Mindrie si Prejudecata - Partea III de Jane Austen publicat la 22.04.2013
Mindrie si prejudecata - ParteaIII
     Capitolul X
     Ziua trecu cam tot cum trecuse si cea dintii.
Doamna Hurst si domnisoara Bingley petrecura, in cursul diminetii, citeva ore cu bolnava care continua, desi incet, sa se refaca; iar seara, Elizabeth se alatura grupului din salon. Totusi masa de "100" nu mai aparu.
Domnul Darcy scria o scrisoare, iar domnisoara Bingley, stind linga el, il privea cum scrie si-i sustragea mereu atentia cu mesaje pentru sora lui.
Domnul Hurts si domnul Bingley jucau pichet, iar doamna Hurst le urmarea jocul.
Elizabeth se apuca sa brodeze ceva si se amuza destul de bine, observind cele ce se petrecea intre domnul Darcy si domnisoara Bingley.
Neintreruptele ei laude, cind pentru caligrafia lui, cind pentru rindurile lui drepte, cind pentru lungimea scrisorii, si perfecta indiferenta cu care erau primite aceste complimente faceau un dialog ciudat; si toate se potriveau, intocmai, cu parerea pe care o avea Elizabeth despre ei amindoi.
- Ce incintata va fi domnisoara Darcy sa primeasca o astfel de scrisoare!
Darcy nu raspunse.
- Scrieti neobisnuit de repede.
- Va inselati; scriu destul de incet.
- Ce multe scrisori aveti prilejul sa scrieti in cursul unui an, scrisori de afaceri, de asemeni! Ce odioase cred ca sint!
- Mare noroc deci ca ele cad in sarcina mea si nu a dumneavoastra.
- Va rog, spuneti-i surorii dumneavoastra ca mi-e dor de dinsa.
- La rugamintea dumneavoastra, i-am spus-o deja o data.
- Ma tem ca nu sinteti multumit de pana dumneavoastra. Dati-mi voie sa v-o pregatesc eu, stiu sa pregatesc splendid pana de scris.
- Multumesc, dar intotdeauna mi-o pregatesc singur.
- Cum de reusiti sa scrieti atit de uniform?
El tacu
. - Spuneti-i surorii dumneavoastra ca sint incintata de progresul pe care-l face la harpa si, va rog, aduceti-i la cunostinta ca am ramas extaziata de micul si frumosul ei model pentru masuta si ca-l gasesc infinit superior celui facut de domnisoara Grantley.
- Imi ingaduiti oare sa amin extazul dumneavoastra pentru scrisoarea viitoare? Acum nu mai am loc sa-i fac cinstea cuvenita.
- Oh! Nu are nici o importanta. O voi vedea pe domnisoara Darcy in luna ianuarie. Ii scrieti totdeauna scrisori atit de fermecatoare si de lungi, domnule Darcy?
- Da, ele sint in general lungi; daca sint sau nu fermecatoare intotdeauna, nu sint eu acela care s-o poata spune.
- Pentru mine e lege ca cineva care e in stare sa scrie cu usurinta o scrisoare lunga nu poate sa scrie prost.
- Complimentul acesta nu merge pentru Darcy, Caroline, interveni fratele ei, caci el nu scrie usor.
Isi alege cu prea mare grija cuvintele; nu este asa, Darcy?
- Felul meu de a scrie se deosebeste mult de al tau.
- Oh! exclama domnisoara Bingley, Charles scrie in modul cel mai neglijent cu putinta. Jumatate din cuvinte nu le scrie deloc, iar restul le mâzgaleste.
- Ideile imi curg atit de repede, incit nu am timpul sa le exprim; si, din cauza asta, adeseori, scrisorile mele nu transmit nici o idee celor carora le scriu.
- Modestia dumneavoastra, domnule Bingley, spuse Elizabeth, dezarmeaza, fireste, reprobarea.
- Nimic nu este mai inselator, spuse Darcy, decit falsa modestie. Ea inseamna adesea neglijenta in opinii si, uneori, lauda indirecta.
- Si in care dintre aceste doua intra ultima mea neinsemnata proba de modestie?
- Lauda indirecta, caci te mindresti cu defectele tale la scris, deoarece esti convins ca ele provin dintr-o rapiditate de gindire si neglijenta in transpunere care, daca nu e de admirat, este - crezi tu - deosebit de interesanta. Capacitatea de-a face ceva cu rapiditate este intotdeauna pretuita de cel care o are si care adesea nu da nici o atentie imperfectiunii executiei. Cind i-ai spus doamnei Bennet azi-dimineata ca, daca te-ai hotari vreodata sa pleci din Netherfield, ai face-o in cinci minute, ai vrut sa sune totul ca un panegiric, ca un elogiu pe care ti-l aduceai singur; totusi, ce gasesti atit de laudabil intr-o graba care poate lasa nefacute treburi foarte importante si care nu poate fi de real folos nici tie, nici nimanui?
- Ei! striga Bingley, asta e chiar prea de tot, sa-ti amintesti seara de toate nazbitiile spuse dimineata! Si totusi, pe cuvintul meu de cinste, am crezut ca e adevarat ceea ce am spus despre mine si asa cred si acum. Prin urmare, cel putin nu mi-am atribuit calitatea de om inutil grabit numai si numai pentru a ma lauda in fata doamnelor.
- Presupun ca asa ai crezut, dar nu sint deloc convins ca ai pleca atit de grabnic. Purtarea ta ar depinde de imprejurari, exact ca a oricaruia dintre oamenii pe care-i cunosc, si daca, in clipa cind ai incaleca, un prieten ti-ar spune: "Bingley, ar fi mai bine sa ramâi pina saptamina viitoare"', probabil ca ai face-o, probabil ca nu ai pleca; si daca ti-ar mai spune o vorba, s-ar putea sa mai ramii o luna.
- N-ati dovedit cu asta, interveni Elizabeth, decit ca domnul Bingley nu s-a pretuit indeajuns. Dumneavoastra l-ati laudat acum mai mult decit a facut-o el insusi.
- Va sint foarte recunoscator, spuse Bingley, pentru ca ati transformat cele spuse de prietenul meu intr-o pretuire adusa firii mele blajine. Ma tem insa ca dati lucrurilor o intorsatura la care acest domn nici nu s-a gindit; parerea lui despre mine ar fi mai buna daca, in imprejurarea pomenita, as refuza net si as da pinteni calului, gonind cit mai repede.
- Ar considera atunci domnul Darcy ca bruschetea primei dumneavoastra hotariri e compensata de incapatinarea cu care va tineti de ea?!
- Pe cuvintul meu, nu va pot explica acest lucru. Darcy trebuie sa spuna singur ce are de spus.
- Va asteptati acum sa justific pareri pe care va place sa le numiti ale mele, dar pe care nu le-am recunoscut niciodata ca atare. Luind totusi cazul ca fiind asa cum il prezentati dumneavoastra, nu trebuie sa uitati, domnisoara Bennet, ca am presupus ca prietenul care doreste intoarcerea celuilalt din drum si aminarea hotaririi lui de a pleca n-a facut decit sa-si exprime dorinta, i-a cerut aceasta fara un singur argument justificator.
- A ceda fara ezitare, simplu, la insistenta unui prieten nu are nici un merit in ochii dumneavoastra.
- A ceda fara a fi convins nu este un compliment pentru intelegerea nici unuia dintre ei.
- Imi pare, domnule Darcy, ca nu puneti pret pe inriurirea pe care o au prietenia si dragostea. Pretuirea pe care o ai pentru solicitant te poate adesea face sa-i indeplinesti cererea fara sa mai astepti argumente care sa te convinga. Nu vorbesc despre un caz anume, ca acela pe care l-ati imaginat dumneavoastra referitor la domnul Bingley. Poate ca ar fi mai bine sa asteptam sa se iveasca imprejurarea, inainte de a discuta libertatea lui de actiune. Dar in general si-n cazuri obisnuite, intre prieteni, cind unul dintre ei doreste ca celalalt sa schimbe o hotarire fara prea mare importanta, ati avea o proasta parere despre aceia care e de acord cu dorinta prietenului sau, fara sa astepte sa fie convins cu argumente?
- Nu ar fi cazul ca, inainte de a discuta aceasta tema, sa determinam, cu ceva mai multa precizie, gradul de importanta al cererii respective, precum si gradul de apropiere dintre prieteni?
- Oh, desigur, spuse Bingley, sa auzim tot, toate amanuntele; sa nu lasam deoparte inaltimea si grosimea lor comparativa, pentru ca acestea, domnisoara Bennet, au in discutie mai multa greutate decit va dati dumneavoastra seama. Va asigur ca, daca Darcy n-ar fi un om atit de mare si de falnic in comparatie cu mine, nu as avea pentru el nici jumatate din deferenta pe care o am. Va declar ca nu cunosc ceva mai oribil decit Darcy, in anumite imprejurari si in anumite locuri - acasa la el in special - intr-o seara de duminica in care nu are nimic de facut.
     Domnul Darcy zimbi; Elizabeth avu impresia ca se simtea jignit si de aceea isi stapini risul. Domnisoara Bingley fu foarte afectata de afrontul pe care il primise domnul Darcy si isi mustra fratele pentru absurditatile spuse.
- Vad ceea ce urmaresti, Bingley, ii spuse prietenul sau. Nu-ti plac discutiile si doresti s-o inabusi pe cea de acum.
- Poate ca nu-mi plac. Discutiile seamana prea mult cu disputele. Daca tu si domnisoara Bennet ati amina-o pe cea de fata pina ce voi iesi din camera, v-as ramine foarte indatorat; dupa aceea puteti spune despre mine tot ce vreti.
- Ceea ce doriti, spuse Elizabeth, nu reprezinta nici un sacrificiu din partea mea; iar domnul Darcy ar face mult mai bine sa-si sfirseasca scrisoarea.

     Domnul Darcy ii urma sfatul si se apuca indata de scris. Cind sfirsi, ceru domnisoarei Bingley si Elizabethei favoarea de a asculta putina muzica. Domnisoara Bingley se indrepta cu vioiciune spre pian si, dupa o politicoasa invitatie, adresata Elizabethei de a cinta prima, ceea ce aceasta refuza cu tot atita politete, dar mai hotarit, se aseza ea insasi.
Doamna Hurst cinta impreuna cu sora ei, si in timp ce ele erau ocupate in acest fel, Elizabeth, care rasfoia niste caiete de note de pe pian, nu putu sa nu remarce ce des se fixau ochii domnului Darcy asupra ei.
Ii venea greu sa presupuna ca ea putea constitui obiectul admiratiei unui barbat atit de important, dar era inca si mai ciudat ca el s-o priveasca pentru ca nu o placea.
In cele din urma, nu putu totusi sa-si inchipuie decit ca ii atrasese atentia deoarece, conform ideilor lui, era in ea ceva mai nepotrivit si mai de reprobat decit in oricare altul dintre cei prezenti.
Presupunerea aceasta nu o indurera. Domnul Darcy ii placea prea putin ca sa-i pese de aprobarea lui. Dupa citeva cintece indiene, domnisoara Bingley aduse o variatie cu un vioi cintec scotian si atunci domnul Darcy, apropiindu-se de Elizabeth, ii spuse:
- Domnisoara Bennet, nu va tenteaza foarte tare sa profitati de acest prilej pentru a dansa o Scotiana?
Ea surise, dar nu raspunse nimic. Oarecum surprins de tacerea ei, Darcy repeta intrebarea.
- Oh, v-am auzit, dar n-am putut hotari imediat ce raspuns sa va dau. Stiu ca doreati sa va spun "da" ca sa aveti satisfactia de a-mi dispretui gustul; dar mie imi face intotdeauna placere sa dejoc astfel de planuri si sa lipsesc oamenii de satisfactia unui dispret premeditat. M-am hotarât deci sa va spun ca nu doresc citusi de putin sa dansez o Scotiana si, acum, dispretuiti-ma, daca indrazniti.
- Cu adevarat, nu indraznesc.
     Elizabeth, care se asteptase sa-l fi jignit, ramase uluita de gentiletea lui; era insa in felul ei de a fi un amestec de dragalasenie si malitiozitate care o faceau incapabila de a jigni pe cineva; iar Darcy nu fusese in viata lui vrajit de o femeie, cum era acum de ea. Era cu adevarat convins ca, daca nu ar fi fost la mijloc inferioritatea rudelor ei, dinsul s-ar fi aflat oarecum in pericol.
Domnisoara Bingley vazuse sau banuia indeajuns pentru a fi geloasa, si marea ei ingrijorare pentru insanatosirea dragei sale prietene Jane era alimentata, intrucitva, de dorinta de a se vedea scapata de sora acesteia. Incerca adesea sa-l faca pe Darcy sa se dezguste de Elizabeth, vorbind despre presupusa lor casatorie si despre fericirea ce-l astepta intr-o asemenea alianta.
- Sper, ii spuse a doua zi, pe cind se plimbau impreuna printre boschete, ca atunci cind fericitul eveniment va avea loc, ii veti da soacrei dumneavoastra a intelege ce folositor este sa-si tina gura; si, daca puteti reusi, lecuiti-le pe fetele mai mici de a se tine dupa ofiteri. Si, daca-mi pot ingadui sa atac un subiect atit de delicat, incercati sa staviliti acel ceva minuscul, la limita dintre orgoliu si impertinenta, din firea doamnei dumneavoastra.
- Mai aveti si altceva sa-mi propuneti pentru fericirea mea conjugala?
- Oh! da! Dati ordin sa se atirne in galeria de la Pemberley portretele unchiului si matusii Philips. Puneti-le linga cel al unchiului dumneavoastra, fratele bunicului, judecatorul. Sint in aceeasi profesiune - stiti - numai pe pozitii diferite. Cit priveste portretul dragei dumneavoastra Elizabeth, nu incercati sa comandati vreunul; ce pictor ar putea oare izbuti sa redea frumusetea ochilor ei?
- Nu ar fi deloc usor sa le prinzi expresia; dar forma si culoarea si genele atit de minunate ar putea fi zugravite.
In clipa aceea se intilnira cu doamna Hurst si cu Elizabeth, care aparusera de pe o alta alee.
- N-am stiut ca aveti intentia sa faceti o plimbare, spuse domnisoara Bingley, destul de incurcata, de teama sa nu fi fost auziti.
- Ce urit ati procedat, raspunse doamna Hurst, disparind fara sa ne spuneti ca iesiti sa va plimbati! Apoi, luind bratul liber al domnului Darcy, o lasa pe Elizabeth sa mearga singura. Cararea era numai pentru trei persoane.
Domnul Darcy simti mojicia lor si spuse indata:
- Cararea nu-i destul de mare pentru noi toti. Am face mai bine sa trecem pe alee.
Elizabeth, insa, pe care n-o tragea deloc inima sa ramina cu ei, le spuse rizind:
- Nu, nu! Ramineti unde sinteti. Formati un grup incintator si apareti neobisnuit de avantajati. Pitorescul ar fi stricat prin interventia unui al patrulea. La revedere.
Fugi vesela de linga ei si, strabatind parcul, se bucura la gindul ca intr-o zi-doua va fi din nou acasa.
Jane se simtea destul de in putere si avea de gind sa iasa vreo doua ore din camera, spre seara.
     Capitolul XI
     Dupa masa, cind doamnele iesira din sufragerie, Elizabeth fugi la sora ei si, dupa ce o infofoli bine, o conduse in salon, unde fu intimpinata de cele doua prietene ale sale cu multe manifestari de bucurie; Elizabeth nu le mai vazuse niciodata atit de dragute ca in ceasul petrecut impreuna, inainte de aparitia domnilor.
Aveau o imensa capacitate de a conversa si erau in stare sa descrie cu precizie o petrecere, sa povesteasca cu mult umor o anecdota si sa faca haz de cunoscuti.
Cind insa aparura domnii, Jane disparu din centrul atentiei lor; in aceeasi clipa, ochii domnisoarei Bingley se intoarsera catre Darcy si, inainte ca acesta sa fi facut citiva pasi, ea si avu ceva sa-i spuna.
Acesta se adresa direct domnisoarei Bennet, felicitind-o cu politete; domnul Hurst se inclina si el usor, spunind ca era "foarte bucuros"; salutul lui Bingley fu insa plin de caldura si entuziasm.
A fost vesel si foarte atent cu ea. Prima jumatate de ora o petrecu atitind focul pentru ca Jane sa nu sufere din cauza schimbarii camerei; si, la dorinta lui, ea trecu de cealalta parte a caminului, ca sa fie mai departe de usa. Apoi, se aseza linga ea si aproape ca nu mai vorbi cu nimeni altul.
Elizabeth, brodind in coltul opus, urmarea totul incintata.
Dupa ceai, domnul Hurst ii reaminti cumnatei sale de masa de joc; zadarnic insa. Ea stia, din observatii personale, ca domnul Darcy nu voia sa joace, si domnul Hurst isi vazu refuzata chiar si dorinta direct exprimata. Domnisoara Bingley il asigura ca nu avea nimeni intentia sa joace si tacerea intregului grup parea sa-i confirme spusele. Domnul Hurst, prin urmare, nu avu altceva de facut decit sa se lungeasca pe una dintre canapele si sa adoarma.
Darcy lua o carte in mina. Domnisoara Bingley, la fel; iar doamna Hurst, tot jucindu-se cu bratarile si inelele sale, se amesteca din cind in cind in conversatia dintre fratele ei si domnisoara Bennet.
     Domnisoara Bingley era aproape tot atit de preocupata de progresul facut de domnul Darcy in lectura cartii lui, cit si de propria ei carte; ii punea tot timpul intrebari si se uita la pagina la care ajunsese el. Totusi, nu-l putu atrage intr-o conversatie; el ii raspundea doar la intrebari si continua sa citeasca.
In cele din urma, epuizata de incercarea de a se amuza cu cartea ce o alesese numai pentru ca era volumul al doilea al cartii pe care o citea el, casca lung si spuse:
- Ce placut este sa petreci o seara in acest fel! Va marturisesc ca, in cele din urma, nu exista bucurie mai mare decit cititul! Te saturi de orice, mult mai repede decit de o carte. Cind voi avea casa mea, voi fi nenorocita daca nu voi avea o biblioteca exceptionala.
Nimeni nu raspunse nimic. Ea casca din nou, zvirli cartea deoparte si isi roti ochii prin camera, cautind o alta distractie; cind il auzi pe fratele sau pomenindu-i domnisoarei Bennet de un bal, se intoarse brusc catre el si-i spuse:
- Apropo, Charles, te gindesti serios sa dai o serata la Netherfield? Te-as sfatui, inainte de a lua o hotarire, sa-i consulti si pe ceilalti de aici. Sint sigura ca se afla printre noi unii pentru care un bal ar insemna mai curind o pedeapsa, decit o placere.
- Daca te gindesti la Darcy, exclama fratele ei, poate sa se duca la culcare inainte sa inceapa balul, in caz ca prefera asta; cit despre bal, e lucru aproape hotarit si, de indata ce Nicholls va fi preparat destula crema de legume, voi trimite invitatiile.
- Mi-ar placea balurile infinit mai mult, replica ea, daca ar fi altfel organizate; modul lor obisnuit de desfasurare este insa insuportabil de plicticos. Ar fi, desigur, mult mai rational daca, in locul dansului, conversatia ar fi pe ordinea de zi.
- Mult mai rational, draga mea Caroline; nu zic nu: dar nu ar mai semana a bal
. Domnisoara Bingley nu raspunse nimic; se ridica apoi curind si incepu sa se plimbe prin salon. Avea o silueta eleganta si se misca frumos; insa Darcy, pentru care facea toate astea, continua cu incapatinare sa citeasca. Exasperata, domnisoara Bingley se hotari sa mai faca o sfortare si, intorcindu-se catre Elizabeth, ii spuse:
- Domnisoara Eliza Bennet, da-mi voie sa starui sa-mi urmezi exemplul si sa te misti putin prin salon. Te asigur ca este foarte inviorator, dupa ce ai stat atit pe loc. Elizabeth fu surprinsa, dar accepta imediat. Domnisoara Bingley avu succes si in ceea ce priveste scopul real al acestei gentileti: domnul Darcy isi ridica privirea.
Era si el tot atit de surprins ca si Elizabeth de neasteptata atentie venind din partea domnisoarei Bingley si, fara sa-si dea seama, inchise cartea. Fu imediat poftit sa se alature grupului lor, dar refuza, remarcind ca nu-si putea inchipui decit doua motive pentru care se plimbau prin salon, iar daca el ar veni cu ele ar dauna si unuia si celuilalt.
Domnisoara Bingley murea sa stie ce voia sa spuna si o intreba pe Elizabeth daca ea intelegea ceva.
- Nu, nimic, raspunse Elizabeth; e clar insa ca vrea sa fie sever cu noi si modul cel mai sigur de a-l necaji este sa nu-l intrebam nimic.
Domnisoara Bingley insa nu era in stare sa-l necajeasca pe domnul Darcy in nici un fel, si insista sa i se explice cele doua motive.
- N-am nimic impotriva sa vi le explic, spuse el, indata ce domnisoara Bingley ii ingadui sa vorbeasca. Ati ales acest fel de a va petrece seara, fie pentru ca sinteti una confidenta celeilalte si aveti secrete de discutat, fie pentru ca stiti ca siluetele dumneavoastra sint puse in valoare cind va miscati: daca-i vorba de primul motiv, v-as stinjeni; daca-i vorba de al doilea, va pot admira mai bine de la locul meu, de linga foc.
- Oh! E scandalos! exclama domnisoara Bingley. N-am mai auzit ceva atit de ingrozitor. Cum sa-l pedepsim pentru asemenea cuvinte?
- Nimic mai simplu; numai s-o doriti, raspunse Elizabeth. Putem toti sa ne chinuim, sa ne pedepsim unii pe altii. Siciiti-l, rideti de el. Sinteti atit de intimi, incit trebuie sa stiti cum s-o faceti.
- Dar pe cuvintul meu ca nu stiu. Va asigur ca intimitatea noastra nu m-a invatat inca acest lucru. Sa sicii calmul insusi si prezenta de spirit! Nu, nu! Simt ca la punctul acesta vom fi batute. Cit priveste risul, nu ne putem face ridicole - daca nu va este cu suparare - incercind sa ridem de el fara nici un motiv. Domnul Darcy se poate felicita.
- Nu se poate ride de domnul Darcy! se mira Elizabeth. Aceasta este o prerogativa foarte neobisnuita si neobisnuita sper sa ramina, caci pentru mine ar fi o mare pierdere dac-as avea multe cunostinte de felul acesta. Ador risul.
- Domnisoara Bingley, interveni domnul Darcy, imi acorda prea mult credit. Cei mai intelepti si mai buni dintre oameni - ba nu! - cele mai intelepte si mai bune dintre faptele lor pot fi ridiculizate de cineva al carui prim scop in viata este hazul.
- Desigur, replica Elizabeth, exista asemenea oameni, dar sper ca nu fac parte dintre ei. Sper ca nu ridiculizez niciodata ceea ce este intelept sau bun. Nerozia si prostia, capriciul si inconsecventa ma amuza copios. O recunosc; rid de ele ori de cite ori pot. Dar astea, presupun, sint exact defectele pe care dumneavoastra nu le aveti.
- Poate ca nu-i cu putinta ca un om sa nu le aiba. Dar a fost totdeauna scopul vietii mele sa evit acele slabiciuni care expun o minte sanatoasa ridicolului.
- Defecte ca orgoliul si mindria.
- Da, orgoliul este intr-adevar un defect. Mindria, insa, acolo unde exista o minte cu adevarat superioara, mindria va fi intotdeauna tinuta in friu.
Elizabeth se intoarse pentru a-si ascunde un suris.
- Ati terminat, cred, analizarea caracterului domnului Darcy, spuse domnisoara Bingley, si care este, ma rog, rezultatul?
- M-am convins pe deplin ca domnul Darcy nu are nici un defect. O recunoaste el insusi, fara inconjur.
- Nu, raspunse Darcy, nu am avut asemenea pretentie. Am destule defecte, dar nu sint, sper, ale ratiunii. Pentru firea mea, nu pun mina in foc. Este, cred, prea putin ingaduitoare; sigur, prea putin, pentru a conveni celorlalti. Nu pot uita prostiile si pacatele oamenilor atit de repede pe cit ar trebui, si nici ofensele pe care mi le aduc. Nu ma las impresionat de orice incercare ce s-ar face de a ma emotiona. Caracterul meu ar putea fi numit ranchiunos. Buna mea parere o data pierduta, este pierduta pentru vecie.
- Acesta este intr-adevar un pacat, striga Elizabeth. Ranchiuna implacabila este o pata pe firea cuiva. Dar v-ati ales bine pacatul cu adevarat, nu pot ride de el. In ceea ce ma priveste, sinteti in siguranta.
- Exista, cred, in fiecare dintre noi, o inclinatie pentru un pacat anume, un defect firesc pe care nici educatia cea mai perfecta nu-l poate inabusi.
- Si al dumneavoastra este tendinta de a-i dispretui pe toti.
- Si al dumneavoastra, replica Darcy cu un suris, este de a-i intelege pe toti gresit, cu buna stiinta.
- Sa facem putina muzica, interveni domnisoara Bingley, satula de o conversatie la care nu-si daduse contributia. Louiza, n-ai sa te superi daca-l voi trezi pe domnul Hurst?
Sora sa nu facu nici cea mai mica obiectie; pianul fu deschis si Darcy, dupa ce se reculese timp de citeva clipe, nu regreta deloc acest lucru.
Incepea sa simta ca era periculos sa se ocupe prea mult de Elizabeth.
     Capitolul XII
     Ca urmare a intelegerii dintre cele doua surori, a doua zi de dimineata Elizabeth scrise mamei lor, rugind-o sa trimita trasura sa le ia acasa, in cursul zilei.
Insa doamna Bennet, care socotise ca fetele vor ramine la Netherfield pina martea urmatoare, ceea ce ar fi facut o saptamina intreaga pentru Jane, nu se putea hotari sa le primeasca mai devreme, cu placere.
Raspunsul sau, deci, nu a fost satisfacator, in tot cazul nu pentru Elizabeth, care era nerabdatoare sa se intoarca acasa.
Doamna Bennet le trimise vorba ca nu putea sa dispuna de trasura inainte de marti si adauga intr-un post-scriptum ca, daca domnul Bingley si sora lui insistau sa le mai retina, ea se putea foarte bine lipsi de ele.
Elizabeth, insa, era absolut hotarita sa nu mai ramina acolo si nici nu se prea astepta la asemenea insistente; din contra, temindu-se ca sederea lor putea fi socotita inutil de lunga, starui pe linga Jane ca sa-l roage ea pe domnul Bingley sa le dea imediat trasura; hotarira deci sa vorbeasca in cursul diminetii despre intentia lor de a pleca de la Netherfield si sa ceara si trasura.
Hotarirea lor provoca din partea surorilor domnului Bingley multe demonstratii de regret si insistara destul pentru a o convinge pe Jane sa ramina pina a doua zi; plecarea fu deci aminata pentru ziua urmatoare.
Domnisoarei Bingley ii parea rau ca propusese aceasta aminare, caci gelozia si antipatia ei pentru una dintre surori depaseau cu mult afectiunea pentru cealalta.
Stapinul casei afla, cu sincera mihnire, ca plecau atit de curind si incerca, in repetate rinduri, s-o convinga pe domnisoara Bennet ca nu era un lucru cuminte din partea ei, ca nu se refacuse destul, dar Jane era neclintita atunci cind simtea ca are dreptate.
Pentru domnul Darcy, vestea fu binevenita; Elizabeth statuse destul la Netherfield. Il atragea mai mult decit dorea, iar domnisoara Bingley era nepoliticoasa cu ea si mai siciitoare decit de obicei cu el.
Darcy lua hotarirea inteleapta de a fi deosebit de atent ca, mai ales acum, sa nu-i scape vreun gest de admiratie, nimic care ar putea trezi in Elizabeth speranta de a insemna ceva pentru fericirea lui, constient ca, daca in mintea ei si-a putut face loc un asemenea gind, purtarea lui din ultima zi trebuia sa aiba toata forta de a-l confirma sau zdrobi.
Neclintit in hotarirea lui, abia daca ii spuse zece cuvinte in tot cursul zilei de simbata si, desi la un moment dat ramasera singuri o jumatate de ora, el isi vazu constiincios de lectura si nu-i arunca nici macar o privire.
Duminica, dupa slujba religioasa, avu loc despartirea atit de placuta aproape pentru toti.
Amabilitatea domnisoarei Bingley fata de Elizabeth, ca si afectiunea ei pentru Jane crescusera, spre sfirsit, foarte simtitor si, cind s-au despartit, dupa ce o asigura pe aceasta din urma de placerea ce-i va face intotdeauna sa se vada, fie la Longbourn, fie la Netherfield, si dupa ce o imbratisa cu toata caldura, dadu chiar mina cu cea dintii.
Elizabeth isi lua ramas bun de la toti, in cea mai perfecta stare de spirit.
     Acasa, nu fura intimpinate cu prea multa caldura de mama lor. Doamna Bennet fu surprinsa ca s-au intors, spuse ca au facut rau sa puna oamenii pe foc si ca era sigura ca Jane racise iarasi.

     Tatal lor insa, desi foarte laconic in exprimarea bucuriei sale, era foarte vesel sa le vada acasa; le simtise mult lipsa. Conversatiile de seara, cind se strângeau cu totii, pierdusera mult din vioiciune, si aproape ca nu-si mai aveau rostul daca lipseau Jane si Elizabeth.
Au gasit-o pe Mary, ca de obicei, adincita in studiul armoniei si contrapunctului si al naturii omenesti, si-au trebuit sa admire noi extrase si sa asculte noi remarci de etica rasuflata.
Catherine si Lydia aveau de dat vesti de alta natura. Multe se mai intimplasera si multe se mai spusesera in regiment, de miercurea trecuta; citiva dintre ofiteri cinasera, in ultimele zile, la unchiul lor; un soldat fusese batut cu biciul; si se zvonise ca domnul colonel Forster era pe cale sa se insoare.
     Capitolul XIII
     - Sper, scumpa mea, spuse domnul Bennet sotiei sale, a doua zi de dimineata, la micul dejun, ca ai comandat o masa buna pentru astazi, deoarece am motive sa astept un adaos la grupul nostru familial.
- La cine te gindesti, dragul meu? Sint sigura ca nu stiu sa vina cineva, afara doar daca nu s-o intimpla sa treaca pe aici Charlotte Lucas si sper ca mesele mele sint destul de bune pentru dinsa. Nu cred sa aiba multe prinzuri de astea acasa la ea.
- Persoana despre care vorbesc este un domn si un strain.
Ochii doamnei Bennet scinteiara.
- Un domn si un strain! E domnul Bingley, sint sigura. Vai, Jane, n-ai lasat sa-ti scape o vorba despre asta, sireata ce esti! Ei bine, sint, desigur, foarte fericita sa-l primesc pe domnul Bingley. Dar, Doamne Dumnezeule! Ce nenorocire! Nu s-a gasit o bucatica de peste, astazi. Lydia, sufletelul meu, suna te rog. Trebuie sa vorbesc imediat cu Hill.
- Nu este domnul Bingley, o intrerupse sotul sau, este cineva pe care nu l-am vazut in viata mea.
Lucrul acesta stirni o uimire generala, iar el avu placerea sa fie chestionat cu zel de sotia si cele cinci fiice ale sale, deodata. Dupa ce se amuza un timp de curiozitatea lor, le dadu urmatoarea explicatie:
- Acum aproape o luna, am primit aceasta scrisoare si, acum aproape doua saptamini, am raspuns la ea, fiindca am socotit ca este o chestiune oarecum delicata, care necesita multa atentie.
Este o scrisoare de la varul meu, domnul Collins, care dupa moartea mea va poate da afara din aceasta casa, cind i-o placea.
- Vai, dragul meu, striga sotia, nu pot s-aud pomenindu-se de asta. Ma rog dumitale, nu-mi vorbi de omul asta odios. Socot ca este lucrul cel mai groaznic din lume ca mosia dumitale sa fie lasata mostenire altuia, si nu propriilor nostri copii, si te asigur ca, in locul dumitale, as fi incercat de mult sa fac ceva in chestia asta.
Jane si Elizabeth incercara sa-i explice natura unui astfel de legat. Incercasera adesea si mai inainte, dar era un subiect ce o depasea pe doamna Bennet, care continua sa blesteme cruzimea testarii unei mosii in defavoarea unei familii cu cinci fete si in favoarea unuia de care nu-i pasa nimanui.
- Este, desigur, un act de mare nedreptate, spuse domnul Bennet, iar pe domnul Collins nimic nu-l poate spala de vina de a mosteni proprietatea Longbourn. Dar, daca vrei sa-i asculti scrisoarea, s-ar putea ca felul lui de a spune lucrurile sa te linisteasca putin.
- Nu! Sint sigura ca n-am sa ma linistesc si cred ca este o mare obraznicie si o mare ipocrizie din parte lui ca ti-a scris. Detest asemenea prieteni falsi. Ce-l impiedica oare sa continue sa se razboiasca mai departe cu noi, asa cum a facut si tatal sau, inaintea lui?
- Ei bine, in chestiunea asta pare sa aiba, cu adevarat, unele scrupule filiale, asa cum vei auzi chiar acum.
Hunsford
linga Westerham
Kent
Octombrie, 15
Scumpe domn,
Neplacerile existente intre dumneavoastra si al meu defunct prea stimat tata m-au nemultumit foarte tare si, de cind am avut nefericirea de a-l pierde, am fost adesea insufletit de dorinta unei reconcilieri; m-au retinut, un timp, insa, propriile mele indoieli, teama fiindu-mi ca a fi in termeni buni cu cineva cu care dinsul a binevoit a fi in discordie, ar putea parea o lipsa de respect fata de memoria domniei sale!
- Ei, ce spui, doamna Bennet?
Acum insa m-am hotarit in privinta aceasta deoarece, fiind hirotonisit de Paste, am avut marele noroc de a fi distins cu protectia inaltimii sale Lady Catherine de Bourgh, vaduva lui Sir Lewis de Bourgh, datorita marinimiei si bunatatii careia am fost recomandat pentru rangul de rector 1 al acestei parohii, unde ma voi stradui, in mod neprecupetit, sa ma comport cu un respect plin de recunostinta fata de senioria sa, fiind totdeauna gata sa indeplinesc ritualul si ceremoniile instituite de Biserica Anglicana.
Ca un om al bisericii simt ca este de datoria mea sa promovez si sa instaurez binecuvintarea pacii in sinul tuturor familiilor din sfera mea de influenta si, pe aceste temeiuri, ma mindresc ca prezenta mea oferta de buna intelegere este demna de toata lauda si ca imprejurarea ca sint mostenitorul testamentar al proprietatii Longbourn va fi trecuta cu vederea de catre domnia voastra si ca nu veti fi ispitit sa refuzati ramura de maslin ce vi se intinde.
Nu pot fi decit afectat de faptul ca sint instrumentul unor neajunsuri pentru amabilele dumneavoastra fiice si va solicit ingaduinta de a-mi cere iertare pentru aceasta si de a va asigura de dorinta mea de a le aduce orice reparare posibila a prejudiciilor create; dar despre aceasta, mai tirziu.
Daca nu aveti nici o opunere in a ma primi in casa domniei-voastre, mi-am propus marea bucurie de a va prezenta respectele mele, domniei-voastre si familiei domniei-voastre, luni, noiembrie optsprezece, la orele patru, si de a abuza de ospitalitatea domniei-voastre, pina simbata ce urmeaza, ceea ce pot face fara nici o impiedicare, deoarece Lady Catherine este departe de a se impotrivi unei absente ocazionale in ziua de duminica, numai ca un alt preot sa fie angajat pentru slujba din acea zi.
Cu respectuoase omagii pentru doamna si fiicele domniei-voastre, ramin, scumpe domn, al domniei-voastre voitor-de-bine si prieten. William Collins
- La orele patru, deci, putem astepta pe acest domn facator de pace, spuse domnul Bennet in timp ce impaturea la loc scrisoarea. Pe cuvintul meu, pare sa fie un tinar foarte scrupulos si amabil si nu ma indoiesc ca se va dovedi a fi o cunostinta pretioasa, in special daca Lady Catherine va fi atit de ingaduitoare si-l va lasa sa mai vina pe la noi.
- E totusi oarecare bun simt in cele ce spune in privinta fetelor si, daca este dispus sa repare cumva prejudiciile create, n-am sa fiu eu aceea care sa-l impiedic.
- Desi, spuse Jane, este greu sa ghicesti in ce mod are de gind sa faca indreptarile care crede ca ni se cuvin, dorinta asta ii face cinste.

     Elizabeth fu profund uimita de marele lui respect pentru Lady Catherine si de intentia-i binevoitoare de a-si boteza, cununa si ingropa enoriasii ori de cite ori va fi nevoie.
- Trebuie sa fie un fenomen, cred, spuse ea. Nu mi-l pot inchipui. Este ceva atit de pompos in stilul lui! Si ce-o fi vrind sa spuna cu scuzele pentru faptul ca e mostenitor testamentar? Nu-mi inchipui c-ar face ceva, daca i-ar fi posibil. S-ar putea sa fie un om cu bun simt, Sir?
- Nu, draga mea, nu cred. Ma astept sa-l gasesc tocmai contrariul. In scrisoarea lui este uri amestec de servilism si lauda de sine, care promite multe. Sint nerabdator sa-l cunosc.
- Din punctul de vedere al compunerii, interveni Mary, scrisoarea lui nu pare sa aiba cusururi. Ideea cu ramura de maslin nu este poate noua de tot, cred totusi ca este bine exprimata.
Pentru Catherine si Lydia, nici scrisoarea, nici autorul ei nu prezentau vreun interes. Era mai mult ca imposibil ca varul lor sa apara intr-o tunica stacojie si, de saptamini intregi, nu se mai puteau bucura de societatea unui barbat daca purta alta culoare.
Cit despre mama lor, scrisoarea domnului Collins estompase mult din reaua ei vointa si se pregatea sa-l primeasca cu o liniste care a uimit pe sotul si pe fiicele sale.

     Domnul Collins sosi punctual pina la secunda si fu primit de intreaga familie, cu multa amabilitate.
Domnul Bennet vorbi intr-adevar foarte putin; doamnele, insa, erau destul de dispuse la vorba, iar domnul Collins nu parea nici sa aiba nevoie de incurajare si nici sa fie inclinat spre tacere.
Era un tinar inalt, greoi, in virsta de douazeci si cinci de ani. Avea un aer grav, impozant si un fel de a fi ceremonios.
De-abia se asezase si ii si facu doamnei Bennet complimente pentru fiicele sale atit de frumoase; ii spuse ca a auzit mult despre frumusetea lor, dar ca, in cazul de fata, faima nu era la inaltimea adevarului si, adauga el, nu se indoia ca, la timpul potrivit, mama le va vedea pe toate bine rostuite la casa lor.
Galanteria aceasta n-a prea fost pe placul unora dintre auditoare, dar doamna Bennet, care nu facea nazuri la nici un compliment, raspunse pe loc:
- Sinteti foarte amabil, domnule, nu ma indoiesc, si doresc din toata inima sa fie asa caci, altfel, vor ramine tare nevoiase. Lucrurile sint atit de ciudat asezate.
- Faceti aluzie, probabil, la mostenirea acestei proprietati.
- Oh, domnule, asa e, intr-adevar. Este un lucru tare intristator pentru bietele mele copile, trebuie s-o recunoasteti. Nu ca vreau sa va fac vinovat pe dumneavoastra pentru ca, stiu, asemenea lucruri tin de intimplare in viata. Nu se poate sti ce se intimpla cu mosiile, in lipsa de mostenitori legali, directi.
- Sint foarte constient, doamna, de necazurile frumoaselor mele verisoare si-as putea spune multe in chestiunea asta, daca nu m-as teme sa nu par indraznet si pripit. Pot sa le admir. Acum, nu am sa spun mai mult, dar cind ne vom cunoaste mai bine, poate.
Domnul Collins fu intrerupt; erau poftiti la masa.
Si fetele isi zimbira una alteia; ele nu erau singurele tinte ale admiratiei domnului Collins. Salonul, sufrageria si toata mobila fura examinate si admirate; iar laudele lui pentru fiecare lucru ar fi incalzit inima doamnei Bennet daca nu ar fi fost presupunerea chinuitoare ca le cerceta pe toate ca pe niste viitoare posesiuni.
Cina, la rindul ei, fu de asemenea mult laudata si musafirul ruga sa i se spuna careia dintre frumoasele sale verisoare se datora gustul excelent al bucatelor.
Aici insa fu pus la punct de doamna Bennet care-l asigura, oarecum scortoasa, ca erau foarte bine in stare sa tina o bucatareasa buna si ca fiicele ei nu aveau ce cauta in bucatarie.
Domnul Collins isi ceru iertare pentru ca o indispusese. Doamna Bennet declara, pe un ton mai moale, ca nu se simtea deloc jignita; dar el continua sa se scuze aproximativ un sfert de ceas.