Femeile din viata lui Petru Cercel de Adrian Stanila publicat la 25.05.2013
FEMEILE DIN VIATA LUI PETRU CERCEL
     Cu lucrarea de fata propun o analiza atenta a raporturilor primului domnitor umanist din istoria rominilor, Petru Cercel (1583-1585), cu partea feminina. Acest tip de raporturi vor fi tratate mai mult cronologic, respectindu-se oarecum delimitarea tematica.
Putem vorbi de relationarea sa cu femeile din familia de origine si cu sotia, ne putem raporta promisiunilor matrimoniale in scop diplomatic, avem in vedere amantele sau simplele aventuri ale principelui valah
. Un alt aspect al relatiilor lui Petru Cercel cu femeile il presupune corespondenta diplomatica sau privata.
     Ca principe legitim al Tarii Rominesti, Petru avea numerosi dusmani. Cei mai vehementi dintre acestia erau de fapt femei.
Nu intimplator, pentu ca o data cu imixtiunile baroce aplicate societatii, rolul politic al femeii se accentuase, in a doua jumatate a secolului XVI, si in Tarile Romine.
Voit, lucrarea omite raporturile domniei lui Petru Cercel cu individualitatea feminina din Valahia, relevata de documentele vremii, acest aspect putind presupune obiectul altui studiu.
Avem in fata o altfel de istorie a lui Petru Cercel, una produsa exclusiv de actiunile sau influentele feminine, dar nu o istorie paralela sau complementara, ci una integrata.
     Majoritatea interpretarilor istoriografice ni-l prezinta pe Petru Cercel ca fiu legitim al domnitorului Patrascu cel Bun (1554-1557) cu doamna Voica de Slatioare, ruda apropiata a boierilor Buzesti, alaturi de un alt domn muntean Vintila Patrascu (1574).
Din aventuri ale tatalui sau, Petru a mai avut inca trei frati nelegitimi: Patrascu, Radu Florescu si Mihai Viteazul (1593- 1601).
Fiica a lui Patrascu cel Bun si a doamnei Voica de Slatioare, domnul in cauza pare sa fi avut si o sora, Maria, casatorita cu Tudor din Dragoiesti. -

     Petru s-a nascut in 1545, fapt certificat de toate relatarile ce ne prezinta trimiterea sa ca garant al credintei parintelui sau la curtea lui Süleyman Magnificul in august 1555, acestea aratind ca in acel an principele avea 10 ani.
Ca loc al nasterii am putea considera Bagdadul, loc in care rezida, nu se stie de cit timp, intreaga sa familie si unde ambasadorul francez Gabriel de Luetz d'Aramont o intilnea, in 1551, intr-o manastire crestina.
Desi nu el era fiul cel mai mare al domnului in scaun, ci fratele sau vitreg Patrascu, care la acea data avea 18 ani, acesta din urma a trebuit insotit si de un fiu legitim.
La cererea inamicului declarat al familiei lor, marele vizir Rüstem pasa, cei doi fii de domn au fost exilati in 1558 in insula Rhodos.
Documentele nu pastreaza prea multe informatii despre mama lui Petru Cercel. Stim insa ca o data cu moartea lui Patrascu cel Bun (1557), doamna Voica de Slatioare, impreuna cu o seama de boieri credinciosi, se refugiaza la Sibiu, unde la 1 martie 1569 un trimis al regelui János II Zsigmond Zápolya ii inregistra lucrurile personale, inca foarte valoroase, in vederea achitarii datoriei catre gazdele lor.
     Referitor la familia lui Petru Cercel, rezidentul imperial spaniol la Constantinopol nota la 21 iunie/1 iulie 1583 ca „adevarat se spune ca [Petru Cercel] s-a casatorit cu Sultana, fiica unui argintar si apropiata a sotiei lui Sigismund Báthory (Sciaús Bassá)”. Se pare ca, in momentul prelurii domniei, Petru Cercel ar fi ales trei concubine musulmane, care sa-l insoteasca in Tara Romineasca.
Fortate sa se crestineze, doua au fost casatorite cu paminteni, iar Stanca Köprelli(Sultana) i-a devenit sotie, fiind cel mai probabil mama lui Marcu Cercel.
     In privinta copiilor lui Petru Cercel, istoria n-a pastrat referiri clare la numarul sau calitatea acestora.
Intr-un act de intarire de la Alexandru Ilias (23 martie/2 aprilie 1628) pentru Gorgan mare spatar si Matei mare aga, apare mentionat „Patrasco postelnic, feciorul lui Patru voevod Cercel", care in 1621 a dobandit de la Radu Mihnea al II-lea satul Odobesti (jud.Dambovita), invocind faptul ca Petru Cercel ar fi cumparat acest sat de la mama agai Matei. Cei doi boieri l-au adus pe Patrasco postelnic la judecata sub domnia lui Alexandru Ilias si au redobindit satul. Un an mai tirziu acest Patrascu postelnic apare ca martor intr-un document (18/28 mai 1629) sub numele de „intiiu ermonah Partenie, sin Petru voevodu Cercel".
Alaturide acesti doi fii, Dan Plesia a mai identificat, se pare, inca trei: Ion, Radu si Dumitru.
In cei opt ani petrecuti in Rhodos, Petru Cercel cunoaste pe viitorii domnitori ai Tarii Rominesti si Moldovei, fratii Alexandru Mircea si Petru Schiopul, pe Ioan cel Cumplit, care atunci isi zicea Serpega, pe Maria Paleolagos, sotia viitorului domn Iancu Sasul al Moldovei si pe veneta Laura Baffo, captiva pe o nava a piratilor algerieni, viitoarea Sultana Hasechi.
     Au urmat 13 ani in care a fost inchis sub „paza aspra” (assidua custodia) in mai multe centre asiatice ale imperiului.
Franco Sivori, inregistrind stiri neoficiale si confidente ale principelui, arata ca acesta, sfatuit si insotit de un slujitor, a fugit (nu spune de unde) la Alep, in Siria, la „doamna Mircioaia” (Signora Mirciona) Chiajna], „doamna vaduva si bogata”.
Desi erau indirect rude, Chiajna nutrea ginduri de domnie pentru fiul sau Petru si e greu de crezut ca l-ar fi sprijinit pe urmasul rivalului de odinioara al sotului ei, cu atit mai mult cu cit, de la 17 ani, sfatuit de catre unii partizani ai sai, Petru Cercel devenise pe ascuns pretendent la tronul Tarii Rominesti.
Referitor la aceasta doamna, exista o teorie conform careia tatal lui Cercel, Patrascu cel Bun ar fi fost otravit de catre medicul sau, la initiativa doamnei Chiajna, sotia lui Mircea Ciobanul, desi e greu de inteles cum ar fi putut aceasta actiona din exil.
     Dupa un lung si aventuros periplu european, sosirea lui Petru Cercel in Franta, in ianuarie 1579, a fost foarte apreciata de rege, de mama sa Caterina di Médicis si de regina consoarta Luiza de Lotharingia.

     Astfel, principele ramine la curtea Frantei pina in ianuarie 1581, timp in care intretine intensa corespondenta cu oricine l-ar fi putut ajuta in vederea obtinerii domniei.
Aflat la Paris el se apropie de ambasadorul englez la Paris si chiar ii incredinteaza celui francez la Londra, de Saint Bennet, sa expuna problemele sale reginei Elisabeth I (1558-1603), alaturi de o genealogie a Basarabilor.
Este posibil chiar ca Petru Cercel, care in primavara anului 1580 ii scria lui John Wolley, membru al Parlamentului Britanic, sigilindu-si scrisoarea cu o pecete ce pentru prima oara purta o legenda in limba romina, sa fi facut chiar o vizita la Londra.
Iata, asadar, un alt tip de relationare a principelui cu o femeie, aceea a corespondentei diplomatice cu una din cele mai importante femei ale politicii vremii, Elisabeth I.
     Mult mai eficiente par a fi fost interventiile lui Petru Cercel la alte doua influente femei ale Europei: reginele mama si consoarta ale Frantei.
Presiunea diplomatica exercitata intre 1579 - septembrie 1580 de catre regele Frantei si mama sa, asupra elitei conducatoare turcesti, atit prin scrisori cit si prin activitatea ambasadorului Jacques de Germigny (1579-1585), favorizata de moartea marelui vizir Mehmet Sököllu, la 11 octombrie 1579, il va determina, in cele din urma, pe sultanul Murat III (1574-1595) sa cedeze si sa ii remita la 15 iulie 1580, prin intermediul regelui Frantei, instiintarea ca poate merge liber la Poarta (salvconduct).
     La 2 martie 1581 Petru sosea la Venetia, unde va fi primit cu ceremonie oficiala de dogele Nicolò da Ponte (1578-1585), la 7 martie, in sesiune plenara a Consiliului Deliberator(Eccemo Collegio), impreuna cu ambasadorul francez Arnaud du Ferrier si mandatarul regelui Frantei, Berthier.
Dupa un discurs in care va prezenta situatia pretendentului valah si va corela evenimentul cu sarbatoarea crestina de a doua zi, prin referire la Evanghelie, ambasadorul francez prezinta Consiliului doua scrisori, datind 6 ianuarie 1581, una emisa in palatul Blois, apartinind regelui, iar o a doua, emisa la Chenonceaux, din partea reginei mama.
Dupa ce il prezentau pe protejatul lor drept „Petru Demetriu, printul Tarii Rominesti, dragul nostru var si bun prieten” (La prince de la grande Valaquie Pierre Demetrio, notre tres-cher cousin et bon amy), membrii familiei regale franceze nu vor uita sa sublinieze ca sprijinirea acestuia ar fi reprezentat pentru Venetia „un fapt demn de dinsa, foarte placut lui Dumnezeu, intregii crestinatati si noua” (une oevre digne de vous, très-agréable à Dieu et a toute la Chrestienté, et à nous en particuluier).
Expresia menita sa il recomande pe Petru Cercel Consiliului Deliberator al Venetiei a trezit de-a lungul timpului numeroase controverse istoriografice. Daca in 1874, Constantin Esarcu se referea la „epitete ce nu-si dau decit suveranii intre ei”, in 1989, Petru Demetru Popescu spune ca aceasta era destinata oricarui nobil din anturajul familiei regale, desi nu ar putea fi decit o referire la originea latina si comfesiunea catolica.
La 25 martie 1581, imbarcat pe galera „Giuliana”, Petru Cercel pleca deja spre Ragusi (Dubrovnik), unde ajunge la 7 aprilie, data la care inmina rectorului acestei republici, scrisorile de recomandare.
Plecind de aici, acesta efectueaza calatoria triumfala prin Balcani, incheiata la 8 mai, cind se afla la Constantinopol.
Recomandarile si actul de chemare din partea sultanului (salvconduct) ii va permite acestuia si un oarecare exces de zel, in calatoria prin Imperiul Otoman, manifestarile fastuoase trezind suspiciunea si iritarea marelui vizir. Mai mult de atit, in drumul spre Constantinopol, asupra viitorului domn, are loc si o tentativa de asasinare, organizata, cel mai probabil, de doamna Chiajna.
     In martie 1582, problema lui Petru Cercel a fost abandonata din motivul sarbatoririi circumciziei fiului mai mare al sultanului, moment ce a prilejuit trimiterea unor daruri substantiale din partea domnului Tarii Rominesti, Mihnea Turcitul (1577-1583) si ale mamei sale Ecaterina Salvaresso. In ciuda staruintelor diplomatiei franceze si chiar ale regelui Henri III sau ale reginei mama, care se adresau personal sultanului, cauza pretendentului valah devenea tot mai lipsita de perspective. Caterina di Medicis isi exprima personal regretul fata de neputinta de a-i obtine domnia Tarii Rominesti.
Se pare ca, in aceasta perioada, generozitatea lui Mihnea Turcitul si a mamei sale nu a fost limitata, sume importante ajungind la sultan, la sultana-mama (Sultana-Validè), Nur-Banù, la marele vizir si chiar la piticul eunuc al Curtii, Nasuf, care primea 8 000 de galbeni.
In baza acestor intrigi, s-a descoperit si faptul ca in cladirea ambasadei franceze se consumau numeroase aventuri intre printul valah si diverse femei, atit crestine cit si musulmane, ceea ce presupunea cea mai grava acuzatie adusa unui crestin.
Tot in favoarea principelui valah a intervenit si principala sotie a sultanului, Sultana Hasechi, pe care Petru Cercel o cunoscuse in Rhodos, unde era captiva pe un vas al piratilor algerieni. La acea vreme, aceasta nu avea decit 14 ani si se numea inca Laura Baffo, fiind rapita din Venetia la porunca temutului Kaireddin. Tot o venetiana, amanta a sa, ii prilejuise interventia la aceasta sultana, si dupa ce umanistul principe i se infatisa, pentru inceput deghizat in negustor sirian, pentru a nu trezi Curtii nici cele mai slabe suspiciuni, prin cumpararea aceluiasi pitic eunuc, intre cei doi s-a infiripat o relatie amoroasa.
In cele din urma, eforturile politice si financiare ale sustinatorilor si sustinatoarelor lui Petru Cercel aveau sa-i aduca numirea ca domn al Tarii Rominesti la 14/24 iunie 1583.
Intre 22 iulie/1 august - 5/15 august, Fatima, sotia marelui vizir, a insistat sa-l casatoreasca pe proaspatul domn cu o protejata a sa crestina, pe nume Perote. Insa, declarind ca nu doreste o sotie care nu era de rangul sau, acesta era hotarit sa renunte chiar si la domnie.
Marele vizir ii acordase un an pentru a fixa nunta, dar problemele de acest tip aveau sa fie rezolvate „prin sume mari de bani”, date ca despagubire femeilor interesate.
Impreuna cu darul sau, o haina din brocart de aur, sultana Hasechi ii trimitea lui Petru si o scrisoare de despartire ce mai pastreaza si astazi mici pete provocate de lacrimi.

     La sfirsitul lunii august, Petru Cercel trecea Dunarea, insotit fiind de un alai de 7 000 de persoane.
Sosirea a produs un mare entuziasm, mai ales ca, dupa doua secole, un nou domnitor, „imbracat regeste”, isi saluta simbolic poporul pe un Cimp al lui Marte sau al Pacii.
Acest lucru s-a produs in data de 29 august/8 septembrie 1583, in apropierea resedintei domnesti, dupa ce, cu o zi inainte, fusese intimpinat, pe drumul dintre Bucuresti si Giurgiu, de marele ban al Craiovei, Mihalcea Caragea, in fruntea a 400 calareti.
In aceeasi zi, Schemni Aga citea in Bucuresti firmamul de numire.
     Scurta domnie a lui Petru Cercel a oferit si pretextul afirmarii corpului militar al curtenilor, alaturi de garda personala, nu in cazul unui asediu al Curtii domnesti, scopul in care erau instruiti, ci in cel al apararii ordinii feudale, prin reprimarea unei revolte boieresti ce pare a fi antrenat, la un moment dat, si o parte a populatiei Bucurestiului.
In mutarea resedintei la Tirgoviste, gruparea boiereasca filoturca si in egala masura de factiune Mihneasca, in frunte cu un fost mare postelnic, Ghiorma din Pogoniani, va gasi pretextul organizarii unei tentative de indepartare a incomodului domn. Revolta lui Ghiorma pare sa fi avut ca aspect subiectiv „necinstirea caselor boieresti” de catre domn, acesta avind, cel mai probabil o aventura cu doamna Caplea.
Conflictul trebuie sa fi debutat putin inainte de 8/18 ianuarie 1584, data la care Patru comisul este inlocuit de un anume Pavel, si el inlocuit la 27 ianuarie/6 februarie de Balea din Suici, si culminind cu asedierea si devastarea ctitoriei lui Ghiorma, manastirea Caplea, de catre fortele fidele domnului.
Manifestind resentimente legate de momentul 1570, dupa inabusirea conflictului, Petru Cercel „au taiat pre Mihaila dvornicul, i Dobromir banul si pe Gontea paharnicul”, in ziua de Paste, din motiv de hiclenie, consacrind totodata Bucurestiul ca resedinta concomitenta Tirgovistei.
     Inca din 14/24 august 1583, pe cind se afla la Adrianopol, Petru Cercel incredinta lui Mellier de la Constance o misiune diplomatica la Torino, Ferrara, Venetia si Paris. Pentru Curtea de la Paris, unde Mellier ajungea la inceputul lunii decembrie, noul domn incredintase solului sau mai multe epistole in care isi exprima profunda recunostinta fata de regele Henri III de Valois (1574-1589), reginele Caterina de Medicis si Luisa de Lotharingia.
     In septembrie 1584, insusi Franco Sivori a condus o solie in Transilvania, acesta tratind cu guvernatorii principatului problema unei eventuale legaturi matrimoniale, prin casatoria domnului cu Griselda, sora lui Zsigmond Báthory. În decembrie 1584, la Bucuresti era trimis Samuel Laski, omul de incredere al cancelarului Jan Zamoisky, care transmitea acceptul regelui Poloniei, Stefan Báthory (1575-1586), asupra viitoarei casatorii a nepoatei sale. Veridicitatea acestui proiect de alianta matrimoniala ne-a fost relevat si prin descoperirea arheologica a doua cahle ce reprezentau portretele celor doi viitori miri.

     Acestea erau proiectate sa decoreze registrul superior al uneia dintre sobele apartamentului domnesc. Exemplarul ce o reprezinta pe Griselda Báthory, de forma patrata, cu latura de 23 cm si latimea rumpei de 5 cm, dezvaluie rangul social al printesei prin redarea coronitei specifice, a unui bogat colier si al unui lant lung purtat in jurul gitului. Piesa poate fi admirata in colectia Muzeului Municipal Curtea de Arges.
     In iunie 1584, in contextul unei neintelegeri diplomatice, Petru Cercel il acuza pe Mihnea Turcitul de uciderea unui raguzan de la care isi insusise o serie de bunuri, motiv pentru care acesta din urma a fost mutat, impreuna cu familia, din Rhodos la Tripoli, poate si datorita interventiei sultanei Hasechi.
Tot sultana a fost cea care i-a salvat lui Petru Cercel domnia, neintelegerea fiind provocata de asasinarea unei boieroaice valahe in resedinta sa din Constantinopol de catre Ioannis Cantacuzino, un trimis diplomatic al lui Petru Voda. Acordind berat de investire in Tara Romineasca lui Mihnea Turcitul (1577-1583; 1585-1591), la 20/30 martie 1585, sultanul Murat III (1574-1595) il indeparta, totusi, pe Petru Cercel din domnie.
La 26 martie/5 aprilie, ambasadorul englez la Poarta, William Harborne anunta schimbarea, relevind, totodata, rolul jucat in aceasta de Mihnea Turcitul, unchiul sau Petru Schiopul, domn al Moldovei (1582-1591), si mama sa Ecaterina Salvaresso, prin trimiterea de bani si denigrarea fostului domn.
     In septembrie 1585, ambasadorul francez la Constantinopol, Berthier de Lyon, platea 2000 scuzi ce reprezentau datorii ale lui Petru Cercel fata de diversi cetateni francezi.
Patarea imaginii regelui Frantei in fata propriilor supusi, alaturi de nereusita punerii in aplicare a politicii franceze care viza partea de rasarit Europei, a determinat o vizibila deteriorare a relatiilor dintre Petru Cercel si Casa de Valois.
Sub influenta banilor si a intrigilor trimise de Mihnea Turcitul si mama sa, la 27 mai/6iunie 1589, se emiteau la Constantinopol un raport judiciar (telhis) al marelui vizir si o sentinta religioasa (fetva), ce-l condamnau pe Cercel la moarte, pentru fuga cu veniturile si steagul(sancak) sultanului, dar si pentru relatiile sale cu femei musulmane ce au fost fortate sa se crestineze in Tara Romineasca.
Ca urmare a acestui fapt, sotia lui Petru Cercel, impreuna cu celelalte doua femei musulmane aduse de domn in Valahia au fost luate cu forta si duse la Constantinopol.
Condamnarea la moarte nu a fost executata, aminarea obtinuta de sultana Hasechi transformindu-se chiar in gratiere. Petru ajungea, dintr-un cu totul alt motiv, la Yedikule.
     In decembrie 1589, fostul domn al Valahiei suporta, dintre toate neajunsurile sale, cea mai mare tradare.
Fostul sau mare vistiernic, Ioannis Cantacuzino sosea la Constantinopol si, daruind marelui vizir in jur de 50 000 scuzi obtinea promisiunea asasinarii lui Petru Cercel, in interesul lui Mihnea Turcitul.
Ca urmare a acestui fapt, ambasadorul venetian Giovanni Moro relata ca, la 6/16 martie 1590, detinutul era urcat pe o corabie, pentru a fi transportat, in Rhodos. Nasul si urechile ii fusesera taiate. La 18/28 aprilie, acelasi ambasador revenea cu stirea ca, Petru Cercel a fost sufocat si aruncat in mare.
Se pare ca pielea jupuita de pe acesta, tratata cu alaun si umpluta cu paie, ar fi fost trimisa lui Mihnea, in Valahia. Evenimentul trebuie sa fi produs satisfactie si marii dusmance a lui Petru, doamna Ecaterina Salvaresso.
     Observam, asadar, rolul influentelor feminine in evolutia si decaderea personalitatii lui Petru Cercel.
Este meritul unui om care intelegea mai bine decit oricine transcederea umanismului spre baroque si rolul social pe care incepea a-l dobindi femeia. Influentele feminine nefaste din viata sa au presupus tocmai reversul medaliei si anume disperceptivitatea, specific orientala, a anumitor femei asupra rolului politic ce le era acordat
. http://revistahiperboreea.com