Mindrie si Prejudecata - Partea IX de Jane Austen publicat la 09.06.2013
Mindrie si Prejudecata - Partea IX
     Capitolul XXXVI
     Cind Domnul Darcy ii dadu scrisoarea, Elizabeth nu se asteptase sa gaseasca in ea o reinnoire a propunerii lui, dar nici nu-si facuse vreo astfel de speranta in privinta continutului.
Dar asa cum suna, se poate usor presupune cu cita nerabdare a parcurs-o si ce emotii contrarii a trezit in ea.
Impresiile ei, in timp ce-o citea, erau greu de definit.
La inceput intelese, cu mare uimire, ca el credea a-i fi cu putinta sa se scuze in vreun fel; si era ferm convinsa ca Darcy n-ar fi putut gasi nici o explicatie pe care un justificat simt de pudoare sa nu-l faca s-o ascunda.
Stapinita de puternice prejudecati impotriva a tot ceea ce ar fi putut el spune, incepu sa citeasca relatarea despre cele intimplate la Netherfield.
Citea cu o nerabdare care abia ii lasa posibilitatea de a intelege ceva si, din pricina grabei de a afla ce va mai aduce fraza urmatoare, era incapabila sa se concentreze asupra sensului celei de sub ochii ei.
Convingerea lui cu privire la indiferenta surorii ei, hotari dinsa pe loc, era falsa; iar insiruirea adevaratelor si celor mai urite obiectiuni la casatorie o miniara prea tare pentru a mai dori citusi de putin sa fie dreapta cu el.
Pentru cele ce facuse, Darcy nu exprima nici un regret care s-o multumeasca; stilul lui nu era spasit, ci distant. Era tot numai mindrie si insolenta.
Dar cind acest subiect fu urmat de relatarea privitoare la domnul Wickham, cind citi cu o mai mare atentie povestirea unor fapte care, daca erau adevarate, trebuiau sa rastoarne tot ceea ce-i fusese drag sa creada despre meritele lui, povestire care prezenta asemanari atit de alarmante cu ceea ce spusese chiar el, simtamintele ei fura si mai dureroase, si mai greu de definit.
O coplesira uimirea, teama, groaza chiar.
Dorea sa discrediteze aceasta scrisoare in intregime, exclamind mereu; "Asta trebuie sa fie fals! Asta nu se poate! Nu poate fi decit falsul cel mai grosolan!" si dupa ce o parcurse in intregime, desi abia daca stia ceva din cuprinsul ultimei pagini sau al ultimelor doua, o puse grabnic deoparte, spunindu-si ca n-o s-o mai citeasca niciodata, ca nici n-o sa-si mai arunce vreodata ochii pe ea.
Continua sa se plimbe, in aceasta stare de tulburare, cu ginduri care nu se puteau opri la nimic. Dar era in zadar.
Nu trecu nici un minut, ca desfacu din nou scrisoarea si, concentrindu-se cit putu mai bine, reincepu analiza umilitoare a tot ceea ce se referea la Wickham si incerca sa se stapineasca asa ca sa fie in stare sa prinda sensul fiecarei propozitiuni.
Prezentarea legaturilor lui Wickham cu familia de la Pemberley coincidea intocmai cu cele povestite de el insusi; si bunatatea defunctului domn Darcy, desi ea nu-i cunoscuse mai inainte amploarea, se potrivea la fel de bine cu cele spuse de el.
Pina aici, o relatare o confirma pe cealalta; dar cind ajunse la testament , diferenta era mare.
Avea limpede in minte ceea ce spusese domnul Wickham in legatura cu parohia; si deoarece isi amintea intocmai vorbele lui, era imposibil sa nu simta ca exista o flagranta duplicitate din partea unuia sau a celuilalt si, timp de citeva momente, se mingiie cu gindul ca nu se inselase in asteptarile ei.
Dar cind citi si reciti cu cea mai mare atentie detaliile ce urmau cu privire la renuntarea lui Wickham la toate pretentiile relative la parohie si cu privire la primirea, in schimb, a unei sume atit de importante ca trei mii de lire, fu din nou silita sa sovaie.
Lasa scrisoarea deoparte, cumpani fiecare imprejurare cu ceea ce voia sa fie impartialitate, judeca probabilitatea fiecarei afirmatii, dar fara mare succes.
De ambele parti erau simple afirmatii. Citi iarasi mai departe. Dar fiecare rind dovedea tot mai limpede ca acolo unde ea crezuse ca nu putea exista nascocire care sa prezinte purtarea domnului Darcy altfel decit infama, era posibila o intorsatura in stare sa-l scoata cu totul nevinovat.
Risipa si desfrinarea pe care el nu sovaise sa le puna in sarcina domnului Wickham o izbira in mod deosebit, cu atit mai mult cu cit nu putea aduce nici o dovada ca erau nejustificate.
Nu auzise niciodata despre el inainte de a fi intrat in regimentul de militie din comitatul X, unde se angajase la staruinta tinarului care, intilnindu-l intimplator in oras, reinnoise cu el o cunostinta superficiala.
In Hertfordshire nu se stia nimic despre felul lui de viata de mai inainte, afara doar de ceea ce povestise el insusi.
In privinta adevaratului sau caracter, chiar daca ar fi putut lua informatii, nu simtise niciodata dorinta s-o faca. Chipul, vocea si felul lui de a fi il facusera dintr-o data posesorul tuturor virtutilor.
Incerca sa-si aminteasca vreo dovada de bunatate, vreo deosebita trasatura de integritate sau bunavointa ce l-ar putea salva de atacurile domnului Darcy, sau ceva care cel putin sa compenseze prin virtuti precumpanitoare acele greseli intimplatoare, cum ar fi incercat ea sa califice ceea ce domnul Darcy descrisese drept trindavie si viciu de ani in sir. Dar nici o amintire de acest fel nu veni s-o aline.
Si-l putea aduce inaintea ochilor cu tot farmecul din infatisarea si tinuta lui, dar nu-si putea aminti despre el nimic mai bun decit aprobarea generala a celor din localitate si consideratia pe care o dobindise la popota, datorita sociabilitatii lui.
Dupa ce starui asupra acestui punct mai mult timp continua sa citeasca.
Dar vai! Povestea despre intentiile lui cu privire la domnisoara Darcy ii era intrucitva confirmata de conversatia avuta, cu o zi inainte numai, cu colonelul Fitzwilliam; la sfirsitul scrisorii i se recomanda sa se adreseze, pentru a se convinge de adevarul fiecarui detaliu in parte, chiar domnului colonel Fitzwilliam de la care primise deja informatia ca se ocupa indeaproape de toate chestiunile verisoarei sale si de caracterul caruia nu avea nici un motiv sa se indoiasca.
La un moment dat aproape ca se hotari sa apeleze la el, dar inlatura acest gind, simtindu-se stânjenita s-o faca si in cele din urma si-l goni cu totul din minte, avind convingerea ca domnul Darcy n-ar fi riscat o asemenea propunere, daca nu ar fi fost sigur ca varul sau va confirma totul.
Elizabeth isi amintea perfect tot ce fusese spus in timpul discutiei dintre ea si domnul Wickham in prima lor seara, la domnul Philips. Multe dintre expresiile folosite de el ii erau inca proaspete in minte.
Acum fu izbita de indecenta unor asemenea marturisiri, fata de o straina si se minuna ca n-o remarcase mai inainte.
Isi dadu seama de nedelicatetea lui de a se aseza pe primul plan si de nepotrivirea dintre declaratiile si comportarea lui.
Isi aminti cum se falise ca nu se temea sa dea ochii cu domnul Darcy, ca domnul Darcy putea sa plece din regiune, dar ca el nu se va clinti; totusi evitase balul de la Netherfield, chiar in saptamina urmatoare.
Isi aminti de asemenea ca mai inainte de plecarea celor de la Netherfield, el nu-si istorisise povestea nimanui altuia in afara de ea; dar ca dupa plecarea lor povestea lui era cunoscuta de toata lumea, ca nu mai avusese nici o rezerva, nici un scrupul in a-l ponegri pe domnul Darcy, desi ei ii daduse asigurari ca respectul ce-l avea pentru tata il va impiedica intotdeauna sa-l discrediteze pe fiu.
     Cit de diferit apareau acum toate! Atentiile lui fata de domnisoara King reieseau a fi urmarea unor scopuri exclusiv si dezgustator mercantile; iar mediocritatea zestrei acesteia nu mai dovedea modestia dorintelor lui, ci pofta de a pune mina pe orice.
Comportarea fata de ea insasi nu mai putea avea nici o justificare acceptabila: ori fusese dezamagit de zestrea ei, ori isi satisfacuse vanitatea, incurajind o preferinta pe care, credea ea, i-o aratase in modul cel mai imprudent cu putinta.
Fiecare sovaielnica lupta data in favoarea lui slabi din ce in ce mai mult; si spre si mai marea justificare a domnului Darcy, fu nevoita a recunoaste ca atunci cind fusese intrebat de Jane, domnul Bingley afirmase ca prietenul lui nu avea nici o vina in chestiunea ca Wickham; ca oricit de orgolioase si respingatoare fusesera manierele domnului Darcy, ea nu observase in tot cursul cunostintei lor, cind fusesera mult impreuna, mai ales in ultima vreme si se obisnuise cu felul lui de a fi, nimic care sa demonstreze ca era lipsit de principii sau nedrept, nimic care sa-l arate ca pe un om fara credinta sau imoral; ca printre cunoscutii lui era stimat si pretuit; ca Wickham insusi ii recunoscuse calitati de frate si ca ea il auzise adesea vorbind atit de afectuos despre sora lui, incit dovedea ca era capabil de unele sentimente frumoase; ca daca faptele lui ar fi fost asa cum le prezenta Wickham, cu greu s-ar fi putut ascunde lumii o violare atit de grosolana a tot ceea ce este drept; si ca o prietenie intre un om in stare de asemenea lucruri si unul atit de cumsecade ca domnul Bingley ar fi fost de neinteles.
     Elizabethei ii era cumplit de rusine de ea insasi.
Nu se putea gindi nici la Darcy si nici la Wickham fara sa simta ca fusese oarba, partinitoare, absurda, plina de prejudecati.
"Ce josnic m-am purtat, exclama Elizabeth, eu care ma mindream cu discernamintul meu, eu care ma pretuiam pentru agerimea mea, care am dispretuit adesea candoarea generoasa a surorii mele si mi-am satisfacut vanitatea, fiind inutil si condamnabil neincrezatoare!
Cit de umilitoare este aceasta descoperire!
Totusi, ce dreapta umilinta!
Daca as fi fost indragostita, n-as fi putut fi mai nenorocit de oarba.
Vanitatea insa, nu dragostea a fost nebunia mea.
Incintata de preferinta unuia si jignita de indiferenta celuilalt, chiar de la inceputul cunostintei noastre, am cochetat cu idei preconcepute si cu ignoranta si ura am gonit ratiunea din toate imprejurarile in care era implicat vreunul dintre ei
.
Pina in clipa aceasta, nu m-am cunoscut pe mine insami".
De la ea la Jane, de la Jane la Bingley, gindurile ei luara un drum care-i aminti curind ca explicatia domnului Darcy in cazul lor i se paruse foarte insuficienta si o citi din nou.
Tare deosebit fu rezultatul celei de a doua lecturi.
Cum putea oare refuza sa acorde credit afirmatiilor lui intr-un caz, cind era obligata sa i-l acorde in celalalt?
Domnul Darcy declara ca nu banuise deloc sentimentele surorii ei; si ea nu putu sa nu-si aminteasca parerea pe care o avusese intotdeauna Charlotte.
Nu putea nega nici exactitatea portretului Janei, facut de Darcy. Isi dadu seama ca, desi sentimentele Janei erau calde, ea si le manifesta foarte putin si ca in aerul ei, in felul ei de a fi se vedea o constanta liniste interioara, rar insotita de o mare emotivitate.
Cind ajunse la partea aceea a scrisorii in care se aduceau familiei ei reprosuri, in termeni atit de umilitori si totusi atit de meritati, se simti adinc rusinata.
Justetea acuzarilor o izbi prea puternic pentru a le mai putea nega; si intimplarile la care Darcy facea aluzie indeosebi, fiind cele petrecute la balul de la Netherfield, si care au confirmat in totul prima lui dezaprobare, nu putusera face asupra lui o impresie mai puternica decit facusera asupra ei.
Nu ramase indiferenta la omagiul ce-i fusese adus ei si surorii sale. O mingiia, dar nu o putea consola pentru dispretul pe care restul familiei lor si-l atrasese intr-o asemenea masura; si cind se gindea ca dezamagirea Janei se datora de fapt rudelor ei celor mai apropiate si isi dadea seama cit de substantial trebuia sa sufere bunul nume al amindurora din cauza necuviintei comportarii lor, se simti mai deprimata decit oricind pina atunci.
     Dupa ce rataci timp de doua ore de-a lungul drumului, lasindu-se invadata de tot felul de ginduri, cântarind iarasi cele intimplate, analizind probabilitatile si cautind sa se impace cum putea mai bine cu o schimbare atit de brusca si de importanta, incepu sa simta oboseala si-si aduse aminte ca era plecata de mult timp; asa ca, in cele din urma, se intoarse; intra in casa vrind sa para vesela ca de obicei si hotarita sa alunge gindurile care ar fi putut-o impiedica sa sustina o conversatie.
I se spuse imediat ca cei doi domni de la Rosings trecusera pe la dinsii, in absenta ei: domnul Darcy, numai citeva momente, ca sa-si ia ramas bun; colonelul Fitzwilliam insa statuse cu ei cel putin o ora, in speranta ca ea se va reintoarce, si fusese aproape gata sa se duca s-o caute.
Elizabeth pretinse doar ca era dezolata de a nu-l fi intilnit; in realitate se bucura de acest lucru.
Colonelul Fitzwilliam nu mai prezenta interes.
Nu se mai putea gindi decit la scrisoarea primita.
     Capitolul XXXVII.
     A doua zi dimineata, cei doi domni parasira domeniul Rosings, si domnul Collins, care statuse in asteptare linga casuta portarului pentru a-i saluta de plecare, dadu acasa placuta veste ca pareau a fi intr-o excelenta stare de sanatate si intr-o dispozitie acceptabila, atit cit era de asteptat dupa melancolica scena de despartire prin care abia trecusera la Rosings.
Catre Rosings zori dinsul apoi ca sa le consoleze pe Lady Catherine si pe fiica sa; si cind se intoarse, aduse din partea senioriei sale, cu mare satisfactie, vestea ca se simtea atit de abatuta, incit dorea sa-i aiba pe toti la masa.
Elizabeth nu putea s-o vada pe Lady Catherine fara sa nu-si aduca aminte ca, daca ar fi vrut, poate ca i-ar fi fost pina acum prezentata drept viitoarea sa nepoata; si nu se putea gindi fara sa zimbeasca la felul in care s-ar fi manifestat indignarea senioriei sale.
"Ce-ar fi zis? Ce-ar fi facut?". Acestea erau intrebarile cu care se amuza.
Primul subiect atacat a fost micsorarea familiei de la Rosings.
- Va asigur ca o resimt nespus, exclama Lady Catherine. Cred ca nimeni nu simte mai mult decit mine tristetea despartirii. Sint deosebit de legata de tinerii acestia si stiu ca si ei sint tot atit de legati de mine. Le-a parut tare rau ca pleaca. Dar asa se intimpla intotdeauna. Scumpul nostru colonel s-a tinut bine pina la urma; Darcy insa parea ca suporta despartirea foarte greu, mai greu, cred, decit anul trecut. Atasamentul lui fata de Rosings este desigur in crestere.
Aici, domnul Collins plasa o aluzie si un compliment la care mama si fiica zimbira cu amabilitate.
Dupa masa Lady Catherine observa ca domnisoara Bennet parea indispusa; si, gasind imediat singura motivul in presupunerea ca nu dorea sa se intoarca acasa atit de curind, adauga:
- Dar daca lucrurile stau astfel, trebuie sa scrii mamei dumitale si s-o rogi sa te mai lase putin. Sint sigura ca doamna Collins va fi foarte bucuroasa de compania dumitale.
- Sint foarte indatorata pentru amabila invitatie a senioriei voastre, replica Elizabeth, dar nu pot s-o accept. Trebuie sa fiu in oras simbata viitoare.
- Dar in felul acesta vei fi stat aici numai sase saptamini. M-am asteptat sa ramii doua luni. I-am spus lucrul acesta doamnei Collins, inainte de venirea dumitale. Nu poate fi deloc necesar sa pleci atit de curind. Doamna Bennet se mai poate desigur lipsi de dumneata inca doua saptamini.
- Dar tatal meu nu poate. Mi-a scris saptamina trecuta pentru a ma grabi sa ma intorc.
- Oh, daca mama poate, desigur ca si tatal dumitale se va putea lipsi de dumneata. Fiicele nu inseamna niciodata atit de mult pentru un tata. Si daca vei mai ramine inca o luna intreaga, imi va fi posibil sa iau pe una dintre dumneavoastra pina la Londra, caci ma duc acolo ia inceputul lui iunie, pentru o saptamina; si cum Dawson n-are nimic impotriva sa ne duca cu cabrioleta, va fi destul loc pentru una dintre dumneavoastra; si, bineinteles, daca se va intimpla sa fie racoare, n-as avea nimic de zis sa va iau pe amindoua, caci nici una dintre dumneavoastra nu e voluminoasa.
- Sinteti numai bunavointa, doamna, dar cred ca trebuie sa raminem la planul nostru initial.
Lady Catherine paru resemnata.
- Doamna Collins, trebuie sa trimiti un servitor cu dinsele. Stii ca eu spun totdeauna ce gindesc; nu pot suporta ideea ca doua tinere femei sa calatoreasca cu postalionul, neinsotite. Este cu totul nepotrivit. Trebuie sa-aranjezi sa trimiti pe cineva. Imi displace mai mult decit orice pe lume acest gen de lucruri. Tinerele femei ar trebui intotdeauna pazite si insotite conform cu situatia lor in lume.
Cind nepoata mea, Georgiana, a plecat vara trecuta la Ramsgate, am socotit ca era un punct de onoare sa fie insotita de doi servitori. Domnisoara Darcy, fiica domnului Darcy de Pemberley si a Lady-ei Anne, n-ar fi putut calatori cuviincios in alt mod. Sint extrem de atenta la toate lucrurile astea.
Doamna Collins, trebuie sa-l trimiti pe John cu tinerele domnisoare. Ma bucur ca mi-a venit in minte sa va atrag atentia, pentru ca n-ar fi fost spre cinstea dumitale sa le lasi sa plece neinsotite.
- Unchiul meu urmeaza sa trimita servitorul dupa noi.
- Oh! Unchiul dumitale! Are un servitor? Da? Sint foarte bucuroasa ca aveti pe cineva care se gindeste la lucrurile acestea. Unde veti schimba caii? Oh! la Bromley, desigur. Daca veti pomeni de numele meu la Bell, vi se va da toata atentia.
     Lady Catherine avea multe alte intrebari de pus in privinta calatoriei lor; si, cum nu-si raspundea singura chiar la toate, trebuia sa fii atenta, ceea ce, isi spuse Elizabeth, era un noroc pentru ea; altfel, cu mintea atit de plina de ginduri, ar fi putut sa uite unde se afla. Meditatia trebuia rezervata pentru ore de singuratate.
Ori de cite ori se afla singura, era cea mai mare usurare a ei sa se lase in voia gindurilor; si n-a trecut zi fara sa nu faca o plimbare, singura, in timpul careia isi putea oferi marea placere a amintirilor neplacute.
     Scrisoarea domnului Darcy o invatase aproape pe dinafara. Ii studia fiecare fraza; si simtamintele sale pentru autor erau uneori foarte diferite.
Cind isi amintea de stilul cererii lui, se simtea inca plina de indignare; cind insa considera cit de nedrept il condamnase si-l mustrase, mindria se intorcea asupra ei insasi, iar sentimentele lui inselate deveneau obiect de compatimire.
Iubirea lui ii stirnea recunostinta; caracterul lui, respect; dar nu-l putea aproba, nici nu se putea cai macar o clipa de refuzul ei si nu putea simti nici cea mai mica dorinta de a-l mai revedea vreodata.
In propria ei purtare din trecut gasea o sursa nesfirsita de contrarietate si regret; iar in nenorocitele defecte ale familiei sale, un motiv de mihnire si mai grea.
     Cu familia ei nu era nimic de facut. Tatal sau, multumindu-se sa rida de surorile mai mici, nu se va stradui niciodata sa puna stavila salbaticei lor zvapaieli; iar mama, atit de lipsita de maniere ea insasi, era total inconstienta de aceste rele.
Elizabeth se unise adesea cu Jane, incercind sa stavileasca imprudentele Catherinei si ale Lydiei; dar atita vreme cit ele erau incurajate de indulgenta mamei lor, ce sanse de indreptare existau?
Catherine, putintica la minte, iritabila si cu totul sub influenta Lydiei, se simtise totdeauna jignita de sfaturile lor; iar Lydia, voluntara si nechibzuita, nu voia sa le dea deloc ascultare.
Erau ignorante, lenese si ingimfate.

     Cita vreme se mai afla un ofiter la Meryton, erau gata sa flirteze cu el; si cita vreme Meryton se afla la cale de o plimbare de Longbourn, erau gata sa se duca acolo la nesfirsit.
Ingrijorarea ei pentru Jane era o alta tema precumpanitoare; explicatia domnului Darcy, restabilindu-l pe Bingley in cinstea in care ea il tinuse mai inainte, scotea in evidenta pierderea suferita de Jane. Afectiunea lui se dovedea a fi fost sincera; purtarea lui, fara de vina, afara doar daca i s-ar fi putut face vreuna din increderea ce-o avea in prietenul lui.
Ce dureros era deci gindul ca Jane fusese lipsita de o situatie atit de imbietoare, atit de avantajoasa, atit de promitatoare de fericire, din cauza zapacelii si lipsei de tinuta a propriei sale familii!
Cind la aceste amintiri se adauga si dezvaluirea caracterului lui Wickham, se poate usor intelege ca buna ei dispozitie, rareori umbrita mai inainte, era acum zdruncinata, intr-atit, incit sa-i fie aproape imposibil sa para cit de cit voioasa.
Invitatiile la Rosings, in timpul ultimei saptamini, au fost tot atit de dese ca la inceput. Ultima seara au petrecut-o acolo; si senioria sa se interesa din nou cu de-amanuntul despre calatoria lor, le indica cea mai buna metoda de a impacheta lucrurile; a fost atit de staruitoare asupra necesitatii de a aseza rochiile intr-un fel anume, singurul potrivit, incit Maria se simti obligata, la intoarcerea acasa, sa strice tot ce facuse in timpul diminetii si sa-si aranjeze geamantanul din nou.
Cind s-au despartit, Lady Catherine, cu o mare bunavointa, le ura drum bun si le invita sa vina din nou la Hunsford anul viitor, iar domnisoara de Bourgh isi dadu marea osteneala de a le face chiar o reverenta si de a intinde mina amindurora.
     Capitolul XXXVIII
     Simbata dimineata, Elizabeth si domnul Collins s-au intilnit pentru micul dejun, citeva minute inainte de aparitia celorlalti; el folosi aceasta ocazie pentru a-si prezenta, cu prilejul despartirii, omagiile pe care le considera absolut necesare.
- Nu stiu, domnisoara Elizabeth, spuse el, daca doamna Collins v-a exprimat deja cele cuvenite pentru amabilitatea dumneavoastra de a fi venit la noi; sint insa foarte convins ca nu ne veti parasi fara sa primiti multumirile dinsei pentru aceasta. Favoarea prezentei dumneavoastra a fost mult simtita.
Noi stim ce putine sint lucrurile care ar tenta pe cineva sa vina in umila noastra locuinta. Felul nostru simplu de trai, incaperile noastre mici, numarul mic de servitori si lumea putina pe care o vedem fac desigur din Hunsford un loc extrem de plicticos pentru tinara domnisoara ca dumneavoastra; sper insa ca sinteti incredintata de recunostinta noastra pentru bunavointa ce ati avut si ca am facut tot ceea ce ne-a stat in putinta ca sa impiedicam sa va petreceti timpul in mod neplacut.
Elizabeth se grabi sa-i multumeasca si sa-l asigure ca fusese fericita. Petrecuse sase saptamini foarte agreabile; iar placerea de a fi cu Charlotte si atentiile pline de amabilitate pe care le primise o faceau pe ea sa se simta cea indatorata.
Domnul Collins era incintat si cu o solemnitate mai zimbitoare replica:
- Sint nespus de incintat sa aud ca nu v-ati petrecut timpul in mod neplacut. Noi am facut, desigur, cum am putut mai bine; si avind, din fericire, posibilitatea sa va prezentam unei societati foarte inalte si datorita legaturilor noastre cu Rosings, mijlocul de a schimba adesea decorul familial, cred ca ne putem mindri cu faptul ca vizita dumneavoastra la Hunsford n-a putut fi prea plicticoasa. Situatia noastra fata de familia Lady-ei Catherine reprezinta, intr-adevar, un extraordinar avantaj si o binecuvintare, cu care putini se pot lauda. Vedeti doar cit de intimi sintem. Vedeti cit de des sintem invitati acolo. La drept vorbind, trebuie sa recunosc ca, oricare ar fi dezavantajele acestei umile parohii, nu l-as considera demn de compatimit pe acela care s-ar abate la noi, atita vreme cit imparte intimitatea noastra cu Rosings.
Nu gasea cuvinte pentru sentimentele lui atit de inalte si se vazu silit sa se plimbe de colo pina colo prin camera, in timp ce Elizabeth incerca sa imbine, in citeva scurte propozitiuni, politetea si adevarul.
- De fapt, puteti duce la Hertfordshire un raport foarte favorabil despre noi, scumpa verisoara. Ma falesc, cel putin, ca veti putea face acest lucru. Zi de zi ati fost martora la marile atentii pe care Lady Catherine le are fata de doamna Collins; si sint incredintat ca, in totul, nu puteti avea impresia ca prietena dumneavoastra a tras un numar necistigator, dar pe acest punct e mai bine sa pastram tacerea.
Dati-mi voie numai sa va asigur, scumpa domnisoara Elizabeth, ca pot sa va urez din toata inima si cu toata cordialitatea aceeasi fericire in casnicie. Draga mea Charlotte si cu mine avem aceleasi pareri si acelasi fel de a gindi. Exista, in toate, o mare si remarcabila asemanare de caracter si de idei intre noi. Parem a fi fost facuti unul pentru celalalt.
Elizabeth raspunse linistita ca era o mare fericire cind se intimpla sa fie asa si, cu aceeasi sinceritate, putu sa adauge ca era ferm incredintata de fericirea lui conjugala si ca se bucura pentru el.
Nu ii paru rau totusi cind prezentarea acestei fericiri fu intrerupta de intrarea doamnei de la care ele izvorau.
Biata Charlotte! Ce trist era s-o lasi in asemenea companie. Dar si-o alesese cu ochii deschisi si, desi regreta desigur plecarea musafirilor, nu parea sa aiba nevoie de compatimirea lor.
Caminul si gospodaria, parohia si gainile, ca si toate preocuparile ce izvorau din acestea nu-si pierdusera inca farmecul.
In cele din urma cupeul trase la scara, geamantanele fura fixate deasupra, pachete puse inauntru si totul fu declarat gata de drum.
Dupa un afectuos bun ramas intre prietene, Elizabeth fu condusa pina la trasura de domnul Collins; si in timp ce treceau prin gradina, el ii dadu misiunea de a transmite respectele lui intregii ei familii, fara sa uite multumiri pentru gentiletea cu care fusese primit in timpul iernii la Longbourn, precum si complimente doamnei si domnului Gardiner, desi nu-i cunostea. Apoi o ajuta sa se urce in cupeu; Maria o urma si tocmai se inchidea usa cind, brusc, le reaminti cu oarecare consternare ca uitasera sa lase un mesaj pentru doamnele de la Rosings.
- Dar, adauga el, doriti desigur sa li se prezinte din partea dumneavoastra respectuoase omagii si multumiri pline de recunostinta pentru amabilitatea ce vi s-a aratat in timpul sederii dumneavoastra aici.
Elizabeth nu se impotrivi; usa a putut fi apoi inchisa si trasura porni.
- Doamne, Dumnezeule! striga Maria dupa citeva minute de tacere, parc-ar fi trecut o zi-doua de la venirea noastra aici si totusi ce multe s-au mai intimplat!
- Foarte multe, intr-adevar, raspunse tovarasa ei de drum, cu un suspin.
- Am fost de doua ori la masa la Rosings, in afara de faptul ca am baut de doua ori ceaiul acolo. Cite voi avea de povestit!
Elizabeth adauga in sinea ei: "Si eu, cite de ascuns!"
     Calatoria decurse fara multa conversatie si fara neplaceri; si in patru ore de la plecarea din Hunsford au ajuns acasa la domnul Gardiner, unde trebuiau sa ramina citeva zile.
Jane arata bine si Elizabeth, in viitoarea programelor variate pe care buna lor matusa le rezervase pentru ele, nu prea avu prilejul sa-i cerceteze starea de spirit.
Jane insa urma sa se intoarca acasa impreuna cu ea si la Longbourn va avea destul timp pentru a o observa.
Intre timp, nu fara efort, va astepta, fie chiar si pina la Longbourn, pentru a-i povesti surorii sale despre cererea in casatorie a domnului Darcy.
A sti ca avea putinta de a dezvalui ceea ce o va uimi atit de mult pe Jane si, in acelasi timp, va fi o satisfactie atit de mare pentru ce mai persista din propria ei vanitate neinlaturata inca, de ratiune, constituia o tentatie atit de mare sa i se destainuie, incit nimic n-ar fi putut-o face sa-i reziste, afara de nehotarirea in care se afla inca asupra cit anume sa spuna, si teama ca, o data anagajata in acest subiect, ar fi obligata sa repete, in legatura cu Bingley, cite ceva care ar putea numai s-o indurereze pe sora ei.
     Capitolul XXXIX
     Era in a doua saptamina a lunii mai, cind cele trei tinere domnisoare pornira impreuna din strada Gracechurch pentru a merge in orasul..., in Hertfordshire; si pe cind se apropiau de hanul unde urmau sa gaseasca trasura domnului Bennet, zarira, ca dovada ca vizitiul tatalui lor era punctual, pe Kitty si pe Lydia, privind de la fereastra unei sali de mese de la etaj.
Cele doua fete erau acolo de mai bine de o ora; isi petrecusera timpul foarte placut, facind o vizita modistei de peste drum, privind sentinela de serviciu si preparind sosul la o salata de castraveti.
Dupa ce au urat surorilor bun venit, le-au prezentat triumfatoare o masa intinsa si, pe masa, friptura rece, din cea de care se poate gasi de obicei intr-o camara de han, exclamind:
- Nu e dragut? Asa-i ca este o surpriza placuta?
- Si avem de gind sa va tratam pe toate, adauga Lydia, dar trebuie sa ne imprumutati bani, fiindca pe-ai nostri i-am cheltuit la magazinul de colo.
Apoi, aratindu-le cumparaturile facute: Uite, mi-am cumparat boneta asta. Nu cred ca e prea draguta, dar m-am gindit ca nu strica sa mi-o cumpar. Cum vom ajunge acasa, am s-o desfac in bucati sa vad daca nu pot s-o fac din nou ceva mai bine.
Si cind surorile ii spusera ca era oribila, ea adauga, perfect linistita: Oh, dar in pravalie erau doua-trei mult mai urite; dupa ce voi cumpara niste saten, o culoare mai frumoasa, ca s-o garnisesc din nou, cred ca va fi foarte acceptabila; de altfel, nu va mai avea importanta ce voi purta la vara, dupa ce regimentul... n-o sa mai fie in Meryton; si ei pleaca peste doua saptamini.
- Vor pleca, intr-adevar? intreba Elizabeth foarte multumita.
- Se duc linga Brighton, in cantonament, si teribil as vrea sa ne duca tata pe toate acolo pentru vara! Ar fi un plan minunat si cred ca ar costa mai nimic. Si mamei i-ar placea sa mearga, mai mult ca orice! Ginditi-va numai ce jale ar fi altfel, la vara
. - Da, se gindi Elizabeth, acesta ar fi un plan cu adevarat incintator si, in acelasi timp, ni s-ar potrivi de minune. Cerule mare! Brighton si un intreg campament de soldati, pentru noi care am fost deja dati peste cap de un biet regiment de militie si de balurile lunare de la Meryton!
- Si acum am vesti pentru voi, spuse Lydia, in timp ce se asezau la masa. Ce parere aveti? Sint vesti extraordinare, vesti grozave si, pe deasupra, despre o anumita persoana care ne place la toate.
Jane si Elizabeth se uitara una la alta si ii spusera chelnerului ca nu aveau nevoie de el. Lydia rise si continua:
- Da! Formalismul si discretia voastra! V-ati gindit ca ospatarul nu trebuie sa auda; ca si cind i-ar fi pasat! Cred ca aude adeseori lucruri mai rele decit am eu de gind sa spun. Dar e un tip urit! Ma bucur ca a plecat. N-am vazut in viata mea o barbie asa de lunga.
Ei, si acum, vestile mele sint despre scumpul Wickham; prea grozave pentru chelner, nu? Nu mai este nici un pericol ca Wickham sa se insoare cu Mary King. Ei! Asta-i pentru tine! Ea a plecat la unchiul ei la Liverpool, a plecat sa ramina acolo. Wickham e salvat!
- Si e salvata si Mary King! adauga Elizabeth, a scapat de o casatorie imprudenta cit priveste averea.
- E o mare proasta ca a plecat, daca il place.
- Sper insa ca nu e vorba de o dragoste puternica, nici din partea unuia, nici a celuilalt, spuse Jane.
- Din partea lui, sint sigura ca nu. Garantez pentru el; nu i-a pasat niciodata nici cit negru sub unghie de ea. Cui i-ar pasa de un moft asa de scirbos si pistruiat?
Elizabeth fu zguduita cind se gindi ca, desi ea era incapabila de o expresie atit de grosolana, aceasta se deosebea prea putin de grosolania sentimentului pe care il adapostise in inima ei, crezind ca era generozitate.
Indata ce terminara de mincat si surorile mai mari facura plata, au cerut trasura si, dupa oarecare chibzuiala, tot grupul impreuna cu geamantanele, cutiile de lucru, pachetele si surplusul inoportun de cumparaturi facute de Kitty si Lydia incapura inauntru.
- Ce dragut ne-am indesat aici! striga Lydia. Ma bucur ca mi-am cumparat boneta, chiar daca n-ar fi decit pentru hazul de a mai avea o cutie de palarii in plus!
Ei! si acum, hai sa ne simtim bine si comod si sa vorbim si sa ridem cit o tine drumul pina acasa.
Si in primul rind sa auzim ce vi s-a intimplat voua de cind ati plecat. Ati intilnit barbati draguti? Ati flirtat? Am avut mari sperante ca una dintre voi o sa-si gaseasca un sot inainte de a se intoarce acasa.
Va fac cunoscut ca Jane va fi in curind o fata batrina. Are aproape douazeci si trei de ani. Doamne!
Ce rusinata m-as simti daca nu m-as marita inainte de douazeci si trei de ani. Nici nu va inchipuiti ce tare vrea matusa Philips sa va gasiti soti.
Zice ca Lizzy ar fi facut bine sa-l ia pe domnul Collins dar eu nu cred ca ar fi avut vreun haz.
Doamne! Ce mi-ar placea sa ma marit inaintea vreuneia dintre voi; si atunci eu v-as scoate la toate balurile.
Doamne, Dumnezeule! Ce ne-am mai facut de cap deunazi la colonelul Forster! Kitty si cu mine trebuia sa ne petrecem ziua acolo, iar doamna Forster ne promisese ca vom dansa nitel seara (fiindca veni vorba, doamna Forster si cu mine sintem prietene la toarta) si le-a invitat pe cele doua Harrington. Dar Harriet era bolnava, asa ca Pen a trebuit sa vina de una singura; si atunci ce credeti c-am facut? L-am imbracat pe Chamberlayne in haine de femeie, anume, ca sa treaca drept o doamna. Ginditi-va numai ce nostim! In afara de doamna si domnul colonel Forster, de Kitty si de mine, n-a stiut nimeni de asta decit matusa noastra, ca a trebuit sa imprumutam o rochie de la ea. Si nu va puteti inchipui ce bine arata!
Cind au sosit Denny si Wickham si Pratt si inca alti doi-trei barbati, nu l-au recunoscut deloc. Doamne! Ce-am mai ris. Si doamna Forster, la fel. Am crezut c-o sa mor, nu alta. Si asta i-a facut pe barbati sa banuie ceva si au descoperit curind despre ce era vorba.
Cu astfel de povestiri despre petrecerile si farsele lor incerca Lydia, ajutata de aluzii si completari din partea lui Kitty, sa-si amuze surorile, tot drumul pina la Longbourn.
Elizabeth asculta cit putea mai putin, dar era greu sa scape de numele lui Wickham, atit de des pomenit.

     Acasa li se facu o primire foarte buna.
Doamna Bennet se bucura s-o vada pe Jane tot atit de frumoasa cum o stia; iar domnul Bennet, in timpul mesei, ii spuse Elizabethei, spontan si de repetate ori:
- Ma bucur ca te-ai intors acasa, Lizzy.
Cum mai toti membrii familiei Lucas venisera s-o intimpine pe Maria si sa afle noutati, se strinsese multa lume in sufragerie; iar subiectele discutate au fost de tot felul.
Lady Lucas o intreba tot timpul pe Maria, pe deasupra mesei, despre prosperitatea si gainile fiicei sale mai mari, doamna Bennet era angajata in doua parti; intr-o parte primea raportul asupra ultimei mode, de la Jane, care sedea la o oarecare distanta de dinsa, si in cealalta il repeta in amanunt celor mai mici dintre domnisoarele Lucas; iar Lydia, pe un ton mai ridicat declt al tuturor, insira, oricui voia s-o asculte, placerile calatoriei din dimineata aceea.
- Vai, Mary, striga ea, as fi vrut sa fi fost si tu cu noi, pentru ca a fost asa de amuzant! La ducere, Kitty si cu mine am tras toate perdelutele, pretizind ca nu e nimeni in trasura, si eu as fi mers tot drumul asa daca nu i s-ar fi facut rau lui Kitty. Si cind am ajuns la hanul lui George, sint convinsa ca ne-am purtat foarte frumos pentru ca le-am tratat pe celelalte trei cu cea mai grozava gustare rece; si daca ai fi venit si tu, te-am fi tratat si pe tine.
Si pe urma, cind am plecat de acolo, ce haz! Am crezut ca nu vom incapea in ruptul capului in trasura. Eram cit p-aci sa mor de ris. Si-am fost asa de vesele tot drumul pina acasa! Am vorbit si am ris asa de tare, ca oricine ne-ar fi putut auzi de la zece mile!
La aceasta, Mary raspunse grava:
- Departe de mine gindul, scumpa sora, sa dispretuiesc asemenea placeri. Ele s-ar potrivi, neindoielnic, majoritatii mintilor femeiesti. Dar marturisesc ca n-ar avea nici un farmec pentru mine. Eu as prefera, infinit mai mult, o carte.
Dar din acest raspuns Lydia nu auzi nici un cuvint. Rareori asculta pe cineva mai mult de o jumatate de minut, iar pe Mary, niciodata si deloc.
Dupa amiaza, Lydia insista pe linga celelalte fete sa faca impreuna o plimbare la Meryton ca sa vada ce mai era pe acolo; dar Elizabeth se opuse cu indaratnicie acestui plan.
Nu trebuia sa se spuna ca domnisoarelor Bennet le e cu neputinta sa se afle acasa de o jumatate de zi si sa nu plece in goana dupa ofiteri.
Mai avea si un alt motiv sa se opuna. Ii era groaza sa-l vada din nou pe Wickham si era hotarita sa evite acest lucru cit va putea. Pentru ea, apropiata deplasare a regimentului era cu adevarat o mare usurare. Acesta trebuia sa plece in doua saptamini si odata plecat, spera ea, nu mai putea exista in legatura cu Wickham nimic care s-o chinuie.
Nu trecusera multe ceasuri de cind sosise acasa, cind baga de seama ca proiectul de vacanta la Brighton, de care pomenise Lydia la han, era mereu discutat de parintii ei.
Elizabeth isi dadu imediat seama ca tatal lor nu avea deloc intentia de a ceda; raspunsurile lui insa erau atit de vagi si indoielnice, incit doamna Bennet, desi adesea descurajata, nu pierduse inca nadejdea ca, pina la urma, va reusi.
     Capitolul XL
     Elizabeth nu-si mai putea stapini nerabdarea de a o pune pe Jane la curent cu cele intimplate; si, in cele din urma, hotarindu-se sa elimine orice detaliu in care era amestecata sora ei si prevenind-o ca va avea surprize, a doua zi de dimineata ii povesti cea mai mare parte din scena ce avusese loc intre domnul Darcy si ea.
Mirarea domnisoarei Bennet scazu repede din cauza partinirii sale de sora, care facea sa i se para fireasca orice adresare ar fi avut cineva pentru Elizabeth; repede, insa, mirarea lasa loc altor simtaminte, li parea rau ca Darcy isi analiza sentimentele intr-un mod atit de putin potrivit pentru a-i asigura succesul; dar si mai mihnita era din cauza durerii pe care refuzul surorii ei i-o pricinuise, fara indoiala.
- Faptul de a fi fost atit de sigur de succes i-a daunat, spuse ea, si desigur ca n-ar fi trebuit sa lase sa se faca acest lucru; gindeste-te insa cit de mult ii mareste acum dezamagirea.
- Intr-adevar, replica Elizabeth, imi pare sincer rau pentru el; dar alte sentimente ii vor goni probabil, curind, afectiunea pentru mine. Nu ma condamni totusi pentru faptul de a-l fi refuzat?
- Sa te condamn? O, nu!
- Ma condamni insa pentru ca am vorbit cu atita caldura despre Wickham.
- Nu, nu stiu daca ai gresit spunind ceea ce ai spus.
- Dar ai sa stii, dupa ce-ti voi fi povestit ceea ce s-a intimplat chiar a doua zi.
Elizabeth ii vorbi apoi despre scrisoare, relatindu-i doar ce era in legatura cu George Wickham.
Ce lovitura pentru biata Jane care ar fi strabatut, senina, lumea intreaga, fara sa poata crede ca in tot neamul omenesc exista atita ticalosenie cita se strinsese aici intr-un singur om.
Si nici reabilitarea lui Darcy, desi imbucuratoare pentru inima ei, nu o putu consola de o asemenea descoperire.
Se stradui din toate puterile sa dovedeasca probabilitatea unei erori si incerca sa-l absolve pe unul, fara sa-l implice pe celalalt.
- Asta nu merge, spuse Elizabeth. Niciodata si cu nici un pret nu vei reusi sa-i scoti buni pe amindoi. Alege, dar trebuie sa te multumesti numai cu unul. In ei sint numai atitea calitati cit sa-ti ajunga sa faci un singur om cumsecade; iar in ultimul timp aceste calitati s-au mutat dintr-o parte intr-alta cam mult. In ce ma priveste, inclin sa cred ca sint toate de partea domnului Darcy; dar trebuie sa decizi cum crezi.
Trecu totusi citva timp pina sa poata smulge de la Jane un suris. - Nu stiu cind am fost mai zguduita, exclama ea. Wickham, atit de rau! Este aproape de necrezut! Si bietul domn Darcy.
Draga Lizzy, gindeste-te numai cit trebuie sa fi suferit. O asemenea dezamagire! Si, pe deasupra, sa mai afle si proasta ta parere despre el! Si sa fie silit sa povesteasca asemenea lucru despre sora lui! Este intr-adevar prea dureros! Sint sigura ca trebuie sa simti si tu la fel.
- Oh, nu! Regretul si mila mea s-au sfirsit cu totul, vazind cit de intens le resimti tu pe amindoua. Stiu ca ii vei face in intregime dreptate, asa ca devin, cu fiecare clipa, tot mai indiferenta si mai putin interesata. Risipa ta ma face econoama si, daca mai continui mult sa te tingui din cauza lui, inima mea o sa devina usoara ca un fulg.
- Bietul Wickham! E atita bunatate in infatisarea lui, si felul lui de a fi e atit de deschis si blind!
- S-a facut desigur o mare greseala in educatia acestor doi tineri domni. Unul e inzestrat cu toata bunatatea, iar celalalt cu toata aparenta ei.
- Mie nu mi s-a parut niciodata, in masura in care ti s-a parut tie, ca domnului Darcy i-ar lipsi aparenta ei.
- Si totusi mi-am inchipuit ca sint neobisnuit de desteapta cind am hotarit, fara nici un motiv, ca-mi este antipatic. E un imbold grozav pentru inteligenta cuiva, o invitatie la sarcasm, sa ai o astfel de antipatie. Poti fi mojic tot timpul, fara sa spui nimic adevarat; dar nu poti ride mereu de cineva fara sa dai peste un cuvint spiritual cind si cind.
- Lizzy, cind ai citit intiia oara scrisoarea aceea, sint sigura ca n-ai putut lua lucrurile cum le iei acum.
- Intradevar, n-am putut. M-am simtit destul de prost. M-am simtit foarte prost, pot spune, nenorocita. Si nimeni alaturi, cu care sa vorbesc despre ceea ce simteam, nici o Jane care sa ma mingiie si sa-mi spuna ca nu fusesem atit de groaznic de slaba, si ingimfata, si absurda pe cit stiam ca fusesem! Oh! Cit mi-ai lipsit.
- Ce nenorocire ca ai folosit expresii atit de tari cind i-ai vorbit domnului Darcy despre Wickham! Caci ele par acum cu totul nemeritate.
- Desigur. Dar nenorocirea de a fi vorbit cu patima este o urmare cit se poate de fireasca a prejudecatilor pe care le aveam.
Exista un punct asupra caruia vreau sa-ti cer sfatul. As vrea sa stiu daca sint sau nu datoare sa le dezvalui cunoscutilor nostri, in general, adevaratul caracter al lui Wickham.
Domnisoara Bennet se gindi putin si apoi raspunse:
- Cu siguranta, nu este cazul sa fie dat in vileag atit de groaznic. Tu ce crezi?
- Ca nici nu trebuie incercat. Domnul Darcy nu m-a autorizat sa comunic si altora ceea ce mi-a spus. Dimpotriva, absolut tot ce era in legatura cu sora lui trebuia, pe cit posibil, sa pastrez numai pentru mine; si daca voi incerca sa arat oamenilor adevarul in privinta celorlalte aspecte ale purtarii lui, cine ma va crede?
Prejudecata generala impotriva domnului Darcy este atât de puternica, incit incercarea de a-l pune intr-o lumina favorabila ar insemna sa dai gata jumatate din oamenii cumsecade din Meryton. Nu ma simt in stare de asa ceva. Wickham va pleca in curind si, prin urmare, ceea ce este el, in realitate nu va mai insemna nimic pentru oamenii de aici.
Dupa o vreme se va da totul in vileag si atunci vom putea ride de prostia celor ce n-au stiut-o mai dinainte. Acum insa nu voi spune nimic.
- Ai perfecta dreptate. A-i dezvalui in mod public greselile l-ar putea distruge pe viata. Poate ca acum ii pare rau de ceea ce a facut si e dornic sa se indrepte. Nu trebuie sa-l facem sa deznadajduiasca.
     Conversatia aceasta a mai potolit viltoarea din mintea Elizabethei.
Scapase de doua dintre secretele care o apasasera timp de doua saptamini si era sigura ca Jane o va asculta cu bunavointa, ori de cite ori ar mai dori sa vorbeasca despre vreunul dintre ele.
Dar mai raminea un lucru ascuns pe care prudenta nu ingaduia sa-l scoata la lumina. Nu indraznea sa vorbeasca de cealalta lumatate a scrisorii domnului Darcy si nici sa-i spuna surorii sale cit de sincer o pretuise prietenul lui.
Era vorba acolo de lucruri pe care nu le putea impartasi nimanui si era constienta de faptul ca numai o perfecta intelegere intre cele doua parti ar fi putut-o indreptati sa azvirle si povara acestui ultim secret.
"Si apoi, isi spuse ea, daca acest eveniment foarte improbabil s-ar produce vreodata, eu nu voi fi in stare sa spun decit ceea ce Bingley va putea spune intr-un fel mult mai placut decit mine.
Dreptul de a divulga lucrul acesta nu-mi poate reveni mie, decit atunci cind isi va fi pierdut intreaga insemnatate".
Acum, ca erau acasa, putea sa observe in voie adevarata stare de spirit a surorii sale. Jane nu era fericita.
Nutrea insa pentru Bingley o foarte calda afectiune!
Cum inainte nu-si inchipuise niciodata ca ar fi indragostita, sentimentul ei avea toata caldura primei iubiri si, datorita vârstei si caracterului ei, o putere mai mare decit aceea cu care se falesc adesea primele iubiri; iar amintirea lui ii era atit de scumpa si-l prefera atit de mult oricarui alt barbat, incit avea nevoie de toata intelepciunea si de toata atentia fata de sentimentele celor dragi pentru a se stapini si a nu se lasa prada unor regrete care ar fi fost desigur daunatoare sanatatii ei si linistii lor.
- Ei, Lizzy, spuse doamna Bennet intr-o zi, ce parere ai acum de chestia asta nenorocita cu Jane? Din partea mea, sint hotarita sa nu mai vorbesc de asta cu nimeni, niciodata. I-am spus acelasi lucru si sora-mi Philips, mai deunazi. Dar n-am putut sa ma lamuresc daca Jane o fi dat ochii cu el la Londra. Eh, e un om fara nici un merit si acum nu cred sa mai fie nici cea mai slaba nadejde ca Jane sa-l mai ia vreodata. Nu mai zice nimeni nimic de venirea lui la Netherfield, la vara, si-am intrebat pe fiecare dintre cei care ar putea sa stie.
- Nu cred ca va mai veni vreodata sa se stabileasca la Netherfield.
- Ei bine, faca asa cum i-o placea. Nu doreste nimeni sa vina; dar am sa spun cite zile oi avea ca s-a purtat urit cu fiica mea, si daca eram in locul ei n-o lasam balta. Asa! Mingiierea mea e ca sint sigura ca Jane o sa moara de inima rea, si atunci o sa-i para lui rau de ce a facut.
Dar cum pe Elizabeth n-o putea mingiia o astfel de speranta, nu-i dadu nici un raspuns.
- Ei, Lizzy, continua maica-sa imediat, si zici ca familia Collins traieste foarte confortabil, nu? De! De! Numai sa dureze. Si cum maninca? Charlotte este o excelenta gospodina, imi inchipui. Daca e pe jumatate asa de strinsa la mina ca mama-sa, economiseste destul. Sint sigura ca in casa lor nu se face risipa.
- Nu, deloc.
- O buna chibzuiala, poti fi sigura. Da! Da! Au ei grija sa nu-si depaseasca veniturile; ei n-au sa aiba niciodata griji din cauza banilor. De! Sa le fie de bine! Si-asa imi inchipui ca vorbesc adesea c-or sa ia Longbourn-ul cind o muri tata. Cred ca il socotesc ca al lor cind o sa fie.
- Este un subiect pe care nu-l puteau atinge in fata mea.
- Nu; ar fi fost ciudat dac-o faceau. Dar nu ma indoiesc ca vorbesc des de asta, intre ei. Eh, daca pot fi linistiti cu o proprietate care nu e legal a lor, cu atit mai bine. Mie mi-ar fi rusine sa am o avere care mi-a picat prin clauza testamentara.
     Capitolul XLI
     Prima saptamina dupa intoarcerea lor trecu repede; a doua incepu.
Era ultima in care regimentul mai raminea la Meryton si toate tinerele domnisoare din vecinatate se intristau vazind cu ochii. Deprimarea era aproape generala.
Domnisoarele Bennet cele mari erau singurele in stare inca sa manince, sa bea, sa doarma si sa-si vada de treburile lor obisnuite.
Kitty si Lydia, care se chinuiau cumplit si care nu intelegeau cum cineva din familia lor putea avea o inima atit de impietrita, le reprosau intr-una insensibilitatea.
- Cerule mare! Ce-o sa se intimple cu noi? Ce-o sa ne facem? exclamau adesea, amarite de aceasta nenorocire. Lizzy, cum poti zimbi astfel?
Mama lor, afectuoasa, le impartasea mihnirea; isi amintea ce indurase ea insasi intr-o imprejurare asemanatoare, cu douazeci si cinci de ani mai inainte.
- Sint sigura, spuse ea, c-am plins doua zile intregi cind a plecat regimentul colonelului Miliar. Am crezut ca o sa mi se fringa inima.
- Sint sigura ca a mea o sa se fringa, spuse Lydia.
- Daca macar am putea pleca la Brighton! remarca doamna Bennet.
- Oh! Da! daca macar am putea pleca la Brighton! Dar tata este atit de nesuferit.
- Citeva bai de mare m-ar pune pe picioare pentru totdeauna!
- Si matusa Philips e convinsa ca mie mi-ar face foarte bine, adauga Kitty.
Acestea erau tinguielile care rasunau fara intrerupere prin Longbourn House. Elizabeth incerca sa se amuze, dar toata placerea i se transforma in rusine.
Simti din nou justetea acuzarilor domnului Darcy si niciodata mai inainte nu fusese atit de dispusa sa-l ierte pentru ca se amestecase in viata prietenului sau.
Dar perspectivele innourate ale Lydiei se limpezira curind, caci doamna Forster, sotia domnului colonel al regimentului, o invita s-o insoteasca la Brighton.
Aceasta prietena de nepretuit era o foarte tinara femeie, casatorita de putin timp. Asemanarea dintre ea si Lydia, caci aveau amindoua o fire vesela, le facuse sa se simpatizeze reciproc si, din cele trei luni de cind se cunosteau, de doua luni erau prietene intime.
Incintarea Lydiei, cu acest prilej, adoratia ei pentru doamna Forster, bucuria doamnei Bennet si suferinta lui Kitty ar putea fi cu greu descrise.
Total absenta fata de simtamintele surorii sale, Lydia zburda prin casa intr-un entuziasm nestavilit, cerind fiecaruia s-o felicite, rizind si vorbind mai zgomotos decit de obicei, in timp ce in salon Kitty cea fara de noroc se tot tinguia de soarta ei, in termeni tot mai exagerati pe cit ii era si tonul de artagos.
- Nu pot intelege de ce doamna Forster nu m-ar invita si pe mine ca pe Lydia, spunea ea, desi nu sint prietena ei intima. Am si eu dreptul sa fiu invitata tot atit ca si ea; ba chiar mai mult, pentru ca sint cu doi ani mai mare.
     Zadarnic incerca Elizabeth s-o faca mai inteleapta si Jane s-o faca se se resemneze. In ceea ce o priveste pe Elizabeth, aceasta invitatie era atit de departe de a trezi in ea aceleasi sentimente ca in mama ei si in Lydia, incit o considera ca pe o sentinta de moarte a oricarei posibilitati pentru Lydia de a capata nitel bun-simt; si cu riscul de a deveni nesuferita daca s-ar fi stiut ce face, nu s-a putut abtine sa nu-l sfatuiasca pe tatal ei in secret, sa n-o lase pe Lydia sa plece.
I-a aratat toata lipsa de cuviinta din purtarea Lydiei in general, putinul profit pe care l-ar putea trage din prietenia cu o femeie ca doamna Forster si probabilitatea de a fi si mai imprudenta, intr-o astfel de companie, la Brighton, unde ispitele erau desigur si mai mari decit acasa.
El o asculta cu atentie si apoi ii spuse:
- Lydia nu se poate simti bine pina ce nu se face de ris in mod public, si nu ne-am putea niciodata astepta s-o faca cu o cheltuiala si cu neplaceri mai mici pentru familia ei ca in imprejurimile de fata.
- Daca ti-ai da seama, raspunse Elizabeth, de dezavantajele foarte mari, pentru noi toti, care s-ar isca in cazul cind purtarea nesabuita si imprudenta a Lydiei ar deveni cunoscuta in mod public, nu cele care s-au si iscat, sint sigura ca ai judeca lucrul acesta in alt fel.
- "S-au si iscat", repeta domnul Bennet. Ce spui? A pus pe goana, speriindu-i, pe vreunii dintre admiratorii vostri? Sarmana, micuta Lizzy! Nu te lasa darimata. Astfel de tineri delicati care nu suporta sa aiba de-a face cu nitica zapaceala nu merita nici un regret. Hai, arata-mi lista acestor indivizi jalnici care au fost tinuti la distanta de nebuniile Lydiei.
- Te inseli; nu am avut de indurat asemenea ofense. Nu ma pling acum de un rau in mod special, ci in mod general. Bunul nostru nume, onorabilitatea noastra in lume sufera, desigur, din cauza usurintei fara stavila, a arogantei si a dispretului pentru orice fel de stapinire de sine care caracterizeaza firea Lydiei. Scuza-ma, dar trebuie sa vorbesc deschis. Daca dumneata, scumpul meu tata, nu-ti vei da osteneala sa-i infrinezi exuberanta si sa o inveti ca ceea ce urmareste in prezent nu sint lucrurile cu care-si va umple viata, curind nu se va mai putea face nimic cu ea. La saisprezece ani va avea caracterul format, iar ea va fi in mod definitiv tipul de flirt care se face de ris, atit pe sine cit si intreaga ei familie. Si, pe deasupra, un flirt in sensul cel mai prost al cuvintului; fara vreun farmec, in afara de tinerete si de o infatisare acceptabila; si, datorita ignorantei si vidului din mintea ei, total incapabila sa se apere cit de putin de dispretul general pe care-l va provoca pofta ei turbata de a fi admirata.
Acelasi pericol o paste si pe Kitty. Ea va pasi pe urmele Lydiei. Ingimfata, ignoranta, lenesa, total incapabila sa se controleze.
Oh! tata draga, iti inchipui ca va fi posibil sa nu fie criticate si dispretuite oriunde vor fi cunoscute si ca asupra surorilor lor nu se va rasfringe adesea rusinea aceasta?
Domnul Bennet vazu ca-si pune toata inima in aceasta chestiune; si, luindu-i afectuos mina, ii spuse:
- Nu te necaji, draga tatii. Oricine va va cunoaste, pe tine si pe Jane, va va respecta si pretui; si nu veti aparea dezavantajate din cauza ca aveti doua, sau as putea spune trei, surori foarte nesabuite.
Nu vom avea pace la Longbourn daca Lydia nu se duce la Brighton. Sa se duca deci. Colonelul Forster este un om cu bun simt si o s-o pazeasca sa nu faca vreo prostie; si este, din fericire, prea saraca pentru a tenta pe cineva. La Brighton va avea, chiar si ca flirt de duzina , mai putina cautare decit aici. Ofiterii vor gasi femei mai demne de atentia lor. Sa speram deci ca sederea ei acolo o sa-i dezvaluie propria-i neinsemnatate. In orice caz, nu poate deveni mult mai rea decit este acum, fara sa ne indreptateasca s-o punem sub cheie, pentru tot restul vietii.
Elizabeth trebui sa se multumeasca cu acest raspuns; opinia ei insa ramase aceeasi, si pleca de la el dezamagita si intristata.
Nu-i statea in fire, totusi, sa dea amploare supararilor, staruind asupra lor. Era incredintata ca-si facuse datoria si n-avea obiceiul sa se framinte pentru relele inevitabile sau sa le amplifice, nelinistindu-se.
Daca Lydia si mama sa ar fi cunoscut tema conversatiei dintre ea si domnul Bennet, volubilitatea lor reunita nu le-ar fi ajuns pentru a-si exprima indignarea.
In inchipuirea Lydiei, o vizita la Brighton insemna fericirea pe pamint. Vazu cu ochiul creator al fanteziei strazile acelei vesele statiuni balneare misunind de ofiteri. Se vazu pe ea insasi ca obiect al admiratiei a zeci si zeci dintre ei, deocamdata inca necunoscuti.

     Vazu toate splendorile cantonamentului, corturile inaltate intr-o superba uniformitate de rinduri, ticsite de tineret, rasunind de veselie si stralucind de stacojiul tunicilor; si pentru a completa imaginea, se vazu si pe ea sub un cort, flirtind plina de tandrete cu cel putin sase ofiteri deodata.
Ce-ar fi simtit oare daca ar fi stiut ca sora ei urmareste s-o lipseasca de asemenea perspective si realitati?
Numai mama ei, care ar fi simtit poate aproape acelasi lucru, ar fi putut-o intelege.
Vizita Lydiei la Brighton era singura consolare in trista-i convingere ca sotul sau nu intentiona sa mearga si el vreodata acolo.
     N-au aflat insa nimic din cele petrecute si incintarea lor a continuat, prea putin intrerupta, pina in ziua cind Lydia pleca.
Elizabeth trebuia sa-l vada acum pe domnul Wickham pentru ultima oara. Cum de cind se intorsese acasa se aflase adesea in compania lui, nu mai avea aproape nici o emotie; emotiile trecutei ei preferinte pentru el disparusera cu totul.
Invatase chiar sa intrevada pina si in blindetea lui, care la inceput o incintase, o afectare si o lipsa de fantezie obositoare si dezgustatoare.
Mai mult inca, in purtarea lui actuala fata de dinsa gasea un izvor de neplaceri; caci tendinta lui de a reinnoi atentiile care marcasera inceputul cunostintei lor, dupa cele ce se intimplasera, nu putea decit s-o irite.
Elizabeth pierdu orice interes pentru el cind se vazu aleasa astfel drept tinta a unei galanterii atit de frivole si banale si, respingindu-i-o mereu, nu se putea impiedica sa nu simta reprobare fata de convingerea lui ca, oricit de indelung si indiferent din ce cauza o lipsise de atentiile lui, vanitatea ei ar fi satisfacuta si preferinta ei dobindita, desigur, printr-o reinnoire a acestor atentii.
In chiar ultima zi de sedere a regimentului la Meryton, el lua masa, impreuna cu alti ofiteri, la Longbourn; Elizabeth se simtea atit de putin dispusa sa se desparta prietenos de dinsul incit, la o intrebare a lui despre felul cum isi petrecuse timpul la Hunsford, ii pomeni de colonelul Fitzwilliam si de domnul Darcy, care fusesera trei saptamini la Rosings, si-l intreba daca-l cunostea pe cel dintii.
Wickham paru surprins, nemultumit, alarmat; dar, dupa ce se reculese o clipa, ii inapoie zimbetul si-i raspunse ca in trecut il vazuse adesea; apoi mentiona ca era un adevarat gentleman si o intreba cum i-a placut. Raspunsul ei favorabil a fost dat cu multa caldura.
Curind dupa aceasta Wickham adauga indiferent:
- Cit timp spuneti ca a stat la Rosings?
- Aproape trei saptamini.
- Si l-ati vazut adesea?
- Da, aproape in fiecare zi.
- Felul sau de a fi este foarte deosebit de al varului sau.
- Da, foarte deosebit; dar cred ca domnul Darcy cistiga atunci cind il cunosti mai bine.
- Intr-adevar! striga Wickham cu o privire care lui Elizabeth nu-i scapa. Si, va rog, pot intreba... dar, stâpinindu-se, adauga pe un ton mai vesel: Cistiga oare in ce priveste manierele?
A consimtit sa adauge o oarecare politete felului sau obisnuit de a fi? Caci nu indraznesc sa sper, continua el pe un ton mai scazut si mai grav, ca a cistigat in lucrurile esentiale.
- Oh! Nu! spuse Elizabeth. In lucrurile esentiale cred ca este intocmai asa cum a fost intotdeauna.
In timp ce vorbea, Wickham avu aerul ca nu prea stia daca trebuie sa se bucure de cuvintele ei sau sa se indoiasca de sensul lor. Era pe chipul Elizabethei ceva care-l facu sa asculte cu o atentie plina de teama si neliniste in timp ce ea adauga:
- Cind am afirmat ca domnul Darcy cistiga atunci cind il cunosti mai bine, n-am vrut sa spun ca judecata sau purtarea sa s-au schimbat in bine, ci ca atunci cind il cunosti mai indeaproape, ii intelegi mai bine firea.
Pe chipul mai aprins al lui Wiekham si in privirile lui nelinistite se vedea ca era alarmat; ramase citeva minute tacut, apoi, scuturindu-se de jena ce-l cuprinsese, se intoarse iar catre ea si-i spuse pe, tonul cel mai blajin posibil:
- Dumneavoastra, care cunoasteti atit de bine sentimentele mele fata de domnul Darcy, veti intelege imediat cit de sincer ma bucur ca este destul de intelept pentru a simula cel putin aparenta a ceea ce se cuvine. In acest sens, mindria lui poate fi de folos, daca nu lui, multor altora, pentru ca il impiedica, desigur, de a avea o purtare odioasa ca aceea de pe urma careia am avut eu de suferit.
Ma tem numai ca felul acela de prudenta la care presupun ca ati facut aluzie este adoptat numai in timpul vizitelor la matusa lui, caci are un netarmurit respect pentru parerea buna a acesteia despre el. Cind eram impreuna, teama de ea, stiu, isi facea intotdeauna efectul; si multe trebuie puse pe seama dorintei lui de a realiza casatoria cu domnisoara de Bourgh, casatorie la care, sint sigur, tine mult.
La auzul acestor cuvinte, Elizabeth nu-si putu stapini un suris, dar ii raspunse numai printr-o usoara inclinare a capului.
Intelese ca el dorea s-o atraga pe panta vechiului subiect al mihnirilor lui si nu avea deloc dispozitie sa i-o ingaduie.
Restul serii a trecut cu o aparenta voiosie din partea lui, dar fara vreo alta incercare de a se ocupa de Elizabeth; s-au despartit, la urma, cu o politete reciproca si, probabil, cu o dorinta reciproca de a nu se mai intilni vreodata.
Cind petrecerea s-a spart, Lydia s-a reintors impreuna cu doamna Forster la Meryton, de unde trebuiau sa porneasca a doua zi dimineata, devreme. Despartirea ei de familie a fost mai curind zgomotoasa decit induiosatoare. Numai Kitty varsa lacrimi; dar ea plinse de suparare si invidie. Doamna Bennet facu risipa de urari de fericire pentru fiica sa, impresionind prin indemnurile pe care i le dadu sa nu scape vreun prilej de a se distra cit mai mult posibil, si existau toate motivele sa se creada ca acest sfat va fi urmat; si, in fericirea zgomotoasa a Lydiei, care-si lua ramas bun, urarile de plecare, facute pe un ton moderat de catre surorile ei, fura rostite fara sa fie auzite.