Neamul Motat de C.O. Arimin publicat la 17.06.2012
Neamul Moţat
     Despre Neamul Moţat la propriu nu exista în cultura româna sau europeana scris un cuvinţel sa fie si el acolo, de aducere aminte!
Pentru a fi cautarea cu folos în întunericul trecutului nostru, trebuie sa pornim tot cu zicerile populare si datele venite de la emesii pripasiţi în Ki-en-gi.
     In cultura emesilor din Ki-en-gi/Iraq, pe o tabliţa de lut este prezentat momentul cînd Anu a zidit primul om, care era un barbat si pentru a-l învaţa sa se îngrijeasca cuviincios, i-a legat parul pe crestetul capului într-un moţ.
In spatele Ziditorului este un pom cu noua ramuri, ceea ce dovedeste ca atunci emesii foloseau un calendar cu noua zile cînd a fost zidita lumea, la fel cum zice si povestea noastra cu acelasi subiect despre paţania Dracului cu Nefartatul. Cuvîntul care în vechime avea sensul de Dumnezeu, adica cel far' tat' (ne + far' + tat'), a ajuns în gura spurcata a iudeo-satanistilor ca Dracu, Aghiuţa, Satana si alte asemenea dulcegarii iahviste!
In partea stînga a imaginii de pe tabliţa se vede o alta divinitate ce lucreaza de zor la facerea unei oale, fiindca în vechea cultura omul era asemuit unei oale si de aceea la moartea lui se spargea de pragul casei o oala de lut sa arate ca s-a dus sau a fost eliberat un suflet catre ceruri.
     Dar emesii spun ca au sosit în Ki-en-gi din Ţara Dilmun, iar informaţiile istorice si lingvistice arata ca acest ţinut mitic este chiar teritoriul actual al României, unde era si cetatea lui Dumnezeu.
Ei spuneau ca sufletele celor raposaţi se duceau în Dilmun care era Raiul pentru ca acolo era cetatea lui Anu.
     Si grecii cei sotiosi în facaturi si furtisaguri, spuneau ca în Carpaţii de miazazi era Kogaionul, adica locul unde se întîlneste Dumnezeu cu sufletele geţilor care au murit, si mult timp ne va trebui si de aici înainte ca sa iesim din facaturile iudeo-satanistilor. Dovezi istorice si arheologice despre neamul moţat avem ca am putea scrie tomuri înalte cît Carpaţii!

     Primul drum spre cercetare este catre acel popor misterios care a trait începînd cu mileniul ll î.e.n. în desertul Takla Makan sau Tarim.
Arheologii chinezi cînd au descoperit mumiile conservate de uscaciunea desertului, au ramas uimiţi de fizionomia lor europeana si repede au pus batista pe ţambal, fiindca daca ar fi stiut si alţii, ar fi avut de suferit "vocea patriotului naţionale”.
Dar în anul 2007 au lasat niste europeni si americani curiosi sa ia probe de ADN iar acestea au confirmat ca respectivele populaţii au legaturi genetice cu cea din estul si centrul Europei, dar si hainele lor seamana cu cele descoperite în respectivele regiuni.
Regiunea Takla Makan este în fapt o depresiune în nord-vestul Chinei de azi si era populata de aceste neamuri venite din centrul Europei, în depresiunea Tarim(înca un tarîm stramosesc necunoscut de români!).

     Expertizele ADN demonstreaza ca mumiile din desert au o “genealogie” complexa, întinsa din Europa Vestica pâna în India, din stepele Asiei Centrale pâna în Mesopotamia si China. Acest aspect dovedeste odata în plus directiile migratiilor Neamului Moţat, sau a Neamului Scoborîtor din Zei catre cele patru zari ale Maicii Pamînt, din bastina lor carpatina.
     In desertul Takla Makan s-au gasit mai multe sute de trupuri uscate; barbaţii aveau cam 2 m. sau chiar mai mult, iar femeile cam 1,8 m., parul blond, roscat sau saten deschis, unul era îmbracat cu o haina lunga pîna la genunchi de culoare visiniu închis, pantaloni albastri iar în picioare purta un fel de cizme. Era încins cu un brîu cu modele deosebite care se gasesc pe vechile ţesaturi din Europa Centrala si Rasariteana. Si cizmele aveau modele cusute pe ele. Pe faţa avea pusa o pînza de culoarea hainei.
Aceasta civilizaţie a dainuit în actuala regiune a desertului pe la 2500 – 1700 î.e.n iar ultimele ramasite au rezistat pîna în secolul Vlll î.e.n.
Era o civilizaţie cu agricultura bazata pe irigatii si un comert foarte dezvoltat cu India de vest, Mohenjo – Daro si Sumer. Ţineau un fel de evidenţa cu ajutorul unor bile cu semne pe ele pe care le puneau în vase iar acestea aveau la rîndul lor anumite semne.
In localitatea Gorban din judeţul Iasi a fost descoperit în anul 2001 un vas ce avea înauntru o adevarata comoara; 21 de statuete cu simboluri feminine si 21 de simboluri masculine împreuna cu 42 bile mici de lut ars ceea ce ma face sa cred ca aceasta civilizaţie a plecat pe la începuturile mileniului lll tot catre est pîna a prins-o istoria unde au descoperit-o arheologii chinezi.
Ceramica descoperita cu aceasta ocazie, are multe elemente de ornamentaţie asemanatoare cu cea de la Cucuteni, dar se manifesta în aceasta regiune cu o mie de ani mai tîrziu.
Este singurul lor din lume unde mai apar motivele ornamentale folosite la Cucuteni! si tot în mentalul colectiv mioritic exista legenda uriesilor, adica a unui popor foarte înalt, blond sau roscat, cu pielea alba si ochi verzi sau albastri care le-au adus românilor chemarea catre înţelepciune.

     In emegi cuvîntul takla înseamna, a dezvalui, a deschide, a spune iar în româna veche, cuvîntul tacla însemna palavrageala, taifas, a discuta despre nimicuri.
Makan este numele identic cu cel care îl foloseau semiţii pentru Egiptul de nord si înseamna marea cîmpie.
Ţesatura descoperita la una din mumii este specific româneasca si asemena macaturi/paretare se mai gasesc si astazi în unele case ţaranesti!
     Al doilea drum catre cunoasterea acestui adevar trebuie sa-l facem în lumea sciţilor iar un obiect din aur descoperit în actuala Ucraina, vechi de prin secolul V î.e.n. prezinta doi arcasi spate în spate, tragînd cu arcul. Cel din stînga are trupul întreg iar parul taiat în chica, si-l ţine legat dupa cap într-un moţ.

     Herodot aminteste în Istorii ca sciţii au avut o regina de toata isprava, numita Tabiti, care dupa moarte a fost venerata ca o divinitate de catre neamul lor, înaltîndu-se la ceruri si devenind unica divinitate a acestui neam.
Cuvîntul tras pe fagasul lingvistic înseamna tatal cu moţ sau tatal celor moţaţi(ta: tata, în text Tatal Ceresc + biti: mot), cu referire directa la faptul ca în vechime sciţii îsi purtau parul legat în crestetul capului.
Dar cuvîntul mai poate însemna si Tatal Ziditor al Neamului asa cum apare Anu pe tabliţa emes, pentru ca în limba româna veche cuvîntul moţ mai are sensul de matca sau matiţa care este burduful unui navod unde se aduna pestii prinsi, adica o burta unde misca viţ?a(geţii aveau ca simbol al apariţiei lor pe pamînt în zodia pestilor chiar doi pesti) sau regina/matca albinelor din care se naste tot neamul lor.
Diodor din Sicilia în Biblioteca istorica spune ca getul Zamolxe a primit Legile Frumoase de la zeiţa Hestia.
In limba scitica, Hestia se numea si Tabiti, fiind zeiţa vetrei si a focului la acest neam dar exista o asemenea divinitate si la geţii cei falosi. Adica Zamolxe primise belagines chiar de la Tatal Moţat sau ziditorul Neamului Scoborîtor din Zei.
In vechile traditii ale românilor se mai gasesc urmele acestor mituri care spun ca îi mai osteneau pe sateni cu un foc ce se aprindea pe lînga focul din ograzi, în mijlocul satului – vatra – pentru a se aduna în jurul acestuia tot neamul locului respectiv, asa cum arata si descoperirea din localitatea Poduri, judeţul Bacau.
     In vechile mitologii arimine, focul vetrei era considerat o fiinţa vie divina, imateriala dar manifesta si prezenta în viata Fiului Omului, fiind adapostita în focul sfînt al vetrei stramosesti. In acest foc era interzisa scuiparea sau arderea gunoaielor si a balegarului indiferent cine îl facuse.
Era cinstit si ca foc viu pentru ca de aici, oamenii puteau sa-si transmita binecuvîntarea Tatalui Ceresc data neamului omenesc iar darul avea si rolul de a usura viaţa muritorilor pamînteni, pe lînga cel de purificator al sufletelor mioriticilor si a turmelor de animale.
     In al treilea drum al cautarii, trebuie sa ajungem în bastina mioritica, acolo unde s-a zamislit neamul omenesc în aceasta parte a pamîntului si care este izvoditorul vetrei civilizaţiei europene. Plecarea celor pribegiţi în tarîmul Tarim din spaţiul carpato-pontic nu a însemnat si pustiirea Ţarii Sfinte si a Cetaţii lui Dumnezeu, fiindca ramas-au acasa destui ca sa le duca mai departe deprinderile si portul.

     Munţii Apuseni care formeaza partea de vest/apus a Cetaţii lui Dumnezeu se mai numesc si Ţara Moţilor, dar nimeni nu si-a pus întrebarea de ce acesti locuitori umblau pîna catre anul 1900 cu chica legata la spate într-un moţ precum arcasii sciţi din secolul V î.e.n. A venit vremea sa se stie ca obiceiul acesta al moţilor este vechi de prin mileniul lV î.e.n. asa cum ne dovedeste tabliţa emes privind facerea neamului omenesc.
Ca multora le va aduce tot veninul în gusa lor draceasca, asta nu ma va face sa nu spun adevarul despre neamul meu getbeget si pe deasupra Scoborîtor din Zei si nu din "legamîntul” Talpei Iadului sau Satanei.
Imaginea cu centaurul GETOS casapit de Ierackles, este dovada arheologica a portului stramosesc al chicii sau parului la neamul arimin.
Daca îndraciţii istorici germani, în turbarea lor elenista, l-au citit pe Getos, în Nessos, asta arata ca au fost niste nasoli si ne-au tras si noua o nasoleala.
Urît din partea lor dar mai urît din partea noastra ca nu am avut curajul sa-i punem cu curul în ţeapa pentru asemenea mîrsavie.
In cîntul lV al poemului Iliada scris de Homer în secolul Vlll î.e.n. avem date vrednice de ţinut minte cu privire la coafura tracilor arimini, adica a geţilor din Tracia care participau si ei la razboiul Troiei fiind amintiţi: "Tracii motati, si-l încinsera pe data cu lungile suliti”. Iar istoria ne mai vorbeste de un neam moţat chiar mai la sud, vecin cu cetatea lui Priam, bitinii care locuiau în Ţara Bitinia. Cuvîntul bitini este format din biţi cu sensul de moţ si ni, care înseamna uimire, admiraţie sau mulţi.
     In al patrulea drum al cautarii sa coborîm tot spre miazazi pîna vom ajunge în Egipt. Despre divinitatea egipteana Thoth ce apare la începutul imperiului vechi, adica în prima parte a mileniului lll î.e.n. atît scrierile bastinasilor cît si grecii au reusit sa ne transmita numeroase informaţii, zeul fiind numit de catre acestia din urma si cu numele de Hermes Trismegistos sau Mercurius.
Zic vechile scrieri despre zeu ca se afla la originea a tot ceea ce a zamislit mintea omeneasca, dar era si stapîn al navalitorilor tabarîţi din rasarit care se tot înghesuiau sa viziteze templele si piramidele egiptenilor fiind si Stapînul Ţarilor Straine.

    
Mitologia lor zice ca primul Thoth a dat egiptenilor toate stiinţele si arhitectura, scriindu-le pe peretii templelor si pe placi de piatra pe care le-a îngropat spre a fi pastrate.
Aceste informatii sînt foarte vechi în cultura egipteana fiindca, peste timp ne-a venit marturia lui Philon din Byblos(64-141) care a scris Istorii feniciene, unde susţine ca s-a folosit de date si fapte culese de Sanchuniathon, preot fenician si mare învatat din vechime ce a trait în secolul X î.e.n. precum si date strînse de alţi autori.
Zice el ca Sanchuniathon a luat facerea lumii din Cartile lui Tehu-ti, si pasajul ne lamureste astfel: „..,El presupune ca începutul tuturor lucrurilor este alcatuit dintr-o Ceata Intunecata de natura spirituala sau din ceva ca o suflare de ceaţa întunecata si dintr-un tulbure haos negru precum ceea ce respira, ca acestea erau nemarginite si multe veacuri au ramas fara margini.
Dar atunci cînd acest Duh s-a îndragostit de propriile sale principii prime si ele au fost amestecate, acea îmbinare s-a numit Iubire; iar aceasta Iubire a fost începutul creatie tuturor lucrurilor. Dar haosul nu stia propria lui creatie.
Din îmbratisarea acestuia cu Duhul s-a nascut Moţ – Mîl. Din ea – Marea Mama – izvorî toata samînta creatiei, nasterea tuturor corpurilor.
Inainte de toate au fost Marile Vieti lipsite de simtire iar din acestea s-au ivit dupa aceea Vietile ce aveau inteligenţa.
Ultimele au fost numite Zophasemin, adica Veghetorii Cerurilor.
Si acestea au fost alcatuite în chip de ou, si au stralucit precum Moţ, Soarele si Luna, Stelele si Sferele planetelor. Iar cînd acea prima negura a început sa lumineze, din caldura ei s-au nascut ceturile si norii marii si al pamîntului si revarsari si suvoaie mari de ape din firmament.”
     Povestea este naucitor de asemanatoare cu miturile creaţiei de la noi dar despre care nu se stie cam nimic. Ne mai lamureste el ca prima creaţie din iubirea Tatalui Ceresc pentru propria întrupare a fost Moţ care era un mîl, adica Maica Pamînteasca – din care s-au nascut toate celelalte vazute si nevazute. Iar aceasta a doua creaţie stralucea ca Soarele si Luna. Grecii nu aveau sunetul ţ si cred ca respectivul cuvînt pe vremea autorului se auzea Moţ dar nu a avut el cum sa-l scrie fonetic. In limba româna cuvîntul moţ mai înseamna, umflatura sau matca a albinelor adica izvorul tuturor nasterilor spiţei vieţii, la fel cum zic si miturile noastre.
Ne-a mai lasat scris Philon despre acest personaj în lucrarea sa: "Si Cronos – Amon – mergînd în tinutul dinspre miazazi, a dat întregul Egipt zeului Taaut, pentru a fi regatul sau.
Toate lucrurile acestea au fost consemnate pentru prima oara de cei Sapte Fii ai lui Sedek, cabirii împreuna cu cel de-al optulea frate al lor, Asclepios, dupa porunca zeului Taaut”.
Dar Cronos era fratele titanului Atlas care avea regatul lui la nord de Istru, deci Toth sau Taaut nu putea fi decît un supus carpatin al titanului care a primit loc de zidire a unui nou neam pe tarîmurile Egiptului.
Pe acest fagas vine si zicerea autorului Philon, ca toate faptele si înţelepciunea lui Taaut, a fost pusa în zapis de cei Sapte Cabiri, fiii peotului Sedek, adica neamul nostru din stravechimi despre care nu îndraznim sa vorbim de tîmpiţi ce sîntem, sau de frica leprelor pupincuriste care ne conduc si ne ameninţa cu puscaria pentru ca îndraznim a spune Adevarul ce însemna pentru jegurile mozaice antisemitism, naţionalism si fascism.
Desi istoria antica i-a consemnat de zeci de ori pe cabiri, iar Zamolxe i-a binecuvîntat în insula Samos cum ne zic tabliţele de plumb, noi ramînem neclintiţi dupa facaturile lui Herodot si a altor facatori de istorii.
Zeul Thoth în egipteana hieratica era scris DHT care trebuie citit Dahau-ti si talmacit ca neamul scitilor sau Legea Sfînta a Scitilor, adica a neamului nord-istrean, informaţie pe care o gasim si în discuţiile avute de scitul sau getul Anacharsis cu regele lidian Cresus.
Dahue sau dahae sînt un trib de sciţi amintit de mai multe ori în scrierile antice.
Dupa traditiile religioase egiptene orasul Wnt – orasul iepurelui – numit mai tîrziu Khemenu era cunoscut drept cetatea celor opt ai lui Thot si principalul centru de cult, adica cei sapte cabiri si patronul lor spiritual.
Grecii au numit acest oras Hermopolis adica orasul lui Hermes cum l-au rebotezat si pe Thot dupa naravul lor specific.
In limba româna cuvîntul caminu are sensul de casa dar si de bastina.
Divinitatea mai era numita cu numele de Shu, fiind asociat cu rasaritul soarelui si purta ca simbol distinct, o pana înalta prinsa la bentiţa de pe frunte, adica un moţ divin.
Dar în egipteana hieratica, numele sau era scris printr-o pana, adica moţatul.
In multe imagini din templele egiptene el apare cu cap de ibis cu doua pene în sus sub forma unui moţ.
Deci si Dahau-ti/Thoth era de neam moţat, adica un Ziditor ceresc ce avea ca simbol capilar un moţ de pene faţa de cei de la bastina care îsi faceau un moţ din propria chica.
In limba irlandeza, adica vechea pelasga vorbita în urma cu 4000 de ani, cuvîntul thath înseamna moţ.
Intr-un papir egiptean magic scris în secolul ll î.e.n. în greaca, învocîndu-l pe Thot spune: "Arata-mi-te în puterea ta profetica, Zeule cu cuget înalt, Hermes de trei ori mare! Fie ca cel ce stapîneste cele patru tinuturi ale Cerurilor si cele patru temelii ale pamîntului sa se arate. Arata-mi-te, tu, care esti în Cer, arata-mi-te tu, care esti din Ou… Vorbeste, cei doi Zei sînt si ei împrejurul tau – un zeu se numeste Thath si celalalt Haf”.
Referirea la nasterea lui Thot din ou se gasea în religia ariminilor orfici din Tracia ce a cunoscut o deosebita raspîndire la greci începînd cu secolul Vll î.e.n.
El mai apare în textele egiptene cu numele de Tehu-ti, iar în limba româna veche cuvîntul tohu înseamna nord iar ti are sensul de neam, clan, a locui, a dainui, deci iarasi o cale a istoriei nostre ţinuta bine în întuneric de fel de fel de lifte si jeguri otravitoare.
     Dar amintirea Neamului Moţat mioritic, o gasim la hoţomanii greci care au scris de mai multe ori ca Hera (se citeste Iera) purta pe cap un smoc de pene de paun, adica un moţ foc de frumos, dovedind ca originea ei era la nordul Istrului chiar daca pricepuţii cu nas subţire s-a straduit sa stearga urmele faptei savîrsite.
     Si revin pe plaiurile Neamului Moţat, amintind obiceiul unic în Europa pe care îl practica si în prezent românii: taierea moţului la copilul mic.

     Este una din tradiţiile vechi de cînd lumea, raspîndita peste tot în ţara noastra, avînd multe particularitaţi dupa locurile si felul cum oamenii au pastrat acest obicei foarte suparator pentru popime.
Datina este pastrata bine în Oltenia, Muntenia si Moldova, ajungînd de multe ori sa aiba valoare egala cu cea a slujbelor bisericesti adresate copilului mic, nenumaraţi parinţi neconcepînd sa nu o respecte.
Obiceiul, cu mici diferenţe se petrece astfel: cînd copilul împlineste un an, o sarbatoare aparte este dedicata taierii moţului, adica a unei suviţe din parul copilului, dupa care o turta este rupta deasupra capului iar cîteva obiecte ii sînt lasate la îndemîna pe o tava sau pe o masa.

     Primul obiect pe care copilul va pune mîna este considerat hotarîtor pentru soarta lui.
Dar timpul cînd se taie moţul, în unele sate poate ajunge pîna la trei ani, cu precizarea ca anul sa nu fie cu soţ. Unii spun ca la fete nu trebuie sa se taie moţ, ci numai la baieţi, alţii cer ca toţi puiganeii mioritici sa fie trecuţi pe sub foarfeca indiferent de sex.
Locul sarbatorii este stabilit de tradiţie, la nasi sau acasa la parinţii copilului.
Si ziua stabilirii taierii moţului este stabilita dupa regiuni si tradiţii, duminica, lunea sau orice zi din saptamîna, dar sa nu fie în postul Pastelui.

     Taierea moţului se face astfel: copilul primenit cu haine primite de la nas este pus pe o perna sau o caldare cu apa peste care se pun trei colaci mari.
Ca sa nu se prinda bolile de el, se zice ca cel mic trebuie legat la ochi sa nu vada cînd i se taie moţul. De funda cu care este legat la ochi se prinde la capat un banuţ pentru noroc.
Cu o foarfeca sau un briceag nasul taie moţul si întreaba: "De ce ti-e moţul, finule?" la care cei de faţa raspund: "De noroc si sanatate si de o oaie cu lapte".
Vedem ca acţiunea este una iniţiatica prin care copilul este acceptat în clanul mioritic respectiv iar sarbatoarea se vrea o invocare a sanataţii vesnice si a bunastarii.
     Unii zic despre felul taierii ca motul il taie nasa în semnul crucii, cîte un pic bineinţeles.

     Parul taiat este pus pe un banuţ lipit cu ceara curata de la o lumînare.

     Alţii din Dobrogea spun ca din par se taie o suviţa care este adunata din patru puncte ale capului sub forma de cruce de care se prinde funda iar nasa duce la îndeplinire obiceiul. Cînd face aceasta treaba, nasa nu trebuie sa uite a pune un banuţ pe moţ.
In unele locuri, lumînarea de la botez împreuna cu suviţa de par se pastreaza pîna la împlinirea vîrstei de sapte ani, apoi se va îngropa la radacina unui pom fructifer.
In alte locuri, moţul se îngroapa în ziua taierii într-un lan de grîu.
Dupa îndeplinirea taierii, nasa rupe în patru parţi egale – sub forma unei cruci - deasupra capului copilului o turta, care se da la cei de faţa.

     In alte parţi turta se rupe numai pentru fetiţe nu si pentru baieţi, dar la alte bordeie obiceiul este invers. In ţinutul Iasilor, la fetiţe se rupe o turta dupa semnul crucii, iar pentru baieţi se rupe un colac.
     Dar preoţii nu vad cu ochi buni tradiţia stramoseasca, fiind constienţi de originile ei mult înaintea iudeo-crestinismului însa nu pot scoate din capul mioriticilor naravul venit din mosi stramosi, iar într-un articol pe site-ul cretin ortodox.ro se menţioneaza urmatoarele: Asadar, bazaconia este un lucru lipsit de noima, însa daca as încerca sa spun anumitor crestini ortodocsi români faptul ca taierea moţului copilului, ruperea turtei peste capul lui si punerea unor obiecte dintre care copilul sa aleaga, sînt fara nici o noima, as risca sa fiu gonit din parohie”.
Stie slujitorul iudeo-crestinismului iahwist ca nu se poate juca cu tradiţiile creatinilor ortodocsi arimini, si rau îl roade la rînza fiindca are de ales: ori slujeste taierea moţului dupa datina cea veche adevarata, ori nu slujeste ramînînd credincios Taplei Iadului si Satanei, dar atunci trebuie sa-si ia talpasiţa din parohia respectiva!
Grea soarta l-a mai ajuns pe "cucernic"! http://ariminia.ro