Mindrie si Prejudecata - Partea V de Jane Austen publicat la 23.05.2013
Mindrie si Prejudecata - Partea V
     Capitolul XVII
     A doua zi, Elizabeth ii povesti Janei ce se petrecuse intre domnul Wickham si ea. Jane o asculta cu interes si uimire pentru ca era de necrezut ca domnul Darcy sa poata fi atit de nedemn de stima domnului Bingley; nu era insa in firea ei sa se indoiasca de cinstea unui om cu o infatisare atit de amabila ca a domnului Wickham. Posibilitatea ca acesta sa fi indurat atita adversitate fu de ajuns pentru a-i provoca sentimentele cele mai duioase; nu mai raminea deci nimic de facut in afara doar de a avea o parere buna despre amindoi, de a justifica purtarea fiecaruia dintre ei si de a pune pe seama intimplarii sau a greselii tot ceea ce nu putea fi explicat in alt fel.
- Ambii, spuse ea, au fost, cred, deceptionati intr-un fel sau intr-altul, de care noi nu ne putem da seama. Poate ca oameni interesati i-au prezentat fals unul altuia. Pe scurt, noua ne este imposibil sa banuim cauzele sau imprejurarile care i-au instrainat, daca nu exista vina nici de o parte, nici de alta.
- Foarte adevarat! Chiar asa! Si acum, scumpa mea Jane, ce ai de spus in favoarea oamenilor interesati implicati in treaba aceasta? Hai, scoate-i basma curata si pe ei, caci altfel am fi silite totusi sa avem o parere proasta despre cineva.
- Rizi cit vrei, dar nu vei putea ride atit cit sa ma scoti dintr-ale mele. Scumpa mea Lizzy, gindeste-te numai in ce lumina urita s-ar plasa domnul Darcy purtindu-se astfel cu protejatul tatalui sau. Cineva caruia tatal sau i-a promis sa-i asigure viitorul. Este cu neputinta. Nici un om de omenie, nici un om care se stimeaza n-ar fi in stare de asa ceva. Se poate oare ca prietenii cei mai apropiati sa se insele intr-atit asupra lui? Oh! Nu!
- Pot sa-mi inchipui mai curind ca domnul Bingley a fost indus in eroare decit ca domnul Wickham a inventat o poveste ca aceea pe care mi-a relatat-o seara trecuta: nume, fapte, toate spuse pe nepregatite. Daca nu este asa, s-o dovedeasca domnul Darcy. In afara de asta, era atita adevar in ochii lui!
- Este foarte greu, recunosc; este dureros. Nu mai stii ce sa crezi.
- Sa-mi fie cu iertare. Stii precis ce sa crezi
. Dar Jane nu putea crede cu precizie decit un singur lucru, si anume ca, daca domnul Bingley fusese indus in eroare, va suferi mult cind vor iesi toate la lumina.
     Cele doua domnisoare trebuira sa iasa din boschetul unde avusese loc conversatia pomenita, fiindca tocmai sosisera unele persoane despre care fusese vorba.
Domnul Bingley si surorile lui venisera sa le prezinte personal invitatia pentru mult asteptatul bal de la Netherfield, fixat pentru martea urmatoare. Cele doua doamne au fost incintate sa-si regaseasca scumpa prietena; au spus ca erau secole de cind n-o mai vazusera si au intrebat-o, de repetate ori, ce mai facuse de cind se despartisera.
In ceea ce priveste restul familiei, i-au dat prea putina atentie - ocolindu-l pe domnul Bennet, pe cit posibil, spunindu-i nimica toata Elizabethei si nimic celorlalti.
Au plecat repede, ridicindu-se de pe scaune cu o ostentatie care-l lua pe fratele lor prin surprindere, grabindu-se, nerabdatoare parca, sa scape de amabilitatile doamnei Bennet.

     Perspectiva balului de la Netherfield era nespus de placuta pentru fiecare dintre doamnele din familie.
Doamnei Bennet ii placea sa-l ia drept un omagiu adus fiicei sale mai mari si se simtea foarte magulita, deoarece fusese invitata de domnul Bingley personal in loc de a primi o ceremonioasa invitatie scrisa.
Jane visa o seara incintatoare, in compania celor doua prietene ale sale, si atentiile fratelui lor, iar Elizabeth se gindea cu placere ca va dansa mult, mult, cu domnul Wickham si ca privirea si comportarea domnului Darcy ii vor confirma tot ceea ce stia.
Fericirea sperata de Catherine si Lydia depindea mai putin de un anumit lucru sau de o anume persoana, deoarece, desi fiecare dintre ele se gindea, ca si Elizabeth, ca va dansa jumatate din noaptea aceea cu domnul Wickham, el nu era, in nici un caz, singurul partener care putea sa le placa, si un bal era, in orice caz, un bal.
Chiar si Mary fu in stare sa-si asigure familia ca nu avea nimic de zis impotriva balului.
- Atita timp cit pot sa-mi pastrez diminetile pentru mine, declara ea, asta imi ajunge. Nu cred ca este un sacrificiu sa iau, ocazional, parte la un program, seara. Societatea are drepturi asupra noastra, a tuturor, si socotesc ca fac parte dintre aceia care considera clipele de recreatie si distractie un lucru de dorit pentru toata lumea.
Cu acest prilej, Elizabeth era intr-o dispozitie atit de buna incit, desi nu vorbea des cu domnul Collins daca nu era nevoie, nu se putu stapini sa nu-l intrebe daca avea sau nu intentia sa accepte invitatia domnului Bingley si, in caz afirmativ, daca credea ca e potrivit sa participe la distractiile din seara aceea; fu destul de surprinsa sa afle ca el nu-si facea nici un fel de scrupule in aceasta privinta si ca era departe de a se teme de o mustrare, fie din partea arhiepiscopului, fie a Lady-ei Catherine de Bourgh pentru indrazneala de a fi dansat.
- Nu sint deloc de parere, v-asigur, spuse el, ca un bal de felul acesta, dat pentru persoane respectabile, de catre un tinar onorabil, ar putea avea vreo tendinta imorala; si sint eu insumi atit de departe de a avea ceva impotriva dansului, incit sper sa am cinstea de a fi onorat de toate frumoasele mele verisoare in cursul serii; si profit, scumpa domnisoara Elizabeth, de acest prilej pentru a va ruga sa-mi acordati primele doua dansuri, preferinta pe care sint incredintat ca verisoara mea Jane o va atribui cauzei adevarate si nu unei lipse de respect fata de persoana sa.
Elizabeth avu sentimentul ca e prinsa in cursa. Isi propusese neaparat sa danseze tocmai dansurile acelea cu domnul Wickham; si in locul lui sa-l ai pe domnul Collins! Sagalnicia ei nu cazuse nicicind mai prost. Nu era nimic de facut, totusi.
Fericirea domnului Wickham, ca si a ei, fu, prin forta lucrurilor, putin aminata, si invitatia domnului Collins primita cu politetea de care se mai simti in stare. Nu era prea incintata de galanteria lui, caci aceasta ii trezea banuiala ca el avea si alta intentie.
Pentru prima data o fulgera gindul ca dintre surori ea era acum aleasa demna de a deveni stapina parohiei Hunsford si al patrulea la masa de cadril de la Rosings, in absenta unor musafiri mai simandicosi. Gindul acesta se transforma in convingere in timp ce-i urmarea amabilitatile mereu mai staruitoare fata de ea si ii asculta incercarile de a o maguli pentru spiritul si vioiciunea ei; cu toate ca se simtea mai degraba uluita decit incintata de acest efect al farmecelor ei, nu trecu mult si doamna Bennet ii dadu a intelege ca probabilitatea acestei casatorii ii era extrem de agreabila.

     Elizabeth insa se facu a nu intelege aluzia, fiind perfect constienta ca daca ar fi replicat ceva ar fi ajuns, sa se certe.
S-ar fi putut ca domnul Collins sa nu faca niciodata cererea, asa ca pina n-o va face, n-avea nici un rost sa se certe din cauza lui.
Daca nu ar fi fost balul de la Netherfield, pentru care sa se pregateasca si de care sa vorbeasca, cele doua domnisoare Bennet mai mici s-ar fi aflat tot timpul intr-o stare vrednica de mila caci, din ziua in care primisera invitatia si pina in ziua balului, plouase fara incetare si n-au putut sa se plimbe macar o singura data la Meryton.
Nu tu matusa, nu tu ofiteri, nu tu stiri; pina si rozetele pentru pantofii de bal fusesera procurate tot printr-un curier.
Chiar si Elizabeth ar fi fost indreptatita sa creada ca rabdarea ii fusese pusa, intrucitva, la incercare de vremea care o impiedicase sa-l cunoasca mai indeaproape pe domnul Wickham, iar pentru Kitty si Lydia, ceva mai putin important decit balul de marti n-ar fi putut face suportabile o vineri, o simbata, o duminica si o luni ca acelea.
     Capitolul XVIII
     Pina in clipa in care pasi in salonul de la Netherfield, cautindu-l zadarnic in gramada de tunici rosii strinse acolo, Elizabeth nu se indoi nici o clipa ca domnul Wickham va fi la bal.
Certitudinea de a-l intilni acolo nu-i fusese zdruncinata de nici una dintre recentele amintiri care, nu fara temei, ar fi putut s-o nelinisteasca.
Se imbracase cu mai multa grija decit de obicei si se pregatise, intr-o stare de buna dispozitie, sa cucereasca ceea ce ramasese inca necucerit din inima lui, incredintata ca nu era mai mult decit se putea cistiga in cursul unei seri.
Intr-o clipa o fulgera gindul ca, pentru a-i face placere domnului Darcy, Bingley il omisese intentionat din lista de invitati trimisa ofiterilor; si, desi nu era chiar asa, faptul de necontestat ca lipsea i-a fost confirmat de prietenul acestuia, domnul Denny, caruia Lydia i se adresase nerabdatoare, si care le spuse ca Wickham fusese obligat sa plece in ajun pentru treburi la Londra si ca nu se intorsese inca, si adauga cu un suris semnificativ: "Nu pot sa cred ca treburile l-ar fi reclamat chiar acum acolo, daca n-ar fi dorit sa evite un anumit domn prezent aici".
Lydia nu auzi aceasta reflectie, Elizabeth insa o prinse. Si fiind astfel incredintata ca Darcy nu era mai putin vinovat de absenta lui Wickham decit daca ar fi fost exacta prima ei presupunere, toata antipatia ei fata de el se ascuti atit de mult, din cauza acestei noi dezamagiri, incit cu greu putu raspunde destul de politicos intrebarilor amabile pe care dinsul venise sa i le puna in clipa urmatoare.
Gentiletea, ingaduinta, rabdarea fata de Darcy erau nedreptati fata de Wickham. Era hotarit potrivnica oricarei conversatii cu el si se indeparta brusc, cu o proasta dispozitie ce nu si-o putu stapini complet, nici macar stind de vorba cu Bingley, a carui oarba partinire fata de Darcy o irita.
Elizabeth insa nu era facuta pentru proasta dispozitia si, desi toate planurile pentru seara aceea i se naruisera, tristetea nu putea starui prea mult in inima ei; si dupa ce ii povesti Charlottei Lucas, pe care nu o vazuse de o saptamina, toate necazurile, nu-i trebui mult ca sa-si mute voit gindul la ciudateniile varului sau si sa-i atraga si Charlottei atentia in mod special asupra lui.

     Primele doua dansuri insa-i redesteptara mihnirea; ele fura un adevarat chin. Domnul Collins, impiedicat si solemn, scuzindu-se in loc de a corespunde, miscindu-se adesea alandala, fara sa-si dea seama, arunca asupra ei toata rusinea si chinul cu care te poate coplesi un partener de dans nepriceput. Clipa in care se elibera de el fu o clipa de extaz. Dansa apoi cu un ofiter si avu bucuria sa vorbeasca despre Wickham si sa afle ca era iubit de toti.
Dupa ce se sfirsira dansurile, se reintoarse linga Charlotte Lucas si statea de vorba cu ea cind, deodata, il auzi pe domnul Darcy solicitindu-i favoarea de a dansa impreuna: fusese luata atit de tare prin surprindere, incit, fara sa-si dea seama de ceea ce face, Elizabeth accepta.
Darcy se indeparta imediat din nou, iar ea ramase sa se framinte pentru lipsa ei de prezenta de spirit. Charlotte incerca s-o consoleze.
- Cred ca il vei gasi foarte agreabil.
- Fereasca Dumnezeu! Asta ar fi cea mai mare nenorocire, sa gasesti agreabil pe cineva pe care esti hotarit sa-l urasti. Nu-mi dori atita rau.
Totusi, cind dansul reincepu si Darcy se apropie pentru a-i lua mina, Charlotte o sfatui, in soapta, sa nu fie proasta si, din cauza inclinatiei sale pentru Wickham, sa apara intr-o lumina neplacuta in ochii unui barbat de zece ori mai important.
Elizabeth nu-i raspunse si-si lua locul in sirul de dansatori, uimita de onoarea ce i se facea, ingaduindu-i-se sa stea fata in fata cu domnul Darcy si citind in ochii vecinilor de dans o uimire egala cu a ei.
Trecu un timp fara sa-si spuna o vorba; Elizabeth incepu sa creada ca mutenia lor va dura tot timpul celor doua dansuri si, in primul moment, era hotarita sa nu rupa aceasta tacere; dar ii trecu prin minte gindul ca pentru partenerul ei ar fi cea mai mare pedeapsa daca l-ar obliga sa vorbeasca, si atunci facu o remarca banala asupra dansului. El raspunse si tacu din nou. Dupa o pauza de citeva minute, ea i se adresa pentru a doua oara cu cuvintele:
- Acum este rindul dumneavoastra sa spuneti ceva, domnule Darcy. Eu am vorbit despre dans si dumneavoastra ar trebui sa faceti o remarca despre marimea salonului sau numarul de perechi.
El zimbi si o asigura ca tot ceea ce ea dorea ca el sa spuna va fi spus.
- Perfect! Raspunsul acesta e suficient deocamdata. Poate ca in curind eu voi face observatia ca balurile particulare sint cu mult mai placute decit cele publice; dar acum putem tacea.
- Obisnuiti sa vorbiti in timp ce dansati?
- Uneori. Intelegeti, putin trebuie sa vorbesti. Ar parea ciudat sa taci cu desavirsire timp de o jumatate de ora in compania cuiva; dar pentru a fi pe placul unora, conversatia ar trebui condusa astfel incit ei sa se deranjeze sa vorbeasca cit mai putin posibil.
- Tineti seama, in cazul de fata, de propriile dumneavoastra simtaminte, sau va imaginati ca le satisfaceti pe ale mele?
- De ambele, raspunse Elizabeth malitioasa, deoarece am bagat de seama ca exista o mare asemanare in felul nostru de a gindi. Avem si unul si celalalt o natura neprietenoasa, taciturna, si nu dorim sa spunem ceva, afara doar daca ne asteptam sa fie un lucru care ar rasturna intreg salonul si ar putea fi trecut posteritatii cu toata stralucirea unui proverb.
- Descrierea aceasta nu prezinta o asemanare izbitoare cu propriul dumneavoastra caracter, sint sigur, spuse el. Cit de aproape poate fi de al meu, nu pot pretinde ca stiu. Dumneavoastra considerati ca este un portret fidel, fara indoiala.
- Nu pot sa-mi spun cuvintul asupra propriei mele opere.
Domnul Darcy nu raspunse nimic si tacura din nou pina la sfirsitul dansului, cind el o intreba daca nu se plimba adesea, impreuna cu surorile sale, la Meryton. Ea ii raspunse afirmativ si, incapabila sa reziste ispitei, adauga:
- Cind ne-ati intilnit mai deunazi, tocmai facusem o noua cunostinta.
Efectul fu instantaneu: chipul lui lua o expresie si mai distanta, dar nu spuse nici un cuvint; iar Elizabeth, desi se invinovatea de lipsa ei de curaj, nu mai fu in stare sa continue.

     In sfirsit, Darcy vorbi si spuse silnic:
- Manierele fermecatoare cu care este fericit inzestrat domnul Wickham ii ingaduie sa-si faca usor prieteni; e mai putin sigur insa ca este la fel de capabil sa ii si pastreze.
- A avut nefericirea de a pierde prietenia dumneavoastra, replica Elizabeth cu emfaza, si inca intr-un fel de care foarte probabil va suferi intreaga viata.
Darcy nu raspunse nimic , si paru dornic sa schimbe subiectul.
In clipa aceea aparu linga ei Sir William Lucas care avea de gind sa treaca printre rinduri in cealalta parte a salonului; dar, zarindu-l pe domnul Darcy, se opri cu o plecaciune de o inalta curtenie ca sa-l complimenteze pentru felul cum dansa si pentru partenera lui.
- Am fost intr-adevar mai mult decit incintat privindu-va, Sir; nu ai deseori prilejul sa vezi un mod atit de frumos de a dansa. Este evident ca apartineti cercurilor celor mai distinse. Dar permiteti-mi sa va spun ca frumoasa dumneavoastra partenera nu va dezavantajeaza si ca - vreau sa sper - aceasta placere se va repeta des, scumpa domnisoara Eliza, cind un anumit eveniment dorit (aruncindu-si ochii catre sora ei si Bingley) va avea loc. Ce potop de felicitari vor curge atunci! Îl iau martor pe domnul Darcy. Dar sa nu va intrerup, Sir. Sigur ca nu mi-ati multumi daca v-as retine de linga fermecatoarea dumneavoastra partenera, ai carei ochi scinteietori m-au vrajit si pe mine.
Partea din urma a acestei convorbiri n-a prea fost auzita de Darcy; aluzia lui Sir William, in legatura cu prietenul sau, paruse ca-l izbeste foarte tare si, cu o privire foarte serioasa, isi indrepta ochii catre Bingley si Jane care dansau impreuna.
Stapinindu-si repede surpriza, se intoarse catre partenera lui si-i spuse:
- Interventia lui Sir William m-a facut sa uit despre ce vorbeam.
- Nu cred ca vorbeam ceva. Sir William n-ar fi putut intrerupe nici o alta pereche din acest salon, care sa aiba mai putin sa-si spuna. Am incercat deja, fara nici un succes, doua, trei subiecte si nu-mi pot imagina despre ce vom mai vorbi.
- Ce credeti despre carti? intreba el, zimbind.
- Carti! Oh, nu! Sint sigura ca nu citim deloc aceleasi carti, sau nu cu aceleasi sentimente.
- Imi pare rau ca ginditi astfel, dar, chiar daca acesta ar fi cazul, cel putin n-am duce lipsa de subiecte. Am putea sa ne comparam parerile diferite.
- Nu, nu pot vorbi despre carti la un bal; mi-e capul mereu plin de altceva.
- Va preocupa intotdeauna prezentul in asemenea imprejurari, nu este asa? intreba el cu indoiala in priviri.
- Da, intotdeauna, replica Elizabeth fara sa-si dea seama de ceea ce spune, caci gindul i se indepartase de subiect, asa cum se vazu curind, cind exclama pe neasteptate: Imi amintesc, domnule Darcy, ca v-am auzit spunind ca aproape niciodata nu iertati, ca resentimentul dumneavoastra, odata aparut, este de nepotolit. Sinteti foarte precaut, presupun, cind e vorba sa apara acest resentiment.
- Sint, spuse el pe un ton hotarit.
- Si nu va ingaduiti niciodata sa va lasati orbit de vreo prejudecata?
- Sper ca nu.
- Este absolut obligatoriu pentru cei care nu-si schimba niciodata parerile sa fie mai intii siguri ca judeca drept.
- As putea intreba ce urmariti cu acest chestionar?
- Numai interpretarea caracterului dumneavoastra, raspunse Elizabeth, incercind sa se scuture de gravitatea ei. Incerc sa mi-l clarific.
- Si cu ce rezultat?
Ea clatina din cap.
- Nu inaintez deloc. Aud lucruri atit de diferite despre dumneavoastra, incit sint pusa in mare incurcatura.
- Sint gata sa cred, raspunse Darcy grav, ca despre mine se pot spune lucruri foarte diferite si mi-as ingadui, domnisoara Bennet, sa va rog a nu-mi schita caracterul in momentul de fata, pentru ca exista motive sa ma tem ca aceasta n-ar arunca o lumina buna asupra niciunuia dintre noi.
- Dar daca nu o fac acum, s-ar putea sa nu mai am alt prilej.
- N-as vrea cu nici un pret sa va curm vreodata o placere, raspunse el rece.
Elizabeth nu mai spuse nimic; sfirsira dansul al doilea si se despartira in tacere, nemultumiti si unul si celalalt, dar nu in egala masura; caci in inima lui Darcy se nascuse un sentiment destul de puternic pentru ea, sentiment care il facu s-o scuze si sa-si indrepte intreaga minie impotriva altcuiva.
     De abia se despartisera cind domnisoara Bingley veni inspre ea si, cu o expresie de dispret politicos, i se adresa astfel:
- Si-asa, domnisoara Eliza, aud ca sinteti incintata de George Wickham. Sora dumneavoastra mi-a vorbit de el si mi-a pus o mie de intrebari; am aflat astfel ca tinarul a uitat sa va comunice, intre altele, ca este fiul batrinului Wickham, intendentul defunctului domn Darcy. Permiteti-mi totusi sa va recomand prieteneste sa nu dati crezare, fara rezerve, tuturor afirmatiunilor lui, caci in ce priveste faptul ca domnul Darcy s-a purtat rau cu el, acest lucru este total fals; dinsul a fost, din contra, deosebit de bun cu el, desi George Wickham l-a tratat intotdeauna in modul cel mai infam. Nu cunosc detaliile, dar stiu foarte bine ca domnul Darcy nu este citusi de putin de condamnat; ca nu poate nici macar sa auda de numele lui George Wickham; si ca, desi fratele meu a considerat ca nu putea evita sa-l includa in invitatia adresata ofiterilor, a fost prea fericit ca Wickham s-a dat singur la o parte. Chiar si venirea lui in localitate este intr-adevar o mare obraznicie si ma mir cum de a indraznit s-o faca. Va pling, domnisoara Eliza, pentru aceasta descoperire a vinovatiei favoritului dumneavoastra; dar, intr-adevar, daca tii seama de originea lui, nu te poti astepta la mai mult.
- Vinovatia si originea lui par, dupa spusele dumneavoastra, sa se confunde, zise Elizabeth minioasa, caci n-am auzit sa-l acuzati de ceva mai rau decit ca este fiul intendentului domnului Darcy; si despre aceasta va pot asigura ca m-a informat chiar el.
- Va cer iertare, replica domnisoara Bingley, departindu-se cu un zimbet sarcastic. Scuzati-mi interventia; a fost facuta cu ginduri bune.
"Insolenta faptura! isi spuse Elizabeth. Te inseli amarnic daca speri sa ma influentezi printr-un atac atit de meschin. Nu vad in el decit propria si voita dumitale ignoranta si rautatea domnului Darcy".
Elizabeth o cauta apoi pe sora ei mai mare care pornise sa faca cercetari pe aceeasi tema, pe linga domnul Bingley.

     Jane o intimpina cu un suris plin de o atit de dulce bucurie, cu o expresie radiind de atita fericire, incit dovedeau cu prisosinta cit era de multumita de intimplarile acelei seri.
Elizabeth ii ghici indata sentimentele; si, in clipa aceea, interesul ei pentru Wickham, resentimentele fata de dusmanii lui si toate celelalte pierira in fata sperantei ca Jane se afla pe drumul cel mai bun catre fericire.
- Vreau sa stiu, intreba ea, cu un chip tot atit de surizator ca si al sorei sale, ce ai aflat despre domnul Wickham. Dar poate ca ai fost prea placut ocupata ca sa te mai gindesti la o a treia persoana, in care caz poti fi sigura de iertarea mea.
- Nu, ii raspunse Jane, nu l-am uitat, dar nu am nimic multumitor, de spus. Domnul Bingley nu-i cunoaste povestea in intregime si ignora imprejurarile care, in mod special, l-au nemultumit pe domnul Darcy; dar garanteaza de comportarea, probitatea si cinstea prietenului sau si este convins ca domnul Wickham a meritat din partea domnului Darcy mai putina atentie decit i s-a dat; si-mi pare rau ca trebuie s-o marturisesc, dar, dupa spusele lui si ale surorii sale, domnul Wickham nu este deloc un om cinstit. Ma tem ca a fost foarte nesabuit si ca a pierdut stima domnului Darcy.
- Domnul Bingley nu-l cunoaste personal pe domnul Wickham?
- Nu, nu l-a vazut niciodata pina acum citeva zile, la Meryton.
- Acest raport deci este ceea ce a aflat de la domnul Darcy. Sint perfect edificata. Dar de parohie ce-a spus?
- Nu-si aminteste cu precizie imprejurarile, desi l-a auzit - si nu numai o data - pe domnul Darcy vorbind despre ele; dar crede ca i-a fost testata numai conditional.
- Nu am nici o indoiala in privinta sinceritatii domnului Bingley, spuse Elizabeth cu caldura. Trebuie sa ma ierti insa daca numai asigurarile nu ma pot convinge. Cred ca felul in care domnul Bingley si-a aparat prietenul a fost foarte indeminatec, dar cum el nu cunoaste unele aspecte ale problemei, iar pe celelalte le-a aflat numai de la prietenul sau, indraznesc sa cred despre ambii domni ceea ce am crezut si mai inainte.
     Schimba apoi subiectul cu unul mai imbucurator pentru amindoua si asupra caruia nu puteau exista divergente de pareri.
Elizabeth asculta incintata destainuirea fericitelor si totusi modestelor sperante pe care Jane le nutrea in legatura cu intentiile lui Bingley si ii spuse tot ceea ce putea sa-i intareasca nadejdile.
In clipa in care domnul Bingley se apropie de ele, Elizabeth se retrase linga domnisoara Lucas, careia de abia apucase sa-i raspunda la intrebarile despre amabilitatea ultimului ei partener, cind domnul Collins veni la ele si le povesti, exultind de bucurie, ca avusese fericirea de a face o descoperire grozav de importanta.
- Am descoperit, le spuse el, printr-o ciudata intimplare, ca aici in salon se afla o ruda apropiata a protectoarei mele. S-a intimplat sa-l aud chiar pe acest domn mentionind fata de tinara domnisoara care face onorurile casei numele verisoarei lui, domnisoara de Bourgh, si a mamei acesteia, Lady Catherine. Ce minunate lucruri se intimpla! Cine s-ar fi gindit ca voi intilni aici, in aceasta adunare, pe un nepot de-al Lady-ei Catherine de Bourgh. Sint cum nu se poate mai multumit ca am descoperit acest lucru la timp pentru a-i prezenta respectele mele, ceea ce voi face chiar acum, si sper ca ma va ierta ca nu i le-am prezentat mai inainte. Faptul ca n-am stiut ca sint rude va pleda in favoarea scuzelor mele.
- Nu cumva ai de gind sa te prezinti singur domnului Darcy?
- Ba da. Ma voi ruga sa ma ierte ca nu am facut-o mai din vreme. Cred ca este nepotul Lady-ei Catherine. Imi sta in putinta sa-l asigur ca senioria sa era perfect sanatoasa ieri o saptamina.
Elizabeth incerca din rasputeri sa-l abata de la planul lui, asigurindu-l ca domnul Darcy ar considera faptul de a i se adresa fara o prealabila prezentare drept o indrazneala impertinenta, mai curind decit un omagiu adus matusii sale; ca nu era deloc necesar sa se ia in seama unul pe altul; si ca, daca ar fi fost cumva nevoie, ii revenea domnului Darcy dreptul, celui superior prin urmare, sa faca inceputul.

     Domnul Collins o asculta hotarit sa-si urmeze, propria lui dorinta si, cind ea inceta cu explicatiile, ii raspunse:
- Scumpa domnisoara Elizabeth, am cea mai inalta parere despre excelenta dumneavoastra judecata in toate chestiunile care sint de competenta dumneavoastra, dar fie-mi ingaduit a va spune ca neindoielnic exista o mare diferenta intre formele de eticheta stabilite pentru laici si acelea ce privesc clerul; permiteti-mi, deci, sa va aduc la cunostinta ca eu consider functia de cleric egala, din punct de vedere al demnitatii, cu rangul cel mai inalt din regat, cu conditia sa fie mentinuta in acelasi timp o comportare plina de cuvenita smerenie. Trebuie, prin urmare, sa-mi ingaduiti sa urmez, in cazul de fata, poruncile constiintei mele care ma indeamna sa indeplinesc ceea ce cred ca este de datoria mea. Iertati-ma ca mi-e imposibil sa profit de sfatul dumneavoastra care-mi va fi calauza nelipsita in orice alta chestiune, desi, in cazul de fata, ma consider, datorita educatiei si studiilor mele profesionale, mult mai indreptatit sa hotarasc ce se cuvine, decit o tinara domnisoara ca dumneavoastra.
Si, cu o adinca plecaciune, o parasi pentru a-l ataca pe domnul Darcy, ale caruia reactii la avansurile lui fura atent urmarite de Elizabeth, si a carui uimire era foarte evidenta vazindu-se astfel interpelat.
Varul isi incepu cuvintarea cu o solemna plecaciune si, desi Elizabeth n-a putut auzi, o singura vorba, i se paru ca o aude in intregime si descifra pe buzele lui cuvintele "scuza", "Hunsford" si "Lady Catherine de Bourgh'".
Se simtea vexata vazindu-l ca se dadea in spectacol in fata unui asemenea om. Domnul Darcy il privea cu fatisa uimire; si cind, in cele din urma, domnul Collins il lasa si pe el sa spuna, ceva, acesta ii raspunse cu un aer de politete distanta.
Domnul Collins totusi nu se descuraja si incepu sa vorbeasca; dispretul domnului Darcy parea sa creasca vazind cu ochii, in proportie cu lungimea celei de a doua cuvintari, la sfirsitul careia facu numai o usoara plecaciune si se indeparta.
     Domnul Collins se reintoarse la Elizabeth.
- N-am nici un motiv, va incredintez, spuse el, sa fiu nemultumit de felul cum am fost primit. Domnul Darcy a parut incintat de atentia mea. Mi-a raspuns cu politetea cea mai desavirsita si mi-a facut chiar cinstea de a-mi spune ca era atit de convins de discernamintul Lady-ei Catherine, incit era sigur ca dinsa n-ar fi putut niciodata acorda cuiva o favoare nemeritata. Acesta a fost intr-adevar un gind foarte frumos. In general sint foarte multumit de dinsul.
Cum Elizabeth nu mai avea nimic de dorit pentru sine, isi indrepta atentia, aproape exclusiv, inspre sora ei si domnul Bingley; intreg sirul de placute ginduri care se nascura din observatiile ei o facu poate tot atit de fericita cit era si Jane.
. In mintea ei o vazu stabilita chiar in casa aceasta, in deplinatatea fericirii pe care o poate darui o casatorie din dragoste; si se simti in stare, fata de aceasta situatie, sa incerce chiar sa le indrageasca pe cele doua surori ale lui Bingley.
Gindurile doamnei Bennet - vedea limpede - erau pornite in aceeasi directie si se hotari sa nu se aventureze inspre mama ei, de teama sa nu auda prea multe.
Cind se asezara la cina considera prin urmare ca numai o intimplare nenorocita le putuse plasa pe una alaturi de cealalta si a fost adinc contrariata sa constate ca mama ei nu gasise pe altcineva, ci tocmai pe Lady Lucas, cu care sa vorbeasca, fara nici o retinere, deschis, si despre nimic altceva, decit despre speranta ei ca Jane se va marita curind cu domnul Bingley.
Subiectul era captivant si doamna Bennet parea incapabila sa oboseasca tot enumerind avantajele acestei casatorii.
Faptul ca domnul Bingley era un tinar atit de fermecator, atit de bogat si ca locuia la numai trei mile de ele au fost primele puncte pentru care se felicita; si apoi era asa de placut sa te gindesti ce mult o iubeau surorile lui pe Jane si sa fii sigura ca si ele doreau aceasta inrudire tot atit cit si ea. Pe deasupra, ce perspectiva pentru celelalte fiice ale sale, caci Jane, maritindu-se atit de stralucit, o sa le scoata si pe ele in calea unor tineri cu avere; si, in cele din urma, ce fericire la virsta ei, sa-si poata lasa fiicele inca necasatorite in grija sorei lor, asa ca ea personal sa nu mai fie obligata sa iasa mai mult decit i-ar fi facut placere.
Se cuvenea sa pretinda ca lucrul acesta nu era o placere caci, in asemenea ocazii, asa cerea eticheta; dar nimeni, desigur, n-ar fi gasit o mai mica bucurie in a sta acasa decit doamna Bennet si la oricare epoca a vietii sale.
Incheie urindu-i de nenumarate ori Lady-ei Lucas sa aiba si dinsa parte de un asemenea noroc si cu un sentiment de triumf, era convinsa ca nu exista o asemenea sansa.
     Zadarnice fura incercarile Elizabethei de a frina potopul de vorbe al mamei sale, de a o convinge sa-si descrie fericirea in soapte mai putin sonore caci, spre marea ei mihnire, isi putea da seama ca domnul Darcy, care sedea in fata lor, auzea aproape totul.
Mama sa o certa, spunindu-i ca e absurda.
- Si ce mi-e mie, rogu-te, domnul Darcy, ca sa-mi fie teama de el? Sint incredintata ca nu-i datoram o politete atit de excesiva incit sa ne fie teama sa spunem ceva ce nu i-ar placea dumnealui s-auda.
- Pentru numele lui Dumnezeu, doamna, vorbeste mai incet. Ce profit poti avea daca-l jignesti pe domnul Darcy? N-ai sa-l cistigi niciodata pe prietenul lui, procedind astfel.
Dar nimic din ceea ce spuse nu avu vreun efect. Mama ei ii dadea inainte pe acelasi ton.
Elizabeth rosea si tot rosea de rusine si suparare. Nu se putea stapini sa nu-si intoarca mereu ochii catre Darcy, desi fiecare privire o convingea de ceea ce se temuse; cu toate ca el nu era tot timpul cu ochii asupra doamnei Bennet, era convinsa ca atentia lui se fixase intr-acolo.
Expresia de pe chip i se schimba incet, incet, de la un dispret plin de indignare la o calma si neclintita gravitate.
     Pina in cele din urma, totusi, doamna Bennet nu mai avu nimic de spus; iar Lady Lucas, care casca de mult, tot ascultind descrierea repetata a unor fericiri de care nu vedea cum o sa aiba si ea parte, a fost lasata sa se consoleze cu sunca si pui rece.
Elizabeth incepu sa-si revina. Dar intervalul de liniste nu fu lung deoarece, de cum lua sfirsit cina, auzi vorbindu-se de muzica si avu de indurat chinul de a o vedea pe Mary ridicindu-se, la foarte slabele lor rugaminti, gata sa indatoreze oaspetii.
Elizabeth incerca cu multe priviri semnificative si multe rugaminti sa impiedice ceea ce era numai o dovada de politete; zadarnic insa. Mary nu voia sa inteleaga. Prilejul ce i se oferea de a se produce ii era placut si-si incepu cintecul.
Ochii Elizabethei, plini de cea mai mare dezolare, erau atintiti asupra ei urmarind-o in timp ce parcurgea cele citeva strofe, cu o nerabdare prost rasplatita la sfirsit, caci Mary, auzind printre multumirile comesenilor si aluzia la speranta lor ca se va lasa induplecata sa le mai faca iar favoarea de a cinta, dupa o pauza de o jumatate de minut incepu alt cintec.
Posibilitatile ei nu erau in nici un fel pe masura unei asemenea manifestari; avea o voce mica si o maniera afectata.
Elizabethei ii venea sa intre in pamint.
Se uita inspre Jane sa vada cum reactioneaza ea, dar Jane statea de vorba senina cu domnul Bingley.
Se uita la cele doua surori ale acestuia si le vazu schimbind intre ele semne de batjocura; apoi la Darcy care raminea totusi grav, de nepatruns.
Se uita la tatal ei pentru a-l implora sa intervina, fiindu-i teama ca Mary ar putea cinta toata noaptea.
El ii prinse sugestia si, cind Mary termina si al doilea cintec, ii spuse cu glas tare:
- A fost prea destul, fetito. Ne-ai bucurat indeajuns. Lasa si celorlalte domnisoare rindul sa se produca
     Mary, desi se facu a nu-l auzi, se simti totusi descumpanita; si Elizabethei ii paru rau pentru sora ei, ii paru rau pentru cuvintele tatalui ei, plina de teama ca ingrijorarea ei nu dusese la nimic bun. Se facu apel la alte doamne dintre invitate.
- Daca eu, spuse domnul Collins, as avea norocul sa stiu sa cint, m-as bucura foarte, sint convins, sa indatorez societatea cu o melodie, deoarece consider muzica drept o petrecere foarte nevinovata si total compatibila cu profesiunea de cleric. Nu vreau sa spun totusi ca am putea avea o justificare daca am consacra prea mare parte din timpul nostru muzicii, deoarece mai sint desigur si alte treburi de facut. Vicarul unei parohii are multe de indeplinit. In primul rind trebuie sa stabileasca conventia cu zeciuiala in asa fel, incit lui sa-i aduca profit, iar protectorului sau sa nu-i faca suparare. Trebuie sa-si scrie predicile, iar timpul ce-i mai ramine nu-i va prisosi pentru toate indatoririle parohiale si pentru intretinerea si imbunatatirea locuintei pe care nu-i va fi iertat daca n-o face cit mai confortabila cu putinta. Si nu cred ca este de mica importanta ca el sa aiba o purtare impaciuitoare si atenta cu fiecare in parte si, in special, cu cei carora le datoreaza situatia lui. De aceasta indatorire eu nu-l pot absolvi si nici n-as putea avea o parere buna despre acela care ar lasa sa-i scape vreun prilej pentru a-si arata respectul fata de oricine ar fi din familia protectorului sau.
Si isi sfirsi cuvintarea, care fusese rostita atit de tare, incit sa fie auzita de jumatate din salon, cu o plecaciune catre domnul Darcy.
Multi facura ochii mari, multi zimbira, dar nimeni nu avu un chip mai amuzat decit domnul Bennet insusi, in timp ce sotia lui il lauda cu patos pe domnul Collins pentru vorbirea lui atit de cu judecata si remarca, nu prea in soapta, catre Lady Lucas, ca domnul Collins era un tinar de soi bun si cum nu se poate mai destept.
     Elizabethei i se paru ca daca membrii familiei sale s-ar fi vorbit sa se dea in spectacol in seara aceea cit vor putea mai bine, le-ar fi fost imposibil sa-si joace rolurile cu mai mult haz sau succes; si ce fericire, se gindea ea, pentru Bingley si sora ei, ca lui ii scapase o parte din reprezentatie si ca sentimentele lui nu erau dintre acelea care sa fie influentate de nerozia la care ar fi putut fi martor.
Era totusi destul de rau ca cele doua surori ale lui si domnul Darcy avusesera un asemenea prilej de a-si bate joc de rudele ei; si nu-si putea da seama ce fusese mai greu de indurat, dispretul tacut al domnului sau surisurile insolente ale doamnelor.
     Restul serii nu-i mai oferi mare lucru.
Domnul Collins o sicii mereu si se tinu scai de ea; si cum nu o mai putu convinge sa danseze din nou cu el, o puse in situatia de a nu mai dansa cu nimeni. Zadarnic il ruga sa danseze cu altcineva si ii oferi sa-l prezinte vreunei alte domnisoare.
El o asigura ca dansul nu-i spunea mai nimic si ca scopul lui principal era ca prin atentii delicate sa i se faca agreabil si ca de aceea isi va face un punct de onoare din a ramine linga dinsa toata seara.
Nu mai era nimic de spus fata de asemenea proiect.
Elizabeth datora clipe de mare usurare prietenei sale, domnisoara Lucas , care veni adesea linga ea si, din dragalasenie, il atrase pe domnul Collins intr-o conversatie cu ea.
Elizabeth fu cel putin scutita de ofensa de a mai fi luata in seama de domnul Darcy care, desi se aflase adesea foarte aproape de ea si singur, nu se mai apropiase niciodata atit cit sa-i poata vorbi. Ea isi spuse ca era poate urmarea aluziei ce o facuse cu privire la domnul Wickham si se bucura.
Cei de la Longbourn ramasera ultimii si, printr-o manevra a doamnei Bennet, trebuira sa astepte trasura inca un sfert de ora dupa plecarea tuturor celorlalti, ceea ce le dadu timp sa constate cit de calduros doreau o parte din gazde sa-i vada plecati.
Doamna Hurst si sora ei abia daca mai deschisera gura si atunci numai ca sa se plinga de oboseala, fiind foarte nerabdatoare sa ramina singure. Respinsera toate incercarile de conversatie ale doamnei Bennet, creind astfel o atmosfera de amorteala prea putin inviorata de cuvintarile lungi ale domnului Collins, care il omagia pe domnul Bingley si pe surorile sale pentru eleganta petrecerii si pentru ospitalitatea si politetea comportarii lor fata de musafiri.
Darcy nu spunea nimic. Domnul Bennet, la fel de tacut, se delecta de aceasta scena. Domnul Bingley si Jane isi vorbeau, stind impreuna, putin mai departe de toti ceilalti.
Elizabeth pastra o tacere tot atit de neclintita ca a doamnei Hurst sau a domnisoarei Bingley; chiar si Lydia era prea obosita ca sa mai rosteasca vreo vorba, afara doar de cite o exclamatie intimplatoare ca: "Doamne, ce obosita sint!" insotita de un cascat pina la urechi.

     Cind in sfirsit se ridicara pentru a-si lua ramas bun, doamna Bennet fu deosebit de staruitoare in politetea cu care isi exprima speranta de a-i primi in curind pe toti ia Longbourn, adresindu-se mai ales domnului Bingley pentru a-l asigura ca i-ar face foarte fericiti daca ar lua un dejun intim la ei, oricind, fara ceremonia unei invitatii formale.
Bingley radia de bucurie si promise, plin de recunostinta, ca se va folosi de primul prilej pentru a-i prezenta omagiile sale, dupa ce se va intoarce de la Londra, unde trebuia sa plece chiar a doua zi, pentru scurt timp.
Doamna Bennet era pe deplin multumita si pleca de acolo cu incintatoarea convingere ca, lasind o margine pentru pregatirile necesare formalitatilor, trasurilor noi si rochiilor de nunta, era neindoielnic ca, la capatul a trei sau patru luni, fiica ei va fi instalata la Netherfield.
La eventualitatea de a-si mai vedea inca una dintre fiice maritata cu domnul Collins se gindea cu tot atita certitudine si cu o mare, dar nu egala, placere.
Elizabeth ii era cea mai putin draga dintre fete, si, desi barbatul si partida erau destul de bune pentru ea, valoarea si a uneia si a celeilalte erau eclipsate de domnul Bingley si de Netherfield.
     Capitolul XIX
     Dimineata urmatoare aduse ceva nou la Longbourn, Domnul Collins isi prezenta, oficial, cererea.
Cum se hotarise s-o faca fara sa mai piarda timp, deoarece concediul sau lua sfirsit simbata, si neavind nici un sentiment de sfiala care sa-l descumpaneasca, chiar dac-o facea pe nepregatite, se asternu la lucru metodic, tinind seama de toate regulile pe care le socotea parte integranta din aceasta treaba.

     Imediat dupa micul dejun, gasindu-le impreuna pe doamna Bennet, pe Elizabeth si pe una dintre mezine, se adresa mamei in acest fel:
- Pot spera, doamna, un cuvint din partea dumneavoastra, pe linga frumoasa dumneavoastra fiica, Elizabeth, dat fiind ca-i solicit favoarea unei audiente particulare in cursul acestei dimineti?
Inainte ca Elizabeth sa mai aiba timp pentru altceva decit pentru a rosi de uimire, doamna Bennet raspunse:
- Vai de mine! Da, desigur! Sint sigura ca Lizzy se va simti foarte fericita; sint sigura ca nu poate avea nici o obiectie. Hai, Kitty! Am nevoie de tine sus. Si, stringindu-si lucrul, zori sa iasa din camera in timp ce Elizabeth striga:
- Scumpa doamna, nu pleca. Te rog, nu pleca. Domnul Collins trebuie sa ma ierte. Nu poate avea nimic sa-mi spuna care sa nu poata fi auzit de oricine. Altfel plec si eu.
- Nu! Nu! Asta-i o prostie, Lizzy. Doresc sa ramii pe loc. Si vazind ca Elizabeth, stinjenita si contrariata, parea ca este gata sa iasa, adauga: Lizzy, insist sa ramii si sa dai ascultare domnului Collins
. Elizabeth nu se putea opune unei asemenea porunci; si o clipa de gindire facind-o sa vada ca era mai cuminte sa termine cit mai repede si mai in liniste cu putinta, se aseza si, straduindu-se din rasputeri, incerca sa-si ascunda simtamintele care erau impartite intre dispret si haz.
Doamna Bennet si Kitty se indepartara; indata ce ramasera singuri, domnul Collins incepu:
- Credeti-ma, draga domnisoara Elizabeth, ca modestia dumneavoastra, departe de a va dauna, se adauga mai curind la celelalte calitati pe care le aveti. Ati fi fost mai putin placuta in ochii mei, daca nu ati fi aratat aceasta mica opunere; permiteti-mi sa va asigur insa ca am aprobarea onoratei dumneavoastra mame pentru aceasta cerere. Cu greu v-ati putea indoi de scopul interventiei mele, oricit de mult pudoarea dumneavoastra fireasca v-ar indemna sa vi-l ascundeti; atentiile mele au fost prea marcate pentru a va fi putut insela. Aproape din clipa cind am deschis usa acestei case v-am ales ca tovarasa a vietii mele in viitor. Dar mai inainte de a ma lasa furat de sentimentele mele pe aceasta tema, ar fi mai cuminte sa va arat motivele pentru care ma insor si, mai mult decit atit, motivele pentru care am venit in Hertfordshire cu scopul de a-mi alege o sotie, asa cum desigur am si facut.

     Imaginea domnului Collins, cu tot calmul lui solemn, furat de sentimentele lui, era gata s-o faca pe Elizabeth sa pufneasca in ris, asa ca nu putu folosi scurta pauza pe care el si-o ingadui, incercind sa-l opreasca, iar el continua:
- Motivele pentru care ma insor sint: primul, fiindca socotesc ca este bine ca fiecare preot instarit (cum sint eu) sa dea exemplul casatoriei in parohia lui; al doilea, pentru ca sint convins ca aceasta va adauga foarte mult la fericirea mea; al treilea, pe care poate ar fi trebuit sa-l mentionez mai la inceput, pentru ca acesta este sfatul si recomandarea speciala a insasi nobilei doamne pe care am cinstea s-o numesc protectoarea mea. De doua ori a binevoit domnia sa sa-mi spuna parerea ei (si inca neintrebata) in aceasta privinta; si chiar in simbata de dinaintea plecarii mele din Hunsford, in timpul partidelor noastre de cadril, pe cind doamna Jenkinson aranja taburetul domnisoarei de Bourgh, mi-a spus: "Domnule Collins, trebuie sa te insori. Un preot ca dumneata trebuie sa se insoare. Fa o alegere buna, gaseste o femeie de calitate, de dragul meu si al dumitale; sa fie dintre cele active, utile, nu crescuta cu pretentii; sa fie in stare sa faca mult dintr-un venit mic. Acesta e sfatul meu. Gaseste o femeie de acest fel, cit poti de repede, adu-o la Hunsford si am sa vin sa va vizitez".
Ingaduiti-mi - fiindca veni vorba - sa va marturisesc, frumoasa verisoara, ca nu consider sfaturile si amabilitatile Lady-ei Catherine de Bourgh ca cele mai mici dintre darurile pe care am putinta sa vi le ofer. Veti gasi ca are maniere pe care nu am cuvinte sa le descriu; iar agerimea si vioiciunea dumneavoastra cred ca ii vor conveni, in special cind vor fi temperate de tacerea si respectul pe care rangul domniei sale nu se poate sa nu le impuna.
Atita, privitor la intentia mea, in general, in favoarea casatoriei; mai ramine acum de spus ceea ce m-a indreptat inspre Longbourn in loc sa ma mine inspre imprejurimile parohiei mele, unde, va rog sa ma credeti, exista multe tinere femei amabile.
De fapt insa, fiind, cum sint, mostenitorul acestei mosii la moartea stimatului dumneavoastra tata (care totusi poate sa mai traiasca inca multi ani), nu m-am putut impaca deloc cu gindul sa nu-mi aleg o sotie dintre fiicele sale, pentru ca pierderea sa fie pentru ele cit mai mica posibil, atunci cind va avea loc tristul eveniment, care totusi, asa cum am mai spus-o, s-ar putea sa nu se produca inca vreo citiva ani.
Acesta mi-a fost, scumpa verisoara, motivul; si-mi place sa cred ca el nu ma va cobori in stima domniei-voastre.
Si acum, nu-mi mai ramine nimic altceva decit sa va incredintez, cu vorbe dintre cele mai arzatoare, de violenta sentimentelor mele. Sint total indiferent la avere si nu voi adresa tatalui domniei-voastre nici o cerere de acest fel, deoarece stiu prea bine ca n-ar putea fi satisfacuta si ca mia aceea de lire cu patru la suta, care nu va va reveni decit dupa decesul mamei dumneavoastra, este singurul lucru la care veti avea vreodata dreptul.
Asupra acestui capitol, prin urmare, voi pastra neintrerupt tacere si puteti fi incredintata ca de pe buzele mele nu veti auzi vreodata vreun repros meschin, atunci cind vom fi sot si sotie. Era absolut necesar sa-l intrerupa, acum
. - Sinteti prea grabit, domnule, striga Elizabeth. Uitati ca nu v-am dat nici un raspuns. Dati-mi voie s-o fac, fara sa mai pierdem timpul. Primiti multumirile mele pentru omagiul pe care mi l-ati adus. Sint foarte impresionata de cinstea cererii ce mi-ati facut, dar imi este imposibil sa fac altfel decit s-o resping.
- Nu aflu acum pentru prima oara, replica domnul Collins, cu o fluturare a miinii, ca printre tinerele domnisoare se obisnuieste a respinge propunerile barbatului pe care, in secret, au de gind sa-l accepte, cind acesta le solicita mina pentru intiia oara, si ca uneori refuzul este repetat a doua si chiar a treia oara. Nu sint deci deloc descumpanit de ceea ce mi-ati spus si sper sa nu treaca mult si sa va conduc in fata altarului.
- Pe cuvintul meu, domnule, striga Elizabeth, speranta dumneavoastra este extraordinara, dupa cele ce v-am spus. Va asigur ca nu fac parte dintre acele tinere domnisoare (daca exista cumva astfel de tinere domnisoare) care sint atit de curajoase, incit sa-si puna fericirea in joc, luindu-si riscul unei a doua cereri. Refuzul meu este foarte hotarit. Dumneavoastra nu m-ati putea face fericita si sint convinsa ca eu sint ultima femeie din lume care v-ar putea face fericit. Ba mai mult, daca prietena dumneavoastra, Lady Catherine, m-ar cunoaste, am convingerea ca m-ar gasi din toate punctele de vedere neindicata pentru aceasta situatie
. - Daca ar fi sigur ca Lady Catherine ar crede astfel... spuse domnul Collins foarte grav; dar nu pot sa-mi inchipui ca senioria sa va avea ceva de zis impotriva dumneavoastra. Si puteti fi sigura ca, atunci cind voi avea cinstea de a o revedea, ii voi vorbi in modul cel mai stralucitor despre modestia, spiritul dumneavoastra gospodaresc si alte frumoase insusiri pe care le aveti.
- Orice lauda, domnule Collins, va fi intr-adevar inutila. Trebuie sa-mi ingaduiti sa judec singura si sa-mi faceti cinstea de a crede ceea ce spun. Doresc sa fiti foarte fericit si foarte bogat si, refuzindu-va mina, fac tot ce-mi sta in putere ca sa va impiedic de a fi altfel. Cerindu-ma in casatorie, ati dat probabil satisfactie delicatetei sentimentelor dumneavoastra fata de familia mea si puteti intra in posesia mosiei Longbourn cind va fi cazul, fara sa va faceti nici un repros. Chestiunea poate fi deci socotita complet inchisa.
La aceste vorbe se ridica si ar fi parasit camera daca domnul Collins nu i s-ar fi adresat astfel:
- Cind voi avea din nou onoarea sa vorbesc despre acest subiect, sper sa primesc un raspuns mai favorabil decit mi-ati dat acum; sint, cu toate acestea, departe de a va acuza in prezent de cruzime, deoarece stiu ca asa se obisnuieste printre persoanele de sexul dumneavoastra, sa respinga barbatul la prima lui cerere; si poate ca mi-ati spus deja atit cit trebuie, in conformitate cu adevaratul simt de pudoare al firii femeiesti, pentru a ma incuraja in cererea mea.
- Intr-adevar, domnule Collins, striga Elizabeth oarecum enervata, ma uimiti la culme. Daca ceea ce v-am spus pina acum va poate parea o incurajare, nu stiu cum sa-mi exprim refuzul intr-un mod care sa va poata convinge ca este un refuz.
- Trebuie sa-mi dati voie, scumpa verisoara, sa cred ca cererea mea este refuzata numai de forma. Motivele pentru care cred astfel sint, pe scurt, urmatoarele: nu mi se pare ca persoana mea ar fi nedemna sa fie acceptata de dumneavoastra, sau ca situatia pe care v-o pot oferi ar fi altfel decit foarte dezirabila. Situatia mea, legaturile mele cu familia de Bourgh si rudenia mea cu familia dumneavoastra sint tot atitea imprejurari foarte favorabile mie; si ar trebui sa mai tineti seama ca, in ciuda numeroaselor dumneavoastra farmece, nu este deloc sigur ca vi se va mai face vreodata o alta cerere in casatorie. Zestrea dumneavoastra este, din nefericire, atit de mica, incit, foarte probabil, ea va anihila efectul dragalaseniei dumneavoastra si al bunelor dumneavoastra insusiri. Deoarece trebuie sa conchid ca refuzul dumneavoastra nu este serios, imi place sa-l atribui dorintei dumneavoastra de a-mi stirni si mai mult dragostea, tinindu-ma in nesiguranta, in acord cu practica obisnuita printre femeile distinse.
- Va asigur, domnule, ca n-am nici cea mai mica pretentie ca as fi dotata cu acest fel de distinctie care consta in a chinui un om onorabil. As prefera sa mi se aduca omagiul de a nu mi se contesta sinceritatea. Va multumesc iara si iara pentru cinstea ce mi-ati facut-o, dar imi este imposibil sa accept cererea dumneavoastra in casatorie. Din toate punctele de vedere sentimentele mele mi-o interzic. Pot sa va vorbesc deschis? Nu ma considerati acum ca pe o femele distinsa care are de gind sa va chinuie, ci ca pe o faptura rationala care va spune adevarul adevarat.
- Sinteti mereu fermecatoare! striga Collins, cu un aer de neindeminatica galanterie, si sint convins ca atunci cind cererea mea va fi consfintita de autoritatea expresa a ambilor dumneavoastra excelenti parinti, ea nu va putea fi socotita decit acceptabila.
Elizabeth nu mai avu ce raspunde la asemenea incapatinare intr-o voita amagire de sine si se retrase imediat in tacere, hotarita ca, in caz ca domnul Collins va persista sa considere repetatele ei refuzuri drept magulitoare incurajari, sa se adreseze tatalui ei al carui "nu" ar putea fi rostit in asa fel, incit sa fie decisiv, si a carui purtare, cel putin, nu va putea fi luata drept mofturi si cochetarie de femeie distinsa.
     Capitolul XX
     Domnul Collins n-a fost lasat mult timp sa contemple in tacere reusita sa in dragoste, caci doamna Bennet, care-si facuse de lucru in hol asteptind sfirsitul convorbirii, nici n-o vazu bine pe Elizabeth deschizind usa si trecind cu pasi zoriti pe linga ea inspre scara, ca si intra in sufragerie ca sa se felicite si sa-l felicite, in cuvinte calde, pentru fericita perspectiva a unei legaturi mai strinse intre ei.
Domnul Collins primi si-i intoarse felicitarile cu o egala placere, pornindu-se apoi sa-i relateze amanuntele convorbirii, de rezultatul careia era incredintat ca avea toate motivele sa fie multumit, deoarece refuzul ferm al verisoarei sale izvora, in mod natural, din firea-i rusinoasa si din autentica pudoare a caracterului ei.
Pe doamna Bennet, aceasta stire o sperie totusi; ar fi fost bucuroasa sa creada, ca el, ca fiica sa avusese de gind sa-l incurajez refuzindu-i cererea in casatorie, dar nu indraznea, si nu se putu stapini sa nu i-o spuna.
- Contati, domnule Collins, adauga ea, ca o s-o facem sa-si bage mintile in cap. Am sa-i vorbesc despre aceasta chiar eu, imediat. Este foarte incapatinata si nesabuita si nu-si cunoaste propriul interes; dar am s-o fac eu sa si-l cunoasca.
- Iertati-ma ca va intrerup, doamna; striga domnul Collins, dar daca este intr-adevar incapatinata si nesabuita, nu stiu daca ar fi o sotie cu adevarat potrivita pentru un barbat in situatia mea care, fireste, cauta fericirea in institutia casatoriei. Daca deci persista intr-adevar sa-mi respinga cererea, ar fi poate mai bine sa n-o siliti sa ma accepte ca sot caci, daca are o tendinta spre asemenea defecte, n-ar putea face mare lucru pentru fericirea mea.
- Domnule, m-ati inteles foarte gresit, spuse doamna Bennet alarmata. Lizzy este incapatinata numai in chestiuni de acest fel; in toate celelalte, nu s-a mai pomenit o fata cu o fire mai buna. Ma duc imediat la domnul Bennet si vom aranja asta cu ea, sint sigura.
Nu-i lasa timp sa mai zica ceva si porni in graba la sotul ei; deschizind usa bibliotecii, exclama:
- Oh, draga domnule Bennet, este urgent nevoie de dumneata; sintem cu totii innebuniti. Trebuie sa vii s-o convingi pe Lizzy sa se marite cu domnul Collins, pentru ca jura ca nu-l vrea si daca nu te grabesti, dinsul o sa-si schimbe gindul si n-o sa mai vrea el s-o ia.
Cind doamna Bennet intra, domnul Bennet ridica ochii de pe carte si-i fixa pe chipul ei, cu o calma indiferenta, deloc tulburata de vestea ce-i aducea.
- Nu am placerea sa te inteleg, spuse, cind sotia lui isi ispravi tirada. Despre ce este vorba?
- Despre domnul Collins si Lizzy. Lizzy a declarat ca nu-l vrea pe domnul Collins si domnul Collins a inceput sa spuna ca nu o vrea pe Lizzy.
- Si ce urmeaza sa fac eu in chestiunea asta? Pare o situatie fara iesire.
- Vorbeste dumneata insuti cu Lizzy, spune-i ca starui sa se marite cu el.
- Sa fie poftita aici. Va trebui sa auda parerea mea.
Doamna Bennet suna si domnisoara Elizabeth a fost somata sa vina in biblioteca.
- Apropie-te, fetito, exclama tatal, cind Elizabeth isi facu aparitia. Am trimis sa te cheme pentru o chestiune importanta. Am aflat ca domnul Collins ti-a facut o cerere in casatorie. Este adevarat?
Elizabeth raspunse ca asa era.
- Foarte bine. Si aceasta cerere ai refuzat-o?
- Da, domnule.
- Foarte bine. Acum ajungem la punctul esential.
Mama dumitale staruie sa o accepti. Nu este asa, doamna Bennet?
- Da! Altfel nu vreau s-o mai vad niciodata in ochii mei.
- Elizabeth, ai in fata o trista alternativa. Din ceasul acesta va trebui sa devii o straina pentru unul dintre parintii dumitale. Mama dumitale nu vrea sa te mai vada in ochii ei daca nu te mariti cu domnul Collins, iar eu nu vreau sa te mai vad in ochii mei daca o faci.
Elizabeth nu putu decit sa zimbeasca la o astfel de concluzie a unui astfel de inceput; doamna Bennet insa, care fusese convinsa ca sotul sau privea chestiunea asa cum dorea ea insasi, ramase consternata.
- Ce vrei sa spui, domnule Bennet, cu felul acesta de a vorbi? Mi-ai promis sa starui ca ea sa se marite cu domnul Collins.
- Draga mea, ii replica sotul. Am de cerut doua mici favoruri: primul, sa-mi ingadui, in imprejurarea de fata, liberul uz al propriului meu cap; si al doilea, al camerei mele. Voi fi incintat sa beneficiez singur de biblioteca, imediat ce va fi cu putinta.
Cu toate acestea, in ciuda dezamagirii provocate de purtarea sotului, doamna Bennet nu renunta inca la scopul sau. Ii vorbi Elizabethei iara si iara, cind cu lingusiri, cind cu amenintari. Incerca s-o atraga pe Jane de partea ei, dar Jane, cu toata blindetea posibila, refuza sa intervina; iar Elizabeth raspundea atacurilor mamei sale citeodata cu toata seriozitatea si citeodata cu o veselie nebuneasca. Desi felul in care o facea varia, hotarirea ei, niciodata.
In acest timp, domnul Collins medita in solitudine la cele intimplate. Avea o parere prea buna despre el ca sa poata pricepe motivul pentru care verisoara lui putea sa-l refuze: si, desi mindria-i fusese ranita, nu suferea in nici un alt fel.
Inclinatia pentru ea era cu totul imaginara, iar eventualitatea ca fata sa merite invinuirile mamei sale il impiedica sa simta vreun regret.

     In timp ce intreaga familie era atit de tulburata, sosi Charlotte Lucas sa petreaca ziua impreuna cu ei.
La intrare fu intimpinata de Lydia care, zburind catre ea, ii spuse mai mult in soapta:
- Ma bucur ca ai venit; e un haz la noi! Ce crezi ca s-a intimplat azi dimineata? Domnul Collins a cerut-o pe Lizzy, si ea nu-l vrea.
Charlotte aproape nici n-avu timp sa raspunda, caci Kitty se si ivise linga ele cu aceleasi vesti; si, nici nu intrasera bine in sufragerie, unde o gasira pe doamna Bennet singura, ca aceasta incepu si ea acelasi subiect, facind apel la intelegerea domnisoarei Lucas si implorind-o s-o convinga pe prietena ei, Lizzy, sa se supuna dorintelor intregii familii.
- Te implor, scumpa domnisoara Lucas, fa acest lucru, adauga ea pe un ton melancolic, caci nimeni nu e cu mine, nimeni nu e de partea mea! Sint tratata cu atita cruzime! Nimeni nu are mila de sarmanii mei nervi.
Charlotte fu scutita de a-i raspunde caci chiar atunci intrara Jane si Elizabeth.
- Da, iat-o ca vine, continua doamna Bennet, iat-o, avind aerul cel mai indiferent posibil, fara sa-i pese de noi mai mult decit daca ne-am aflat la York, numai sa poata face dupa capul ei. Dar sa-ti spun eu ceva, domnisoara Lizzy: daca ti-ai virit in cap s-o tii asa, refuzind oricare cerere in casatorie, n-ai sa te alegi in viata dumitale cu un sot si nu stiu cine o sa te tina cind s-o prapadi tatal dumitale. Eu n-am sa te pot tine si, de aceea, te avertizez. Am terminat cu dumneata din clipa asta chiar. Ti-am spus cind eram in biblioteca, stii, ca n-am sa-ti mai vorbesc in viata mea si ai sa vezi ca ma tin de cuvint. Nu-mi face nici o placere sa vorbesc cu copiii nesupusi. Nu ca mi-ar face de fapt placere sa vorbesc cu oricine ar fi. Oamenii care sufera de nervi ca mine nu pot avea mare pofta de vorba. Nu stie nimeni ce indur eu! Dar asa se intimpla intotdeauna. Cei care nu se pling n-au niciodata parte de compatimire.