Mindrie si Prejudecata - Partea VII de Jane Austen publicat la 06.06.2013
Mindrie si Prejudecata - Partea VII
     Cununia se celebra si mireasa si mirele o pornira inspre Kent, chiar de la usa bisericii, si toata lumea avu de spus si de auzit despre acest eveniment cit se spune si se aude de obicei.
Elizabeth primi curind vesti de la prietena ei si corespondenta dintre ele fu tot atit de frecventa si de regulata ca intotdeauna; dar era cu neputinta sa fie si tot atit de neconstrinsa.
Elizabeth nu i se putu niciodata adresa fara sa simta ca toata bucuria intimitatii lor pierise; si desi era hotarita sa nu neglijeze sa scrie, o facea de dragul a ceea ce fusese, mai curind decit pentru ceea ce era.
Astepta cu mare nerabdare primele scrisori de la Charlotte; era tare curioasa sa afle cum va vorbi despre caminul ei, cum ii va placea Lady Catherine si cit de fericita va indrazni sa afirme ca este; totusi, citind scrisorile, Elizabeth simtea ca Charlotte se exprima, in totul, exact asa cum prevazuse ea. Scria plina de veselie, parea ca este inconjurata de belsug si nu mentiona nimic ce n-ar fi putut lauda. Casa, mobilierul, imprejurimile, drumurile, toate erau pe gustul ei, iar comportarea Lady-ei Catherine cit se poate de prietenoasa si indatoritoare. Era tabloul facut de domnul Collins despre Hunsford si Rosings, adus la proportii rezonabile; si Elizabeth baga de seama ca va trebui sa astepte sa se duca ea insasi acolo ca sa afle si restul.
     Jane ii trimisese surorii sale citeva rinduri, ca sa anunte ca sosisera cu bine la Londra, si Elizabeth spera ca, atunci cind ii va scrie din nou, va putea sa-i spuna ceva despre familia Bingley.
Nerabdarea cu care asteptase aceasta a doua scrisoare ii fu rasplatita asa cum este rasplatita nerabdarea in general: trecuse o saptamina de cind Jane era in capitala, fara ca ea sa fi primit ceva de la Caroline, sau s-o fi vazut. Gasise totusi o justificare in presupunerea ca ultima ei scrisoare trimisa din Longbourn catre prietena sa se pierduse, din intimplare.
"Matusa, scria Jane, se duce miine prin partea aceea a orasului si voi profita de acest prilej pentru a face o vizita in strada Grosvenor".
Jane scrisese din nou dupa ce facuse vizita si o vazuse pe domnisoara Bingley. "Caroline nu mi s-a parut prea bine dispusa - acestea erau cuvintele ei - dar s-a bucurat cind m-a vazut si mi-a reprosat ca nu ii dadusem nici un semn despre venirea mea la Londra. Am avut dreptate deci; ultima mea scrisoare nu-i parvenise.
Am intrebat, bineinteles, de fratele ei. Era bine, dar atit de prins de domnul Darcy, incit deabia daca-l mai vedea.
Am aflat c-o asteptau pe domnisoara Darcy la masa. As fi vrut s-o fi putut vedea si eu. Vizita mea nu a fost lunga caci Caroline si doamna Hurst trebuiau sa iasa.
Sper sa le vad in curind aici, la noi".
     Elizabeth clatina din cap la aceasta scrisoare, care o convinse ca numai o intimplare ar fi putut face ca domnul Bingley sa afle ca sora ei era la Londra. Trecusera patru saptamini si Jane nici nu-l zarise macar.
Incerca sa se convinga singura ca nu-i pare rau; dar nu mai putea inchide ochii asupra nedelicatetei domnisoarei Bingley.
Dupa ce o asteptase acasa in fiecare dimineata, timp de doua saptamini, inventind in fiecare seara o noua scuza pentru faptul ca nu venise, musafirul isi facu in sfirsit aparitia; dar scurtimea vizitei si, mai mult decit aceasta, schimbarea din atitudinea ei nu-i mai ingaduira Janei sa continue a se insela.
Scrisoarea trimisa surorii sale, cu acest prilej, e o dovada de ceea ce simtea:
Sint sigura ca scumpa mea Lizzy va fi incapabila sa triumfe asupra mea pentru a fi judecat mai bine decit mine, acum cind recunosc ca m-am inselat complet in privinta afectiunii domnisoarei Bingley.
Dar, surioara draga, desi aceasta intimplare dovedeste ca ai avut dreptate, nu ma socoti incapatinata cind afirm, in continuare, ca, luind in consideratie purtarea ei in trecut, increderea mea a fost tot atit de normala cit si suspiciunea ta.
Nu inteleg deloc motivul pentru care dorea sa se apropie de mine; dar sint sigura ca, daca aceleasi imprejurari s-ar ivi din nou, m-as insela din nou.
Carolina nu mi-a intors vizita pina ieri si, intre timp, nu am primit de la ea nici un bilet, nici un rind. Vizita, era foarte limpede, nu-i facea deloc placere.
S-a scuzat putin, de forma, ca nu a venit mai curind; n-a spus nici un cuvint despre o eventuala revedere si-a fost, din toate punctele de vedere, atit de schimbata, incit, cind a plecat, eram ferm hotarita sa nu mai continui aceasta legatura. O compatimesc, desi nu ma pot impiedica sa n-o condamn. A gresit mult alegindu-ma; pot sa spun linistita ca fiecare pas pentru apropierea noastra a fost facut intii de ea. O compatimesc insa deoarece, fara indoiala, isi da seama ca n-a facut bine si pentru ca, sint convinsa, motivul este numai grija pentru fratele ei. Nu este nevoie sa mai continui sa ma explic.
Si desi stiam ca aceasta grija este neintemeiata, daca ea o simte totusi, purtarea fata de mine este explicabila; si cum, pe buna dreptate, el ii este atit de drag, ingrijorarea pe care o simte pentru dinsul este fireasca.
Nu pot totusi sa nu ma mir ca mai are inca asemenea temeri, caci daca el ar fi tinut la mine citusi de putin, noi ar fi trebuit sa ne fi vazut de mult, de mult de tot.
Sint sigura, din unele lucruri pe care le-a spus chiar dinsa, ca el stie ca ma aflu in oras si totusi, din felul cum vorbeste, s-ar parea ca doreste sa se convinga singura ca fratele ei tine cu adevarat la domnisoara Darcy. Nu ma pot lamuri.
Daca nu m-as teme ca judec cu asprime, as fi aproape tentata sa spun ca toate astea au o mare doza de duplicitate.
Dar voi incerca sa gonesc orice gind dureros si sa ma gindesc numai la lucruri care ma fac fericita; dragostea ta si neclintita bunatate a dragilor mei unchi si matusa. Da-mi vesti foarte curind.
Domnisoara Bingley a spus ceva in sensul ca el nu se va mai intoarce la Netherfield, ca va renunta la casa, dar fara sa para sigura. Am face mai bine sa nu pomenim despre asta.
Sint extrem de bucuroasa ca ai stiri atit de placute de la prietenii nostri din Hunsford. Te rog du-te la ei cu Sir William si Maria. Sint sigura ca te vei simti foarte bine acolo.
     Scrisoarea o mihni intrucitva pe Elizabeth, dar la gindul ca Jane nu se va mai lasa inselata, de sora cel putin, ii reveni buna dispozitie.
Orice speranta din partea fratelui era acum total pierduta. Nici nu mai dorea macar o reinnoire a atentiilor lui.
Scadea in ochii ei, ori de cite ori se gindea la dinsul; si ca o pedeapsa pentru el, ca si pentru a-i face dreptate Janei, Elizabeth spera ca el sa se insoare intr-adevar curind cu sora domnului Darcy care, dupa relatarile lui Wickham, il va face sa regrete din plin ceea ce zvirlise la o parte.
Cam tot atunci, doamna Gardiner ii reaminti Elizabethei de promisiunea facuta in legatura cu acest domn si ceru sa i se trimita stiri; Elizabeth avea de trimis vesti de natura a o multumi mai curind pe matusa decit pe ea insasi.
Vadita lui inclinatie palise; atentiile lui luasera sfirsit; era admiratorul alteia. Elizabeth avusese ochii destul de deschisi ca sa vada totul, dar putea privi si scrie despre lucrul acesta fara prea mare suferinta.
Inima ii fusese numai usor atinsa si mindria ii era satisfacuta de convingerea ca ea ar fi fost aleasa lui, daca averea ar fi ingaduit-o.
Dobindirea, pe neasteptate, a zece mii de lire era farmecul cel mai vadit al tinerei domnisoare a carei simpatie incerca s-o cistige; Elizabeth insa, mai putin clarvazatoare in acest caz decit in al Charlottei, nu-l tinu de rau pentru dorinta lui de independenta. Din contra, nimic nu putea fi mai firesc; si cum era in stare sa presupuna ca pentru a renunta la ea trebuise sa dea o lupta cu el insusi, fu gata sa admita ca era o masura inteleapta si buna pentru amindoi si-i putu face foarte sincere urari de fericire.
Toate acestea au fost aduse la cunostinta doamnei Gardiner si, dupa ce-i povesti imprejurarile, Elizabeth continua astfel:
Sint incredintata acum, matusica draga, ca nu am fost niciodata tare indragostita, pentru ca, daca as fi incercat sentimentul acesta pur si inaltator, ar trebui acum sa-i urasc si numele si sa-i doresc tot raul. Sentimentele mele, insa, nu sint numai cordiale fata de el, dar sint si impartiale fata de domnisoara King.
Nu pot descoperi in mine nici cea mai mica ura, cea mai neinsemnata dorinta de a crede ca nu este o fata buna. Asta nu poate fi iubire. Prudenta mi-a fost de folos; si desi ar fi pentru toate cunostintele mele un subiect cu mult mai interesant daca as fi indragostita la nebunie de el, nu pot spune ca regret relativa mea lipsa de importanta. Faima poate fi dobindita uneori prea scump.
Kitty si Lydia sint afectate mai mult decit mine de dezertarea lui.
Nu cunosc viata si nu-s pregatite inca pentru convingerea adinc umilitoare ca tinerii frumosi trebuie sa aiba din ce trai ca si cei uriti.
     Capitolul XXVII
     Ianuarie si februarie trecura pentru familia de la Longbourn fara alte evenimente mai importante si, de altfel, fara prea multa variatie in afara de plimbarile la Meryton, uneori pe noroi, alteori pe frig.
In martie, Elizabeth urma sa plece la Hunsford.
La inceput nu se gindise prea serios sa se duca, dar si-a dat curind seama ca Charlotte conta pe vizita ei si, incet-incet, a inceput si ea sa se gândeasca la aceasta, cu mai mare placere si cu mai multa certitudine.
Despartirea ii marise dorul de a o revedea pe Charlotte si ii micsorase dezgustul pentru domnul Collins.
Proiectul insemna ceva nou si, cum cu o astfel de mama si cu surori atit de neinteresante casa lor nu putea fi placuta, o mica schimbare ar fi fost binevenita, chiar si numai de dragul schimbarii.
Calatoria ii dadea si prilejul s-o vada in treacat pe Jane, asa ca, pe masura ce se apropia data plecarii, ar fi fost foarte trista daca s-ar fi produs vreo aminare.
Toate au mers insa ca pe roate si s-au desfasurat dupa planul facut initial de Charlotte. Elizabeth urma sa-i insoteasca pe Sir William si pe cea de a doua lui fiica.
Proiectului i se adauga, la timp, inca o imbunatatire - o noapte la Londra - devenind astfel cit se poate de perfect.
     Singura mihnire era ca-si parasea tatal, care ii va simti, desigur, lipsa, si care, in clipa despartirii, era atit de indispus de plecarea ei, incit o ruga sa-i scrie si aproape ca ii promise sa-i si raspunda.
Despartirea de domnul Wickham a fost foarte prietenoasa; de partea lui chiar mai mult decit atit.
Preocuparea prezenta nu-l putea face sa uite ca Elizabeth fusese prima care ii stirnise si-i meritase atentia, prima care il ascultase si-l compatimise, prima pe care o admirase; in felul in care ii ura drum bun, dorindu-i numai bucurii, amintindu-i de ceea ce trebuie sa se astepte sa gaseasca in Lady Catherine de Bourgh, incredintat fiind ca parerea lui si a ei despre dinsa - parerea lor despre oricine - va fi intotdeauna aceeasi, se vedea o solicitudine, un interes care, simtea Elizabeth, o vor lega intotdeauna de el cu afectiunea cea mai sincera; se desparti avind convingerea ca, insurat, sau holtei, va fi intotdeauna pentru ea chintesenta amabilitatii si a farmecului.
     Tovarasii ei de drum din ziua urmatoare nu erau dintre cei care s-o faca sa se gindeasca la el cu mai putina placere.
Sir William Lucas si fiica sa Maria, o fata vesela, dar cu un cap tot atit de gol ca si al tatalui ei, nu aveau nimic de spus care sa merite sa fie auzit si au fost ascultati cu tot atita placere cit si huruitul trasurii.
Pe Elizabeth o amuzau absurditatile, dar pe ale lui Sir William le stia de prea multa vreme. El nu-i mai putea spune nimic nou despre prezentarea lui la palat si innobilarea lui, iar amabilitatile ii erau rasuflate ca si cunostintele.
Era o calatorie de numai douazeci si patru de mile si pornisera la drum atit de devreme, incit sa ajunga, pina la prinz, in strada Gracechurch.
In clipa in care cupeul trase la usa doamnei Gardiner, Jane astepta la fereastra salonului, iar cind ajunsera la intrare, era deja acolo pentru a le ura bun sosit; Elizabeth ii cerceta chipul si fu bucuroasa vazindu-i-l sanatos si frumos ca intotdeauna.
Pe scari, se-nsiruia o ceata de baieti si fetite pe care nerabdarea s-o vada pe verisoara lor ii scosese din salon, dar pe care sfiala, caci nu o mai vazusera de un an de zile, ii impiedicase sa coboare mai jos. Totul fu numai bucurie si gentilete.
Ziua se scurse cit se poate de placut, dimineata cu forfota si cumparaturi, iar seara la un teatru.
Acolo, Elizabeth manevra in asa fel incit sa se aseze linga matusa ei.
Primul subiect a fost sora sa si se intrista, mai mult decit se mira, cind auzi raspunsul la intrebarile ei amanuntite, ca desi Jane se lupta continuu sa se stapineasca, avea si perioade de deprimare.
Era totusi cuminte sa spere ca acestea nu vor mai dura mult.
Doamna Gardiner ii dete de asemeni detalii in privinta vizitei domnisoarei Bingley in strada Gracechurch si-i reproduse convorbirile pe care dinsa le avusese in repetate rinduri cu nepoata ei si care dovedeau ca Jane si-o scosese pe domnisoara Bingley din inima.
     Doamna Gardiner o tachina pe Elizabeth pentru dezertarea lui Wickham si o lauda ca suportase totul atit de bine.
- Dar, scumpa mea, adauga ea, ce fel de fata este domnisoara King? Mi-ar parea rau sa cred ca amicul nostru este interesat.
- Te rog, matusica scumpa, care este diferenta intre interes si prudenta in chestiunile matrimoniale? Unde sfirseste chibzuinta si unde incepe zgircenia? De Craciun, te speriasesi la gindul casatoriei lui cu mine pentru ca ar fi fost o imprudenta si acum, cind incearca sa ia o fata care are numai zece mii de lire, vrei sa-l crezi un om interesat.
- Daca ai vrea numai sa-mi spui ce fel de fata este domnisoara King as sti ce sa cred.
- E o fata foarte cumsecade, cred. Nu stiu nimic rau despre ea.
- Dar nu i-a dat nici cea mai mica atentie pina ce moartea bunicului n-a facut-o mostenitoarea averii lui?
- Nu. De ce i-ar fi dat? Daca nu-i era ingaduit sa-mi cistige mie inima, pentru ca nu aveam bani, ce rost avea sa faca curte unei fete de care nu-i pasa si care era tot atit de saraca?
- Pare totusi nedelicat din partea lui ca si-a indreptat atentia catre ea atit de repede dupa aceasta intimplare.
- Un om intr-o situatie precara n-are timp pentru tot ceremonialul elegant pe care altii il pot observa. Daca ea nu are nimic impotriva, de ce am avea noi?
- Faptul ca ea nu era nimic impotriva nu este o justificare pentru el. Asta dovedeste doar ca ei ii lipseste ceva: judecata sau sensibilitatea.
- Prea bine, exclama Elizabeth, crede-i cum vrei dumneata. Pe el, interesat; pe ea, o zanateca.
- Nu, Lizzy, asta este cum nu vreau eu. As fi mihnita, stii bine, sa am o parere rea despre un tinar care a trait atita timp in Derbyshire.
- Oh, daca asta e tot, am o parere foarte proasta despre tinerii domni care traiesc in Derbyshire, iar prietenii lor intimi, care locuiesc in Hertfordshire, nu-s mult mai buni. Sint satula de toti. Slava cerului!
Miine voi pleca acolo unde voi gasi un barbat care nu are nici o insusire placuta, care nu are nici maniere si nici o minte cu care sa se poata lauda. Prostii sint, pina la urma, singurii barbati pe care merita sa-i cunosti.
- Ai grija, Lizzy, cuvintarea ta are un puternic iz de dezamagire.
     Inainte ca sfirsitul spectacolului sa le desparta, Elizabeth avu neasteptata bucurie de a fi invitata sa mearga impreuna cu unchiul si matusa ei intr-o calatorie de placere, pe care intentionau s-o faca in vara aceea.
- Inca nu ne-am hotarit pina unde vom merge, spuse doamna Gardiner, poate pina la Lacuri.
Pentru Elizabeth nu putea fi proiect mai placut; accepta invitatia imediat si cu mare recunostinta.
- Draga, draga matusica, exclama ea extaziata, ce incintare, ce fericire! Imi dai viata si puteri noi. Adio dezamagire si minie. Ce sint barbatii in comparatie cu stincile si muntii? Ce ore de incintare vom trai! Si cind vom fi inapoi, nu se va intimpla, cum se intimpla cu ceilalti calatori: sa nu fie in stare sa povesteasca ceva exact. Noi vom sti pe unde am fost; noi ne vom aminti ceea ce am vazut. Lacurile, muntii si riurile nu se vor amesteca talmes-balmes in mintea noastra si nici nu vom incepe sa ne certam, cind va fi vorba sa descriem vreo scena mai deosebita, in privinta locului relativ unde s-a petrecut. Si sa avem grija ca primele noastre explozii de entuziasm sa fie mai putin insuportabile decit ale majoritatii calatorilor.
     Capitolul XXVIII
     Tot ce vazu Elizabeth a doua zi, in timpul calatoriei, i se paru nou si interesant. Era in culmea bucuriei pentru ca o vazuse pe sora ei aratind atit de bine, incit putea goni orice teama pentru sanatatea ei; iar proiectul calatoriei inspre Nord era o nesecata sursa de bucurie.
Cind lasara soseaua si apucara pe drumul catre Hunsford, ochii tuturor incepura sa caute cu nerabdare casa parohiala, asteptindu-se ca fiecare cotitura sa le-o scoata inainte.
Gardul parcului Rosings hotarnicea drumul pe o latura. Elizabeth surise, amintindu-si de tot ce auzise despre cei ce locuiau acolo.
In cele din urma se zari si parohia.
Gradina ce cobora inspre drum, casa din mijloc, tarusii verzi si dafinii gardului viu, totul sedea marturie ca se apropiau.

     Domnul Collins si Charlotte aparura in prag; printre zimbetele tuturor si saluturile de la distanta, trasura opri in fata portii mici din dreptul unei alei presarate cu pietris, care ducea pina la intrare.
Intr-o clipa sarira toti din trasura, bucurosi sa se revada.
Doamna Collins le ura bun sosit, cu o vie placere; si cind Elizabeth se vazu primita cu atita dragoste, se bucura cu adevarat ca venise.
Constata imediat ca felul de a fi al varului ei nu se schimbase deloc in urma casatoriei: politetea lui plina de formalism era exact ce fusese mai inainte; dinsul o retinu citeva minute la poarta, ca s-o asculte si sa-si satisfaca curiozitatea cu privire la intreaga familie.
Apoi, fara sa zaboveasca mai mult decit era necesar pentru a le atrage atentia asupra elegantei intrarii, fura condusi in casa; si cum ajunsera in salon, le ura a doua oara, cu un formalism ostentativ, bun venit in umila sa locuinta si repeta cuvint cu cuvint invitatiile sotiei sale la o gustare.
Elizabeth era pregatita sa-l vada in toata gloria si nu se putu stapini sa nu-si inchipuie ca ei i se adresa mai ales, cind le atrase atentia asupra aspectului si a proportiilor perfecte ale camerei precum si asupra mobilierului - de parca ar fi dorit s-o faca sa simta ceea ce pierduse, atunci cind il refuzase.
Dar desi totul parea ordonat si imbietor, tinara fata nu fu in stare sa-l fericeasca cu vreun suspin de regret; si o privi, cu destula uimire, pe prietena ei care putea avea un aer atit de vesel linga un astfel de tovaras de viata.
Cind domnul Collins spunea ceva de care sotia lui s-ar fi putut - pe buna dreptate - jena, ceea ce desigur nu se intimpla rar, ochii ei se indreptau, fara voie, catre Charlotte.
O data sau de doua ori i se paru ca discerne pe chipul ei o usoara roseata, dar in general Charlotte, inteleapta, nu auzea.
Dupa ce ramasera in camera de ajuns ea sa admire fiecare mobila in parte de la bufet si pina la grilajul de la gura caminului, si ca sa povesteasca despre calatoria lor si despre tot ce vazusera la Londra, domnul Collins ii invita sa dea o raita prin gradina care era mare si frumos rinduita si de care se ocupa el, personal.
A lucra in gradina era una dintre cele mai respectabile placeri ale sale; si Elizabeth admira gravitatea cu care vorbea Charlotte despre faptul ca era atit de sanatos sa faci miscare, recunoscind ca dinsa incuraja, cit putea, acest lucru.
Conducindu-i pe fiecare alee si poteca, abia lasindu-le timpul pentru exclamatiile de lauda pe care le astepta de la ei, domnul Collins le scoase in relief fiecare priveliste atit de amanuntit, incit farmecul frumosului raminea complet in afara.
Putea enumera exact cite lanuri erau in fiecare directie si putea spune citi copaci erau in pilcul cel mai indepartat. Dar dintre toate privelistile cu care se putea mindri gradina sa, tinutul sau regatul, nici una nu se putea compara cu privelistea ce se vedea inspre Rosings printr-o deschidere intre copacii care hotarniceau parcul, chiar in fata casei sale.

     Era o cladire moderna, aratoasa, bine plasata pe o ridicatura de teren. Din gradina, domnul Collins i-ar fi dus sa-i plimbe pe cele doua pajisti ale sale, dar cum doamnele nu aveau pantofi potriviti pentru bruma ce mai staruia inca, se intoarsera acasa si, in timp ce Sir William continua sa-l insoteasca, Charlotte arata surorii si prietenei sale locuinta , extrem de incintata probabil ca avea prilejul s-o faca fara ajutorul sotului.
Casa era destul de mica, dar bine construita si comoda; si totul era aranjat cu o ordine si un gust pe care Elizabeth le atribui in intregime Charlottei.
Cind domnul Collins putea fi uitat, plutea intr-adevar peste tot o ambianta foarte placuta si din aerul de evidenta multumitoare pe care acest confort il dadea Charlottei, Elizabeth presupuse ca el trebuia sa fie adeseori uitat.
Aflase ca Lady Catherine era inca acolo. Lucrul acesta fu din nou discutat in timpul prinzului, cind domnul Collins, amestecindu-se in vorba, remarca:
- Da, domnisoara Elizabeth, duminica viitoare, la biserica, veti avea cinstea de a o vedea pe Lady Catherine de Bourgh si nu mai este nevoie sa spun ca veti fi incintata de domnia sa. Este amabilitatea si bunavointa personificata si nu ma indoiesc ca, la sfirsitul serviciului divin, veti fi onorata cu oarecare atentie din partea domniei-sale.
Nu sovai aproape deloc sa spun ca va va include, pe dumneata si pe cumnata mea Maria, in toate invitatiile cu care ne va onora, pe durata raminerii dumneavoastra aici.
Purtarea sa fata de draga mea Charlotte este minunata. De doua ori pe saptamina luam masa la Rosings si niciodata nu ni se ingaduie sa ne intoarcem acasa pe jos. Intotdeauna da porunca sa ne conduca trasura senioriei sale. Ar trebui sa spun una dintre trasurile senioriei sale, pentru ca are citeva.
- Lady Catherine este intr-adevar o femeie foarte respectabila si cu multa judecata, adauga Charlotte, si o vecina cum nu se poate mai atenta.
- Foarte adevarat, scumpa mea; este exact ceea ce spun si eu. Este dintre acele femei pentru care nu poti avea tot respectul care li se cuvine.
     Seara trecu mai ales cu discutarea vestilor din Hertfordshire si cu repovestirea celor ce-si comunicasera deja prin scris; apoi, in singuratatea camerei sale, Elizabeth, stind sa mediteze asupra gradului de multumire a Charlottei, trebui sa recunoasca indeminarea cu care-si conducea sotul si calmul cu care-l suporta si sa constate ca totul era foarte bine facut. Se mai gindi, de asemenea, la felul cum se va desfasura vizita ei, la desfasurarea linistita a ocupatiilor lor zilnice, la amestecul suparator al domnului Collins si la amuzamentele datorate relatiilor lor cu Rosings. Via ei inchipuire stabili repede totul.
     A doua zi, cam pe la amiaza, pe cind se pregatea in camera ei pentru o plimbare, se isca deodata, de jos, o zarva de parca luase casa foc si, dupa ce asculta o clipa, auzi pe cineva gonind in mare graba pe scari si strigind-o cu glas tare.
Deschise usa si o vazu pe Maria care, cu respiratia taiata de tulburare, striga de pe odihna scarii:
- Oh, Eliza draga, te rog grabeste-te si vino in sufragerie; de acolo se vede ceva extraordinar! Nu-ti spun ce. Grabeste-te si coboara chiar acum.
Zadarnice fura intrebarile ei; Maria nu voi sa-i mai spuna nimic, asa ca fugira amindoua in sufrageria care dadea inspre drum ca sa vada minunea: doua doamne intr-un faeton scund, care oprise la poarta gradinii.
- Si asta e tot? striga Elizabeth. M-am asteptat sa fi intrat porcii in gradina si nu e nimic altceva in afara de Lady Catherine si fiica ei!
- Auzi vorba! Draga mea, spuse Maria, revoltata de greseala ei, nu este Lady Catherine. Doamna in virsta este doamna Jenkinson care locuieste cu ele; cealalta este domnisoara de Bourgh. Uita-te numai la ea. E doar o bucatica de om. Cine s-ar fi gindit ca poate fi atit de slaba si de mica?
- Este ingrozitor de prost crescuta s-o tina pe Charlotte afara, pe vintul asta. De ce nu intra in casa?
- Oh! Charlotte spune ca n-o face mai niciodata. Cind domnisoara de Bourgh intra, este unul dintre cele mai mari favoruri.
- Imi place cum arata, spuse Elizabeth, fulgerata de alte ginduri. Are un aer bolnavicios si imbufnat. Da, e tocmai ce ii trebuie. O sa fie o nevasta foarte potrivita pentru el.
Domnul Collins si Charlotte, ambii la poarta, sedeau de vorba cu doamnele, iar Sir William, spre marele haz al Elizabethei, ramasese in pragul usii, intr-o grava contemplare a maretiei din fata lui, inclinindu-se mereu, ori de cite ori domnisoara de Bourgh se uita in directia aceea.
In cele din urma, nu mai avura ce-si spune; doamnele minara mai departe si ceilalti se intoarsera in casa.
Nici nu dadu bine cu ochii de cele doua fete, ca domnul Collins se si porni sa le felicite pentru marele lor noroc, pe care li-l lamuri Charlotte, aducindu-le la cunostinta ca fusesera invitati cu totii sa ia masa la Rosings, a doua zi.
     Capitolul XXIX
     Ca urmare a acestei invitatii, triumful domnului Collins nu mai avu margini. Putinta de-a face parada, fata de musafirii sai uimiti, de grandoarea protectoarei sale si de a le atrage atentia asupra amabilitatii acesteia fata de el si de sotia lui era tot ce-si dorise mai mult; iar prilejul ce i se oferea atit de curind era o astfel de dovada de bunavointa din partea Lady-ei Catherine, incit nu gasea destule cuvinte de admiratie.
- Va marturisesc, spuse el, ca nu m-ar fi surprins deloc daca senioria-sa ne-ar fi poftit pentru duminica sa bem o ceasca de ceai si sa petrecem seara la Rosings. Cunoscindu-i amabilitatea, m-am cam asteptat la asa ceva. Dar cine ar fi putut prevedea o atentie ca aceasta? Cine si-ar fi putut inchipui ca o sa fim invitati sa luam chiar masa acolo (si inca o invitatie in care sa fim cuprinsi cu totii) atit de curind dupa sosirea dumneavoastra.
- Eu sint cel mai putin surprins de cele petrecute, replica Sir William, date fiind cunostintele pe care pozitia mea in lume mi-a ingaduit sa le dobindesc cu privire ia manierele celor cu adevarat mari. La curte, asemenea exemple de frumoasa crestere nu sint deloc neobisnuite.

     Aproape toata ziua aceea si dimineata urmatoare nu se mai vorbi despre altceva decit despre vizita la Rosings; Domnul Collins ii instrui cu grija asupra a ceea ce trebuiau sa se astepte, pentru ca aspectul unor astfel de incaperi, sau numarul servitorilor, sau prinzul atit de fastuos sa nu-i copleseasca de tot.
Cind doamnele plecara sa se imbrace, el ii spuse Elizabethei:
- Sa nu te simti prost, scumpa verisoara, din cauza toaletei. Lady Catherine este departe de a pretinde de la noi eleganta aceea in imbracaminte care i se potriveste domniei-sale si fiicei ei. Te-as sfatui numai sa-ti pui cea mai buna dintre rochiile dumitale; nu e cazul de mai mult decit atit. Lady Catherine nu va gindi mai rau despre dumneata pentru ca vei fi imbracata simplu. Domniei-sale ii place sa se pastreze deosebirea de rang.
In timp ce se schimbau, veni de doua-trei ori la usile camerelor lor, recomandindu-le sa se grabeasca, deoarece Lady Catherine se enerva grozav daca trebuia sa astepte peste ora ei de prinz.
Relatarile atit de fantastice despre senioria sa si despre felul ei de viata o speriasera rau pe Maria Lucas, care fusese prea putin obisnuita sa iasa in lume si care-si astepta prezentarea la Rosings cu tot atitea temeri cite avusese si tatal ei cind fusese prezentat la palatul Saint James.
Cum vremea era frumoasa, facura o placuta plimbare de aproximativ o jumatate de mila, strabatind parcul.
Fiecare parc are frumusetea si privelistile lui; si Elizabeth vazu multe in acel parc de care sa fie incintata, cu toate ca nu putu cadea in extaz, atit cit se asteptase domnul Collins s-o faca, in fata peisajului, si fu doar prea putin impresionata de numarul ferestrelor de la fatada casei si de pretul platit la origine, pentru toate acele geamuri, de catre Sir Lewis de Bourgh.

In timp ce urcau treptele spre hol, spaima Mariei crestea cu fiecare pas si chiar Sir William nu parea prea calm.
Elizabeth nu-si pierdu cumpatul. Nu auzise despre Lady Catherine nimic care s-o faca impresionanta pentru cine stie ce haruri nemaipomenite sau virtuti miraculoase, iar cit priveste grandoarea banilor si a rangului, ea se credea in stare sa le priveasca fara a se tulbura.
Din holul de la intrare, unde domnul Collins le atrase atentia, cu un aer transportat, asupra proportiilor frumoase si a ornamentelor desavirsite, ei urmara servitorii, trecind printr-o antecamera, pina in incaperea unde se aflau Lady Catherine, fiica domniei sale si doamna Jenkinson.
     Senioria sa se ridica, plina de o mare bunavointa, pentru a-i primi; iar doamna Collins, care stabilise cu sotul sau ca formalitatea prezentarii sa-i revina ei, facu acest lucru intr-un mod potrivit, fara nici una dintre acele scuze si multumiri pe care el le-ar fi crezut necesare.
In ciuda faptului ca fusese la Palat, Sir William fu atit de uluit de maretia din jur incit avu numai atit curaj cit sa faca o adinca plecaciune si sa se aseze, fara sa spuna un cuvint; fiica sa, pierita de spaima, sedea pe marginea scaunului, nestiind incotro sa-si indrepte privirile.
Elizabeth, simtindu-se la inaltimea situatiei, putu observa cu singe rece pe cele trei doamne din fata ei.
Lady Catherine era o femeie inalta, masiva, cu trasaturi puternic conturate, care poate sa fi fost cindva frumoase.
Nu avea un aer ingaduitor si felul in care ii primise nu fusese de natura sa-i faca pe musafiri sa-si uite inferioritatea rangului. Nu tacerea o facea impresionanta, ci orice spunea - totul fiind rostit pe un ton atit de autoritar, incit accentua importanta ce-si acorda; Elizabeth isi aminti imediat de domnul Wickham si, din toate cite le observase in ziua aceea, isi dadu seama ca Lady Catherine era intocmai cum o descrisese dinsul.
Dupa ce o examina pe mama, pe chipul si in comportarea careia descoperi indata o oarecare asemanare cu domnul Darcy, isi intoarse ochii inspre fiica si ramase si ea uimita, la fel ca si Maria, de cit de slaba si de firava era.
Nu exista nici o asemanare, nici intre chipurile, nici intre siluetele celor doua doamne. Domnisoara de Bourgh era palida si bolnavicioasa; trasaturile ei, desi nu urite, erau sterse; dinsa vorbi foarte putin, exceptind ceea ce-i spunea cu glas scazut doamnei Jenkinson, care nu avea nimic deosebit in infatisare si care era tot timpul ocupata sa asculte cele ce i se sopteau si sa aseze un paravan in directia potrivita pentru a-i proteja ochii.
Dupa ce sezura citeva minute, fura trimisi cu totii la una dintre ferestre ca sa admire privelistea, domnul Collins insotindu-i cu scopul de a le releva frumusetile acesteia si Lady Catherine informindu-i, binevoitoare, ca merita cu mult mai mult sa fie privita vara.
     Masa a fost cum nu se poate mai desavirsita si se aflau acolo toti servitorii si toata argintaria pe care le-o promisese domnul Collins; acesta, dupa cum prevazuse, se asezase in capul mesei , la dorinta senioriei sale, si arata ca si cind ar fi simtit ca viata n-ar fi putut oferi ceva mai grandios.
Taie carnea, minca si elogie cu un entuziasm plin de incintare; si fiecare fel fu laudat mai intii de dinsul si apoi de Sir William, care-si revenise indeajuns ca sa fie ecoul a tot ceea ce spunea ginerele sau, intr-un mod pe care Elizabeth se mira ca Lady Catherine il putea suporta.
Dar Lady Catherine parea multumita de excesiva lor admiratie si impartea zimbete pline de bunavointa, mai cu seama cind vreun fel de bucate se dovedea a fi noutate pentru ei.
Comesenii nu prea facura multa conversatie.
Elizabeth era dispusa sa vorbeasca ori de cite ori i se ivea un prilej, dar se afla asezata intre Charlotte si domnisoara de Bourgh; prima era numai urechi, ascultind-o pe Lady Catherine, iar cea de a doua nu-i adresa un cuvint, cit tinu prinzul.
Doamna Jenkinson se ocupa, in special, de micuta domnisoara de Bourgh, supraveghind putinul ce-l minca, insistind pe linga dinsa sa incerce vreun alt fel de bucate, plina de temeri sa nu se simta rau.
Maria gindea ca nici nu putea fi vorba sa deschida gura, iar domnii nu facura altceva decit sa manince si sa laude.
Cind doamnele se reintoarsera in salon, nu prea avura ce face in afara de a o asculta pe Lady Catherine cuvintind, ceea ce dinsa facu fara incetare, pina ce fu servita cafeaua, exprimindu-si parerea in fiecare chestiune, intr-un mod atit de categoric, incit dovedea ca nu era deloc obisnuita sa-si vada opiniile controversate.
Se informa indiscret si amanuntit despre treburile casnice ale Charlottei, dindu-i o multime de sfaturi cum sa le solutioneze pe toate; ii spuse cum trebuia rinduit fiecare lucru intr-o familie atit de mica si-i dadu instructiuni pentru ingrijirea vacilor si a pasarilor din curte.
Elizabeth descoperi ca nimic nu era prea neinsemnat pentru preocuparile inaltei doamne, daca constituia un prilej pentru a dicta celorlalti.
Cind se mai oprea din vorbaria adresata doamnei Collins, punea tot felul de intrebari Mariei si Elizabethei, si mai ales acesteia din urma, despre familia careia stia prea putin, mentionindu-i doamnei Collins ca era o fata draguta si foarte manierata.
O intreba in diferite rinduri cite surori avea, daca erau mai mari sau mai mici decit ea, daca era vorba ca vreuna dintre ele sa se marite, daca erau frumoase, unde fusesera educate, ce fel de trasura avea tatal lor si care era numele de domnisoara al mamei sale.
Elizabeth simti toata impertinenta acestor intrebari, dar raspunse cu foarte multa stapinire de sine.
Apoi Lady Catherine remarca:
- Mosia tatalui dumitale este testata domnului Collins, nu-i asa? Si, intorcindu-se catre Charlotte: Ma bucur pentru dumneata; dar altfel nu vad rostul testarii mosiilor in detrimentul urmasilor in linie feminina. In familia lui Sir Lewis de Bourgh nu s-a gasit ca era necesar acest lucru. Cinti din gura si la pian, domnisoara Bennet?
- Putin.
- Oh! Atunci, intr-una din zile, vom fi fericiti sa te ascultam. Pianul nostru este extraordinar, probabil superior... trebuie sa-l incerci intr-o zi. Surorile dumitale cinta?
- Una dintre ele. - De ce nu ati invatat toate? Trebuia sa fi invatat cu toatele. Domnisoarele Webb cinta toate; si tatal lor nu are un venit atit de bun ca tatal dumitale. Pictezi?
- Nu, deloc.
- Cum, nici una dintre dumneavoastra?
- Nici una.
- Foarte ciudat. Dar presupun ca nu ati avut nici prilejul. Mama ar fi trebuit sa va aduca in fiecare primavara la Londra pentru profesori.
- Mama nu ar fi avut nimic impotriva, dar tata nu poate suferi Londra.
- Nu mai aveti guvernanta?
- Nu am avut niciodata guvernanta.
- Niciodata guvernanta! Cum a fost cu putinta? Cinci fete, crescute acasa, fara guvernanta! N-am mai auzit de asa ceva. Mama dumitale trebuie sa fi fost o adevarata sclava in slujba educarii dumneavoastra.
     Elizabeth isi stapini cu greu surisul in timp ce o asigura ca nu fusese asa.
- Atunci cine v-a invatat? Cine s-a ingrijit de dumneavoastra? Fara guvernanta, sigur ca ati fost neglijate.
- Prin comparatie cu unele familii, cred ca da; dar acelora dintre noi, carora le-a placut sa invete, nu le-au lipsit mijloacele. Am fost intotdeauna indemnate sa citim si am avut toti profesorii de care a fost nevoie. Acelea carora le-a placut sa leneveasca, au putut-o desigur face.
- Da, fara indoiala, dar o guvernanta impiedica tocmai lucrul acesta; daca as fi cunoscut-o pe mama dumneavoastra as fi sfatuit-o, cu toata energia, sa angajeze una. Am spus intotdeauna ca in educatie nu se poate face nimic fara o invatatura solida si sistematica pe care nimeni, in afara de o guvernanta, nu o poate da. E minunat cite familii au fost ajutate in directia asta prin intermediul meu. Sint totdeauna fericita sa ajut unei tinere sa se plaseze bine. Patru nepoate ale doamnei Jenkinson au o situatie splendida datorita mie; si nu-s decit citeva zile de cind am recomandat o alta tinara de care mi s-ar vorbit numai intimplator, iar familia aceea este absolut incintata de ea. Doamna Collins, ti -am spus ca Lady Mettcalff a venit ieri sa-mi multumeasca? Gaseste ca domnisoara Pope este o comoara "Lady Catherine, mi-a spus ea, mi-ati daruit o comoara". Dintre surorile dumneavoastra mai mici, a fost vreuna scoasa in lume, domnisoara Bennet?
- Da, doamna, toate.
- Toate! Vai de mine! Toate cinci deodata? Foarte ciudat! Si dumneata nu esti decit a doua! Cele mai mici, scoase in lume inainte ca acelea mai mari sa se fi maritat. Surorile dumitale mai mici trebuie sa fie foarte tinere.
- Da, cea mai mica nu a implinit saisprezece ani. Poate ca ea este prea tinara pentru a iesi mult in lume. Da, intr-adevar, doamna, cred ca ar fi o cruzime fata de surorile mai mici sa nu se poata bucura si ele de distractii si societate, numai pentru ca surorile mai mari n-ar avea mijloace sau dorinta sa se marite tinere. Ultima nascuta are tot atita drept la bucuriile tineretii ca si prima. Si sa fii tinuta acasa pentru un astfel de motiv! Cred ca asta nu prea ar incuraja dragostea intre surori si delicatetea sufleteasca.
- Pe cinstea mea, exclama Lady Catherine, iti spui cuvintul foarte hotarit pentru o fata atit de tinara. Ma rog, ce virsta ai?
- Cu trei surori mai mici, fete mari deja, replica Elizabeth zimbind, senioria voastra se poate cu greu astepta s-o marturisesc.
Lady Catherine paru foarte uimita ca nu i se daduse un raspuns direct; si Elizabeth banui ca era prima faptura care indraznise vreodata sa nu ia in seama atita demna impertinenta
. - Nu poti avea mai mult de douazeci de ani, sint sigura; nu e nevoie, deci, sa-ti ascunzi virsta.
- Nu am implinit inca douazeci si unu.
Dupa ce venira si domnii in salon si dupa ce se servi ceaiul, se intinsera mesele de joc. Lady Catherine, Sir William, domnul si doamna Collins se asezara pentru o partida de cadril si cum domnisoara de Bourgh voia sa joace un cassino cele doua fete avura cinstea ca, impreuna cu doamna Jenkinson, sa-i completeze partida.
Masa lor fu stupida la superlativ. Aproape ca nu se rosti o silaba care nu avea legatura cu jocul, afara doar de temerile exprimate de doamna Jenkinson sa nu-i fie domnisoarei de Bourgh prea cald sau prea frig si sa nu aiba prea multa sau prea putina lumina.
La cealalta masa fu mult mai multa animatie.
Lady Catherine vorbea fara intrerupere, aratindu-le celorlalti trei greselile sau povestind vreo intimplare despre dinsa.
Domnul Collins era ocupat cu aprobarea a tot ceea ce spunea senioria sa, multumindu-i pentru fiecare fisa cistigata si scuzindu-se cind credea ca luase prea multe.
Sir William nu spunea mare lucru. Isi inmagazina in memorie povestiri si nume nobile.
Cind Lady Catherine si fiica sa se saturara de carti, s-a spart jocul; doamnei Collins i se oferi trasura; aceasta fu acceptata cu recunostinta si se dadu porunca sa traga imediat la scara.
Se strinsera apoi in jurul focului ca s-o auda pe Lady Catherine hotarind cum va fi vremea a doua zi.
Fura smulsi de la acest colocviu de sosirea trasurii si, cu multe multumiri din partea domnului Collins si tot atitea plecaciuni ale lui Sir William, plecara.
Cum porni trasura, varul ii ceru Elizabethei sa-si dea parerea asupra tot ceea ce vazuse la Rosings si, de dragul Charlottei, parerea exprimata fu mai favorabila decit era in realitate.
Dar laudele ei, desi o costau un efort, nu putura in nici un caz sa-l multumeasca pe domnul Collins care se simti, foarte curind, dator sa ia asupra lui sarcina de a o elogia pe senioria sa.
     Capitolul XXX
     Sir William statu la Hunsford numai o saptamina, dar vizita fu suficient de lunga ca sa se incredinteze ca fiica sa se instalase extrem de confortabil si ca avea parte de un sot si de vecini cum nu intilneai prea des. Cit timp statu acolo, domnul Collins ii inchina diminetile, conducindu-l cu cabrioleta ca sa-i arate tinutul; dar cind dinsul pleca, intreaga familie isi relua vechile obiceiuri.
Elizabeth fu fericita ca schimbarea aceasta nu le obliga sa stea mai mult impreuna cu varul ei, caci acesta isi petrecea cea mai mare parte a timpului dintre micul dejun si prinz ori in gradina, ori scriind si citind, ori privind pe fereastra camerei lui de lucru care dadea spre drum.
Camera unde stateau doamnele era spre spatele casei.
La inceput, Elizabeth se cam mirase ca Charlotte nu prefera sufrageria mica pentru a-si petrece timpul acolo; era o camera mai bine proportionata si cu un aspect placut.
Dar isi dadu curind seama ca prietena ei avea un motiv bine intemeiat, caci domnul Collins ar fi petrecut mult mai putin timp la el in camera, daca ele ar fi stat intr-o odaie tot atit de placuta; si a apreciat-o pe Charlotte pentru acest aranjament.
Din salon, ele nu puteau vedea nimic inspre drum si ii erau indatorate domnului Collins pentru ca le informa despre trasurile care treceau si, mai ales, de cite ori trecea in faeton domnisoara de Bourgh, ceea ce nu omitea niciodata sa vina sa le spuna, desi intâmplarea avea loc aproape zilnic.
Adeseori dinsa se oprea la parohie si statea citeva minute de vorba cu Charlotte, dar cu greu putea fi vreodata convinsa sa coboare.
Erau foarte putine zilele in care domnul Collins sa nu se duca la Rosings si nu multe acelea in care sotia sa sa nu considere ca era necesar sa mearga si ea; si, pina cind Elizabethei nu-i trecu prin minte ca, datorita Lady-ei Catherine s-ar mai putea ivi si alte venituri parohiale de care sa se dispuna, nu putu intelege de ce ii sacrificau atitea ore.
Din cind in cind, erau onorati cu cite o vizita din partea senioriei sale, careia nimic din cele ce se petreceau in salon, in timpul acestor vizite, nu-i scapa neobservat.
Le controla ocupatiile, se uita la lucrul lor de mina si le sfatuia sa-l faca altfel; gasea greseli in aranjamentul mobilelor sau descoperea neglijente la fata de serviciu si, daca accepta vreo gustare, parea s-o faca numai ca sa remarce ca in familia doamnei Collins se facea risipa de carne.
Elizabeth baga repede de seama ca, desi aceasta inalta doamna nu facea parte din comitetul de impaciuire al tinutului, era un aprig judecator in parohia ei, ale carei treburi, chiar si cele mai neinsemnate, ii erau aduse la cunostinta de catre domnul Collins; si ori de cite ori localnicii aveau pofta de cearta, erau nemultumiti sau prea saraci, dinsa se deplasa imediat in sat ca sa le aranjeze neintelegerile, sa-i oblige sa-si inghita nemultumirile si sa-i mustre pina ce-i facea sa se simta impacati si imbelsugati.
Distractia prinzurilor de la Rosings se repeta cam de doua ori pe saptamina si, in afara de faptul ca lipsea Sir William si ca seara nu se forma decit o singura masa de joc, fiecare dintre aceste petreceri a fost copia fidela a primei.
Nu prea mai avura alte invitatii, deoarece nivelul de viata al celor din jurul lor era, in general, peste posibilitatile familiei Collins. Aceasta nu a fost totusi deloc rau pentru Elizabeth si, in totul, isi petrecu timpul in mod destul de agreabil.
Avu ore de placuta conversatie cu Charlotte si, vremea fiind atit de frumoasa pentru acel anotimp al anului, profita sa iasa de multe ori in aer liber.
Plimbarea preferata, pe care o facea adesea in timp ce toti ceilalti erau in vizita la Lady Catherine, era de-a lungul unui cring care marginea o latura a parcului, unde se gasea o placuta carare umbroasa pe care nimeni, in afara de ea, nu parea s-o pretuiasca si unde simtea ca n-o poate atinge curiozitatea Lady-ei Catherine.
     Primele doua saptamini ale vizitei se scursera repede, in felul acesta linistit.
Se apropia Pastele, si saptamina dinaintea Pastelui urma sa aduca familiei de la Rosings un adaus care, pentru un cerc atit de restrins, avea mare insemnatate.
Curind dupa sosirea ei, Elizabeth auzise ca in citeva saptamini era asteptata sosirea domnului Darcy; si desi printre cunostintele ei erau putine acelea pe care sa nu i le fi preferat, venirea lui insemna un element relativ nou pentru petrecerile lor la Rosings, si-si spunea ca va avea poate prilejul sa se amuze vazind, din purtarea acestuia fata de verisoara careia ii fusese evident destinat de catre Lady Catherine, cit de zadarnice erau proiectele domnisoarei Bingley in privinta lui; senioria sa vorbea despre sosirea nepotului cu cea mai mare multumire si de dinsul personal cu cea mai mare admiratie si paru aproape furioasa cind afla ca el se intâlnise adesea cu domnisoara Lucas si cu Elizabeth.
Venirea lui fu imediat aflata la parohie, pentru ca domnul Collins se plimbase toata dimineata, supraveghind intrarile ce dadeau in Hundsford Lane, pentru a se asigura din primul moment ca sosise; si dupa ce-i facu o plecaciune, in timp ce trasura intra in parc, zori inapoi spre casa, cu vestea cea mare.
     A doua zi dimineata se grabi sa se duca la Rosings ca sa-si prezinte respectele. Gasi acolo doi nepoti de-ai Lady-ei Catherine, indreptatiti sa le primeasca; domnul Darcy venise impreuna cu un domn colonel Fitzwilliam, fiul mai mic al unchiului sau, lordul si, spre marea uimire a tuturor, domnul Collins fu insotit la intoarcerea acasa de cei doi domni.
Charlotte ii vazuse din camera sotului sau trecind drumul si dadu repede fuga sa le spuna fetelor la ce onoare se puteau astepta, adaugind:
- Tie trebuie sa-ti multumesc, Eliza, pentru aceasta dovada de amabilitate. Domnul Darcy n-ar fi venit altfel, atit de curind, sa-mi prezinte omagii.
Elizabeth nici nu avu bine timpul sa respinga acest compliment ca se si auzi clopotelul de la usa anuntindu-le sosirea si, dupa citeva minute, cei trei domni intrara in camera.
Colonelul Fitzwilliam, care intra primul, avea aproximativ treizeci de ani, nu era un barbat frumos, dar ca infatisare si tinuta era incontestabil un adevarat gentleman.
Domnul Darcy arata la fel ca la Hertfordshire; isi prezenta, cu obisnuita-i rezerva, omagiile: doamnei Collins si, oricare ar fi fost sentimentele ce le avea pentru prietena acesteia, paru in fata ei foarte stapin pe sine. Elizabeth ii facu numai o reverenta, fara sa spuna un cuvint.
Colonelul Fitzwilliam incepu indata o conversatie, cu promptitudinea si usurinta unui om cu educatie, vorbind foarte degajat; varul sau insa, dupa ce-i adresa doamnei Collins o remarca fara importanta in legatura cu locuinta si gradina, statu un timp fara sa vorbeasca cu nimeni.
In cele din urma, totusi, isi aduse aminte de politete atit cit s-o intrebe pe Elizabeth de sanatatea familiei sale.
Ea ii raspunse cum se cuvenea si, dupa o pauza de o clipa, adauga:
- Sora mea mai mare se afla de trei luni la Londra. Nu vi s-a intimplat s-o intilniti acolo?
Era absolut sigura ca nu o intilnise deloc, dar dorea sa vada daca nu va lasa sa-i scape ceva din cele ce se intimplasera intre familia Bingley si Jane; si i se paru ca avea un aer putin incurcat cind ii raspunse ca nu avusese norocul s-o intilneasca pe domnisoara Bennet.
Lasara subiectul sa cada si domnii plecara curind dupa aceasta.
     Capitolul XXXI
     Manierele domnului colonel Fitzwilliam au fost mult admirate la parohie si toate doamnele au simtit ca prezenta lui va contribui enorm ca vizitele la Rosings sa devina foarte placute.
Trecura totusi citeva zile pina sa primeasca o alta invitatie caci, atita vreme cit se aflau oaspeti acolo, ei nu mai erau prea necesari; si numai in ziua Pastelui, aproape la o saptamina dupa sosirea domnilor, fura onorati cu o asemenea atentie si atunci fura invitati, abia in momentul plecarii de la biserica, sa pofteasca pe seara la Rosings.
In timpul ultimei saptamini aproape ca nu le mai vazuse nici pe Lady Catherine, nici pe fiica ei.
Intre timp colonelul Fitzwilliam trecuse, si nu numai o data, pe la parohie, dar pe domnul Darcy nu-l vazusera decit la biserica.
Invitatia a fost desigur acceptata si la ora potrivita isi facura aparitia in salonul Lady-ei Catherine.
Senioria sa ii primi cu politete, dar era limpede ca societatea lor nu-i mai era deloc atit de placuta ca atunci cind nu o putea avea pe a altora, si de fapt se ocupa aproape exclusiv de nepotii sai, vorbind cu ei, in special cu Darcy, mult mai mult decit cu oricare alta persoana din salon.
Colonelul Fitzwilliam paru cu adevarat bucuros sa-i vada: la Rosings orice variatie insemna pentru dinsul o binevenita usurare si, in plus, il interesa foarte mult dragalasa prietena a doamnei Collins.
Se aseza acum linga dinsa si ii vorbea atit de frumos despre Kent si Hertfordshire, despre placerea de a calatori si cea de a sta acasa, despre carti noi si muzica, incit Elizabeth nu avusese niciodata in salonul acela o conversatie nici pe jumatate atit de agreabila; vorbeau cu atita buna dispozitie si vioiciune, incit atrasera in aceeasi masura atentia Lady-ei Catherine si a domnului Darcy.
Curind ochii lui se indreptara de repetate ori catre ei, cu o cautatura plina de curiozitate; si, dupa putin timp, se vazu limpede ca si senioria sa ii impartasea sentimentul, caci striga fara nici o sovaiala:
- Ce spui acolo, Fitzwilliam? Despre ce vorbesti? Ce tot ii spui domnisoarei Bennet? Vreau sa aud despre ce este vorba.
- Discutam despre muzica, doamna, raspunse el cind nu mai fu cu putinta sa evite un raspuns.
- Despre muzica! Atunci, va rog vorbiti mai tare. Dintre toate subiectele, acesta ma incinta. Trebuie sa iau si eu parte la conversatie daca vorbiti despre muzica. In Anglia exista, presupun, putini oameni carora muzica sa le faca o mai mare placere decit mie, sau care sa fie inzestrati de la natura cu mai mult bun gust. Daca as fi invatat vreodata, as fi fost o mare maestra. Si la fel ar fi fost Anne daca sanatatea i-ar fi ingaduit sa studieze. Sint incredintata ca ar fi fost o minunata executanta. Ce progrese face Georgiana, Darcy?
Domnul Darcy avu cuvinte de afectuoasa lauda pentru maiestria surorii sale.
- Sint foarte bucuroasa sa aud asemenea lucruri despre ea, zise Lady Catherine, si te rog spune-i din partea mea ca nu se poate astepta sa se desavirseasca daca nu exerseaza mult de tot.
- Va asigur, doamna, raspunse el, ca nu are nevoie de un astfel de sfat. Exerseaza cu perseverenta.
- Cu atit mai bine. Nu este niciodata prea mult si data viitoare cind ii voi scrie ii voi atrage atentia sa nu neglijeze acest lucru, sub nici un motiv. Eu spun mereu tinerelor domnisoare ca nu se poate dobindi perfectiunea in muzica fara a exersa cu perseverenta.
I-am spus de citeva ori domnisoarei Bennet ca nu va cinta niciodata cu adevarat bine daca nu exerseaza mai mult si, cum doamna Collins nu are pian, este foarte binevenita, asa cum i-am spus-o adesea, sa pofteasca la Rosings in fiecare zi si sa cinte la pianul din camera doamnei Jenkinson.
Nu va deranja pe nimeni in partea aceea a casei.
     Domnul Darcy se simti usor jenat din cauza proastei cresteri a matusii lui si nu mai raspunse nimic.
Dupa ce luara cafeaua, colonelul Fitzwilliam ii reaminti Elizabethei ca ii promisese sa cinte, si ea se aseza imediat la pian. Colonelul isi trase un scaun alaturi.

     Lady Catherine asculta jumatate dintr-un cintec si apoi continua convorbirea cu celalalt nepot al ei pina ce acesta pleca de linga dinsa si, indreptindu-se, cu siguranta lui obisnuita inspre pian, se aseza asa incit sa aiba in intregime sub ochi chipul frumoasei cintarete.
Elizabeth il observase si, la prima pauza potrivita, se intoarse cu un zimbet malitios catre el si-i spune:
- Vreti sa ma intimidati, domnule Darcy, venind atit de solemn sa ma ascultati. Dar nu ma voi tulbura, desi sora dumneavoastra cinta intr-adevar atit de bine. Exista in mine o incapatinare ce nu-mi ingaduie sa ma las intimidata cind o vor altii. Curajul meu creste intotdeauna ori de cite ori cineva incearca sa ma intimideze.
- Nu va voi spune ca va inselati, raspunde Darcy, pentru ca nu puteti crede cu adevarat ca as avea cea mai mica intentie sa va tulbur; am placerea sa va cunosc de un timp destul de lung ca sa stiu ca gasiti o mare bucurie in a marturisi ocazional opinii pe care de fapt nu le aveti.
Elizabeth rise din toata inima de portretul pe care i-l facu si-i spuse colonelului Fitzwilliam:
- Varul dumneavoastra ma va prezenta intr-o frumoasa lumina si va va invata sa nu credeti un cuvint din ce spun. Am un mare ghinion sa dau peste cineva care este in stare sa dezvaluie adevarata-mi fire intr-un colt de lume unde speram sa trec drept o persoana cu oarecare calitati.
Domnule Darcy, e intr-adevar cu totul lipsit de generozitate din partea dumneavoastra sa mentionati in Hertfordshire tot ce stiati ca este in dezavantajul meu si, dati-mi voie sa va spun ca nu este o politica buna fiindca ma provocati la represalii si s-ar putea sa iasa la iveala lucruri care sa scandalizeze urechile rudelor dumneavoastra.
- Nu ma tem de dumneavoastra, spuse el surizind.
- Va rog permiteti-mi sa aud ce acuzatii ii aduceti, exclama colonelul Fitzwilliam. Mi-ar placea sa stiu cum se poarta printre straini.
- Le veti auzi atunci, dar pregatiti-va pentru ceva inspaimintator.
Prima oara cind l-am vazut la Hertfordshire, trebuie sa stiti, era la un bal; si ce credeti ca a facut la acel bal? A dansat numai patru dansuri! Regret ca va mihnesc, dar asa este. A dansat patru dansuri, desi erau acolo domni putini; si stiu foarte bine ca mai multe tinere doamne sedeau pe scaune, din lipsa de parteneri. Domnule Darcy, nu puteti nega acest fapt.
- Nu am avut cinstea de a cunoaste nici o alta doamna din sala aceea, in afara de cele din grupul meu.
- Adevarat! Si nimeni nu poate fi prezentat nimanui, la un bal. Ei bine, domnule colonel Fitzwilliam, ce doriti sa mai cint? Degetele mele asteapta ordinul dumneavoastra.
- Poate, spuse Darcy, as fi facut mai bine daca as fi cerut sa fiu prezentat, dar ma simt incapabil de a ma prezenta singur unor necunoscuti.
- Sa cerem varului dumneavoastra sa ne spuna motivul, raspunse Elizabeth, adresindu-se tot colonelului Fitzwilliam. Sa-l intrebam de ce un barbat cu judecata si educatie si care traieste in societate este incapabil de a se prezenta singur unor necunoscuti.
- Pot sa va raspund la intrebare, spuse Fitzwilliam, fara sa facem apel la dinsul. Din cauza ca nu vrea sa-si dea osteneala.
- Cu siguranta nu am talentul pe care-l au altii, spuse Darcy, de-a face usor conversatie cu cei pe care nu i-am vazut vreodata inainte. Nu ma pot integra usor in conversatia lor si nici nu pot sa par ca ma interesez de problemele lor, cum vad ca se face adesea.
- Degetele mele, spuse Elizabeth, nu ating clapele pianului cu maiestria pe care vad ca o au degetele altor femei. Nu au aceeasi forta sau rapiditate si nici aceeasi putere de expresie, dar am presupus intotdeauna ca vina este numai a mea, pentru ca nu-mi dau osteneala de a exersa. Nu este din cauza ca nu imi cred degetele atit de inzestrate cum sint ale oricarei alte femei care cinta cu maiestrie.
Darcy zimbi si spuse:
- Aveti perfecta dreptate. V-ati folosit timpul mult mai bine. Nimeni dintre cei care se pot bucura de privilegiul de a va auzi nu poate crede ca aveti vreo lipsa. Dar nici unul dintre noi nu ne producem in fata necunoscutilor.
Fura iar intrerupti de Lady Catherine care voia din nou sa stie despre ce vorbeau. Elizabeth incepu imediat sa cinte.
Lady Catherine se apropie si dupa ce asculta citeva minute se adresa lui Darcy:
- Domnisoara Bennet n-ar cinta deloc rau daca ar exersa mai mult si daca ar putea dispune de un profesor de la Londra. Cunoaste foarte bine digitatia, dar gustul ei nu-l egaleaza pe al Annei. Anne ar fi fost o executanta minunata daca sanatatea i-ar fi ingaduit sa studieze.
Elizabeth se uita la Darcy pentru a vedea cu cita cordialitate aproba lauda adusa verisoarei lui, dar nici in clipa aceea si nici in vreo alta clipa nu putu descoperi la dinsul vreun simptom de dragoste; si din toata comportarea lui fata de domnisoara de Bourgh ea deduse aceasta mingiiere pentru domnisoara Bingley: ca Darcy ar fi putut tot atit de bine sa se insoare cu dinsa daca ar fi fost ruda cu el.
Lady Catherine isi continua observatiile asupra felului de a cinta al Elizabethei, amestecindu-le cu multe indicatii de executie si bun gust.
Elizabeth le primi cu toata ingaduinta ceruta de politete si, la rugamintea domnilor, ramase la pian, pina ce trasura senioriei sale fu gata sa-i duca pe toti acasa.