De ce am renuntat la religie?! de Anonim publicat la 08.11.2012
De ce am renuntat la religie?!
     Am intrat in viata asta liber. Cei ce m-au primit aici, plini de iubire sincera, m-au modelat conform adevarului lor. Dar ei nu erau liberi, deci nu cunosteau adevarul. Eu, insa da. Pentru ca eram liber, desi nu o stiam, nu o exprimam. In starea mea de copil, dincolo de orice ritual, dincolo de orice cultura, de orice religie, de orice forma de manifestare, traiam bucuria de a fi in fiecare clipa.

     Parintii, bunicii, statul, biserica, scoala, media si toti ceilalti au inceput sa traga de mine in toate partile, fiecare dorindu-si altceva de la mine si proiectandu-ma altfel decat eram, in esenta-mi.

     Pana la 7 ani m-au usurat de cele mai de pret bunuri interioare: inocenta, comunicarea nemijlocita cu divinitatea launtrica, starea de a fi pur si simplu, fara asteptari, planuri, roluri.
Nu spun ca este bine sau e rau. Este ceea ce este. Si este splendid ca este asa, pentru ca altfel, eu nu as fi asa.

     “Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi” “De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in Imparatia cerurilor”.
     Bun. Invatatura crestina. Pur si simplu magic. Si cand spun magic, spun magic, in sensul de incredibil, fascinant, extraordinar, de poveste.
Asta este, pentru mine, invatatura lui Isus.
Acele pilde, povestioare pline de talc ce sintetizeaza tot ce ai nevoie sa stii pentru eliberare nu sunt oare niste forme de a ne intoarce la starea de copil interior, care stie ca traieste de fapt intr-o poveste, un vis, o plutire continua si ca totul este perfect?
Si cand spune Iisus “de nu va veti intoarce…” nu spune de fapt ca am plecat catre uitare?
Cum sunt copiii? Au vreun program fix? Vreun ritual? Spun ceva? Fac ceva?

     Pruncii privesc cu ochii lor mari totul in jur, neschitand nici o expresie. Ei doar privesc. Nu se inchina, nu fac matanii, nu gandesc, ci doar traiesc si… iubesc din starea lor de unime cu tot ceea ce este, totul.

Si acum sa trecem la religia ortodoxa.
La normele de implementare a cuvantului lui Dumnezeu dupa care traiau cei ce locuiesc in spatiul in care am intrat si eu in viata.
Religia ortodoxa este ceea ce o parte din actorii acestei mari piese folosesc ca si practica spirituala pentru a ajunge la desavarsire.
    
Se spune ca pomul bun se cunoaste dupa roadele sale. Si religia crestina a dat roade, asta e clar, cu pleiadele sale de sfinti.
Dar, daca privim acum, vedem ca cei care o reprezinta nu se comporta prea christic cu ceilalti oameni care aleg alte cai.
Nu iubesc pe toata lumea, precum a spus insusi Dumnezeu intruchipat in Iisus.
Cat despre roadele sale, sunt convins ca apar, insa cel putin nu sunt vizibile in cadrul vietii acesteia, “de mir”, in care traim noi.

     Orientarea actualei biserici ortodoxe este catre “a nu face aia si aia, a nu pacatui”, este catre non-ecumenism, este catre profetii, catre frica de a nu fi judecati.
Or, Iisus a venit din si pentru iubire, pentru traire, pentru non-gandire.
Il recunosc, il iubesc si ii multumesc lui Dumnezeu manifestat deplin in Iisus, dar asta nu inseamna ca trebuie sa actionez conform actualelor ritualuri ce merg pe “nu asa”, punand atentia pe ce sa nu faci, nu pe ce sa faci, efectiv.
Ii admir pe calugarii minunati pe care i-am vazut pe Sfantul Munte Athos, dar profetiile fatidice si orientarea tuturor enoriasilor catre starea de “vierme neputincios” pe care sunt obligati sa si-o recunoasca nu imi este benefica.
Pentru ca ma face sa ma judec pe mine, ca si fiinta vie.
Si nu eu m-am creat. Ci Dumnezeu.
A-i judeca creatia inseamna a-L judeca si pe El.
Iar asta mi se pare o aroganta mai mare decat presupusa lipsa de smerenie, de nu a ma vedea mic, neputincios.
Prin mine curge viata daruita de divinitate. Fara ea, as disparea instant.
Si, de voi reusi sa pastrez aceasta pretuire sincera a ceea ce Dumnezeu a creat, voi trece in nefiinta impacat.

     Si, de vom privi ca niste observatori (adica neidentificati deloc cu actorul ce joaca un rol sau altul) lucrurile, putem observa ca toate religiile nu sunt decat sisteme prin care sa ajungi la divinitate.
Sunt degete ce arata catre luna, dar nu sunt luna insasi.
Sunt harti ce descriu teritoriul, dar nu sunt teritoriul insusi.
Sunt lunete prin care poti vedea soarele, dar nu sunt soarele insusi.
De aceea, a ramane in cadrul ritualisticii de orice fel, inseamna a ma opri la o icoana, fara a ma uni cu esenta pe care o simbolizeaza.

     Cat despre noul pamant…
Simtim, dincolo de semnele de agitatie exterioara ale acestei lumi, dincolo de premonitiile si toate fricile induse de media, ca ceva inauntrul fiintei noastre creste tot mai mare.
Ca un numar tot mai mare descopera ca sunt actori si ca isi pot schimba rolurile de victime sau agresori in cele de oameni cu O mare.
Ca tot mai multi dintre noi incep sa fie sinceri cu ei insisi, ascultandu-si chemarea launtrica de a descoperi Adevarul.
Ca tot mai multi dintre noi descopera ca inchisorile simturilor in care ne tinem prizonieri pot fi deschise. Ca timpul acesta creste.
De aceea, am creat acest spatiu in care ce este benefic trezirii noastre la o viata noua, dedicata bucuriei de a fi, sa fie scos la iveala.

     Stim ca nu detinem noi adevarul absolut, dar stim ca exista adevar in tot ce ne inconjoara.
De aceea, am decis sa cream acest spatiu de exprimare a ceea ce simtim ca poate fi util celor ce sunt pe calea catre ei insisi.
Ne vom folosi de intuitie, de traditie si, de veti simti, si de voi, oameni noi pentru a crea acest nou pamant.
Un spatiu natural si liber de asteptari, de prejudecati, de reguli, de cutume, in care toti cei sinceri in inima lor sunt bineveniti sa faca schimb de scurtaturi.
articol preluat de la www.noulpamant.ro