Arta visatului - Partea XI de Carlos Castaneda publicat la 11.05.2012
Arendasul
     Pentru mine nu au mai urmat exercitii de visat în maniera în care ma obisnuisem.
Cu urmatoarea ocazie cînd l-am vazut, don Juan m-a repartizat sub îndrumarea a doua femei din grupul sau: Florinda si Zuleica, cele mai apropiate adepte ale sale. Invataturile lor nu se refereau deloc la portile visatului, ci la diferitele modalitati de utilizare a corpului energetic, iar lectiile nu au durat suficient ca sa aiba vreo influenta aupra mea.
Mi-au lasat impresia ca le interesa mai mult sa ma verifice decît sa ma învete ceva.
- Nu mai am ce sa te învat despre visat, a spus don Juan cînd l-am chestionat asupra acestei situatii. Timpul petrecut de mine pe pamînt s-a încheiat. Dar Florinda ramîne. Ea este cea care va va îndruma, nu numai pe tine, ci si pe toti ceilalti ucenici ai mei.
- Va continua antrenamentele mele de visat
- Nu stiu asta si nici ea nu stie. Totul depinde de spirit. Adevaratul conducator al jocului. Noi nu sîntem jucatori independenti. Sîntem doar pioni în mîinile lui.
Urmînd poruncile spiritului, trebuie sa-ti spun ce este cea de a patra poarta a visatului, desi nu te mai pot îndruma.
- Ce rost mai are sa-mi stîrnesti interesulţ Prefer sa nu stiu.
     - Spiritul nu lasa asta la discretia ta sau a mea.
Trebuie sa-ti prezint cea de a patra poarta a visatului, fie ca-mi place sau nu.
Don Juan mi-a explicat ca la cea de a patra poarta a visatului corpul energetic calatoreste catre locuri concrete specifice si ca sînt trei moduri de utilizare a celei de a patra porti: unu - pentru a calatori în locuri concrete din aceasta lume; doi - pentru a calatori în locuri concrete, aflate în afara acestei lumi; si trei -pentru a calatori în locuri care exista numai în intentia altora. A spus ca cel de al treilea mod este cel mai dificil si cel mai periculos dintre cele trei si, indiscutabil, categoria preferata de calatorii a vrajitorilor din timpuri stravechi.
- Ce vrei sa fac cu aceste cunostinteţ am întrebat eu.
- Pentru moment, nimic. Claseaza-le pîna cînd vei avea nevoie de ele.
- Vrei sa spui ca pot trece prin cea de a patra poarta de unul singur, fara nici un ajutorţ
- Daca poti sau nu sa faci asta depinde numai de spirit.
     A abandonat brusc subiectul, dar nu mi-a lasat senzatia ca ar trebui sa încerc sa ajung la cea de a patra poarta si s-o trec de unul singur.
Apoi don Juan a fixat o ultima întîlnire cu mine pentru a-mi oferi, spunea el, un fel de lectie finala, care sa însumeze concluziile si sfaturile sale la încheierea antrenamentelor mele de visat.

     Mi-a spus sa vin în oraselul din sudul Mexicului, unde locuia împreuna cu ceilalti vrajitori din grupul sau.
Am ajuns acolo dupa-amiaza tîrziu. Am stat cu don Juan în curtea interioara a casei sale, în niste fotolii incomode de rachita împletita, captusite cu perne groase, supradimensionate.
Don Juan a rîs si mi-a facut cu ochiul. Fotoliile erau un dar primit din partea uneia dintre membrele grupului sau, asa ca, pur si simplu, trebuia sa stam pe ele ca si cum nu ne-ar fi incomodat nimic. Mai ales pe el. Fusesera cumparate pentru el în Phoenix, Arizona, si aduse cu mare dificultate în Mexic.
     Don Juan m-a rugat sa-i citesc o poezie de Dylan Thomas, care, spunea el, era deosebit de încarcata de semnificatii pentru mine în acel moment.
Doream fierbinte sa ma îndepartez
De minciuna ce sfîrîie pîrjolita
Si de vaietul continuu al vechilor spaime
Ce creste tot mai teribil pe masura ce ziua
Trece peste deal sa se cufunde în marea adînca...
Doresc fierbinte sa ma îndepartez, darmi-e teama;
O farîma de viata, neconsumata înca, ar putea sari-n scînteie
Din vechea minciuna ce arde-n tarina
Si, explodînd în aer, sa ma lase pe jumatate orb.
     Don Juan s-a ridicat si a spus ca se duce sa faca o plimbare în piata din centrul oraselului.
M-a invitat sa merg cu el.
Am presupus imediat ca poezia îi produsese o reactie negativa si simtea nevoia sa o risipeasca.
Pe drumul catre piata nici unul din noi nu a scos un cuvînt. Am facut de vreo doua ori înconjurul pietei, tot fara nici o vorba. Se aflau acolo destul de multi oameni, înghesuindu-se în jurul magazinelor de pe strazile ce încadrau parcul pe laturile de est si de nord.
Toate strazile din jurul pietei aveau pavaje pline de neregularitati.

     Casele erau masive, cladiri cu un singur nivel, construite din caramizi de argila alba, cu acoperisuri de olane, pereti varuiti si usi vopsite în albastru sau cafeniu.
Pe o strada laterala, la un cvartal distanta de piata, se profilau amenintator, pe deasupra acoperisului singurului hotel din oras, zidurile înalte ale uriasei biserici coloniale ce semana cu o moschee musulmana.
Pe latura de sud erau doua restaurante, care coexistau în mod inexplicabil unul lînga altul si faceau afaceri bune, servind, practic, acelasi meniu la aceleasi preturi.

     Am rupt tacerea si l-am întrebat pe don Juan daca si lui i se parea ciudat ca între cele doua restaurante nu era nici o diferenta.
- Orice este posibil în acest oras, a raspuns el. Felul în care a spus-o însa m-a nelinistit.
- De ce esti atît de nervos; m-a întrebat el cu o expresie serioasa. Stii ceva si nu-mi spui.
- De ce sînt nervos Buna gluma. Sînt totdeauna nervos cînd ma aflu în preajma ta, don Juan. Cîteodata, mult mai mult decît ceilalti.
A parut ca face un efort serios sa nu izbucneasca în ris.
- Nagualii nu sînt tocmai cele mai placute fiinte de pe fata pamîntului, a spus el pe un ton de scuza. Am învatat asta din proprie experienta, fiind pus în situatia de a avea de a face cu profesorul meu, teribilul nagual Julian.
Simpla lui prezenta ma speria de moarte. Iar cînd îsi îndrepta atentia asupra mea, aveam întotdeauna senzatia ca viata mea nu facea nici cît o ceapa degerata.
- Este incontestabil, don Juan, ca tu ai acelasi efect asupra mea. A rîs din toata inima.
- Nu, nu. Categoric, exagerezi. In comparatie cu el, eu sînt un înger.
- Poate ca esti un înger în comparatie, numai ca nagualul Julian nu este aici, pentru a te putea compara cu el.
A rîs o clipa, apoi a devenit din nou serios.
- Nu stiu de ce, dar este clar ca sînt cuprins de spaima, am explicat eu.
- Crezi ca ai vreun motiv sa fii cuprins de spaima, a întrebat el si s-a oprit din mers pentru a ma privi în fata.
Tonul sau si sprîncenele ridicate mi-a creat impresia ca ma suspecta ca stiu ceva ce nu-i dezvaluiam. Era evident ca asteapta o destainuire din partea mea.
- Insistenta ta ma pune pe gînduri, am spus eu. Esti sigur ca nu tu esti cel care are un as ascuns în mînecaţ
- Am, într-adevar, un as în mîneca, a admis el si a zîmbit. Dar nu asta este problema. Problema este ca aici, în acest oras, exista ceva ce te asteapta pe tine. Iar tu nu prea stii exact ce este sau stii ce este, dar nu îndraznesti sa-mi spui, ori chiar nu stii nimic despre asta.
- Ce ma asteapta pe mine aiciţ
In loc sa-mi raspunda, don Juan si-a reluat brusc mersul si am continuat sa ne plimbam în jurul pietei în deplina tacere. Am înconjurat-o de mai multe ori, cautînd un loc unde sa ne asezam.
La un moment dat, cîteva tinere, care stateau pe o banca, s-au ridicat si au plecat.
- De ani de zile îti tot vorbesc despre practicile aberante ale vrajitorilor din Mexicul antic, a spus don Juan, asezîndu-se pe banca si facîndu-mi semn sa ma asez lînga el.
Cu rîvna cuiva care nu mai vorbise nicicînd despre asta, mi-a relatat din nou ceea ce-mi spusese de nenumarate ori, ca acei vrajitori, mînati de interese extrem de egoiste îsi concentrasera toate eforturile în actiunea de perfectionare a practicilor care i-au îndepartat tot mai tare de cumpatare si de echilibrul psihic si ca, în cele din urma, au fost exterminati atunci cînd structurile complicate de credinte si practici, pe care le alcatuisera, au devenit atît de împovaratoare, încît nu le-au mai putut sustine.
- Vrajitorii din timpuri stravechi au trait si au proliferat în aceasta zona, bineînteles, a spus el, urmarindu-mi reactiile.
Aici, pe locul acestui oras. Orasul actual a fost construit pe fundatiile unuia dintre orasele lor. Aici, în aceasta zona, si-au desfasurat ei întreaga activitate.
- Esti sigur de asta, don Juanţ
- Da. Si la fel vei fi si tu, foarte curînd.

     Nelinistea mea crescînda ma forta sa fac ceva ce detestam: sa ma concentrez asupra mea.
Don Juan, sesizînd încurcatura mea, m-a incitat în continuare.
- Foarte curînd vom sti daca semeni într-adevar cu vrajitorii din vechime sau cu vrajitorii contemporani, a spus el.
- Ma scoti din minti cu toata vorbaria asta ciudata si rau-pre-vestitoare, am protestat eu.
     Cei treisprezece ani petrecuti alaturi de don Juan ma pregatisera, mai presus de toate, în sensul de a concepe panica drept ceva ce era în permanenta foarte aproape, gata sa se declanseze.
Don Juan parea sa sovaie. Am observat privirile furise pe care le arunca în directia bisericii. Era chiar neatent.
Cînd i-am vorbit, nu a auzit ce i-am spus. Am fost nevoit sa repet întrebarea.
- Astepti pe cineva?;
- Da, astept, a spus el. Fireste ca astept pe cineva. Incercam doar sa simt pulsul împrejurimilor. M-ai surprins în actiunea de sondare a zonei cu ajutorul corpului meu energetic.
- Si ce ai simtit, don Juanţ
- Corpul meu energetic simte ca toate sînt la locul lor. Piesa se joaca în seara asta. Tu esti principalul protagonist. Eu sînt un actor de compozitie, cu un rol mic, dar însemnat. Ies din scena în primul act.
- Despre ce tot vorbesti, pentru numele lui Dumnezeuţ
Nu mi-a raspuns. A zîmbit doar cu subînteles.
- Pregatesc terenul, a spus. Iti fac încalzirea - ca sa zicem asa - insistînd asupra ideii ca vrajitorii din timpurile moderne au primit o lectie dura.
Si-au dat seama ca numai daca ramîn total detasati pot avea energia de a fi liberi. Detasarea lor este de un tip special, nascuta nu din frica sau indolenta, ci din convingere.
Don Juan s-a oprit, s-a ridicat si si-a întins bratele în fata, lateral si, apoi, catre spate.
- Fa si tu la fel, m-a sfatuit. Iti relaxeaza corpul, iar tu trebuie sa fii foarte relaxat pentru a face fata la ceea ce te asteapta diseara.
A zîmbit larg. Diseara te asteapta fie totala detasare, fie completa subjugare de catre propriile placeri si slabiciuni.
Este o optiune pe care trebuie sa o faca orice nagual din bransa mea.

     S-a asezat din nou si a rasuflat adînc. Parea ca ceea ce-mi spusese îi epuizase întreaga energie. Cred ca înteleg ce înseamna detasarea si subjugarea, a continuat el, pentru ca am avut privilegiul de a cunoaste doi naguali: pe binefacatorul meu, nagualul Julian, si pe binefacatorul acestuia, nagualul Elias.
Am observat ce-i deosebea. Nagualul Elias era într-atît de detasat, încît avea capacitatea sa renunte la un dar de putere. Nagualul Julian era si el detasat, dar nu îndeajuns pentru a putea renunta la un asemenea dar.
- Judecind dupa cum vorbesti, am spus eu, as zice ca ai de gînd sa ma supui unui test oarecare diseara. Asa esteţ
- Eu nu am puterea sa te supun la nici un fel de teste, dar spiritul are aceasta putere, a spus el cu un surîs si a adaugat: eu sînt doar un intermediar al sau.
- Ce intentioneaza spiritul sa-mi faca, don Juanţ
- Tot ce-ti pot spune este ca diseara vei avea o lectie de visat, asa cum au fost precedentele din acest domeniu, dar lectia nu va fi predata de mine. Altcineva îti va fi profesor si te va îndruma diseara.
- Cine va fi profesorul si îndrumatorul meuţ
- Un musafir a carui prezenta poate fi pentru tine o groaznica surpriza sau poate sa nu te surprinda deloc.
- Si care este tema lectiei de visat pe care o voi aveaţ
- Este cea de a patra poarta a visatului.
Lectia este compusa din doua parti. Prima parte ti-o voi explica eu imediat. Cea de a doua parte nu-ti poate fi explicata de nimeni, pentru ca este ceva ce tine numai de tine.
Toti nagualii din bransa mea au beneficiat de aceasta lectie în doua parti, dar niciuna dintre aceste lectii nu s-a asemanat cu celelalte; fiecare a fost astfel structurata, încît sa corespunda trasaturilor de caracter ale fiecarui nagual.
- Explicatiile tale nu ma ajuta defel, don Juan. Devin din ce în ce mai nervos.
     Am ramas tacuti un rastimp îndelungat. Eram tulburat si nu aveam astîmpar. Nu stiam ce sa mai spun, fara sa devin cicalitor.
- Dupa cum stii, pentru vrajitorii contemporani perceperea directa a energiei este o realizare ce se obtine prin efortul personal al fiecaruia, a spus don Juan.
Nu manevram punctul de asamblare prin auto disciplina.
Pentru vrajitorii din vechime, deplasarea punctului de asamblare era consecinta situatiei de supunere în care se plasau fata de altii, fata de profesorii lor, care realizau aceste deplasari prin operatiuni misterioase si le ofereau discipolilor lor ca daruri de putere.
Cineva cu mai multa energie decît noi ne poate face orice, a continuat el. De exemplu, nagualul Julian ar fi putut sa ma transforme în orice ar fi dorit el, într-un demon sau într-un sfînt.
Dar era un nagual impecabil si m-a lasat sa fiu eu însumi. Vrajitorii din vechime nu erau atît de impecabili si, prin stradania lor permanenta de a-si asigura controlul asupra altora, au reusit sa instaureze o atmosfera de întuneric si teroare, care s-a transmis de-a lungul timpului de la profesor la discipol.

     S-a ridicat si si-a rotit privirea asupra împrejurimilor. Dupa cum vezi, nu este mare lucru de capul orasului astuia, a spus în continuare, dar el exercita o fascinatie unica pentru luptatorii din bransa mea.
Aici se afla sursa a ceea ce sîntem si sursa a ceea ce nu vrem sa fim.
Deoarece mie mi-a sosit sorocul, trebuie sa-ti transmit unele idei, sa-ti relatez unele întîmplari, sa te pun în legatura cu unele fiinte, chiar aici, în acest oras, exact asa cum a facut cu mine binefacatorul meu.
Don Juan a spus ca repeta ceva ce-mi era deja cunoscut, ca ceea ce era el si tot ce stia reprezentau mostenirea lasata de profesorul sau, nagualul Julian. Acesta, la rîndul sau, mostenise totul de la profesorul sau, nagualul Elias. Si asa mai departe, nagualul Elias, de la nagualul Rosendo; acesta, de la nagualul Lujan; nagualul Lujan, de la nagualul Santisteban; iar nagualul Santisteban, de la nagualul Sebastian.
Mi-a spus din nou, pe un ton foarte oficial, ceva ce-mi explicase de mai multe ori în trecut, ca înaintea nagualului Sebastian existasera opt alti naguali, dar ca acestia fusesera total diferiti de cei care au urmat.
Avusesera o cu totul alta atitudine fata de vrajitorie, o cu totul alta conceptie asupra ei, desi faceau totusi parte din aceeasi linie de descendenta cu cei din bransa sa.
- Acum, trebuie sa-ti amintesti si sa-mi repeti tot ce ti-am spus despre nagualul Sebastian, mi-a cerut el.
     Solicitarea sa mi s-a parut ciudata, dar am repetat tot ceea ce-mi fusese spus fie de el, fie de cei din grupul sau referitor la nagualul Sebastian si legendarul batrin vrajitor, cel care sfideaza moartea, cunoscut sub apelativul de arendas.
- Stii ca cel care sfideaza moartea ne face daruri de putere la fiecare noua generatie, a spus don Juan.
Iar natura specifica a acestor daruri este ceea ce a schimbat cursul evolutiei bransei noastre.
     Mi-a explicat ca arendasul, fiind un vrajitor din vechea scoala, învatase de la profesorii sai toate subtilitatile referitoare la deplasarea punctului de asamblare.
Intrucît avea la activ, probabil, mii de ani de viata si constiinta straina noua - timp din belsug pentru a se perfectiona - stia cum se pot obtine si mentine sute, daca nu chiar mii, de pozitii ale punctului de asamblare.
Darurile lui erau deopotriva ca niste diagrame reprezentînd deplasarea punctului de asamblare în pozitii specifice si ca niste ghiduri continînd instructiuni asupra modului în care punctul poate fi imobilizat în oricare dintre aceste pozitii, astfel putîndu-se realiza coeziunea.
Don Juan era în cea mai buna forma de povestitor. Nu-l mai vazusem niciodata relatînd ceva cu atîta dramatism. Daca nu l-as fi cunoscut bine, as fi putut jura ca vocea sa avea inflexiunile joase si încarcate de neliniste ale cuiva stapînit de teama sau griji. Gesturile sale îmi creau impresia unui actor talentat care interpreteaza la perfectie o stare de nervozitate si adînca preocupare.
El s-a uitat cu atentie la mine si, pe tonul si în maniera cuiva care facea o dezvaluire dureroasa, a spus ca, de exemplu, nagualul Lujan primise din partea arendasului un dar de cincizeci de pozitii. Dadea din cap sacadat, ca si cînd m-ar fi îndemnat, fara vorbe, sa reflectez la ceea ce tocmai îmi spusese.
N-am zis nimic.
- Cincizeci de pozitii! a exclamat el cu uimire. Pentru un dar, una sau, cel mult, doua pozitii ar fi fost mai mult decît suficient. A ridicat din umeri în semn de consternare.
Mi s-a spus ca arendasul îl placea pe nagualul Lujan foarte mult, a continuat el. Au legat o prietenie atît de strînsa, încît erau, practic, nedespartiti.
Se spune ca nagualul Lujan si arendasul obisnuiau sa intre tacticos în biserica de colo în fiecare dimineata, pentru a asista la slujba de dimineata.
- Chiar aici, în acest orasţ am întrebat eu, total surprins.
- Chiar aici, a raspuns el. Este posibil ca ei sa fi sezut chiar în acest loc, pe o alta banca, cu mai bine de o suta de ani.
- Nagualul Lujan si arendasul s-au plimbat într-adevar prin aceasta piataţ am întrebat eu din nou, incapabil sa-mi stapînesc uimirea.
- Cu siguranta! a exclamat el. Te-am adus aici în seara asta pentru ca poezia pe care mi-ai citit-o mi-a sugerat ca este timpul sa-l cunosti pe arendas.
     Am fost cuprins instantaneu de panica, de parca as fi fost traznit. Pentru un moment a trebuit sa respir pe gura.
- Am tot discutat despre extraordinarele realizari ale vrajitorilor din vremuri stravechi, a spus don Juan în continuare. Dar este dificil atunci cînd trebuie sa vorbesti numai în termeni abstracti, fara a avea posibilitatea unei cunoasteri directe.
Pot sa-ti repet pîna-n ziua de apoi ceva ce este clar ca lumina zilei pentru mine, dar imposibil de înteles ori de crezut pentru tine, pentru ca îti lipseste cunoasterea practica a respectivei notiuni.
     S-a ridicat si m-a privit din crestet pîna-n talpi.
- Hai sa mergem la biserica, mi-a spus. Arendasului îi sînt dragi biserica si împrejurimile ei. Sînt sigur ca acum este momentul sa mergem acolo.
De foarte putine ori pe tot parcursul relatiei mele cu don Juan am simtit o asemenea aprehensiune. Eram ca paralizat. Cînd m-am ridicat, tremuram din tot corpul. Stomacul îmi era un ghem de nervi. Totusi, l-am urmat pe don Juan, fara o vorba, cînd s-a îndreptat spre biserica. Ma împleticeam si mi se taiau genunchii la fiecare pas. Dupa ce am strabatut scurta distanta din piata pîna la treptele de calcar ale pridvorului bisericii, era cît pe ce sa lesin. Don Juan m-a luat de dupa umeri ca sa ma sprijine.
- Iata-l acolo pe arendas, a spus el pe un ton atît de normal de parca tocmai vazuse un vechi prieten.
Am privit în directia în care se uita si am vazut un grup de cinci femei si trei barbati în capatul opus al pridvorului.
Privirea mea rapida si speriata nu a înregistrat nimic neobisnuit în legatura cu oamenii aceia. Nu am putut nici macar sa-mi dau seama daca intrau în biserica sau ieseau din ea. Am observat totusi ca pareau sa se fi întîlnit întîmplator si nu erau împreuna.
Pîna cînd don Juan si cu mine am ajuns la usita scunda, taiata în masivul portal de lemn, trei dintre femei intrasera în biserica. Cei trei barbati si celelalte doua femei tocmai plecau.
Am avut un moment de zapaceala si m-am uitat la don Juan pentru instructiuni. Mi-a indicat, cu o miscare din cap, recipientul cu apa sfintita.
- Trebuie sa respectam rînduiala si sa ne facem semnul crucii, mi-a soptit.
- Unde este arendasul - am întrebat eu, tot în soapta.
     Don Juan si-a înmuiat vîrfurile degetelor în recipient si s-a închinat. Cu un gest hotarît din cap, m-a îndemnat sa fac la fel.
- Arendasul era unul dintre cei trei barbati care au plecatţ am soptit eu aproape direct în urechea lui.
- Nu, a raspuns el în soapta. Arendasul este una din femeile care au ramas aici. Cea din ultimul rînd de banci.
In clipa aceea, o femeie din ultimul rînd si-a întors capul catre mine, a zîmbit si a dat din cap.
Dintr-un salt, am fost la usa si am fugit afara. Don Juan a alergat dupa mine. Cu o agilitate incredibila, m-a ajuns din urma si m-a apucat de brat.
- Unde te duciţ m-a întrebat el cu fata si întregul corp contorsionate de rîs.
M-a tinut strîns de brat, în timp ce eu gîfîiam, încercînd sa trag cît mai mult aer în piept. Simteam ca ma sufoc. Hohotele de rîs ale lui don Juan se succedau ca valurile oceanului.
M-am smucit din strînsoarea mîinilor lui si m-am îndreptat catre piata. El a venit dupa mine.
- Nu mi-am imaginat ca vei fi atît de tulburat, a spus, zguduit de noi hohote de rîs.
- De ce nu mi-ai spus ca arendasul este o femeieţ
- Vrajitorul de acolo, din biserica, este cel care sfideaza moartea, a spus el solemn. Pentru un vrajitor de talia lui, atît de versat în domeniul deplasarii punctului de asamblare, a fi barbat sau femeie este o chestiune de preferinta sau de circumstanta.
Aceasta este prima parte a lectiei de visat pe care am spus ca o vei avea. Iar cel care sfideaza moartea este musafirul misterios care te va îndruma pe parcursul ei.
Se tinea de sale, înecîndu-se si tusind de atîta rîs.
Ramasesem fara grai. Apoi m-a apucat o furie subita. Nu eram furios pe don Juan sau pe mine ori pe cineva anume. Era o furie rece care ma facea sa ma simt de parca pieptul si muschii gîtului erau gata sa-mi explodeze.
- Sa mergem înapoi la biserica, am strigat cu o voce pe care nu mi-am recunoscut-o.
- Haide, haide, a spus el pe un ton linistitor. Nu trebuie chiar sa te arunci asa în foc. Gîndeste-te. Reflecteaza. Cumpaneste lucrurile. Linisteste-ti cugetul.
N-ai mai fost niciodata în viata pus în fata unei asemenea încercari. Acum ai nevoie de calm. Nu pot sa-ti spun ce anume sa faci. Pot doar, ca orice alt nagual, sa te confrunt cu provocarea, dupa ce-ti voi fi spus - în termeni indirecti - tot ce este oportun. Aceasta este înca una dintre manevrele utilizate de naguali: sa spui tot, fara a spune lucrurilor pe nume, sau sa soliciti, fara ca, efectiv, sa ceri.
     Voiam sa terminam cît mai repede cu tot. Dar don Juan a spus ca un scurt respiro m-ar putea ajuta sa-mi recapat ce mai ramasese din încrederea în mine. Mi s-au taiat genunchii.
Cu multa solicitudine, don Juan m-a ajutat sa ma asez pe bordura si s-a asezat lînga mine.
- Prima parte a lectiei acesteia de visat se refera la faptul ca masculinitatea si feminitatea nu sînt stari definitive, ci rezultatul unei actiuni specifice de pozitionare a punctului de asamblare, a spus el. Actiunea este, normal, o chestiune de vointa si de instruire corespunzatoare. Intrucît acesta a fost un subiect foarte îndragit de vrajitorii din vechime, ei sînt singurii care pot face lumina în problema respectiva.
Probabil, pentru ca era singurul lucru rational pe care-l puteam face, am început o controversa cu don Juan.
- Nu pot sa accept sau sa cred ceea ce-mi prezinti, i-am spus si am simtit cum ma încing la fata.
- Dar ai vazut femeia, a ripostat don Juan. Crezi ca toate astea nu sînt decît trucuriţ
- Nu stiu ce sa cred.
- Fiinta aceea din biserica este cu adevarat o femeie, a spus el cu vehementa. De ce trebuie sa te nelinisteasca asta atît de multţ Faptul ca ea s-a nascut barbat nu face decît sa ateste ce putere au actiunile vrajitorilor din vechime.
Acest lucru n-ar trebui sa te surprinda. Ai experimentat deja în practica toate principiile vrajitoriei.
     Simteam ca pleznesc de atîta încordare. Don Juan mi-a spus, pe un ton acuzator, ca vreau doar sa discut în contradictoriu.
Cu o rabdare fortata, dar cu nedisimulata morga, i-am expus principiile biologice ce stau la baza caracterului masculin si feminin.
- Inteleg toate astea, a zis el. Si ai dreptate în ceea ce spui. Cusurul tau este ca încerci sa conferi afirmatiilor tale o valabilitate universala.
- Dar vorbim aici despre principii de baza, am strigat eu. Acestea vor fi determinante pentru om aici sau în oricare alt loc din univers.
- Asa este, asa este, a spus el pe un ton calm. Tot ce spui tu este adevarat atîta timp cît punctul nostru de asamblare ramîne în pozitia sa obisnuita. Dar, în momentul în care este deplasat dincolo de anumite limite si nu mai functioneaza regulile lumii noastre de zi cu zi, nici unul dintre principiile atît de dragi tie nu mai are valabilitatea totala pe care o sustii.
Greseala pe care o faci este sa uiti ca cel care sfideaza moartea a depasit aceste limite de mii si mii de ori. Nu trebuie sa fii un geniu pentru a-ti da seama ca arendasul nu mai este sub influenta acelorasi forte care te guverneaza pe tine acum.
     I-am spus ca disputa mea, daca putea fi numita disputa, era nu cu el, ci cu acceptarea laturii practice a vrajitoriei, care - pîna în acel moment - fusese atît de abstracta si îndepartata, încît nu constituise niciodata o problema reala pentru mine.
Am subliniat ca, în calitate de visator, aveam experienta necesara pentru a confirma ca în visat este posibil orice. I-am reamintit ca el însusi îmi sustinuse si cultivase aceasta convingere, împreuna cu cea privind necesitatea imperioasa a unei minti sanatoase.
Ceea ce-mi prezenta el acum în cazul arendasului era o nebunie, un subiect ce se preta doar pentru visat, dar nu si pentru lumea reala.
I-am declarat ca pentru mine ceea ce sustinea el era dezgustator si de neconceput.
- Si de ce aceasta reactie violentaţ a întrebat el cu un zîmbet.
Intrebarea lui m-a luat prin surprindere. M-am simtit penibil.
- Cred ca o percep ca pe un atac la însasi esenta mea de om, am recunoscut.
Asa si era. Numai gîndul ca femeia din biserica era barbat îmi producea cumva greata.
     Mi-a trecut deodata prin minte o idee: probabil ca arendasul este un travestit. L-am chestionat imediat pe don Juan cu toata seriozitatea asupra unei asemenea posibilitati.
A rîs atît de tare, încît parea gata sa lesine.
- Este o posibilitate care tine prea mult de cele lumesti, a spus el. Poate ca vechii tai prieteni ar face asa ceva. Cei noi însa au resurse mult mai mari si sînt mai putin obsedati de sex.
Repet. Fiinta aceea din biserica este o femeie. Este o „ea". Si are toate organele si trasaturile caracteristice unei femei.
A zîmbit malitios. întotdeauna te-ai simtit atras de femei, nu-i asaţ
Se pare ca aceasta situatie a fost creata special pentru tine. Amuzamentul sau era atât de autentic si de inocent, încît m-am molipsit si eu. Am rîs amîndoi. El, cu toata impetuozitatea, iar eu, cu toata aprehensiunea.
Atunci, am luat o decizie. M-am ridicat si am spus raspicat ca nu nutream nici o dorinta sa am de-a face cu arendasul, indiferent de forma si aspectul sau.
Optiunea mea era sa ma retrag din aceasta actiune si sa ma întorc la casa lui don Juan, apoi acasa la mine.
Don Juan a spus ca - din punctul lui de vedere - nu avea nimic împotriva deciziei mele, si am pornit pe drumul de întoarcere catre locuinta lui.
     In mintea mea, gîndurile mi se succedau cu o viteza salbatica. Procedam oare cum era mai bineţ Fugeam de teamaţ
Desigur ca imediat am explicat rational decizia mea ca fiind corecta si inevitabila. La urma urmelor, pe mine nu ma interesau achizitiile de nici un fel - ma asiguram eu pe mine însumi - iar primirea darurilor arendasului era ca si cînd as fi achizitionat o proprietate.
Apoi am fost cuprins de îndoieli si de curiozitate. Erau atîtea întrebari pe care as fi putut sa i le pun celui care sfideaza moartea.
Inima a început sa-mi bata atît de tare, încît îi simteam bataile în stomac.
Bataile s-au transformat brusc în vocea emisarului, care si-a încalcat promisiunea de a nu se amesteca si mi-a spus ca o forta inimaginabila îmi accelera pulsul pentru a ma face sa ma întorc la biserica; sa merg catre casa lui don Juan însemna sa merg la moarte.
     M-am oprit si i-am comunicat grabnic lui don Juan spusele emisarului.
- Este adevaratţ l-am întrebat. - Ma tem ca da, a recunoscut el timid.
- De ce nu mi-ai spus asta, don Juanţ Aveai de gînd sa ma lasi sa mor, pentru ca crezi ca sînt un las, l-am întrebat eu mînios.
- Nu mureai tu asa, cu una cu doua.
Corpul tau energetic are resurse inepuizabile. Si nu mi-a trecut niciodata prin minte sa te consider un las. Iti respect deciziile si putin îmi pasa care sînt motivatiile lor.
Esti, ca si mine, la capat de drum. Asa ca fii un adevarat nagual. Nu te rusina de ceea ce esti. Daca ai fi fost las, cred ca ai fi murit de frica demult, cu multi ani în urma.
Dar daca ti-e prea teama sa-l cunosti pe cel care sfideaza moartea, atunci mai degraba mori decît sa dai ochii cu el. Nu este nici o rusine în asta.
- Sa mergem înapoi la biserica, am spus eu cît se poate de calm.
- Ei, acum ajungem la fondul problemei! a exclamat don Juan. Dar, mai întîi, hai sa ne întoarcem în parc, sa ne asezam pe o banca si sa examinam cu grija optiunile tale. Avem timpul disponibil; de altfel, este prea devreme pentru apropiata noastra actiune.
     Ne-am dus înapoi în parc si am gasit imediat o banca libera, pe care ne-am asezat.
- Trebuie sa întelegi ca numai tu însuti poti lua decizia de a-l întîlni sau nu pe arendas, de a accepta sau de a refuza darurile sale de putere, a spus don Juan.
Dar decizia ta trebuie sa o exprimi în fata femeii din biserica, între patru ochi, altfel nu va avea valabilitate.
Don Juan a mai spus ca darurile arendasului sînt formidabile, dar pretul platit pentru ele este colosal, iar el, personal, nu era prea încîntat de daruri, nici de pret.
- Inainte de a lua decizia definitiva, a spus don Juan în continuare, trebuie sa cunosti toate detaliile tranzactiilor noastre cu acest vrajitor.
- Prefer sa nu mai aud nimic despre asta, don Juan, m-am rugat eu.
- Este de datoria ta sa stii, a spus el. Cum altfel vei putea sa iei o hotarîreţ
- Nu crezi ca daca stiu mai putine lucruri despre arendas va fi mai bine pentru mineţ
- Nu. Asta nu este o situatie în care te ascunzi pîna trece pericolul. Acesta este momentul adevarului.
Tot ce ai facut si ai trait în lumea vrajitorilor te-a îndreptat catre acest punct. Nu voiam sa-ti spun, pentru ca stiam ca ti-o va spune corpul tau energetic, dar nu exista nici o modalitate prin care sa scapi de aceasta întîlnire.
Nici chiar prin moarte nu poti scapa.
Intelegiţ M-a zgîltîit de umeri. Ma întelegi, a repetat.
     Intelegeam atît de bine, încît l-am întrebat daca putea sa ma faca sa intru într-un alt registru de constiinta, pentru a-mi diminua teama si tulburarea.
Forta cu care a spus nu, m-a facut sa tresar.
- Trebuie sa te confrunti cu cel care sfideaza moartea cu calm si absoluta stapînire de sine, a adaugat el. Si nu poti face asta prin substituiri.
Don Juan a început sa-mi spuna linistit iarasi tot ceea ce-mi mai spusese despre cel care sfideaza moartea.
In timp ce vorbea, mi-am dat seama ca, în parte, confuzia mea era consecinta modului în care utiliza el cuvintele.
In spaniola folosea, pentru „cel care sfideaza moartea", el desafiante de la muerte, iar pentru „arendas", el inguilino, ambele desemnînd în mod automat un barbat.
Dar, în descrierea relatiei dintre arendas si nagualii din bransa sa, amesteca desinentele si termenii de gen masculin si feminin, creînd o mare confuzie în mintea mea.
Spunea ca arendasul trebuia sa plateasca pentru energia pe care el o lua de la nagualii din bransa noastra, dar plata lui îi legase pe acesti vrajitori de el pentru generatii întregi.
Ca plata pentru energia capatata, femeia din biserica îi învata pe naguali ce sa faca exact, pentru a-si deplasa punctele de asamblare în pozitii specifice, pe care ea însasi le alesese.
Cu alte cuvinte, ea îi înrobea pe fiecare dintre acestia cu un dar de putere, constînd din pozitii specifice preselectate, ale punctului de asamblare, si toate implicatiile acestuia.
- Ce vrei sa spui prin „toate implicatiile acestuia", don Juanţ
- Ma refer la consecintele negative ale acestor daruri.
Femeia din biserica nu cunoaste decît delectarea si rasfatul în placere. Nu exista cumpatare si moderatie în aceasta femeie. De pilda, l-a învatat pe nagualul Julian cum sa-si pozitioneze punctul de asamblare pentru a fi la fel ca ea, o femeie. A-l învata asta pe binefacatorul meu, care era un hedonist incurabil, echivala cu a da bautura unui betiv.
- Dar nu sîntem fiecare raspunzatori de ceea ce facemţ
- Da, într-adevar, asa este. Totusi, unora dintre noi le este mai dificil decît altora sa actioneze cu deplina responsabilitate. Sa sporesti aceasta dificultate în mod deliberat, asa cum face aceasta femeie, înseamna sa sporesti în mod inutil presiunile la care sîntem supusi.
- Cum stii ca femeia din biserica face asta în mod deliberatţ
- Le-a facut-o tuturor nagualilor din bransa mea. Daca ne uitam la noi cu impartialitate si onestitate, trebuie sa recunoastem ca cel care sfideaza moartea ne-a transformat - prin intermediul darurilor sale - într-o categorie de vrajitori foarte dedati delectarii si dependenti de aceasta.
     Nu am putut sa îi mai trec cu vederea inconsecventa în utilizarea termenilor si i-am atras atentia asupra acestui lucru.
- Trebuie sa vorbesti despre acest vrajitor fie la masculin, fie la feminin, dar nu la ambele genuri, am spus eu cu severitate. Sînt si asa foarte încordat, iar aceasta folosire arbitrara a genurilor ma face sa fiu si mai agitat.
- Si eu sînt foarte agitat, a marturisit el.
Dar adevarul este ca cel care sfideaza moartea este si de genul masculin, si de genul feminin. Niciodata nu am reusit sa am o atitudine de complezenta fata de schimbarile de gen ale acestui vrajitor. Am fost sigur ca si tu vei reactiona la fel, întrucît l-ai cunoscut întîi ca barbat.
Don Juan mi-a amintit de o întîmplare, petrecuta cu ani în urma, cînd m-a luat cu el pentru a-l întîlni pe cel care sfideaza moartea si am cunoscut un indian ciudat, nici tînar, nici batrîn, de o constitutie firava. Imi ramasese în minte mai ales accentul sau straniu si expresia neobisnuita pe care o folosea atunci cînd povestea despre lucrurile pe care sustinea ca le vazuse, mis ojos se pasearon, ochii mi se plimbau. De exemplu, spunea: „ochii mi se plimbau pe coifurile cuceritorilor spanioli."
Amintirea acelei întîmplâri era atît de slaba, încît crezusem întotdeauna ca întîlnirea durase numai cîteva minute.
Don Juan îmi spusese însa mai tîrziu ca petrecusem o zi întreaga în tovarasia celui care sfideaza moartea.
- Motivul pentru care am încercat, mai devreme, sa aflu de la tine daca stii ce se petrece, a continuat don Juan, este ca am crezut ca atunci, cu ani în urma, ti-ai fixat chiar tu o întîlnire cu cel care sfideaza moartea.
- Ma supraestimezi, don Juan. In cazul acesta chiar ca nu am habar de nimic. Dar ce te-a facut sa crezi ca stiu cevaţ
- Cel care sfideaza moartea a parut sa te placa foarte mult. Asta pentru mine a însemnat ca el ar fi putut sa-ti fi dat un dar de putere, desi tu nu-ti aminteai nimic. Sau ar fi putut sa stabileasca aceasta întîlnire cu el ca femeie. Am banuit chiar ca ti-a dat instructiuni precise în acest sens.
Don Juan a precizat ca cel care sfideaza moartea, fiind categoric un sclav al ritualului, îsi întîlnea întotdeauna nagualii din domeniul sau mai întîi ca barbat - asa cum s-a întîmplat în cazul nagualului Sebastian - iar apoi ca femeie.
- De ce numesti darurile celui care sfideaza moartea daruri de putereţ Si de ce se face asa un secret din asta, am întrebat eu. Tu însuti îti poti deplasa singur punctul de asamblare în orice pozitie doresti, nuţ
- Se numesc daruri de putere, pentru ca sînt produsul stiintei de înalta specializare a vrajitorilor din vremuri stravechi, a spus el. Caracterul secret al acestor daruri rezida în faptul ca absolut nimeni de pe acest pamînt - în afara de arendas - nu ne-ar putea oferi un esantion din aceasta înalta stiinta. Sigur ca pot sa-mi deplasez punctul de asamblare în orice pozitie vreau, în interiorul sau în exteriorul formei energetice umane. Dar ceea ce nu pot eu si numai cel care sfideaza moartea poate, este sa stiu ce sa fac cu corpul meu energetic în fiecare din aceste pozitii pentru a realiza o perceptie totala, coeziunea totala.
     Mi-a explicat apoi ca vrajitorii din ziua de azi nu cunosc detaliile miilor si miilor de pozitii posibile ale punctului de asamblare.
- Ce vrei sa spui prin detalii, am întrebat.
- Modalitati specifice de actiune asupra corpului energetic, pentru a putea mentine punctul de asamblare fixat în anumite pozitii, a raspuns el.
S-a luat drept exemplu pe sine. A spus ca darul de putere pe care i-l facuse cel care sfideaza moartea era pozitia punctului de asamblare al unui corb si procedurile de manipulare a corpului sau energetic pentru a realiza perceptia totala a unui corb.
     A explicat ca ceea ce urmarisera sa obtina cu orice pret vrajitorii din vechime era perceptia totala, coeziunea totala, iar în cazul propriului dar de putere, perceptia totala se putea realiza prin intermediul unui proces de actiune deliberata, pe care a trebuit sa-l deprinda pas cu pas, asa cum ai învata sa lucrezi cu un mecanism foarte complicat.
Don Juan a explicat în continuare ca majoritatea deplasarilor punctului de asamblare pe care le obtin vrajitorii contemporani sînt mici translari ale acestuia, ce implica un manunchi redus de filamente energetice luminoase din interiorul oului luminos, numit banda umanului ori aspectul pur omenesc al energiei universului.
Dincolo de aceasta banda, dar tot în interiorul oului luminos, se afla zona deplasarilor grandioase ale punctului de asamblare. Cînd este translat în orice pozitie din acea zona, perceptia pe care o realizam este comprehensibila, dar sînt necesare proceduri extrem de detaliate pentru ca ea sa fie totala.
- Fapturile anorganice v-au jucat, tie si lui Carol Tiggs, un renghi cu prilejul ultimei voastre calatorii, ajutîndu-va sa realizati coeziunea totala în cadrul unei deplasari de amploare a punctului de asamblare, a spus el. Ele v-au împins punctele de asamblare în cea mai îndepartata pozitie si, apoi, v-au ajutat sa percepeti realitatea de acolo, ca si cînd v-ati fi aflat în lumea cotidiana. Un lucru aproape imposibil.
Pentru a realiza o astfel de perceptie, vrajitorii au nevoie de cunostinte foarte detaliate sau de prieteni puternici. Prietenele voastre v-ar fi tradat, în cele din urma, si v-ar fi lasat sa va descurcati singuri, si sa învatati pe pielea voastra cum sa supravietuiti în lumea aceea.
Ati fi sfîrsit, precum acei extrem de versati vrajitori din vechime, îmbibati pîna la saturatie cu detalii de procedura practice.
     Fiecare deplasare grandioasa are secretele sale, pe care vrajitorii din ziua de azi le-ar putea deslusi daca ar sti cum sa-si fixeze, un timp suficient de îndelungat, punctul de asamblare în pozitia respectiva. Numai vrajitorii din vechime aveau cunostintele necesare pentru a face acest lucru.
Don Juan a spus în continuare ca celor opt naguali, care i-au precedat lui Sebastian, nu le fusesera cunoscute procedurile specifice implicate de deplasarea punctului de asamblare si ca arendasul îi aratase nagualului Sebastian cum sa realizeze perceptia totala în zece noi pozitii ale punctului de asamblare. Nagualul Santisteban primise sapte, nagualul Lujan, cincizeci, nagualul Rosendo, sase, nagualul Elias, patru, nagualul Julian, saisprezece, iar lui îi fusesera aratate doua; ceea ce se cifra la un total de nouazeci si cinci de pozitii specifice ale punctului de asamblare despre care aveau cunostinta cei din bransa lui.
Spunea ca, întrebat daca considera acest lucru un avantaj pentru breasla, ar spune ca nu era nici un avantaj, pentru ca povara cunoasterii acestor lucruri îi situa mai aproape de felul de a fi al vrajitorilor din vechime.
- Acum este rîndul tau sa te întîlnesti cu arendasul, a spus el în continuare. Poate ca darurile pe care ti le va da tie vor dezechilibra scorul total, iar breasla noastra se va cufunda în bezna care i-a înghitit pe vrajitorii din vechime.
- Chestiunea asta este atît de serioasa, ca te îmbolnaveste, am spus eu.
- Ai sincera mea compasiune, mi-a raspuns el cu o expresie serioasa. Stiu ca nu este nici o consolare pentru tine daca-ti spun ca asta este cea mai grea încercare pentru nagualul din ziua de azi. Sa te confrunti cu ceva atît de antic si de misterios ca arendasul, nu numai ca-ti da fiori, ci te revolta, pur si simplu. Cel putin, pentru mine asa a fost si înca mai este.
- De ce trebuie sa continuu cu aceasta întelegere, don Juanţ
- Pentru ca, fara sa stii, ai acceptat provocarea celui care sfideaza moartea. Ti-am smuls aceasta acceptare, pe parcursul uceniciei tale, în aceeasi maniera în care profesorul meu a smuls-o pe a mea, pe ascuns.
Si eu am fost pus în aceeasi situatie groaznica, numai ca într-o maniera mai brutala.
A început sa chicoteasca. Nagualului Julian îi placea sa faca glume oribile pe seama altora.
Mi-a spus ca o vaduva frumoasa si plina de pasiune era îndragostita de mine. Nagualul obisnuia sa ma ia deseori cu el la biserica si o vazusem acolo pe femeia cu pricina, uitîndu-se fix la mine. Am conchis ca era o femeie aratoasa. Iar eu eram un tînar în putere. Cînd nagualul mi-a zis ca ea ma place, m-am lasat dus de nas. Trezirea a fost foarte dura.
A trebuit sa fac mari eforturi pentru a nu rîde de actul prin care-si pierduse don Juan inocenta.

     Apoi mi-am dat brusc seama ca situatia lui nu era cîtusi de putin comica, ci înfioratoare.
- Esti sigur, don Juan, ca femeia aceea este arendasul, am întrebat eu, sperînd ca, poate, este doar o greseala sau o gluma proasta.
- Sînt foarte, foarte sigur, mi-a raspuns el. De altfel, chiar daca as fi atît de zalud, încît sa-l uit pe arendas, vederea nu ma poate însela.
- Vrei sa spui, don Juan, ca arendasul are alt tip de energieţ
- Nu, nu un alt tip de energie, dar, cu siguranta, calitati energetice diferite fata de oamenii obisnuiti.
- Esti absolut sigur, don Juan, ca femeia aceea este arendasul, am insistat eu, mînat de o stranie reactie de respingere si teama.
- Femeia aceea este arendasul! a exclamat don Juan pe un ton ce nu admitea nici un fel de dubiu.

     Am ramas amîndoi tacuti. Asteptam miscarea urmatoare într-o stare de panica de nedescris.
- Ti-am mai spus ca a fi un barbat sau o femeie normala depinde de orientarea punctului de asamblare, a spus don Juan.
Prin normal înteleg ca cineva este, din nastere, fie barbat, fie femeie. Vizionarii vad partea cea mai luminoasa a punctului de asamblare îndreptata catre exterior, în cazul femeilor, si catre interior, în cazul barbatilor. Punctul de asamblare al arendasului a fost orientat initial catre interior, dar el i-a modificat asezarea, rasucindu-l si transformîndu-si forma energetica de ou într-una de cochilie încolacita în spirala în jurul sau.