Dinastiile romanesti- Partea II de Lelia Mihail publicat la 10.09.2012
Statul independent Moldova
     Bogdan I sau Bogdan de Cuhea Maramuresanu (d. 1367) a fost domnitor al Moldovei între 1359 si 1365. Este privit întemeitorul Moldovei de sine statatoare, cu resedinta la Baia.
„Descalecatorul” Dragos, reusise sa înfiinţeze, în partea de rasarit a Maramuresului, o noua statatoare ţarisoara numita Moldova, dupa numele râului cu acelasi nume. Acest ţinut a ramas însa nevolnic de Ungaria. http://ro.wikipedia.org/wiki/Bogdan_I_al_Moldovei
In 1359 a avut loc o rascoala a feudalilor moldoveni împotriva stapânirii ungare.

     Drept urmare, regele i-a trimis în Moldova pe Dragos din Giulesti si pe fii sai Giulea si Ladislau, pentru a restabili ordinea.
La 20 martie 1360 le-a rasplatit serviciul prin acordarea unor mosii. In diploma de donaţie, Ludovic cel Mare menţiona faptul ca cei trei nobili s-au remarcat prin vitejie si loialitate în diverse expediţii precum si „în restaurarea ţarii noastre moldovene”, ei învingând „pe mai mulţi români razvratiţi, îndepartaţi de la calea datoratei credinţe”.
Asadar, cu ajutor din partea suzeranului sau, Sas a fost restabilit pe tronul Moldovei.
In cronica moldoveana din vremea lui Stefan cel Mare, Dragos din Giulesti a fost confundat cu Dragos descalecatorul, iar episodul din 1359 cu descalecatul Moldovei, astfel explicându-se neconcordanţa cronologica.
In 1363, profitând de sentimentele antimaghiare ale boierimii moldovene, precum si de situaţia internaţionala favorabila, care îl lipsea pe Sas de orice ajutor, Bogdan I de Cuhea a intrat cu vitejii sai în Moldova prin pasul Prislop si a ajuns rapid la Siret, capitala Moldovei. Acolo a avut loc o batalie între maramuresenii lui Bogdan si forţele loiale lui Sas, soldata cu victoria celor dintâi. Sas a fost luat prizonier împreuna cu unii dintre fii, rudele si slujitorii sai, iar în Transilvania s-au refugiat, cu rani grave, alţi patru fii ai lui Sas: Balc, Dragomir, Drag si Stefan.
La 2 februarie 1365 regele Ludovic a rasplatit serviciile acestora prin acordarea mosiilor confiscate lui Bogdan „necredinciosul” si fiilor sai.
In diploma de donaţie se menţiona ca Balc, de-acum voievod de Maramures în locul lui Stefan, nepotul de frate al lui Bogdan I, a lasat în „ţara noasta moldoveneasca [...] pe iubiţi parinţii sai si pe mai multe fraţii si rudenii ale sale, asijderea si toate bunurile sale, câte a avut în ţara aceia a noastra, [...] nu fara varsarea propriului sânge si suferirea ranilor de moarte, cu uciderea cea tirana a fraţilor lui si a mai multor slujitori”.
Nu este cunoscuta soarta lui Sas, dupa caderea în prizonierat. Se pare ca înca mai traia la 1368, însa un document din 1373 îl menţioneaza ca fiind raposat. Mormântul sau este necunoscut. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Sas
     Incercarile împaratului Ungariei, Ludovic cel Mare, de a-l aduce pe Bogdan I la supunere, nu izbutesc, iar Bogdan, învingator asupra ostilor trimise împotriva lui, se pastreaza ca domn volnic. Dupa el, ca întemeietor al voievodatului, Moldova a fost numita si Bogdania.
De la el s-a pastrat si întâia moneda moldoveneasca, cu înscriere: „Moneda Moldaviae-Bogdan Waiwo(da)”.
El a zidit o manastire la Radauţi (în Bucovina), unde a fost si înmormântat.
Indepartând pridvorul adaugat în anul 1599 de Alexandru Lapusneanu, biserica lui Bogdan I, cladita din piatra grosolana si cioplita, si-a pastrat înfaţisarea dintâi de biserica potrivita a credinţei ortodoxe. In aceasta manastire a fost asezata episcopia înfiinţata aici de Alexandru cel Bun, stranepot al lui Bogdan I.
Inscrierea de pe mormântul lui Bogdan I, ca si de pe mormintele celorlalţi domni ce sunt înmormântaţi în acea biserica, a fost pusa de Stefan cel Mare (Stefan al III-lea), nepotul lui Alexandru cel Bun.
     Bogdan I îl are ca fiu pe Laţcu.ţ Fata acestuia, Anastasia, se casatoreste cu Roman I si-l are ca fiu pe Alexandru cel Bun.
Dupa cele din urma cercetari, Bogdan I a mai avut ca fiu si pe un anume Stefan. Acesta, la rândul sau, a avut ca fii pe Petru I, Roman I, si pe Stefan I.
Asadar, Alexandru cel Bun este stranepot al lui Bogdan I prin amândoi fii ai acestuia, atât pe linia Laţcu - Anastasia cât si pe linia Stefan - Roman I.
     Musatinii sunt una dintre cele mai importante dinastii domnitoare a Moldovei. Printre cei mai de seama reprezentanţi ai Musatinilor se enumera: Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare si Alexandru Lapusneanu.
     Primul „Musatin” este Costea Musat, domnitor al Moldovei între 1373 si 1375, pomenit în „Pomelnicul de la Bistriţa” (1407) ca fiind printre „binecredinciosii domnii ţarii acestia”. In document se mai poate citi: „Pomeneste, Doamne, pe Bogdan voievod; pe Laţcu voievod; pe Costea voievod; pe Petru voievod; pe Roman voievod.”
     Dupa ultimele cercetari teoria dupa care Costea Musat ar fi avut trei fii, pe Petru I, Roman I si Stefan I, pare a fi exclusa. Este foarte posibil ca de fapt el sa fie una si aceeasi persoana cu un anume Stefan care este, dupa aceste ultime cercetari, fiul lui Bogdan I. La fel este posibil, dar neverificat, ca de fapt Stefan sa se fi casatorit cu Musata a carei ascendenţa este necunoscuta. Intr-un act din 1392 se spune ca Musata a construit, în orasul Siret, biserica Sfântului Ioan Botezatorul, unde a si fost înmormântata.
     Cert este ca Petru I, Roman I si Stefan I sunt fiii unui anume Stefan, acesta fiind fiul lui Bogdan I. Acest Stefan nu a fost niciodata domnitor.
Dinastia lui Bogdan I se mai leaga o data de Musatini si pe linie femeiasca, si anume prin Anastasia, fata lui Laţcu, care s-a casatorit cu varul ei Roman I, fiul lui Stefan (celalalt fiu al lui Bogdan I) , având-ul ca fiu pe Alexandru cel Bun.
     Sunt istorici care considera ca Vlad Ţepes, adica un Basarab, ar fi fost ruda cu Stefan cel Mare.
In orice caz, Stefan cel Mare s-a casatorit cu Voichiţa, fata lui Radu al III-lea cel Frumos, deci nepoata lui Vlad Dracul care este si tatal lui Vlad Ţepes.
     In 1513 Bogdan al III-lea s-a însurat cu printesa Ruxandra, fiica lui Mihnea cel Rau din Muntenia, dupa ce mai înainte fusese însurat cu Doamna Stana si cu Nastasia.
Asadar toti Musatinii, urmasi ai lui Bogdan al III-lea cel Orb, fiu al lui Stefan si ai Voichiţei, sunt deopotriva si urmasi ai primilor Basarabi.
     Petru al II-lea al Moldovei (1443-1445 si 1447-1448) avea ca soţie pe sora lui Iancu de Hunedoara. Alexandru, fiul lui Stefan cel Mare a fost casatorit cu fiica,Margareta(Margit) lui Bartolomeu Dragffy( stranepotul lui Drag), voievodul Transilvaniei.
     Sub Laţcu reîncepe o vie propaganda catolica în Moldova. In timpul domniei lui se gasesc în Târgul Siret doi minoriţi, Nicolae de Melask si Paul de Schweidnitz.
Acestia reusesc sa-l converteasca pe Laţcu la catolicism. La 9 martie 1371, Andrei este hirotonisit Episcop de Siret de catre Arhiepiscopul de Cracovia si instalat apoi în scaun, dupa ce Laţcu, o suma de boieri si o parte a poporului trecusera în mod solemn la biserica catolica.
La 3 septembrie 1371, Papa Grigore XI numeste si un episcop de Milcov, acest post fiind vacant de ceva timp.
Laţcu a trecut la catolicism vizând ca sub scutul Romei sa poata asigura ţarii sale, ameninţata de unguri si polonezi, o dezvoltare mai mare, precum si ca sa capete acelasi statut religios cu puternicii sai vecini catolici.
Aceasta miscare îi asigura independenţa politica si religioasa.
A fost recunoscut de Sfântul Scaun ca duce al Moldovei, locuita conform actului oficial de naţia vlaha (dux Moldavie partium seu nationis Wlachie).
De asemenea, el a avut si un motiv personal. Soţia nu-i putea darui fii si spera ca papa sa-i desfaca acea casatorie. Intr-o scrisoare din 25 ianuarie 1372, Papa Grigore XI îi raspunde ca taina casatoriei e sfânta si ca nu poate fi desfacuta.
Insurat cu Ana, el lasa o fata Anastasia, casatorita cu Roman I prin care mostenirea tronului Moldovei trecu la casa Musat.
Roman I a fost, dupa ultimele cercetari, fiul unui anume Stefan, acesta la rândul sau, fiu al lui Bogdan I al Moldovei. A fost înmormântat în Biserica Bogdana din Radauţi, lânga tatal sau, Bogdan I.
     Costea Musat a fost domnitor al Moldovei între 1373 si 1375, pomenit în pomelnicul de la Bistriţa (1407) printre „binecredinciosii domnii ţarii acestia”: „pomeneste, Doamne, pe Bogdan I voievod; pe Laţco voievod; pe Costea voievod; pe Petru Voievod; pe Roman voievod”.

     Petru I, numit si Petru Musat de unii istorici, a fost domnitor al Moldovei între 1375 si 1391.
Se casatoreste cu sora regelui Vladislav Jagello, împrumutându-l pe acesta cu 3.000 ruble de argint (1388), pentru care i s-a amanetat Pocuţia, o provincie de 8.000 de km patraţi. Pâna la urma, suma nu a fost returnata niciodata în întregime.
Tot în timpul domniei lui s-au batut bani moldoveni de argint, care pe o parte aveau un scut cu flori de crini bare transversale, iar pe cealalta, capul de bour.
Petru I a întins Moldova mult spre sud, si i se atribuie construirea cetaţii Sucevei; a întemeiat cetatea si manastirea Neamţului. Tradiţia spune ca manastirea Neamţului a fost ridicata de catre niste ucenici de-ai lui Nicodim, ctitorul Vodiţei din Tara Româneasca. Manastirea a fost înzestrata cu 2 sate, 2 mori si o vie. Tot el a fixat scaunul Moldovei la Suceava.

     1391 - 1394 - Roman I In documentele ramase de la Roman I se remarca titulatura pe care acesta o folosea, si care nu fusese folosita de nici unul dintre predecesorii sai: "Marele si singur stapânitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman voievod stapânind Tara Moldovei de la munte, pâna la mare".
Folosirea acestei titulaturi ne arata ca procesul de unificare al cnezatelor de pe teritoriul Moldovei era încheiat. Mai mult, insistenta utilizarii ei în acte, îndreptateste parerea ca cel care a realizat aceasta unire, este chiar Roman I.

     Stefan I(1394 - 1399) a ajuns pe tron cu ajutorul polonezilor, astfel încât a devenit vasal regelui Poloniei caruia i-a promis ajutor împotriva oricarui dusman. Acest comportament manifestat faţa de poloni, l-a suparat pe regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, care avea si el pretenţii de suzeranitate asupra Moldovei si care era si în relaţii de dusmanie cu Polonia. In aceste condiţii, Sigismund organizeaza o expediţie împotriva lui Stefan I Musat, si trecând munţii asediaza cetatea Neamţului, dar fara a o putea cuceri. In timpul retragerii, oastea ungureasca a fost atacata si zdrobita de catre Stefan, (în februarie 1395), "la Hindau", astazi satul Ghindaoani, judeţul Neamţ. http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_I_al_Moldovei
     1399 - 1400 - Iuga = al doilea fiu al lui Roman I
In sursele istorice exista o confuzie între Iuga Ologul si principele lituanian Yuri Koriatovich (menţionat uneori si ca Jurg Coriatovici sau Iurie Koriatovici) din Podolia. Aceasta confuzie apare datorita faptului ca numele Iuga este o versiune adaptata local a numelui ruten Yuri. De altfel, se presupune ca Iuga Ologul a fost botezat în cinstea acestui principe, întrucât era fiul lui Roman I si al primei soţii a acestuia, o principesa de origine lituana care provenea din neamul Koriatovicilor, cârmuitorii Podoliei.
     1400 - 1432 - Alexandru cel Bun Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importanta opera de organizare politica, administrativa si ecleziastica a Moldovei. A încurajat comerţul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat si orasul Iasi. A obţinut recunoasterea mitropoliei Moldovei de catre Patriarhia de Constantinopol.

     In 1402 (dupa alţi istorici în 1415) a adus de la Cetatea Alba la Suceava moastele Sfântului Ioan cel Nou. Iniţial, moastele au fost depuse la biserica din cartierul Mirauţi din Suceava, dupa care au fost mutate mai târziu la manastirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.
     Ilias I sau Ilie I, Domn al Moldovei: a domnit singur în perioada ianuarie 1432 - octombrie 1433 si împreuna cu fratele sau Stefan al II-lea între august 1435 - mai 1443. Ilias I era fiul lui Alexandru cel Bun si al Neacsei. Este asociat la domnie înca de când traia tatal sau si desemnat chiar de acesta ca succesor, depunând juramânt de credinţa regelui Poloniei (1433).
Totusi fratele sau Stefan al II-lea se ridica împotriva lui cu mai mulţi partizani moldoveni, cu ajutor de la Vlad Dracul al Munteniei si de la turci, si-l detroneaza.

     Cu tot ajutorul pe care îl capata de la cumnatul sau Vladislav Jagello, Ilias I este batut de fratele sau Stefan si fugarit. Noul domnitor moldovean grabindu-se sa recunoasca suzeranitatea Poloniei, regele Vladislav nu mai are nici un interes faţa de Ilias I, ba îl si închide spre a avea un perpetuu mijloc de constrângere pentru Stefan. Odata cu venirea pe tronul Poloniei a lui Vladislav al III-lea în 1434, soarta lui Ilias I se schimba.
Desi noul rege urmeaza tactica defunctului sau predecesor, partizanii lesi ai lui Ilias I îl scapa din închisoare si acesta trece în Moldova, iar Vladislav al III-lea se vede silit sa îl ajute într-o oarecare masura. Lupta nehotarâtoare de la Podraga (1435), în locul numit "Câmpia razboiului", si intervenţia lui Vladislav al III-lea, îi împaca pe cei doi fraţi, care de acum înainte domnesc împreuna, având întâietate Ilias I, Stefan în schimb luând veniturile sud-estului ţarii.
De data aceasta, pentru a-si întari poziţia, Ilias I se obliga sa dea tribut anual Poloniei, si restituie porţiunea de ţara amanetata de aceasta Moldovei pentru datorii.

     Protectorul lui Ilias I, Vladislav al III-lea, devenit de curând si rege al Ungariei, este omorât în lupta cu turcii de la Varna în 1444. Astfel ca Stefan al II-lea si partizanii sai îl detroneaza iarasi pe Ilias I, îi scot ochii si îl fugaresc în Polonia, de unde era si soţia lui Maria, sora cu soţia regelui Poloniei, Vladislav. Ilias I a murit în Polonia.
     Petru al II-lea (d. 1452) a fost domn al Moldovei de mai multe ori: mai 1444 - 1445 în asociere cu fratele sau Stefan al II-lea , apoi iulie 1447 - februarie 1448 împreuna cu Roman al II-lea, fiul lui Ilias I, si singur februarie 1448 - februarie 1449. Este fiul lui Alexandru cel Bun si al Marinei.
Fiind însurat cu o sora a lui Ioan de Hunedoara, a fost ajutat de acesta sa ia tronul lui Alexandrel. Dar, dupa un an, a fost rasturnat de acelasi Alexandrel Voda. Pe timpul domniei lui, Regatul Ungariei a ocupat Chilia, ca punct strategic al frontului antiotoman.
     Ciubar Voda ar fi domnit în Moldova în iarna lui 1448 - 1449.
Domnia si filiaţia sunt incerte. Se stie despre el ca ar fi domnit vreo doua luni (potrivit lui Grigore Ureche, care citeaza letopisetul moldovenesc) pe la 1449, dupa Petru al II-lea.
Unii incearca sa identifice numele lui cu un nume unguresc, Csopor/Csupor, dar nu sunt decât speculaţii fara nici o valoare reala.
     Alexandrel zis si Olehno a fost domnitor în Moldova de trei ori: februarie (înainte de 21) 1449 - 12 octombrie 1449, februarie (înainte de 24) 1452 - (undeva între ianuarie si 24 august) 1454, februarie (înainte de 8) 1455 - 25 mai 1455. Era fiul lui Ilias I si fratele mai mic al lui Roman al II-lea. Se crede ca este înmormântat la Cetatea Alba.
     Bogdan al II-lea (n. 1409 - d. 1451) a fost domn al Moldovei între 12 octombrie 1449 - 17 octombrie 1451.
Dupa unii istorici este fiul din flori al lui Alexandru cel Bun, mama sa fiind necunoscuta.
Dupa altii, este fratele lui Alexandru cel Bun.
Bogdan al II-lea este tatal lui Stefan cel Mare.
A fost în relaţii foarte bune cu Iancu de Hunedoara, care l-a susţinut la luarea tronului.
A fost casatorit cu Doamna Oltea, care s-a calugarit sub numele de Maria si care a murit la 4 noiembrie 1465, fiind înmormântata la Manastirea Probota din judeţul Suceava.
Bogdan al II-lea a ocupat tronul Moldovei prin alungarea lui Alexandru al II-lea. In urma intrigilor lui Petru Aron, Bogdan al II-lea este ucis la Reuseni. Aici, între anii 1503-1504, fiul sau, Stefan cel Mare, a ridicat o biserica.

     Petru al III-lea Aron a fost domnitor al Moldovei între octombrie 1451 si februarie 1452, respectiv august 1454 si februarie 1455 si între mai 1455 si aprilie 1457.
Este fiul natural al lui Alexandru cel Bun, mama sa nefiind cunoscuta.
Ca pretendent la domnie, Petru al III-lea a dus mai întâi lupte cu Bogdan al II-lea, pe care îl ucide la Reuseni în octombrie 1451, iar mai apoi cu Alexandru al II-lea, pe care îl învinge la Movile, în martie 1455, si îl sileste sa se retraga la Cetatea Alba, unde îsi pierde viaţa.
In octombrie 1455, Petru al III-lea Aron trimite regelui Poloniei obisnuitul omagiu de fidelitate, pe care îl înnoieste în iunie 1456, când reconfirma privilegiul comercial dat în 1408 de tatal sau, Alexandru cel Bun, pentru negustorii polonezi.
In 1456, Petru Aron se învoieste sa plateasca turcilor un tribut de 2000 de galbeni, pentru a înlatura pericolul ce îl ameninţa din aceasta parte.
A fost rasturnat de la putere de Stefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, care l-a învins în doua lupte în aprilie 1457.
Petru Aron s-a refugiat în Polonia, apoi în secuime, de unde provoaca ostilitaţile dintre Stefan cel Mare si Matei Corvin. Dupa lupta de la Baia din 1467, când Stefan cel Mare îl învinge pe Matei Corvin, Petru Aron este prins de Stefan cel Mare si ucis (probabil în 1469).

1457 - 1504 - Stefan cel Mare
1504 - 1517 - Bogdan al III-lea cel Chior
    

     In momentul în care a luat domnia, a si avut motive de lupta cu polonezii: cerând mâna Elisabetei, sora regelui Poloniei, caruia îi daruise si doua cetaţi, si fiind refuzat de doua ori, Bogdan pustieste Polonia.
In cele din urma se convine asupra casatoriei cu unele promisiuni favorabile in ceea ce priveste catolicismul în Moldova (1506).
Curând dupa aceea, regele Poloniei moare, iar succesorul acestuia nu mai aproba casatoria, ceea ce provoaca o serie de devastari reciproce, pâna în octombrie 1509, când Bogdan al III-lea este batut pe Nistru si se face pace la 17 ianuarie 1510, iar Bogdan renunţa la casatorie în schimbul unor avantaje politico-economice.
Tot în 1510, tatarii navalesc in Moldova, prada cumplit ţara si iau cu ei 74 de mii de robi.
In noiembrie 1510, Bogdan al III-lea preîntâmpina o noua navalire tatareasca.
Marele pericol reprezentat de tatari devine devastator în 1511 când acestia ocupa ţara. Polonezii, de frica, îi trimit ajutor si Bogdan îi loveste pe navalitori în mai 1512.
Câţiva ani mai înainte, în 1507, Bogdan s-a aflat pe punctul de a intra în conflict cu domnul Ţarii Românesti, Radu cel Mare, cei doi împacându-se în urma intervenţiei mitropolitului Ţarii Române?ti, Maxim, ruda cu cei doi, ce a invocat tocmai argumentul rudeniei si al folosirii unei limbi comune.
In 1514, logofatul Tautu este trimis la Poarta sa închine de bunavoie Moldova, în condiţii cvasi-identice cu cele ale Munteniei: autonomie sub toate aspectele, recunoasterea suzeranitaţii otomane si plata unui pesches anual.
In acest fel, Bogdan scapa de pericolul tataresc si de alti dusmani, care astfel, deveneau dusmanii Porţii.

     In 1513 Bogdan al III-lea s-a însurat cu prinţesa Ruxandra, fiica lui Mihnea cel Rau din Muntenia, dupa ce mai înainte fusese însurat cu Doamna Stana si cu Nastasia. Bogdan al III-lea a batut si monede. A murit la 20 aprilie 1517 la Husi, fiind îngropat la Manastirea Putna.
     Stefan al IV-lea sau Stefaniţa Voda cel Tânar a fost domnitor al Moldovei între 20 aprilie 1517 si 14 ianuarie 1527.
Este fiul lui Bogdan al III-lea cel Orb si nepotul lui Stefan cel Mare.
Si-a petrecut tinereţea în Polonia, Crimeea, Germania si Constantinopole, unde, ocupându-se de comerţul cu pietre preţioase a facut avere. Din aceasta a platit Porţii 220 mii ducaţi pentru a urca pe tron.
Cunoscând limbile polona, turca, latina, germana, greaca, tatara si armeana, a fost una din cele mai interesante figuri de domnitori moldoveni. Grigore Ureche aprecia ca "ar fi putut sa fie un mare conducator si altor ţari", aluzie probabil la faptul ca visul de unire al celor trei tari românesti încolţise deja la cronicarii vremii.
Exista si varianta urcarii pe tron la vârsta de 11 ani. Fiind minor, tara era condusa de Divan, în fruntea caruia se afla hatmanul Luca Arbore, tara fiind închinata turcilor. Cu toate acestea, la 1518, Stefaniţa încheie un tratat cu polonezii, tratat care era potrivnic turcilor.
In acelasi an, tatarii intra în Moldova, dar sunt înfrânţi de Stefaniţa, care primeste ajutor si de la polonezi. Lupta a avut loc la Ciuhru lânga târgul Serbanca.
A stricat relaţiile cu polonezii fiind ofensat de Sigismund, care a refuzat sa-i dea una din fete de soţie.
Hatmanul Luca Arbore, voind sa fie si pe mai departe în relaţii bune cu Polonia, de frica turcilor, a trimis o solie la polonezi. Pentru aceasta fapta, Stefaniţa îi ucide pe hatman si pe cei doi fii ai sai. Boierii se rascoala împotriva lui Stefaniţa, însa rascoala a fost înnabusita si mulţi boieri au fost ucisi.
Cu toate acestea, Stefaniţa ataca si înfrânge o armata turcesca condusa de Tassa-pasa ce se refugiase în Moldova, respinsa fiind de polonezi si ia o prada bogata.
Din cauza semeţiei lui, bunele relatii cu polonezii nu au mai putut fi restabilite.
Din acest motiv, se crede ca nobilii de la curtea poloneza, care se temeau ca Stefaniţa s-ar putea alia cu turcii, au pus-o pe însasi soţia lui sa-l otraveasca, la 14 ianuarie 1527. Moare la Hotin si este înmormântat la Manastirea Putna.

     1527 - 1538 si 1541 - 1546 - Petru Rares ( vezi seria de articole "Raresiada")
     Stefan al V-lea Lacusta (1508-1540) a fost domn al Moldovei între 18 septembrie 1538 - decembrie 1540, fiind nepotul lui Stefan cel Mare, dupa fiul sau cel mare, Alexandru casatorit cu Margareta Drágffy, fiica Voievodului Transilvaniei Bartolomeu Dragfi de Beltiug.
Este primul domnitor moldovean numit de turci si nu ales de ţara, contrar tratatului din 1511, si rodul politicii lui Petru Rares. A fost pus domn de catre sultanul Soliman, care l-a alungat personal pe Petru Rares, cu ocazia expediţiei din Moldova din 1538, când ţara a pierdut Bugeacul. Din aceasta perioada dateaza si construirea cetaţii Benderului pe malul Nistrului (Tighina).
Cu toate relaţiile bune pe care le încheie cu polonezii în februarie 1539, Lacusta nu se putea linisti de teama lui Petru Rares aflat la Ciceu.
A vrut sa puna mâna pe el prin tradare, apoi când Zapolya îl face pe Rares sa capituleze, Lacusta se grabeste sa-l ceara, si face asta prin turci, care erau protectorii lui Zapolya. Nu a izbutit, si Rares are chiar voie sa mearga la Constantinopol sa se dezvinovateasca.
Nici pe plan intern stefan Lacusta nu a fost mai norocos, pentru ca ţara deja saraca, a fost saracita si mai mult de invaziile de lacuste ce au bântuit holdele în acea vreme. Din pricina acesteia i s-a tras porecla domnitorului.
In privinţa politicii externe exista controverse.
Oare sa fi fost Stefan Voda si în adâncul sufletului vândut turcilor???
Raspunsul a fost gasit de istorici.
In mare taina domnitorul trimite pe boierul Vartic la Ferdinand de Habsburg, fratele lui Carol Quintul fiind singurul care nu se închinase turcilor. Domnitorul nadajduia ca împaratul se va îndura si va trimite oaste în ţara si pe data s-ar fi tras de partea habsburgilor...dar ţara nu avea de unde sa stie ce gânduri avea Stefan Lacusta.
Domnitorul încercase sa se aproprie de boierii care-l tradasera pe Rares dar încercarea lui fusese zadarnica deoarece nu era iubit pentru ca nu se opusese ciuntirii hotarelor Moldovei.
Unii boieri mai cutezatori au acţionat si într-o noapte steagurile boieresti în frunte cu boierul Cozma au trecut Tighina prin foc si sabie, macelarind garnizoana otomana.
Cronicile spun ca domnitorul devenise un om aspru, decapitând boieri la ospeţe. Cauza???
Se puneau la cale uneltiri împotriva domnitorului pe care acesta le auzise. Unii dregatori au luat calea pribegiei în Transilvania.
Boierii s-au rasculat si l-au ucis pe Lacusta în foisorul palatului sau din Suceava, în timp ce dormea, chemând la tron pe hatmanul Alexandru Cornea în 1540.
     Alexandru Cornea a fost Domnitor al Moldovei (1540-1541).
Fiul lui Bogdan al III-lea, Alexandru Cornea a fost înalţat în rangurile boieresti ajungând hatman în prima domnie a lui Petru Rares.
Dupa uciderea lui Stefan Lacusta, în decembrie 1540, boierii l-au ales domn. Apoi boierii au impus domnului sa reîntregeasca ţara cu sabia în mâna. Fara sa mai adaste mult Alexandru Cornea ataca Cetatea Alba, Chilia si Tighina, planuind chiar sa asedieze cetatea Oceakov. Faptele lui de vitejie au umplut lumea.
Solul polon, nobilul Teczynski ce sosise la Suceava îi transmitea domnitorului bucuria regelui de a avea un vecin atât de viteaz.
Pe lânga vitejie, domnitorul avea si înţelepciune, trimiţând soli la Ferdinand Habsburgul si la Carol Quintul.
Domnitorul era în stare sa închine ţara în schimbul a 100.000 de pedestrasi si 40.000 de calareţi. Domnitorul avea de gând sa îi azvârle pe turci din Europa.
Tratativele s-au soldat cu un esec din motive necunoscute.

     Probabil Ferdinand nu a înţeles solia, ori s-a temut de Soliman Magnificul.
Perioada de rascruce in istoria Europei mileniului II atit de "bine ingrijita si cosmetizata"de Vatican si iezuiti.
Rares, inteleptit de prima domnie dar si de consecintele actiunilor foarte inteligente ale lui Lacusta si Cornea, a folosit o metoda mai pasnica si mai subtila de "aranjare a viitorului Europei, metoda casatoriilor dinastice.
Chiar de la inceputul secolului XVI putem urmari rolul femeii in viitorul Europei. Daca barbatii se bateau pentru putere si faceau - vrind nevrind - jocul marilor puteri, femeile foloseau persuasiunea.

In schimb, otomanii s-au îngrijorat de cutezanţa lui Cornea si ca sa regleze conturile cu domnitorul moldovean au dat domnia lui Petru Rares, precum si oaste ca sa cucereasca tronul. Confruntarea a avut loc la Galaţi unde, parasit de boieri, Alexandru Cornea a fost înfrânt de unchiul sau. Pe 23 februarie 1541, Alexandru Cornea a fost decapitat iar la 11 martie au cazut si capetele boierilor tradatori.
     Ilias al II-lea Rares sau Ilie al II-lea (Ilies) (n. 1531 – d. 1562) a fost domnitor al Moldovei între 3 septembrie 1546 - 11 iunie 1551.
Urca pe tron dupa moartea tatalui sau. Era fiul mai mare al lui Petru Rares si al Elenei (aceasta era de neam sârbesc).
In timpul domniei lui, Moldova are liniste din partea polonezilor în urma reînnoirii tratatului de alianţa cu Sigismund I al Poloniei.
Intreprinde o expediţie în Transilvania, din ordin turcesc, împreuna cu Mircea Ciobanul al Munteniei, care era cumnatul sau, împotriva germanilor si a episcopului Martinuzzi, însa expediţia este mai mult simulata si fara a avea un rezultat.
Restul domniei este un lung lanţ de petreceri si desfatari cu tinerii sai sfetnici turci.

     In cele din urma, fiind mai mult atras de petreceri decât de domnie, abdica în favoarea fratelui sau Stefan al VI-lea Rares, se duce la Constantinopol si se turceste, luând numele de Mehmet, si devine pasa de Silistra în 1551. Fiind arestat si dus la Bursa, moare în închisoare de inima rea în 1553.
     Stefan al VI-lea Rares (d. 1 septembrie 1552) a fost domn al Moldovei între 11 iunie 1551 si 1 septembrie 1552. Este fiul lui Petru Rares.
Aliat cu turcii, a trecut pasul Oituzului în Transilvania, devastând secuimea si Sibiul, însa pe drumul de întoarcere a fost batut de Castaldo si Bathory, care i-au luat prada.
S-a înconjurat de dregatori turci si a dus o viaţa turceasca, dusmanindu-se cu polonezii. A fost ucis de un grup de boieri conspiratori, în timpul unei vânatori. A fost înmormântat în biserica Manastirii Probota, ctitorita de tatal sau în 1530.
Daca lui Petru Rares nu i-au prea facut cinste feciorii, fetele au facut treaba foarte buna, facindu-l, post-mortem, strabunul regilor Europei.
     Ioan Joldea a fost domn al Moldovei în septembrie 1552.
Joldea, un boier moldovean cu rang de comis, a fost ales domn în tabara de la Ţuţora de catre boierii Sturza si Moghila, dupa uciderea lui Stefan al VI-lea Rares pe 8 septembrie 1552.
Acest fapt a stârnit ostilitaţi la Cracovia. Regele Sigismund al II-lea avea de gând sa-l înscauneze la Suceava pe Alexandru Lapusneanu, feciorul lui Bogdan III cel Orb.
Joldea o alesese soţie pe Ruxandra, fata lui Petru Rares, pentru a fi îndreptaţit sa ocupe tronul ţarii.
Joldea se îndrepta spre Suceava pentru a fi uns domn, dar greseala lui a fost popasul de la Sipote.
Lapusneanu, cu sprijin de la nobilul Seniawiski si de la vornicul Moţoc, l-au prins prin viclesug pe Joldea si pe boierii credinciosi lui.
Joldea a fost crestat la nas ca sa nu mai aiba dreptul la domnie si a fost calugarit. Aleasa lui, Ruxandra, fiica lui Petru Rares se casatoreste cu Lapusneanu. Dar a reusit sa paraseasca Moldova, ajungînd în Transilvania, unde îsi va întemeia familia.
Descendenţii lui Ioan Joldea traiesc si astazi în judetele Bistriţa Nasaud (orasul Nasaud si satul Mititei), Oradea, Mures, Sibiu si Cluj.
     Alexandru Lapusneanu(1552-1561 si 1564 - 1568) a plasat ţara sub suzeranitatea Poloniei, depunând juramânt de fidelitate regelui polonez si obligându-se sa-i dea, în timp de razboi, 700 de calareţi.
Aceasta politica dusa de Lapusneanu faţa de polonezi a atras asupra lui ura lui Ferdinand, împaratul Germaniei, din cauza ca regele Poloniei era fratele Izabelei, regina Ungariei, care era în relaţii dusmanoase cu Ferdinand. Din acest motiv, Ferdinand a încercat prin toate metodele sa-l rastoarne de pe tron.
Si turcilor le devine suspecta domnia lui Lapusneanu, aflat sub protecţia Poloniei, si în 1555 îl cheama la Constantinopol. El însa nu se duce, ci trimite niste pungi cu bani, punându-se astfel bine si cu Poarta; îsi întareste astfel domnia, fiind protejat si de polonezi si de turci. Tot atunci, Lapusneanu îi ajuta pe turci sa o readuca pe tronul din Cluj pe regina Izabela (1556), care era refugiata în Polonia.
In momentul în care era cel mai sigur pe domnie, este detronat de un venetic crescut la curtea sa, Iacob Eraclide, poreclit si Despotul. Acesta, prin înselaciuni si intrigi, îsi aduna o oaste de mercenari si-l învinge pe Lapusneanu la Verbia, la 18 noiembrie.
Dupa ce Despot Voda este ucis în 1563 de Stefan Tomsa, care domneste pentru scurt timp, Lapusneanu reuseste sa redobândeasca tronul Moldovei.
Acest lucru îl costa mai mult de 200.000 de galbeni dati turcilor si un crâncen razboi civil, pe care a trebuit sa-l poarte contra lui Stefan Tomsa, candidatul boierilor. Armatele turcesti si tataresti, care îl aduceau pe Lapusneanu la domnie, au invadat ţara, pradând si jefuind. Tomsa, neputând sa se menţina pe tron, fuge la polonezi, dar este decapitat de acestia la Lemberg.
A doua domnie a lui Lapusneanu începuta în sânge, avea sa înoate în sânge pâna la sfârsitul ei.

     Bogdan al IV-lea Lapusneanu (n. august 1553 - d. 1577 la Moscova) a fost domnitor al Moldovei: martie 1568 - februarie 1572.
Urmeza la tron dupa abdicarea tatalui sau, Alexandru Lapusneanu, fiind în vârsta de numai 15 ani. Tutore i-a fost mama sa Ruxandra.
Bogdan a fost partizan politic si aderent personal al polonezilor, faţa de care încheie tratate de supunere, si se si înrudeste cu acestia.
Purtarea lui îi nemulţumeste pe boierii ţarii, în frunte cu Ieremia Golia Cernauţeanul.
Acestia se temeau mai ales de introducerea catolicismului.
In momentul prinderii si închiderii lui Bogdan de catre un nobil polonez cu care se certase, boierii se plâng la Poarta, iar aceasta îl numeste domn pe Ioan Voda cel Viteaz în mai 1572.
Spre sfârsitul vieţii a încercat zadarnic sa mai ia tronul cu ajutorul polonezilor, fiind alungat si ratacind pe la toate curţile europene.

     Ioan al III-lea sau Ioan Voda cel Cumplit sau Ioan Voda Armeanul sau Ioan Voda cel Viteaz (n. 1521; d. 1574), este fiul lui Stefaniţa Voda cel Tânar (1517-1527) cu armeanca Serpega.
A domnit din februarie 1572 pâna în iunie 1574.
In timpul domniei sale a dus o politica de întarire a autoritaţii princiare, lovind în boierime, care l-a numit "Ioan Voda cel Cumplit".
     Petru al V-lea Schiopul, Domn al Moldovei de trei ori: iunie 1574 - 23 noiembrie 1577, 1 ianuarie 1578 - 21 noiembrie 1579, si 17 octombrie 1583 - 29 august 1591.
S-a nascut la 1537 si este fiul lui Mircea si nepot al lui Mihnea cel Rau al Munteniei.

     A fost primul Basarab din familia Basarabilor domnitoare în Muntenia care a urcat pe tronul moldovenesc al Musatinilor.
Prin nunta de la Tecuci, 10 iunie 1587, dintre nepotul sau Vlad cu Velica, nepoata lui Mircea Ciobanul al Munteniei, la care a participat si nepotul sau Mihnea al II-lea Turcitul care era atunci pe tronul Munteniei, Petru a reusit sa faca pace între "Mihnestii" si "Mircestii" din dinastia Basarabilor a Munteniei.
Patriarhul Ecumenic Ieremia al II-lea al Constantinopolului noteaza în 1588 despre Petru Schiopul: "Era un om dulce la cuvânt, sever la purtari, îndemânatic la fapte, stia limba turceasca, cea greceasca si cea româneasca ... si nu numai aceste daruri le avea, dar era foarte încercat la orice mestesug si la litere si-i placea de oamenii învaţaţi, si-i întreba în tot chipul despre astronomie, despre zodii si alte lucruri subţiri. Ii placea mult de cântareţi si avea un preot cu mestesug, îndemânatec (adica bun muzician)".
     (1591 - 1592 si 1592 - 1595) - Aron Tiranul fiul lui Alexandru Lapusneanu. Boierii l-au numit "cel Cumplit".
     In 1595 tronul Moldovei este ocupat de Stefan Razvan fiul unui tigan musulman care emigrase catre Moldova din Imperiul Otoman al unei femei moldovence; a servit probabil în armata regelui Henric al IV-lea al Franţei, apoi în armata poloneza.
Inainte de a accede la tron era comandantul garzii lui Sigismund Báthory si avea titlul de hatman.
A luptat alaturi de Mihai Viteazul si Sigismund Báthory împotriva turcilor otomani. I-a succedat la tron lui Aron Tiranul, pe care l-a alungat, devenind domnitor. Detronat ca urmare a invaziei poloneze în Moldova, a fost înlocuit cu Ieremia Movila(1595 - 1600).
Desi au vrut sa intemeieze o dinastie, Movilestii nu au reusit in Moldova sau Valahia dar au devenit "parintii spirituali" ai polonezilor.
Totusi ei sunt considerati de români ca si Musatini, fiind fiii copilei lui Petru Rares, Maria.
MOVILESTII SUNT RAMURA CADET A DINASTIEI MUSATIN!!!!