El Camino - Partea II de Lelia Mihail publicat la 11.11.2007
Saint Jean Pied -du- Port
P. Coelho
Saint Jean Pied-du-Port, oraselul de plecare al pelerinilor, unde trebuia sa o gasesc pe madame Lourdes. Am batut in poarta ... dar nimeni nu-mi deschise. M-am gandit ca madame Lourdes hotarase sa nu ma mai primeasca pentru ca intarziasem. Vedeam deja calatoria incheiata inainte de a incepe.
Deodata o copila iesi pe poarta in fuga. Ea imi arata locuinta madamei Lourdes. Atunci am inteles gresala: poarta era deschisa dar eu nici macar nu incercasem sa o deschid.
Madame Lourdes, o batrana grasa intreba daca am adus molustele. Imi dadu un carnetel care sa imi faciliteze cazarea la manastirile de pe drum si imi spuse ca puteam pleca.
Uitasem sa pronunt cuvantul de recunoastere al celor care apartin traditiei.
In acel moment madame Lourd imi smulge carnetelul si imi spune ca drumul si poposurile mele depin in totalitate de calauza.
Apoi imi puse pe umeri mantia brodata cu scoici si palaria medievala iar in mana imi puse un toiag cu o tatracuta mica in varf.
-Fie ca Sfantul Apostol Iacob sa te insoteasca si sa iti arate singurul lucru pe care trebuie sa il descoperi; sa umbli nici prea incet, nici prea repede, ci intotdeauna in armonie cu Legile si Cerintele Drumului; sa te supui aceluia care te va indruma, chiar si cand ti-ar da un ordin ucigas, de blestem sau smintit.
Trebuie sa juri supunere totala calauzei tale. Am jurat.

Am iesit din oras traversand zudurile cetatuu prin Porte d'Espagne.
Am grabit pasul pentru a ajunge cau mai repede la locul in care madame Lourdes imi spuse ca ma astepata ghidul.
Dupa vreo 30 minute de mers am dat de un put abandonat. Acolo un barbat cam de cincizeci de ani cu aspect de tigan cauta ceva intr-un ruksac.
Am avut vaga senzatie ca il cunosteam.
M-a mirat discutia cu acel om si propunerea lui de a-mi gasi el spada.
Deodata in spatel meu aid o voce : "omul nu trebuie sa urce muntele sa vada daca e inalt."
Era parola. M-am intors si am vazut un barbat cam de patruzeci de ani.
In graba mea uitasem cel mai elementare reguli de autoaparare si ma aruncasem, cu trup si suflet, in bratele primului necunoscut care-mi aparuse in cale.
Am dat raspunsul si necunoscutul se prezenta cu numele de Petrus;apoi se infrunta din priviri cu tiganul pana ce acesta ceda si pleca spre oras.
I-am spus lui Petrus ca mi s-a parut ca se cunoaste cu tiganul cum mi se parea cunoscut si mie. Din rasul lui am inteles ca ne intalnisem cu diavolul.
Pentru Petrus intalnirea fusese de bun augur pentru ca demonul se aratase prea devreme. Dar desi este cel mai important nu va fi singurul pe care il voi intalni.
-Maestrul ti-a refuzat spada, suse Petrus, pentru ca nu stii motivul pentru care el face minuni.
In calatoria noastra te voi invata unele exercitii si unele ritualuri cunoscute ca Practicile RAM.
Oricine pe parcursul vietii are acces la cel putin una dintre ele.
Sunt atat de simple incat oameni ca dumneata, obisnuiti sa complice viata, nu le dau nici o importanta.
Adevarata cale a intelepciunii poate fi recunoscuta dupa trei lucruri:
-trebuie sa aiba Agape;
-trebuie sa aiba o aplicatie practica in viata ta;
-trebuie sa fie un drum care sa poata fi strabatut de oricine.
Am mers toata dupa-amiaza si abea cand soareel a inceput sa dispara in spatele muntilor, Petrus m-a invatat prima practica: EXERCITIUL SEMINTEI.
Cand calatoresti, experimentezi intr-un mod foarte practic actul renasterii. Te intalnesti cu situatii noi, ziua trece mai incet, iar limba vorbita de cei din jur nu o intelegi.
Exact ca un copil abia nascut.
In felul acesta vei da mult mai multa importanta lucrurilor care te inconjoara, pentru ca de ele depinde propria supravietuire.
Fii mai accesibil pentru oameni, pentru ca ei vor putea sa te ajute in situatii grele.
Si primeste orice mica favoare a zeilor cu multa bucurie ca si cum ar fi un episod demn de retinut pentru tot restul vietii. De aceea pelerinajul a fost unul dintre cele mai obiective metode de a atinge iluminarea.
Cuvantul pacat vine de la pecus, picior stamb, care nu poate sa strabata un drum.
Modul de a indrepta un pacat este sa mergi mereu inainte, adaptandu-te la situatiile noi si primind in schimb toate milioanele de binecuvantari pe care viata le da cu generozitate celor care le cer.
Cand ai un obiectiv al calatoriei, e foarte bine sa fii atent la drum. Drumul ne invata cel mai bun mod de a ajunge si ne imbogateste in timpul parcurgerii lui. Si ti asa e cand ai un obiectiv in viata. Poate fi mai bun sau mai rau, depinde de drumul pe care il alegem ca sa ajungem la el si la felul cum strabatem drumul.

De aceea a doua practica ram e foarte umportanta: sa scoatem din tot ce suntem obisnuiti a privi zi de zi secretele pe care, din cauza rutinei, nu reusim sa el vedem. Si ma invata: EXERCITIUL VITEZEI.
Shirley MacLaine
La sosirea in Saint-Jean-Pied-de-Port trebuia sa vizitam pe o oarecare Madame de Brill, pentru a ne lua carnetele care erau certificatele de calatorie. Ele vor dovedi cam am facut calatoria, dupa ce au fost stampilate pe traseu.
Saint-Jean-Pied-de-Port era stravechu, intesat cu case pitoresti, cu acoperis rosu si vopsite in alb. Mme de Brill era inalta cam de 1.62m, avea par alb nepieptanat si era o persoana cumplita, cu atitudine agresiva, care iti punea la incercare rabdarea spirituala.

Am inceput drumul a doua zi dimineata, pe 4 iunie, echipata cu ruxacul de 3kg in spate. Am zarit si alti pelerini in fata mea. Unii calatoreau in perechi, altii erau singuri.
Nu exista nici o procesiune organizata, formata din pelerini. Erau raspanditi peste tot, pana sus in Pirinei. Majoritatea aveau pe spatele ruxakurilor imaginea unei jumatati de scoica, emblema pelerinajului Santiago.
Bisericile si refugiile de-a lungul drumului erau puse la dispozitie ca locuri de adapost si cazare, sfat si ajutor.
Ma interesa in mod deosebit rolul invadatorilor arabo-mauri de-a lungul Camino-ului, in raport cu lumea crestina.
De la calatorii aflati inaintea noastra veneau ecouri de conversatii in franceza, daneza, spaniola, germana. De-a lungul drumului erau sageti galbene pe iarba si pietre.

Am simtit un usor fior pe sira spinarii si apoi parea ca ma inconjoara o prezenta. I-am recunoscut vibratia. Era un inger si am simtit ca numele lui era Ariel, care a inceput sa-mi vorbeasca in cap.
"Nu te teme de trupul tau fizic, invata sa simti placerea, pe masura ce o experimentezi.Faci calatoria pentru a invata acest lucru.
Intra pe secventa experientei si uita de dorinta ta permanenta de a atinge un scop.Scopul este calea". Se formase o basica la piciorul drept, despre care stiam ca e guvernat de emiasfera stanga a creierului, parte ce controleaza gandirea liniara, logica si stapaneste dorinta de a avea un anumit scop.
Stiam ca asta era problema mea.
Traversand trecatoarea Ibaneta ne-am croit drum catre Roncesvalles.
Selectie din Jurnalul unui mag de Paulo Coelho & Camino de Sherley MacLaine