Portugalia de Lelia Mihail publicat la 21.07.2012
Portugalia
     Cine este aceasta mica, mare Portugalie? In prima parte a mileniului II a fost un mare si temut imperiu.
-------------------------------------------------
     In urma invaziei hunilor, vizigoţii, care se gaseau pe teritoriul de astazi al României, au trecut Dunarea în Imperiul Roman de Rasarit. Dupa ce au jefuit timp de mai multe decenii provinciile balcanice, au ajuns sub conducerea lui Alaric I în nordul Italiei, unde au jefuit, în 410, Roma. Romanii au fost obligaţi sa încheie pace. Atacurile vizigote vor contribui la criza si caderea Imperiului Roman.

     Dupa destramarea Imperiului Roman de Apus în 476, vizigoţii au jucat un rol important în situaţia europeana pentru alte doua secole si jumatate.
In a doua jumatate a secolului al V-lea posesiunile vizigoţilor cuprindeau Galia meridionala (Aquitania si Provenţa) si partea nordica a Peninsulei Iberice, cu capitala la Tolosa.
     Au fost la rândul lor împinsi de franci spre Spania la începutul secolului al VI-lea, pe care o cuceresc în dauna vandalilor. Aici au dat viaţa unei societaţi multietnice, în care exista o puternica mostenire politico-administrativa romana. Ei au mutat capitala statului la Toledo.
Intre 466 si 480, regele Eurico a emis un cod de legi, care a luat numele sau, urmat dupa câţiva ani de Lex Romana Visigothorum, promulgata de catre Alaric al II-lea.
     Au reusit sa se extinda, în dauna suebilor si a vandalilor, dar au suferit în 552, când Iustinian a încercat sa îi supuna, smulgându-le pentru puţin timp coasta mediteraneana.

     In 589 poporul vizigot, urmând decizia regelui Recaredo, (586 - 601) s-a convertit la crestinism.
     Suintila a fost rege al vizigotilor de la 621 si 631. El a reusit sa unifice teritoriile iberice. Domnia lui se considera de lunga durata fata de predecesori. Au existau diverse comploturi.
Cum a aparut crestinismul cum au inceput neintelegeri, tradari, crime.

     Regele Suintila a incercat sa-si consolideze puterea si autoritatea in fata nobililor si a Bisericii dar n-a reusit.
"Doamna" Biserica l-a excomunicat, i-a luat averea si la pus pe tron pe Sisenando (631 - 636 ), stabilind ca vizigotii vor avea monarhie electiva.
Cel mai tare face legea! Biserica se impusese.
Se pare ca o "baie musulmana" nu le-a stricat. Doar ca li s-a reurcat repede la cap "fierbinteala"
.
Chindasvinto a fost rege al vizigotilor intre 642 - 653, a intarit puterea regala si si-a asociat si fiul la tron. A reusit sa se impuna in fata nobilimii. Dar nici Biserica n-a fost scutita de "mâna" lui. A anulat multe din privilegiile bisericii si dreptul lor de a oferi adapost celor certati cu legea. A promulgat un cod de legi comun pentru goti si hispanici. Urmeaza tot felul de conspiratii cand diversi episcopi "ung" diversi regi.

     Ultimul rege a fost Rodrigo (11 martie a 710 - în luna iulie de 711) numit si Rurik. El a fost invins de arabi.
Regatul vizigoţilor a disparut în urma invaziei arabe din 711.
     Ar fi indicat sa privim cu atentie figurile regilor"vizigoti". Nu doar ca seamana cu regii franci dar vom vedea ca seamana si cu regii portughezi de mai tirziu.
Iar daca, comparam trasaturile regilor din casele germanice de mai tirziu cu cele ale regilor vizigoti si portughezi vom ajunge la alte concluzii decat ni se "vâra pe gât".

Dealtfel faptul ca a disparut regatul (puterea politico-administrativa) a gotilor, nu inseamna ca a disparut populatia.
Unii istorici considera ca declinul si dispariţia regatului vizigot (ca si al altor regate germanice vest-europene - cel vandal si cel ostrogot) s-ar fi datorat faptului ca regii lor, fiind arianiţi, erau consideraţi „eretici” de restul crestinataţii si astfel nu au primit nici un fel de sprijin din partea populaţiei autohtone (preponderent catolic-ortodoxa). http://ro.wikipedia.org/wiki/Vizigo%C8%9Bi
     Reconquista a fost procesul prin care regatele crestine din nordul Hispaniei (Spania si Portugalia de astazi) au recucerit peninsula Iberica de la musulmani si mauri. Recucerirea a durat timp de aproape 800 de ani.
Cucerirea Hispaniei de catre Umayyazi de la vizigoţi a avut loc la începutul secolului al VIII-lea si se considera de obicei ca Reconquista a început aproape imediat, în 722, odata cu batalia de la Covadonga, si s-a încheiat în 1492, prin cucerirea Granadei.
     In 868 Contele Vímara Peres a fost numit Contele de Portugalia, dupa recucerirea regiunii râului Douro.
Mai târziu, istoricii portughezi au privit acest eveniment ca fiind prima piatra de hotar în istoria de stat din Portugalia, cu toate ca Portugalia nu atinge independenta pâna în secolul al 12-lea.

     Mumadona Dias , contesa a Portugaliei în secolul 10, (924 - 950). Ea a fost fiica contelui Diogo Fernandes si a contesei Onega.
Gonzalo Menéndez (950-997), a fost Conte de Portugalia în Regatul de León. Era fiul Mumadonei.
Nuno al II-lea Mendes (1050-1071) a fost ultimul Conte de Portugalia, din familia de Vímara Peres.
Dorintele sale pentru o mai mare autonomie pentru Portugalia l-au determinat sa se confrunte cu regele Garcia a II-a Galiciei si pretinde titlul de rege al Portugaliei în 1070. In 18 ianuarie 1071 a luptat in batalia de la Pedroso, în apropiere de Manastirea Tibães, unde a cazut in luptai Garcia II.
García al II-lea (c. 1042 - 22 martie 1090 d.Hr. ), regele din Galitia si Portugalia, a fost cel mai tânar dintre cei trei fii si mostenitori ai lui Ferdinand I , regele Castiliei si Leónului.
Alfonso al VI-lea al Castiliei si Leonului din Casa Jiménez (1073-1095) In 1069, Alfonso sa casatorit Agnes de Aquitania , fiica lui William VIII de Aquitania. A doua sa sotie, care sa casatorit în mai 1080, a fost Constance de Burgundia , fiica lui Robert I, duce de Burgundia.
Urraca a fost cel mai mare copil supravietuitor al Alfonso VI din León, cu a doua sa sotie Constance de Burgundia, si ca cel mai mare copil legitim al tatalui ei a fost mostenitoarea prezumtiav de la nasterea ei pâna în 1107, atunci când Alfonso a recunoscut fiul nelegitim Sancho ca mostenitorul lui. Urraca a devenit mostenitoare prezumtiva din nou, dupa moartea lui Sancho anul urmator, când a fost ucis dupa Batalia de la Uclés.
In fata Almoravizilor, Alfonso al VI-lea de Castilia cere intariri, in randul carora se remarca doi frati, Raymond si Henric de Burgundia. In schimb, trebuia sa-si casatoreasca fiicele cu liderii acelei expediţii, iar ceilalţi sa primeasca privilegii regale.
Astfel, mostenitoarea regala Urraca de Castilia s-a casatorit cu Raimond al Burgundiei, fiul cel mic al Contelui de Burgundia, iar sora sa vitrega, prinţesa Teresa de León, s-a casatorit cu varul lui, un alt cruciat francez, Henric al Burgundiei, fratele cel mic al Ducelui de Burgundia, a carui mama a fost fiica Contelui de Barcelona.
Henric a fost numit Conte al Portugaliei, un comitat la sud de Galicia, greu de condus din cauza incursiunilor si atacurilor frecvente ale maurilor. Impreuna cu soţia sa Teresa, coregenta a Portugaliei, a ţinut piept atacurilor, în numele socrului sau.
Ca recompensa pentru serviciile lor, Alfonso ii incredinteaza lui Raymond Galicia, iar lui Henric teritoriul cuprins intre Galicia si Tajo. Henric isi ia titlul de conte de Portucale (actuala Portugalie).
     La 18 decembrie 1096, Contele Henric de Burgundia(1095-1112) întemeiaza pentru a doua oara comitatul Portugaliei, intitulîndu-se printr-o charta conte de Coimbra.

     Alfons-Henric, fiul acestuia din urma, intra in conflict cu galicienii, isi proclama autonomia si isi atribuie, in 1139, titlul de rege (recunoscut de Castilia in 1143). Isi impune autoritatea pana la Tajo si dincolo de acesta, dar este nevoit sa se retraga dinaintea Almohazilor si moare in 1185. Urmasii lui vor relua expansiunea catre sud foarte lent.

     Fiul sau, Sancho I (1185-1211)a avut probleme cu regii spanioli care voiau sa reanexeze Portugalia. Nu era destul ca avea permanent lupte cu maurii, il presau si "fratii crestini" binecuvintati de Biserica pentru aceste fapte "crestinesti".

     Se casatoreste cu printesa de Aragon, sora regelui,si astfel regele Aragonului a recunoscut independenta Portugaliei. Au 9 copii printre care si pe Alfonso II(1212-1223). Acesta s-a luptat cu Castilia, nu cu maurii, dar s-a casatorit cu fiica regelui Castiliei si si-a asigurat linistea. Dupa el urmeaza la domnie doi dintre fii lui.

     Sancho II (1223 – 1247).Pâna în momentul aderarii sale la tron, în 1223, Portugalia a fost implicata într-un conflict diplomatic dificil, cu Biserica Catolica.
Tatal sau, Afonso al II-lea, a fost excomunicat de Papa Honorius III, pentru incercarile sale de la reducere a puterii Bisericii în interiorul tarii. Un tratat de 10 articole a fost semnat între Papa si II Sancho, dar regele a acordat putina atentie îndeplinirii acestuia. Prioritatea sa a fost Reconquista , recucerirea sudul Peninsulei Iberice de la mauri.
Din 1236 încoace, Sancho al II-lea a cucerit mai multe orase din Algarve si Alentejo asigurind pozitia portugheza în regiune. Sancho al II-lea sa dovedit un comandant capabil, dar, cu privire la probleme la fel de importante administrative, el a fost mai putin competent. Nobilimea a fost nemultumita de comportamentul regelui si au început sa conspire împotriva lui. Ca urmare, Arhiepiscopul de Porto a facut o plângere oficiala la Papa despre aceasta stare de lucruri. In 1246 nobilii recalcitranti l-au invitat pe fratele lui, Afonso , sa ia tronul. Sancho al II-lea a fost eliminat de la tron în 1247 si a fugit în exil la Toledo , unde a murit pe 4 ianuarie 1248.

     Alfonso III(1248 –1279) nu a repetat greselile fratelui. Dae a avut probleme cu spaniolii care cereau Algarve. S-a despartit de prima sotie frantuzoaica si s-a recasatorit cu o printesa de Castilia. I-a urmat la tron fiul sau Denis.

     Denis (1279 – 1325), casatorit cu o printesa de Aragon, arata ca regii portughezi nu erau inca puternici. Mai era si in conflict cu Biserica dar a semnat un acord cu Papa si a jurat sa apere interesele bisericii.
I-a primit pe cavalerii templieri fugiti din Franta su a si creat un Ordin al lui Hristos ca o continuare a Ordinului Templului.
Pentru ca terminasera luptele cu maurii, Denis s-a ocupat de reorganizarea administrativa si economica a tarii. Alaturi de sotia sa s-a ocupat si de societati caritabile si de construirea mai multor docuri pentru dezcoltarea exporturilor. A reorganizat agricultura, a reimpartit pamantul, a creat o "societate" a fermierilor, a reorganizat activitatea de piata, a comandat impadurirea zonelor defrisate, s-a ocupat de construirea digurilor. A fost un mare iubitor de literatura si de cultura in general. A scris si carti si a deschis si o Universitate la Lisabona si o biblioteca. Dar a avut atit copii legitimi cat si naturali si au inceput si certurile.
Fiul sau Alfonso IV a domnit 27 ani si a fost casatorit cu o printesa de Castilia. Fratele sau vitreg a incercat sa-i incite pe castilieni contra lui, dar el, conform obiceiului s-a casatorit cu o printesa castiliana si a "linistit apele". Dar mai tirziu cand fiica sa s-a casatorit cu regele Castiliei si a aflat ca acesta ii maltrata fiica, i-a declarat razboi care a durat 3 ani. Mai tirziu cand au inceput luptele intre nobilii castilieni, unii au fugit in Portugalia si s-au apucat si aici de ce stiau ei mai bine, de intrigi.

     Fiul si mostenitorul, Petru I si-a luat ca amanta o nobila castiliana Ines cu care a avut mai multi copii. Datorita influentei periculoase a castilienilor on tara, Alfonso a ordonat uciderea lui Ines iar fiul sau a facut o razmerita. In timpul lui Alfonso IV a fost creata flota comerciala si a inceput exploatarea maritima.

    A urmat la tron fiul sau, Pedro I(1357-1367) si apoi fiul sau legal Ferdinand (1367 – 1383) care a avut doar o fiica ce s-a casatorit cu Ioan I de Castilia.
Dar norocul nu le-a suris castilienilor, tronul ii revine fratelui vitreg al lui Ferdinand, John I casatorit cu Philippa of Lancaster.

     Contemporanii îl descriu pe Ioan I al Portugaliei ca pe un om spiritual, care a încercat sa concentreze puterea în mâinile sale, dar care pe de alta parte avea un caracter binevoitor si generos.
Educaţia primita în tinereţe ca maestru al unui ordin religios, l-a transformat în unul din cei mai culţi regi din Evul Mediu. Dragostea pentru cunoaştere şi cultura a fost moştenita de fiii sai : Duarte, viitorul rege, a fost poet şi scriitor, Petru, duce de Coimbra, a fost unul din cei mai învaţaţi prinţi ai timpului sau, iar prinţul Henric Navigatorul, Duce de Viseu, a fondat o şcoala de navigaţie şi a investit mult în ştiinţa şi dezvoltarea subiectelor legate de nautica.

     In 1430, singura fiica ce i-a supravieţuit, Isabela, s-a casatorit cu Filip cel Bun, Duce de Burgundia, şi s-a bucurat de rafinamentul de la Curtea acestuia; a fost mama lui Carol cel Temerar.
Eduard (portugheza Duarte; 31 octombrie 1391 – 9 septembrie 1438) numit Filosoful sau Elocventul, a fost al 11-lea rege al Portugaliei şi al doilea Lord de Ceuta din 1433 pâna la moartea sa.
Afonso al V-lea (15 ianuarie 1432 – 28 august 1481), numit Africanul, a fost al 12-lea rege al Portugaliei. Porecla lui se refera la cuceririle din Africa de Nord.
Ioan II, ca prinţ, şi-a acompaniat tatal în campaniile din nordul Africii, şi a fost numit cavaler în urma victoriei de la Arzila, din 1471. In 1473 s-a casatorit cu Leonora de Viseu, infanta Portugaliei şi verişoara lui primara. Inca de tânar, nu era popular printre curteni, deoarece nu acorda atenţie influenţelor externe, şi parea ca dispreţuieşte intriga. Nobilii (în special Ferdinand al II-lea, Duce de Bragança) se temeau de viitoarele acţiuni ale lui Ioan ca rege. Temerile lor se vor dovedi a fi justificate. Dupa ascensiunea oficiala la tron pe 1481, Ioan al II-lea a luat o serie de masuri pentru a limita puterea importanta a aristocraţiei sale, şi pentru a-şi acorda mai multe prerogative. Având de condus un regat falimentat, Ioan al II-lea a încercat sa rezolve situaţia creând un regim agil, în care Consiliul Erudişilor a jucat un rol vital. Regele a verificat apoi istoria oamenilor din regat, alegând membri în funcţie de abilitaţi, talente şi recomandari. Plângerile populare şi actele judiciare se bucurau în general de simpatia regelui.
Manuel I (31 mai 1469 – 13 decembrie 1521) a fost rege al Portugaliei. Manuel i-a succedat verişorului sau primar, regelui Ioan al II-lea al Portugaliei, care era şi cumnatul sau, în 1495.

     Ioan al III-lea al Portugaliei a fost fiul regelui Manuel I al Portugaliei, şi a reginei consoarta Maria de Aragon (a treia fiica a lui Ferdinand al II-lea de Aragon şi a Elisabetei I a Castiliei).
Ioan i-a urmat pe tron tatalui sau în 1521, la numai nouasprezece ani. In perioada în care el a urcat pe tron, Imperiul Portughez se afla la culmea puterii sale mercantile şi coloniale, iar capitala lui, Lisabona , ocupa o poziţie de importanţa globala din punct de vedere comercial.
In timpul domniei sale, posesiunile portugheze din Asia şi Lumea Noua au fost extinse, în special prin colonizarea portugheza a Braziliei. Politica lui Ioan al III-lea de întarire a bazelor portugheze din India (precum Goa) a asigurat monopolul portughez asupra comerţului cu mirodenii, şi datorita acestui fapt Ioan al III-lea a fost numit „Regele Bacan”.
Pe durata domniei sale, portughezii au devenit primii europeni care au intrat în contact atât cu China, în timpul Dinastiei Ming, cât şi cu Japonia, în perioada Muromachi.
A abandonat teritoriile musulmane din Africa de Nord, în favoarea comerţului cu India şi investiţiilor din Brazilia. In Europa, a îmbunataţit relaţiile Portugaliei cu regiunea baltica şi Rhinelandul, sperând ca va stimula astfel comerţul ţarii.
Ioan a fost responsabil pentru evanghelizarea Orientului Indepartat şi Braziliei, parţial prin trimiterea acolo a misionarilor iezuiţi. Atât iezuiţii, cât şi Inchiziţia portugheza, introdusa în 1536, aveau sa devina instituţii cheie în Portugalia şi pe cuprinsul imperiului. Iezuiţii au avut un rol important în medierea relaţiilor dintre portughezi şi nativi, iar Inchiziţia a scutit Portugalia de conflictele civile şi razboaiele religioase din Franţa şi din alte ţari ale Europei secolului XVI.
In ultimii ani ai domniei lui Ioan, colonia portugheza Brazilia îşi începuse dezvoltarea rapida ca producatoare de zahar, ceea ce a compensat declinul gradual al veniturilor din Asia, şi acea dezvoltare a continuat pe durata domniei nepotului şi succesorului sau, Sebastian al Portugaliei, care a devenit rege dupa ce Ioan a murit de apoplexie, în 1557.
Urmeaza cativa ani tulburi,intrasera iezuitii, apoi vine la tronulPortgaliei Casa de habsburg - preferata iezuitilor- incepind din 1580.

     Filip al II-lea al Spaniei, cunoscut sub numele Filip cel Prudent, a domnit asupra unuia dintre cele mai mari imperii, care deţinea teritorii pe toate continentele cunoscute atunci de europeni.
Prima soţie a regelui a fost Maria de Portugalia cu care s-a casatorit în 1543 şi, împreuna, au avut un fiu, pe Don Carlos. Aceasta casatorie a unit Spania cu Portugalia între anii 1580 şi 1640. Mai târziu a fost observata greşeala facuta prin casatoria înrudita (cei doi erau veri), fiul lor fiind handicapat fizic şi mintal.
Nascut în Madrid, fiul lui Filip al II-lea al Spaniei cu a patra soţie a lui (şi nepoata în acelaşi timp), Ana, fiica împaratului romano-german Maximilian al II-lea şi a Mariei de Spania.

     A moştenit credinţele tatalui sau, dar nu şi puterea lui de munca. Regele îmbatrânit a marturisit cu amaraciune ca Dumnezeu nu i-a dat un fiu capabil sa guverneze vastul sau imperiu, şi a prevazut ca Filip al III-lea se va lasa condus de servitorii sai. Viaşa acestui rege a fost marcata de festivitaţi la curte, unde s-au irosit cantitaţi uriaşe de bani, şi de asemenea de acţiuni pioase. S-a spus ca era aşa de virtuos încât nu a comis nici un pacat capital. Nu i se poate reproşa ca s-a nascut fara capacitatea de a organiza macar o mica proprietate, cu atât mai puţin un imperiu extins.
Filip al IV-lea (Felipe IV) (n. 8 aprilie 1605 — d. 17 septembrie 1665) a fost rege al Spaniei din 31 martie 1621 pâna în 1665, la moartea sa, suveran al Ţarilor de Jos spaniole, şi rege al Portugaliei (ca Filip al III-lea) pâna în 1640.

     Ioan al IV-lea (18 martie 1603 – 6 noiembrie 1656) a fost rege al Portugaliei din 1640 pâna la moartea sa. A fost nepotul Ecaterinei, Ducesa de Braganza care în 1580 a pretins coroana portugheza şi a declanşat lupta pentru tronul Portugaliei. Ioan a fost supranumit Ioan Restauratorul. In ajunul morţii sale în 1656, Imperiul portughez a atins apogeul acoperind aproape 3 miliarde de acri.
Afonso al VI-lea al Portugaliei a fost al doilea fiu al regelui Ioan al IV-lea al Portugaliei şi a reginei Luisa de Medina-Sidonia. La vârsta de trei ani, Afonso a suferit de o boala care i-a paralizat partea stânga a corpului iar sanatatea mintala era instabila. Tatal sau l-a numit al 10-lea Duce de Braganza. In 1653 dupa moartea fratelui sau mai mare, Teodósio, Prinş al Braziliei, Afonso a devenit moştenitor aparent al tronului. In 1656, la vârsta de 13 ani i-a succedat tatalui sau. Mama lui, Luisa de Medina-Sidonia, a fost numita regenta. Sanatatea mentala instabila şi paralizia plus deinteresul sau legat de guvernare a lasat-o regenta pe mama sa timp de şase ani, pâna în 1662.
Afonso a supravegheat victorii militare asupra spaniolilor la Ameixial (8 iunie 1663) şi la Montes Claros (17 iunie 1665), culminând cu recunoaşterea de catre Spania a noii dinastii portugheze, Casa de Braganza, la 13 februarie 1668 prin Tratatul de la Lisabona. S-a casatorit cu Maria Francisca de Savoia, fiica Ducelui de Savoia în 1666 însa mariajul nu a durat mult. Maria Francisca a cerut anularea casatoriei în 1667 motivând impotenţa regelui.

     Biserica i-a garantat anularea iar ea s-a casatorit cu fratele mai mic al regelui, Pedro, Duce de Beja (viitorul Pedro al II-lea). In acelaşi an, în 1668, Pedro a devenit regent. Alfonso a fost exilat pe insula Terceira în Azore timp de şapte ani, întorcându-se în Portugalia cu puţin timp înainte sa moara în 1683.

     Ioan al V-lea al Portugaliei i-a succedat tatalui sau Pedro al II-lea al Portugaliei în decembrie 1706 şi a domnit pâna la moartea sa.
A urmat fiul lui, Iosif I al Portugaliei(6 iunie 1714 - 24 februarie 1777).

     Maria I a Portugaliei(17 decembrie 1734 – 20 martie 1816) , cunoscuta ca Maria I cea Pioasa (în Portugalia) sau Maria Nebuna (în Brazilia), a fost prima regina nedisputata a Portugaliei. A fost cea mai mare din cele patru fiice ale regelui Iosif I al Portugaliei şi a Marianei Victoria a Spaniei.
Ioan al VI-lea al Portugaliei a fost al doilea fiu al reginei Maria I a Portugaliei. In 1816 Ioan a fost recunoscut ca rege al Portugaliei dupa decesul mamei sale însa el a continuat sa locuiasca în Brazilia, pe care l-a ridicat la rangul de regat la 16 decembrie 1815. Consecinşa a fost raspândirea starii de nemulţumire în Portugalia care a dus la izbucnirea paşnicei revoluţii din 24 august 1820. A fost numit un guvern constituţional caruia Ioan al VI-lea i-a jurat fidelitate la întoarcerea în Portugalia în 1821. In acelasi an şi din nou în 1823 a trebuit sa înabuşe o revolta condusa de fiul sau mai mic, Miguel, pe care în cele din urma a fost nevoit sa-l alunge în 1824.
Pedro I (10 martie 1826 – 28 mai 1826) a abdicat de la cele doua coroane: de la cea portugheza în favoarea fiicei sale Dona Maria da Glória (Regina Dona Maria a II-a a Portugaliei, bunica lui Ferdinand I, Regele României), şi de la cea braziliana în favoarea fiului sau Don Pedro II.

     Maria a II-a (n. 4 aprilie 1819 – 15 noiembrie 1853) a fost regina a Portugaliei şi de Algarve din 1826 pâna în 1828 şi regina a Portugaliei din 1834 pâna la moartea sa.
Pedro al V-lea al Portugaliei(16 septembrie 1837 – 11 noiembrie 1861) A fost fiul cel mare a reginei Maria a II-a a Portugaliei şi al co-monarhului Ferdinand al II-lea.
A instaurat domnia Casei de Braganza-Saxa-Coburg şi Gotha. Pedro a fost un monarh conştiincios şi muncitor care, înca sub îndrumarea tatalui sau, a cautat modernizarea radicala a statului portughez şi a infrastructurii. In timpul domniei sale, au fost construite drumuri, telegraf, precum şi caile ferate şi s-a îmbunataţit domeniul sanataţii. A fost un rege iubit iar popularitatea sa a crescut şi mai mult în timpul epidemiei de holera când vizita spitalele oferind cadouri şi vorbind liniştitor bolnavilor.

     Cu toate acestea, tânarul rege a murit (împreuna cu fratele sau, Infantele Ferdinand al Portugaliei, şi cu alţi membri ai familiei regale) de holera în 1861.
A fost atât de iubit şi moartea lui a fost considerata atât de nefireasca încât au existat revolte când a murit.
Pedro s-a casatorit cu Stephanie de Hohenzollern-Sigmaringen, fiica cea mare a lui Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen şi a soţiei lui, Prinşesa Josephine de Baden, la 18 mai 1858 la Lisabona.
Pedro şi Stephanie nu au avut copii iar tronul portughez a trecut fratelui mai mic al regelui, Luís I (31 octombrie 1838 – 19 octombrie 1889).
Carlos I al Portugaliei(19 octombrie 1889—1 februarie 1908) a fost primul rege portughez de la Sebastian al Portugaliei (1578) care a avut o moarte violenta. Acest lucru s-a întâmplat în 1908, când Carlos a fost asasinat la Lisabona când calatorea într-o trasura deschisa împreuna cu familia regala. Tatal sau a fost regele Luís, al doilea fiu al regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei şi a reginei Maria a II-a. Mama sa a fost regina Maria Pia de Savoia.

     Manuel al II-lea al Portugaliei ultimul rege al Portugaliei şi a domnit în perioada 1908-1910, dupa asasinarea tatalui sau regele Carlos I al Portugaliei şi a fratelui sau Luís Filipe, Prinţ Regal al Portugaliei care era prinţul moştenitor.
O revoluţie din 1910 a distrus monarhia portugheza, iniţiind o perioada de republicanism haotic (Prima Republica); în 1926 un coup d'etat naţionalist militar a început o perioada de cinci decade de fascism.
     In 1974, o revoluţie militara de stânga a instalat un guvern care a instituit o serie de reforme democratice.
Anul urmator, Portugalia a declarat independenţa coloniilor sale din Africa: Mozambic, Angola, Guinea-Bissau, Capul Verde si São Tomé si Príncipe) si si-a pierdut colonia Timorul de Est din Asia din cauza unei invazii indoneziene.
Portugalia însasi a intrat în Uniunea Europeana în 1986, pierzând o alta dependenţa asiatica, Macau, redaruita unei suveranitaţi chineze în decembrie 1999.
----------------------------------------------------
     Pornind de la Reconquista ca o ţara independenta în 1143, si cu teritoriu aproape constant din Secolul XIII, Portugalia a avut o legatura profunda cu oceanul.
Din cele mai vechi timpuri, pescuitul si comerţul maritim au fost printre activitaţile economice principale portugheze.
Interesul lui Henry Navigatorul (secolul XV) în explorare, împreuna cu dezvoltarile tehnologice în navigaţie ale timpului au permis îceperea expansiunii portugheze si progreselor în cunoasterea geografica.
La 1492 populatia era vizigota si maura. Si cum de atunci n-au mai fost migratii..........
Incepand din a doua jumatate a secolului al XI-lea, Recucerirea, sustinuta de catre papalitate, trezeste interesul crestinatatii apusene in ansamblul ei. Cavalerii francezi participa in mod activ la acest proces.
Dupa perioada ei de glorie mondiala din secolele XV-XVI, Portugalia a pierdut mult din bunastarea sa prin distrugerea Lisabonei într-un cutremur din anul 1755, ocuparea sa în timpul Razboaielor Napoleonice si prin pierderea coloniei sale braziliene în 1822.