculos pe fisierele de fiintare, cum este cazul artei antice grecesti pe care Europa de Apus inca o savureaza cu placere).

     Chiar la inceputurile sale omul a inteles, a stiut (i s-a revelat?!) ca intre a trai si posibilitatea de a fi este o mare distanta si ca posibilitatea de a fi poate deveni mai usor realitate daca intre ea si fiintarea dura omeneasca (ia-n stai o zi intreaga intr-o lunga ploaie de toamna, ciobaneasca, cum zice românul) omul construieste non-violent (sic!!!) un simbol pentru a calcula mai lesne realitatea, pentru a o deosebi de virtualitatea amagitoare si, de multe ori, mortala.
Aceste simboluri, de multe ori revelate, intuite, meditate ajuta si azi la fel de serios ca si in paleolitic.
Problema sta in faptul ca in acele vremi primordiale nu existau conceptiile care, in viziunea lui Cant, ar face posibile intuitiile. Simbolul care scotea realitatea (constructul mental sau fizic) din posibilitate, cum arata toate “documentele” trecutelor epoci, a fost revelat/ meditat/ intuit de la sine si s-a dedublat spontan, s-a polarizat, a luat forma constructurilor onomatopeice verbale organizate poetic si muzical, pe de o parte, si a imaginilor sau reprezentarilor naturaliste, dar si geometrice, logice, matematice, pe de alta parte.
Constructul de actiune ne-naturala, umana, spirituala devenea astfel realitate… Intrebarea care se isca din acest curcubeu de fiintare este daca omul poate influenta aparitia probabilitatilor de fiintare, probabilitati dintre care el este obligat sa aleaga doar una…

     Omul primordial a iubit zonele reci, nu tropicile si subtropicile.
Hiperborienii, din acest unghi de vedere, nu sint o poveste, ci o realitate.
Noi consideram ca ei, primordialii, se tineau de Marii Ghetari europeni de linga Muntii Carpati din doua motive:
- resurse inepuizabile de hrana de origine animala - turmele de reni sau de mamuti (renii au fost domesticiti pe la 16.000 BC, in special ca animale de tractiune a saniilor);
- resurse mari de sanatate - in mediul rece (sustinut si avut in apropiere datorita Carpatilor si platourilor sale /nu prea!!!/ inalte din Ceahlau, Bucegi, Cindrel, Suryanu) strasnicile maladii virale si bacteriologice patrund mai greu.
In acest sens prezinta un interes stiintific deosebit statiunile paleolitice gravettianiene de pe masivul Ceahlau al Carpatilor, din Romania. Ele demonstreaza ca cel putin inca in citeva locuri de mare inaltime din Carpati - marile podisuri de inaltime din Bucegi, Cindrel, Calimani sau Suryanu, de pilda - locuirea paleolitica a fost intensa.
Or, daca actuala incarcatura genetica a omului este eliberata de necesitatea dobindirii chinuitoare a hranei si de o mare parte din boli, dedublarea, ca reactie spirituala la atacul uritului care istoveste fiintarea, se iveste imediat: omul ridica capul spre cer si vede cum se misca Soarele, Crescentele Lunii, miscarea cerului instelat in jurul Polului Nord Ceresc, precesiunea acelui pol care schimba mereu pozitia Soarelui la echinoctiu, se intreaba de noapte si zi, de furtuna si cutremure, de frig si cald, de inundatii si seceta, de barbat si de femeie, de nastere si moarte.

     Omul, de fapt, se intreaba imediat de nemurire. Pune intrebarea cea mai fundamentala a fiintarii sale, intrebarea privitoare la obtinerea nemuririi (tocmai de aceea Platon vorbeste in “Harmides’, prin gura lui Socrate de la 432 BC, de “medicii lui Zalmoxis”, care “cunosc arta de a deveni nemuritor”, arta cunoscuta pe atunci si de brahmani, si de calugarii budisti si taoisti).
     Ca natura ofera omului diverse realitati de fiintare se vede simplu din pilda cu sezutul in jurului focului (sau a rugului modern de tabara). Arareori oamenii stau roata in jurul focului ca in desenele naive ale pictorilor antropologi.
Focul, chiar daca este intretinut de om, este sustinut si dirijat de vintul care aduce oxigen. Tocmai de aceea locul din jurul rugului, desi este egal sub aspect logic (departare egala de centru), este foarte diferit sub aspect real.
Fumul usturator, para dogoritoare diferentiaza calitativ comunitatea omeneasca. Unii sint afumati si dogoriti, altora le bate vintul rece in spate. Unii vad Luna, altii n-o vad, sau trebuie sa intoarca capul pentru a o vedea.
Ploaia te bate din fata sau din spate. Soarele te orbeste daca esti nevoit sa mergi in directia lui. Polul Nord Ceresc sta pe loc doar la prima vedere.
Dragonul il vezi ba cu capul in sus, ba cu capul in jos, adica rotindu-se in jurul Polului Nord ceresc, lucru care poate fi folosit cu succes si ca ceas zilnic (rotatia zilnica), si ca masurare unghiulara a anilor (este vorba de pozitia polului Nord Ceresc fata de linia care uneste coada si picioarele Dragonului).
Calea Laptelui se roteste spectaculos cu toate miliardele ei de stele si galactici stind tot timpul in stinga Dragonului (lucru pe care dacii l-au invesnicit geometric in constructurile lor gigantice. http://www.vavivov.com/art.php?id=425
Constructia omeneasca este o creatie logico-simbolica care imputineaza dependenta de factorii naturali (un chipiu te poate apara de lumina orbitoare a Soarelui, un cojoc iti protejeaza spatele batut de vint, riurile, muntii, copacii se prind de directia Polului Nord Ceresc actual si astfel te poti orienta sigur si atunci cind cerul nu este senin).
Constructia (mentala) se adapteaza la structurile naturale, le aduna impreuna, le modeleaza mental, le cintareste cu inima si, apoi, le schimba; prin ea omul incearca sa scape de efectele dureroase, incomode, stinjenitoare, primejdioase sau chiar catastrofale ale structurilor naturale (vint, ploaie, pojar, seceta, boli, cutremure de pamit, eruptii de vulcan, invazie de fiare, insecte, virusi, microbi etc).
     Actiunea vintului asupra focului poate fi stavilita cu o constructie care inconjoara focul din toate partile.
Daca pui peste acest construct un acoperis conic sau unghiular (in doua, trei sau patru ape, cum zice românul) poti proteja focul de ploaie. Daca construiesti in jurul focului o casa mica de tot (un cuptor) si o dotezi cu un tunel special de evacuare in sus (din piatra si lut) a fumului (horn - hogeac) poti obtine un construct extraordinar de incalzire prin care si actiunea directa a flacarii, si fumul usturator sint indepartate de la om (dar si misterul combustiei spontane, disparitiei lemnului in gura de nicaieri a focului).
Daca peretii casei ii ungi cu lut fin, amestecat cu var, mai obtii si o aparare antivirotica si bactericida de exceptie…
Daca traiesti activ intr-un mediu foarte rece, chiar polar, probabilitatea imbolnavirii in masa de boli virotice sau bacteriologice scade si ea foarte tare. Mai mult efort pentru a fiinta, dar sansele de fiintare sint cu atit mai mari.
     Pina acum am descris reactia spirituala a omului la fiintarea spirituala prin constructul de actiune. De fapt punem astfel si intrebarea privitoare la reactia omului la umbra acestui construct, care il incomodeaza in globalizare tot mai dur (chiar tragic).
Problema limitelor de constructie, inclusiv a constructiilor mentale, problema deletarii informatiei acumulate in cantitati uriase pe web (atit de uriase ca ea devine arma de distrugere in masa) nu mai poate fi trecuta cu vederea in globalizare. Tocmai de aceea cercetarea straturilor primordiale ale fiintarii omului, adica a leaganului “dedublarii reprezentarilor”, este atit de importanta pentru el.
Coliva este griu fiert amestecat cu dulciuri si nuci, care ia in final forma unei constructii comestibile conice, taiate la virf, ornata cu zahar pudra, prune uscate, miez de nuca, bomboane - de multe ori asezate in forma de cruce - care se da de pomana la inmormintari sau parastase, adica la pomenirea mortilor.
Interesul nostru tinteste acum termenii limbii române care au aceeasi baza prefixiala coli ca si termenul coliva, care, cum am aratat, denumeste o foarte veche mincare ritualica facuta din griu (ce a devenit o ”pasiune” ritualica, zicem noi, a poporului sedentar carpato-danubian dupa ce a iesit de sub influenta Marelui Ghetar). Acesti termeni s-au dovedit a fi foarte vechi si foarte putini. Ei sint :
coliba (o casa mica, saracaciosa, un adapost provizoriu, in majoritatea cazurilor in doua ape, de multe ori “circulare” / dar tocmai aceasta este valoarea lui cea mai mare/ pentru o ameni si animale facut din birne, ramuri, bete si acoperit cu paie, stuf, frunze);
colier (sirag, salba, colan de margele, de pietre scumpe care se poarta in jurul gitului);
colina (forma de relief mai mica decit dealul, colnic, delusor);
colind (cintec traditional cintat de copii, de flacai sau de adulti cu prilejul sarbatorilor de Craciun, dar si a colinda, actiune de cutreierare a imprejurimilor prin mers ritualic, cu scop magico-religios);
coliva - vezi mai sus
colivie (cusca mica facuta din vergele de metal sau lemn in care sint tinute pasarile cintatoare sau decorative - dar si constructia de metal care serveste la transportarea muncitorilor si a materialelor in adincul unei mine - atragem atentia aici ca mineritul este deosebit de vechi pe teritoriul românesc, poate cel mai vechi din lume daca tinem cont de metalurgia nativa din Neoliticul timpuriu si chiar din Paleolitic, care, se vede, s-a manifestat in zona carpato-dunareana mai inainte ca in Sumer).

     Toti acesti termeni, cum vom arata imediat, au o baza structurala si functionala comuna.
Coliba, coliva, colina si colivia denumesc constructii conice sau piramidale, orientate in sus, iar termenii aflati inca in uz au o vechime care poate fi dusa inapoi pina la timpurile primordiale din paleolitic.
Termenul colina denumeste un obiect natural. Dar si un tell/tumul artificial este numit de taranul român (ca si de cel arab, turcmen, pachistanez, mexican, peruan) tot colina. Adica termenul colina reprezinta un fel de trecere de la termenii care definesc un obiect natural si ceilalti, care denumesc constructuri artificiale.
Analiza termenilor coliva si colivie arata ca semnificatiile termenilor nu sint date de radicalul liv, ci de constructiile sufixiale de la sfirsit.
Schimbarea semnificatiei “se face” cu ajutorul sufixelor ba, va, na, via, dar misterul ramine tot dupa constructia prefixiala co, care are aceeasi putere semnificatva ca si con, ce insemna, cum se stie, impreuna cu.
Deci, impreuna cu silaba li elementul de compunere co aduna in limba româna doar citiva termeni, majoritatea dintre ei asemanatori ca aspect fonemic - coliba, coliva, colina si colivia sint constructii naturale sau artificiale de o anumita forma, avind la baza, precumpanitor, o forma rotunda, adica un ocol, adica o constructie spatiala care nu urmeaza calea cea mai dreapta, ci un perimetru in forma de cerc, adica tocmai baza constructurilor pe care le desemneaza termenii cercetati de noi.
Cum s-a intimplat ca tocmai actiunea de a ocoli a dat denumirea, prin adaosul algebric al citorva compusi sufixiali la morfema coli, a termenilor atit de diferiti coliba, coliva, colina, colivie?

     Raspunsul, se pare, poate fi gasit in termenul colind, pe care l-am ocolit cu buna stiinta pina acum.
Actiunea de a colinda, nu reprezinta, cum am accentuat, doar cintecul ritualic despre care am vorbit, ci si actiunea de a umbla din loc in loc, de a strabate, de a cutreiera, de a bate un drum (care in timpurile stravechi, primordiale insemna inconjurarea ocoalelor satelor paleolitice si neolitice cu scop magico-ritualic, cum mai fac si astazi preotii ortodocsi ai românilor). Ba si colierul, cu toata baza lui etimologica moderna, frantuzeasca, este pina la urma reprezentarea simbolica tot a unui ocol, a unui cerc, a unui mers ocolit (dat fiind ca acelasi colier poate lua forme diferite dupa scoaterea lui de la git, dar poate sa reprezinte chiar prin valoarea componentelor sale praguri diferite de pretiure sau intelegere - un colier poate fi construit din margele de aur, din pietre scumpe, din cupru sau lut ars, din scoici marine sau dinti de fiare. Unele din aceste mici obiecte pot fi incrustate cu mesaje importante - ca la daci sau egipteni - altele cu ornament simplu).
Observam astfel, ca puterea de denumire a morfemei coli, ca si in cazul morfemei fru, nu este intimplatoare. Desi denumeste termeni foarte diferiti ca semnificatie ea ii aduna cu o functie comuna - ocolul sau ocolirea (adica o limitare logica a nesabuintelor omenesti, limitare care salveaza de pericol).
O etimologie serioasa a limbii române ar putea acum sa cerceteze cum s-a intimplat ca morfema coli + prefixul ba a dat termenul coli-ba, care este un fel de casa primordiala, un fel de a lega - li - mai multe bete - ba - impreuna - co -
La fel s-ar putea estima puterea sufixului va din coli-va (a lega impreuna, prin fiertura, griul care sustine viata) - de a desemna forta regenerativa a griului care se transmite ritualic omului prin comunicarea sau provocarea pe care o realizeaza coliva cu lumea de dincolo; omul foloseste griul modelat special in constructul coliva pentru a face legatura cu stramosii care pazesc (sau echilibreaza) rosturile bune ale fiintarii.
Coliva insemna, poate, un semn al traitorilor ca viata dainuie si ca cel care e pornit spre lumea de dincolo merita se fie primit acolo tocmai pentru acest merit.
Prezenta lui va in po-va-ra sau po-va-ta nu ar fi atunci deloc intimlatoare. Coli-va transmite stramosilor po-va-ra vietii si asteapta de la ei povata pentru a face viata mai usoara.
     Cine a pus coliva in acelasi fisier de semnificatii ocolitoare ca si coliba, colina sau colivia?
Ar fi putut atotputernicul joc al intimplarii sa realizeze de la sine aceasta culegere de termeni ocolitori ai limbii române din cimpul universal al fiintarii omenesti?
Sau, poate, tocmai entropia organizeaza de la sine acest sirag naucitor de semnificatii rotunde, ocolitoare, pazitoare?
Poate, tocmai entropia dedubleaza constructurile spirituale asa cum dedubleaza celula din ratiuni pe care, iar si iar poate, nici nu trebuie sa le cunoastem?

     Omul primordial care a trait in Europa pe la 30.000 BC a ales, a ridicat, a batut, a plamadit, a cioplit, a sfredelit, a taiat, a slefuit, a unit, a inaltat, a limitat, a muls, a tuns, a strapuns, a ascuns etc pentru a scoate din probabilitate (posibilitate) anumite constructuri care l-au ajutat sa supravietuiasca. Cine, insa, a pus in probabilitate acele constructuri? Nu stim.
Nu putem sti. Stim, insa, ca omul primordial a descoperit o metoda minunata de a transforma probabilitatea in realitate prin utilizarea constructului simbolic.
Aceasta logica prealabila a viitoarei creatii a permis omului sa adune elementele naturale necesare noului construct si sa le modeleze pentru a le uni in noua coabitare, constructura, constructie. Scoaterea lui formala din probabilitate / posibilitate cu ajutorul constructului simbolic este tocmai actiunea de a construi, de a crea un con-struct, o forma ne-inerenta, un fel de a trai impreuna in armonie a mai multor elemente diferite, pregatite special de constructul simbolic pentru acest coabitat.
     Am aratat deja ca din timpurile cele mai vechi omul a inteles rostul benefic al constructiei simbolice non-violente pentru scoaterea constructului vital din probabilitate.
Folosirea miinii pentru construirea acestor proiecte simbolice a urmat un drum bine cunoscut de om.
Formele probabile ale viitoarelor constructii erau desenate cu mina de cel caruia ii fusese revelate pentru a fi vazute si de ceilalti membri ai comunitatii.
A vedea proiectul sau constructul simbolic, probabilitatea, era mai important decit a auzi, a gusta, a mirosi, a pipai si, chiar, a vorbi. Viitorul construct era scos din probabilitate dupa revelarea lui prin desenarea sau incrustarea mai multor variante. Asa putem face. Sau asa.
Ceilalti vad, se uita, mediteaza, comunica intre ei tot cu ajutorul simbolurilor, si decid - asa! aratind cu degetul aratator, tocmai cu acela care a si construit planul simbolic pe nisip sau l-a desenat pe o piatra cu un carbune sau cu o creta.
     Noua creatie (iesirea univoca a Constructului din probabilitate) incepe de la a cresta cu o creta. Ce? Proiectul animalului care trebuie vinat? Proiectul casei care trebuie construita?
Ultimul este mult mai important pentru devenirea omului (devenirea nu inseamna evolutie!!!) decit primul.
Desenului grafic i se adauga culoare. Unei linii verticale i se adauga una paralela sau orizontala, adica perpendiculara. Linia paralela, linia perpendiculara…
Crucea, care are o vechime primordiala… Ce cucerire neintrecuta inca, a spiritului omenesc.
Reactiunea negativa, anihilatoare a actiunii a fost crestata de omul primordial astfel:
><
Reactiunea benefica, nascatoare si renascatoare, reactiunea la actiunea-unghi de anihilare, a fost crestata astfel:
<>
Aparitia acestui formidabil insemn la Mezin (18.000 BC) dovedeste exceptionala forta spirituala a omului din paleoliticul Sud si Est European. Stia oare acel om sa provoace actiuni si reactiuni anihilatoare de tip >< si benefice, de tip rombic <>?
Cum sa polarizam rombic actiunea cu reactiunea ca sa provocam regenerarea benefica, nu incrincenarea si anihilarea, fara de care tot nu se poate.
Dar nu toate constructurile reale ale omului sint vitale, veti spune? Corecta intrebare si foarte trebuitoare mai ales acum, in globalizare, cind instrumentele de scoatere din probabilitate nu mai sint gestionate de zei, ci de computer.
     Bogatia, varietatea constructurilor simbolice din Sud-Est-ul european a fost net superioara sub aspect vital constructurilor naturaliste din vest. Prin constructurile sale simbolice omul din Est a dat imbold dezvoltarii civilizatiei actuale (omul din Sud-Est la un anumit moment s-a polarizat in polul rustic cu cel din Anatolia si Rasaritul Apropiat, care a mers pe calea urbanizarii fiintarii sale).
Desi au coexistat mult timp, este sigur ca omul care aducea din probabilitate in realitate noi obiecte, lucruri si chiar fenomene (imblinzirea focului, construirea casei, inacrirea laptelui, risnirea griului) prin utilizarea constructurulor simbolice si geometrice din Sud-Est a avut mai multe sanse pentru a supravietui decit cel care desena naturalist in Apus. (acest om naturalist a revenit in virful topului cu ajutorul grecilor, apoi a romanilor, a fost iar inghesuit in Evul Mediu, mai ales in Bizant prin acele acte tulburatoare de nimicire a icoanei, apoi a revenit in Renastere ca sa fie pur si simplu torpilat de vechea reprezentare plastica simbolica si geometrica prin artele plastice moderne - impresionismul, postimpresionismul, cubismul, fovismul, abstractionismul, constructivismul etc).
Omul primordial din Sud-Est primea (prin revelatie, meditatie) din probabilitate mai multe constructii logico-simbolice mentale care deveneau mai apoi desen (alegere, soarta), cuvint, bat, coliba, coliva, colind. (descintec - des cintec, mantra - se pare ca omul primordial controla cu des-cintarea veridicitatea unor scoateri din probabilitate… des-cintatul rezona sau nu rezona cu cimpul informational de profunzime care determina vitalitatea noului construct, cintecul organiza iesirea din probabilitate, cintecul putea fi un operator/orator al viitorului construct, cintecul, constructie onomatopeica, muzica, nu are nevoie numaidecit de cuvinte pentru a influenta acel cimp - tobe, tipete, chiuituri unite prin legile naturale ale muzicii aduceau imbunarea zeilor sau a stramosilor).
     Devenirea este purata de liberatatea universala care, in limitele care pot fi cunoscute de om, se manifesta prin intimplare.
Construirea unui pod-punte, a unei case, a unei opinci, a unui colier, a unui bat/stilp ritualic nu mai este pura intimplare.
Construirea de catre omul paleolitic a strapungatoarelor, a razuitoarelor, a maciucilor, a fuselor nu mai poate fi conceputa ca simplu act al intimplarii de actiune a omului.
Construirea acestor instrumente primordiale reprezinta de fapt manifestarea univoca a legilor universale ale actiunii si reactiunii. Strapungatorul, razuitorul, maciuca, fusul nu au fost doar instrumentele omului primordial, ele sint si instrumentele Devenirii Universale.
Coliba, colier, colina, colind, coliva, colivie ca si fruct, frumos, frunza, frunte, frupt (un sir frumos din structuri naturale, deci inca si mai vechi decit constructurile ne-naturale rinduite mai inainte) sint instrumente ale fiintarii omenesti, dar si ale Devenirii universale.
Desi sta, parca, dincolo de om, Devenirea Universala este chiar omul. Ea l-a creat pe om, de la sine, pentru a realiza ceva care nu ne este dat sa cunoastem. Si slava Domnului ca este asa!
     Omul de Mitoc stia (si nota) a numara pina la 9 fara a utiliza cele 10 degete de la mina (cum s-a speculat mult timp), stia adunarea si scaderea, inmultirea si impartirea mentala, asa cum o cunoastem noi azi.
Paradoxala, exceptionala, fulminanta chiar, ramine insa continuitatea stranie a acestui algoritm al cifrei 9 in spatiul paleolitic al carpato-dunarenilor.
Fiindca si la Mitoc, si la Cosauti, si la Cuina Turcului, adica timp de 14-15 milenii, omul si-a incrustat cu tarie limitele sale de 9 la fel cum face inca si azi poporul românesc in nenumaratele sale mituri si legende cu 9 mesteri mari, 9 manastiri, peste 9 mari si tari (element regasit, cum se stie, si in mitologia multor popoare, dar aparut logic, matematic, geometric si pastrat pina in zilele noastre - ca suita de 9 linii paralele - doar in spatiul carpato-dunarean).
Cifra 9, reprezentata la Mitoc si Cuina Turcului prin 9 linii paralele, se manifesta, astfel, atunci, ca o limita de cunoastere a omului, o limita care il salva pe omul primordial de pericol. Care pericol, insa, era cel mai devastator pentru acel om? Poate pericolul mortii premature, adica nereusita (sic!!!) unei incubatii de 9 luni in burta femeii, poate legatura dintre aceste 9 luni pre-natale si cele 9 orificii ale omului, poate faptul ca se nasteau mult mai putine femei decit masculi (lucru care o fi stimulat atitea mituri antice despre furtul femeilor, lucru care, in timpurile neolitice, o fi creat si triburile razboinice de alungati din spatiul matca, preponderent triburi de barbati razboinici, nesedentari, viitorii indo-europeni care au devastat spatiile de origine pe la 3200-3000 BC).
Dar, poate, cel mai strasnic pericol pentru fiintare il prezentau creaturile virtuale care nu se compuneau in structura lor de profunzime din multiplii lui 9!
De ce 9 (si nu 10) a fost scos din probabilitate si a luat forma de construct simbolic din 9 linii paralele?
Ce realiate (constructie reala) trebuia sa fie construita (poate a si fost construita) in baza acestei constructii simbolice din 9 linii paralele scoase si ele tot din probabilitate?
Si care e pericolul de la care ne salveaza cunoasterea acestei limite de 9 linii paralele, incrustate si la Mitoc, si la Cuina Turcului?

     (Va mai amintiti basmul cu zeita care, transformata in musca sau albina, se aseza pe Ileana Consinzeana cea reala? Daca Fat-Frumos alegea gresit, el era sortit sa moara - si cu el, posibil, tot neamul lui de oameni.
Sa aleaga corect fara ajutorul zeitei albina, musca sau tintar tot nu era posibil. Pentru a ne salva de pericolul desfiintarii trebuie, deci, sa-i ajutam dezinteresat pe zei - asa cum fat-Frumos ajuta zeitatile musca, albina sau tintar - ca ei sa ne poata ajuta pe noi.
Va mai amintiti naucitoarea si tragica poveste de dragoste din “Nevski prospekt”? Este prima si, poate, cea mai fundamentala cercetare a incilcirii tragice a omului in meandrele “comunicatiei universale” - “vseobsciaia comunicatia” - construita de om cu propriile miini, adica despre iluzoriile magistrale de comunicare ale omului modern, realizata de genialul, arhaicul malorus N. V. Gogol in Sanct-Petersburg, in una din cele mai construite metropole ale omenirii de la 1830.).
     Raspunsul la intrebarile noastre, puse investigatiei stiintifice, nu va fi usor de obtinut.
Chiar daca pictura matematico-geometrica de la Mitoc (urmata de cea de la Mezin, Cosauti, Cuina Turcului) are vechimea necesara credibilitatii omului de stiinta modern, lui tot ii este greu sa inteleaga rostul fundamental al stiintei marelui chinez - cunoasterea limitelor de intrebuintare ale denumirilor ne salveaza de pericol [Tao Te Thing].
Cele 9 linii paralele de la Mitoc reprezinta, desigur, o limita. Dar o limita a caror facultati? Totul indica ca e vorba de o limita a constructurilor de actiune ale omului. O armonizare a acestor constructuri cu constructul de fond al cosmosului. O limitare a acestor constructuri, fiindca adunate prea multe ele imbicsesc fiintarea.
     Dar demonul care ne paste iluziile solicita tot mai multe si mai multe probabilitati pentru a pune la incercare puterea omului de a-si zidi constructurile de actiune in limitele posibilului si ale realitatilor vitale. Si omul, pentru a nu cadea in prapastia desfiintarii, trebuie sa aleaga volens-nonlens din curcubeul acesta de probabilitati doar solutiile reale.
Iluziile trebuie deletate fara mila. Necrutatoarea Lethe nu poate fi alungata din inima si mintea omului.
     La capatul iluziilor, cu siguranta, nici o albina nu aduna miere. La capatul iluziilor nici un tunel nu are luminita. La capatul iluziilor nici un om nu mai are sanse vitale.
Iar masinile moderne de fabricat probabilitati arhiveaza cantitati uriase de nedeterminari, atit de uriase ca bunul neamt Heisenberg nici nu-si da seama ca formula lui a trecut demult din domeniul mecanicii cuantice in cel al mecanicii existentiale.
Si bunul neamt Cant isi plimba, poate, zadarnic si hamletian, necesitatea aparitiei imaginii gintelor prusace pe la Konigsberg pentru a da sanse gindirii ca sa deosebeasca posibilitatea de realitate cu ajutorul conceptiilor cladite pe intuitii si a intuitiilor cladite pe conceptii…
Pe la Konigsberg, insa, nimeni nu mai vorbeste azi nemteste… Realitatile de la 2001 nu se mai potrivesc cu cele de la 1801 (care nu mai incap nici in domeniul posibilitatilor).
Un simplu “enter”, apasat pe computerul care se gaseste aproape pe toate mesele din lumea euro-atlantica, poate scoate din fiintare omul modern asa cum tot o nedeterminare determinata incorect l-a scos din fiintare si pe dinozaur, si pe omul de Neandertal, si pe prusacii de la Konigsberg.

     Omul modern trece cu indaratnicie si de multe ori cu violenta feroce peste limite simbolice ale fiintarii sale si aduce cu bucurie natinga in realitate (cu ajutorul simbolurilor - steaua rosie, zvastica, formule matematice sau scheme geometrice, bombele atomice si megapolisul, clonarea biologica si arhivarea iluziilor etc) posibilitati tragice de fiintare pe care nu le poate tine in friu (eliminarea rasiala, bomba atomica sau cea ecologica, manipularea maselor imense de oameni prin mediile informationale, inclusiv manipularea istoriei, ca in Palestina sau Cosovo, intoleranta religioasa sau etnica, si, prin acumularea iresponsabila de iluzii, bomba informationala!!!).