Mindrie si Prejudecata - Partea VI de Jane Austen publicat la 06.06.2013
Mindrie si Prejudecata - Partea VI
     Fiicele sale ascultara intr-o tacere totala aceasta revarsare de cuvinte, constiente ca orice tentativa de a argumenta sau de a o consola i-ar fi marit numai enervarea. Ea continua deci sa vorbeasca, fara sa fie intrerupta de vreuna dintre ele, pina ce intra domnul Collins, cu un aer mai important ca de obicei; vazindu-l, doamna Bennet spuse fetelor:
- Acum, insist sa taceti cu toatele din gura si sa ne lasati, pe domnul Collins si pe mine, sa stam putin de vorba.
Elizabeth iesi tacuta; Jane si Kitty o urmara, dar Lydia nu se misca, hotarita sa auda tot ce se va putea auzi. Charlotte, retinuta in primul rind de amabilitatea domnului Collins, care-i puse intrebari foarte amanuntite in privinta ei si a familiei sale, si apoi de o usoara curiozitate, se multumi sa se apropie de fereastra, prefacindu-se ca nu aude nimic.
Doamna Bennet incepu conversatia planuita, pe un ton plingaret:
"Oh, domnule Collins...".
- Scumpa doamna, o intrerupse el, sa pastram in veci tacere in chestiunea asta. Departe fie de mine, continua el imediat pe un ton care-i sublinia nemultumirea, gindul de a avea vreun resentiment fata de comportarea fiicei dumneavoastra. Resemnarea in fata relelor de neinlaturat este datoria noastra a tuturor, datorie mai cu osebire a unui tinar care a avut, cum am avut eu, norocul unei inaltari in grad timpurii; iar eu am credinta ca sint resemnat. Poate ca aceasta - nu intr-o mica masura - din sentimentul de indoiala in privinta fericirii mele certe, daca frumoasa mea verisoara m-ar fi onorat, acordindu-mi mina sa; caci am bagat adesea de seama ca resemnarea nu este niciodata atit de perfecta ca in cazul in care fericirea refuzata incepe sa piarda in ochii nostri ceva din valoarea ei. Sper ca nu veti lua drept o lipsa de respect fata de familia dumneavoastra, scumpa doamna, faptul ca imi retrag pretentiile la mina fiicei dumneavoastra, fara sa va fi adus dumneavoastra si domnului Bennet omagiul de a va cere sa va impuneti autoritatea in favoarea mea. Conduita mea ar putea fi considerata ca neconforma, deoarece am primit refuzul de pe buzele fiicei dumneavoastra in loc de a-l primi din gura dumneavoastra; sintem insa toti supusi greselii. Am avut tot timpul numai ginduri bune. Scopul meu a fost sa-mi procur o amabila tovarasa de viata, cu respectarea cuvenita intereselor intregii dumneavoastra familii si, daca purtarea mea a fost cit de cit criticabila, rog sa-mi fie ingaduit acum sa va prezint scuzele mele.
     Capitolul XXI
     Discutia in legatura cu cererea domnului Collins era acum aproape sfirsita, iar Elizabeth mai avea doar de suportat neplacutele sentimente ce trebuiau sa urmeze in mod inevitabil, si, din cind in cind, cite o aluzie morocanoasa din partea mamei sale.
Cit priveste pe domnul Collins, el nu-si exprima sentimentele printr-o jena sau deprimare, sau prin vreo incercare de a o evita pe Elizabeth, ci mai ales printr-o atitudine intepata si o tacere plina de resentiment. Abia daca ii mai vorbea si atentiile insistente de care el insusi fusese atit de mindru fura indreptate in restul zilei catre domnisoara Lucas, a carei amabilitate, ascultindu-l, constitui o usurare temporara pentru ei toti si in special pentru prietena ei.
     Ziua urmatoare nu aduse nici o ameliorare in proasta dispozitie sau in sanatatea doamnei Bennet.
Domnul Collins se afla in aceeasi stare de mindrie infuriata.
Elizabeth sperase ca resentimentele il vor face sa-si scurteze vizita, dar programul lui nu parea sa fi suferit nici o modificare din aceasta cauza. Fusese mereu vorba sa plece simbata si pina simbata avea de gind sa stea.
Dupa micul dejun, fetele plecasera la Meryton sa se intereseze daca domnul Wickham se intorsese si sa-i deplinga absenta de la balul de la Netherfield. El le intilni la intrarea in oras si le conduse la matusa lor, unde s-a discutat, amplu, regretul si dezolarea lui de a fi lipsit, precum si chestiunile care-i interesau pe toti.
Fata de Elizabeth, totusi, el recunoscu de buna voie ca din proprie initiativa gasise necesar sa-si impuna aceasta absenta.

     - Pe masura ce se apropia data balului mi-am dat seama, spuse el, ca era mai bine sa nu dau ochii cu domnul Darcy ; ca a ne afla in aceeasi incapere, in aceeasi societate, atitea ore impreuna, ar fi fost mai mult decit eram in stare sa suport; si ca s-ar fi putut ivi situatii neplacute nu numai pentru mine.
Elizabeth aproba intru totul; avura ragaz sa discute pe indelete acest lucru si sa-si faca in mod politicos tot felul de complimente, pe drum spre Longbourn, caci domnul Wickham, impreuna cu un alt ofiter, le conduse acasa si, pe drum, el se ocupa in mod special de dinsa.
Faptul de a le fi insotit prezenta un dublu avantaj: Elizabeth simtea ce compliment i se facea si apoi, era un prilej foarte nimerit de a-l prezenta mamei si tatalui ei.
Indata dupa intoarcerea acasa sosi o scrisoare pentru domnisoara Bennet; venea de la Netherfield si a fost deschisa pe loc.
Plicul continea o foaie mica, eleganta, de hirtie satinata, acoperita cu scrisul frumos si curgator al unei miini de femeie; Elizabeth observa expresia de pe chipul surorii sale schimbindu-se in timp ce citea si o vazu staruind asupra unor anumite pasaje.
Jane se stapini imediat si, punind scrisoarea de o parte, incerca, cu veselia ei obisnuita, sa ia parte la conversatia generala; Elizabeth insa se simti nelinistita de aceasta intimplare, fapt care o facu sa nu-i mai poata da atentie nici macar iui Wickham; si nici nu-si luasera bine ramas bun, el si prietenul lui, ca Jane o pofti din ochi s-o urmeze sus.
Cind ajunsera in camera lor, Jane scoase scrisoarea si-i spuse:
- Este de la Caroline Bingley; cuprinsul m-a surprins nespus de mult. La ora aceasta sint cu totii plecati din Netherfield; sint in drum spre Londra si fara vreo intentie de a se mai intoarce. Asculta ce scrie.
Citi cu glas tare prima fraza care cuprindea informatia ca se hotarisera tocmai sa-si urmeze, imediat, fratele la Londra si ca vor lua in ziua aceea dejunul in Grosvenor Street, unde domnul Hurst avea o casa. Urmatoarea fraza suna astfel: "Nu pretind ca regret ceva din cele ce las la Hertfordshire, in afara de societatea dumitale, prietena draga; speram insa, cindva in viitor, sa ne bucuram de repetate ori de aceleasi incintatoare clipe de apropiere, ca acelea pe care le-am avut impreuna; si, intre timp, putem sa ne micsoram mihnirea despartirii printr-o corespondenta cit mai frecventa si mai sincera, pentru care lucru contez pe dumneata".
Elizabeth asculta cu toata indiferenta provocata de neincrederea in aceste expresii pompoase si, desi bruschetea plecarii o surprinsese, nu vazu nimic intr-adevar de regretat in lucrul acesta.
Nu era de crezut ca absenta lor din Netherfield il va putea impiedica pe domnul Bingley sa se intoarca acolo; iar in ceea ce priveste pierderea companiei doamnelor, era convinsa ca in curind Jane nu se va mai preocupa de aceasta, fericita de a fi in compania lui.
- Ce ghinion, spuse dupa o mica pauza, ca n-ai mai putut sa-i vezi inainte de plecare. Dar nu ne e oare ingaduit sa speram ca viitorul fericit, pe care domnisoara Bingley il nadajduieste, ar putea veni mai curind decit crede ea? Si ca incintatoarele clipe de apropiere pe care le-ati avut ca prietene vor fi reinnoite cu inca si mai mare placere, ca surori? Ele nu vor reusi sa-l retina pe domnul Bingley la Londra.
- Caroline spune hotarit ca iarna aceasta nici unul dintre ei nu va reveni in Hertfordshire. Am sa citesc mai departe:
"Ieri, cind am plecat, fratele nostru era incredintat ca treburile care-l reclamau la Londra ar fi putut fi terminate in trei, patru zile; cum insa sintem sigure ca nu poate fi astfel si, in acelasi timp, fiind convinse ca, odata la Londra, Charles nu se va grabi deloc sa plece iar de acolo, ne-am hotarit sa-l urmam, ca sa nu fie obligat sa-si petreaca orele de ragaz intr-un hotel lipsit de confort. Multe dintre cunostintele mele sint deja acolo pentru sezonul de iarna; as dori sa pot afla ca dumneata, scumpa prietena, ai intentia sa fii una dintre ele; dar din acest punct de vedere, ma cuprinde disperarea. Sper din toata inima ca sarbatoarea Craciunului in Hertfordshire va fi pentru dumneavoastra plina de bucuriile pe care de obicei acesta le aduce si ca numarul curtezanilor dumitale va fi atit de mare, incit te va impiedica sa simti pierderea celor trei de care noi te vom lipsi". Reiese limpede de aici, adauga Jane, ca iarna aceasta el nu se va mai reintoarce.
- Este limpede numai ca domnisoara Bingley nu vrea ca el sa se reintoarca.
- Ce te face sa crezi asta? Trebuie sa fie propria lui hotarire; el este propriul lui stapin. Dar nu stii inca totul.
Vreau sa-ti citesc pasajul care ma doare cel mai mult. Nu vreau sa-ti ascund nimic: "Domnul Darcy este nerabdator sa-si revada sora si, ca sa-ti marturisesc adevarul, nici noi insine nu sintem mai putin. Sint convinsa ca Georgiana Darcy nu-si are egal in frumusete, eleganta, talente, iar afectiunea pe care ne-o inspira, Louizei si mie, se ridica pina la ceva inca si mai interesant, datorita sperantei pe care indraznim a o nutri ca ea sa devina in viitor sora noastra. Nu stiu daca ti-am pomenit vreodata de sentimentele mele in aceasta privinta, dar nu vreau sa parasesc tinutul fara sa ti le destainuiesc si sint incredintata ca nu le vei gasi nerezonabile. Fratele meu o admira deja foarte mult; el va avea acum adesea prilejul s-o vada in cea mai mare intimitate; toate rudele ei doresc aceasta unire tot atit de mult cit si ale lui; si cred ca dragostea mea de sora nu ma face sa ma-nsel cind il cred pe Charles in stare sa cucereasca inima oricarei femei. Tinind seama de toate aceste imprejurari favorabile unei apropieri careia nimic nu ii este potrivnic, gresesc oare, scumpa mea Jane, cind ma las leganata de speranta intr-un eveniment care va aduce fericirea atitora?".
- Ce crezi despre fraza aceasta, draga mea Lizzy? intreba Jane, dupa ce sfirsi de citit. Nu este destul de limpede? Nu marturiseste ea oare, in mod expres, ca domnisoara Bingley nici nu asteapta si nici nu doreste sa devin sora ei? Ca e total convinsa de indiferenta fratelui ei si ca, daca banuieste natura sentimentelor mele pentru el, doreste (foarte amabil!) sa ma puna in garda? Mai poate exista o a doua parere in chestiunea aceasta?
- Da, mai poate, caci parerea mea este total diferita. Vrei s-o auzi?
- Cit se poate de mult.
- Am sa ti-o spun in citeva cuvinte.
Domnisoara Bingley isi da seama ca fratele ei este indragostit de tine si vrea sa-l insoare cu domnisoara Darcy. Pleaca deci dupa el la oras, sperind sa-l retina acolo, si incearca sa te convinga ca el nici nu se gindeste la tine.
Jane clatina din cap.
- Jane, trebuie intr-adevar sa ma crezi. Nu e nimeni care sa va fi vazut impreuna si sa se poata indoi de dragostea lui. Nici domnisoara Bingley, sunt sigura, nu e chiar atit de proasta. Daca ar fi intrevazut la domnul Darcy pe jumatate doar atita dragoste pentru ea, si-ar fi comandat deja rochia de mireasa.
Despre altceva este insa vorba: noi nu sintem destul de bogati sau destul de nobili pentru ei; si ea este cu atit mai dornica s-o cistige pe domnisoara Darcy pentru fratele ei, cu cit are convingerea ca, o data ce s-a facut o casatorie intre familiile lor, ar avea mai putine dificultati cu o a doua, ceea ce nu este lipsit de oarecare ingeniozitate si cred ca ar reusi daca domnisoara de Bourgh ar iesi din circuit.
Dar, scumpa Jane, nu-ti poti inchipui cu adevarat ca daca domnisoara Bingley zice ca fratele sau are o mare admiratie pentru domnisoara Darcy, el este cit de cit mai putin sensibil, la farmecele tale decit era marti, cind si-a luat ramas bun de la tine; sau ca ii va sta in putere sa-l convinga ca nu este indragostit de tine, ci este tare indragostit de prietena ei.
- Daca am avea aceeasi parere despre domnisoara Bingley, replica Jane, cele spuse de tine mi-ar putea ajuta mult. Dar stii ca premisa ta nu este dreapta. Caroline nu este in stare sa insele cu tot dinadinsul pe cineva, si singurul lucru care-mi mai ramine de sperat in acest caz este ca ea insasi se inseala.
- E perfect. N-ai fi putut avea o idee mai fericita, de vreme ce ideea mea nu te multumeste; crede ca domnisoara Bingley se inseala. Ti-ai facut acum datoria fata de ea si nu mai trebuie sa te framinti.
- Dar, surioara draga, chiar in cazul cel mai bun, pot fi oare fericita acceptind un barbat ale carui surori si ai carui prieteni doresc, toti, ca el sa se casatoreasca cu altcineva?
- Trebuie sa hotarasti singura, spuse Elizabeth, si daca dupa o matura chibzuinta vei gasi ca mihnirea de a le nemultumi pe cele doua surori ale lui este mai mare decit fericirea de a-i fi sotie, te sfatuiesc, desigur, sa-l refuzi.
- Cum poti vorbi astfel? o intreba Jane, cu un zimbet incintator. Trebuie sa stii ca, desi as fi grozav de mihnita din cauza dezaprobarii lor , n-as putea sovai.
- Stiam ca n-ai sa sovai si, asa stind lucrurile, nu te pot compatimi.
- Daca insa el nu se va mai intoarce in iarna asta, nu va mai fi nevoie niciodata de hotarirea mea. In sase luni, cite nu se pot intimpla?!
     Elizabeth nici nu lua in consideratie eventualitatea ca el sa nu se mai intoarca. Ei ii apareau toate numai ca o insinuare a dorintelor interesate ale Carolinei si nu-si putu inchipui, nici macar pentru o clipa, ca dorintele acelea, oricit de direct si oricit de dibaci ar fi fost ele infatisate, ar fi putut influenta un barbat atit de independent.
Ii arata Janei, cit mai convingator cu putinta, ce credea in privinta aceasta si avu curind bucuria de a vedea efectul fericit al interventiei sale. Firea Janei nu era plecata spre descurajare si, incet, incet, ii reveni speranta, cu toate ca uneori neincrederea ii coplesea nadejdea ca Bingley se va reintoarce la Netherfield si va raspunde tuturor dorintelor inimii ei.
Cazura de acord ca doamna Bennet trebuia sa afle despre plecarea familiei, dar nu despre purtarea domnului, pentru a nu se alarma; dar chiar si aceasta comunicare partiala o nelinisti foarte tare si deplinse marele nenoroc care facuse ca doamnele sa trebuiasca sa plece tocmai cind incepusera sa devina cu toatele atit de intime. Dupa ce se lamenta citva timp, se consola totusi cu gindul ca domnul Bingley se va intoarce repede si ca in curind va lua masa la Longbourn; si concluzia finala fu declaratia sa consolatoare ca, desi il invitase numai la un dejun intim, va avea grija sa-i serveasca doua feluri substantiale.
     Capitolul XXII
     Familia Bennet a fost invitata la prinz de familia Lucas si din nou, mai tot timpul zilei, domnisoara Lucas se dovedi foarte draguta, ascultindu-l pe domnul Collins.
Elizabeth profita de un prilej pentru a-i multumi:
- Asta ii mentine buna dispozitie, remarca ea, si n-am cuvinte sa-ti spun cit iti sint de recunoscatoare.
Charlotte o asigura ca e foarte bucuroasa sa-i fie de folos, marturisindu-i ca era astfel, rasplatita din plin pentru micul sacrificiu de timp ce-l facea. Lucru foarte dragut din partea ei, dar dragalasenia Charlottei mergea mai departe decit isi inchipuia Elizabeth: scopul ei era, nici mai mult, nici mai putin, decit s-o salveze de o repetare a omagiilor domnului Collins, atragindu-si-le pentru sine.
Acesta era planul domnisoarei Lucas si seara, cind se despartira, aparentele erau atit de surizatoare, incit s-ar fi simtit aproape sigura de reusita, daca el n-ar fi trebuit sa plece atit de curind din Hertfordshire.
Dar aici, Charlotte era nedreapta cu firea lui focoasa si independenta care-l indemna sa dispara cu o admirabila siretenie de la Longbourn House si sa zoreasca inspre Lucas Lodge ca sa se arunce la picioarele ei. Era foarte ingrijorat sa nu fie observat de verisoarele lui, avind convingerea ca, daca ele l-ar fi vazut plecind, nu se putea sa nu-i ghiceasca planul, si nu dorea sa i se cunoasca tentativa decit o data cu succesul ei, deoarece, desi era aproape sigur - si pe buna dreptate, caci Charlotte fusese destul de incurajatoare - se simtea oarecum timid din cauza aventurii de miercuri.
Fu primit in modul cel mai magulitor. Domnisoara Lucas il zari venind catre casa, de la o fereastra de sus, si porni imediat sa-l intilneasca pe alee, ca din intimplare. Dar nu prea indraznise sa spere ca o asteptau acolo atita dragoste si elocinta.
Intr-un timp scurt, pe cit o ingaduiau lungile cuvintari ale domnului Collins, totul fu hotarit intre ei, spre satisfactia amindurora; pe cind intrau in casa, el o implora grav sa-i fixeze ziua care urma sa-l faca cel mai fericit dintre muritori; si desi o asemenea rugaminte se cerea respinsa - pentru moment - domnisoara nu se simti in stare sa se joace cu fericirea lui.
Prostia cu care fusese daruit de natura ii lipsea "curtea" de orice farmec ar fi putut face pe o femeie sa vrea ca aceasta sa se prelungeasca; si domnisoara Lucas, care il accepta numai si numai din dorinta pura si dezinteresata de a se capatui, nu facea mare caz de graba cu care i se realiza aceasta dorinta.
Sir William si Lady Lucas au fost grabnic solicitati sa-si dea consimtamântul pe care-l acordara cu mare entuziasm.
Situatia domnului Collins facea din el o partida cit se poate de dorita pentru fiica lor, careia ii puteau da prea putina zestre; iar perspectivele averii lui erau deosebit de bune.
Lady Lucas incepu pe loc sa socoteasca - mai interesata de acest subiect decit oricind in trecut - cam citi ani mai avea domnul Bennet de trait; iar Sir William isi dete in mod categoric parerea ca indata ce domnul Collins va intra in posesia mosiei Longbourn ar fi foarte oportun ca el si sotia lui sa-si faca aparitia la Palatul Saint James.
Intreaga familie, pe scurt, a fost cu acest prilej coplesita de fericire. Mezinele isi faceau vise sa fie scoase in lume cu un an, doi mai devreme decit s-ar fi putut altfel; iar baietii scapara de teama ca Charlotte va muri fata batrina.
Cit despre Charlotte, era destul de linistita. Câstigase partida si acum avea ragaz sa judece. Reflectiile ei fura in general multumitoare.
Domnul Collins nu era, desigur, nici inteligent, nici simpatic; prezenta lui era enervanta, iar dragostea lui pentru ea nu putea fi decit inchipuire. Totusi, va fi sotul ei. Fara sa-si inchipuie cine stie ce nici despre barbati, nici despre casnicie, maritisul fusese totdeauna tinta ei; era singura solutie pentru tinerele fete cu educatie, dar cu avere mica; si oricit de nesigura, sub raportul fericirii, era mijlocul lor de protectie, cel mai placut, impotriva nevoilor. Acest mijloc de protectie, ea il dobindise acum; si la virsta de douazeci si sapte de ani, fara sa fi fost vreodata frumoasa, simtea ce mare noroc avea.
Lucrul cel mai putin placut, in toata chestiunea asta, era surpriza pe care i-o va prilejui Elizabethei Bennet, a carei prietenie o pretuia mai presus decit a oricui altcuiva.
Elizabeth o sa se mire si poate o s-o condamne; si, desi hotarirea ei era de neclintit, o asemenea dezaprobare ar fi durut-o.
Se hotari sa-i marturiseasca personal totul si de aceea ii ceru domnului Collins ca la intoarcerea lui la Longbourn pentru cina sa nu sufle nimanui din familie nimic despre cele intimplate.
Promisiunea de a pastra secretul fu desigur constiincios data, dar nu putea fi usor tinuta, deoarece curiozitatea stirnita de lunga lui absenta se manifesta, cind se intoarse, prin intrebari atit de directe, incit a fost nevoie de oarecare inventivitate pentru a le ocoli si, in acelasi timp, de o mare abnegatie, caci tare mai dorea sa le faca tuturor cunoscuta dragostea lui incununata de succes.
     Cum urma sa plece a doua zi prea devreme pentru a mai da ochii cu vreuna dintre gazde, ceremonia de bun ramas avu loc cind doamnele se retrasera pentru noapte; doamna Bennet, plina de politete si cordialitate, ii spuse cit de fericiti ar fi cu totii sa-l vada iarasi la Longbourn, oricind i-ar ingadui celelalte angajamente sa vina in vizita.
- Scumpa doamna, replica el, invitatia dumneavoastra imi este deosebit de placuta, caci este tocmai lucrul pe care l-am sperat si puteti fi sigura ca voi profita de ea cit de curind posibil.
Ramasera cu totii uluiti si domnul Bennet, care nu dorea in nici un caz o atit de grabnica revenire a lui, spuse pe loc:
- Dar nu e nici un pericol sa va atrageti prin asta dezaprobarea Lady-ei Catherine, scumpe domn? E mai bine sa va neglijati rudele decit sa va luati riscul de a va nemultumi protectoarea.
- Draga domnule, replica domnul Collins, va ramin profund indatorat pentru acest sfat prietenesc si puteti conta ca nu voi face niciodata un pas atit de important, fara aprobarea senioriei sale.
- Trebuie sa fiti mereu cu ochii in patru. Riscati orice altceva, mai curind decit s-o indispuneti; si daca veti simti vreodata indemnul de a veni la noi, ceea ce cred ca este, foarte probabil, stati cuminte acasa si fiti linistit, caci noi nu ne vom supara din cauza asta.
- Credeti-ma, draga domnule, ca atentia dumneavoastra afectuoasa imi stirneste si mai mult recunostinta; si contati ca veti primi curind din partea mea o scrisoare de multumire si pentru aceasta ca si pentru toate dovezile de atentie pe care mi le-ati aratat in timpul sederii mele in Hertfordshire. Cit priveste frumoasele mele verisoare, desi absenta mea s-ar putea sa nu fie destul de lunga pentru a face necesar acest lucru, imi voi lua libertatea de a le ura sanatate si fericire, fara a face o exceptie nici pentru verisoara Elizabeth.
     Doamnele se retrasera apoi cu amabilitatile cuvenite, toate la fel de surprinse, aflind ca el se gindea sa se reintoarca in curind. Doamnei Bennet ii placea sa inteleaga din asta ca domnul Collins se gindea sa-si aduca omagiul vreuneia dintre fiicele sale mai mici, si Mary ar fi putut fi convinsa sa-l accepte.
Ea ii pretuia insusirile mai mult decit toate celelalte surori; reflectiile lui aveau o greutate care adesea o izbea; si desi nu era in nici un caz inteligent ca dinsa, se gindea ca, daca ar fi fost incurajat sa citeasca si sa se desavârseasca printr-un exemplu ca al ei, ar fi putut deveni un tovaras de viata foarte placut.
Dar a doua zi de dimineata, orice speranta de acest fel le-a fost spulberata. Curind dupa micul dejun, veni domnisoara Lucas si relata Elizabethei, intr-o scurta convorbire intre patru ochi, evenimentul din ajun.
Cu o zi, doua mai inainte, Elizabethei ii trecuse prin minte posibilitatea ca domnul Collins sa-si inchipuie ca era indragostit de prietena ei; dar ca Charlotte sa-l poata incuraja parea tot atit de imposibil, pe cit ii era ei insasi de imposibil sa-l incurajeze; uimirea ei fu, prin urmare, atit de puternica, incit in primul moment uita de buna-cuviinta si nu se putu stapini sa nu exclame:
- Logodita cu domnul Collins! Draga mea Charlotte, imposibil!

     Infatisarea linistita pe care o avusese domnisoara Lucas in timpul povestirii sale se tulbura o clipa, la auzul unui repros atit de direct, dar cum se asteptase la asa ceva, isi recapata imediat calmul si replica:
- De ce esti atit de surprinsa, draga mea Eliza? Ti se pare un lucru de necrezut ca domnul Collins sa poata cistiga buna parere a unei femei, pentru ca nu a avut fericirea sa reuseasca in cazul dumitale?
Dar Elizabeth isi revenise si, facind un mare efort, reusi s-o asigure cu destula fermitate ca era foarte bucuroasa de perspectiva inrudirii lor si ca ii dorea cea mai desavirsita fericire
. - Te inteleg, replica Charlotte: sigur ca esti surprinsa, foarte surprinsa; e atit de putin de cind domnul Collins dorea sa se casatoreasca cu dumneata! Cind vei avea insa ragazul sa te gindesti bine, sper ca vei fi multumita de ceea ce am facut. Eu nu sint romantica, stii; n-am fost niciodata. Nu vreau decit un camin placut; si, luind in consideratie firea domnului Collins, relatiile si situatia lui in societate, sint convinsa ca sansa mea de a fi fericita cu el este la fel de mare ca aceea cu care se pot lauda cei mai multi dintre oameni, la casatoria lor.
Elizabeth raspunse linistita: "Fara indoiala".
Si, dupa citeva clipe de stinjeneala, revenira in mijlocul celorlalti. Charlotte nu mai statu mult, si Elizabeth ramase sa reflecteze la cele ce auzise.
     A trecut mult pina ce se impaca cu ideea unei casatorii atit de nepotrivite. Ciudatenia domnului Collins, care facuse doua cereri de casatorie in rastimp de trei zile, nu era nimic pe linga faptul ca fusese acceptat.
Elizabeth simtise totdeauna ca parerea Charlottei asupra casatoriei nu era exact la fel cu a ei, dar nu si-ar fi inchipuit ca era posibil ca, in fapt, prietena ei sa-si sacrifice toate sentimentele mai nobile de dragul unor avantaje materiale.
Charlotte, sotia domnului Collins! Ce tablou umilitor!
Si, la mihnirea de a-si vedea prietena degradindu-se si scazind in stima ei, se adauga convingerea dureroasa ca acea prietena nu va putea sa se simta prea fericita cu ceea ce alesese.
     Capitolul XXIII
     Elizabeth se afla impreuna cu mama si surorile sale, gindindu-se la cele auzite, intrebindu-se daca ii era ingaduit sau nu sa le spuna si lor, cind aparu Sir William Lucas insusi, trimis de Charlotte pentru a anunta prietenilor logodna ei.
Cu multe complimente pentru gazde si felicitindu-se copios pentru perspectiva inrudirii dintre casele lor, el isi dezvolta subiectul in fata unui auditoriu nu numai uimit, ci de-a dreptul incredul: caci doamna Bennet ii declara, mai mult insistenta decit amabila, ca se insela desigur pe de-a-ntregul; iar Lydia, intotdeauna imprudenta si adesea nepoliticoasa, exclama cu violenta:
- Doamne sfinte! Sir William, cum puteti spune asemenea poveste? Nu stiti ca domnul Collins vrea sa se insoare cu Lizzy?
Numai o politete de curtean ar fi putut suporta, fara minie, o asemenea atitudine; buna crestere a lui Sir William ii ajuta sa treaca prin toate si, desi ruga sa nu se puna la indoiala adevarul comunicarii sale, le asculta obrazniciile cu cea mai ingaduitoare politete.
Elizabeth, simtind ca era de datoria ei sa-l scoata dintr-o situatie atit de neplacuta, confirma cele spuse de el, mentionind ca fusese deja informata de acest lucru de Charlotte; incerca sa puna capat exclamatiilor mamei si surorilor sale prin zelul felicitarilor adresate lui Sir William, fiind secondata inimos de Jane, si printr-o sumedenie de remarci in legatura cu fericirea care era de asteptat de la o asemenea casatorie, si in legatura cu caracterul admirabil al domnului Collins, si cu distanta convenabila dintre Hunsford si Londra.

     Doamna Bennet fusese prea coplesita ca sa spuna mare lucru, atita timp cit Sir William statuse la ei; dar nici nu plecase bine, ca isi dadu friu liber simtamintelor.
In primul rind, persista sa nu dea crezare intregii chestiuni; in al doilea, era sigura ca domnul Collins cazuse in cursa; in al treilea, era incredintata ca nu vor fi niciodata fericiti impreuna; si, in al patrulea, ca logodna se putea rupe.
Din toate acestea, se puteau trage limpede doua concluzii: una, ca Elizabeth era cauza adevarata a tuturor relelor, si cealalta, ca dinsa personal fusese tratata in mod barbar de ei toti; si nimic nu-i putu scoate din cap, in tot cursul zilei, aceste doua idei.
Nimic nu o putu consola, nici linisti.
Si nici nu i se istovi indignarea in ziua aceea; trecu o saptamina pina sa poata da ochii cu Elizabeth, fara s-o certe; trecu o luna pina sa poata vorbi cu Sir William sau cu Lady Lucas, fara sa fie mojica, si multe luni trecura pina s-o poata ierta de tot pe fiica lor.
Sentimentele incercate de domnul Bennet cu acest prilej fura mult mai potolite si de o natura mai placuta, caci era multumit, spunea dinsul, sa descopere ca Charlotte Lucas, pe care se chinuise s-o creada destul de cu judecata, era tot atit de nesabuita ca si sotia lui si mai nesabuita decit fiica lui!
Jane marturisi ca era nitel surprinsa de aceasta casatorie, dar vorbi mai putin despre uimirea ei decit despre via dorinta de a-i sti fericiti; Elizabeth nu o putu deloc convinge sa considere fericirea lor drept improbabila.
Kitty si Lydia erau departe de a o invidia pe domnisoara Lucas, caci domnul Collins nu era decit un pastor si vestea nu le impresiona decit ca o noutate buna de raspindit la Meryton.
Lady Lucas se simtea triumfatoare, fiind acum in stare sa-i dea doamnei Bennet riposta: bucuria ei de a avea o fata maritata bine; venea la Longbourn mai des decit de obicei ca sa-i spuna cit era de fericita, desi privirile acre si remarcile rautacioase ale doamnei Bennet ar fi fost suficiente ca sa-i strice toata fericirea.
     Intre Elizabeth si Charlotte se strecurase o stinghereala care le facea pe amindoua sa pastreze tacere pe aceasta tema, si Elizabeth era incredintata ca intre ele nu ar mai putea exista vreodata o incredere totala.
Dezamagirea pe care o incercase cu Charlotte o facuse sa se indrepte, cu mai mare dragoste, inspre Jane, sigura ca parerea pe care o avea despre corectitudinea si delicatetea acesteia nu va putea fi niciodata clintita, si de fericirea careia era zi de zi mai ingrijorata, caci Bingley era plecat de o saptamina si nu auzisera inca nimic despre intoarcerea lui.
Jane ii trimisese Carolinei un raspuns imediat la scrisoarea primita si numara zilele pina cind putea spera, in mod rezonabil, sa primeasca stiri de la ea.
Scrisoarea de multumire promisa de domnul Collins sosi marti; fusese adresata tatalui lor si era scrisa cu toata solemna recunostinta pe care ar fi putut-o insufla o gazduire de douasprezece luni de zile.
Dupa ce-si descarcase constiinta pe aceasta tema, trecuse la informatia, plina de expresii de incintare, privind fericirea de a fi obtinut afectiunea amabilei lor vecine, domnisoara Lucas, explicindu-le ca, numai pentru bucuria de a fi linga dinsa, acceptase el atit de repede gentila lor invitatie de a reveni la Longbourn, unde spera ca se va putea reintoarce luni, peste doua saptamini; deoarece, adauga domnul Collins, Lady Catherine aprobase cu draga inima casatoria lor, si dorea sa aiba loc indata ce va fi posibil, ceea ce, era incredintat, va constitui un argument atit de hotaritor pentru amabila lui Charlotte, incit va fixa o data apropiata pentru a face din el omul cel mai fericit din lume.
     Intoarcerea domnului Collins in Hertfordshire nu mai era un motiv de bucurie pentru doamna Bennet. Din contra, era tot atit de dispusa ca si sotul ei sa se plinga de acest lucru. Era foarte ciudat ca el venea la Longbourn in loc sa se duca la Lucas Lodge; era de asemeni foarte stinjenitor si teribil de incomod. Nu putea suferi sa primeasca oaspeti cind sanatatea ii era atit de proasta si, dintre toti oamenii din lume, indragostitii erau cei mai nesuferiti.
Asa sunau blândele murmure ale doamnei Bennet si ele scadeau numai in fata durerii sale mai adinci: absenta prelungita a domnului Bingley.
Nici Jane si nici Elizabeth nu se simteau prea linistite in legatura cu acest subiect. Trecea zi dupa zi fara sa aduca vreo alta veste despre el, in afara de zvonul, care in curind se raspindise la Meryton, ca nu se va mai intoarce in iarna aceea la Netherfield, zvon care o punea pe doamna Bennet pe jar; si nu scapa nici un prilej de a-l contrazice ca pe cea mai revoltatoare minciuna.
Chiar si Elizabeth incepuse sa se teama, nu ca Bingley ar fi fost indiferent, dar ca surorile lui vor reusi sa-l tina departe de Netherfield.
Oricit ar fi dorit sa respinga o idee atit de distrugatoare pentru fericirea Janei si atit de dezonoranta pentru statornicia admiratorului acesteia, ea ii tot revenea in minte.
Stradaniile unite ale neinduratoarelor lui surori si ale prietenului sau atit de influent, ajutate de farmecul domnisoarei Darcy si distractiile Londrei, ar putea fi prea mult, se temea Elizabeth, pentru taria dragostei lui.
Cit despre Jane, ingrijorarea ei era, in aceasta incordata asteptare, mai dureroasa decit a Elizabethei; dar oricare i-ar fi fost sentimentele, Jane dorea sa si le ascunda si, de aceea, intre ea si Elizabeth, acest subiect nu mai fu niciodata pomenit.
Dar cum pe mama sa nu o retinea nici un fel de delicatete de acest gen , rareori trecea un ceas in care sa nu vorbeasca de Bingley, sa-si exprime nerabdarea in legatura cu venirea lui sau chiar sa-i ceara Janei sa recunoasca, in caz ca el nu se va mai reintoarce, ca fusese urit tratata.
Jane avea nevoie de toata neinfrinta ei blindete ca sa indure aceste atacuri cu destula liniste.
     Domnul Collins revenise foarte punctual, luni, peste doua saptamini, dar primirea lui la Longbourn n-a fost atit de binevoitoare ca atunci cind se prezentase pentru intiia oara.
Era insa prea fericit ca sa aiba nevoie de multa atentie si norocul celorlalti a fost ca ocupatia de "a face curte" i-a scutit, intr-o mare masura, de prezenta lui.
Cea mai mare parte a zilei o petrecea la Lucas Lodge si uneori se intorcea la Longbourn tocmai la timp ca sa se scuze pentru absenta lui, inainte ca familia sa se duca la culcare.
     Doamna Bennet era intr-adevar intr-o stare de plins.
Era de ajuns o aluzie referitoare la aceasta casatorie ca s-o arunce intr-o coplesitoare proasta dispozitie si, oriunde s-ar fi dus, era sigura ca va auzi vorbindu-se de ea.
Prezenta domnisoarei Lucas ii era odioasa.
Ca succesoare a sa in casa aceea, o privea cu o oroare plina de gelozie.
Ori de cite ori venea sa-i vada, doamna Bennet era convinsa ca Charlotte anticipa clipa intrarii ei in posesie si ori de cite ori vorbea in soapta cu domnul Collins, era incredintata ca susoteau despre proprietatea Longbourn, hotarind s-o dea pe ea si pe fiicele ei afara din casa, imediat ce domnul Bennet va fi mort.
Se plinse cu mare amaraciune sotului de toate acestea.
- Intr-adevar, domnule Bennet, ii spuse, mi-e tare greu sa ma gindesc ca Charlotte Lucas va fi vreodata stapina acestei case, ca noi vom fi siliti sa ne dam la o parte din fata ei si c-o sa traiesc ziua s-o vad luindu-mi locul aici!
- Draga mea, nu te lasa prada unor ginduri atit de negre. Hai sa ne gindim la lucruri mai bune. Sa ne bucuram la gindul ca as putea fi eu supravietuitorul.
Aceasta nu insemna cine stie ce consolare pentru doamna Bennet si, de aceea, in loc sa dea un raspuns, continua in acelasi fel.
- Nu pot suporta ca vor pune mina pe toata proprietatea asta. Daca nu era testamentul, nu mi-ar fi pasat de nimic.
- Despre ce nu ti-ar fi pasat?
- Nu mi-ar fi pasat deloc, de nimic.
- Sa fim recunoscatori ca esti scutita de a da dovada de o asemenea lipsa de simtire.
- Nu voi putea fi niciodata recunoscatoare, domnule Bennet, pentru nimic in legatura cu mostenirea. Cum are cineva inima sa lase o mosie sa zboare de sub nasul propriilor sale fiice, n-o pot intelege; si totul de dragul domnului Collins! De ce s-o aiba el si nu oricine altcineva?
- Las asta s-o hotarasti singura, ii raspunse domnul Bennet.
     Capitolul XXIV
     Scrisoarea domnisoarei Bingley sosi si puse capat indoielii.
Prima propozitiune chiar transmitea ca se stabilisera cu totii la Londra, pentru iarna; se incheia cu regretele fratelui sau de a nu fi avut timp sa-si prezinte omagiile prietenilor din Hertfordshire, mai inainte de a fi plecat de acolo.
Speranta era pierduta; total pierduta; si cind Jane putu citi restul scrisorii, gasi in cuprinsul ei prea putine lucruri de natura a-i aduce vreo alinare, in afara de marturisita afectiune a celei ce o scrisese.
In mare masura cuprindea laude pentru domnisoara Darcy. Se insista din nou asupra multiplelor sale farmece, si Caroline se lauda, incintata, de crescinda lor intimitate si se aventura sa prezica implinirea dorintelor exprimate in scrisoarea precedenta.
Mai scria, de asemeni, cu mare placere, despre fratele ei care era unul dintre intimii casei domnului Darcy si mentiona extaziata unele planuri ale acestuia cu privire la schimbarea mobilierului in locuinta lui.
Elizabeth, careia Jane ii comunica imediat esentialul din toate acestea, o asculta intr-o tacuta indignare. Inima ii era impartita intre grija pentru sora ei si resentimentele impotriva tuturor celorlalti.
Nu dadea nici o crezare afirmatiilor Carolinei in privinta inclinatiei fratelui ei pentru domnisoara Darcy. Nu se indoia nici acum, mai mult decit altadata, ca el era cu adevarat indragostit de Jane; si oricit de dispusa fusese intotdeauna sa-l simpatizeze, nu se putea gindi fara minie, si cu greu fara dispret la comoditatea firii lui, la lipsa lui de hotarire, care-l faceau un sclav al planurilor concepute de prieteni si il impingeau la sacrificarea propriei sale fericiri pentru un capriciu al lor.
Daca ar fi fost vorba numai de sacrificarea propriei lui fericiri i-ar fi fost ingaduit sa se joace cu ea cum ar fi crezut de cuviinta; dar aici era vorba si de fericirea sorei sale, fapt de care el trebuia sa fie constient, gindea Elizabeth.
Era, pe scurt, un subiect la care se putea reflecta indelung; prin forta lucrurilor insa, in zadar. Nu se putea gindi la nimic altceva si totusi, fie ca afectiunea lui Bingley murise, ori ca fusese inabusita de interventia prietenului sau, fie ca era constient de sentimentul Janei pentru el, sau ca acesta ii scapase, oricum ar fi fost, daca parerea ei personala se putea modifica substantial in functie de aceste diferente, situatia surorii sale raminea aceeasi; linistea ei, la fel de zdrobita.
     Trecu o zi, doua, pina ce Jane avu curajul sa-i vorbeasca Elizabethei despre, sentimentele ei, dar in cele din urma, cind, dupa o enervare mai lunga decit de obicei pe tema Netherfield si a prietenului de acolo, doamna Bennet le lasa singure, ea nu se putu opri sa nu spuna:
- Oh, daca scumpa mea mama s-ar putea stapini mai mult! Nici nu-si poate inchipui cit ma indurereaza reflectiile pe care le face in privinta lui. Dar nu ma voi plinge. Nu poate dura mult. Va fi uitat si vom fi cu totii iar ca mai inainte.
Elizabeth o privi cu o grija plina de neincredere, dar nu spuse nimic.
- Te indoiesti de mine, exclama Jane, imbujorindu-se usor; dar sa stii ca n-ai nici un motiv. El va trai in amintirea mea ca omul cel mai incintator pe care l-am cunoscut, dar aceasta e tot. Nu am nici ce sa sper, nici de ce sa ma tem si nici ce sa-i reprosez. Multumesc Domnului, durerea aceasta nu o am. Putin ragaz deci; voi incerca desigur sa fac cum e mai bine...
Apoi, cu un glas mai vioi, adauga: Am, cel putin, mingiierea ca n-a fost mai mult decit o inchipuire fara temei din partea mea si ca aceasta nu a provocat nici un rau nimanui in afara de mine.
- Scumpa mea, exclama Elizabeth, esti atit de buna! Gingasia si altruismul tau sint de-a dreptul ingeresti; nici nu stiu ce sa-ti spun. Mi se pare ca niciodata nu te-am pretuit la adevarata ta valoare si nici nu te-am iubit cit meriti.
Domnisoara Bennet se grabi sa nege ca ar avea vreun merit deosebit si sa puna laudele pe seama dragostei fierbinti a sorei sale.
- Nu, spuse Elizabeth, nu este drept. Tu doresti sa crezi pe toata lumea cumsecade si te doare cind vorbesc de rau pe cineva. Eu vreau sa cred numai ca tu esti desavirsita, dar te impotrivesti. Nu te teme ca voi depasi masura, ca voi incalca privilegiul pe care-l ai de a crede in bunatatea tuturor. Nu e nevoie. Sint putini aceia pe care-i iubesc cu adevarat si mai putini inca aceia despre care am o parere buna. Cu cit cunosc lumea mai mult, cu atit ma nemultumeste mai mult: fiecare zi imi intareste credinta in nestatornicia firii omenesti si ma convinge de putinul temei care se poate pune si pe ceea ce pare a fi merit si pe ceea ce pare a fi bun-simt.
Am avut in ultimul timp doua exemple: pe unul nu-l voi mentiona; celalalt este casatoria Charlottei. Este inexplicabil; din toate punctele de vedere inexplicabil.
- Lizzy draga, nu te lasa coplesita de asemenea sentimente. Iti vor distruge fericirea. Nu tii destul seama de deosebirile de situatie si temperament. Nu uita respectabilitatea domnului Collins si firea cumpanita si prudenta a Charlottei. Aminteste-ti ca face parte dintr-o familie numeroasa, ca in privinta averii e o casatorie foarte imbietoare si fii gata sa crezi, pentru binele tuturor, ca s-ar putea sa simta pentru varul nostru ceva ce-ar aduce a consideratie, a stima.
- Ca sa-ti fac placere, sint gata sa cred orice, dar asta nu va aduce nimanui nici un profit, caci daca as fi convinsa ca Charlotte are vreo consideratie pentru el, as avea o parere mai proasta despre judecata ei decit am acum despre inima ei.
Scumpa mea, domnul Collins este un om inchipuit, afectat, ingust la minte si prost; stii ca asa e, la fel de bine ca mine; si sigur ca simti, ca si mine, ca femeia care se marita cu el nu are o judecata inteleapta. Nu trebuie s-o aperi, desi este vorba de Charlotte Lucas. Nu trebuie de dragul unui singur om sa dai alta interpretare principiilor si integritatii si nici sa incerci sa te convingi pe tine insati sau pe mine ca egoismul inseamna prudenta si inconstienta in fata pericolului, asigurarea fericirii.
- Folosesti, cred, cuvinte prea tari pentru ei amindoi, replica Jane, si sper ca te vei convinge de acest lucru cind ii vei vedea fericiti impreuna. Dar despre asta am spus destul.
Ai facut aluzie la inca un lucru. Ai mentionat doua cazuri. Nu pot spune ca nu te-am inteles, dar te implor, draga Lizzy, sa nu ma indurerezi crezind persoana aceea demna de blam, spunindu-mi ca buna ta parere despre el a scazut. Nu trebuie sa fim atit de repede dispusi sa ne inchipuim ca am fost loviti intentionat. Nu trebuie sa ne asteptam ca un tinar plin de viata sa fie totdeauna atit de cumpanit, de circumspect. Foarte adesea nu ne induce in eroare decit propria noastra vanitate si nimic altceva. Femeile isi inchipuie ca admiratia inseamna mai mult decit simpla admiratie.
- Iar barbatii au grija ca ele sa-si inchipuie astfel.
- Daca o fac cu intentie nu este de iertat, dar nu cred ca exista pe lume atita intentie cit isi inchipuie unele persoane.
- Sint departe de a pune ceva din purtarea domnului Bingley pe seama intentiei, spuse Elizabeth; dar, se pot produce greseli si suferinte, fara a planui sa faci rau sau sa faci pe altii nenorociti. Inconstienta, lipsa de atentie fata de sentimentele altora si lipsa de hotarire vor face, ele, treaba.
- Si pui purtarea lui pe seama vreuneia dintre acestea?
- Da. In seama celei din urma; dar, daca am sa merg mai departe, te voi nemultumi spunindu-ti ceea ce cred despre oamenii pe care tu ii pretuiesti. Opreste-ma cit mai poti.
- Starui deci sa presupui ca este influentat de surorile lui?
- Da, in unire cu prietenul lui.
- Nu pot s-o cred. De ce sa incerce sa-l influenteze? Ei nu-i pot dori decit fericire si, daca tine la mine, nici o alta femeie nu i-o va putea da.
- Prima ta premisa este falsa. Ei pot dori multe alte lucruri in afara de fericirea lui: ii pot dori o avere mai mare si mai multa importanta; ii pot dori o casatorie cu o fata care are toata greutatea pe care o reprezinta banii, relatiile sus puse si mindria de familie.
- Fara nici o indoiala toti doresc ca el s-o aleaga pe domnisoara Darcy, replica Jane, dar aceasta din motive mai bune decit crezi tu. O cunosc mai de mult decit pe mine; nu-i deci de mirare ca o iubesc mai mult. Dar, oricare le-ar fi dorintele, nu e deloc probabil sa se opuna dorintelor fratelui lor. Care sora si-ar ingadui s-o faca, in afara de cazul ca ar fi vorba de ceva foarte nepotrivit? Daca ele ar crede ca e indragostit de mine, nu ar incerca sa ne desparta; daca ar fi indragostit, nu ar putea reusi. Presupunind existenta unei asemenea afectiuni, dai o interpretare nefireasca si gresita purtarii lor; iar pe mine, ma faci tare nenorocita. Nu ma mihni cu gindul acesta. Nu mi-e rusine ca m-am inselat; sau cel putin e mai usor; nu e nimic in comparatie cu ceea ce as simti daca as gindi rau despre el sau despre surorile lui. Da-mi voie sa privesc totul in lumina cea mai favorabila, in lumina in care totul poate fi explicat.
Elizabeth nu se putea impotrivi unei asemenea dorinte; din clipa aceea, numele domnului Bingley aproape ca n-a mai fost rostit de ele.
Doamna Bennet continua sa se mire si sa se lamenteze ca domnul Bingley nu se reintorcea; si, desi rar trecea o zi in care Elizabeth sa nu-i explice totul limpede, nu parea sa existe vreo sansa ca dinsa sa se mire mai putin. Fiica ei incerca s-o convinga de ceea ce ea insasi nu credea, de faptul ca atentiile lui fata de Jane fusesera doar rezultatul unei admiratii obisnuite si trecatoare, care a incetat cind nu s-au mai vazut; dar, desi doamna Bennet accepta pe moment aceasta explicatie, povestea se repeta zi de zi.
Mingiierea cea mai mare a doamnei Bennet era gindul ca domnul Bingley se va intoarce iarasi, vara viitoare.
     Domnul Bennet trata chestiunea altfel.
- Asa, Lizzy, spuse el intr-o zi, cred ca sora ta este dezamagita in dragoste. O felicit. In afara de maritis, unei fete ii place cel mai mult sa fie, din cind in cind, nitel dezamagita in dragoste. Are la ce se gindi si totodata e ceva care ii da un fel de distinctie printre prietenele ei.
Tie cind iti vine rindul? N-ai sa prea induri tu sa fii multa vreme depasita de Jane. Acum e rindul tau.
Iata, la Meryton sint ofiteri destui ca sa dezamageasca pe toate tinerele domnisoare din tinut. Da-i voie lui Wickham s-o faca. E un individ prezentabil si-o sa te dezamageasca in mod onorabil.
- Multumesc, domnule, un tinar mai putin prezentabil insa mi-ar fi de ajuns. Nu trebuie sa ne asteptam ca toate sa avem norocul Janei.
- Adevarat, raspunse domnul Bennet, dar este o mingiiere sa te gindesti ca, orice ti s-ar intimpla in acest sens, ai o mama iubitoare care va face totdeauna mare caz de asta.
     Prezenta domnului Wickham fu de un real folos pentru a imprastia melancolia pe care ultimele intâmplari nefericite o aruncasera asupra multora din familia de la Longbourn.
Il vedeau destul de des si, la celelate merite pe care le avea, se adauga acum si acela al unei totale lipse de rezerva.
Toate cele aflate de Elizabeth mai inainte, plingerile lui impotriva domnului Darcy si tot ceea ce suferise din cauza acestuia, devenisera fapte cunoscute de toti si erau discutate in mod public; si toti erau incintati cind se gindeau ca nu-l putusera niciodata suferi pe domnul Darcy, inainte chiar sa fi stiut despre chestiunea aceasta.
Domnisoara Bennet era singura persoana in stare sa presupuna ca puteau exista, in cazul lor; unele circumstante atenuante, necunoscute de societatea din Hertfordshire; neclintita si blinda ei candoare pleda intotdeauna pentru ingaduinta si sustinea ideea posibilitatii unor greseli; dar toti ceilalti hotarira ca domnul Darcy era cel mai rau dintre oameni.
     Capitolul XXV
     Dupa o saptamina petrecuta in marturisiri de dragoste si planuri de fericire, domnul Collins fu smuls de linga amabila lui Charlotte de ziua de simbata.
Durerea despartirii putea fi totusi alinata, in ceea ce-l privea, de pregatirile pentru primirea miresei, caci avea motive sa spere ca, imediat dupa reintoarcerea lui la Hertfordshire, se va hotari ziua care trebuia sa faca din el cel mai fericit dintre oameni.
Isi lua ramas bun de la rudele sale din Longbourn cu aceeasi solemnitate ca prima data; ura iarasi frumoaselor sale verisoare sanatate si fericire si promise tatalui lor o alta scrisoare de multumire.
     Luna urmatoare, doamna Bennet avu placerea de a-i primi pe fratele ei cu sotia, care venisera, ca de obicei, sa petreaca Craciunul la Longbourn.
Domnul Gardiner era un om cu bun simt, un gentleman, cu mult superior surorii lui, prin fire cit si prin educatie.
Doamnelor din Netherfield le-ar fi venit greu sa creada ca un om traind din negot si ocupindu-se de magazinele lui ar putea fi atit de bine crescut si de agreabil.
Doamna Gardiner, care era cu citiva ani mai tinara decit doamna Bennet si doamna Philips, era o femeie prietenoasa, inteligenta, eleganta si tare iubita de nepoatele ei din Longbourn.
Intre cele doua nepoate mai mari si ea exista o mare afectiune. Ele statusera adesea la matusa lor, la oras.
Primul lucru pe care-l facu doamna Gardiner, dupa ce sosi, a fost sa imparta darurile aduse si sa le descrie ultima moda.
Dupa ce termina, rolul ei deveni mai putin important. Ii venise rindul sa asculte.
Doamna Bennet avea multe necazuri si multe lucruri de care sa se plinga. Avusesera parte de atitea nenorociri de cind nu o mai vazuse pe cumnata ei. Doua dintre fiicele sale fusesera gata, gata sa se marite si pina la urma nu iesise nimic.
- Nu-i fac nici o vina Janei, continua dinsa, caci Jane l-ar fi luat pe domnul Bingley daca ar fi putut.
Dar Lizzy! Oh, sora draga! E tare greu sa te gindesti ca ar fi putut fi acum sotia domnului Collins, daca n-ar fi fost la mijloc propria ei indaratnicie. A cerut-o aici, chiar in camera asta, si ea l-a refuzat. Urmarea este ca Lady Lucas isi va marita una dintre fete inaintea mea si ca mosia Longbourn e si-acum testata altuia, ca la inceput. Lucasii sint oameni foarte sireti, crede-ma, sora. Sa nu le scape nimic din mina! Imi pare rau s-o spun, dar asa e. Ma enerveaza, ma imbolnavesc cind mi se zadarnicesc planurile de catre propria mea familie si cind am vecini care se gindesc la ei insisi, mai inainte de orice. Cu toate astea, venirea dumitale in momentul acesta e cea mai mare alinare a mea si ma bucur foarte mult de ce ne-ai spus despre minecile lungi.
     Doamna Gardiner, care cunostea toate aceste vesti din corespondenta purtata cu Jane si Elizabeth, spuse o fraza fara importanta si, de dragul nepoatelor, schimba subiectul.
Cind, mai apoi, ramase singura cu Elizabeth, vorbi mai amanuntit despre toate acestea.
- Se pare ca era o partida buna pentru Jane, spuse ea. Imi pare rau ca n-a iesit nimic. Dar lucruri din astea se intimpla atit de des! Un tinar, asa cum l-ai descris pe domnul Bingley se indragosteste foarte usor de o fata frumoasa, pentru citeva saptamini; si cind o intimplare ii desparte, o uita tot atit de usor, incit acest gen de nestatornicii e foarte frecvent.
- Admirabila consolare, spuse Elizabeth, dar pe noi nu ne incalzeste. Noi suferim dintr-o intimplare. Nu se intimpla deseori ca amestecul unor prieteni sa-l convinga pe un tinar cu o situatie independenta sa nu se mai gindeasca la o fata de care era indragostit nebun, numai cu citeva zile mai inainte.
- Expresia aceasta "indragostit nebun" este atit de rasuflata, de indoielnica, de nedefinita, incit imi spune prea putin. Este tot atit de des folosita pentru sentimente ce se nasc in urma unei cunostinte de o ora, cit si pentru o dragoste adevarata, puternica. Ma rog, cit de "nebun" de indragostit era domnul Bingley?
- N-am vazut niciodata o inclinatie mai promitatoare: era din ce in ce mai neatent cu ceilalti si total preocupat de Jane. De cite ori erau impreuna, aceasta se vedea tot mai hotarit si mai limpede. La balul dat de el a jignit doua sau trei domnisoare pe care nu le-a poftit la dans; si chiar eu i-am vorbit de doua ori si nici macar nu m-a auzit. Ar fi putut exista semne mai bune? Nu este lipsa de atentie fata de altii esenta dragostei?
- Oh, da! A acelui gen de dragoste pe care presupun ca o simtea tinarul. Biata Jane! Imi pare rau pentru ea, caci s-ar putea, cu firea ei, sa nu-i treaca prea repede.
Mai bine ti s-ar fi intimplat dumitale, Lizzy; ai fi ris de asta si ti-ar fi trecut mai repede. Crezi ca am putea-o convinge sa vina cu noi la Londra? Schimbarea de decor i-ar putea fi de folos; si poate plecarea ei de acasa i-ar face mai bine decit orice altceva.
Elizabeth fu extrem de incintata de aceasta propunere si era convinsa ca sora ei nu va avea nimic impotriva.
- Sper, mai adauga doamna Gardiner, ca nu exista nici un considerent, in legatura cu acest tinar, care sa-i influenteze hotarirea. Locuim intr-un cartier atit de diferit; cercul nostru de cunostinte este, si el, atit de diferit, iesim atit de putin, incit nu e deloc probabil sa se intilneasca, afara doar daca nu va veni el s-o vada.
- Ceea ce este cu totul imposibil, pentru ca domnul Bingley se afla acum in custodia prietenului sau, si domnul Darcy nu-i va ingadui sa faca o vizita Janei, in partea aceea a Londrei! Scumpa matusica, cum de ti-ar putea macar trece prin minte? Poate ca domnul Darcy o fi auzit de ceva care se cheama strada Gracechurch, dar cu greu ar considera suficient o luna de ablutiuni ca sa-l spele de impuritatile ei, daca ar fi calcat vreodata pe acolo, si nu uita ca domnul Bingley nu face un pas fara el.
- Cu atit mai bine. Sper ca nu se vor intilni deloc. Dar Jane nu e in corespondenta cu sora lui? Domnisoara Bingley nu va avea incotro si va trebui sa vina.
- Va renunta cu totul la relatiile cu Jane.
     Dar, in pofida certitudinii pe care Elizabeth pretindea c-o are asupra acestui punct, cit si asupra acelui inca si mai interesant, si anume ca Bingley va fi impiedicat s-o vada pe Jane, subiectul o preocupa intr-atit, incit la un examen atent se convinse ca de fapt nu socotea totul pierdut. Era cu putinta si chiar probabil, credea ea uneori, ca dragostea lui sa reinvie, iar inriurirea prietenilor sa fie combatuta cu succes de influenta mai fireasca a farmecului Janei.
Domnisoara Bennet primi cu bucurie invitatia matusii sale; acum nu se mai gindea la cei doi Bingley altfel decit ca spera, deoarece Caroline nu locuia in aceeasi casa cu fratele ei, sa petreaca, din cind in cind, cite o dimineata in compania ei, fara riscul de a se intilni cu el.
     Doamna si domnul Gardiner ramasera la Longbourn o saptamina si, ba cu familia Philips, ba cu familia Lucas, ba cu ofiterii, nu trecu o zi fara program.
Doamna Bennet aranjase cu atita grija distractiile fratelui si cumnatei sale, ca nu au putut lua macar o singura data un prinz in familie.
Cind primirea avea loc acasa la ei, totdeauna participau si citiva ofiteri, printre care domnul Wickham era nelipsit; cu aceste prilejuri, doamna Gardiner, plina de banuieli, din cauza caldelor recomandari facute de Elizabeth in favoarea lui, nu-i slabea din ochi.
Fara sa creada - dupa cele ce observase - ca erau tare indragostiti, inclinatia pe care o simteau unul pentru celalalt era destul de vadita ca sa-i dea o oarecare neliniste; si se hotari ca, inainte de a pleca din Hertfordshire, sa-i vorbeasca Elizabethei despre acest lucru si sa-i arate nesabuinta de a incuraja o asemenea afectiune.
Pentru doamna Gardiner, Wickham prezenta o singura atractie, fara nici o legatura cu farmecul lui in general. Cu vreo zece, doisprezece ani inainte de a se casatori, ea petrecuse mult timp chiar in partea aceea din Derbyshire de unde era el. Aveau, prin urmare, multe cunostinte comune si, desi Wickham, de cind murise tatal domnului Darcy, cu cinci ani in urma, statuse putin acolo, putea totusi sa-i dea despre vechii ei prieteni vesti mai noi decit reusise ea sa capete.
Doamna Gardiner vizitase domeniul Pemberley si-l stia foarte bine pe defunctul domn Darcy, din reputatie. Acest lucru constituia, prin urmare, un subiect inepuizabil. Le facea placere amindurora cind doamna Gardiner isi compara amintirile de la Pemberley cu descrierea amanuntita pe care i-o putea da Wickham si cind isi platea tributul de laude la adresa proprietarului defunct.
Cind afla cum se purtase cu dinsul tinarul domn Darcy, incerca sa-si aminteasca daca auzise ceva despre caracterul lui, de pe vremea cind era flacaiandru, care sa concorde cu ce i se spunea acum; si, in cele din urma, se convinse ca-si amintea sa fi auzit in trecut vorbindu-se de domnul Fitzwilliam Darcy ca despre un baiat foarte mindru si cu un caracter dificil.
     Capitolul XXVI
     Avertismentul pe care doamna Gardiner i-l dadu Elizabethei, de cum avu prilejul de a fi singura cu ea, fu precis si binevoitor; dupa ce-i spuse gindul ei cinstit, continua astfel:
- Esti o fata cu prea mult bun simt, Lizzy, ca sa te indragostesti numai pentru ca ai fost prevenita sa n-o faci si, de aceea, nu ma tem sa-ti vorbesc deschis. Serios, as dori sa fii cu grija. Nu te lasa tirita si nu incerca sa-l tirasti si pe el intr-o afectiune pe care lipsa averii o va face atit de imprudenta. Nu am nimic impotriva lui, este un om deosebit de interesant si, daca ar fi avut averea potrivita, cred ca n-ai fi putut nimeri mai bine. Dar asa cum stau lucrurile, nu trebuie sa-ti lasi inchipuirea s-o ia razna. Tu ai cap si ne asteptam cu totii sa ti-l folosesti. Tatal tau se bizuie pe hotarirea si buna ta credinta, nu ma-ndoiesc. Nu trebuie sa-l dezamagesti.
- Scumpa mea matusa, ce-mi spui e un lucru serios, intr-adevar.
- Da, si sper sa te conving sa fii si tu serioasa.
- Ei bine, nu trebuie sa te alarmezi. Voi avea toata grija si de mine si de domnul Wickham. Nu va fi indragostit de mine, daca o pot impiedica.
- Elizabeth, acum nu esti serioasa.
- Iti cer iertare. Am sa incerc sa fiu serioasa. In prezent, nu sint indragostita de domnul Wickham; nu, sigur nu sint. Dar el este, dincolo de orice comparatie, omul cel mai agreabil pe care l-am intilnit vreodata; si daca se va indragosti intr-adevar de mine... cred ca ar fi mai bine sa n-o faca! Vad ce nepotrivit lucru ar fi. Oh! Acest oribil domn Darcy! Parerea tatalui meu despre mine imi face cea mai mare cinste si as fi nenorocita sa-l deceptionez. Tata il simpatizeaza totusi pe domnul Wickham. Pe scurt, matusica draga, mi-ar parea rau sa va mihnesc pe vreunul dintre voi; dar cum vedem mereu ca, acolo unde este vorba de dragoste, tinerii sint rareori impiedicati sa se uneasca din cauza lipsei de avere, cum as putea eu promite sa fiu mai inteleapta decit atitia alti semeni ai mei daca as fi ispitita s-o fac? Sau, cum sa stiu macar daca ar fi mai bine sa rezist? Tot ceea ce pot deci promite este sa nu ma pripesc. Nu ma voi pripi sa cred ca sint tinta preocuparilor lui. Cind voi fi in compania lui, am sa ma infrinez. Pe scurt, voi face cum voi putea mai bine.
- Poate ca ar fi mai bine sa nu-l incurajezi sa vina atit de des aici; cel putin n-ar trebui sa-i reamintesti mamei sa-l invite.
- Asa cum am facut deunazi, spuse Elizabeth, cu un zimbet strengar; foarte adevarat, va fi intelept sa ma abtin de la asa ceva. Dar sa nu-ti inchipui ca vine aici prea des. Saptamina asta a fost invitat atit de des, de dragul dumitale. Cunosti ideile mamei in privinta necesitatii de a-si inconjura prietenii, in mod constant, de societate. Dar, in mod serios si pe cuvintul meu de onoare, voi incerca sa fac tot ce cred ca este mai intelept; si acum, sper ca esti multumita.
Matusa o asigura ca era; Elizabeth ii multumi pentru binevoitoarele sugestii si se despartira, un exemplu minunat de povatuire, intr-o asemenea chestiune, fara a provoca resentimente.
     Domnul Collins se reintoarse in Hertfordshire curind dupa plecarea familiei Gardiner si a Janei; dar, cum se instala la familia Lucas, sosirea lui nu insemna nici un deranj pentru doamna Bennet.
Ziua casatoriei se apropia; si dinsa se resemnase in cele din urma s-o considere inevitabila si chiar sa spuna, de repetate ori, pe un ton rautacios, ca "dorea ca ei sa poata fi fericiti".
Joi, urma sa fie ziua cununiei, iar miercuri, domnisoara Lucas le facu vizita de ramas bun; si cind se ridica sa plece, Elizabeth, rusinata de felicitarile silnice si lipsite de caldura ale mamei sale, o conduse afara, sincer emotionata.
Pe cind coborau scarile, Charlotte ii spuse:
- Ma bizui ca voi avea foarte des stiri de la dumneata, Eliza.
- Le vei avea, desigur.
- Si mai am inca o favoare sa-ti cer. Ai sa vrei sa vii sa ma vezi?
- Ne vom intilni adesea, sper, la Hertfordshire.
- E probabil sa nu plec din Kent pentru un timp. Fagaduieste-mi deci ca vei veni la Hunsford.
Elizabeth nu o putea refuza, desi prevedea ca aceasta vizita nu-i va face cine stie ce placere.
- Tata si Maria vor veni in martie, adauga Charlotte, si sper ca vei fi de acord sa vii cu ei. Eliza, esti intr-adevar tot atit de binevenita ca si ei.