Jucaria de Anonim publicat la 17.03.2013
Jucaria
     De necrezut, daca ar fi putut cineva sa stranga toate aceste materiale cap-la-cap si sa le in intreaga lume pentru informare cred ca altul ar fi fostul destinul natiunilor si al oamenilor acestei planete... nu este tarziu nici acum!... Este extraordinar materialul mai ales ca vine din culisele politicii americane si de la persoane avizate care au trait acele momente istorice...
Cand ma gandesc ca Istoria noastra abunda de atatea enormitati si ca de fapt realitatea a fost alta...
Pe zi ce trece citind toate aceste materiale, care parvin pe calea internetului, ma gandesc ce va urma in intreaga lume(pentru ca exista o nemultumire crescanda vis-a-vis de acest fenomen si toti "il discuta pe la colturi" nemultumiti...si aceasta "criza" tot din cauza lacomiei lor a fost regizata si pusa in scena diabolic).
Din pacate, nici o istorie nu spune adevarul, care concentrat ar putea sa sune astfel:
“Sionismul, comunismul sau nazismul sunt notiuni cu radacina comuna care permit unor grupuri restranse acapararea de puteri mai mari decat sunt ele capabile sa controleze, ceeace duce automat la acumulari de potential exploziv urmate inevitabil de cataclisme sociale.
Numai ca intotdeauna, partea rea a acestor cataclisme, moartea, suferintele si saracia sunt suportate de oamenii simpli (inclusiv evreii), straini de masinatiile celor aflati la butoanele puterii.
Si tot intotdeauna, atunci cand cred ca L-au depasit pe Dumnezeu, profitorii se prabusesc, caci moartea este rasplata lor.
Ce urmeaza nu mai este obiectul istoriei.”
Au existat si evrei care au spus adevarul.
Articol preluat din revista Lumea nr. 7/2010
     Discurs tinut de Benjamin H. Freedman, consilierul presedintelui W. Wilson, in 1961
Aici, in Statele Unite, sionistii si coreligionarii lor detin un control total asupra guvernului nostru. Din foarte multe motive (prea multe si prea complexe pentru a le analiza acum), sionistii si coreligionarii lor conduc aceste State Unite, precum niste monarhi absoluti ai acestei tari.
Veti putea, evident, considera ca este o afirmatie foarte vaga, dar permiteti-mi sa va descriu ce s-a petrecut in timp ce noi dormeam.
Ce s-a petrecut?
Intai s-a petrecut primul razboi mondial, care a izbucnit in 1914. Mai sunt putini oameni de varsta mea care-si amintesc lucrul acesta.
Acest razboi a fost purtat intr-o tabara de catre Marea Britanie, Franta si Rusia, si, in cealalta tabara, de catre Germania, Austro-Ungaria si Turcia.
In doar doi ani, Germania practic castigase acel razboi: nu doar „de iure”, ci chiar „de facto”.
Submarinele germane, care au fost o surpriza pentru intreaga lume, nimicisera toate convoaiele din Atlantic.
Marea Britanie ramasese fara munitii pentru soldatii ei, cu alimente doar pentru o saptamana, dupa care a urmat foametea.
In aceeasi perioada, armata franceza era zguduita de rebeliuni. Francezii pierdusera 600 000 de tineri pe Somme, in timpul defensivei de la Verdun.
Armata ruseasca inregistra dezertari masive, oamenii isi luau jucariile si plecau acasa; rusii nu-l iubeau pe Tar.
Armata italiana era si ea pe cale de a se prabusi.
Nu se trasese un singur foc pe teritoriul Germaniei. Niciun singur soldat inamic nu trecuse frontiera in Germania.
Si, cu toate acestea, Germania era cea care oferea Angliei conditiile pacii. Germania oferea Angliei o pace negociabila pe care juristii o numesc „status quo ante basis”. Aceasta inseamna „sa dam razboiul deoparte si sa consideram totul asa cum a fost inainte ca razboiul sa inceapa”.
Deci Anglia, in vara lui 1916, incepuse sa analizeze aceste propuneri si inca in mod serios. Nici nu prea avea de ales. Era una din doua: sa accepte o pace negociabila, pe care Germania o oferea cu generozitate, sau sa continue un razboi inutil pana la nimicirea totala.
     In timp ce aceste evenimente aveau loc, sionistii din Germania (care-i reprezentau de fapt pe sionistii din estul Europei) au mers la Ministerul de razboi britanic si – aici voi fi foarte laconic pentru ca povestea este lunga, dar am toate documentele care dovedesc afirmatiile mele – au spus: „Uitati cum stau lucrurile: inca mai puteti castiga acest razboi. Nu trebuie sa va predati.
Veti putea castiga acest razboi, daca Statele Unite ar deveni aliatii vostri”.
La vremea respectiva Statele Unite nu erau implicate in razboi. Eram proaspeti, eram tineri, eram bogati, eram puternici.

     Sionistii au spus Angliei:„Va garantam ca vom aduce Statele Unite in acest razboi ca aliat al vostru, sa lupte de partea voastra, cu conditia sa ne promiteti Palestina pentru dupa victorie”.
Cu alte cuvinte, ei facusera urmatorul targ: „Vom aduce SUA in razboi ca aliat al vostru. Pretul pe care trebuie sa-l platiti este Palestina, dupa ce anihilati Germania , Austro-Ungaria si Turcia”.
Anglia avea tot atata drept sa promita cuiva Palestina, asa cum SUA ar fi avut dreptul sa promita, de exemplu, Japonia Irlandei, pentru vreun motiv oarecare.
     Este absolut absurd ca Marea Britanie, care nu a avut niciodata vreo legatura sau vreun interes sau vreun drept asupra a ceea ce se numea Palestina, sa foloseasca aceasta tara precum moneda de schimb oferita sionistilor pentru serviciul lor de a aduce SUA in razboi.
Cu toate acestea Marea Britanie a facut aceasta promisiune sionistilor, in octombrie 1916.
Si, la putin timp dupa acest moment – si nu stiu cati dintre dumneavoastra isi mai amintesc – Statele Unite, care erau in cvasi-totalitate pro-germane, au intrat in razboi impotriva Germaniei, de partea Marii Britanii.
Am afirmat ca SUA erau in cvasi-totalitate pro-germane, deoarece ziarele americane erau controlate de evrei, bancherii americani erau evrei si, in general, mass-media americana apartinea evreilor; iar ei, acesti evrei, erau pro-germani. Erau pro-germani, deoarece foarte multi dintre ei proveneau din Germania si doreau sa vada o Germanie care-l va distruge pe Tar. Evreii nu-l iubeau pe Tar si nu doreau sa vada Rusia castigand razboiul.
Acesti bancheri evrei-germani, precum Kuhn Loeb si alte banci celebre americane refuzasera sa finanteze Anglia sau Franta, chiar si cu un dolar. Ei au stat deoparte spunand:„Cata vreme vedem Franta si Anglia aliate cu Rusia – nici un cent!”
In schimb, acesti bancheri au pompat bani in Germania, luptand in acest mod alaturi de Germania, in speranta de a vedea Rusia ingenunchiata si Tarul anihilat.
Acum, aceiasi evrei, cand au vazut nesperata posibilitate de a obtine Palestina, au mers in Anglia si au facut acest targ.
Si, la vremea respectiva, aceasta a dus o schimbare totala de atitudine, exact ca un semafor care trece de pe rosu pe verde.
Dupa ce toate ziarele americane fusesera pro-germane, explicand despre dificultatile intampinate de catre Germania in razboiul dus impotriva Angliei, deodata, pentru aceleasi ziare, germanii nu mai erau buni. Germanii erau ticalosi. Germanii erau numiti „huni”. Germanii executau surori ale Crucii Rosii. Germanii taiau mainile bebelusilor.
La putin timp dupa acest moment, Woodrow Wilson a declarat razboi Germaniei.
Sionistii din Londra au telegrafiat in SUA judecatorului Louis Bradeis (de la Curtea Suprema de Justitie), spunandu-i: „Du-te acum si fa presiuni asupra presedintelui Wilson . Noi obtinem de la Anglia ce dorim. Acum e randul tau sa faci presiuni asupra presedintelui Wilson sa aduca in razboi Statele Unite”.
Iata cum au intrat in razboi Statele Unite ale Americii.
America nu avea niciun interes in acel razboi. Pentru contextul Primului Razboi Mondial, nu a existat niciun sens ca America sa fie implicata in acel razboi.
     Dupa ce noi, americanii, am intrat in razboi, sionistii au mers in Marea Britanie si au spus: „Ei bine, noi ne-am indeplinit obligatiile din acord. Hai acum sa vedem ceva scris care sa ne arate ca veti respecta targul si ca ne veti da Palestina dupa razboi”.
Ei atunci nu stiau daca razboiul va mai dura un an sau zece ani. Asa ca s-au gandit sa conceapa „o chitanta”. Iar „chitanta” a luat forma unei scrisori, care a fost insa redactata intr-un limbaj foarte criptic, astfel incat lumea sa nu-si poata da seama despre ce e vorba.
Aceasta scrisoare a fost denumita Declaratia Balfour.
Declaratia Balfour nu era deci decat promisiunea Marii Britanii de a plati sionistilor pretul efortului lor de a aduce SUA in razboi.
     De aici au inceput necazurile. Statele Unite au intrat in razboi. Statele Unite au strivit Germania. Cand razboiul a luat sfarsit si germanii au mers la Paris pentru Conferinta de Pace, acolo se aflau 117 evrei: era delegatia condusa de catre Bernard Baruch.
Eu am fost acolo: e normal deci ca stiu.
Ce s-a intamplat apoi?
Evreii, in cadrul Conferintei de Pace, in timp ce taiau in felii Germania si imparteau bucati Europa natiunilor care aveau si ele pretentii, au spus: „Ce-ar fi sa ni se dea noua Palestina?”
Dupa care au scos in public, in fata germanilor (care nu stiau nimic), Declaratia Balfour.
Si, in acea clipa, germanii au inteles ca fusesera invinsi si obligati sa plateasca inspaimantatoarele reparatii de razboi, numai din cauza faptului ca sionistii dorisera Palestina si fusesera decisi sa o obtina, prin orice mijloace.
     Evenimentele acestea ne conduc la un alt punct interesant al istoriei.
Cand germanii au realizat ce se petrece, au fost evident indignati.
Trebuie precizat ca, pana in acel moment, in nici o tara a lumii, evreii nu erau mai confortabil instalati decat in Germania. Era acolo domnul Rathenau – un personaj la fel de important in finantele si industria Germaniei cum era Bernard Baruch la noi. Era domnul Balin, care detinea doua mari linii maritime – North German Lloyd’s si Hamburg-American Lines. Era domnul Bleichroder, bancherul familiei Hohenzollern. In Hamburg era familia de evrei Warburg, detinatori ai celor mai mari banci comerciale ale lumii.
Evreii traiau foarte bine in Germania, fara indoiala.
Deci germanii au avut tot dreptul sa gandeasca: „Iata, intr-adevar, tradare!”
Fusesera asa de draguti cu ei: din 1905 incoace, dupa ce prima revolutie comunista esuase in Rusia si evreii trebuisera sa fuga de acolo, toti luasera calea Germaniei. Iar germanii le oferisera azil. Germanii i-au tratat cu respect. Si acum evreii vandusera Germania , doar pentru motivul ca doreau Palestina, pentru a crea acolo „un stat evreu”.

     Nahum Sokolov, precum si toate marile personalitati de care stiti ca sunt legate azi de sionism, in 1919, 1920, 1921, 1922 si 1923, au scris in toate articolele lor (si presa era plina de afirmatiile lor) ca sentimentul antievreiesc din Germania a aparut numai dupa ce poporul german a aflat de interventiile evreiesti in scopul aducerii in razboi a Statelor Unite, insisi evreii au recunoscut acest lucru.
Antievreismul german nu a aparut din cauza ca germanii, in 1919, au descoperit ca un pahar cu sange de evreu e mai gustos decat Coca-Cola sau berea müncheneza. Nu era, in plus, nici vorba de un resentiment religios. Era ceva totalmente politic. Era ceva totalmente economic. Orice, dar nu religios. Nimanui nu-i pasa, in Germania de atunci, de faptul ca evreul merge acasa, trage storurile si spune „Shema’Israel” in loc de „Tatal Nostru”.
     Resentimentele evreiesti mereu crescande in Germania interbelica nu s-au datoratdecat unui lucru: germanii ii considerau pe evrei raspunzatori de inspaimantatoarea lor infrangere militara.
Iar primul razboi mondial a fost pornit impotriva Germaniei fara nici un motiv de care Germania sa fie responsabila.
Germanii nu aveau nici o vina decat una: vina de a avea succes.
Germanii creasera o flota puternica, germanii creasera comertul mondial.
Nu trebuie sa uitam ca, pe vremea Revolutiei Franceze, Germania era constituita din 300 de orase-stat, principate, ducate si asa mai departe. 300 de entitati politice separate.
Iar aceste entitati, pe timpul lui Napoleon si Bismarck , au fost reunite intr-un stat unic.
Pentru ca, in urmatorii 50 de ani, Germania sa devina una dintre marile puteri ale lumii.
Marina germana rivaliza cu cea a Marii Britanii; comertul si afacerile germane erau de talie mondiala; Germania surclasa pe oricine; Germania producea produsele cele mai bune.
Si care a fost rezultatul acestor lucruri?
O conspiratie intre Anglia, Franta si Rusia, pentru a o demola.
Nu exista un singur istoric pe lumea aceasta care sa gaseasca motivul plauzibil pentru care aceste trei state au decis sa stearga Germania de pe harta, din punct de vedere politic.
     Sa revenim la situatia de dupa primul razboi mondial.
Dupa ce descoperisera ca evreii purtau vina infrangerii tarii lor, resentimente puternice s-au dezvoltat in germani.
Dar niciun fir de par de pe capul vreunui evreu nu a fost atins.
Profesorul Tansill de la Universitatea Georgetown (care a avut acces la multe documente de la Departamentul de Stat) citeaza un raport semnat Hugo Schonfedt, un evreu trimis de catre Cordell Huli, in 1933, in Germania, ca sa inspecteze asa-zisele lagare de detinuti in perfecta stare de sanatate si pline de comunisti. E drept, multi dintre ei erau evrei, dar aceasta pentru ca, intamplator, la vremea respectiva, circa 98% din comunistii Europei erau evrei. Tot in acele lagare se mai aflau si preoti, si ministri, si masoni, toti banuiti de afiliatii internationale.
     Acum, niste rapeluri istorice necesare:
in 1918-1919, comunistii au preluat puterea in Bavaria , pentru cateva zile. Rosa Luxemburg si Karl Liebknecht si alti evrei au reusit sa preia puterea guvernamentala pentru trei zile.
De fapt Kaiserul, cand a incheiat razboiul, a fugit in Olanda, deoarece banuia ca cei ce vor prelua puterea in Germania vor fi comunistii si ca el va fi executat, asa cum patise Tarul. Asa ca si-a cautat refugiu in Olanda.
Apoi insa, dupa ce amenintarea comunista in Germania a fost anihilata, evreii au incercat sa reintre in vechile posturi, iar germanii au inceput sa lupte impotriva lor in toate modurile, dar fara sa se atinga de vreun fir de par al vreunui evreu german.
Lupta de atunci a germanilor impotriva evreilor era similara cu lupta noastra impotriva delincventilor de pe vremea Prohibitiei. Nu era deci o lupta cu pistoale.
Si, nu uitati, la acea vreme existau intre 80 si 90 milioane de germani contra a numai 460 000 evrei. Numai 0,5% din populatia Germaniei era evreiasca.
Si, cu toate acestea, evreii erau cei care controlau presa, precum si cea mai mare parte a economiei germane (actionasera in momentul prabusirii marcii si practic cumparasera tot ce se putea cumpara).
     Evreii au incercat sa ascunda acest lucru: tradarea poporului german si adevarata cauza a resentimentelor germanilor.
Germanii au demarat actiuni impotriva evreilor, organizand o discriminare globala. Practic evreii au fost indepartati din structurile nivelurilor sociale.
Dupa o vreme, evreii lumii au organizat o conferinta la Amsterdam . In iulie 1933, evrei din toate colturile lumii s-au reunit in acest oras. Si acei evrei au spus Germaniei: „Il concediati pe Hitler si instalati fiecare evreu in postul pe care-l detinea, fie el comunist sau nu. Nu ne puteti trata asa. Noi, evreii lumii, lansam aici acest ultimatum impotriva voastra!”
Va puteti imagina ce au raspuns germanii…
     Ce au facut in aceasta situatie evreii?
Dupa ce Germania refuzase sa se predea ultimatumului evreimii mondiale, lucrarile Conferintei de la Amsterdam au fost intrerupte si Samuel Untermeyer, seful delegatiei americane si presedinte al conferintei, a revenit in SUA!
Aici el a mers de pe vapor direct la studiourile de radio CBS, de unde a rostit urmatoarele cuvinte:
„Evreii lumii declara azi razboi sfant impotriva Germaniei. Ne aflam din aceasta clipa angajati intr-un conflict sacru impotriva germanilor. Si ii vom infometa pana se vor preda. Vom organiza un boicot mondial impotriva lor. Si aceasta ii va distruge, deoarece ei depind de comertul mondial in cadrul afacerilor de export”.
Era o realitate: doua treimi din alimentele necesare, Germania trebuia sa le importe, pe baza a ceea ce Germania exporta. Implicit deci, fara export doua treimi din germani ar fi pierit de foame.
In aceasta declaratie, tiparita in New York Times, pe 7 august 1933, Untermeyer mai declara, cu indrazneala: „Acest boicot va fi autoapararea noastra. Chiar presedintele Roosevelt ne-a recomandat aceasta metoda, in cadrul lui National Recovery Administration”.
     Va reamintesc ca aceasta era entitatea apartinand de programul New Deal si care putea declara, in context juridic, un stat apt de a fi boicotat economic.
Imediat s-a instalat boicotul economic mondial al Germaniei, un boicot atat de asiduu, incat pe niciun raft de magazin al lumii nu mai puteai gasi un produs avand inscriptionat Made in Germany.

     Un membru al conducerii retelei de magazine Woolworth mi-a marturisit ca, atunci, au trebuit sa arunce in rau farfurii si ceramica germana in valoare de milioane de dolari. Magazinele cu marfa germana erau, la randul, lor boicotate si cetatenii pichetau cu pancarte pe care scria „Hitleristii!” sau „Asasinii!”
Intr-un magazin Macy (retea condusa, paradoxal, de familia evreiasca Strauss), o femeie a gasit o pereche de ciorapi vechi de 20 ani, cu eticheta Made in Germany. Imediat magazinul a fost boicotat si pichetat de sute de cetateni cu pancarte antihitleriste.
     In timp ce acestea se petreceau in lume, repet, in Germania nimeni nu se atinsese de un fir de par al vreunui evreu. Nu exista suferinta in randul evreilor. Nu exista foamete. Nu erau crime. Nimic.
Evident, germanii au spus: „Cine sunt aceste persoane care declara boicot impotriva noastra si ne aduc oamenii in somaj si ne fac sa ne inghete industria?! Cine sunt ei, ca sa ne faca asa ceva?!”.
Erau evident indignati. Unii au inceput sa picteze zvastici pe magazinele evreilor. Lucru normal.
De ce s-ar fi dus un german sa-si dea banii unui proprietar de magazin din aceeasi etnie cu cei care ii infometau tara prin embargoul mondial, pentru a face Germania sa ingenuncheze si apoi sa vina sa-i dicteze cine sa fie premierul sau cancelarul?
Era ridicol. Boicotul mondial a mai continuat ceva timp.
Dar, de-abia in 1938, cand un tanar evreu polonez a impuscat un diplomat german in ambasada Germaniei din Paris , germanii au devenit intr-adevar duri cu evreii din Germania.
Astfel au aparut vitrinele sparte si luptele de strada si tot ce cunoastem.
     Acum, cu toate ca nu-mi place cuvantul «antisemitism» (pe care-l consider un nonsens), dar dumneavoastra va spune ceva, il voi utiliza in continuare.
Dupa cum vedem, supremul motiv pentru care in Germania a explodat antisemitismul si resentimentele impotriva evreilor era responsabilitatea lor pentru izbucnirea primului razboi mondial si boicotarea mondiala a Germaniei.
Si, in final, se vede ca ei deveneau autorii celui de-al doilea razboi mondial, pentru ca deja lucrurile nu mai puteau fi controlate si era absolut necesar ca germanii si evreii sa-si incruciseze sabiile intr-un razboi care avea sa decida odata pentru totdeauna cine va supravietui si cine va pieri.
     In acea perioada, traiam in Germania si stiam ca germanii decisesera ca Europa urma sa fie sau crestina sau comunista; nu exista cale de mijloc.
Si germanii se decisesera: aveau sa incerce sa mentina o Europa crestina, pe cat posibil. Si au inceput reinarmarea.
     In noiembrie 1933, SUA au recunoscut oficial Uniunea Sovietica. URSS devenea foarte puternica, iar Germania si-a dat seama ca, „daca nu suntem puternici, curand vine si randul nostru”.
Asa cum azi, in America , spunem „daca nu suntem puternici, curand vine si randul nostru”. Iar guvernul nostru cheltuieste 84 miliarde de dolari pentru aparare.
Si aparare impotriva cui?
Aparare impotriva a 40 000 de mii evrei care au luat puterea la Moscova, dupa care, prin varii metode, au obtinut comanda in atatea tari ale lumii.
Ce putem face noi, azi, in pragul celui de-al treilea razboi mondial?
Daca actionam rapid, poate salvam niste vieti care ar putea fi ale fiilor nostri. Fiii dvs. ar putea fi chiar in seara aceasta chemati sub arme si dvs. nu stiti, asa cum englezii nu au stiut in 1916, in Londra, ca sionistii faceau un targ cu cabinetul de razboi britanic, pentru a le trimite cei mai buni copii sa moara intr-un razboi absurd ca toate razboaiele.
Dar cine a stiut de asta in SUA, la vremea respectiva? Nimeni. Nimanui in SUA nu i se permitea sa stie asta.
Dar cine a stiut sigur? Presedintele Wilson a stiut. Colonelul House a stiut. Alti oameni din interior au stiut.
Ma intrebati daca eu am stiut?
Ceva idei aveam, pentru ca eram omul de legatura al lui Henry Morgenthau Sr., in 1912, in timpul campaniei in care Wilson a fost ales, si circulau zvonuri prin birouri la vremea aceea.
Eram omul de incredere al lui Morgenthau, care era presedintele Comitetului de finantare, eram omul de legatura intre el si Rollo Wells, trezorierul.
Deci am asistat la sedintele lor, cu presedintele Wilson in capul mesei.
Toti ceilalti erau acolo si ii auzeam cum il bombardeaza pe presedinte cu chestiunea impozitelor si a situatiei grave a lui Federal Reserve Bank si ii auzeam cum il indoctrineaza pe presedintele nostru cu teorii sioniste.
Judecatorul Brandeis si presedintele erau acolo si vorbeau, ii vad si acum, aproape unul de altul, la fel de lipiti ca degetele unei maini.
Presedintele Wilson, cand venise la discutii sa afle despre ce este vorba, era la fel de nestiutor ca un nou-nascut.
Asa am fost noi, americanii, atrasi in primul razboi mondial, in timp ce dormeam cu totii. Ne-am trimis copiii in Europa, pentru a fi macelariti!
     Dumneavoastra stiti ce fac evreii de Ziua Iertarii, care credeti ca este asa de sacra pentru ei?
Eu stiu, pentru ca am fost unul din ei. Ceea ce spun nu este din auzite. Sunt aici sa va prezint fapte.
In Ziua Iertarii, ca evreu, intri in sinagoga si rostesti o ruga, singura ruga care te obliga sa ramai in picioare.
Aceasta ruga scurta se repeta de trei ori: ea se numeste Kol Nidre.
Ruga se refera la un acord pe care-l faci in clipa aceea cu Atotputernicul Dumnezeu, in sensul ca orice promisiune, declaratie sau juramant pe care-l vei face in urmatoarele 12 luni sa fie nul si neavenit.
Juramantul nu va fi juramant; promisiunea nu va fi promisiune. Acestea nu vor avea nici o valoare
.
Cu atat mai mult, Talmudul reaminteste evreului ca ori de cate ori face o promisiune sau un juramant, sa nu uite ca legamantul facut sub Kol Nidre, de Ziua Iertarii, il scuteste de respectarea lor.

     Deci, cat de mult ne putem noi baza pe loialitatea evreilor?
Ne putem baza pe loialitatea lor la fel de mult cat s-au bazat germanii pe loialitatea lor, in 1916.
Si, fara indoiala, noi, americanii, vom avea aceeasi soarta pe care au avut-o germanii, si din aceleasi motive.
Benjamin H. Freedman
     Benjamin H. Freedman a fost una dintre cele mai uimitoare, dar si contradictorii personalitati ale secolului trecut.
Nascut in 1890, acesta a fost un om de afaceri evreu de succes in New York City, fiind principalul actionar al companiei Woodbury Soap.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, a intrerupt contactul cu organizatiile evreiesti si si-a petrecut restul vietii cheltuind o mare parte din averea sa evaluata la cel putin 2,5 milioane dolari, pentru a prezenta opiniei publice structurile de putere ale evreilor care dominau Statele Unite.
De aceea marturiile sale sunt extrem de valoroase, deoarece provin chiar din interiorul celor mai inalte nivele ale organizatiilor evreiesti si masinatiunilor acestora puse la cale pentru a-si castiga si mentine puterea asupra natiunii americane.
Freedman a lucrat alaturi de Bernard Baruch, Samuel Untermeyer, Woodrow Wilson, Franklin Roosevelt, Joseph Kennedy, John F. Kennedy si multe alte personalitati de vaza ale societatii americane.
Discursul pe care l-am redat cititorilor nostri a fost tinut in 1961, la Hotelul Willard din Washington DC , si publicat la acea vreme de Commori Sense.
Despre actualitatea mesajului sau nu e cazul sa va convingem. E suficient sa parcurgeti cu atentie discursul sau.
Prelucrare de Karen Miller
sursa: sfatuitoarea.blogspot.ro