Reflectii asupra revolutiei ruse - continuare de Nicolai Berdiaev publicat la 19.11.2011
Reflectii asupra revolutiei ruse - continuare
     Sentimentele si conceptiile religioase devin, neîndoielnic, mai profunde în Rusia. Rusii, îndurând cele mai grele încercari, traiesc într-o atmosfera de tensiune religioasa. Asprimea si gravitatea vietii, apropierea mortii, caderea tuturor iluziilor materiale si pierderea lucrurilor pamântesti, care robesc spiritul omenesc - toate acestea fac apel la Dumnezeu si la o viata spirituala. Intelectualii care au fost ostili credintei timp de un secol si predicau ateismul care a sfârsit prin revolutie încep sa se întoarca spre religie. Este un fenomen nou. Si, în Rusia chiar, aceasta miscare spre viata religioasa nu este imprimata de nici o lacomie, nu este legata de nici un plan de restauratie sau de dorinta de a face sa se restituie bucuriile pierdute ale vietii.
     Rusii au trecut printr-o reala experienta spirituala, si-au modificat aprecierea lor asupra bunurilor existentei.
Trebuie spus cu regret ca Biserica ortodoxa rusa, în occident, sufera uneori, în exilul sau, apasarea si jugul politicii de dreapta care reproduce pe o scara mica relatiile vechi între Biserica si stat.
O atitudine utilitara si politica fata de Biserica nu va îngadui nici renasterea Bisericii, nici a Rusiei. Biserica nu se poate lega de o forma politica fixa, oricare ar fi aceasta. O atitudine de dezinteresare spirituala fata de Biserica, graba la sacrificiu si la renuntarea la bunurile si privilegiile pamântului, pot singure sa duca la renasterea religioasa si la salvarea tarii noastre.
     Nu mai este nici ceasul saduceilor, nici al fariseilor. Este timpul sa realizam în viata adevarul Evangheliei. Viitorul Rusiei depinde de credinta poporului rus. Oricare politician trebuie sa înteleaga si sa se supuna acestui adevar. Cel mai de seama dintre duhovnicii rusi (staret) îmi povestea, în ajunul expulzarii mele din Rusia, cum comunistii si militarii armatei rosii veneau sa i se marturiseasca zicând ca nu mai sperau nici în Denikin, nici în Wrangel, ci în interventia Duhului Sfânt în sânul chiar al poporului rus pacatos. Era aceasta nu numai o voce religioasa, ci o voce cu mult mai autorizata a se pretinde nationala decât aceea a emigrantilor rusi, care se considera nationalisti si patrioti, dar care nu au încredere în poporul rus.
Cuvintele acestui batrân au sunat pentru mine ca niste cuvinte venite din alta lume. O lume în care nu este loc nici pentru „dreapta", nici pentru „stânga", nici pentru lupte de partide politice, nici pentru lupte de clasa pentru interesele lor materiale. Si trebuie sa ne orientam noi însine spre o alta lume, pentru a gasi în ea criteriul necesar judecatilor noastre, precum si energia necesara actelor noastre.
Idolatria mincinoasa a statului trebuie biruita prin religie. Nu avem nici dreptul, nici puterea de a ne considera în afara de Rusia si de poporul rus, în afara de soarta lui totala. Destinele omenesti au fost unite la un loc; nu mai este destin individual izolat. Acesta este sfârsitul indivualismului. Trebuie îndurate pâna la sfârsit toate încercarile si toate suferintele împreuna cu poporul rus si cu pamântul rus.
Rusia este, înainte de toate, acolo unde sunt pamântul si poporul sau. Chiar numai contactul cu pamântul rus este deja un început de vindecare, o întoarcere la izvoarele vietii. Iata pentru ce psihologia specifica a emigrantilor este o psihologie a pacatului în care s-au sleit izvoarele vietii. (Ceea ce nu vrea sa însemne ca aceasta psihologie exista, în mod necesar, la toti rusii locuind în strainatate).
     Rusia nu poate fi salvata decât prin ea însasi, prin transformarile vitale dezvoltându-se în chiar Rusia. Poporul nu vrea sa moara si se salveaza prin chiar necesitatile vietii; puterea bolsevica este constrânsa sa se adapteze vietii.
Nu putem avea credinta în opera de creatie sovietica; ea este un cosmar mai oribil decât distrugerea sovietica. Este sistemul lui Sigalev - unul dintre personajele lui Dostoievski din „Posedatii", este sistemul „crescatoriei" aplicat oamenilor.
     Nu-i decât o aparenta ca bolsevicii ne surprind prin forta lor. Ei sunt însa îngrozitor de neputinciosi si operele lor sunt marcate de banalitate si plictiseala. Ei imita pe oamenii puternici; dar, îndaratul a toate acestea, este poporul rus si nu vor putea opri ca acesta sa traiasca si sa ramâna un mare popor, cu daruri superioare.
In sânul Rusiei, în adâncurile ei invizibile, se încheaga formatii moleculare care pregatesc salvarea ei. Si voi însiva puteti lua parte la aceste elaborari vitale si sa modificati rezultatele lor, daca va simtiti spiritualiceste în sânul poporului rus si al pamântului rus.
Nu este nimic mai imoral decât maxima: „Cu cât merge mai rau, cu atât aceasta valoreaza mai mult". Numai aceia pot accepta un astfel de principiu care sunt indiferenti si la rau si la bine. Din contra, cel care este cu Rusia, cu pamântul si poporul rus, nu poate dori decât ca lucrurile sa mearga mai bine pentru el.
Si sfârsitul chiar al bolsevismului va veni prin ameliorarea si nu prin agravarea starii actuale a Rusiei.
     Viata în Rusia este un supliciu, o învoiala la sacrificiu si la martiriu, la umilinta. Dar, prin acest supliciu si sacrificiu, Rusia se ridica; ea îsi pregateste salvarea. Numai faptul de a trai în Rusia sovietica reprezinta deja o activitate spirituala neîntrerupta, o rezistenta morala în fata otravii care infecteaza suflul vietii.
Puterea comunista constrânge la ascultare prin foame si coruptie. Si este greu celor slabi sa reziste. Ne amintim cu mirare de plângerile indignate pe care le provocau sub vechiul regim lipsa libertatii si faimoasa tiranie. Totusi, exista în aceasta epoca o enorma libertate în raport cu ceea ce avem sub regimul sovietelor. Totul se va petrece altfel decât gândesc cea mai mare parte a emigrantilor si a reprezentantilor partidelor politice. Vor fi multe surprize.
Eliberarea va veni nu de unde oamenii astepta, ci de unde o va trimite Dumnezeu.
Nu se poate presupune ca salvarea va veni din Europa, care nu are a face nimic cu noi si care, ea însasi, este în agonie. Nu se poate violenta poporul rus; trebuie sa contribuim la regenerarea lui dinauntru.
Revolutia trebuie sa se epuizeze si se va extermina singura. Este ceva bun în faptul ca bolsevismul dureaza asa de mult, ca nu este rasturnat din afara si prin forta. Ideea comunista s-a necinstit ea însasi, ea nu mai poate avea cea mai mica aureola; otrava nu va patrunde deci pâna la maruntaie. Miscarea vindecarii este lenta, dar este o miscare organica. Este, înainte de orice, expiatia minciunii, iesirea din împaratia spectrelor si fantasmelor spre realitate.
     Ceea ce este cel mai urgent pentru acum este a întari primatul activitatii spirituale asupra celei politice; este indispensabil a lupta spiritualiceste contra cosmarului însângerat care învaluie lumea.
Predominarea politicii creste acest cosmar si mareste setea de sânge. Acum este momentul de a salva libertatea spiritului omenesc.
Chestiunea se pune din nou pentru popoarele crestine: Vor ele sa ia în serios crestinismul, vor ele sa-si puna toata vointa lor la realizarea lui?
Daca popoarele crestine nu se preteaza la o tensiune sublima a spiritului moral pentru îndeplinirea caii crestine, daca ele nu arata deloc în acest sens cea mai mare activitate, va triumfa atunci comunismul ateu în lume.
Spiritul liber însa, spiritul de eliberare, trebuie sa lucreze independent de fortele care predomina si triumfa.
     Crestinismul revine la starea în care se gasea înainte de a aparea Constantin. El trebuie, din nou, sa întreprinda cucerirea lumii.