Legile karmei - Partea VII de Rudolf Steiner publicat la 11.05.2012
Destine umane individuale - Partea II
     O a doua personalitate pe care as vrea sa o studiez din punct de vedere karmic este o întreprindere riscanta aceea de a da asemenea exemple particulare, dar ele trebuie sa fie date, si eu as vrea sa creez o baza pentru aceasta, o a doua personalitate este Franz Schubert, compozitorul de lieduri, sa zicem, pur si simplu, compozitorul.

     As vrea de asemenea sa evidentiez trasaturile de care voi avea nevoie pentru descrierea karmei lui.
De fapt, Franz Schubert a fost sarac aproape toata viata.
La câtva timp dupa moartea sa, existau la Viena, într-adevar, nu numai multe „cunostinte bune”, dar si „prieteni” ai lui Franz Schubert. O multime de oameni voiau sa-i împrumute bani, vorbeau de el numindu-l „Schubert-Franzl” s.a.m.d. Da, dar pe vremea când traia, nu fusese asa!
     El îsi gasise totusi un adevarat prieten. Acest prieten, un Baron von Spaun , era o personalitate extraordinar de nobila.
înca din prima tinerete, si în modul cel mai delicat, el s-a îngrijit de Schubert.
Ei fusesera colegi de scoala. S-a îngrijit de el înca din aceasta perioada, si aceasta grija a continuat.
Iar ceea ce mi se pare deosebit de important din perspectiva karmei este faptul ca Spaun exercita o profesie care îi era de fapt complet straina
. El era un om fin si cultivat, care iubea toate artele, si a fost bun prieten nu numai cu Schubert, ci si cu Moritz von Schwind, un om sensibil, asupra caruia a exercitat o influenta importanta, într-un mod delicat, în legatura cu tot ceea ce se refera la arta.
în Austria se întâmpla multe lucruri – si Grillparzer era functionar la Finante , dar si Spaun, desi nu avea nici o înclinatie pentru aceasta, a fost toata viata functionar la Finante. El era functionar la Finante, asadar, el trebuia sa administreze bani sau, mai degraba, cifre, iar când a atins o anumita vârsta a devenit chiar director al Loteriei din Austria. Toate acestea îi displaceau în cel mai înalt grad.
Imaginati-va putin ce trebuie sa faca în realitate un director de Loterie! Gânditi-va la aceasta: un director de Loterie administreaza pasiunile, sperantele, sperantele spulberate, deceptiile a nenumarati oameni. Un director de Loterie administreaza, într-un stil grandios, superstitia, visele oamenilor!
Gânditi-va numai la tot ceea ce se întâmpla atunci când un director de Loterie decide niste masuri administrative!
Desigur, când intri la el în birou si când iesi, nu observi deloc acest lucru; dar realitatea respectiva este prezenta.
Si cel care vede lumea în realitatea ei, acela trebuie neaparat sa ia în considerare un asemenea lucru.
     Asadar, acest om, care nu avea absolut nimic de-a face cu aceasta superstitie pe care el o administra, cu acele deceptii, cu acele nostalgii, cu acele sperante, era prietenul intim al lui Schubert, si veghea în cel mai înalt grad la bunastarea lui materiala si spirituala.
într-adevar, poti fi uneori, din punct de vedere exterior, foarte mirat sa vezi de ce poate fi în stare lumea.
Exista o biografie a lui Schubert care-i descrie aspectul exterior ca si cum el ar fi aratat cam ca un negru.
Nici nu putea fi vorba de asa ceva! El avea chiar o fata foarte simpatica! Dar era foarte sarac.

     Cina, pe care o lua de cele mai multe ori în compania Baronului von Spaun, era în general platita, într-un mod delicat, de acesta din urma. Iar Schubert nu avea nici macar banii necesari pentru a închiria un pian, de care avea nevoie pentru munca sa de muzician.
Ca manifestare exterioara – acest lucru îl descrie tot Baronul von Spaun, în mod fidel , el era, propriu-zis, rezervat, aproape flegmatic.
Dar exista în natura sa un element interior vulcanic, care se putea manifesta în mod ciudat.
     Interesant este deja faptul ca, în general, scria cele mai frumoase motive muzicale dimineata, imediat ce se trezea. El se trezea si scria cele mai frumoase motive muzicale asa cum se afla în acel moment. Baronul von Spaun a fost el însusi martor adesea la aceste compozitii.
Cum aceasta se întâmpla tocmai în Viena cultivata, lucrurile se petreceau astfel: cei doi domni, Schubert si Spaun, savurau bucurosi seara un pahar bun, si seara se prelungea pâna foarte târziu. Schubert locuia departe si nu putea fi lasat sa se întoarca acasa. Atunci, el îsi petrecea noaptea într-un pat simplu la Spaun. Astfel ca Baronul von Spaun a fost într-adevar martor adesea la trezirea lui Schubert, care sedea pur si simplu în pat, tocmai atunci trezit din somn, si îsi nota cele mai frumoase motive muzicale ale sale.

     Trasaturile relativ calme ale fetei nu lasau sa se vada cât de vulcanic era în realitate, în adâncurile sale, acest suflet a lui Schubert. Dar el era un suflet vulcanic, si tocmai aceasta natura specifica a personalitatii sale trebuie sa v-o descriu, pentru a crea baza unui studiu karmic.
     Vedeti dumneavoastra, odata s-a întâmplat acest lucru: Schubert a mers la opera. El a vazut «Ifigenia» de Gluck, care l-a entuziasmat în cel mai înalt grad. Entuziasmul sau s-a exprimat în timpul reprezentatiei si dupa aceea fata de prietenul sau Spaun, cu forta si cu mare caldura, dar în termeni, totusi, moderati. El si-a manifestat emotia într-un mod delicat, nu în mod vulcanic – si eu am ales aici tocmai trasaturile de care vom avea nevoie.
Din momentul în care a cunoscut «Ifigenia» lui Gluck, el a considerat-o cea mai minunata dintre capodoperele muzicale. Si ceea ce l-a fermecat în mod deosebit a fost interpretarea cântaretei Milder. Iar cu privire la cântaretul Vogl el a spus ca vrea sa-l cunoasca, pentru a i se arunca la picioare, atât era de încântat de jocul sau. Apoi reprezentatia a luat sfârsit.
Schubert si Spaun s-au dus la asa-numita cafenea din Viena. Cred ca se afla cu ei si o a treia persoana, dar acum îmi scapa.
Ei stateau linistiti, dar vorbeau din când în când, cu entuziasm, despre ceea ce auzisera în acea seara la Opera.
La masa vecina se afla, de asemenea, între alte persoane, un profesor cunoscut celor de fata, un universitar.
Acesta a rosit mai întâi, la auzul acestor cuvinte entuziaste. El se rosea din ce în ce mai tare. Apoi, începu sa mormaie de nemultumire. Dupa ce mormai un timp fara ca vecinii sai sa fi fost tulburati, el a intrat într-o furie teribila si a strigat spre masa lor: Si, de altfel, aceasta întreaga «Ifigenie» este o oroare, aceasta nu este adevarata muzica, Milder nu este absolut deloc o cântareata, ea nu face nici fraze melodice, nici triluri, nici nu stie sa cânte. Iar Vogl, el merge pe scena ca si cum ar avea labe de elefant!
Atunci, Schubert si-a iesit din fire. îti putea fi teama în orice clipa ca se vor încaiera în mod rusinos.
De obicei foarte calm, Schubert a explodat ca un vulcan, si ceilalti au avut, efectiv, toate dificultatile din lume pentru a-l calma.
     Ei bine, important este pentru aceasta viata ca aici avem de-a face cu un om al carui prieten era un functionar de Finante, si chiar directorul Loteriei, si ca el a fost condus spre acest om de karma sa.
Ceea ce este important în contextul karmic este faptul ca Schubert a fost atât de sarac, asa cum reiese chiar din aceste fapte; important este ca Schubert nu putea face nimic din cauza acestei saracii. Desigur, din cauza ca era sarac, el avea foarte putine relatii; astfel, el nu avea nici ocazia sa întâlneasca un asemenea vecin de masa si sa-si manifeste natura vulcanica.
     Atunci când ne reprezentam în mod just ceea ce s-a întâmplat de fapt, si când cunoastem caracteristicile paturii sociale din care a iesit Schubert, atunci putem, fireste, sa punem întrebarea urmatoare: daca Schubert n-ar fi avut ocazia sa dea curs liber talentului sau de muzician, daca el nu si-ar fi gasit în Spaun un prieten atât de profund devotat, atunci nu ar fi devenit el oare un bataus strasnic, de un rang social inferior?
Putem sa ne întrebam foarte bine: Oare nu exista în el, ca predispozitie, ceea ce s-a manifestat cu atâta violenta vulcanica în acea seara la cafenea?
Si viata umana nu poate deveni pentru noi transparenta daca nu putem raspunde la aceasta întrebare.
Cum se produce propriu-zis metamorfoza, încât, într-o anumita viata, omul nu da frâu liber agresivitatii, încât, prin karma sa, omul devine un muzician delicat, si aceasta agresivitate se metamorfozeaza într-o imaginatie muzicala plina de finete?
întrebarea pare paradoxala si absurda, dar când studiem viata în toata amploarea ei trebuie sa o punem neaparat, caci abia tinând seama de asemenea lucruri apar cele mai profunde probleme karmice.
     Este extraordinar de dificil sa-ti faci o imagine despre aceasta personalitate. Dar tocmai prietenia cu Spaun ne ofera în acest caz o imagine despre aceasta.
Caci, în cazul lui Franz Schubert, când vrem sa-l gasim prin viziunea retrospectiva în câmpul ocult avem sentimentul, pentru a ma exprima în mod familiar, ca Schubert ne scapa mereu printre degete atunci când vrem sa ne întoarcem la încarnarea sa precedenta. Nu o regasim usor, fiindca el ne aluneca mereu printre degete.
Acesta este oarecum destinul invers, as putea spune, fata de cel al operelor lui Schubert dupa moartea sa.
La moartea sa, într-adevar, foarte putine opere ale lui erau cunoscute, foarte putine erau familiare oamenilor. Apoi, cu trecerea anilor, el a fost din ce în ce mai cunoscut, si mult mai târziu deja, în anii ‘70, ‘80 ai secolului al 19-lea, în fiecare an ieseau la iveala noi opere ale sale.
Lucru interesant, Schubert s-a aratat dintr-o data, multa vreme dupa moartea sa, drept cel mai fecund compozitor. Si se revenea mereu la Schubert.
     Dar când ne întoarcem înapoi, pe cale spirituala, de la viata sa din secolul al 19-lea pâna la viata pamânteasca precedenta, urmele sale se pierd. Nu le gasim usor.
Dimpotriva, este întotdeauna posibil si relativ usor sa dam de urmele Baronului von Spaun.
Si aceasta linie conduce spre secolele 8, 9, dar în Spania. Si anume, Baronul von Spaun era un print castilian care trecea drept extraordinar de întelept si se ocupa de astrologie, astronomie, în spiritul acestei epoci – care a chiar rectificat si formulat tabelele astronomice –, si care, la un anumit moment al vietii sale, a trebuit sa fuga din patria sa, gasindu-si refugiul la dusmanii cei mai înversunati ai populatiei castiliene de atunci, la mauri.

     El este obligat sa ramâna aici câtva timp dupa fuga sa, si a legat o prietenie delicata cu o personalitate maura, în care traia individualitatea viitorului Franz Schubert. Si, fara îndoiala, printul castilian ar fi murit daca aceasta personalitate maura fina si spirituala nu l-ar fi întretinut si nu l-ar fi ajutat atunci, astfel încât el a putut sa-si continue un timp viata pamânteasca, spre profunda satisfactie a amândurora.
     Ceea ce va povestesc aici este departe de orice speculatie intelectuala. Eu chiar v-am indicat drumul ocolit care trebuie parcurs pentru a ajunge la aceste lucruri.
Dar acesta este drumul ocolit care ne conduce, în realitate, la întelegerea faptului ca în Franz Schubert traia o personalitate maura reîncarnata, o personalitate apartinând cercului maurilor, care pe atunci era destul de departe de facultatea de a produce în sufletul sau muzica, ci a carei tendinta intima a fost, dimpotriva, aceea de a cultiva ceea ce exista în sânul culturii arabe drept element artistic delicat si talentul subtil, nu al gândirii, as spune, ci al speculatiei, care venea din Asia si care apoi, dupa ce a trecut prin Africa, a ajuns în cele din urma în Spania.

     în cursul acestei încarnari, în aceasta personalitate s-a dezvoltat, înainte de toate finetea sufleteasca ce nu excludea energia, din care s-a nascut ca prin vraja imaginatia artistica somnambulica pe care o întâlnim la Franz Schubert.
Pe de alta parte, aceasta personalitate a trebuit sa ia parte la lupte dure, care aveau loc între mauri si populatia autohtona, castilieni, aragonezi s.a.m.d.
Aceasta este originea fibrei emotionale, care, as putea spune, asa cum am vazut, nu aparea decât sub un val si numai la ocazii deosebite în existenta lui Schubert.
     Si mi se pare, tot asa cum nu putem întelege ultima viata pamânteasca a lui Friedrich Theodor Vischer decât daca o privim pe fundalul arabismului sau, ca nu putem întelege natura cu totul aparte a muzicii lui Schubert, si mai ales fundalul pe care se bazeaza numeroase din liedurile sale, decât daca ajungem la aceasta viziune – eu nu am construit-o, ea rezulta din fapte –, daca ajungem la aceasta viziune: un element spiritual venit din Asia si asupra caruia a stralucit un timp soarele pustiului, iar dupa aceea s-a limpezit în Europa, apoi a traversat lumea spirituala între moarte si o noua nastere, si a reaparut drept omenesc pur, care nu s-a lasat atras de artificiile conditiei sociale, la un biet profesor de scoala.