Bugeac - Partea I de A. Savin publicat la 09.06.2012
Bugeac - Partea I
     Geopolitica a devenit, probabil, stiinta cea mai la moda dupa destramarea fostei Uniuni Sovietice. Ea este înca o adevarata revelatie pentru istoricii si politologii din spatiul ex-sovietic, deoarece numai cu vreo douazeci de ani în urma era calificata drept o „stiinta burgheza” si chiar „fascista” (din cauza faptului ca din operele unuia dintre parintii-fondatori ai geopoliticii, Hans Haushofer, s-a inspirat chiar Hitler – n. a.).
S-au pornit sa faca geopolitica toti acei care cu putin timp mai înainte o blamau ca pe o stiinta reactionara (fostii profesori de „comunism stiintific”, „materialism dialectic si istoric”, „filozofie marxist-leninista”, „stiinte sociale” s. a. m. d.) sau tinerii abia iesiti de pe bancile „universitatilor” si „academiilor” de relatii internationale plodite în ultimul timp ca ciupercile dupa ploaie.
Indoctrinati de ideile promovate de geopoliticienii americani (de genul lui Zbigniev Brzezinski) deveniti peste noapte din „lachei ai imperialismului” corifei atotstiutori si infailibili, profesori cu parul cazut în lupta inegala cu stiintele reactionare burgheze si tinerii cu tuleie abia rasarite, peroreaza tot felul de ineptii despre începutul unei „noi ere în relatiile internationale” marcata de realizarile revolutiei tehnico-stiintifice în domeniul înarmarilor care ar reduce la zero vechile atuuri geopolitice.
Distantele nu mai conteaza - odata ce sînt rachete în stare sa le parcurga în cîteva minute, precum nu mai conteaza nici asezarea economico-geografica a unor puncte-cheie - odata ce acestea pot fi sterse de pe fata pamîntului în doi timpi de catre aceleasi rachete.
     Un razboi racheto-nuclear, însa, poate fi si ultimul în istoria omenirii, caci în asemenea caz am pieri cu totii.
Din cauza specificului sau, nu poate exista un razboi atomic „limitat” sau „local”. Or, radioactivitatea nu recunoaste asemenea termeni. Un punct strategic nimicit de o bomba atomica nu va mai fi punct strategic niciodata, indiferent de faptul cine îl va stapîni dupa aceasta si, atunci, care este rostul?
Omenirea, daca nu vrea sa se sinucida, va continua sa se foloseasca de armamentul conventional.
Prin urmare, vechile canoane geopolitice ramîn în vigoare.
Justetea vechii maxime ca nu poate fi cucerit pamîntul pe care nu a calcat înca piciorul soldatului, a fost confirmata de evolutia evenimentelor din Irak. Chiar si dupa „Furtuna în desert” care a spulberat forta militara a Irakului, regimul lui Saddam Husein nu a putu fi rasturnat decît dupa ocuparea tarii de catre fortele armate americane. Mai mult decît atît, de multe ori nici aceasta nu ajuta: SUA si aliatii sai, de pilda, au ocupat Afghanistanul, dar despre o victorie definitiva – nici vorba!
In lupta dintre fier si o vointa de fier, metalul nu are nici o sansa de a iesi învingator. Un popor poate fi supus numai atunci cînd moralul sau de lupta este distrus, iar spiritul sau national si credinta – tradate si corupte. Din pacate, un asemenea exemplu ne-au oferit fratii nostri de credinta sîrbi a caror elita politica s-a vîndut Apusului contra promisiunilor de a fi acceptata în clubul elitar al „miliardului de aur”.
     Republica Moldova, cu toate ca este – potrivit statisticilor formale – „cea mai saraca tara din Europa” si are un teritoriu si populatie destul de mica, totusi, reprezinta un interes deosebit pentru marile puteri.
Valoarea sa geopolitica rezida în pozitia-cheie de intrînd (poarta) în Balcani si Europa Centrala. Aceasta importanta nu a fost diminuata nici de rasluirile teritoriale la care a fost supusa în anul 1940 si nici de evenimentele din anii ’90 ai secolului trecut cînd în raioanele ei rasaritene si sudice au fost create tocmai trei (!) formatiuni separatiste (cam prea multe pentru o tara asa de mica).
     Chiar din primele zile ale existentei sale ca stat-subiect deplin de drept international, Republica Moldova a avut de înfruntat agresiunea din partea a doi dintre vecinii sai - Rusia si Ucraina.
Prima a facut-o deschis – prin sustinerea declarata a ocupantilor-separatisti de la Tiraspol si Comrat cu bani, armamente si „voluntari”. In momentul în care, în ciuda acestui sprijin masiv, separatistii se aflau în pragul catastrofei militare, Moscova nu a pregetat sa intervina direct, trimitînd în lupta unitatile armatei a XIV-a dislocate în regiune.
Kievul a procedat si mai perfid decît sora sa rasariteana. Declarîndu-si în public neutralitatea (poza sfinxului), el a permis tranzitul bandelor de mercenari rusi prin teritoriul sau si a aprovizionat cu toate cele necesare separatistii de la Tiraspol si unitatile armatei ruse care luptau de partea acestora. Mii de nationalisti ucraineni din bandele UNA-UNSO au participat cot la cot cu „moscalii” (fata de care, de obicei, ei nutresc o adevarata idiosincrasie de ura troglodita) la razboiul de pe Nistru contra fortelor de ordine si voluntarilor moldoveni.
Interesele lor în zona au fost anuntate si de Turcia si Bulgaria – prin sprijinirea pe cai diplomatice si financiare a pretentiilor separatiste ale gagauzilor si, respectiv, bulgarilor din Bugeacul moldovenesc.
     In anul 2003, în conflict se implica mai activ statele occidentale în frunte cu SUA. Reprezentantele acestor tari la Chisinau au insistat pe lînga conducerea Republicii Moldova sa respinga „Memorandumul Kozak” propus de Federatia Rusa în calitate de baza pentru aplanarea conflictului nistrean.
Interesul Apusului era dictat nu atît de grija pentru integritatea teritoriala a statului moldovenesc, cît de nedorinta perpetuarii prezentei bazelor militare rusesti în zona care, conform prevederilor stipulate în memorandum, urmau sa se mentina pe un termen de 20 de ani (cu posibilitatea prelungirii automate – la acordul partilor).
     Din punct de vedere geopolitic, Republica Moldova se divizeaza în cîteva regiuni destul de distincte: Nordul, Centrul, raioanele nistrene si Bugeacul. Fiecare dintre ele are specificul si importanta sa.
In functie de compozitia etnica si trecutul istoric sînt prezente si interesele statelor mai mult sau mai putin megiese.
Una dintre cele mai complicate si interesante regiuni din punct de vedere al unui studiu geopolitic este Bugeacul.

     ESTE OARE BUGEACUL INTR-ADEVAR UN „COLT UITAT” DE DUMNEZEU SI DE LUME ?
Exista regiuni care în trecut au jucat un rol foarte important în jocul geopolitic al marilor puteri ale vremii si care în vîltoarea evenimentelor mai recente parca si-au mai pierdut din fosta lor valoare.
Aceasta „devalorizare” este numai aparenta, deoarece apele tulburi se vor linisti si atunci ele vor reveni în prim-planul geopoliticii mondiale. Una dintre aceste regiuni este actualul Bugeac.
Este semnificativ faptul ca toponimicul Bugeac s-ar traduce din limba tatarilor nohai drept „unghi” sau „colt”... ori, poate, „colt uitat”? In orice caz, versurile mioritice „Pe-un picior de plai – Pe-o gura de rai...” daca se si refereau la vreo regiune oarecare, atunci nicidecum la Bugeac.
     In antichitate parintele geografiei Strabo numea acest teritoriu „Pusta Getica”, iar în Evul Mediu contemporanii îl includeau în asa-zisa „Cîmpie Salbatica” sau, chiar în „Marea Stepa” care se întindea de la „Pusta Ungara” (Panonia) pîna la nisipurile desertului Gobi.
Bineînteles ca aceasta caracteristica deloc magulitoare nu a fost data regiunii asa, pur si simplu.

     Regiunea nu numai ca se deosebeste printr-o flora si fauna deosebit de saraca pentru Europa, dar si printr-o lipsa aproape totala a bogatiilor subpamîntene si a altor resurse naturale. Pîna si apa potabila aici este mai deficitara decît în unele deserturi autentice.
„Meritul” ca locuitorilor Basarabiei le revine cea mai mica cantitate de apa dulce pe cap de locuitor din Europa si republicile fostei URSS îi revine Bugeacului.
Atunci apare o întrebare destul de logica: de ce aceasta regiune într-atît de saraca a fost pe parcursul secolelor un mar al discordiei între marile puteri?
Care este secretul înversunarii de care dadeau dovada imperiile timpului de a se agata de acest petec de pamînt chiar si atunci cînd ele agonizau?
     Sa enumeram macar cîteva fapte care în mod inevitabil dau nastere la o serie de întrebari.
- Grecii antici si-au creat în aceasta regiune o „ghirlanda” de colonii si emporii (factorii comerciale);
- Imperiul Roman a cheltuit mijloace colosale pentru a-si asigura controlul asupra acestei zone în care în fata popoarelor de stepa nu existau nici un fel de obstacole naturale, or, se stie ca valurile lui Traian au fost ridicate în cîmp deschis tocmai în acest tinut.
- Bizantinii, chiar si atunci cînd s-au retras în fata bulgarilor turanici, au mai continuat timp de un secol sa-si mentina garnizoanele în thema Paradunavon, desi aceasta era despartita de teritoriul de baza pe care îl controlau de o fîsie lata de cîteva sute de kilometri.
- Konungii varegi ai Rusiei Kievene si cnejii Halici-Volîniei au întreprins nenumarate campanii militare pentru a controla aceasta regiune.
- Cei mai calculati si avari negustori ai Europei medievale, genovezii, au construit si întretinut pe litoralul Bugeacului cetati si castele, desi ele au fost tinta atacurilor continue ale nomazilor.
- Relatiile dintre Ungaria si Tara Moldovei au fost deteriorate un timp foarte îndelungat anume din cauza aceluiasi tinut

     - Eforturile militare ale Sublimei Porti în Moldova au fost canalizate spre cucerirea Chiliei si Cetatii Albe, desi celelalte cetati, orase si tîrguri moldovenesti erau cu mult mai bogate si înfloritoare. Pentru a asigura o protectie maxima noilor raiale, sultanii au permis ceambulurilor tatarilor nohai sa-si creeze în Bugeac un micro-hanat („tatarlîc”).
- In planurile expansioniste ale Imperiului Rus Bugeacului i s-a acordat o atentie deosebita. Pentru a-si atinge scopul, Rusia a mers chiar la încalcarea tratatelor încheiate anterior cu Tara Moldovei si Poarta Otomana.
Interesant mai este si faptul ca denumirea de „Bugeac” s-a încetatenit abia dupa cotropirea interfluviului Pruto-Nistrean de catre Imperiul Rus în anul 1812. Pîna atunci chiar si în izvoarele rusesti aceasta regiune purta numele de Basarabia. Extinderea denumirii asupra întregului interfluviu a fost o încercare de justificare a anexarii unui teritoriu asupra caruia Rusia nu a avut nici un drept de ordin istoric, etnic sau juridic, dar, despre aceasta – putin mai tîrziu.
- In urma Razboiului Crimeei, aliatii anglo-franco-turco-italieni au insistat anume asupra retrocedarii Bugeacului Principatului Moldovei.
- De aceeasi insistenta a dat dovada si Imperiul Rus atunci cînd, în urma razboiului cu Turcia din anii 1877-1878, a reanexat cele trei judete sud-basarabene, zmulgîndu-le de la camaradul sau de arme – România. In numele acestui deziderat el a procedat la un „barter” teritorial inegal din punct de vedere cantitativ: Dobrogea (mult mai întinsa) în schimbul Bugeacului.
- Dupa reanexarea Basarabiei în anul 1940, Moscova a procedat la încorporarea abuziva a Bugeacului de Sud (împreuna cu porturile dunarene si Cetatea Alba) la RSS Ucraineana. Pentru ca tabloul sa devina cît mai complet, în anul 1947, România este fortata sa cedeze aceleiasi R.S.S.U. insula Serpilor. Aceasta stînca pîna nu demult nepopulata a fost „colonizata” de autoritatile „samostiinice” de la Kiev cu cîtiva locuitori, desi pîna si apa potabila este adusa de pe continent, iar din flora si fauna sînt prezenti numai muschii si serpii care au dat denumirea acestei insule.
- In ajunul si dupa destramarea URSS, Moscova a provocat si sustinut miscarile separatiste din Republica Moldova. Asa zisele „UTAG” si „rmn” se bucura si astazi de protectia Federatiei Ruse Cremlinul abia asteapta vreo actiune mai hotarîta a Chisinaului în directia reintegrarii acestor regiuni în cîmpul constitutional al Republicii Moldova pentru a repeta scenariul gruzin.
     Raspunsul la toate aceste întrebari rezida în importanta geostrategica a acestei regiuni.
Stalin califica geopolitica drept o stiinta fascista, dar, procedînd la anexarea Basarabiei, Bucovinei de Nord si recroirea hotarelor administrative din regiune în favoarea Ucrainei, a actionat tocmai din considerente geopolitice.
Una dintre metodele cele mai eficiente folosite în geopolitica este cea a abordarii sistemice. Ea permite scoaterea în evidenta a tuturor factorilor geografici, demografici, istorici, economici si de alt ordin care au contribuit la crearea chipului geopolitic al regiunii.
Denumirea de de Basarabia cu referire la întregul interfluviu Pruto-Nistrean nu este deloc corecta din punct de vedere istoric si geografic, precum si denumirea actuala de Bugeac pentru a desemna sudul acestui teritoriu nu corespunde istoriceste acelui tinut pe care aceasta denumire îl indica în trecut. Totusi, aceste denumiri au devenit dupa anul 1812 într-atît de uzuale, încît restabilirea celor autentice pentru uzul oficial juridico-politic si teritorial-administrativ nu mai este, practic, posibila, din pacate.
     In eseul de fata vom utiliza denumirea de Moldova pruto-nistreana pentru a desemna interfluviul pruto-nistrean (numit „Regiunea Autonoma Basarabia” – „Oblastia de sine cîrmuitoare a Basarabiei” - si „gubernia Basarabia” de catre Imperiul Rus si „provincia Basarabia” în cadrul României interbelice), iar denumirea de Bugeac pentru a desemna ceea ce se numea din vechime pîna în 1812 Basarabia si anume partea sudica a acestui teritoriu.
     ASEZAREA ECONOMICO-GEOGRAFICA SI RESURSELE NATURALE
Bugeacul este o regiune împartita astazi între Republica Moldova si Ucraina. Ea alcatuieste un pentagon inegal cu patru laturi delimitate de apele Prutului, Dunarii de Jos, Marii Negre si Nistrului si una (cea nordica) imaginara care nu este legata de anumite repere geografice distincte. Ea merge, aproximativ, de-a lungul marginii de sud a fostei zone a Codrilor, formînd o linie oblica care începe la Prut – la sud de codrii Tigheciului si se termina la Nistru - putin mai la nord de Causeni.

     Zona corespunzatoare dintre Nistru si Bugul de Sud (Moldova bugo-nistreana) – numita în traditia istorica româneasca Olatul Voziei sau, pe scurt, Vozia, - reprezinta o copie aproape identica a Bugeacului.
Este semnificativ faptul ca pe unele harti rusesti de epoca, întregul teritoriu cuprins între cursul inferior al Dunarii (Prutului) si cel al Bugului de Sud era numit Basarabia.
     Din punct de vedere al reliefului, Bugeacul nu prea bucura ochiul prin varietatea formelor. Regiunea înfatiseaza o cîmpie valuroasa presarata ici-colea cu dealuri cu pante line care, înaintînd spre mare, devine plata, precum o masa de tenis.
Solurile sînt cu mult mai sarace decît în celelalte regiuni ale Basarabiei. Din cauza climei secetoase si a apropierii marii, salinitatea este destul de înalta, ceea ce face ca solonceacurile sa se întîlneasca destul de frecvent. In Evul Mediu lînga litoral se mai puteau întîlni dune de nisip.
Poetul roman Ovidiu Naso, surghiunit de catre divinul Octavian August la Tomis, confirma proasta popularitate de care se bucura aceasta regiune în ochii latinilor rasfatati cu o clima si natura mai blînda si mai variata.
In elegiile sale scrise în exil, Ovidiu descrie aceste tinuturi în cele mai sumbre culori.
Flora este prezenta mai mult prin erbacee.
Arborii se întîlnesc rar si mai mult sub forma de crînguri razlete sau chiar copaci aparte, iar padurile – numai în luncile rîurilor.
Zona era foarte potrivita pentru cresterea extensiva a vitelor (mai ales oi si capre care nu sînt prea pretentioase). Fauna salbatica este si ea caracteristica pentru zona de stepa.
Hotarnicit de trei rîuri, Bugeacul, totusi, sufera de o penurie cronica de apa dulce, fiind din acest punct de vedere una dintre cele mai seci zone din Europa. „Rîurile” interne care curg prin stepa arida de la Nord spre Sud , sînt, mai degraba, niste pîraie care se seaca vara. Chiar si putinele lacuri au o salinitate înalta, iar unele dintre ele, în genere, sînt suprasaturate cu sare.
In Evul Mediu din aceste lacuri se extragea sarea care în acea epoca constituia unul dintre principalele articole de export ale Moldovei.
Economia regiunii era în deplina corespondenta cu asezarea geografica, resursele si conditiile natural-climatice.
Desigur ca, în primul rînd, era vorba de cresterea dobitoacelor (precumpanitor a ovinelor).
In Evul Mediu Bugeacul asigura piata din Istambul cu pielicele de miel, lîna merinos, caracul si carne de oaie.
Conditiile favorabile pentru cresterea extensiva a oilor au atras în regiune popoarele nomade de stepa.
Pescuitul a fost îndeletnicirea de baza a locuitorilor de lînga rîuri, lacuri, limanuri, tarm si baltile acestuia (pe care ei le numesc „ghioluri”). Comercializarea pestelui sarat si afumat a fost o importanta sursa de venituri pentru vistieria domneasca si populatia din zona. In vaile rîurilor se practica agricultura reprezentata prin cerealiere, legume si vita de vie.
Gurile Dunarii, Nistrului, Prutului si litoralul pontic favorizau dezvoltarea comertului maritim si fluvial, cu atît mai mult cu cît în acea epoca predomina navigatia de cabotaj cu corabii de mic tonaj (galere si feluci), iar rîurile erau mult mai pline, mai adînci. Adîncimea relativ nu prea mare a limanelor si rîurilor nu constituia o piedica pentru asemenea gen de navigatie.
Iata de ce porturile din zona erau printre cele mai mari si înfloritoare în bazinul pontic.
     Indeletnicirile aveau si o conotatie etnica.
Populatia autohtona practica îndeosebi agricultura, cresterea vitelor si pescuitul riveran sau lacustru.
Veneticii nomazi se îndeletniceau în exclusivitate cu cresterea vitelor, iar grecii – cu pescuitul maritim.
Comertul era „împartit” între greci, armeni si genovezi. Incepînd cu secolul XIX el a fost monopolizat de catre evrei.
http://mdn.md/index.php?view=viewarticle&articleid=4974