Ardeal - Partea I de Lelia Mihail publicat la 15.07.2012
Tara Hategului
Tara HaTegului se afla in Transilvania, la întretaierea acestei provincii istorice cu Banatul şi Oltenia. Strict geografic, Ţara Haţegului se suprapune peste depresiunea omonima, marginita, la sud, de Munţii Retezat, la est şi nord-est, de Munţii Sureanu, la vest, de Munţii Tarcu, iar la nord de Munţii Poiana Rusca. Intre aceste limite, ţara Haţegului corespunde bazinului superior al Streiului, având lungimea pe axa est-vest de cca 50 km şi o laţime de 30-35 km pe axa nord-sud.
In total, din punct de vedere geografic, ţara Haţegului se intinde pe circa 1300 de km2.

     Din punct de vedere etnosociologic şi lingvistic ţara Haţegului este însa mai întinsa, ea cuprinzând şi aşezarile de pe valea Streiului inferior pâna la varsarea acestuia în Mureş, inclusiv oraşul Calan.
     Perioada preistorica
     In peştera Bordu Mare, pe teritoriul satului haţegan Ohaba-Ponor este atestata una dintre cele mai vechi prezenţe ale omului în România. Este vorba despre câteva falange datate în paleoliticul mijlociu (cca. 100.000-33.000 î.Chr).

     Tot aici au fost descoperite unelte de cuarţit şi piese de os prelucrate. O descoperire remarcabila o constituite o vatra de foc din aceeaşi perioada. Inventarul gasit în interiorul şi în jurul acesteia demonstreaza ca o parte de hrana era fripta.
     Perioada dacica
     La limita vestica a ţarii Haţegului se afla Porţile de Fier ale Transilvaniei (anticul Tapae), locul unde s-a desfaşurat batalia decisiva dintre daci şi romani în timpul primului razboi daco-roman.
A fost una dintre cele mai sângeroase batalii din tot şirul de lupte dintre cele doua armate. Pe Columna lui Traian romanii apar ca fiind ajutaţi de Jupiter. Totodata, este singura scena unde apar soldaţi romani raniţi, iar Traian însuşi îşi rupe hainele pentru a fi folosite ca feşe. Dupa victorie, romanii patrund în ţara Haţegului şi prima campanie a razboiului din 101-102 se încheie.

     De remarcat ca doar la Tapae şi la Cioclovina-Ponorici au fost descoperite fortificaţii dacice liniare, de baraj. Prima era lunga de circa 2 km şi bara accesul în ţara Haţegului de pe Culoarul Bistrei. A doua masura peste 2,5 km şi închidea principala cale de acces din ţara Haţegului spre zona Sarmizegetusei Regia.
     Perioada romana
     Dupa cucerirea Daciei de catre romani, aceştia au fondat la limita de vest a ţarii Haţegului, pe teritoriul actualei comune Sarmizegetusa, capitala provinciei Dacia, Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Teritoriul arondat oraşului roman acoperea practic aproape toata depresiunea Haţegului.

     Metropola romana a avut ca nucleu castrul Legiunii a IV-a Flavia Felix, staţionata aici probabil înca de la sfârşitul primului razboi daco-roman (102)
     Perioada medievala
     Dupa retragerea romana în 271, timp de aproape o mie de ani, nu exista izvoare scrise privind istoria ţarii Haţegului.
Istoricul Radu Popa apreciaza ca „alaturi de celelalte teritorii româneşti şi poate chiar mai mult decât ele, datorita antecedentelor şi situarii sale geografice centrale, ţara Haţegului a parcurs principalele etape de dezvoltare istorica a societaţii daco-romane şi apoi româneşti”.
Si alţi istorici opineaza ca Ţara Haţegului a fost una din „pepinierele” din care s-a dezvoltat societatea medievala româneasca. De altfel, la Streisângeorgiu, acum cartier al oraşului Calan, în zona de influenţa a ţarii Haţegului, se gaseşte cea mai veche biserica româneasca, datata în prima jumatate a secolului al XII-lea.

     Limitele ipotetice ale ducatului lui Glad indica faptul ca acesta ar fi cuprins şi ţara Haţegului.
     Prima atestare documentara a ţarii Haţegului (în original terra Harszoc), dateaza însa doar din 1247, fiind vorba despre celebra Diploma a Cavalerilor Ioaniţi, care precizeaza: „şi mai îngaduim ca jumatate din toate veniturile şi foloasele ce se vor strânge pe seama regelui de la olatii ce locuiesc în ţara Lytua, în afara de ţara Haţegului cu cele ce ţin de ea, sa le culeaga sus zisa casa.”
Se constata astfel ca, la acea vreme, ţara Haţegului facea parte din voievodatul lui Litovoi (ţara Lytua) cu nucleul în nordul Olteniei. Este de presupus, data fiind sintagma „cu cele ce ţin de ea” ca acest ţinut beneficia de un statut privilegiat în cadrul voievodatului lui Litovoi.
Unii autori considera ca legenda „descalecatului” din Transilvania a ţarii Româneşti ar avea la baza o mutare peste Carpaţi a unor familii conducatoare din Ţara Haţegului.
Un argument în acest sens este faptul ca numele Basarab, posibil de origine cumana, al fondatorului primei dinastii muntene, se întâlneşte frecvent în ţara Haţegului în secolul al XIII-lea.
     Momentul 1247 marcheaza începutul desprinderii ţarii Haţegului de voievodatul lui Litovoi şi al integrarii sale în Regatul Ungar. Procesul nu decurge paşnic în totalitate.
Astfel, în deceniul al VIII-lea al secolului al XIII-lea, un voievod pe nume Litovoi (identic cu cel de la 1247 sau un urmaş al sau), opune rezistenţa armata regelui ungar în ţara Haţegului. Voievodul moare iar fratele sau, Barbat, cade prizonier, rascumparându-se ulterior, cu preţul plaţii unui tribut catre coroana ungara.
Aceste evenimente au ramas în memoria locurilor pâna în ziua de astazi, dovada fiind numele localitaţii Râu Barbat, din Ţara Haţegului.
     In secolele XIII-XV, procesul integrarii ţarii Haţegului în Regatul Ungariei se finalizeaza, iar puterea este exercitata în numele regelui de catre castelanul de Haţeg, care câteodata a fost una şi aceeaşi persoana cu vicevoievodul Transilvaniei .
     Cnezii haţegani
     Cnezatele, formaţiuni feudale timpurii, au funcţionat în ţara Haţegului pâna în secolele XIII-XIV, când regiunea este integrata administrativ în Regatul Ungariei.

     Istoricul Radu Popa a identificat 11 „mari cnezate” haţegane, structuri teritoriale asemanate de autor cu „cnezatele de vale” maramureşene.
Ţinutul haţegan şi-a pastrat o anumita autonomie pe aproape tot parcursul Evului Mediu.
Adunarile cneziale au continuat sa funcţioneze, cu drept de judecata (aşa numita democraţie haţegana), pâna în secolele XIV-XV, iar cnezii haţegani formau un corp distinct în cadrul armatei transilvanene.

     Din rândul cnezilor haţegani s-au ridicat, prin catolicizare şi maghiarizare, familii aristocratice de prestigiu ale Ungariei şi Transilvaniei medievale, cum sunt Kendeffy (Cânde),rudele printului Charles, sau Kenderessy (Cândreş).

     Majoritatea istoricilor considera ca şi ilustra familie a Corvinilor îşi are originile tot în ţara Haţegului.
Eruditul Anton Verantius, în jur de 1550, scria ca Transilvania „este locuita de o tripla naţiune, secuii, ungurii, saşii; aş adauga totuşi şi pe români, care, deşi îi ajung uşor la numar pe ceilalţi, totuşi nu au nici o libertate, nici o nobilime, nici un drept al lor, afara de un numar mic, locuind în districtul Haţeg (...) şi care, pe vremea lui loan de Hunedoara, (...) au dobândit nobleţea, pentru ca întotdeauna au luat parte neobosit la lupta împotriva turcilor” (Cf. Maria Holban, „Calatori despre ţarile Române”, vol. I, Bucureşti, 1968)
     Perioada imperiala
     Inca de la începutul secolului al XVIII-lea districtul Haţegului, cu centrul sau, oraşul Haţeg, se afirma ca un nucleu al mişcarii de emancipare a românilor din Transilvania. Astfel, a doua diploma a unirii dintre Biserica Ortodoxa din Ardeal şi Biserica Catolica, emisa în 1701 prevedea ridicarea de şcoli pentru români la Alba Iulia, Fagaraş şi Haţeg. Ulterior, în memoriul Supplex Libbellus, înaintat în 1740 de Inochentie Micu împaratesei Maria Tereza, se arata ca, deşi românii locuiesc districte întregi, precum Fagaraş, Chioar, Haţeg, ei nu au funcţionari din sânul lor, iar într-un memoriu înaintat în 1747 de mai mulţi clerici greco-catolici curţii vieneze, se cer dregatori români în cele trei districte .

     In 1764, o parte a ţarii Haţegului a fost militarizata, în cadrul Regimentului I de Graniţa, cu sediul la Orlat. Doua companii ale acestei structuri militare şi-au avut sediul în ţara Haţegului, la Haţeg (compania II), respectiv la Râu Alb (compania III).
     Perioada în care Ţara Haţegului face parte din graniţa militara coincide cu o dezvoltare fara precedent a oraşului Haţeg. Astfel, daca în 1785-1786 acesta numara doar 400 de locuitori, în mai puţin de 50 de ani populaţia creşte de zece ori, ajungând în 1829-1831 la 4.000 de persoane, cifra care facea din Haţeg cel mai mare oraş al comitatului Hunedoara, mai mare decât capitala comitatului, Deva, dar şi decât unele din oraşele libere regeşti, cum ar fi Alba Iulia sau Sebeş.
Tot din perioada imperiala dateaza o serie de conace dintre care unele au ajuns de dimensiunile unor castele, cum sunt cel de la Nalaţ-Vad (oraşul Haţeg), sau Sacel, ultimul aparţinând celebrei familii nobiliare Nopcsa.
Ambele sunt în acest moment într-o stare grava de degradare. Conace din aceasta perioada mai exista în comuna G-ral Berthelot sau în Peşteana.

     şi castelul Kendeffy din Sântamaria-Orlea a primit actuala înfaţişare tot în aceasta perioada, în 1782.
     Cetaţile şi curţile cneziale
     Cnezii haţegani au ctitorit mai multe cetaţi de-a lungul şi de-a latul ţinutului.
Pâna în ziua de astazi s-au pastrat turnul de aparare de la Rachitova, probabil construit de cnezii de Densuş, şi cetaţile de mici dimensiuni de la Suseni (Cetatea Colţ) şi Malaieşti; prima servind ca refugiul cnezilor din Râu de Mori iar a doua celor din Salaşu de Sus.

     Turnul de la Rachitova este cel mai simplu tip de fortificaţie din cele trei. Fortificaţia consta dintr-un turn patrat cu latura de 8,5 m şi ziduri groase de 1,8 m.
Intrarea se facea cu ajutorul unei scari exterioare care ducea la primul etaj. O latura a turnului s-a prabuşit în urma unui cutremur.

     Cetatea de la Malaieşti cuprinde un turn asemanator celui de la Rachitova, înconjurat ulterior de un zid de incinta caruia i-au fost adaugate bastioane de dimensiuni reduse.
Cetatea Colţ, aflata pe teritoriul satului Suseni, comuna Râu de Mori, s-a format de asemenea în jurul unui turn patrat, caruia i-au fost adaugate un zid de incinta, fortificat cu alte turnuri.
Mai mulţi autori considera ca Cetatea Colţ a fost sursa de inspiraţie pentru „Castelul din Carpaţi” din romanul omonim al lui Jules Verne.

     Cele trei fortificaţii erau prea mici pentru a face faţa unor armate de mari dimensiuni, aşa ca probabil serveau ca locuri de refugiu în cazul unor conflicte între cnezi.
     Cetatea regala a Haţegului
     De dimensiuni modeste, în fapt doar un turn hexagonal cu latura de 6,2-6,3 metri, înconjurat de un şanţ de aparare şi un val de pamânt, cetatea de la Haţeg a avut în perioada medievala principalul rol militar şi politic în ţara Haţegului. Fortificaţia este situata la circa patru kilometri de oraşul Haţeg, pe teritoriul satului Subcetate, din hotarul comunei Sântamarie-Orlea. Astazi este doar o ruina, relativ greu accesibila.
Cetatea Haţegului este atestata documentar doar la 1317, dar studii recente înclina spre o datare a acesteia apropiata de prima atestare documentara a ţarii Haţegului (1247). Pentru aceasta datare pledeaza atestarea documentara a unui comite de Haţeg, la 1276, dar, mai ales, similitudinile dintre turnul de la Haţeg şi cel al cetaţii regale a Visegrad-ului, ridicat la 1256.
Cetatea Haţegului era locul de unde castelanul administra teritoriul districtului haţegan, în numele regalitaţii ungare. Date fiind dimensiunile reduse ale cetaţii şi menţionarea frecventa a unui sediu administrativ al autoritaţilor regale în târgul Haţegului, precum şi a funcţiei de vicecastelan, istoricii dau ca sigura dublarea acestei fortificaţii de o construcţie aflata în târg, care nu a fost identificata înca pe teren.
     In Ţara Haţegului şi în zona ei de influenţa istorica se gasesc cele mai vechi biserici de piatra româneşti.
Istoricul Radu Popa remarca: „Bisericile de zid din ţara Haţegului reprezinta cel mai vechi şi mai important grup de monumente medievale româneşti pastrate.”
De altfel, ilustrul istoric de arta Virgil Vataşianu şi-a luat doctoratul la Viena susţinând o lucrare cu tema Vechile biserici de piatra româneşti din judeţul Hunedoara, abordând cu predilecţie bisericile haţegane.
     Cel mai vechi grup de biserici haţegane este cel constituit din lacaşurile datând din secolele XII-XIII:
Biserica din Streisângeorgiu
Biserica din Densuş

     Biserica din Peşteana
Biserica din Ostrov

     Biserica din Sântamaria-Orlea
Biserica din Strei
Biserici la fel de valoroase, datate ceva mai târziu, sunt cele din Sânpetru, Râu de Mori sau Suseni (Biserica Colţ)
     Populaţia
     Potrivit Recensamântului Populaţiei din 2002 oraşul Haţeg şi cele 10 comune care se afla în Depresiunea Haţegului numarau în total 36.090 de locuitori.
Majoritatea covârşitoare a populaţiei o formeaza românii, dar exista şi mici comunitaţi de maghiari (430 de persoane în total), cea mai mare fiind în oraşul Haţeg (303 persoane). Ţiganii sunt prezenţi, de asemenea, în mai multe localitaţi, numarând 468 de persoane în total. Un caz aparte îl constituie muribunda minoritate italiana. In 2002 mai traiau doar 37 de italieni dintr-o comunitate altadata prospera şi numeroasa, venita aici din nordul Italiei, ca taietori de lemne.
     Religie
     Majoritatea localitaţilor haţegane au fost din cele mai vechi timpuri ortodoxe, cu excepţia aşezarilor de „oaspeţi regali” (catolici) de la Haţeg şi Sântamaria-Orlea.
Catre sfârşitul secolului XVII, în perioada principilor calvini ai Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea şi Mihai Apafi I, o parte a haţeganilor trece la calvinism.
O data cu înfiinţarea graniţei militare, în 1765, satele arondate acesteia trec la greco-catolicism.
Dupa scoaterea în afara legii a acestei confesiuni, în 1948, majoritatea redevine ortodoxa.
     Tradiţii
     Portul popular în ţara Haţegului a disparut din uzul zilnic.
In prezent portul popular haţegan mai poate fi admirat doar la nedeie, sarbatori populare care au loc în toate comunele din ţara Haţegului. Un mic muzeu al portului şi tradiţiilor haţegane funcţioneaza în centrul oraşului Haţeg, în incinta casei de cultura.
Zone etnografice:
1. Sarmisegetuza
Barbaţii purtau pantaloni lungi, curea lata şi laibar iar femeile camaşa, opreg, catrinţa şi pieptar. Pe cap, femeile purtau broboade lungi, ce atârnau, pe spate, pâna aproape de calcâie.

    

   2. Lunca Cernii

    

     3. Meria -Rechitova

    

     4. Orastie

    

     5. Hunedoara

    

     6. Padureni

    

     7. Petrosani:
a. valea jiului de vest
Momârlanii sunt o comunitate mica din România, o populaţie despre care se spune ca ar fi urmaşii dacilor aşezaţi în Valea Jiului.

     Numarul lor este estimat undeva între 10.000 şi 20.000 pentru ca la recensamânt etnia lor nu figura pe formulare. Sunt oameni aspri, de munte, care nu pierd timpul. Sunt oieri de când se stiu si spun despre ei ca sunt urmasii dacilor liberi. Momârlanii îşi construiesc şi acum casele la fel cum o faceau dacii, din bârne necioplite, încheiate la capete cu îmbucaturi de forma patrata sau dreptunghiulara. Hainele de sarbatori ale momârlanilor constau din pantaloni strâmţi şi camaşa pâna la genunchi.

     Aceasta populaţie a pastrat o serie de practici precreştine, între care şi obiceiul îngropatului morţilor în curtea de lânga casa. Pâna de curând, nimeni nu izbutea sa se înrudeasca cu ei si nici ei nu-si paraseau familiile sau satul natal.
O traditie stranie le porunceste bastinasilor de la poalele versantului nordic al Parângului sa-si îngroape mortii în ograda casei, nu în cimitir. Obiceiul îngroparii morţilor în gradina din apropierea casei îşi are radacinile în urma cu mai bine de 500 de ani, când exista credinţa ca morţii, ca şi viii, trebuie sa se afle în apropierea familiei, chiar şi dupa ce au trecut la cele sfinte. Astfel, ei puteau sa aiba parte de linişte şi sa nu se transforme în fiinţe malefice, sa nu devina strigoi sau moroi. Locul în care oamenii erau îngropaţi capata denumirea de „morminţi de ograda” sau „morminţi de curte”.
Cosbuc:
„Voi ce-aveti îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi stramosi si tati,
Noi mame, si surori si frati!
In laturi, venetici!
Pamântul nostru-i scump si sfânt,
Ca el ni-e leagan si mormânt.“
Printre sarbatorile specifice momârlanilor se numara Colindul piţarailor şi Nedeile

     Cei din Valea Jiului îi numeau pe locuitorii Tarii Hategului, gugani, iar pe cei din Oltenia, golani.
Denumirea de gugani poate sa vina din doua surse.
In primul rând de la opincile pe care le purtau cei din Tara Hategului, pentru ca opinca din piele tabacita, în Vale se facea cu vârf mic. In schimb, în Tara Hategului se faceau cu vârf lat iar talpa era mai lunga, vârful ramânând totusi ca o creasta de cocos în partea din fata. Aceasta se numea în graiul vechi gurgui.
Altii au o interpretare care spune ca numele de gugani vine de la muntele Gugu care se afla în apropierea Hategului si a carui denumire se pare ca vine dintr-un nume pagân.
Caci, în vechime, exista o balanta între crestinism si pagânism si crestinismul înca nu reusise sa se impuna si sa înlature total vechile credinte pagâne.
Nici pâna astazi macar nu a reusit Crestinismul sa înlature vechile elemente pagâne. Multi nici nu îsi dau seama câte practici pagâne mai avem noi.
b. valea jiului de est

    

     Parade ale portului popular local au loc cu ocazia „Zilelor Haţegului”, care se organizeaza de obicei în lunile iulie sau august.
Cel mai important târg tradiţional are loc anual la începutul lunii mai, în comuna Pui, şi se întinde de-a lungul DN 66, pe toata porţiunea pe care acesta strabate comuna.
     Ţara Haţegului a ajuns notorie pe plan mondial datorita dinozaurilor pitici care au populat zona - pe atunci o insula în Marea Tetis - în perioada cretacicului. Discovery Channel şi alte posturi internaţionale de televiziune au difuzat în ultimii ani mai multe documentare consacrate acestor dinozauri de dimensiuni reduse.

     Primele cercetari asupra dinozaurilor din zona Haţegului au fost facute de baronul Franz Nopcsa (1815-1904), dupa ce sora sa, Elek Nopcsa, a descoperit în 1895, fosilele unor reptile în jurul castelului familiei din Sânpetru.
Cercetarile au fost reluate abia în anul 1977 de catre paleontologul Dan Grigorescu, de la Facultatea de Geologie a Universitaţii din Bucureşti.
In prezent, se cunosc zece specii diferite de dinozauri din ţara Hategului, alaturi de zece alte vertebrate, peste 20 de specii de gastropode, zece specii de ostracode şi peste 30 de specii diferite de plante.
Specialiştii explica talia redusa a dinozaurilor haţegani prin condiţiile geografice de acum 65 de milioane de ani, când ţara Haţegului era o insula. Dinozaurii de aici s-au adaptat spaţiului izolat şi redus ca dimensiuni în care evoluau, fapt care a determinat reducerea dimensiunilor reptilelor, prin fenomenul numit „nanism insular”.
     Haţegani celebri 1. Petru de Ostrov, primul protopop atestat în istoria românilor, la 1360
2. Ioan (Iancu) de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, regent al Ungariei
3. Filip More de Ciula Mare, primul umanist de origine româna (1478-1526), episcop catolic de Pecs.
Filip Móré s-a nascut în jurul anului 1470, la Madaras, în actualul judet Satu Mare, provenind din familia cneziala Ficior (maghiarizata Móré), de obârsie din satul hategan Ciula Mare.

     Familia, de origine relativ joasa, a avut o ascensiune fulminanta pe parcursul a doar doua generatii, în perioada celor doi Huniazi proeminenti, Ioan (Iancu) de Hunedoara si Matia Corvin, când Ciulanii au ajuns în rândul baronilor regatului.
Primul care a facut pasul spre vârful ierarhiei medievale a fost Vlad Ficior de Ciula Mare (Vlad Csulai), care a avut sapte baieti, din care cinci au ajuns în slujbe importante în Regatul Ungariei:
Ladislas a fost ban de Jajca si Severin,
Mihai, ban de Sabác,
Gheorghe, ban de Severin si Belgrad,
Ioan, castelan de Bálványos, iar
Filip Ficior – Csulai Móré Fülöp, în varianta maghiara, respectiv Philipus Cyulanus, în forma latina – a ajuns episcop de Pécs.
Acesta este considerat primul umanist de origine româna din istorie. El a studiat la Universitatea din Bologna, sub îndrumarea umanistului Philippus Beroaldus, în perioada 1491-1500, dupa care a devenit secretar regal si consilier al reginei.
S-a facut remarcat în special datorita misiunilor diplomatice pe care le-a îndeplinit la Venetia, unde a solicitat în mai multe rânduri sprijin financiar pentru lupta antiotomana purtata de Regatul Ungariei.
In timpul soliilor sale pe lânga Serenissima Republica, a ajuns prieten cu unul dintre marii tipografi ai timpului, Aldo Manuzio (Aldus Manutius), editorul operelor lui Erasmus, cel care a dat numele literelor aldine.
Marele tipograf îl descrie de altfel în termeni laudativi pe Filip Móré: „homo gravissimus atque optimus”. Importanta misiunilor sale diplomatice trebuie subliniata, dat fiind faptul ca, la vremea respectiva, cele doua state, Venetia si Ungaria, se numarau printre puterile Europei.
In acest context, în 1523, Filip Móré nu s-a dat înapoi de la a dezinforma „Consiliul celor zece” cu privire la pregatirile armate ale Ungariei, doar pentru a obtine ajutorul anual de 80.000 de ducati pe care Venetia îl oferea Ungariei.
In ierarhia bisericeasca, Filip Móré a fost, pe rând, prepozit de Bács (1502) , Buda (1504) si Agria (1509). Vârful carierei îl atinge în 1521 când este numit episcop de Pécs, fiind primul român care ajunge la un asemenea rang bisericesc în Regatul Ungariei.
Umanistul de origine româna a fost protector al lui Nicolae Olahus, pe care l-a recomandat ca secretar regesc, si un predecesor al epigrafiei.
Potrivit romanistului Ioan Piso, el a strâns un numar mare de inscriptii de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, care au fost preluate de Ioan Mezerzius , cel care a realizat prima culegere de inscriptii din Dacia Romana.
Potrivit altor istorici, Filip Móré a avut doar rolul de a-l impulsiona pe Mezerzius în acest sens.
Filip Móré a murit în timpul catastrofalei batalii de la Mohács (1526).
4. Aron Densuşianu, academician, istoric literar şi filolog
5. Nicolae Densuşianu, academician, istoric şi jurist
6. Ovid Densuşianu, academician, filolog şi istoric- fiul lui Aron.
7. Franz Nopcsa, paleontolog, unul dintre fondatorii paleobiologiei
http://www.romanianmuseum.com