Mindrie si Prejudecata - Partea IV de Jane Austen publicat la 26.04.2013
Mindrie si Prejudecata - Partea IV
     Capitolul XIV
     In timpul masei, domnul Bennet aproape ca nu deschise gura; dar cind servitorii s-au retras, crezu ca era timpul sa faca putina conversatie cu oaspetele sau si ataca, in acest scop, un subiect in care se astepta ca domnul Collins sa straluceasca, spunindu-i ca parea sa fi avut mare noroc cu protectoarea lui. Grija si consideratia Lady-ei Catherine de Bourgh pentru dorintele si confortul lui pareau exceptionale. Domnul Bennet nu ar fi putut alege mai bine.
Domnul Collins o lauda cu elocventa. Subiectul acesta il facu sa se comporte si mai solemn decit ii era felul si, cu un aer foarte important, declara ca in viata lui nu mai vazuse o asemenea purtare la o persoana de rang, atita afabilitate si condescendenta, cita ii aratase lui Lady Catherine. Dinsa binevoise, in mod gratios, sa aprobe ambele predici pe care el avusese onoarea sa le tina in prezenta domniei sale. Il poftise, de asemenea, de doua ori sa ia masa la Rosings si chiar simbata trecuta, seara, trimisese dupa el sa fie al patrulea la o partida de cadril.
Multi o socoteau pe Lady Catherine trufasa, stia el, dar dinsul, personal, nu gasise niciodata la dinsa decit afabilitate. Vorbise intotdeauna cu el asa cum ar fi facut-o cu oricare gentilom; nu aratase nici cea mai mica impotrivire ca el sa frecventeze societatea din vecinatate sau sa plece ocazional din parohie pentru o saptamina-doua, sa-si vada rudele.
Domnia sa binevoise chiar sa-l sfatuiasca sa se insoare cit mai repede cu putinta, cu conditia sa faca o alegere chibzuita; si o data venise in vizita in umila lui casa parohiala, unde aprobase in intregime toate modificarile facute de el si binevoise sa sugereze ea insasi unele schimbari, niste rafturi in dulapuri, la etaj.
- Sint convinsa ca purtarea ei este tocmai cum trebuie si civilizata, spuse doamna Bennet; cred ca este o femeie foarte placuta. E pacat ca doamnele din lumea mare nu seamana, in general, mai mult cu dinsa. Locuieste in apropierea dumneavoastra, domnule?
- Gradina in care este situata ultima mea locuinta e despartita de Rosings Park, resedinta domniei-sale, doar printr-o poteca.
- Parca ati spus ca e vaduva, domnule, nu? Are familie?
- Are o singura fiica, mostenitoarea domeniului Rosings si a unei averi foarte mari.
- Ah! exclama doamna Bennet, dind din cap; inseamna ca este bine situata, nu ca alte fete. Si cum arata? E frumoasa?
- Este intr-adevar o tinara cum nu se poate mai incintatoare. Lady Catherine insasi zice ca, dupa canoanele adevaratei frumuseti, domnisoara de Bourgh intrece cu mult pe cele mai frumoase reprezentate ale sexului sau, caci in faptura ei se gaseste acel ceva caracteristic unei tinere femei de vita nobila. Are insa din nenorocire o constitutie bolnavicioasa, care a impiedicat-o sa faca, pentru desavirsirea sa, progresele pe care, altfel, nu s-ar fi putut sa nu le faca, dupa cum am fost informat de doamna care s-a ocupat de educatia ei si care locuieste si acum cu domniile lor. Dar este deosebit de amabila si adeseori are condescendenta de a trece in faetonul ei tras de ponei prin fata umilei mele locuinte.
- A fost prezentata la palat? Nu-mi amintesc de numele ei printre doamnele de la curte.
- Starea precara a sanatatii o impiedica, din nenorocire, sa stea la Londra si, in acest fel, asa cum insumi i-am spus intr-o zi Lady-ei Catherine, lipseste Curtea Britanica de podoaba ei cea mai stralucitoare. Domnia-sa a parut incintata de aceasta idee si va puteti imagina ca sint fericit ori de cite ori se iveste prilejul sa fac astfel de mici si delicate complimente, atit de placute totdeauna. Nu o singura data am remarcat fata de Lady Catherine ca fermecatoarea sa fiica pare nascuta pentru a fi ducesa si ca rangul cel mai inalt, in loc sa dea stralucire fiicei sale, ar fi el impodobit prin persoana sa. Acest gen de mici atentii este cel care ii face senioriei sale placere si este felul de atentii pe care ma simt deosebit de obligat sa-l folosesc.
- Judecati asa cum trebuie, spuse domnul Bennet, si e o fericire ca aveti harul de a maguli cu gingasie. Va pot intreba daca aceste placute atentii va vin pe moment, datorita imprejurarii, sau sint rezultatul unui studiu anterior?
- Ele imi vin, mai cu deosebire, datorita lucrurilor care se intimpla in clipa aceea si, desi uneori ma amuz cu alcatuirea si aranjarea unor astfel de mici complimente elegante, care sa poata fi adaptate unor prilejuri obisnuite, sint plin de dorinta de a le da intotdeauna un aer cit mai spontan cu putinta.
Sperantele domnului Bennet se adeverisera intocmai. Varul sau nu era mai putin absurd decit se asteptase. Il asculta, delectindu-se din plin, pastrind insa in acelasi timp cea mai mare seriozitate, fara sa simta nevoia de a imparti cu cineva aceasta placere altfel decit schimbind cite-o privire din cind in cind cu Elizabeth.
Pina la ora ceaiului insa, doza ii fusese de ajuns, asa ca domnul Bennet fu fericit sa-si reconduca musafirul in salon si, dupa ceai, sa-l pofteasca sa citeasca cu glas tare doamnelor.
Domnul Collins consimti cu voie buna si i se aduse o carte; dar vazind-o (dupa toate semnele provenea dintr-o biblioteca de imprumut) o dadu inapoi si ruga sa-i fie cu iertare, insa el nu citea niciodata romane.

     Kitty casca ochii mari la el, iar Lydia scoase o exclamatie de uimire. I se prezentara alte carti si, dupa oarecare cumpanire, alese Predicile lui Fordyce.
De la primele rinduri, Lydia casca si, inainte ca dinsul sa fi apucat sa citeasca, cu o solemna monotonie, trei pagini, ea il intrerupse in acest fel:
- Stii, mama, ca unchiul Philips se gindeste sa-l dea afara pe Richard? Si daca o face, il va angaja domnul colonel Forster. Chiar matusa mi-a spus asa, sâmbata. Miine am sa ma duc la Meryton sa mai aflu cite ceva despre chestiunea asta si sa-ntreb cind se intoarce domnul Denny de la oras.
Lydia fu poftita de cele doua surori mai mari sa-si tina gura; dar domnul Collins, foarte ofensat, lasa cartea deoparte si spuse:
- Am remarcat deseori ce putin interes manifesta tinerele domnisoare pentru cartile de factura serioasa, desi sint scrise exclusiv pentru binele lor. Sint uluit, v-o marturisesc, deoarece nimic nu le poate folosi atit cit invatatura. Dar nu vreau s-o mai plictisesc pe tinara mea verisoara.
Intorcindu-se apoi catre domnul Bennet i se oferi drept partener la o partida de table. Domnul Bennet accepta oferta, remarcind ca facea un lucru intelept lasind fetele sa-si vada de micile lor distractii.
Doamna Bennet si fiicele sale se scuzara in modul cel mai politicos pentru intreruperea Lydiei si ii promisera ca nu se va mai repeta, daca el va voi sa reia lectura; dar domnul Collins, dupa ce le dadu asigurari ca nu purta nici un resentiment tinerei sale verisoare si ca nu ar putea niciodata lua purtarea ei drept un afront, se aseza cu domnul Bennet la o alta masa pentru a juca table.
     Capitolul XV
     Domnul Collins nu era un om cu bun-simt si deficientele sale naturale fusesera prea putin ajutate de educatie sau societate, caci cea mai mare parte a vietii si-o petrecuse sub indrumarea unui tata incult si avar; si desi urmase o facultate, trecuse numai prin ea, fara sa-si fi facut acolo un fel de relatii folositoare.
Supunerea in care il crescuse tatal sau pusese, de la inceput, pecetea unui mare servilism in felul lui de a fi; dar acum acesta era simtitor contrabalansat de o ingimfare de om prost, de viata retrasa pe care o ducea si de ceea ce resimtea ca urmare a unei timpurii si neasteptate prosperitati.
O intimplare fericita il scoase in calea Lady-ei Catherine de Bourgh, tocmai cind parohia Hunsford devenise vacanta; respectul pe care-l avea pentru rangul ei, veneratia fata de ea ca protectoare, amestecate cu o parere foarte buna despre propria lui persoana, despre autoritatea lui de om al bisericii, si situatia de paroh facura din el un perfect amestec de trufie, supunere, ingimfare si umilinta.
Acum, ca avea o casa buna si un venit foarte frumos, isi propusese sa se insoare; urmarind o reconciliere cu familia din Longbourn, avea in vedere o nevasta si se gindea sa aleaga pe una dintre fete, daca ar fi gasit ca erau atit de frumoase si binecrescute cum le mergea vestea.
Acesta era planul lui de reparare a faptului ca mostenea proprietatea tatalui lor; si-l socotea un plan admirabil, foarte potrivit si foarte avantajos, foarte nobil si dezinteresat din partea lui.
Planul ramase neschimbat dupa ce vazu fetele.
Chipul incintator al domnisoarei Jane Bennet ii confirma punctul de vedere si ii intari convingerile foarte stricte cu privire la drepturile ei de intâietate; pentru prima seara, ea fu deci aleasa lui; ziua urmatoare insa aduse o modificare; intr-un tête-à-tête de un sfert de ora cu doamna Bennet, inaintea micului dejun, in timpul unei conversatii care incepu cu casa parohiala si, fireste, aluneca spre marturisirea nadejdilor lui ca s-ar putea gasi la Longbourn o stapina pentru Hunsford, doamna Bennet avu, printre zimbete foarte binevoitoare si incurajari totale, o rezerva, tocmai in privinta Janei, asupra careia se fixase el.
Cit despre fiicele mai mici, nu putea lua asupra ei sa raspunda... nu putea da un raspuns precis... dar nu avea cunostinta de vreo propunere; fiica sa cea mare... trebuia sa mentioneze acest lucru... simtea ca e datoare sa-i dea a intelege ca... urma probabil, sa se logodeasca foarte curind.
Domnul Collins nu trebui decit sa-si mute gindul de la Jane la Elizabeth, ceea ce si facu imediat, in timp ce doamna Bennet atita focul in camin; prima dupa Jane ca virsta si frumusete urma, desigur, la rind.

     Doamna Bennet, incintata de aluzia lui, spera sa poata avea curind doua fete maritate; iar omul de care ieri nu putea auzi vorbindu-se se afla acum foarte sus in stima si gratiile sale.
     Intentia Lydiei de a face o plimbare la Meryton nu fusese uitata; toate surorile, in afara de Mary, consimtira sa mearga cu ea; iar domnul Collins urma sa le insoteasca, aceasta la cererea domnului Bennet care abia astepta sa scape de el si sa-si aiba biblioteca numai pentru sine. Caci acolo il urmase domnul Collins, dupa micul dejun, si acolo, rasfoind de forma unul dintre cele mai voluminoase in-folio-uri din colectie, continua in realitate sa-i vorbeasca aproape fara incetare de casa si gradina de la Hunsford. Asemenea procedee il scoteau pe domnul Bennet din sarite. In biblioteca lui, fusese totdeauna sigur de ragaz si liniste; si desi se astepta - asa cum ii spunea Elizabeth - sa dea de nerozie si infumurare in oricare dintre celelalte incaperi ale casei, in biblioteca se obisnuise sa fie la adapost de ele.
Politetea lui deci fusese extrem de prompta cind il invitase pe domnul Collins sa-i insoteasca fiicele la plimbare; iar domnul Collins, caruia de fapt plimbarea ii convenea cu mult mai bine decit lectura, fu extrem de bucuros sa inchida tomul acela gros si sa plece.
Cu nimicuri bombastice din partea lui si cu aprobari politicoase din partea verisoarelor sale, le trecu timpul pina ce intrara in Meryton.
Ajunsi acolo insa, el nu mai fu in stare sa retina atentia celor mai tinere dintre fete. Ochii acestora fugira indata in lungul strazii, in cautarea ofiterilor si, in afara de vreo boneta deosebit de eleganta sau de vreo muselina in vreo vitrina, nimic nu le putea interesa.
     Dar atentia tuturor fetelor fu in curind atrasa de un tinar pe care nu-l mai vazusera pina atunci; avea o infatisare foarte distinsa si se plimba impreuna cu un ofiter de partea cealalta a drumului.
Ofiterul era chiar acel domn Denny despre a carui intoarcere venise Lydia sa se intereseze si care se inclina cind ii vazu trecind. Toti fura izbiti de infatisarea strainului si se intrebara cine putea fi; si Kitty si Lydia, hotarite sa afle acest lucru, traversara strada, urmate de ceilalti, sub pretextul ca ar dori ceva din pravalia de peste drum si, din fericire, ajunsera pe trotuarul opus tocmai cind cei doi domni care se reintorceau ajunsesera si ei in acelasi punct. Domnul Denny li se adresa imediat, cerindu-le permisiunea de a-l prezenta pe prietenul sau, domnul Wickham, care venise cu el in ziua precedenta de la Londra si despre care era bucuros sa le spuna ca acceptase o insarcinare in unitatea lor.
Asta era tocmai ce trebuia pentru ca tinarului nu-i lipsea decit uniforma pentru a fi cu adevarat fermecator.

     Infatisarea il favoriza foarte mult: frumusetea lui era fara cusur, avea un chip incintator, o silueta perfecta si un fel placut de a se prezenta.
Dupa ce facura cunostinta, el dovedi o fericita usurinta in conversatie, o usurinta in acelasi timp foarte corecta si total lipsita de pretentii; intregul grup se intretinea inca in mod foarte agreabil cind le atrase atentia un tropot de cai.
Darcy si Bingley veneau calare. Remarcind doamnele din grup, cei doi domni se indreptara imediat catre ele si urmara politetile de rigoare. Bingley fu principalul interlocutor, iar domnisoara Jane Bennet subiectul principal. Era, spuse dinsul, in drum catre Longbourn, anume pentru a se interesa de sanatatea ei.
Domnul Darcy confirma cu o plecaciune si lua tocmai hotarirea de a nu-si fixa ochii asupra Elizabethei, cind privirile ii fura atrase de strain, iar Elizabeth, care, din intimplare vazuse expresia de pe chipul amindurora, in timp ce se uitau unul la altul, ramase surprinsa de efectul acestei intilniri. Ambii se schimbasera la fata: unul palise, celalalt rosise. Domnul Wickham, dupa o ezitare, isi ridica putin palaria - salut la care domnul Darcy abia consimti sa-i raspunda. Ce putea sa insemne asta? Era imposibil sa-ti inchipui; era imposibil sa nu vrei sa afli.
O clipa mai tirziu, fara sa aiba aerul ca remarcase ceva, domnul Bingley isi lua ramas bun si impreuna cu prietenul sau calari mai departe.
Domnul Denny si domnul Wickham condusera tinerele domnisoare pina la usa casei domnului Philips, apoi se inclinara de plecare, in pofida staruintelor domnisoarei Lydia de a-i pofti inauntru si chiar in pofida doamnei Philips care, dind de perete fereastra salonului, sustinea zgomotos invitatia nepoatei sale.
Doamna Philips era intotdeauna bucuroasa sa-si vada nepoatele, iar cele doua mai mari erau - dupa recenta lor absenta - deosebit de binevenite; isi exprima tocmai, cu zel, surpriza pentru neasteptata lor intoarcere acasa, despre care n-ar fi aflat nimic, deoarece trasura lor nu fusese trimisa sa le aduca, daca nu s-ar fi intimplat sa-l intilneasca pe strada pe baiatul de pravalie de la domnul Jones, care-i spusese ca nu mai era nevoie sa trimita doctorii la Netherfield, pentru ca domnisoarele Bennet plecasera, cind fu obligata sa-si indrepte amabilitatile catre domnul Collins, pe care Jane tocmai i-l prezenta.
Il primi cu toata politetea de care era capabila, politete pe care el i-o intoarse cu virf si indesat, scuzindu-se pentru faptul de a fi venit pe nepoftite, fara a-i fi fost prezentat in prealabil, imprejurare de care se simtea magulit totusi, ea fiind justificata de inrudirea lui cu tinerele domnisoare care-l prezentasera atentiei domniei-sale.
Doamna Philips se sperie de atita exces de buna-crestere, dar admiratia ei fata de acest necunoscut fu curmata de exclamatiile si intrebarile despre celalalt, in privinta caruia totusi nu putu spune nepoatelor decit ceea ce ele stiau deja, anume ca domnul Denny venise cu el de la Londra si urma sa primeasca decretul de locotenent in regimentul...
Spunea ca de mai bine de o ora il urmarea cu privirea in timp ce el se plimba in sus si-n jos pe strada; si daca ar fi aparut domnul Wickham, Kitty si Lydia si-ar fi continuat cu siguranta ocupatia; dar, din fericire, nu mai trecea nimeni pe la ferestre, afara doar de citiva ofiteri care in comparatie cu noul venit, devenisera niste tineri dezagreabili si stupizi. Unii dintre acestia erau asteptati a doua zi la masa la familia Philips si matusa promise fetelor sa-l hotarasca pe sotul ei sa-i faca domnului Wickham o vizita si sa-l invite si pe el, daca ar veni si rudele de la Longbourn in cursul serii. Toti fura de acord; iar doamna Philips le declara ca vor organiza o vesela si zgomotoasa partida de "loterie", cum le placea lor, dupa care vor lua o usoara cina calda.
Perspectiva unor asemenea desfatari era foarte imbucuratoare si se despartira intr-o dispozitie excelenta. Inainte de a iesi din camera, domnul Collins isi repeta scuzele si fu asigurat, cu o neobosita politete, ca scuzele lui erau lipsite de temei.
In drum spre casa, Elizabeth ii povesti Janei ceea ce observase petrecindu-se intre cei doi domni; si cu toate ca Jane era dispusa sa-i apere pe oricare dintre ei sau pe ambii, daca ar fi fost sa aiba vreo vina, nu putu gasi, cum nu gasise nici sora ei, vreo explicatie pentru purtarea lor.
Acasa, domnul Collins o facu fericita pe doamna Bennet exprimindu-si admiratia pentru comportamentul si politetea doamnei Philips. El declara ca, in afara de Lady Catherine si de fiica ei, nu mai vazuse o femeie cu atita stil, deoarece dinsa nu numai ca-l primise cu cea mai perfecta afabilitate, dar il inclusese in mod special in invitatia pentru seara urmatoare, desi pina atunci nici nu-l cunoscuse. Intr-o oarecare masura - presupunea el - invitatia se datora rudeniei sale cu familia Bennet; totusi nu mai vazuse atita amabilitate, in tot cursul vietii sale.
     Capitolul XVI
     Cum nu se facuse nici o obiectie in legatura cu vizita proiectata de cei tineri la matusa lor si cum se opusese o rezistenta dirza tuturor scrupulelor domnului Collins de a-i lasa pe domnul si doamna Bennet singuri fie chiar si o singura seara in timpul vizitei sale, la ora potrivita cupeul ii transporta pe domnul Collins si pe cele cinci verisoare la Meryton; la intrarea in salon, avura placerea sa afle ca domnul Wickham acceptase invitatia unchiului si se afla acolo.
Dupa ce auzira vestea si luara toti loc, domnul Collins avu ragazul sa priveasca in jur si sa admire; si fu atit de surprins de marimea apartamentului si de mobilier, incit declara ca aproape ar fi putut sa se creada la Rosings, in sufrageria mica de vara, comparatie care, la inceput, nu produse mare satisfactie. Dar cind doamna Philips intelese ce insemna Rosings si cine ii era stapin si dupa ce auzi descrierea unuia doar dintre saloanele Lady-ei Catherine si afla ca numai caminul costase opt sute de lire, ea simti intreaga greutate a complimentului si n-ar mai fi avut nimic de zis impotriva unei comparatii, fie si cu odaia menajerei.
Pina ce domnii se alaturara grupului lor, domnul Collins isi petrecu timpul in mod placut descriindu-i intreaga grandoare a Lady-ei Catherine si a resedintei sale, facind digresiuni ocazionale pentru lauda propriei si umilei lui locuinte si a imbunatatirilor pe care i le aducea, si gasi in doamna Philips o auditoare foarte atenta a carei parere in privinta importantei lui se contura vazind cu ochii si care, ascultindu-l, lua hotarirea de a raporta vecinilor totul si cit mai repede cu putinta.
Fetelor insa, care se saturasera sa-l tot auda vorbind pe varul lor si n-aveau nimic altceva de facut decit sa doreasca un pian si sa examineze banalele imitatii de portelan de pe camin, asteptarea li se paru tare lunga. Dar, in cele din urma, se termina.
Domnii se apropiau; si cind domnul Wickham intra in salon, Elisabeth simti ca nu-l privise si nu se gindise niciodata la dinsul cu o admiratie pe care sa n-o fi meritat in intregime; ofiterii din regimentul... formau in general un grup de domni foarte onorabili si cei mai straluciti dintre ei erau prezenti la petrecere, in seara aceea; domnul Wickham insa era atit de departe de ei toti ca persoana, tinuta, infatisare si umblet, pe cit erau ei de superiori unchiului Philips care, imbuibat si mirosind a vin de Porto, ii urma in camera.
     Domnul Wickham fu fericitul barbat catre care se intoarsera toate privirile femeilor, iar Elizabeth fericita femeie linga care el lua, in sfirsit, loc; si felul placut cum incepu imediat conversatia, desi numai despre faptul ca noaptea era umeda si ca probabil vor avea o toamna ploioasa, o facu sa constate ca subiectul cel mai obisnuit, mai plicticos si mai banal putea deveni interesant in gura unui vorbitor priceput.
Cu rivali ca domnul Wickham si domnii ofiteri, domnul Collins parea sa se fi scufundat in nefiinta. El nu insemna desigur nimic in ochii tinerelor domnisoare; totusi, din cind in cind, mai gasea la doamna Philips o ureche binevoitoare si datorita atentiei acesteia fu servit din belsug cu prajiturele si cafea.
Cind s-au alcatuit mesele pentru carti avu, la rindul lui, prilejul s-o indatoreze, asezindu-se la o partida de whist.
- Cunosc prea putin acest joc, ii spuse, dar sint fericit, sa ma perfectionez, deoarece in situatia mea...
Doamna Philips ii era foarte recunoscatoare pentru consimtamintul lui de a juca, dar nu avu rabdare sa-i asculte motivele. Domnul Wickham nu juca whist si se aseza intre Elizabeth si Lydia, care-l primira cu mare bucurie la masa lor.
La inceput a existat pericolul ca Lydia, careia ii placea enorm sa stea de vorba, sa-l monopolizeze; cum insa era si o mare amatoare de loterie fu, in curind, prea prinsa de joc, pariind si exclamind prea patimas cind se strigau premiile, pentru a mai putea da vreo atentie cuiva.
Domnul Wickham insa, acordind jocului numai atentia obisnuita, avu ragazul sa stea de vorba cu Elizabeth. Foarte bucuroasa sa-l asculte, desi nu spera sa i se spuna ceea ce dorea indeosebi, povestea raporturilor lui cu domnul Darcy. Ea nici macar nu indrazni sa aduca vorba despre acel domn. Totusi curiozitatea ii fu pe neasteptate potolita. Domnul Wickham ataca, chiar el, acest subiect.
Se interesa la ce distanta de Meryton se afla Netherfield si, dupa ce primi raspunsul, intreba, sovaind, de cita vreme se afla domnul Darcy acolo.
- Cam de o luna, raspunse Elizabeth. Si, cum nu dorea sa lase sa-i scape acest subiect, adauga: Dupa cite inteleg, are un foarte mare domeniu in Derbyshire.
- Da, raspunse Wickham, mosia lui de acolo este o proprietate senioriala, zece mii net per annum. N-ati fi gasit pe nimeni mai indicat decit mine pentru a va da informatii in chestiunea asta caci, din prima mea copilarie, am fost legat de familia sa intr-un fel foarte special.
Elizabeth nu-si putu stapini uimirea.
- Aveti tot dreptul sa pareti uimita de afirmatia mea, domnisoara Bennet, daca ati remarcat - cum poate ati si facut - marea raceala a intilnirii noastre de ieri. Il cunoasteti bine pe domnul Darcy?
- Atit cit sa-mi ajunga, exclama Elizabeth cu patima. Am petrecut patru zile in aceeasi casa cu el si-l consider un om foarte dezagreabil.
- Daca este agreabil sau nu, zise Wickham, eu nu am dreptul sa-mi spun parerea. Nu am aceasta calitate. Il cunosc prea mult si prea bine pentru a fi un judecator drept. Mie mi-e imposibil sa ramin nepartinitor. Cred insa ca parerea dumneavoastra despre el ar produce, in general, uimire si poate ca nu v-ati exprima atit de tare nicaieri in alt loc. Aici sinteti in mijlocul familiei dumneavoastra.
- Pe cuvintul meu, nu spun aici mai mult decit as spune in oricare alta casa din vecinatate, exceptind Netherfield. In Herdfordshire nimeni nu-l simpatizeaza. Toti sint dezgustati de mindria lui. Nu veti gasi pe nimeni care sa vorbeasca mai bine despre el.
- Nu pot pretinde ca-mi pare rau, spuse Wickham dupa o scurta pauza, daca Darcy sau oricine altcineva nu este pretuit mai mult decit merita; dar cu el, cred, asta nu se intimpla des. Lumea este orbita de averea, de greutatea lui, sau speriata de aerele lui superioare, impunatoare, si-l vede doar asa cum ii place lui sa fie vazut.
- Eu l-as lua drept un om cu o fire uricioasa, chiar si din putinul pe care-l stiu despre el.
Wickham clatina numai din cap.
- Ma intreb, spuse el cind avu iar prilejul sa vorbeasca, daca are de gind sa ramina mai mult timp aici.
- Nu stiu deloc, dar cit am stat la Netherfield nu am auzit vorbindu-se nimic despre plecarea sa. Sper ca planurile dumneavoastra in legatura cu regimentul nu vor suferi modificari din cauza prezentei lui in regiune.
- Oh, nu. Nu eu trebuie sa-l evit pe Darcy. Daca el doreste sa nu dea ochi cu mine, el e cel care trebuie sa plece. Nu sintem in relatii de prietenie si-mi este totdeauna neplacut sa-l intilnesc; dar nu am nici un motiv sa-l evit, afara doar de motivul pe care l-as putea spune in fata lumii intregi - am sentimentul unei mari nedreptati si durerosul regret ca Darcy este ceea ce este. Tatal lui, domnisoara Bennet, defunctul domn Darcy, a fost unul dintre oamenii cei mai buni care au existat vreodata si prietenul cel mai adevarat pe care l-am avut; si nu ma pot afla in prezenta acestui domn Darcy fara sa ma simt indurerat in adincul sufletului de o mie de duioase amintiri. Purtarea lui fata de mine a fost revoltatoare; cred, intr-adevar insa, ca i-as putea ierta tot si toate mai curind decit faptul ca a inselat sperantele si a terfelit memoria tatalui sau.
Elizabeth gasea subiectul tot mai interesant si era numai urechi, dar delicatetea temei o impiedica sa puna vreo intrebare.
     Domnul Wickham incepu sa vorbeasca despre lucruri cu caracter mai general, Meryton, imprejurimile, societatea locala, parind foarte multumit de cale vazute pina atunci si insistind mai ales asupra ultimei teme cu o amabila si fireasca galanterie.
- Perspectiva de a fi mereu in societate, intr-o buna societate, adauga el, a fost pentru mine cel mai bun indemn de a intra in regimentul... Stiam ca este o unitate cit se poate de onorabila si placuta, iar prietenul meu Denny m-a ispitit si mai mult relatindu-mi despre cartierul lor general actual si despre cunostintele alese si marea solicitudine de care au avut prilejul sa se bucure la Meryton. Societatea, recunosc, imi este necesara. Sint un om dezamagit si nu suport singuratatea. Trebuie sa fiu ocupat si sa am in jur oameni. Nu am fost sortit unei vieti de militar, dar nu am avut incotro din cauza imprejurarilor. Biserica trebuia sa fie rostul meu; am fost crescut pentru a o sluji si pina acum ar fi trebuit sa fiu in posesia unei parohii foarte importante, daca domnul de care tocmai vorbeam ar fi binevoit.
- Intr-adevar ?!
- Da! Defunctul sau tata mi-a lasat prin testament recomandarea pentru cea mai buna parohie care va deveni vacanta. El era nasul meu si tinea nespus de mult la mine. Nu gasesc cuvinte destul de potrivite pentru bunatatea sa. Voia sa ma asigure cu larghete si era incredintat ca o si facuse, dar, cind parohia a devenit vacanta, a fost data altcuiva.
- Doamne, Dumnezeule! exclama Elizabeth. Cum de s-a putut asa ceva? Cum de s-a putut trece peste testamentul sau? De ce nu ati cerut despagubiri legale?
- Testamentul avea un asemenea viciu de forma incit nu-mi lasa nici o speranta din partea legii. Un om de onoare nu s-ar fi putut indoi de intentia testatorului, dar domnul Darcy a preferat s-o puna la indoiala sau s-o trateze numai ca pe o recomandare conditionata si sa sustina ca am pierdut orice drept legal de a beneficia de ea, fiind risipitor, necugetat; pe scurt, de toate si nimic. Sigur este ca parohia a devenit vacanta acum doi ani, exact cind ajunsesem la virsta la care o puteam primi, si ca a fost incredintata altuia, si nu mai putin sigur este si faptul ca nu ma pot invinui sa fi facut intr-adevar ceva ca sa merit s-o pierd. Am o fire nestapinita si poate mi-am spus uneori prea deschis parerea despre el sau catre el. Altceva mai rau nu-mi pot aminti. Adevarul este insa ca sintem foarte diferiti si ca el ma uraste.
- E revoltator! Merita sa fie facut de ris in mod public.
- Odata si odata tot va fi, dar nu eu o voi face. Atita timp cit imi voi aminti de tatal sau, nu-l voi putea niciodata nici sfida, nici face de ris.
     Elizabeth il pretui pentru asemenea sentimente si, in timp ce tinarul le exprima, i se paru a fi mai frumos decit oricind.
- Dar ce motiv a avut? intreba ea dupa un timp. Ce l-a putut face sa se poarte atit de crud?
- O totala si neclintita antipatie, o antipatie pe care nu o pot pune, in oarecare masura, decit in seama geloziei. Daca defunctul domn Darcy ar fi tinut la mine mai putin, poate ca fiul sau m-ar fi vazut cu ochi mai buni; dar neobisnuita afectiune pe care tatal sau o avea pentru mine il irita cred, inca de pe cind eram copii. Nu avea o fire sa suporte competitia in care ne aflam, preferinta ce-mi era adesea acordata.
- Nu l-am crezut pe domnul Darcy atit de rau, desi niciodata nu mi-a placut, nu l-am crezut atit de josnic; mi-am inchipuit ca, in general, ii dispretuieste pe semenii sai, dar n-as fi putut banui ca se coboara pina la o razbunare atit de cruda, pina la atita nedreptate, atita lipsa de omenie. Dupa citeva minute de gindire, continua: Mi-amintesc intr-adevar cum se falea intr-o zi la Netherfield ca e implacabil in resentimentele sale, ca are o fire neiertatoare. Trebuie sa aiba un caracter inspaimântator.
- Nu pot avea incredere in judecata mea pe tema asta, replica Wickham. Mie mi-ar fi greu sa fiu drept cu el.
     Elizabeth cazu din nou pe ginduri si dupa un timp exclama:
- Sa se poarte astfel cu finul, prietenul, cu favoritul tatalui sau! Si ar fi putut foarte bine adauga: Si pe deasupra, un tinar ca dumneata, al carui chip insusi e o garantie de omenie. Dar se multumi cu: Un tinar care a fost, din copilarie, tovarasul lui de joaca, legati in modul cel mai strins.
- Ne-am nascut in aceeasi parohie, in mijlocul aceluiasi parc; am petrecut laolalta cea mai mare parte a tineretii noastre, traind in aceeasi casa, amuzindu-ne cu aceleasi jocuri, ocrotiti de aceeasi parinteasca grija. Tatal meu si-a inceput cariera in profesiunea careia unchiul dumneavoastra, domnul Philips, pare sa-i faca atita cinste; dar a renuntat la tot pentru a-i fi util defunctului domn Darcy si si-a dedicat tot timpul ingrijind de domeniul Pemberley. A fost pretuit, cum nu se poate mai mult, de domnul Darcy, fiind un prieten de toata increderea si demn de toata cinstea. Domnul Darcy recunostea adesea cit ii era de obligat tatalui meu pentru neprecupetita lui munca de dirijare si administrare si cind, cu putin inainte de moartea tatalui meu, i-a promis, din proprie initiativa, ca ma va asigura, sint convins ca simtea ca face un gest de recunostinta fata de el, ca si de afectiune fata de mine.
- Ce ciudat, exclama Elizabeth, ce odios! Ma mir ca tocmai mindria lui nu l-a silit pe acest domn Darcy sa fie drept cu dumneavoastra. Daca nu dintr-un motiv mai bun, din acela ca n-a fost destul de mindru ca sa nu fie necinstit, caci eu necinste trebuie sa numesc fapta lui.
- Este de mirare, raspunse Wickham, deoarece mai toate faptele sale pot fi puse in seama mindriei, si mindria i-a fost adesea prietenul cel mai bun. Ea l-a adus mai aproape de virtute decit de oricare alta simtire. Dar nu sintem, nici unul, statornici si, in comportarea lui fata de mine, a fost minat de impulsuri si mai puternice decit mindria.
- Se poate oare ca o mindrie atit de odioasa sa fi fost vreodata spre binele lui?
- Da. Ea l-a facut adesea sa fie darnic, generos; sa cheltuiasca fara retinere, sa ofere ospitalitate, sa-si ajute arendasii, sa-i aline pe saracii lui. Da, mindria a facut asta, mindria de familie si mindria filiala, caci este foarte mindru de ceea ce era tatal lui. A nu aparea drept acela care-si dezonoreaza familia, acela care face sa degenereze calitatile ce aduc popularitatea, sau sa se piarda influenta casei Pemberley, este un puternic imbold. Mai are si o mindrie de frate si aceasta impreuna cu o oarecare dragoste frateasca fac din el un protector blind si plin de grija al sorei sale; si veti auzi ca e prezentat, in general, drept fratele cel mai bun si mai atent din lume.
- Ce fel de fata este domnisoara Darcy?
Wickham clatina din cap.
- As fi vrut s-o pot numi prietenoasa. Ma doare sa vorbesc de rau pe un Darcy, dar seamana prea mult cu fratele ei, e foarte, foarte mindra. Cind era mica, era afectuoasa si draguta si tinea foarte mult la mine; iar eu i-am consacrat ore si ore pentru a o distra. Acum insa ea nu mai exista pentru mine. Este o fata frumoasa, de cincisprezece, saisprezece ani - si am auzit - cu o educatie desavirsita. De la moartea tatalui ei, locuieste la Londra impreuna cu o doamna care-i supravegheaza instruirea.
Dupa multe taceri si multe incercari de a aborda alte subiecte, Elizabeth nu rezista si reveni inca o data la cel dintii, spunind:
- Ma mira prietenia lui cu domnul Bingley. Cum poate oare domnul Bingley, care pare a fi intruchiparea bunei dispozitii si este, sint convinsa, cu adevarat dragut, sa se simta atit de strins legat de un asemenea om? Cum e posibil sa se potriveasca? Il cunoasteti pe domnul Bingley?
- Nu, deloc.
- Este un om blajin, prietenos, fermecator. El nu poate sti cum este domnul Darcy in realitate.
- Probabil ca nu, dar domnul Darcy poate sa placa cui vrea el. Insusirile nu-i lipsesc. Poate fi un bun partener de conversatie, daca crede ca e cazul. Cu cei din lumea lui este un om total diferit de ceea ce este fata de cei mai putin favorizati de soarta. Mindria nu-l paraseste niciodata; cu cei bogati, insa, are vederi largi, este drept, sincer, rezonabil, vrednic de toata cinstea si probabil simpatic, avind oarecum in vedere averea si infatisarea.
     Curind dupa aceasta, partida de whist se sparse, jucatorii se strinsera in jurul celeilalte mese, iar domnul Collins lua loc intre verisoara sa Elizabeth si doamna Philips, care ii puse intrebarile obisnuita in privinta succesului avut la joc. Nu fusese prea mare, pierduse tot timpul; dar cind doamna Philips incepu sa-si exprime regretele, el o asigura, plin de gravitate, ca nu avea nici cea mai mica importanta; ca el considera banii ca o bagatela si o ruga sa nu se nelinisteasca din cauza asta.
- Stiu prea bine, doamna, remarca el, ca atunci cind oamenii se asaza la o masa de joc trebuie sa-si asume riscurile unui astfel de lucru, iar eu, din fericire, nu sint in situatia de a face caz de cinci silingi. Sint, fara indoiala, multi care nu ar putea spune la fel, dar, multumita Lady-ei Catherine de Bourgh, ma aflu mult deasupra nevoii de a tine seama de asemenea nimicuri.
     Domnul Wickham deveni atent; dupa ce-l observa pe domnul Collins citeva clipe o intreba pe Elizabeth, cu glas scazut, daca rudele ei erau in relatii foarte strinse cu familia de Bourgh.
- Lady Catherine de Bourgh i-a dat curind domnului Collins o parohie. Aproape ca nu stiu in ce imprejurari i-a fost prezentat, dar este cert ca nu o cunoaste de mult.
- Stiti, desigur, ca Lady Catherine de Bourgh si Lady Anne Darcy au fost surori si ca, prin urmare, ea este matusa tinarului domn Darcy.
- Nu, intr-adevar, nu stiam. Nu stiu nimic despre familia Lady-ei Catherine. Pina alaltaieri, nu auzisem inca de existenta ei.
- Fiica sa, domnisoara de Bourgh, va avea o mare avere si se crede ca ea si varul sau vor uni cele doua proprietati.
     Aceasta informatie o facu pe Elizabeth sa zimbeasca; se gindea la biata domnisoara Bingley. Zadarnice erau toate dragalaseniile, ei, zadarnice si inutile si afectiunea pentru sora lui si laudele pentru el, daca Darcy se considera sortit alteia.
- Domnul Collins, adauga Elizabeth, vorbeste in termenii cei mai elogiosi de Lady Catherine si de fiica sa; dar, din anumite amanunte pe care le-a povestit despre senioria sa, banuiesc ca recunostinta il face sa se insele si ca - in ciuda faptului ca e protectoarea lui - este o femeie aroganta si increzuta.
- Cred ca, intr-o mare masura, este si una si alta, replica Wickham. Nu am vazut-o de ani de zile, dar imi amintesc perfect ca nu mi-a placut niciodata si ca avea un fel de a fi dictatorial si insolent. Are reputatia de a fi deosebit de rationala si desteapta; dar eu cred mai curind ca insusirile sale se trag, in parte, din rang si din avere, in parte, din atitudinea ei autoritara si restul din mindria nepotului sau, caruia ii place sa creada ca oricare dintre rudele lui poseda o inteligenta cu totul superioara.
Elizabeth recunoscu ca el facuse o expunere foarte judicioasa si continuara cu placere sa stea de vorba pina cind cina puse capat jocului de carti si dadu celorlalte doamne partea ce li se cuvenea din atentiile domnului Wickham.
Nu se putea duce o conversatie in zgomotul din timpul cinei de la doamna Philips; dar manierele tinarului ii cucerira pe toti. Tot ceea ce spunea era spus cum trebuia si tot ceea ce facea era facut cu eleganta.

     Elizabeth pleca de acolo cu mintea plina de el. Tot drumul pina acasa, nu se mai putu gindi la nimeni in afara de domnul Wickham si la cele ce-i spusese; dar nu-i putu pomeni nici macar numele, caci nici Lydia, nici domnul Collins nu tacura o singura clipa.
Lydia vorbea intr-una despre loterie, despre fisele pe care le pierduse, despre fisele pe care le cistigase: iar domnul Collins, apreciind politetea doamnei si domnului Philips, asigurindu-i ca paguba sa la whist n-avea nici o importanta, enumerind felurile servite la cina si tot temindu-se ca daduse buzna peste verisoarele sale, avea de spus mai multe decit putu spune pina ce trasura opri in fata locuintei lor, din Longbourn.