Istoria iezuitilor - Partea V de Edmond Paris publicat la 03.06.2012
Istoria secreta a iezuitilor - Partea V
MISIUNI IN STRAINATATE
Capitolul 1. India, Japonia, China.
Convertirea „pagânilor” fusese primul obiectiv al fondatorului Societatii lui Isus. Chiar daca necesitatea combaterii protestantismului în Europa i-a implicat pe discipolii acesteia din ce în ce mai mult în actiuni atât politice cît si religioase – despre care am facut un scurt rezumat –fiind principala lor sarcina, ei si-au urmat tinta evanghelizarii tinuturilor îndepartate.
Idealul lor era sa aduca întreaga lume sub autoritatea Sfântului Scaun, ceea ce însemna, ca ei sa cutreiere toate regiunile globului pentru a câstiga suflete.

     Francis Xavier, unul din primii însotitori ai lui Ignatiu care, ca si el, a fost sanctificat de biserica, a fost marele promotor al evanghelizarii Asiei. In 1542 el a debarcat la Goa si a gasit aici un episcop, o catedrala si o manastire franciscana care, împreuna cu câtiva preoti portughezi, încercase deja sa împrastie în jurul lor religia lui Hristos. Francis a depus în prima sa tentativa un elan atât de mare, încât a fost supranumit„apostolul Indiei”. De fapt, el era mai mult un pionier si un „incitator”decât unul care sa fi savârsit ceva durabil. Infocat, entuziast, întotdeauna pus pe a cauta noi câmpuri de actiune, el mai mult a aratat calea decât sa curete drumul. In regatul Travancore, în Malaca, pe insulele Banda, Macassar si Ceylon, farmecul sau personal si cuvântarile sale pline deelocventa, au facut minunis i au avut drept consecinta convertirea a 70.000 de „idolatri”, în special din paturile de jos. Pentru a obtine acest lucru, el nu a neglijat ajutorul politic si chiar militar al Portugaliei.
Aceste rezultate, mai mult de efect decât solide, erau menite sa stimuleze interesul pentru misiunile din Europa si, deasemenea, sa dea un lustru stralucitor Societatii lui Isus. Neobositul, dar prea putin perseverentul apostol, parasi curând India pentru Japonia, apoi pentru China, unde a murit în 1552 la Canton când era gata sa patrunda în tara.

     Succesorul sau în India a fost Robert de Nobile, care a aplicat în aceasta tara aceleasi metode pe care iezuitii le foloseau cu mare succes în Europa. El a apelat la clasele superioare. Celor ce erau „de neatins” el le-a dat hostia numai în capatul unui bat. A adoptat portul, obiceiurile si felul de a trai al brahmanilor, amestecând ritualurile lor cu cele catolice, toate acestea cu aprobarea papei Grigore XV.
Multumita acestei amestecaturi dubioase, el a convertit, dupa cum pretinde, 250.000 de hindusi.
Dar, „la aproximativ un secol dupa moartea sa, când intransigentul papa BenedictXIV a interzis respectarea acestor ritualuri hinduse, totul s-a naruit si cei 250.000 de pseudo-catolici au disparut” („Iezuitii” în ziarul „Le Crapouillot” nr. 24, 1954, pag.42).
     In teritoriile din nordul Indiei, stapânite de Marele Mongol Akbar, un om îngaduitor, care a încercat chiar sa introduca în tinuturile sale un amestec religios, iezuitilor li s-a permis sa construiasca un asezamânt la Lahore, în 1575. Succesorii lui Akbar le-au acordat aceleasi favoruri. Dar Aureng Zeb (1666-1707), un musulman strict, a pus capat acestei lucrari.
In 1549, Xavier s-a îmbarcat pentru Japonia, împreuna cu doi tovarasi si un japonez pe care îl convertise la Malaca, numit Yagiro.
Inceputurile nu au fost prea promitatoare. „Japonezii au propria lor moralitate si sunt destul de rezervati; trecutul lor era puternic ancorat în pagânism. Adultii se uitau la acesti straini cu amuzament iar copiii îi batjocoreau” (Le Crapouillot). Yagiro, fiind bastinas, a reusit sa puna pe picioare o mica comunitate de 100 de persoane. Dar Francis Xavier, care nu vorbea japoneza atât de bine, nu a putut nici macar sa gaseasca un auditoriu la Mikado. Când a parasit tara, doi preoti ramâneau în urma lui pentru a încerca convertirea stapânitorilor tinuturilor din Arima si Bungo. Când acesta din urma s-a decis pentru catolicism, aceasta i-a luat 27 de ani de "gândire".
Anul urmator, preotii s-au stabilit la Nagasaki si au pretins ca au convertit 100.000 de japonezi.
In 1587, situatia interna din tinut, care fusese sfâsiat în urma razboaielor dintre clanuri, s-a schimbat total. „Iezuitii au tras foloase de pe urma anarhiei si a legaturilor lor strânse cu comerciantii portughezi” (H. Boehmer). Hideyoshi, un om de origine umila, a pus mâna pe putere luând întâi demnitatea de dictator si apoi pe cea de prim-ministru (1586). El nu avea nici o încredere în influenta politica a iezuitilor, în legaturile lor cu portughezii si cu samuraii.
In consecinta, proaspata biserica japoneza a început sa fie persecutata cu violenta. Sase franciscani si trei iezuiti au fost rastigniti; multi convertiti au fost omorâti, iar Ordinul a fost alungat din Japonia.
Cu toate acestea, decretul nu a fost dus la bun sfârsit.
Iezuitii si-au continuat apostolatul în secret. Dar, în 1614, primul sogun, Tokugava Ieyasu, nelinistit de actiunile oculte ale iezuitilor, a reînceput persecutiile. Pe lânga aceasta, olandezii luasera locul portughezilor în afaceri si erau strict supravegheati de guvern.
O profunda neîncredere fata de toti strainii, preoti sau laici, le-a fost inspirata din acel moment conducatorilor si, în 1638, o rebeliune a crestinilor din Nagasaki a fost înecata în sânge.
Pentru iezuiti, aventura japoneza luase sfârsit si urma sa ramâna asa pentru mult timp.
     Iata ce putem citi în lucrarea remarcabila a Lordului Bertrand Russell, „Stiinta si religia”, referitor la Francis Xavier, facatorul de minuni.
„El si tovarasii lui au scris multe scrisori lungi, care s-au pastrat; în ele, ei tineau evidenta lucrarii lor, dar nici una dintre aceste scrisori scrise în timpul vietii lui nu face vreo referire la puteri miraculoase. Joseph Acosta, iezuitul care a fost atât de chinuit de animalele din Peru, a negat în mod expres faptul ca acesti misionari ar fi fost ajutati de miracole în eforturile lor de a-i converti pe pagâni.
Dar imediat dupa moartea lui Xavier, au început sa abunde povestirile cu miracolele lui. Se spunea ca el avea darul vorbirii în limbi, chiar daca scrisorile lui erau pline de aluzii la dificultatile avute în a stapâni limba japoneza sau în a gasi un bun translator.
„Au fost spuse povesti despre faptul ca odata, când prietenii lui erau însetati pe mare, el a transformat apa sarata în apa dulce. Când a scapat crucifixul în mare, un crab i l-a adus înapoi. Potrivit unei versiuni mai recente, el ar fi aruncat crucifixul în mare pentru a potoli furtuna.
Când a fost sanctificat în 1622, a fost dovedit, spre satisfactia autoritatilor Vaticanului, ca ar fi savârsit miracole, întrucît nimeni nu putea deveni sfânt fara acestea.
Papa a garantat oficial pentru darul vorbirii în limbi si a fost impresionat în mod deosebit de faptul ca Xavier a facut lampile sa arda cu apa sfintita în loc de ulei”. „Acelasi papa, Urban VIII, a refuzat sa creada afirmatiile lui Galileo. Legenda continua sa se îmbogateasca: o biografie scrisa de parintele Bonhours, ne povesteste ca sfântul înviase 14 persoane în timpul vietii lui.
Autorii catolici înca îi mai atribuie darul miracolelor; într-o biografie publicata în 1872, parintele Coleridge, membru al Societatii lui Isus, a reafirmat ca sfântul avea darul limbilor”.
Judecând dupa ispravile tocmai mentionate, sfântul Francis Xavier si-a meritat aureola.
     In China, fiii lui Loyola au petrecut un timp îndelungat si favorabil, cu doar câteva izgoniri; ei au obtinut acest lucru cu conditia ca vor lucra acolo în principal cu oamenii de stiinta, si se vor înclina în fata ritualelor milenare ale acestei stravechi civilizatii.
„Meteorologia a fost principalul subiect. Francis Xavier descoperise deja ca japonezii nu stiau ca pamântul este rotund si ca acestia erau foarte interesati în ceea ce el îi învata asupra acestui subiect sau altele similare.
„In China, aceasta a devenit oficiala si, cum chinezii nu erau fanatici, lucrurile au evoluat pasnic. Un italian, parintele Ricci a fost initiatorul.
Inlesnindu-si drumul spre Pekin, el a jucat rolul astronomului înaintea oamenilor de stiinta chinezi. Astronomia si matematica erau parti importante ale institutiilor chineze. Acesti oameni de stiinta au dat posibilitatea suveranului sa dateze variatele lor ceremonii religioase si laice cu caracter periodic. Ricci a adus informatii care-l faceau indispensabil si el a folosit aceasta ocazie pentru a vorbi despre crestinism... El a trimis dupa doi preoti care îmbunatatisera calendarul traditional, stabilind o concordanta între traiectoria stelelor si evenimentele pamântesti. Ricci s-a ajutat si de lucruri minore; de exemplu, el a desenat o harta murala a imperiului, asezând cu grija China, în centrul universului” („Le Crapouillot”).
     Aceasta era ocupatia principala a iezuitilor în imperiu; cât despre partea religioasa a misiunii lor, interesul lor în aceasta problema era major. Este cam ridicol sa te gândesti ca la Pekin preotii erau ocupati cu corectarea greselilor astronomilor chinezi, în timp ce la Roma, Sfântul Scaun condamna cu înversunare sistemul lui Copernic – si asta pâna în anul 1822!
In ciuda faptului ca poporul chinez avea o foarte slaba înclinatie spre misticism, prima biserica catolica s-a deschis la Pekin în 1599.
Când Ricci a murit, el a fost înlocuit de un neamt, parintele Shall von Bell, un astronom care de asemenea a publicat câteva brosuri remarcabile în limba chineza; în 1644 i s-a conferit titlul de „Presedinte al Tribunalului matematic”, ceea ce a produs invidia mandarinilor.
In acelasi timp,comunitatile crestine s-au organizat singure.
In 1617, împaratul trebuie ca a prevazut pericolul acestei penetrari pasnice si a decretat izgonirea tuturor strainilor.
Bunii parinti au fost trimisi portughezilor la Macao în custi de lemn. Dar, curând dupa aceea, ei au fost rechemati. Erau doar asa de buni astronomi!
De fapt, ei erau tot atât de buni si ca misionari, cu 41 de resedinte în China, 159 de biserici si 25.700 de membri botezati.
Dar o noua reactie împotriva lor a dus la alungarea lor, iar parintele Shall a fost condamnat la moarte. Fara îndoiala ca el nu-si atrasese aceasta sentinta numai pentru munca lui în domeniul matematicii!
Un cutremur si arderea palatului imperial, au fost întelept prezentate drept un semn de mânie cereasca, salvându-i viata; el a murit în liniste doi ani mai târziu. Dar tovarasii lui au fost nevoiti sa paraseasca China.
In ciuda tuturor acestor lucruri, stima pentru iezuiti era atât de mare încât împaratul Kang-Hi s-a simtit obligat sa-i recheme în 1669, si a ordonat funerarii solemne pentru ramasitele lui Iam Io Vam (Jean-Adam Shall).
Aceste neobisnuite onoruri au fost doar începutul unor exceptionale favoruri.
Un parinte belgian, Verbiest, i-a urmat lui Shall la conducerea misiunii si, deasemenea, la Institutul imperial de matematica. El a fost acela care a daruit observatorului din Pekin acele instrumente faimoase acaror precizie matematica este tainuita de himere, dragoni, etc.
Kang Hi, „despotul luminat”, care a domnit 61 de ani, a apreciat serviciile acestui om de stiinta care îi dadea sfaturi întelepte, însotindu-l pe acesta în razboi si chiar reusind sa construiasca o turnatorie pentru tunuri.
Dar aceasta activitate laica si razboinica era îndreptata spre „mai marea slava a lui Dumnezeu”, cum reamintea vrednicul parinte împaratului într-o însemnare, înaintea mortii sale: „Sire, mor fericit cum am fost aproape în fiecare moment al vietii mele când am servit pe Maiestatea Voastra. Dar ma rog Lui prea plecat sa-si aminteasca, dupa moartea mea, ca telul meu în tot ce am facut a fost sa-i asigur un protector pentru cea mai sfânta religie din univers; si acest protector ati fost dvs., cel mai mare rege al Estului” ( „Corespondenta” de Verbiest, p.551).
     Totusi, în China ca si în Malabar, aceasta religie nu a putut supravietui fara unele artificii. Iezuitii au trebuit sa aduca doctrina romano-catolica la nivelul chinezilor, identificâdu-L pe Dumnezeu cu cerul(Tien) sau Chang-Ti (Imparatul din înaltimi), potrivind ritualurile catolice cu cele chinezesti, acceptând învataturile lui Confucius, cultul strabunilor,etc.

     Papa Clement XI, care a aflat despre aceasta de la ordinele rivale, a condamnat aceasta slabiciune doctrinala si, ca rezultat, întreaga activitate misionara din imperiul chinez a cazut.
Succesorii lui Kang Hi au interzis crestinismul si ultimii preoti ramasi în China au murit acolo si nu au mai fost înlocuiti niciodata.