Dinastiile românesti- Partea III de Lelia Mihail publicat la 12.09.2012
Statul independent Moldova - continuare
     1600 - Mihai Viteazul
1600 - 1606 - Ieremia Movila
1606 - 1607 - Simion Movila
     1607 - Mihail Movila fiul lui Simion Movila cu Marghita (în poloneza Melania Zolkiewska) si frate cu Gavril Movila al Munteniei si cu Moise Movila al Moldovei. Ajunge pe tron dupa ce tatal sau Simion, moare otravit. Este detronat de cumnata si rivala mamei sale, Elisabeta, care îl aduce la domnie pe fiul ei Constantin. Mihail fuge la Radu Serban al Munteniei, unde în scurt timp moare. Este înmormântat la Manastirea Dealu.
     1607 si1607 - 1611- Constantin Movila fiul lui Ieremia Movila si al Elisabetei, care l-a sustinut la domnie, detronându-l pe Mihail Movila, fiul lui Simion Movila. Avea legaturi strânse cu Radu Serban al Munteniei si cu nemtii, fapt pentru care a fost înlocuit de turci cu un aventurier, Stefan al IX-lea Tomsa, odata cu scoaterea lui Radu Serban din Muntenia. Reintorcându-se cu armata împotriva acestuia, a fost învins la "Cornul lui Sas" (3 - 13 iulie 1612), pe Prut. Luat prizonier de tatari, care intentionau sa-l duca hanului, s-a înnecat în iulie 1612 în timp ce îl treceau Nistrul. Era înca fraged, având numai 16 - 17 ani.
     1607 - Mihail Movila

     1611 - 1615 - Stefan al IX-lea Tomsa - originea lui este incerta: unele izvoare spun ca era om de rând din tinutul Putnei, iar alte documente precizau ca este "os domnesc", fiind feciorul lui Stefan al VII-lea Tomsa.
Urmatorul fapt poate inclina balanta spre ultima ipoteza: în anul 1611, marele vizir Nasub-pasa preciza sultanului ca "pribeagul iaste ficiorul raposatului Tomsa-Voda" si Stefan a primit steag de domnie.
In anii anteriori, Stefan Tomsa a învatat meseria armelor participând la luptele dintre francezi si spanioli în Pirinei. A fost lefegiu în armata lui Stefan Bathory, iar mai târziu a intrat în armata turceasca participând la un razboi cu persii.
Ajunge domn în Moldova în plin razboi deoarece tara era teren de bataie dintre poloni si turci. Boierii filopoloni si anume logofatul Stroici, Nicoara Prajescu, Dumitru Buhus, Patrascu Ciogolea erau împotriva lui, stiind ca noul domn lua locul lui Mihail Movila în lupta dintre poloni si otomani. Partida filopolona si antiotomana din Moldova, în frunte cu paharnicul Bucuioc si vornicul Nistor Ureche, s-au refugiat în Polonia pentru a cere sprijin militar împotriva noului domn.
In vara lui 1612 hatmanul Zolkiewski, panul Stefan Potocky si Constantin Movila intra în Moldova. Domnitorul strânge oaste având în slujba sa fostii capitani ai lui Mihai Viteazul, pe Mîrza, Gheta si pe sârbul Gheorghe Rat. Primise sprijin si de la turci si tatari, cavaleria lui Cantemir-bey si corpuri de oaste conduse de Hussein-agas si Magyar-oglu-pasa.
Armata polona a fost înfrânta la Cornul lui Sas, unde Potocki cade prizonier si este întemnitat iar Constantin Movila moare la trecerea Nistrului.
Ridicând în ranguri boieri noi, pe Mîrza (vel-vornic), Costache Rosca (vel-vistiernic), Stefan Voda se razbuna asupra boierilor filopoloni. De altfel, lui i se mai zicea si "voievodul saracilor" deoarece era bun si drept cu taranii, stiind ca boierimea facea multe necazuri taranimii.

     In politica externa Stefan Voda, împreuna cu Radu Mihnea, au întreprins o expeditie militara în Transilvania, sprijinindu-l pe Gabriel Bethlen sa ajunga principe.
Se încheiase apoi o alianta între cele trei tari, dar singurul care a respectat-o în adevaratul sens al cuvântului a fost domnul Moldovei.
In vara lui 1613 boierii filopoloni se rascoala din nou împotriva lui Tomsa, dar urzelile au ajuns la urechea domnitorului ce ia masuri si decapiteaza 75 de dregatori la un ospat. Boierimea nu se lasa descurajata si se razvrateste din nou având capi pe vel-logofatul Nechifor Beldiman, vel-vornicul Baldovin, vel-hatmanul Sturza, bi-vel-vistiernicul Boul si pe vel-vornicul Mîrza cu mercenarii sai. In septembrie 1615 razvratitii înconjoara Iasiul cerându-i domnitorului sa paraseasca tronul. Rascoala a fost înfrânta de domnitor în confruntarea de la Fântâna lui Pacurar iar cei prinsi au fost ucisi.
Domnitorul a salvat Transilvania de pârjol tataresc, convingându-l pe Cantemir-bey sa îsi trimita hoardele in Polonia pe care hanul tatar a devastat-o. In noiembrie 1615 polonii au intrat în Moldova, iar oastea lui Tomsa a fost înfranta pe dealul Tatarasilor.
Domnitorul fuge din tara, iar Alexandru Movila ajunge domnitor.
Tomsa redevine domn al Moldovei sase ani mai târziu. In cei doi ani de domnie, a cautat sa ajunga la o întelegere cu boierii, ba chiar si cu polonii. Se apucase înainte sa ctitoreasca Manastirea Solca pe care n-a mai apucat sa o termine. A fost mazilit si a murit printre straini pe malurile Bosforului. http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_al_IX-lea_Tom%C8%99a
     1615 - 1616 - Alexandru Movila este al doilea fiu al lui Ieremia Movila si a fost ridicat pe tron cu ajutor polonez, de mama sa Elisabeta (Elisaveta), care facuse acelasi lucru si pentru celalalt fiu, Constantin Movila.
     1616 - 1619 si 1623 - 1626 - Radu Mihnea fiul lui Mihnea al II-lea Turcitul.
A fost un bun diplomat, cunostea mai multe limbi straine si iubea fastul si luxul. Era apreciat foarte mult de turci carora le-a adus beneficii însemnate, dar a stiut sa-si atraga si simpatia vecinilor crestini.
Pe plan intern, s-a înconjurat de greci carora le-a dat dregatorii banoase, ceea ce i-a nemultumit pe boierii din tara. Acest lucru a dus la organizarea unui complot condus de Barcan stolnicul. Domnitorul a descoperit complotul si l-a decapitat pe instigator.
     1619 - 1620 - Gaspar Graziani. Prima masura a noului domn a fost înabusirea în sânge a unei revolte a taranilor orheieni. Fiind pus la tron cu scopul de a stavili actiunile regatului Poloniei de a îsi întinde hotarele dincolo de Nistru, domnitorul a devenit de fapt un exponent al luptei antiotomane.
Continuator al politicii lui Mihai Viteazul se gândi sa încheie aliante cu crestinii si sa lupte împotriva otomanilor, iar mai apoi sa unifice Tarile Române.
Pentru început, încheie alianta cu Polonia, semnând tratat cu hatmanul Zólkiewski la Hotin, prin care au hotarât sa scuture tara de sub jugul turcesc.
Aflându-se de cele întâmplate la Iasi, sultanul actioneaza energic. Turcii, în frunte cu Skender-ber, seraskerul de Caramania (generalissim al teritoriilor de la Dunare) si cu ajutoarele tatarilor condusi de Galga-sultan, Cantemir-bey si Aladin au intrat in tara. Soarta s-a decis la Ţuţora, lânga IaSi, unde armata moldo-polona a fost înfrânta. Domnitorul a fugit in toiul noptii de pe câmpul de bataie, vrând sa treaca în Transilvania, dar a fost decapitat de hatmanul septilici si de Goia. Ultima lupta a polonilor cu armatele adversare s-a dat în retragere, la Movilau.
     1620 - 1621 si 1631 - 1633 - Alexandru Ilias, nepotul lui Alexandru Lapusneanu
1626 - 1629 - Miron Barnovschi-Movila înrudit cu Movilestii prin mama sa, Elisabeta.
     1629 - 1630 - Alexandru Coconul este numit domn în Moldova de catre turci, dupa mazilirea si plecarea la Ustia a lui Miron Barnovschi-Movila. In câteva luni de zile, Poarta s-a convins de ineficienta domniei lui Alexandru Coconul care a fost mazilit. Alexandru Coconul a murit la 26 iunie 1632 la Constantinopol.
     1630 - 1631;1633 - 1634 - Moise Movila, fiul lui Simion Movila cu Marghita si frate cu Gavril Movila al Munteniei si cu Mihail Movila al Moldovei. In cazul ambelor domnii, a obtinut tronul cheltuind o "însemnatoare câtime de aur". Nu s-a distins prin nimic, decât prin perpetua grija de a se mentine pe tron. Alexandru Ilias, în locul caruia venise, aranjeaza sa fie mazilit în 1631.

     1634 - 1653 - Vasile Lupu, de origine din Albania, dar cu educatie moldoveneasca, mama lui fiind, se pare, românca. Tatal sau, Nicolae al lui Coci, a ajuns aga, iar el a ajuns vornic
. Tronul l-a ocupat, ca si Matei Basarab al Munteniei, prin rascoala provocata împotriva grecilor noi veniti în tara, dar în timpul domniei tot grecii i-au fost cei mai buni prieteni.

     1653 - 1658 - Gheorghe Stefan
In timp ce era logofat al lui Vasile Lupu, e îndemnat sa se rascoale de rivalul acestuia, Matei Basarab al Munteniei si e sprijinit si de Gheorghe Rakoczy al II-lea din Transilvania. Revoltei sale îi da un pretext familial, sustinând ca sotia sa a fost batjocorita de domnitor, dar si unul national, zicând ca Vasile Lupu are o înclinare desavârsita catre greci.
Ambitiosul Gheorghe Stefan venit cu ajutor extern, îl alunga pe Lupu la cazaci, dar acesta se reîntoarce si îl bate la Popricani pe fostul sau logofat care-l tradase. Dorind sa se razbune pe Matei Basarab, Lupu îl urmareste pe Gheorghe Stefan si în Muntenia, însa este învins la Finta, fiind astfel nevoit sa fuga din nou, pierzând tronul definitiv. Lupu se refugiaza la tatari si de acolo la Constantinopol.
Gheorghe Stefan reuseste sa-si cumpere în 1653 confirmarea domniei de la turci. A pus dari pe tara ca sa faca fata uneltirilor de la Constantinopol si avea lefegii straini. Grecii sunt persecutati, ca si rudele lui Vasile Lupu, ceea ce provoaca intrigi si plângeri la Constantinopol
Dinastia Musat - Movila domneste pana in 1634 cand urca pe tron Vasile Lupu. DE ACUM INCEP DOMNIILE FANARIOTE.
     1658 - 1659 - Gheorghe Ghica
Este fondatorul familiei Ghica, fiind albanez de origine din partile grecesti, de conditie modesta si este stramosul diverselor ramuri ale familiei care va avea un rol important în istoria Munteniei si Moldovei.

     A venit în Moldova înaintea domniei lui Vasile Lupu, ocupându-se cu negotul. Pe vremea lui Lupu, a fost adus la curte, si i s-au dat boierii marunte, devenind apoi Vornicul cel Mare al Tarii de Jos si în fine, e trimis Capuchehaia (reprezentantul permanent al domnitorilor români) la Constantinopol.
Gheorghe Stefan, succesorul lui Lupu, îl mentine ca agent, ba înca pentru a-l face demn de acest post, îi da pe nepoata sa ca sotie fiului sau.
La mazilirea lui Gheorghe Stefan, i se acorda domnia Moldovei. Incercând sa-si reia tronul, Gheorghe Stefan, aliatul împotriva turcilor al lui Constantin Serban Basarab, fost domn al Munteniei, si al lui Gheorghe Rakoczy din Transilvania, este învins de Ghica la Strunga. In decembrie 1658 ia si el parte alaturi de armatele turco-tatare la jefuirea Transilvaniei. Dar, în anul urmator, Constantin Serban Basarab, însotit acum de Mihnea al III-lea al Munteniei, îl loveste pe Ghica la Jijia si-l alunga spre Buceac. Tatarii îl reîntroneaza, gonindu-l pe Serban peste munti, iar pe Mihnea în Muntenia (martie 1659), unde în cele din urma pierde domnia, pe care o primeste chiar Ghica.
In noiembrie 1659, este numit în domnia Moldovei, Stefanita Lupu, în timp ce Ghica trece în Muntenia. Aici, din ordin turcesc, muta capitala la Bucuresti, darâmând resedinta din Târgoviste. E hotarât sa faca ordine în tara, dar Constantin Serban Basarab îl loveste din nou si îl alunga peste Dunare în mai 1660. Desi ostile turco - tatare îl reîntroneaza, alungându-l pe Serban, care dupa moartea lui Rakoczy trece la cazaci, Ghica nu mai sta mult pe tron. Aceasta pentru ca vizirul Kupruli planuia transformarea tarii în pasalâc (dar nu reuseste), în timp ce Ghica nu mai putea plati haraciul, pentru ca tara era saraca, bântuita de foamete si ciuma, oamenii fugind în toate directiile ca sa scape. Ghica este prins, legat si dus la Adrianopol, de unde este mutat la Constantinopol. Moare în 1664.
     1659 - 1661 - Stefanita Lupu, fiul lui Vasile Lupu, la vârsta de numai 16 ani este numit domnitor în locul lui Gheorghe Ghica, la insistentele si rugamintile tatalui sau aflat la Constantinopol.
Domnia sa a fost tulburata de Constantin Serban Basarab din Muntenia, de turci si tatari, care aduceau pretendenti la tron.
Dupa aceste încercari, a urmat o ciuma si apoi o foamete cumplita, astfel încât oamenii mâncau si papura macinata în loc de pâine. Din acest motiv a mai fost numit si Papura Voda.
S-a îmbolnavit si a murit la Tighina, unde s-a dus ca sa-i ajute pe turci si tatari sa construiasca cetati de aparare împotriva cazacilor.
     1661 - 1665 - Eustatie Dabija boier moldovean, podgorean din tinutul Putnei. In 1657 Dabija era vornic, ca mai apoi sa devina domnitor în septembrie 1661. El mai avusese rangurile de paharnic si ban.
La 1662, împreuna cu Seraskierul turc si cu Grigore I Ghica al Munteniei, Dabija a luat parte la campania turcilor împotriva împaratului Germaniei, care a avut loc în Ungaria.
A fost ultimul domnitor care a batut moneda moldoveneasca, bani marunti de arama, numiti "salai" de la schilling.
A introdus ca dare si vadraritul pe care îl plateau podgorenii.
A murit la 11 septembrie 1665 si este înmormântat la Bârnova.
A avut ca sotie pe Dafina (Catrina) si o fiica, Anastasia (Nastasia). Dafina era fiica boierului Mihai Furtuna si fusese anterior casatorita cu Dumitru Buhus Vistiernicul.
A finalizat Manastirea Bârnova, începuta de catre domnitorul Miron Barnovschi-Movila (1626-1629, 1633).
     1665 - 1666; 1668 - 1672 si 1678 - 1683 - Gheorghe Duca
De neam grec si de origine modesta, dar crescut în casa lui Vasile Lupu, vine pe tronul Moldovei pentru prima data dupa moartea lui Eustatie Dabija în septembrie 1665, datorita sustinerii soacrei sale Dafina Doamna si a Cuparestilor.
In 1668, dupa domnia lui Alexandru Ilias si cu mari cheltuieli, redobândeste tronul. De aceasta data, porneste un sir de dajdii (dari) care saracesc cumplit tara, ceea ce dezlantuie în octombrie 1671, rascoala lui Mihalcea Hâncu. Rascoala a fost cu greu potolita, în 1672, cu ajutor turco-tatar. In cele din urma, Duca îl nemultumeste pe sultanul venit în persoana pentru razboiul cu polonezii de la Camenita în chestiunea Zaharelelor, fiind aproape sa-si piarda chiar viata.
     Este înlocuit în domnie în 1672 cu Stefan Petriceicu.
A fost ales de boieri ca domnitor, cu aprobarea sultanului, dupa a doua mazilire a lui Gheorghe Duca si dupa refuzul lui Ilie Sturdza de a primi tronul. Era tocmai în perioada razboiului turco-polonez.
Petriceicu avea sa iscodeasca miscarile politice poloneze, sa se îngrijeasca de aprovizionarea garnizoanei din Camenita si a armatei stabilite la Hotin, si sa faca podurile necesare trupelor.
Aceste grele însarcinari date de sultan precum si purtarea insultatoare a comandantilor turci fata de popor, boieri si domnitor, îl apropie pe Petriceicu de polonezi.
Acestia, în noiembrie 1673 îi ataca pe turci la Hotin. In mijlocul luptei, Petriceicu îi paraseste fatis pe turci, care pierd marea batalie din 10 noiembrie si se retrag în cea mai mare parte peste Dunare. Totusi, polonezii nu profita îndeajuns de victorie, deoarece generalul Sobieski spera la un ajutor banesc de la turci ca sa ocupe tronul Poloniei. Din acest motiv, multi boieri moldoveni, în frunte cu Miron Costin, îl parasesc pe Petriceicu.
In 1674, el planuia sa încheie o întelegere cu Moscova, dar este mazilit, iar dupa lupta de la movila Rabaei, este alungat din Iasi si din tara
. In decembrie 1683 vine cu ajutor polonez si reuseste ca în ianuarie 1684 sa ia tronul, alungându-l pe Gheorghe Duca.
Insa, când sunt învinsi cazacii care îl sprijineau, Petriceicu a trebuit sa se retraga în Polonia, unde a ramas ca staroste de Zwolin si unde a si murit.
Dupa doi ani, prin mijlocirile Cantacuzinestilor din Muntenia, Duca este numit domnitor în 1674, în Tara Româneasca. La început totul pare sa fie pe placul Cantacuzinestilor, însa sunt neglijati din ce în ce mai mult, astfel încât relatia dintre ei si domnitor se raceste si fac sa fie înlocuit în 1678 cu Serban Cantacuzino.
Duca este mutat în Moldova, unde este numit în domnie pentru a treia oara în noiembrie 1678, în locul lui Antonie Ruset, boier moldovean de origine greaca. (In 29 martie 1677 domnitorul Antonie Ruset a hotarât stramutarea resedintei Mitropoliei Moldovei si Bucovinei de la Suceava, vechea Cetate de Scaun, la Iasi, noua Cetate de Scaun, întrucât, potrivit practicii bizantine, scaunul mitropolitan sau patriarhal trebuie sa rezide în aceeasi localitate cu administratia domneasca).
Se poarta mai bine pentru ceva timp, cu scopul de a însela aparentele, dar în cele din urma da frâu liber pornirilor sale avare, urca darile, dar nascoceste si altele noi, cu scopul de a acoperi cheltuielile pentru nunta fiicei sale, dar si pentru a mijloci dobândirea domniei Ucrainei cazacesti, pe care o luasera de curând turcii.
Drept recompensa, turcii îl numesc, în 1680, hatman al Ucrainei, având curtile peste Nistru, la Nemirov, pe Bug, si la Tiganauca, în fata Sorocii. Se încearca si un complot împotriva lui, dar nu reuseste.
In aprilie 1683, merge la Viena pentru a-i ajuta pe turci la asediul cetatii. In lipsa lui, dar si datorita insuccesului turcilor la Viena, boierii se rascoala la îndemnul lui Stefan Petriceicu, iar polonezii si cazacii invadeaza tara. Duca este prins la întoarcere la 25 decembrie 1683 si dus în Polonia unde moare în închisoare în 1685
. A fost casatorit cu Anastasia, fiica Dafinei, sotia lui Eustatie Dabija.
A ctitorit biserica Cetatuia, în a carei plan se regaseste structura si elevatia monumentului Trei Ierarhi din Iasi.
     1684 - 1685 - Dumitrascu Cantacuzino
1685 - 1693 - Constantin Cantemir

     A ajun pe tron la batrânete, la vârsta de 73 de ani. Era viteaz, dar incult. A participat la luptele dintre polonezi, austrieci si turci, ducând o politica oportunista. Era de partea turcilor, dar îi comunica regelui polonez Sobieski si austriecilor, planurile acestora.
Dusman al partidei poloneze din Moldova, face marea greseala de a-i ucide pe logofatul Miron Costin si hatmanul Velicico Costin.
Fiindu-i în primejdie tronul, din cauza intrigilor lui Constantin Brâncoveanu al Munteniei, se decide sa sustina politica turceasca.
Se îngrijeste sa dea o educatie buna fiilor sai Antioh Cantemir si Dimitrie Cantemir.
     1693 - 1695;1700 - 1703 - Constantin Duca
Este fiul lui Gheorghe Duca al Moldovei.
In prima domnie ia tronul cu sprijinul socrului sau Constantin Brâncoveanu al Munteniei în 1693. A venit în tara cu multi creditori greci, s-a încuscrit cu familia Costinestilor si i-a alungat pe Cantemiresti.
Pentru a-si scoate cheltuielile pentru domnie, pune dari noi, ca vacaritul, peste biata tara, deja pradata de polonezi, turci si tatari.
Nemultumind în mai multe rânduri pe turci, si omorându-l si pe capigiul venit dupa haraciul neplatit, este mazilit cu toata interventia baneasca a lui Brâncoveanu.
A doua oara, ia domnia dupa Antioh Cantemir, dusmanul lui Brâncoveanu, tot cu sprijinul acestuia, desi moartea sotiei sale din 1697, racise legaturile de rudenie. Si de aceasta data mareste darile (opt sferturi în loc de patru pe an), reinfiinteaza vacaritul, scos de predecesorul sau, si-i persecuta pe Cantemiresti. Acestia, emigreaza la vecini si cauta sa-i creeze lui Duca greutati.
In cele din urma, Duca se pune rau si cu Brâncoveanu, care reuseste sa-l mazileasca.
     1695 - 1700; 1705 - 1707 - Antioh Cantemir
1703 - 1705; 1707 - 1709 si 1715 - 1726 - Mihai Racovita era boier din tara din sânge Cantacuzinesc si ginere al lui Constantin Cantemir.
     1709 - 1710 si 1711 - 1715 - Nicolae Mavrocordat
S-a nascut la 3 mai 1680 la Constantinopol si era fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul.
Prin bunica sa, fiica lui Alexandru Ilias, se înrudea si cu familia domnitoare. Era un om învatat, stia mai multe limbi straine, studiase filosofia si teologia, iar in tara a învatat si româneste.

     In prima domnie a debutat prin asuprirea boierilor si protejarea taranilor.
Dusmanii lui au folosit nemultumirile boierilor si pârile regelui Suediei, Carol al XII-lea, si au obtinut înlocuirea lui cu Dimitrie Cantemir în 1710, pentru ca sa fie reîntronat în 1711, dupa ce Dimitrie Cantemir a fugit în Rusia.
în timpul acestei domnii a obtinut expulzarea ostilor suedeze si poloneze, care devenisera o adevarata pacoste pentru Moldova.
1710 - 1711 - Dimitrie Cantemir
     In 1711 incepe "oficial" perioada fanariota. Adica toti domnii sunt numiti de Poarta.
1711 - Caimacam Lupu Costachi
1711 - Caimacam Ioan Mavrocordat, fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul si frate cu Nicolae Mavrocordat.
A devenit caimacam în Moldova dupa plecarea lui Dimitrie Cantemir în Rusia, pentru ca mai apoi sa devina dragoman al Portii.
     1726 - 1733; 1735 - 1739; 1747 - 1748 - Grigore al II-lea Ghica, nepot de fiu al lui Grigore I Ghica. A fost adus pe tronul Moldovei de Nicolae Mavrocordat, dupa destituirea lui Mihai Racovita.
A debutat printr-o domnie omenoasa, a scazut birurile puse de predecesorul sau, însa dregatoriile mari le-a acordat tot grecilor.
Partida boierilor nemultumiti, în frunte cu Dimitrie Racovita, a vrut sa-l detroneze cu ajutorul tatarilor.
Dar Ghica, ajutat de turci si munteni, îi respinge.
Odata cu razboiul ruso-turc, Moldova a fost ocupata de rusi, iar el a fost nevoit sa parasesca tronul pentru scurt timp, septembrie - octombrie 1739.
Cu toate intrigile împotriva lui Constantin Mavrocordat, si cu sumele varsate la Constantinopol, a fost înlocuit cu acesta în 1741.
Recâstiga tronul Moldovei dupa 6 ani de surghiun si intrigi.
     1733 - 1735; 1741 - 1743; 1748 - 1749 - Constantin Mavrocordat
1743 - 1747 - Ioan N. Mavrocordat
     1749 - 1753;1756 - 1757 - Constantin Racovita a fost fiul lui Mihai Racovita, iar tronul l-a câstigat cu ajutorul grecilor, care i-au fost si tovarasi de domnie, întocmai ca si tatalui sau.
Birurile apasatoare ale nesatulului domnitor si abuzurile grecilor, au provocat o miscare de nemultumire, dar fara efect durabil.
Constantin Racovita a murit la Bucuresti în 1764 din cauza unui ospat prea îmbelsugat.

     1753 - 1756 - Matei Ghica fiul lui Grigore II Ghica a fost cerut în scaunul Munteniei de boierii tarii, dupa moartea tatalui sau în 1752.
Asuprindu-i ca domnitor, tot boierii i-au obtinut si înlocuirea. Trecut pe tronul Moldovei, pentru a-i câstiga pe boieri, îi copleseste cu favoruri, dar stoarce fara scrupule taranimea pentru a-i plati pe turci si duce o viata dezmatata.

     1757 - 1758 - Scarlat Ghica. fiul lui Grigore II Ghica si fratele lui Matei Ghica. Domnitor fiind, a împanat toate dregatoriile cu greci, ca sa-si acopere datoriile facute pentru câstigarea tronului. A obtinut prin firman turcesc reintroducerea vacaritului, pus sub blestem de predecesorul sau.
A cumparat apoi tronul Munteniei, unde si-a continuat sistemul de stoarcere.
A facut si un lucru bun, a alungat o multime de negustori turci, care jefuiau fara mila populatia. In 1757 era Venerabil al unei loji din Galati.
A facut danii manastirilor de la Muntele Athos (Lavra, Xiropotamu, Xenofon si Rusicon).
A murit ca domnitor la 2 decembrie 1766 si este înmormântat în biserica Sfântul Spiridon Nou (Bucuresti).

     1758 - 1761 - Ioan Teodor Callimachi. boier de origine moldoveana, pe numele sau adevarat Calmasul. A fost al doilea fiu al lui Teodor Callimachi. A studiat la Liov si a ajuns mare dragoman la Constantinopol în perioadele 1741 - 1751 si 1752 - 1758; în aceasta calitate i-a împiedicat pe turci sa intre în razboi pentru succesiunea tronului Austriei. Ca domnitor, nu s-a distins de ceilalti domnitori fanarioti.
Dupa ce a fost înlocuit cu fiul sau Grigore Callimachi, s-a retras la Constantinopol, unde a mai trait 19 ani. Cunostea limbile latina, turca, italiana, greaca si franceza.
     1761 - 1764; 1767 - 1769 - Grigore Callimachi
A fost fiul lui Ioan Teodor Callimachi si fratele lui Alexandru Callimachi. Ca domnitor a reusit sa reduca niste dari.

     1764 - 1767; 1774 - 1777 - Grigore al III-lea Ghica
1769 - 1774 - Ocupatia rusa
     1777 - 1782 - Constantin Moruzi
Ca om de încredere al turcilor, Moruzi pune un zel deosebit la aprovizionarea ostilor turcesti, aprovizionare care reprezenta pradarea tarii pe de o parte, iar pe de alta parte trimite un emisar la Viena pentru a spiona Austria si lucreaza conform instructiunilor lui Frederic II cel Mare, la o apropiere între Prusia, Turcia si Rusia, contra Habsburgilor, ceea ce îi garanteaza tronul.
In ceea ce priveste conducerea interna a tarii, el pare sa se fi preocupat de starea economica a Moldovei. In timpul aprovizionarii turcilor, el a protestat împotriva abuzurilor facute de acestia, iar în problema importului de rachiu din Polonia, cu toate protestele acesteia si cu toate ca visteria domneasca avea pierderi datorita neîncasarii taxelor vamale, el închide granitele, favorizând facerea de velnite în tara si oprind înstrainarea unei mari sume de bani. Aceste decizii, l-au evidentiat fata de ceilalti domnitori fanarioti.
Desi conducea tara destul de bine, Constantin nu era sigur de tron. Rusia nu-l agrea si s-a plâns la Poarta de modul în care a fost primit în Moldova consulul rus din Bucuresti, iar Poarta nu dorea sa respecte tratatul de la Cainargi. In consecinta, Constantin este mazilit si este înlocuit cu Alexandru I Mavrocordat. Totu?i, familia lui a continuat sa joace un rol important în politica, el însu?i fiind delegat la pacea de la ?i?tov din august 1791. A murit la Constantinopol.
     1782 - 1785 - Alexandru I Mavrocordat Deliberiu
Era fiul lui Constantin Mavrocordat si a fost numit în locul lui Constantin Moruzi, protejat fiind de rusi. Pentru ca a denuntat sultanului purtarea provocatoare a consulului austriac din principate, ambasadorul austriac Raicevici, a obtinut prin contrapâri înlocuirea lui cu Alexandru II Mavrocordat. Porecla de "Deliberiu" vine de la "Deli-Bei" care înseamna "Printul nebun".
     1785 - 1786 - Alexandru II Mavrocordat Firaris Era fiul lui Ioan Mavrocordat, fratele lui Constantin Mavrocordat. Inainte de a fi domnitor a fost dragoman al Portii. Ca domnitor a fost în relatii bune atât cu Rusia cât si cu Austria, care se pregateau pentru razboi împotriva Turciei. A fost mazilit la insistentele Austriei, care nu avea încredere în el si voia sa-l înlocuiasca cu un om devotat.
Astfel, Alexandru II Mavrocordat a plecat în Rusia, fiind urmat de mai multi boieri. In realitate, Alexandru era capul unei conspiratii greco-rusesti cu scopul de a-i rascula pe greci si români împotriva Turciei si în favoarea Rusiei. Porecla de "Firaris" înseamna "Fugarul".
     1786 - 1788 - Alexandru Voda Ipsilanti
Se tragea dintr-o familie greceasca din Constantinopol, care s-a stabilit în tara si s-a încuscrit cu boierii români. Inainte de a primi domnia, a fost dragoman al Portii. Era un om foarte învatat si dornic de reforme. A fost unul dintre domnitorii fanarioti mai buni.
1787 - 1791 - Ocupatia austriaca
     1788 - 1789 - Emanuel Giani-Ruset
S-a nascut la Constantinopol si era fiul Eufrosinei Rosetti si al unui preot numit Giani (Geani). Se pare ca a fost casatorit cu Ralita, sora lui Grigore Ghica (decapitatul) si ca ar fi avut o fiica, Smaranda.
1789 - 1791 - Ocupatia rusa
     1792; 1802 - 1806; 1806 - 1807; Alexandru Moruzi
Fiul lui Constantin Moruzi, Alexandru Moruzi reuseste sa preia tronul Moldovei dupa razboiul ruso-austriaco-turc (1788 - 1792).
In aceasta prima domnie a fost ocupat cu restabilirea ordinii dupa retragerea din tara a ostilor pradatoare rusesti.
A fost din nou numit în Moldova (1802), la insistentele francezilor, însa a trecut repede de partea politicii rusesti, tesând intrigi împotriva Frantei împreuna cu fratele sau Dumitrache, dragomanul Portii.
In timpul celor 5 domnii, a facut si lucruri bune: a construit un spital pentru ciumati si o fabrica de hârtie la Afumati.
A fost casatorit cu Zoe, fiica lui Lascarache si a Ilenei Rosetti.
Initiat în francmasonerie la 24 martie 1776, în Loja St. Andreas din Sibiu, primeste în acelasi an gradele de Companion, Maestru si Maestru Perfect. Arhivele masonice îl înregistreaza ca Venerabil al unor loji de la Bucuresti (1786) si Iasi (1803).
1792 - 1795 - Mihai Sutu „Draco”
     1795 - 1799 - Alexandru Callimachi
Era fiul lui Ioan Teodor Callimachi si era un om blând si întelept. A marit "vadraritul" pentru a putea satisface lacomia turcilor. Fiind satul de domnie, a cerut de trei ori sa fie mazilit pâna ce a reusit sa i se aprobe solicitarea.
Dupa domnie, s-a retras la Constantinopol unde a si murit.
     1799 - 1801 - Constantin Ipsilanti
1801 - 1802 - Alexandru Sutu
1806 - 1812 - Ocupatia rusa
1812 - 1819 - Scarlat Callimachi
     1819 - 1821 - Mihail Sutu
S-a nascut în 1784 la Constantinopol si era nepotul de fiu al lui Mihai "Draco" Sutu din familia de greci Soutzos. http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Su%C8%9Bu
     1821 - Mitropolit Veniamin Costache
1821 - Eteria lui Alexandru Ipsilanti
1821 - 1822 - Caimacam Stefan Vogoride 1821 - 1822 - Ocupatia turca

     1822 - 1828 - Ionita Sandu Sturdza (n. 1762 - d. 1842) a fost Domn al Moldovei în perioada 21 iunie 1822 - 5 mai 1828. Se tragea dintr-o veche familie boiereasca.
A fost numit de turci, la cererea boierilor mici din tara, împotriva vointei boierilor emigrati în timpul ocupatiei turcesti si dupa revolutia lui Tudor Vladimirescu, care cereau conducera tarii pentru ei.
Intentiile bune ale lui Sturdza au fost multa vreme paralizate de actiunile acestora. Abia în 1826, dupa Conventia de la Cetatea Alba (Akkerman), care reglementa din nou raportul Principatelor Române fata de Rusia si Turcia, s-au reîntors zgomotosi în tara.
Impacarea lor cu domnitorul a costat mult Moldova, pe lânga multe alte favoruri, s-au facut scutiri de dari si de la armata.
Cu toate aceste evenimente, s-au facut si îmbunatatiri.
S-a deschis o scoala superioara la Trei Ierarhi, numirea în functii a fost conditionata de pregatire si nu de rang, s-a sechestrat în folosul statului o parte a averilor manastiresti. Desi rusii au luat apararea calugarilor si au impus restituirea averilor, ele au ramas totusi sub controlul domnitorului.
Odata cu razboiul ruso-turc (1828-1829), rusii au intrat din nou în Principatele Române, iar Sturdza a fost dus în Basarabia.
A murit în 1842 în Moldova, fara a avea o functie în stat în acel moment si a fost înmormântat în Biserica Barboi din Iasi. A fost casatorit cu Ecaterina.
1828 - 1834 - Ocupatia rusa
     1834 - 1849 - Mihail Sturdza
Desi a fost ales sub protectia turcilor, a intrat cu totul în sfera de influenta a politicii rusesti. Era un om instruit, sustinându-l pe Asachi la crearea Academiei Mihailene din Iasi, cu rang universitar (prima universitate din Principate) care în curând a devenit un focar al desteptarii nationale.
S-a dovedit un administrator abil, desi a cautat sa-si sporeasca substantial averea, a facut sau si-a dat concursul la realizarea multor lucruri bune si pentru tara.
Intre anii 1834 si 1849 au fost construite aproximativ 250 km de drumuri si 400 de poduri mici de piatra.
De asemenea au fost începute principalele trasee rutiere ale Moldovei cum ar fi: Galati-Tecuci-Marasesti-Bacau-Roman-Cornul Luncii si Iasi-Tecuci-Galati.
A redus abuzurile administratiei si proprietarilor asupra taranilor, a limitat initial imigrarea evreilor, însa mai apoi a încurajat imigrarea acestora, gasind mai potrivit sa-i aseze pe mosiile lui (de exemplu, evreii din Mihaileni).
A eliberat tiganii domniei si cei manastiresti fiind primul gest de dezrobire din ambele principate urmat ulterior de Gheorghe Bibescu în Muntenia.
A promovat învatamântul din Moldova înfiintând printre altele în 1835 Institutul de Arte si Mestesuguri (pentru a da tineretului o educatie industrioasa).
A nemultumit în schimb pe toata lumea determinând pe Marele Mitropolit Veniamin Costache (foarte iubit de popor), sa demisioneze.
Unul dintre defectele sale era lacomia de bani. In acest sens a vândut titluri de boieri si demnitati mai mari ori mai mici pe bani, astfel încât daca la începutul domniei erau 853 de boieri, la sfârsitul ei numarul lor ajunge la 3.750.

     1849 - 1853; 1854 - 1856 - Grigore Alexandru Ghica
In prima domnie este numit din mai 1849, dar ia tronul în octombrie. Desi a luat parte la miscarea moldoveneasca din 1848 contra rudei sale Mihail Sturdza, este numit ca domnitor în urma Conventiei de la Balta-Liman, în acelasi timp cu numirea lui Barbu Stirbei în Muntenia. De la început s-a apucat sa faca multe îmbunatatiri în ceea ce priveste bunastarea tarii: lucrari publice, scoala de ingineri, stoparea abuzurilor, stimularea exporturilor si a importurilor prin coborârea vamii de la 12% la 5%.
Cele mai importante acte sunt însa organizarea agriculturii si a învatamântului public în 1851.
Termenul sau de domnie expira odata cu Tratatul de la Paris, care a pus capat razboiului si în locul lui a fost numit un caimacam, pâna la numirea definitiva a lui Teodor Bals.
A fost un adept al principiilor nationale, dar actioneaza si pentru emanciparea tiganilor, pentru libertatea presei, încurajeaza cultura (tipareste în 1853 Cronica lui Gheorghe Sincai), a introdus si telegraful si a fost cel care a promulgat legea privind reformarea corpului slujitorilor, în fapt prima lege a jandarmeriei române.
Incepuse sa lupte chiar oficial pentru unire, rezervându-si toate fortele de lupta pentru realizarea acestui maret vis al principatelor si continua lupta si dupa parasirea tronului la adapostul puterilor apusene.
1853 - 1854 - Ocupatia rusa
     1856 - 1857 - Teodor Bals
Deoarece domnitorul Grigore Alexandru Ghica împlinise în 1856 termenul de 7 ani pentru care fusese numit la domnie, Bals l-a înlocuit cu titlul de caimacam. El a desfiintat toate institutiile create de Grigore Alexandru Ghica, a închis seminarul si gimnaziul de la Manastirea Neamt, a desfiintat Facultatea de Drept din Iasi, Banca Nationala si a anulat legea presei. A fost un adversar înversunat al unirii Moldovei cu Valahia.
Caimacamul Teodor Bals a murit în mod neasteptat la 17 februarie/1 martie 1857. El a fost înmormântat cu mare pompa la Iasi, Visteria Moldovei cheltuind cu acest prilej o suma de 138.056 lei. Arhimandritii si egumenii greci care au oficiat ceremonia funebra au refuzat sa primeasca vreo plata.
     17 februarie (pe stil vechi) 1857 - octombrie 1858 - Nicolae Vogoride
octombrie 1858 - 5 ianuarie (pe stil vechi) 1859 - Caimacamia de trei:
Stefan Catargiu (se retrage la 20 octombrie 1858, îi urmeaza I. A. Cantacuzino);
Vasile Sturdza si
Anastasie Panu

     5 ianuarie (pe stil vechi) 1859 - 24 ianuarie (pe stil vechi) 1862 - Alexandru Ioan Cuza
La 20 noiembrie (pe stil vechi) 1861 Inalta Poarta a adoptat „Firmanul de organizare administrativa a Moldovei si Valahiei” prin care a admis unirea politica si administrativa a Principatelor Moldova si Tara Româneasca, teritorii autonome aflate în componenta Imperiului Otoman.
Pe 11 decembrie 1861 Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei si totodata domn al Tarii Românesti (cu guverne si adunari separate pâna la acea data), a dat publicitatii proclamatia prin care a adus oficial la cunostinta ca „nationalitatea româna este întemeiata”.
La 22 ianuarie (pe stil vechi) 1862 s-a format primul guvern unitar al României. Doua zile mai târziu, pe 24 ianuarie 1862, adunarile Moldovei si Tarii Românesti, reunite în sedinta comuna, au proclamat orasul Bucuresti drept capitala a întregii tari.
De la acea data Principatul Moldova si-a încetat existenta.
     Observam ca in toata perioada s-a impus ca dinastie doar Ghica, care a impartit puterea cu "Ocupatia Rusa".
Desi au incercat sa se impuna mai multe familii nobile grecesti si române, s-a impus doar familia Ghica.
Scaderea puterii turcesti se observa din desele ocupatii rusesti. Declinul imperiului turcesc era evident caci ,desi erau oficial stapani in Moldova, incercau sa-si impace rivalii imperiali rusi si austrieci pe seama Moldovei.