Austria de Lelia Mihail publicat la 07.01.2012
Austria
     Locuit inca din antichitate, teritoriul care poarta azi numele de Austria a fost partre din imperiul roman, dupa caderea caruia, a fost invadat de bavarezi.
Carlemagne a oferit-o casei de Babenberg, si anume lui Leopold de Babenberg în 976. Leopold(Luitpold) o primeste ca zestre, intrucat era fiul lui Judith, ruda sa.
     Sa incepem cu primele insemnari documentare.
Ruthardus - Raduald (745-768), de origine franca si Hermenlindis, fiica reginei francilor, Bertrade si sora presupusului Charlemagne sunt parintii lui Warinus (Guerin).
Warinus (Guerin) von Altdorf, II (c.750 - 790) si Adalind sunt parintii lui Isembart von Thürgau.
Isembart von Thürgau, Master of the Palace of Altdorf (750 - 806)si Thietrada des Franken (c.774 - 821) sunt parintii lui Hunfrid.
Hunfrid (I) a fost Margrave de Istria si, potrivit unor surse, Duce de Friuli de la 799 la circa 804. El a fost fondatorul familiei numita Hunfridings.
Se presupune ca s-a casatorit cu Hitta (Hidda) Udalriching.
Desi, intre timp se mutasera in Bavaria ei sunt considerati dinastie franca.
     Din anul 804 Raetia (Istria, Croatia) este condusa de Ducele Ioan, despre care nu stim cine este.
La un moment dat apare nepotul lui Hunfrid, Adalbert II (c.835 - 905) care se casatoreste cu Judith di Friuli, care avea un fiu Luitpold von Babenberg, Markgraf von Österreich (940 - 994).
Dar Judith mai avusese inca 2 soti inainte, printre care si pe Heinrich I von Babenberg, Margrave of Austrasia, dux Franconiae (c.825 - 886) cu care avusese copii. Luitpold era insa fiul lui Arnulf de Bavaria. Prin mama lor acesti copii de la 3 soti mostenesc tot ce a obtinut Judith prin casatorii.
     Prin casatoria ei cu Adalbert II ea uneste vechea dinastie Hunfridings cu cea de Babenberg.
Luitpold are mai multi fii, cel mare fiind Ernst I Babenberg,(c.985 - 1015) urmat de fratele sau Adalbert (c.987 - c.1055) caruia ii urmeaza fiul, ErnstII(1027 - 1075).
[Casa Babenberg are doua ramuri, ramura veche numita si Poponida, de origine franca si care avea Turingia ca fief.
Adversarii lor erau familia Conradiana care a luptat pentru a lua puterea din mina celor de Babenberg.
Pierzind puterea in favoarea conrazilor, au primit ca recompensa Ducatul Austria care era al Bavarezilor]
.
Lui Ernst II ii urmeaza fiul sau, Leopold II (1050 - 1095) si pe acesta il urmeaza fiul, Leopold III(c.1073 - 1136). In 1106 sa casatorit cu fiica împaratului Henric al IV, Agnes, vaduva lui Frederick I de Suabia.
El a refuzat coroana imperiala, in 1125. Este considerat patronul spiritual al Austriei. Fiul lor, Leopold IV(1108 - 1141) a devenit Margrave, în 1136, si în 1139 a primit de la regele german Conrad III ducatul de Bavaria, care a fost pierdut de catre Henry cel Mândru. Fratele lui, Henry (supranumit Jasomirgott- "Asa sa ma ajute Dumnezeu!") a devenit conducatorul Austriei la moartea lui Leopold în 1141. S-a casatorit cu Gertrude, vaduva lui Henric cel Mandru, el a fost investit în 1143 cu titlul Marele Duce de Bavaria.
în 1147 a plecat în cruciada, si dupa întoarcerea sa, a renuntat la Bavaria. Drept compensatie pentru aceasta, Austria, al carei capitala a fost transferata la Viena în 1156, a fost ridicata într-un ducat Minus Privilegium. In lipsa lui, Gertrud moare la nastere si el se casatoreste cu Teodora Komnen.
Aceasta familie va avea de acum doua ramuri. Una germana, urmasii Gertrudei si una bizantina, urmasii Teodorei.
Gertrud a avut doar fete asa ca la tronul ducatului va veni Leopold V, fiul Teodorei.Acesta se casatoreste cu o printesa unguroaica, Ilona. Este urmat de fiul sau Ludovic VI, cel Glorios (1176 - 1230) si apoi de nepotul, Frederic II, care a vrut sa ridice Austria la rang de regat dar n-a reusit. N-a avut urmas asa ca ducatul revine sorei lui, Agnes, casatorita cu Albrecht I, saxonul.
Fiul lor Bertrand, nu are copii asa ca este urmat la tron de Albrecht II(c.1244 - 1298) casatorit cu Agnes Gertrude de Habsburg.
     Se instaleaza acum Habsburgii la tron in Austria. Pâna la sfârsitul primului razboi mondial, istoria Austriei se confunda în mare parte cu cea a dinastiei sale conducatoare, dinastia Habsburgilor.
Fiul lor Rudolf I (c.1284 - 1356) este urmat de fiul sau cel mare, Wenceslas I, (c.1337 - 1388) urmat de fiul sau, Rudolph III(1367 - 1419). Nu are urmas asa ca-i urmeaza fratele sau, Albrecht III (1374 - 1422), urmat de fiul Albrecht IV si de nepotul Albrecht V. Acesta domneste doar un an si este urmat de Wladislaus V, fiul sau cu Elisabeta de Boemia. A domnit peste Ungaria, Boemia si Austria.
Dup el, conducerea celor 3 tari a revenit la 3 persoane diferite.

La tronul Austriei a urcat Frederic al III-lea (1415 - 1493), care era si Imparatul Sfintului Imperiu Roman, ca si urmasul sau Maximilian I (1459 - 1519).
     în secolele XIV si XV, habsburgii au început sa acapereze teritorii învecinate cu Ducatul Austriei.Frederic al III-lea în 1438, ducele Albert al V-lea al Austriei a fost ales ca succesor al tatalui sau vitreg, împaratul Sigismund. Desi Albert nu a domnit propriu zis decât un an, de atunci încolo, fiecare împarat al Sfântului Imperiu Roman avea sa fie un habsburg, cu o singura exceptie.
Habsburgii au intrat si în posesia unor teritorii care nu faceau parte din cele ereditare.
în 1477, arhiducele Maximilian, singurul fiu al împaratului Friedrich al III-lea, s-a casatorit cu Maria a Burgundiei, aducând astfel mare parte din tarile de Jos sub autoritatea familiei lui. Fiul sau, Filip cel Frumos, s-a casatorit cu mostenitoarea Castiliei si Aragonului, intrând astfel în posesia Spaniei, inclusiv teritoriilor controlate de aceasta în Italia, Africa si Lumea Noua.
în 1526, în urma Bataliei de la Mohacs, au intrat sub stapânirea Austriei regiunea Boemia si partea Ungariei care nu fusese anexata de Imperiul Otoman.
     Expansiunea otomanilor în Ungaria a dus la conflicte repetate între Austria si Imperiul Otoman, în special în cadrul asa numitului Razboi Lung, 1593-1606.
Asediul Vienei din 1683 a oprit avansul Imperiului Otoman în Europa.

în urma domniei lui Leopold I (1657-1705), si apararii reusite a Vienei în 1683 (sub conducerea regelui Poloniei, Ioan al III-lea Sobieski), o serie de campanii au avut ca rezultat includerea întregii Ungarii sub stapânire austriaca, prin tratatul de la Karlowitz din 1699.

împaratul Carol al VI-lea renuntase la multe din teritoriile dobândite de imperiu în anii precedenti, deoarece vedea apunerea dinastiei habsburgilor ca un fapt iminent. Carol a fost dispus sa ofere teritorii altor puteri europene în schimbul recunoasterii de catre acestea a fiicei sale Maria Tereza ca mostenitoarea lui.

Odata cu înflorirea Prusiei, dualismul austro-prusac a început în Germania. Austria a participat, alaturi de Prusia si Rusia, la prima si cea de-a treia împartire a Poloniei (1772; 1795).
Dupa victoria de la Austerlitz, Napoleon desfiinteaza, în 1806, Sfântul Imperiu Roman.
Dinastia de Habsburg promite o revansa, dar, pentru moment, Austria este scoasa din razboi.
împaratul Franz al II-lea al Sfântului Imperiului Roman îsi luase titlul de Franz I al Austriei în anul 1804. Din 1807 apelurile secrete anglo-ruse ca Imperiul Austriac sa intre în razboi devin presante. Habsburgii vad în acestea o sansa de a-si salva prestigiul.
Sigur de ajutorul coalitiei, imperiul intra, în 1809, în razboi. Cu toate acestea, lucrurile aveau sa se complice. General exceptional, Napoleon îi aduce la respect pe Habsburgi si, printr-o serie de victorii fulgeratoare, Coalitia este zdrobita.
     Devenit cancelar al Austriei, ultraconservatorul Klemens Metternich încearca sa reînvie coalitia. Abil diplomat, precum Napoleon era un mare general, Metternich, care fusese ambasador la Paris, îsi dadea seama de greselile stupide pe care le comisesera puterile antinapoleoniene în precedentele lor campanii împotriva Frantei. Totodata, Metternich stia ca îndemnurile Angliei de a continua razboiul în momentul respectiv erau vorbe în vânt. în consecinta, noul cancelar a reorganizat structura imperiului si a uneltit inteligent în vederea gasirii unei ocazii favorabile pentru a-l înfrânge pe generalul francez, care se intitulase împarat si umilea casele domnitoare ale Europei (Romanovii, Habsburgii, Bourbonii, Hohenzollernii).

Primul moment favorabil valorificat de Metternich a fost atacarea Rusiei de catre Napoleon, în 1812, sub pretextul ca tarul Alexandru nu respecta Blocada Continentala instituita de Napoleon si era ostil proiectelor franceze. O armata de 600.000 de francezi a cucerit Moscova, dar a pierdut posibilitatea de a distruge armata rusa la Borodino. Apropierea iernii l-a obligat pe Napoleon sa ordone retragerea - care, din cauza asprei ierni rusesti ai a hartuielilor neîntrerupte ale armatei tariste, s-a transformat în dezastru, astfel ca din Marea Armata abia vreo 30.000 de oameni au reusit sa treaca râul Berezina.
Profitând de ocazie, membrii coalitiei antinapoleoniene ataca Franta. Austria ramâne, însa, în expectativa, Metternich nevoind sa repete vechile greseli.
La fel ca armata franceza, si cea rusa era decimata de frig si boli, astfel ca Napoleon reuseste, cu o armata recrutata în pripa, sa obtina doua victorii asupra prusacilor si rusilor, la Lutzen si Bautzen.
     Dupa aceasta nereusita, Aliatii sunt consternati si cer Austriei sa între în razboi.
Calculându-si sansele, Metternich propune o mediere pe care, initial, Napoleon, pentru a câstiga timp, o accepta, dar, ulterior, refuza cererile exagerate ale cancelarului austriac.
Politica lui Metternich triumfa, iar Austria intra în razboi alaturi de Anglia, Prusia si Rusia.
Desi, la Dresda, armata austriaca a lui Schwartzenberg este batuta si pusa pe fuga de francezi, Metternich nu dispera, intuind ca Franta e la capatul puterilor: în batalia de la Leipzig (16-19 oct. 1813), fortele celei de-a VI-a coalitii înfrâng armata franceza, Parisul este capturat, iar Napoleon exilat în insula Elba (aprilie 1814).
Dupa înfrângerea definitiva de la Waterloo (18 iunie 1815), Napoleon este deportat de englezi pe insula Sf. Elena. Austria recapata Tirolul, Dalmatia si Galitia.
Metternich înfiinteaza apoi Sfânta Alianta (Rusia, Prusia, Austria, Anglia, Franta), iar la Congresul de la Viena, Austria este recunoscuta ca o putere europeana.
     în Imperiul Habsburgilor, Klemens Metternich, fostul ambasador, devenit cancelar, conducea politica interna si externa. Austria a devenit o monarhie absoluta cu puteri depline.
Aceasta va provoca nemultumirea taranilor, a clasei muncitoare si a burgheziei. Sfânta Alianta sustinea monarhiile absolutiste.
în Imperiul Rus însa au loc revolte reprimate cu cruzime, Spania îsi pierde toate coloniile din America în afara de San Carlos, Imperiul Otoman este dezmembrat.
Monarhiile Sfintei Aliante se gaseau într-un echilibru precar.
     în 1848 izbucneste în Franta o revolta a burgheziei cu caracter national. Revolta se transforma într-o revolutie care cuprinde Europa. La Berlin se organizeaza baricade. în Italia revolta are ca pretext unificarea tarii.
Revolutia în Imperiul Habsburgic a urmat diverse faze.
Situatia economica a imperiului a constituit una din cauzele revolutiei. Desi din punct de vedere politic era una din marile puteri ale Europei, din punct de vedere economic, Austria se prezenta mult mai slab deoarece industria sa, în mare parte ramasa în urma progresului general, nu putea face fata unor tari industrializate ale caror marfuri invadasera piata europeana dupa 1815.
în agricultura se mentineau relatiile feudale iar taranii erau crunt asupriti.
Vestea despre revolutia din Paris s-a raspândit cu repeziciune. La 11 martie apar primele manifestatii ale multimii. La 13 martie 1848, revolutia izbucnedte la Viena.
în aceeasi zi cancelarul Metternich, ce ocupa aceasta functie din 1829, fuge în caruta unei spalatorese. Studentii si muncitorii cer adoptarea unor reforme radicale. Pâna la 15 martie revendicarile cerute de popor au fost impuse aprobarii împaratului Ferdinand I.
La 13 martie, poetul maghiar Sandor Petofi publica Imnul national maghiar la Pesta. La 15 martie izbucneste revolutia la Pesta.

La 16 martie Ferdinand I este fortat sa accepte crearea garzii nationale si legiunii academice la Viena. Dupa izbucnirea revolutiei la Pesta, se formeaza un guvern independent, constituit la 17 martie, si condus de contele Bathyanny.
Bathyanny va proclama independenta Ungariei la 7 aprilie.
Cu putin timp înainte, la Pozsony (azi: Bratislava), venetienii lanseaza formula „Italia fara da se” (Italia se va înfaptui prin sine însasi) pentru eliberarea Italiei.
în martie este proclamata republica de la San Marco de catre avocatul venetian Daniel Manin (1804-1857). Peste câteva zile trupele austriece sunt alungate din Milano iar Piemontul declara razboi Austriei.

Dar aceasta stare de lucruri nu dureaza. Fortele reactionare ale Sfintei Alinte înfrâng revolutia.
Dupa înabusirea completa a revolutiei în Europa, Franz Joseph începe o politica de represiune împotriva fostilor revolutionari.
în 1853 Libeny Janos, o calfa de croitor din Ungaria, dorea sa razbune pe compatriotii sai care zaceau în închisorile austriece asa ca hotaraste sa-l omoare pe împarat. Pentru aceasta el se duce la Viena unde se pregati sa-l asasineze pe Franz Joseph care mergea însotit de contele O'Donnell, aghiotantul sau. Libeny se arunca asupra sa cu pumnalul, dar nu reuseste decât sa-l raneasca pe împarat. Franz Joseph se reface repede.
Din acest moment, represiunea împotriva potentialilor revolutionari se înteteste.
     Dar Austria are de înfruntat alte evenimente.
Revolutia înfrânta în Austria triumfase în Franta. Acolo regele Ludovic-Filip fusese alungat iar burghezia proclamase a doua republica franceza. Conducator fusese ales Charles Louis Napoleon Bonaparte, urmas al marelui împarat al Frantei ce tulburase într-atât Austria.
Dar cu timpul oamenii au înteles ca numai o revenire a monarhiei le putea rezolva problemele.
în 1853 Bonaparte se proclama împaratul Napoleon al III-lea.
Noul împarat avea o extraordinara simpatie pentru popoarele latine. în 1859 el ajuta Piemontul împotriva Austriei. Armatele împaratului Franz Joseph sunt batute iar Lombardia este cucerita.
în 1861 este proclamat regatul Italiei a lui Victor-Emanuel II. Camille Cavour, cancelarul Piemontului, "Metternich al Italiei", cedeaza orasul Nisa Frantei.
     Austria pierdea posesiunile sale din Italia. Guvernul era nemultumit. Imperiul Habsburgic se afla într-o stare grava dar reusea sa se mentina.
Dar în curând va primi o noua lovitura.
Prusia era un mare regat care, sub conducerea lui Wilhelm I, visa constituirea unui mare Imperiu german. în acest scop dusese razboaie cu Danemarca pentru cucerirea Schleswigului si a Holsteinului, regiuni din Iutlanda. Apoi anexase Hanovra.
Imperiul Austriac era ostil Prusiei ai ambitiilor sale deoarece considera ca numai ea ar fi putut crea un imperiu german. în 1866 începe razboiul cu Prusia. Austria este înfrânta la Sadova. Imperiul Habsburgic era cuprins de o grava criza care se accentuase dupa înfrângera în razboi.
Franz Joseph I cauta sa salveze Austria de la aceasta criza creând în 1867 dualismul austro-ungar.
Ungurii aveau aceleasi drepturi ca austriecii si alaturi de acestia participau la conducerea imperiului.
Erau supusi cu totii monarhiei Habsburgice. Celelalte popoare din Imperiu erau considerate inferioare si nu aveau drepturi.
     Austria a devenit Austro-Ungaria, în urma compromisului numit în mod curent Ausgleich.
Dualismul austro-ungar a salvat temporar statul de la grava criza ce îl cuprinsese.
Dupa emanciparea ungurilor fiecare popor credea ca se poate ridica si el. Dar sperantele le vor fi înselate crunt. Austriecii si maghiarii vor declansa o prigoana nesfârsita împotriva celorlalte natiuni din imperiu.
Dualismul austro-ungar va fi epoca neagra pentru popoarele înglobate în stat.
     Austria a devenit parte din dubla-monarhie Austro-Ungaria în 1867. în 1871 regele Prusiei Wihelm al II-lea învinge pe francezi, alunga pe Napoleon al III-lea si este proclamat de catre Otto von Bismarck suveran al Imperiului German reunificat.
Astfel, la granitele Austriei aparea o noua putere suverana.
     în curând o noua drama zguduie imperiul Austro-Ungar. Printul mostenitor al tronului, Rudolf, este gasit mort la Mayerling.

Mama sa Elisabeta facea parte din ilustra familie bavareza. Rudolf se certa adesea cu Franz Joseph, tatal sau. împaratul Austriei a hotarât sa-l cuminteasca casatorindu-l cu printesa Stefania a Belgiei.

Dar Rudolf s-a îndragostit în taina de o tânara, Maria Vetsera. împaratul Franz Joseph a aflat si l-a silit pe arhiduce sa se desparta de ea.

Rudolf n-a suportat gândul de a o parasi pe Maria si s-a sinucis împreuna cu ea în castelul de vânatoare de la Mayerling. Este desemnat mostenitor al tronului arhiducele Franz Ferdinand.
     în 1878 are loc un nou eveniment. Rusia si România declara razboi Imperiului Otoman. Bulgaria este eliberata si devine stat independent (cnezatul Bulgaria).
O mare armata ruseasca este însarcinata sa cucerasca Constantinopolul dar turcii speriati, semneaza pacea la San Stefano prin care Bulgaria si România ieseau de sub controlul lor.
Austro-Ungaria nu pierde prilejul si ocupa cu armatele ei Bosnia si Hertegovina. Prin tratatul de la San Stefano Habsburgii tineau doar sub ocupatie provincia, ei nu o anexau.
Franz Joseph, sub presiunea marilor puteri, se va consola cu faptul ca va întreprinde anexiunea mai târziu (1910).
     Dar grijile împaratului nu se opreau în Balcani.
Noul mostenitor al tronului, arhiducele Franz Ferdinand von Habsburg-Este, calcând pe urmele lui Rudolf, refuzase sa se însoare cu o reprezentanta a nobilimii, hotarâse sa se casatoreasca cu o doamna de curte a arhiducelui Ferdinand din Bratislava (Presburg), ceha Sofia de Chotko.
Austriecii nu recunoscusera niciodata originea nobiliara a vechilor conti de Chotko deoarece dualismul austro-ungar recunostea doar pe maghiari si austrieci ca popoare privilegiate în imperiu.
Franz Joseph a vrut initial sa-l refuze pe arhiduce, dar acesta nu a cedat, chiar a anuntat ca renunta la privilegiile unui tron doar ca sa se însoare cu Sofia.
Franz Joseph, batrân si plictisit, accepta casatoria lui Franz Ferdinand si a Sofiei cu conditia ca ea sa fie o casatorie morganatica. Fiii lor nu se vor putea urca pe tronul Habsburgic, nu vor purta niciun fel de titlu si vor purta numele de familie al mamei.
Franz Ferdinand a acceptat conditiile, casatoria având loc în 1900. Singura reactie a împaratului a fost un mesaj sec prin care o anunta pe Sofia ca a primit titlul de ducesa de Hohenberg.
Pe masura ce aceste evenimente se desfasurau în tacere, sosea la Viena vestea asasinarii împaratesei Elisabeta. într-o noapte, în timp ce se grabea sa prinda un vapor, a fost înjunghiata de Luigi Luchenni, un revolutionar. O ora mai târziu, împarateasa Elisabeta înceta din viata.
Informat de contele Par de moartea sotiei sale, Franz Joseph a reactionat în modul sau sec si indiferent. A trecut rapid la rezolvarea unor probleme de stat.
     începutul secolului al XX-lea a însemnat pentru Austro-Ungaria o perioada de schimbari profunde.
Popoarele supuse începeau sa manifeste tendinte de independenta înabusite repede de represiunea austro-ungara.
în 1910, Bosnia si Hertegovina, care erau ocupate de armata austro-ungara înca din 1878, au fost anexate de imperiu. Acest lucru a provocat un val de nemultumiri în Serbia si în Balcani.
Franz Joseph era însa de neclintit. El a organizat în 1914 niste manevre militare în Bosnia si Hertegovina. Deoarece ere prea batrân ca sa mai participe la aceste manevre, Franz Joseph l-a desemnat pe mostenitorul tronului, arhiducele Franz Ferdinand, sa le conduca. Franz Ferdinand a plecat imediat la Sarajevo alaturi de sotia lui, Sofia. Acolo, pe strazile orasului, la 28 iunie 1914, Franz Ferdinand a fost ucis împreuna cu Sofia de catre un nationalist sârb, Gavrilo Princip.
în acel moment situatia a devenit exploziva. Tensiunile dintre Serbia si Austro-Ungaria s-au accentuat.
     în Europa se formasera înainte de 1914 doua blocuri: cel al Puterilor centrale (Germania si Austro-Ungaria la care vor mai adera Turcia, Bulgaria) si cel al Antantei (Imperiul Britanic, Franta si Rusia la care vor mai adera Italia, România, S.U.A.). Aceste doua blocuri detineau fiecare o influenta majora asupra Europei si se dusmaneau din motive politice si economice.
în 28 iulie 1914, Austro-Ungaria declara razboi Serbiei. Rusia sprijina Serbia si declara razboi Austriei. Germania, ca aliat al Austriei declara razboi Rusiei si Frantei. Belgiei îi este violata neutralitatea de catre puterile centrale si în replica, Marea Britanie intra si ea în razboi de partea Antantei.
în noiembrie Imperiul Otoman intra si el în conflict de partea Puterilor centrale, iar Grecia se alatura Antantei.
     Primul Razboi Mondial începuse.
în luptele din est, armata austro-ungara a fost batuta de trupele ruse. în schimb, a obtinut mari victorii asupra Italiei si României intrate în razboi în 1915, respectiv, 1916.

Pe tronul austro-ungar a venit ca împarat Karl al IV-lea. Razboiul a început sa evolueze repede catre esec.
în 1918 au avut loc multe revolte.
împaratul Karl a încercat sa semneze o pace separata.
Imperiul Otoman si Rusia au iesit din razboi.
în schimb, România a reintrat în lupta, tot de partea Antantei, urmarind consecvent eliberarea celei dea treia tari medievale românesti, Transilvania, de sub stapânire imperiala (austro)ungara.
în Serbia în 1914 trupele austriece conduse de Potiorek sunt învinse la Cerna si Kolubara, dar Bulgaria va cuceri repede Serbia.
     în 1918, situatia era disperata. Frontul de la Salonic era strapuns, iar italienii înaintau în Carinthia. Austria era într-o situatie disperata.
în octombrie 1918, împaratul Karl de Habsburg abdica.
Imperiul Habsburgic ce se mentinuse maret si puternic timp de doua secole a primit lovitura de moarte.
Natiunile înglobate în imperiu si-au constituit state independente, românii s-au reîntregit.
Astfel a luat sfârsit una din cele mai mari puteri ale Europei.
     Aceasta monarhie a fost împartita din nou, fiind în tabara învinsilor din Primul Razboi Mondial, formându-se Austria de astazi. Existenta Republicii Austria a fost reunoscuta prin Tratatul de la Saint Germain en Laye semnat la data de 10 septembrie 1919 între Austria si Aliatii din primul razboi mondial.
Austria a fost anexata Germaniei Naziste în 1938 ("Anschluss"). Aliatii au ocupat Austria la sfârsitul celui de Al Doilea Razboi Mondial si pâna în 1955, când tara si-a câstigat independenta deplina sub conditia pastrarii neutralitatii.
Totusi, dupa prabusirea comunismului în Europa de Est, Austria a devenit din ce în ce mai implicata în afacerile europene, iar în 1995 si 1999, Austria a aderat la Uniunea Europeana si respectiv la sistemul monetar euro.