A trecut un timp destul de lung si-am încetat sa mai astept.
Imi spuneam ca trebuie sa ma multumesc cu ce a fost apreciind
ca a fost prea mult; sunt oameni care n-au primit si n-au trait
într-o viata, cât am trait si am simtit eu.
Dar întâmplarea si destinul au vrut altfel si asa am reusit sa imortalizez
ziua de saisprezece a unei luni din an.
O zi obisnuita pentru semenii mei, o zi stralucitoare pentru mine,
cu surprize, pe care nu le pot înca dezvalui, pentru ca sunt o sceptica.
Inalt, zvelt, cu ochii mari si adânci, cu mâini frumoase, pare a fi
idealul întruchipat. Dar ... dar ce se ascunde dincolo de aceasta stralucire,
care-mi taie respiratia si ma face sa rostesc cuvinte pe care
nu le-am rostit niciodata. Sa calc în picioare principii, sa lovesc si sa darâm
castelul de nisip al Martei Cozmin!
E nefiresc de frumos totul, îmi curg lacrimi de bucurie si de amaraciune
si-mi imaginez un timp care nu este al meu..
M-ai bine n-ai pleca
In timp si spatiu,
Cugeta într-una!
învata sa te opresti,
Nu pune întrebari
Si nici eu n-oi pune,
Nu te întoarce-n trecut
Si nici nu ma întoarce,
Caci asta e misterul,
Iubirii înaltatoare
Cufunda-te în iubire,
Pacatul sa ti-l iert.
Saint Exupery spunea :" Ca sa iubesti ori ca sa cunosti ceva, trebuie sa renunti
pentru acel ceva, la restul lumii".
Omul meu drag, cine oare poate întelege mai bine sensul acestor
cuvinte, decât tine.
Framântarile tale sunt si ale mele, uneori am impresia ca traiesc mai intens
decât tine si atunci ma cuprinde egoismul, dar asta numai pentru o clipa,
ca mai apoi, sa reiau totul de la capat.
Ma înabus de atâta dor, când ma gândesc, ca trec zile întregi si nopti,
pâna când reapari în drumul meu. Uneori te privesc ca si pe un tiran,
care vrea sa sfarâme, tot ce pentru mine a devenit sacru.
Nu stiu ce sa ma fac cu tine, omul meu drag, cum sa te fac sa întelegi,
ca ce simtim noi e prea maret pentru a putea fi redus la un concret absurd.
Ascult pentru a nu stiu câta oara concretul nr.1 pentru pian si orchestra,
în mi minor cp.11 de Chopin si tot de atâtea ori, gându-mi zboara
pe notele muzicale, undeva departe, acolo, unde-am putea sa ne vedem,
fara sa tresarim, acolo unde tu ai putea fi numai al meu.
O, ce vis frumos si ademenitor ma cuprinde dar este înlocuit de o suprapunere
de imagini, care-mi contureaza ochii tai, care se fereau de mine azi,
desi ma cautau într-una prin multime.
Uneori te porti copilareste! Nu întelegi tu oare, ca toate obligatiile tale lumesti
nu reusesc sa ma atinga si ca trec pe lânga ele ca si când n-ar exista.
- Ce pot sa-mi doresc mai mult decât îmi daruiesti ?
Când te stiu aprins de dorinta si cautându-ma cu gândul mereu
sa-ti fiu în preajma, sunt nebuna dupa tine.
Când mi-ai spus ca mi-ai daruit" un strop" din tine, te-ai înselat,
de fapt te-ai daruit întru totul, fara sa sti ca iubirea mea te subjuga
si ca trebuie sa fi al meu. Poate exagerez, nitel, dar nu pot trai frumos,
decât avându-te în preajma mea.
Tu esti marea mea bucurie, esti unica mea bucurie.
- Copilul meu drag, îti lipseste putina nebunie, ca sa poti
sa-ti transformi gândurile în fapte. O , daca-as putea sa te ajut,
dar nu pot si eu sunt o timida, nu pot, crede-ma.
Daca as fi altfel, as fi încercat sa-ti spun macar ce gândesc, dar sti ca nu pot.
Mai bine am preferat sa te umilesc, decât sa-mi deschid sufletul
si sa-mi pun pe altarul credintei, dragostea mistuitoare care ti-o port
de ani de zile, fara a îndrazni macar sa-mi marturisesc mie,
ca ea nu e un vis de noapte.
- Iubitul meu, mi-e teama pentru noi, mi-e teama ca n-ai sa ai rabdare
sa ma întelegi si sa ma accepti asa cum sunt plamadita eu.
Mi-e teama ca nu stii sa adori pe cineva, mi-e teama pentru
încapatânarea ta si teama ta de prezent.
Tu crezi, iubitule, ca are rost sa te sacrifici si sa ma sacrifici si pe mine,
pentru niste conveniente, care de mult au ruginit!
Când ai sa traiesti cu adevarat, daca nu acum?
Salveaza aparentele, dar cruta-te pe tine. E inutil, sa continui asa, la ce bun?
Oamenii au destinul lor, au timp sa fie fericiti, dar noi, noi ne pierdem
în fumul timpului.
- Iubitul meu, crede-ma, încerc sa-te înteleg si uneori sunt în dilema chiar
cu mine, însumi, incercând sa-mi împrumut eu rolul de sotie si mama,
dar nu se poate, nu asa vei fi gratificat de viata, sacrificându-ti cele mai
frumoase sentimente, pentru ca de altfel sacrificându-le pe acestea,
începi sa le alungi pe primele, urându-le si împiedicându-te mereu de ele.
Treci printr-o perioada grea, te macini de unul singur,
de ce nu ma chemi când ti-e greu? De ce tiranule? De ce ?
Of, cum te-as bate uneori si cum mi-as înfige dintii în buzele tale sa întelegi
ce dor nestavilit port în mine si cât te ador, cu toate incertitudinile tale
si cu toata indiferenta care-o îmbraci uneori, fata de altii.
Vreau sa ma iei în brate, sa-mi încalzesc mâinile în buzunarele tale,
vreau sa ma saruti si sa-mi mângâi parul, iar eu sa ma alint într-una,
daruindu-ti din plin buzele si îmbratisarile fierbinti.
Dar... nu esti, este departe de mine, esti într-o lume a ta, poate nici nu suferi
din pricina asta, asa cum îmi imaginez eu.
Asadar, petrecere frumoasa, nesuferitule, raule si tiranule.
Acum trebuie sa te las, am de spalat rufe, vase, vreau sa privesc
la televizor si mai târziu o sa te chem în gândul meu, sa-ti spun,
noapte buna, pe curând.
Pe curând, iubire ! Pe curând clipe de vis ! Pe curând fericirea mea miraculoasa !
Dragostea mea este infinit de mare si nu va putea fi cuprinsa niciodata
într-o singura inima de om. Dar picatura cu picatura va putea întregi tot
dorul meu nebun de-o viata, tot visul meu drag si infinit de mare
în speranta iubirii si minunea de-a fi adorata de omul drag,
care s-a nascut prin propria-mi întruchipare a ceea ce as fi dorit sa fie,
spre a împlini tot zbuciumul meu, de-a ma îmbata de nectarul
sentimentelor, care nu ma amagesc.
Ce zbucium cumplit ma mistuie si câte presimtiri rele nu ma stapânesc,
când vorbesc de iubire, când cersesc iubirea slavind-o si ridicând-o
la rang de vis neîmplinit si mereu adorat.
De câte ori n-am crezut ca sunt în preajma ta si tot de atâtea ori
simturile mi-au aratat drumul ratacit de ratiune.
De câte ori n-am plâns de bucurie si de câte ori n-am plâns de amaraciunea
unui vis pierdut, în care nu mai credeam de mult, dar n-aveam puterea
de a ma opri la timp, in dorinta de a-i mai acorda o sansa, blestematei tradari
pe care o simteam cum pluteste în jurul nostru.
E minunat sa poti crede în ceva, sa ai puterea de a depasi toate ispitele
neîncrederii si îndoielii ce te bântuie si-ti topeste simturile pe care le vrei
trainice si pe care le simti dintr-o data transformându-se în picaturi de apa,
ca zapezile primavara.
Unde sunteti voi, zapezile mele de altadata, muntii mei albi si infinit de înalti. ..
de ce lasati ca puterea ispitei sa va escaladeze si sa va biruie înaltimile ?
Am încredere în tine?
Uneori da, alteori de loc si totusi, gândul îmi rataceste din ce în ce
tot mai mult în preajma ta.
Privind înapoi, îmi apare tot atât de mare dragostea ta, floarea ta de colt,
pe care ai atins-o si te-ai cutremurat la gândul ca, ar putea sa-ti apartina cândva.
Ce clipe minunate si câta sinceritate mi-ai daruit!
De ce esti altfel decât restul, de ce n-ai încercat sa ma iubesti,
de ce nu te-ai gândit ca te-as putea condamna pentru slabiciunea ta ?
|
De ce te-ai îmbatat de trairi, fara sa le strângi în brate?
Oare vor mai veni zilele calde, prevestite de tine?
Si cât timp va mai trece pâna atunci ?
Uneori, nu pot sa cred, ca tu existi si nu esti întruchiparea vietii mele imaginare.
De ce esti atât de deosebit si de ce te-am întâlnit, când credeam
mai putin în mine, în visele mele ?
Voi putea sa merg înainte, crezând în tine? Si daca nu, tu vei continua
visul nostru greu de înteles si atât de drag noua ?
Nu stiu daca te iubesc, daca te-as putea iubi cândva, dar stiu ca tu esti
crezul meu iar gândul ca existi, ma scoate la liman ori de câte ori
cred ca totul e pierdut.
Azi, te-am chemat din nou sa fi cu mine, sunt singura si trista.
As vrea sa stam de vorba, dar mi-e foame, trebuie sa manânc ceva, te las ...
Ce peisaj frumos ma înconjura si câte versuri eminesciene nu-mi treceau
prin minte cutreierând vaile si padurile într-un ritm galopant contra cronometru.
Dar nu era momentul trairilor intense, era momentul competitiei
si al marilor compromisuri.
Da, compromisuri, zic bine pentru ca ei se luptau pentru un loc,
ulterior se întâlneau la un vin si un gratar, zâmbind si degustând cu pofta
toate bunatatile momentului si toate acestea, îndulcite cu zâmbetul unor
ospatarite cu decolteuri largi si buze carnoase, uneori chiar provocatoare.
Era o ocazie unica pentru a învinge fiind învins de cât mai multe ispite,
restul nici nu mai conta, chiar si orele putine de odihna nu constituiau
motiv de îngrijorare nici pentru doamnele încercanate, nici pentru domnii
cu burtica si colesterol. Totul în numele unor pofte! Pofta de a învinge si a fi învingator.
Eram conectata la toate dramele la care asistam si ma dezmeticeam
din ceata frumosului mister care se topea, când fara da vreau,
auzeam certuri conjugale, gelozii înfrânte, tot felul de invidii
si flecareli, dincolo de cortina.
Dupa trei zile si trei nopti de zbenguieli si ospaturi cu bunatati a venit
si clipa decernarii premiilor si nelipsitul bal.
A fost drept sau nedrept, echipajul meu s-a clasat pe locul al saselea,
iar regina balului a fost aleasa nu dintre domnisoarele prezente,
ci o „respectabila” doamna care de mult îsi pierduse si virginitatea
dar si kilogramele de fecioara.
Dar ce mai conta, cei din juriu au ales-o pentru ca o cunosteau
si stiau ei bine de ce este ea în stare, adica avea girul ca este „de-a noastra”
si pe deasupra este si avocata, adica, oricine are nevoie macar o data
în viata de un avocat si atunci …târ la dânsa.
Era dezgustator, eu care crescusem cu principii pentru care trebuie
sa te sacrifici, adica ideea de dreptate, corectitudine, eram devastata
si nu puteam sa accept cum niste oameni cu blazon sa aleaga ca si cum
ar fi fost legati cu basmale la ochi, iar dupa aceasta alegere,era târziu
pentru a mai drege ceva.
Am dansat toata seara cu toti care m-au invitat si au fost multi atrasi
de tineretea si inocenta mea. Nu stiu daca erau atrasi de mine sau de
rochia mea brodata si stralucitoare ca spicul grâului, pe care o cumparasem
de la Casa de moda din Bucuresti, cu bani multi, cu pretul echivalent
al unui salariu mediu.
Eram extrem de fericita, fiind admirata si de femei care-mi faceau
complimente si îmi laudau rezistenta la dansurile serii.
Oricum, mie îmi fugea privirea într-un ungher unde doi ochi caprui
m-au urmarit toata seara, iar la orele 24 eram invitata brusc de acel
barbat mic, gras si diform, într-un vals ametitor, urmat de o polca.
Ce moment dramatic în viata mea prin aceasta întâmplare nesperata, neasteptata.
Cine ar fi crezut ca eu m-as putea îndragosti de omul acesta care
aparent era o totala nepotrivire pentru mine?
Eu fata din liceu si mai apoi din facultate, curtata de barbati frumosi
si cu educatie solida, acum sa întâlnesc un Don Qihote, sa-i accept
invitatia la vals si apoi aproape toata seara sa cochetez cu el,
ba mai mult sa purced si la o plimbare sub clar de luna, îmbatata de
mireasma padurii si versurile de dragoste recitate de acest aparent intelectual.
Zic aparent pentru ca singurul barbat care m-a cucerit prin cunostintele sale
si vasta cultura pe care o stapânea a fost un student la farmacie
care m-a plimbat prin toate salile de spectacole si concerte în perioada studentiei.
în rest, oameni obisnuiti, cu o mediocritate mai mult sau mai putin discutabila,
dar care impresionau prin bani sau pozitie sociala.
Si deci, iata-ma si în pozitie de provinciala, curtata de un misterios
avocat bucurestean,care dansa modest, dar era bestial de hazliu si care
încingea atmosfera în cercul de prieteni, fiind debordant de vesel
iar cântecele lui rasunau si acopereau celelalte grupuri de petrecareti.
Era doar balul, distractia trebuia sa fie maxima pentru ca tot anul,
pâna la viitoarea întâlnire, participantii sa poata visa la o noua aventura
pe roti si nu numai…
Putin dupa ora douazeci si patru m-am retras ca o fata demodata, dar cu principii.
Nu am reusit sa-mi fac pregatirile de culcare si s-au auzit doua, trei ciocanituri
în usa apartamentului în care eram cazata.
Trebuia sa deschid, pentru ca se insista la usa si surpriza, doi colegi de breasla
aveau chef de vorba si insistau sa ma întorc în local, ori când ai în fata,
doi indivizi care au scapat de sub control paharele baute nu reusesti
sa-ti impui un punct de vedere si cel mai bine este sa cedezi.
Eu nu aveam de ales decât sa-i însotesc, dar când domni mei credeau
ca au câstigat pariul, a aparut Cupidon si m-a rapit pentru o noua partida
de dans si anume un rock'n roll, unde eu m-am lasat condusa, fara sa cunosc
pasii dansului si încercam sa imit si sa improvizez tragând cu ochiul,
de la vecinele mele de pe ring.
Nu stiu cum m-am descurcat si daca cineva a sesizat stângacia mea,
dar stiu ca am ramas doar noi în ring, toti s-au retras, iar la final
am fost aplaudati minute în sir.
Sa fi fost de efect rochia si sandalele mele lucrate manual,
care completau tinuta princiara! Sau poate coronita de flori pe care
o purtam si care mi-o daruise avocatul meu, dupa ce si-a încheiat recitalul,
acompaniat de stelele si luceafarul de seara?
Oricum, chiar daca nu am fost aleasa regina serii, eram convinsa ca
pentru mine si mai ales pentru avocatul meu, eu eram regina serii.
De altfel mi-a si declarat ca s-a îndragostit la prima vedere de mine
si nu mai are de gând sa renunte la mine pâna la sfârsitul zilelor.
Cine ar fi rezistat la o astfel de declaratie, fara sa aiba pentru o clipa
iluzia ca e regina?
A fost si un adevar pentru ca ulterior mi-a confirmat o prietena avocata,
careia i-a marturisit ca este foarte îndragostit de mine.
Din pacate iluzia s-a topit dupa un timp si probabil partenerul meu de dans
a facut astfel de marturisiri mai multor femei din viata lui, încât totul
facea parte dintr-un scenariu.
Dramatic este ca eu l-am crezut, chiar daca nu l-am încurajat si nici
nu am încercat sa-l opresc din drumul pe care singur l-a ales.
|
