Dinastiile românesti- Partea I
MARAMURES
Voievodatul Maramuresului a fost o formatiune politica româneasca
în perioada medievala, care a ocupat teritoriul geografic al
Tarii Maramuresului si care a existat pâna la sfârsitul veacului
al XIV-lea când s-a transformat în comitat al Coroanei Ungare,
prin eforturile abile ale regilor din dinastia de Anjou.
Pe plan intern Voievodatul Maramuresului era o uniune de formatiuni
autonome, cnezate de vale, conduse de cnezi locali, urmasi ai giuzilor
(jude de sat) alesi de obsti din rîndurile taranilor.
Functia de voievod al Maramuresului era de asemnea electiva,
dar alegerea se facea dintre cei mai vrednici si mai puternici cnezi de vale.
Despre începuturile acestui voievodat se stie prea putin,
însa transformarea lui în comitat a fost un proces îndelungat
si complex, realizat prin acordarea de titluri nobiliare cnezilor
maramureseni si integrarea lor în nobilimea regatului, si prin atribuirea
demnitatii de comite chiar voievodului Maramuresului.
Este greu de precizat timpul în care apare Voievodatul Maramuresului,
probabil undeva la pragul dintre milenii, în urma coagularii
unor structuri de organizare la baza carora statea obstea sateasca,
condusa de un jude ales, si unde hotarîrile importante erau luate
de sfatul batrînilor.
Prima mentiune documentara a sa dateaza din 1199 cu ocazia
unei vînatori a regelui Emeric al Ungariei.
Denumirea de "padure regala" cu care este atestat în secolul XIII
ne arata ca înainte de 1300 acest tinut nu intra în Regatul Ungar
ci se afla la marginea sa, iar asupra lui nu se exercita autoritatea
nici unui stat feudal.
Pîna la mijlocul veacului al XIV-lea nu putem vorbi de o patrundere
efectiva, si cu atat mai putin de o stapînire ungara în Maramures.
Dovada este si faptul ca satele românesti de pe valea Izei, Marei,
Cosaului si Viseului nu sînt pomenite cu numele, desi existau
dupa cum arata arheologia si documentele ulterioare.
Dealtfel mai toate vor ramîne pîna azi cu o populatie compact
româneasca.
Perioada Voievodatului
In veacurile X - XIII populatia Maramuresului e estimata la
8 000 - 10 000 de locuitori, grupata in 100 de asezari identificate
si localizate cert ceea ce înseamna mai putin de 1 locuitor/ km2.
Cu toate acestea Maramuresul a dat pe toata perioada voievodatului,
dar si dupa aceea, osteni de seama Regatului Ungar, Poloniei
si Haliciului, iar oastea voievodului a participat alaturi de armatele regale
in cele mai importante batalii care s-au dat în estul regatului cu tatarii,
cu lituanii, cu turcii sau cu moldovenii.
Oamenii se ocupau cu agricultura, culturile predominante fiind
secara si ovazul, dar si hrisca si cînepa, principalul material textil
pentru îmbracaminte.
Cresteau vite - 40% din oasele gasite la resedinta din Cuhea le apartin,
precum si 50% din cele gasite în vatra Sarasaului - cel mai adesea
din rasa Bruna de Maramures, bine adaptata conditiilor aspre din
aceasta zona. Oile erau duse vara la munte pentru pasunile bune
pe suprafete imense, iar porcii - rase primitive, asemanatoare celor
salbatici, erau mînati în turme la marginea satelor.
Populatia fiind rara si padurile ocupînd zone întinse, vînatul si culesul
ciupercilor si a fructelor de padure erau înca surse importante care
completau hrana maramuresenilor.
Satele erau mici, 20-25 de case, iar la o medie de 3 membri
pe familie acestea nu puteau depasi 70-80 de locuitori.
Obstile satetti stapîneau în comun apele, pasunile, si padurile
iar pamîntul arabil împartit periodic membrilor obstii de Sfatul Batrînilor,
care deasemnea lua hotarîrile importante pentru comunitate.
Economia s-a bazat întodeauna pe munca taranilor liberi,
iobagia a fost cunoscuta tîrziu în Maramures, si chiar atunci era mai
degraba o exceptie la cuttile cneziale.
Iobagii sînt pomeniti mai ales începînd din secolul XV pe domeniile
feudalilor straini si a oaspetilor regali.
Aceasta organizare va duce, odata cu cresterea populatiei,
la farîmitarea atît de marunta a pamînturilor prin împartire între urmasi,
încît locuitorii satelor, desi liberi prin lege vor fi in mare parte saraci,
fiind obligati sa traiasca din putinele produse ale gospodariei sau
sa lucreze la cele cîteva familii mai înstarite din sat.
Perioada de dezvoltare si afirmare a voievodatului a corespuns cu
importante schimbari sociale si politice.
Organizarea în obsti satesti si teritoriale, care a dominat vremurile
preistorice dar si perioada migratiilor a început sa se schimbe.
Din interiorul ei s-au ridicat juzii alesi, care în timp vor cîstiga o pozitie
sociala mai înalta, si pîna la urma si o bunastare materiala superioara,
devenind cnezi.
Acestia nu erau altii decît fruntasii satelor, membrii ai obstii de
tarani liberi, care nu s-au separat de acestia ca interese si mentalitate
ci au fost susinatori si aparatori ai obstilor.
Cînd Maramuresul a fost cunoscut si satele lui mentionate în
documentele cancelariei ungare din veacul al XIV-lea, poporul român
de pe aceste vai a iesit la iveala cu o organizare care presupune
o temeinica evolutie în timp.
Dar aceste atestari arata în acelasi timp tocmai apropierea stapînirii
ungare de hotarele voievodatului.
In vremea aparitiei cnezilor maramureseni în documente,
institutia cneziala lua contact cu feudalismul si intra intr-o faza de
descompunere.
Regii Ungariei vor oferi titluri nobiliare cnezilor de vale, si mai apoi
celor de sat, si îi vor întari prin diplome asupra mosiilor pe care
de fapt le stapînisera si pîna atunci, tranformîndu-i din fruntasi
ai satelor alesi de obste, în stapîni feudali cu drepturi nobiliare
atestate chiar de regalitate.
Au facut acestea in scopul indepartarii fruntasilor de obste.Au venit
cu inscrisuri care le "oferea" ceea ce deja aveau si cu fel de fel de
"titluri nobiliare" feudale, de fapt niste simple denumiri.
Si atit. Inventii omenesti lipsite de orice substanta. Si cu asta se
lauda si acum.Printi, duci, conti etc...vorbe.
Pe de alta parte, înca din secolul XIII a început patrunderea
de oaspeti regali (colonisti germani) pe valea Tisei, în partea de vest
a Maramuresului unde întemeiaza 5 tîrguri: Visc, Hust, Teceu,
Câmpulung si Sighet.
Acesta ofensiva a feudalismului ungar nu putea sa nu afecteze
situatia locuitorilor Maramuresului, la toate nivelurile.
Declinul voievodatului Maramuresan se datoreaza destramarii
relatiilor sociale care au stat de sute de ani la baza lui, prin avansul
feudalismului ungar înspre acest teritoriu.
Viata obstilor libere a fost afectata de transformarea cnezilor,
reprezentanti ai obstii, în nobili, reprezentanti ai regalitatii.
Dar nici cnezii nu au putut accepta usor noua stare de lucruri,
deoarece titlurile nobiliare îi facea supusi ai regelui, si îi priva
tocmai de avantajul cel mai mare de care se bucurau pîna atunci,
libertatea si autonomia locala.
Voievodul Maramuresului era stapînitor peste întreg tinutul,
conducator al armatei maramuresene când acesta mergea la lupta,
dar si judecator în pricinile importante pentru cei pe care îi conducea.
Dupa venirea oaspetilor regali în valea Tisei, asezarile lor ies de sub
stapînirea voievodului.
De asemnea strîngerea oastei când aceasta se facea pentru ajutorul
regelui, va deveni sarcina castelanului de Hust, iar judecarea cazurilor
cele mai importante va trece în atributia unui reprezentant regal.
Venim in casa altuia si ne facem legea noastra.
E frumos? E corect?
In aceste conditii, o parte din cnezii maramureseni vor trece
muntii pentru a se stabili în regatul Poloniei, unde s-au remarcat
prin fapte de vitejie si au primit mosii si titluri nobiliare,
dar si dreptul de a stapîni dupa datinile stravechi românesti
domeniile daruite.
Ati putea spune ca si ei au primit. Asa e, dar tot ca straini,
din bunul altuia. Dezbina-i si condu-i!
Altii vor trece înspre sud, în Nasaud, Tara Lapusului sau Chioar.
Dar evenimentul de cea mai mare însemnatate istorica a fost
trecerea în Moldova a voievodului Bogdan din Cuhea,
si întemeierea statului medieval independent al Moldovei.
Voievod al Maramuresului din 1342, intra în conflict cu regele Ungariei
si dupa 17 ani de rezistenta hotaraste sa treaca muntii chiar în anul
cînd moare voievodul Sas, fiul lui Dragos Voda.
Bogdan a învins oastea lui Balc, urmasul lui Sas devenind primul
voievod al Moldovei de sine statatoare.
Balc trece muntii în Ardeal si cere sprijinul regelui ungar Ludovic I,
dar armata regala este înfrânta de ostile lui Bogdan.
Balc va primi însa, ca recompensa pentru credinta lui, domeniile lui
Bogdan, iar în 1365 si conducerea voievodatului Maramuresului,
aflat în acest rastimp în stapînirea nepotilor lui Bogdan, Stefan
si apoi Ioan.
|
Regele maghiar nu l-a ajutat pe Balc ca recompensa ci de
teama de a avea la granita un stat suveran condus de un viteaz
pe care il cunostea foarte bine si care ii era dusman. A trebuit sa
se multumeasca cu "confiscarea averii".
Balc va conduce Maramuresul timp de 30 de ani în dubla calitate
de voievod si comite, perioada în care populatia si cnezii se vor
obisnui cu noile institutii feudale, facându-se astfel trecerea lina
la structura de comitat.
Cnezii maramureseni vor face aliante si casatorii cu membri
ai nobilimii ungare, iar unii dintre ei se vor integra acesteia.
Un nepot al lui Balc, pe nume Dragos, se va converti la catolicism,
si va pune început familiei Dragfi care va juca un rol important
în istoria regatului ungar.
Asta poate insemna ca pozitia lor nu era prea solida si ca
populatia "se uita cu spatele la ei".
Plus oportunismul si dorinta regilor unguri de a fi
"siguri pe situatie".
Balc a continuat însa politica traditionala de autonomie
a Maramuresului, iar spre sfârsitul veacului al XIV-lea se împaca
cu moldovenii si face chiar alianta cu acestia.
In luna august a anului 1381 Balc, împreuna cu fratele sau Drag,
vor merge pâna la Constatinopol pentru a obtine pentru
manastirea ortodoxa din Peri statut episcopal.
Patriarhul Antonie al Constatinopolului de la acea vreme va rasplati
osteneala lor, acordînd egumenului manastirii rangul de exarh
patriarhal, cu autoritate peste Maramures, Ugocea, zona Oasului
si Medietului din Satmar, Salaj, Ciceu si Almasul Bihorului.
Este cea dintâi mentiune sigura a unei structuri bisericesti episcopale
românesti la nord de Dunare.
Aici se vor traduce si primele texte bisericesti în limba româna.
Comitatul Maramuresului, continuatorul voievodatului, a pastrat
un oarecare grad de autonomie si în secolele care au urmat,
mai ales ca în fruntea lui s-au aflat cel mai adesea comisi de origine
româneasca.
Conducatori
- Bogdan de Cuhea 1342 - 1345; 1345 - 1359
- Gyula de Giulesti a fost ales voievod la plecarea tatalui sau în Moldova.
A luat parte la luptele împotriva lui Bogdan, care trecuse în Moldova
si îi alungase pe urmasii lui Dragos.
Dupa moartea sa voievodatul a fost transformat în comitat
sub conducerea fiilor lui Sas, Drag si Balc.
- Paul Chinezu/Cneazul
Numele "Chinezu" este derivat prin etimologie populara din titlul
de cneaz (din slava, pe filiera maghiara).
Traducerea exacta a numelui sau ar fi aceea de Paul Cneazu.
Paul Chinezu s-a nascut în jurul anului 1432, asupra locului
nasterii sale circulând o multime de variante.
Mai multi istorici au suttinut ca era nascut în Banat, dar problema
originii sale nu e clarificata pe deplin.
Legenda atribuie denumirea comunei Satchinez de numele lui
Paul Chinezu (derivat din titulatura de cneaz), care l-ar fi întemeiat.
Traditia locala spune ca aici s-ar fi aflat si o cetate a acestuia,
pe locul unde astazi se mai afla o movila numita „Gomila”,
si ca nu departe de fosta cetate ar fi existat moara lui Paul Chinezu,
în locul care se numeste „Cotul Morii”.
Pentru primele trei decenii ale vietii sale lipsesc marturiile documentare,
numele sau fiind amintit cu prilejul unei întâlniri avute cu tânarul
rege Matia, pe la începutul domniei acestuia.
In anul 1480 s-a casatorit cu Benigna, fiica tovarasului sau de arme
Blasius Magyar (Balázs Magyar).
La început simplu ostean în oastea regala, Paul Chinezu a ajuns
un adevarat maestru în mânuirea armelor, traditia consemnând
mai multe fapte de bravura ale acestuia în numeroasele lupte purtate
de regele Matia Corvin.
Prima atestare documentara referitoare la participarea lui
Pavel Chinezul la campaniile regale si numirea sa, pentru o scurta
perioada, în functia de comite de Maramures dateaza din 1467,
dupa care a dobândit si un statut social înfloritor, fiind rasplatit
cu generozitate de rege pentru faptele sale de arme.
Gyula de Giulesti (n. 1349) a avut sase fii:
1.Dragos (n. 1368)
2.Stefan (n. 1368)
21.Iuliu (n. 1415)
22.Costea (n. 1415)
23.Dragomir (n. 1415)
231.Ivanca (n. 1415)
2311.Retnic (Stramosul familiilor Rednic)
2312.Gheorghe (Stramosul familiilor Rednic)
232.Iuliu (n. 1415)
2321.Fite (Stramosul familiilor Persa)
2322.Mihai (Stramosul familiilor Bercea)
24.Stana (n. 1415)
3.Tatar (n. 1368)
4.Dragomir (n. 1368)
5.Costea (n. 1368)
6.Miroslav (n. 1368) (Stramosul familiilor Feier)
61.Pop Nan
611.Feier
612.Juliu
613.Joan
MOLDOVA
cca.1247
Olaha
Olaha a fost un voievod în Moldova pe cursul Siretului,
în Tara Sepenisului. In 1247, preotul franciscan Giovanni da Pian
de Carpine scrie despre calatoria sa în Moldova, unde s-a întâlnit
cu un anume voievod, Olaha.
Numele de Olaha nu este sigur, Olaha fiind probabil un termen local
de conducator. Este posibil ca preotul sa îi fi spus acelui conducator
Olaha fiindca a vrut sa specifice originea localnicilor de acolo
(olah/vlah, adica român).http://ro.wikipedia.org/wiki/Olaha_(voievod)
secolul al XIV-lea
Costea
Costea a fost un conducator local în sudul Siretului care a domnit
în secolul al XIV-lea. In drumul lor, participantii la campania antitatara
condusa de Phynta de Mende par sa-l fi întâlnit pe acest voievod.
Marca de aparare a lui Dragos - "zona tampon"
Ca si în cazul Tarii Românesti, si despre fondarea Moldovei exista
o traditie istorica. Informatiile pe care le avem despre formatiunile
politice prestatale mai vechi sunt însa putine.
In 1322 sunt pomeniti niste „puternici ai locului”, probabil cneji
sau voievozi.
Traditia istorica vorbeste de un prim descalecat sub conducerea
voievodului maramuresean Dragos.
Acesta plecase cu oaste împotriva tatarilor, din porunca regelui maghiar,
dar a ramas în nordul Moldovei întemeind o „marca” pentru a apara
regiunea de tatari.
Dragos a preluat conducerea gruparilor politice din regiune, s
tabilindu-si resedinta în zona târgului Baia.
Micul stat se afla sub suzeranitatea regelui Ungariei.
Urmasii lui Dragos, Sas si Balc, vor impune cutumele favorabile
Coroanei ungare, ce obliga familiile înstarite sa-si paraseasca mosiile,
fiind revoltati, de altfel, de persecutiile întreprinse de regele maghiar
Ludovic I al Ungariei.
„Dupa rasipa tarii dintai (...) când au rasipit tatarii dintr-aceaste locuri
de au ramas locul pustiu, mai apoi, dupa multa vreame, (...) cându
pastorii din muntii unguresti (din Transilvania) pogorându dupa vânat
au nemerit pe apa Moldovei, locuri desfatate cu câmpi deschisi,
cu ape curatoare, cu paduri dease, si îndragind locul au tras pre ai sai
de la Maramoros si pre altii au îndemnat de au descalicat întâi
supt munte, mai apoi adaogându-se si crescându înainte,
nu numai apa Moldovei, ce nici Sireatiul nu i-au hotarât (nu i-a oprit,
nu le-a pus hotar), ce s-au întinsu pâna la Nistru si pâna la mare.”
— Grigore Ureche - Letopisetul Tarâi Moldovei, de când
s-au descalecat Tara
1345/1347 - 1353/4
Dragos
Dragos este cunoscut din cronicile moldovenesti ca descalecator
în Moldova si primul ei voievod.
Cronicile spun ca voievodul român, Dragos, fiind la vânatoare
si urmarind un zimbru, a venit din Maramures la apa Moldovei,
si placându-i locul, s-a asezat acolo si a populat Tara cu români
din Maramures.
Dupa traditia pastrata în Cronica Anonima a Moldovei,
apoi în unele copii ale cronicii lui Grigore Ureche cu parti interpolate,
precum si la Miron Costin, se spune ca Dragos a iesit cu oamenii sai
din Maramures si a descalecat în Moldova "în zilele lui Laslau craiul
unguresc, care cu ajutorul românilor i-a scos pe tatari din Moldova,
gonindu-i peste Nistru".
Tatarii, care erau asezati din 1241 în Moldova, de unde obisnuiau
sa faca incursiuni peste Carpati, au fost înfrânti în Moldova de ostile
regelui Ungariei, Ludovic I (1342 - 1382), în primii ani de domnie
ai acestuia, sub conducerea voievodului Transilvaniei Andrei Lackfi.
Astfel, tatarii au fost siliti sa se retraga din Tara peste Nistru,
spre nordul Marii Neagre si Crimeea.
Pentru ca acestia sa nu se mai întoarca si sa prade iar Transilvania,
regele ungar l-a pus pe Dragos, ca Marchiz, la conducerea noii Marci
numite Moldova cu resedinta la Baia, având obiectivul de a apara
trecatorile prin care tatarii obisnuiau sa treaca peste munti.
Dragos a avut doi fii: Sas, voievod în Moldova, Bélteki Szász
si Gyula de Giulesti, cneaz în Maramures.
1354 - 1358
Sas
Sas a condus Moldova între anii 1354 -1358, ca Marchiz sau
Marchion al Ungariei.
1359
Balc - fiul lui Sas
Desi Dragos este descalecator în Moldova, totusi Bogdan I,
este numit în Cronica (Pomelnicul) de la Manastirea Bistrita
ca cel dintâi domn al Tarii.
Ca descalecator al Tarii în dependenta de Ungaria, Dragos este
începatorul, iar Bogdan I trebuie considerat adevaratul întemeietor
al Principatului Moldova, ca stat de sine statator.
Avem pina acum DINASTIA DRAGOSENILOR devenita DRAGFI si
DINASTIA BOGDANESTILOR (MUSAT)
|
