Basarabii de Lelia Mihail publicat la 07.01.2012
Basarabii
     Ana, fiica lui Litovoi se marita cu Tihomir(c.1250 - 1310), voevod in Oltenia între c.1290 si c.1310, al voievodatelor reunite ale lui Litovoi si Seneslau.
Dupa unii istorici ar fi un urmas al lui Barbat, dupa altii fiul lui Seneslau. Numele lui Litovoi este reprodus în documentele unguresti ca Lytuoy sau Lytuon, iar tara este denumita terra Lytua.!!!!! în hrisoavele moldovenesti din 1374 si 1407, numele apare ca Litavor si Litovoi.
Copiii lui Tihomir au fost Basarab I si Maria Horde cu Ana, dar si Miclos, cu o concubina. Urmasii lui Miclos sunt maghiarizati.

     Majoritatea specialistilor contemporani considera atât numele lui Basarab cât si cel al tatalui sau, Thocomerius, de origine turanica
     Basarab si fiul sau Nicolae Alexandru au fost catolici, în conditiile în care slavo-românii tinusera de veacuri de biserica rasariteana. (Documentul regal din 26 noiembrie 1332 despre onorarea comitelui Laurentiu de Zarand pare însa a contrazice radical afirmatia despre romano-catolicismul lui Basarab, deoarece voievodul este calificat drept „schismatic”, ceea ce în limbajul epocii însemna „crestin de rit ortodox”).
     Interesant este ca in Moldova se stie mult mai bine, situatie care s-ar putea explica prin puterea detinuta la inceputul mileniului II de voevozii de Maramures, care sunt si intemeietorii statului Moldova.
Basarab I(c.1272 - 1352) intemeietorul statului Valahia despre care istoricii "români" spun ca nu i se cunoaste numele, se casatoreste cu nu se stie cine si are un fiu Nicolae Alexandru si o fiica Teodora.
Am fi tentati sa credem ca informatiile se datoreaza cronicarilor straini, dupa damblaua noastra curenta de a "linge talpile" strainatatii. Indiferent cine sunt si ce vor si cum se poarta, sunt straini, sunt grozavi..
Dar, daca e vorba de vecini "civilizati", Valahia ar fi mai avantajata si totusi.....nu stim nimic de inceputuri.
     Basarab I se casatoreste cu Ana si au 2 fii, Alexandru(1301 - 1360) si un altul nenumit.

     Din prima casatorie cu Maria Lackfy au rezultat trei fii: Vladislav (1364 - c. 1377), Radu (c. 1377 - c. 1383), Voislav si o fata Elisabeta, maritata cu Ladislau de Oppeln.
Din a doua casatorie, cu Clara de Doboka (sau Doboca), Nicolae Alexandru a avut doua fete: Anca, maritata cu Stefan Uros al V-lea cneazul Serbiei si Ana, casatorita cu Ioan Starsimir, tarul de Vidin.
Cancelaria Papala, reputata pentru bunele sale informatii, îi considera pe amândoi credinciosi bisericii catolice.
De altfel, dupa casatoria cu Clara de Dobokay (Dobca) Nicolae Alexandru a si recunoscut autoritatea episcopiei Transilvaniei asupra catolicilor straini sau localnici de pe teritoriul Tarii Românesti.
în luna mai 1359, grabit în a fi uns „domn autocrator”, adica singur stapân, suveran prin drept divin, se adreseaza împaratului bizantin si patriarhului Callistus I pentru a înfiinta o mitropolie în Tara Româneasca.
Cererea îi este acceptata si sub tutela patriarhului ecumenic de la Constantinopol este înfiintata Mitropolia Ungrovlahiei avându-l la conducere pe chir Iachint, mitropolitul de Vicina, personaj controversat al lumii ortodoxe cu vederi favorabile catolicismului.
Noua eparhie urma sa aiba în fruntea sa mitropoliti numiti de Patriarhia Ecumenica si sa intre în circuitul mitropoliilor ortodoxe. înfiintarea Mitropoliei Ungrovlahiei este actul cel mai semnificativ al domniei lui Nicolae Alexandru care stabileste clar apartenenta confesionala a Tarii Românesti la ortodoxie.
Elisabeta se marita cu Wladislaw III, Duce de Silesia-Opole (Oppeln) (1326 - 1401).
     Vladislav (1364 - c. 1377) a acceptat suzeranitatea maghiara, fapt pentru care a primit ca feude Amlasul, Severinul si Fagarasul. Noul voievod va adauga la titlurile mostenite si pe acelea de Ban de Severin (1368) si Duce de Fagaras (1369), desi s-a aflat, înca de la urcarea pe scaun sub amenintarea permanenta a coroanei angevine.
Astfel, în 1365, printr-o proclamatie regala, Vlaicu era considerat uzurpator deoarece nu a prestat omagiul de vasalitate si si-a însusit un titlu ce nu-i apartinea. Relatiile ramân încordate si, înainte sa aduca la supunere pe voievodul Tarii Românesti, Ludovic îsi îndreapta lovitura asupra tarului bulgar de la Vidin, Strasimir, cumnatul lui Vladislav.
Cucerirea cetatii de scaun si îndepartarea familiei domnitoare din aceasta tara au condus la constituirea Banatului Bulgariei aservit coroanei maghiare, care a dorit sa-l transforme într-un punct de sprijin al ofensivei catolice, atât asupra tinuturilor de la nord de Dunare cât si în Balcani.
Când, în 1368, Vladislav a refuzat sa se alature regelui maghiar spre a-i consolida stapânirea asupra Vidinului, soarta Tarii Românesti a fost hotarâta. Ostile maghiare au înaintat pe doua directii: dinspre Vidin spre Severin si dinspre nord, din Transilvania spre sud-vest, de unde veneau trupele conduse de voievodul Nicolae Lackfi.
Operatiunea preconizata nu a dat rezultatele asteptate. în noiembrie, Vlaicu a învins pe râul Ialomita, în apropiere de Târgoviste, oastea voievodului transilvanean.
Dupa victorie, voievodul Tarii Românesti devine arbitrul situatiei din Taratul Vidinului, unde dupa o interventie armata ceruta de localnici va obtine, la 29 august 1369, eliberarea lui Strasimir si reconstituirea statului temporar ocupat de trupele maghiare. în contextul noii situatii Ludovic recunostea, în schimbul prestarii formale a juramântului de vasalitate, toate titlurile si posesiunile lui Vlaicu, fara ca prin aceasta tensiunile politice dintre cele doua state sa slabeasca.
Vladiszláv I (c.1325 - c.1377)se casatoreste cu o oarecare Serena dar nu are copii.
Si astfel fratele sau Radu (c.1330 - c.1383) care, la rindul lui, il realizeaza pe Mircea cel Batrin, cu Ana Kalinica, fiica celor doi frati din Moldova, Roman I si Dona, ajunge voevod.
Un eveniment important legat de domnia lui Radu I îl reprezinta aducerea moastelor sfintei mucenice Filofteia, de la Târnovo (unde domnea sora sa Ana) la Arges, fapt petrecut în preajma anului 1384 când scena este imortalizata pe peretii bisericii domnesti de la Curtea de Arges careia i-au fost lasate în grija si a carui ctitor era voievodul, alaturi de fratele si parintele sau. De altfel activitatea de ctitor de lacase de cult îl situeaza printre cei mai activi domnitori ai Tarii Românesti, în timpul domniei sale construindu-se, printre altele mai marunte, importantele manastiri Tismana, Cozia si Cotmeana.
Tot în timpul domniei lui Radu I se înfiinteaza cele doua episcopii catolice de la Severin (c1380) si cea de la Arges (9 mai 1381) precum si, prin traditie, ctitorirea unei manastiri catolice la Târgoviste.
Un alt moment important si controversat al domniei lui Radu I îl reprezinta stapânirea asupra Taratului de Vidin. La baza acestei teorii ar sta o inscriptie ilizibila de pe zidurile bisericii domnesti de la Curtea de Arges în care, unii cercetatori, au identificat titulatura voievodala „domn singur stapânitor al Ungrovlahiei, al Vidinului si al oblastiei Vidinului".
într-adevar, relatiile erau încordate între domnitorii munteni Vladislav I, Radu I si tarii bulgari de la Târnovo si Vidin, Sisman si Ioan Strasimir, aflati ei însisi în dispute aprige pentru succesiunea la tronul parintesc. La un moment dat, Vladislav anexeaza Vidinul, cedându-l ulterior stapânului firesc. Este posibil ca acelasi lucru sa-l fi facut si fratele sau, dovezile în acest sens fiind insuficiente. Momentul mortii voievodului este necunoscut, la fel ca si mormântul sau. în urma sapaturilor efectuate în anul 1920 în necropola voievodal a din incinta bisericii domnesti de la Curtea de Arges, a fost descoperit un bogat mormânt de sfârsit de secol al XIV-lea presupus a fi al lui Radu I.

     Costumatia defunctului, accesoriile vestimentare si bijuteriile îl arata pe posesor ca pe un puternic principe feudal, cu nimic deosebit de regii Europei Occidentale ai vremii sau de împaratii bizantini, fastul impresionant al curtii muntene fiind de altfel o realitate de mult demonstrata.
Are 3 fii: Dan, Mircea si Staico.

     Domnia lui Dan, atât cât este cunoscuta, se încadreaza în jaloanele obisnuite ale primilor Basarabi, oscilând între dorinta de întarire a puterii interne si eliminarea pretentiilor coroanei maghiare si încercarea de expansiune în spatiul sud-dunarean prin diversele interventii în luptele interne din statele crestine atât bulgaresti cât si sârbesti.
Dan I a fost casatorit cu Maria de Serbia si au avut un fiu, Dan II. Voievodul ar fi murit pe 23 septembrie 1386 asasinat când era într-o campanie militara îndreptata împotriva tarului Bulgariei de rasarit Sisman, ajutat de otomani, în timp ce îl sprijinea pe unchiul sau, Sracimir, tarul bulgar de la Vidin.
     Mircea are cu Maria Tolmay(Doamna Mara) pe Dan I, Vlad III si Radu II, Alexandru Aldea si Mihai I.
Mai are si cu Maria Jagelo un fiu Wiaceslav, cu care intra in dinastia Jagelonilor.
Mircea urca pe tron dupa moartea fratelui sau Dan, petrecuta la 23 septembrie 1386.
El gaseste Tara Româneasca în plin proces de dezvoltare datorita politicilor întelepte promovate de înaintasii sai si va continua consolidarea economiei, Armatei, Administratiei si Bisericii.

     Rezultatele obtinute îi vor permite sa reziste tendintelor de expansiune ale Regatului Ungar si ale Poloniei, care urmareau în special acapararea gurilor Dunarii, si sa stavileasca fortele otomane aflate în plina expansiune în Balcani.
Mircea semneaza spre sfârsitul domniei (1415 sau 1417) un tratat de pace cu Imperiul Otoman, care recunostea libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese de aur. Totodata, domnul român a fost obligat sa trimita la Constantinopol un fiu drept garantie.
Mircea cel Batrân a încetat din viata la 31 ianuarie 1418, fiind înmormântat la ctitoria sa de la Cozia, la 4 februarie acelasi an.
La domnie a urmat fiul sau Mihail I, asociat înca din 1408.
în linii mari pastreaza politica tatalui sau de apropiere fata de statele crestine în special fata de Regatul Maghiar si Moldova continuând, pe aceeasi directie, colaborarea cu comerciantii sasi, chiar din primul an de domnie dând un act prin care „oaspetilor”, adica sasilor din Heltau (Cisnadie) „si oamenilor lor anume vlahii” dreptul de a-si paste turmele „în muntii nostri”.
Poate tocmai aceste prea bune relatii cu vecinii crestini atrag urgia turceasca. Anul 1419 aduce doua campanii otomane, una în primavara anului, a doua în august, respinse de voievod cu ajutorul maghiar. Luptele au continuat în 1420, când a avut loc o expeditie turceasca de amploare, fiind atacate atât Tara Româneasca cât si Banatul, Transilvania, si Moldova.
în aceste împrejurari tragice, oastea Tarii Românesti a fost înfrânta, pe câmpul de lupta aflându-si sfârsitul si voievodul muntean, alaturi de cei doi fii ai sai Radu si Mihail.
Vine ca domnitor RaduII în urma campaniei otomane din vara-toamna lui 1420, având ca singur argument sprijinul constant pe care i l-a aratat înalta Poarta în conflictele cu rivalul sau Dan al II-lea.
Domniile scurte sunt caracterizate prin lupte frecvente si violente cu varul sau Dan al II-lea, în intervalul dintre acestea gasindu-si adapost si sprijin peste Dunare la otomani unde, de câte ori avea prilejul, revenea cu trupe noi în încercarea de a-si relua tronul.
Ultima mentionare a sa este din primavara lui 1427, când Dan al II-lea revine cu armata din Transilvania reluând tronul si, probabil, ucigându-l.
Dinastia Basarab se desparte in 2 dinastii cadet: Danestii si Draculestii, in permanenta rivalitate.
Dupa o serie de domnii scurte ale celorlalti fii ai lui Mircea cel Batrin, urmeaza Vlad II Dracul,domnitor al Tarii Românesti între 1436 si 1442 si din nou din 1443 pâna în 1447.
     Domnitorul Tarii Românesti era în mod oficial vasal al regelui Ungariei. Era si comandant de frontiera cu responsabilitatea de a proteja comertul si drumurile comerciale între Tara Româneasca si Transilvania pentru Biserica Romano-Catolica.
Desi Vlad II era în favoarea Bisericii Catolice, se stie ca a ucis membri ai liniei rivale a Basarabilor, familia Danestilor.
     între 1431-1435 Vlad Dracul s-a stabilit la Sighisoara beneficiind pe deplin de puteri din partea lui Sigismund I de Luxemburg, regele Ungariei.
în numele acestuia, Vlad Dracul pedepseste unele cetati rasculate împotriva autoritatii regale, printre ele fiind Rupea.
Vlad II si-a primit titlul de "Dracul" dupa ce a fost primit pe 13 decembrie 1431 în Ordinul Dragonului fondat în 1408 de Sigismund, împarat al Sfântului Imperiu Roman.
Ordinul, creat de Sigismund, dorea sa creasca puterea politica a bisericii si sa protejeze familii nobiliare maghiare si românesti de Imperiul Otoman.
     în 1444, regele Ungariei, Vladislav I al Ungariei a declarat razboi Imperiului Otoman si a lansat Batalia de la Varna sub conducerea lui Iancu de Hunedoara. Iancu i-a cerut lui Vlad sa-si îndeplineasca juramântul ca membru al Ordinului Dragonului si ca vasal al Ungariei, dar a fost refuzat. Papa l-a absolvit de juramânt, dar a cerut ca fiul sau Mircea sa mearga în loc.
     Rezultatul cruciadei de la Varna a fost dezastruos pentru armata crestina, Iancu de Hunedoara abia scapând. Multi, inclusiv Mircea si Vlad Dracul au dat vina pe Iancu pentru dezastru. Din acel moment, Iancu de Hunedoara a avut o atitudine ostila fata de Vlad Dracul si fiul sau cel mare.
     în 1447, Vlad Dracul a fost asasinat împreuna cu fiul sau Mircea, care se pare ca a fost îngropat de viu de catre boieri si negustorii din Târgoviste.
Iancu a ales propriul sau candidat pentru tronul Tarii Românesti, un membru al clanului Danestilor, dar acesta va fi asasinat. Vlad Dracul mai avea cel putin alti doi fii, Mircea, fratele mai mare al lui Vlad Tepes si Radu cel Frumos, fratele mai mic.
Vlad Tepes impreuna cu Chiajna il au pe Mihnea cel Rau iar cu Ilona Huniadi il au pe Vlad Dracula. Radu cel Frumos o are pe Voichita care se marita cu Stefan cel Mare. Vlad Calugaru cu Rada-Smaranda il au pe Radu cel Mare. Radu IV cel Mare a fost domnitor al Tarii Românesti din anul 1495 pâna în anul 1508. Nascut în 1467, fiu al lui Vlad al IV-lea Calugarul, a domnit împreuna cu tatal sau în 1492 si apoi l-a succedat începând din 15 aprilie 1495 si pâna la moartea lui, în aprilie 1508. Cinci dintre fiii lui au fost domnitori ai Valahiei. Vlad al VII-lea Vintila Radu al VII-lea Paisie Mircea al V-lea Ciobanul Radu de la Afumati Radu al VI-lea Badica Aici dinastia lui Mircea cel Batrin se inchide. Se continua doar linia Jagelo, cea sirba si cea lituaniana.

     Domnitorii se schimba anual cand dintr-o familie cand dintr-alta. Apar si impostori, cum a fost Neagoe Basarab, care era in realitate un Ban al Craiovei. Neagoe Basarab este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi, învataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie, scrisa în slavona, dar tradusa de cineva în româna (exista o copie atestata în limba româna din 1654).
     Prin condeiul sau, Neagoe Basarab, în „învataturile” sale catre fiul sau Teodosie, asternuse pe hârtie nu numai principii de guvernare politica a statului, principii morale de educare a tineretului, ci si principii de guvernare a sufletului, care ofera celor ce le vor urma mostenirea adevaratelor valori, cele spirituale.
Aceasta monumentala lucrare a fost creata între anii 1513-1521.
în volumul „Monumenta Romaniae Vaticana” aparut în 1996, Prof. Dr. Dumitriu-Snagov a prezentat dovezile referitoare la faptul ca „învataturile” lui Neagoe Basarab au fost ulterior plagiate pentru Ivan cel Groaznic. Plagiatul a fost executat de Teodor Mamalachos, ambasadorul lui Ivan cel Groaznic la Constantinopol, cu scopul ca acest document sa constituie o „întarire” doveditoare a înaltei moralitati a lui Ivan cel Groaznic în procedura de recunoastere oficiala a acestuia ca bazileu de catre Patriarhul Constantinopolului. în procesul de plagiere,Teodor Mamalachos a uitat sa stearga sau sa înlocuiasca numele Neagoe, Teodosie, Neaga (mama lui Negoe Basarab), precum si numele fetelor voivodului: Stana, Roxana si Anghelina.
     Asa a aparut a treia linie cadet, Craiovestii. Este vorba de Neagoe Basarab, Matei Basarab, Constantin Serban Basarab, Serban Cantacuzino, si Constantin Brâncoveanu.
Matei Basarab, (n. 1580, Brâncoveni - d. 9 aprilie 1654), a fost domnitor al Tarii Românesti între 1632 si 1654. Epoca lui Matei Basarab a fost una de înflorire culturala, de închegare a unei scoli artistice, fara de care "explozia" brâncoveneasca nu ar fi fost posibila. A fost un adevarat "Mecena",un protector al culturii, sprijinitor al ortodoxiei, militând pentru pastrarea nealterata a traditiei ortodoxe. Toate aceste însusiri ale sale, vor contribui la consacrarea suveranului ca cel mai mare ctitor ortodox al poporului român, un adevarat patron al bisericii. Matei Basarab a fost cel care si-a adus aportul major în înlocuirea limbii slavone cu cea româneasca, în viata oficiala, religioasa si civila. Tot Matei Basarab (1632-1654) a fost initiatorul si comandantul general al Ligii antiotomane, constituita din Tarile Române, Polonia si Rusia.
Cel care a fundamentat ideologic doctrina poporului român a fost savantul domnitor al Moldovei, Dimitrie Cantemir (1693, 1710-1711), membru al Academiei din Berlin. Liga antiotomana a esuat în cele din urma în urma lipsei de coordonare.

     Serban Cantacuzino (n. 1640 - d. 28 octombrie 1688), membru al ilustrei familii de origine bizantina a Cantacuzinilor, a fost domnitor al Tarii Românesti între 1678 si 1688.
     A luptat împreuna cu turcii la asediul Vienei, unde acestia din urma au fost înfrânti. în anii 1684 – 1688 a realizat un joc diplomatic ingenios, încercând sa contracareze tendintele expansioniste ale Habsburgilor în Banat si ale Poloniei în Moldova. Le-a propus turcilor sa i se acorde ereditar tronul (prin transformarea tarii în raia), totodata realizând contacte si cu Rusia si Venetia. Se crede ca a conceput un plan de atac asupra Constantinopolului pentru a alunga turcii din Europa, iar puterile vestice i-au promis suport moral si material. în mijlocul pregatirilor a murit subit, otravit se pare de catre boierii carora le era frica de planurile sale anti-otomane. Proiectele sale au fost continuate de urmasul desemnat de el la tron, Constantin Brâncoveanu.
     Din casatoriile sale cu Elina Leurdeanu si Maria Rustea-Valeanu (fiica negustorului Ghencea Rustea) a avut un fiu si patru fiice si un fiu, printre care: Gheorge Cantacuzino (1673-1739), Mare Ban al Olteniei; Casandra (1676-1713) sotia domnitorului Moldovei Dimitrie Cantemir.
     Constantin Brâncoveanu s-a nascut în anul 1654, la Brâncoveni (actualmente comuna în judetul Olt), într-o veche familie boiereasca. Era fiul lui Matei („Papa”) Brâncoveanu si al Stancai, sora domnitorului Serban Cantacuzino. Ramânând orfan de tata la vârsta de doar un an, a fost crescut de un unchi al sau, postelnicul Constantin Cantacuzino (un reprezentat de seama al culturii umaniste în spatiul românesc), care i-a oferit o educatie aleasa pentru acele vremuri, învatând, printre altele, greaca, latina si slavona.
     Casatorit cu Marica, nepoata lui Antonie Voda din Popesti, Constantin Brâncoveanu a avut cu aceasta patru fii: Constantin, Stefan, Radu si Matei si sapte fiice: Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Balasa si Smaranda.
     Sotia sa, Doamna Marica, a fost adevaratul administrator al întregii averi a Brâncovenilor, despre care se afirma pe atunci ca era fabuloasa. Ea stia rostul fiecarei mosii, al fiecarei case si al tuturor sumelor de bani depozitate în bancile din vestul Europei, la Viena, Venetia sau Amsterdam. în vremea sa au avut loc intense actiuni politice si diplomatice pentru stavilirea expansiunii tariste si otomane în Europa de Sud-Est. Folosind o politica abila, s-a mentinut 26 de ani la domnie. Fiscalitatea excesiva din timpul domniei lui, determinata si de cererile mereu sporite ale Portii otomane, a îngreunat viata taranilor si târgovetilor.
A dus o politica externa sovaitoare.
Ajungându-se sa se dea ajutor lui Petru cel Mare în razboiul ruso-turc din 1710-1711, el a adoptat, în timpul acestui razboi, o atitudine de expectativa. învinuit de tradare de catre turci, a fost executat la Istanbul în 1714, împreuna cu cei patru fii ai sai.