Mindrie si Prejudecata - Partea X de Jane Austen publicat la 18.07.2013
Mindrie si Prejudecata - Partea X
     Capitolul XLII
     Elizabeth nu si-ar fi putut face o parere prea favorabila despre fericirea conjugala sau placerile casnice, daca s-ar fi luat numai dupa cele ce vedea in familia ei.
Tatal sau, captivat de tinerete si de frumusete si de aerul acela de buna dispozitie pe care il au tineretea si frumusetea in general, se casatorise cu o femeie a carei minte slaba si spirit necultivat au pus capat, foarte curind dupa casatorie, oricarei afectiuni adevarate. Respectul, stima si increderea pierisera pentru totdeauna; si tot ce crezuse el in privinta fericirii casnice i-a fost rasturnat.
Domnul Bennet insa nu era o fire care sa caute mingiieri pentru dezamagirea provocata de propria lui imprudenta intr-una din placerile cu care se consoleaza atit de des cei nefericiti din vina neseriozitatii sau a viciului lor.
Il incintau viata la tara si cartile; si din aceste placeri izvorisera bucuriile lui cele mai mari. Fata de sotie, era prea putin indatorat, in afara de faptul ca ignoranta si zapaceala ei il amuzau.
Acesta nu este genul de fericire pe care un barbat ar dori, in general, sa-l datoreze sotiei sale; dar acolo unde lipsesc alte posibilitati de distractie, adevaratul filozof va scoate un profit din ceea ce are la indemina.
Elizabeth nu fusese totusi niciodata oarba fata de comportamentul nepotrivit al tatalui ei, ca sot. O duruse intotdeauna acest lucru; din respect insa pentru insusirile lui si recunoscatoare pentru modul lui afectuos de a o trata, incerca sa uite ceea ce nu-i putea trece cu vederea si sa-si goneasca din minte acea continua incalcare a indatoririlor si bunei-cuviinte conjugale care, expunindu-o pe sotia sa dispretului propriilor ei copii, era atit de condamnabila.
Dar niciodata nu simtise mai tare decit acum dezavantajele pe care le aveau copiiii rezultati dintr-o casatorie atit de nepotrivita si nici nu fusese vreodata atit de perfect constienta de relele ce izvorau dintr-o folosire atit de gresita a unor insusiri care, bine utilizate, ar fi putut cel putin asigura fiicelor sale respectabilitatea, chiar daca nu puteau dezvolta inteligenta sotiei lui.
Elizabeth se bucura de plecarea lui Wickham, dar mutarea regimentului ii dadu prea putine motive de satisfactie.
Petrecerile lor in afara erau mai putin variate ca inainte; iar acasa avea o mama si o sora ale caror necontenite tinguieli pentru plictiseala din jurul lor asterneau o reala melancolie asupra cercului lor familial; si desi cu timpul Kitty ar fi putut sa-si recapete bunul simt natural, pentru ca aceia care-i tulburau mintea plecasera, era mai mult decit probabil ca cealalta sora, de la care te puteai astepta la prostii si mai mari, va exagera cu neseriozitatea si indraznelile, aflindu-se intr-o situatie de doua ori periculoasa, fiind vorba de o statiune balneara si de un cantonament.
Cind considera toate acestea, Elizabeth constata, constatare ce mai fusese facuta si altadata, ca un eveniment pe care-l dorea din toata inima nu-i aducea, cind se realiza, toata bucuria sperata.
Era deci nevoie sa fixeze o data drept inceput al unei adevarate fericiri; sa-si fixeze un alt obiectiv pentru dorintele si sperantele ei si, bucurindu-se din nou cu anticipatie de fericirea ce-si promitea, sa se consoleze pentru prezent si sa se pregateasca pentru o alta dezamagire.
Calatoria la Lacuri forma acum obiectul preocuparilor sale cele mai fericite si era cea mai buna mingiiere pentru toate orele neplacute pe care nemultumirea mamei si a lui Kitty le faceau de neinlaturat; si daca in planul sau ar fi putut s-o includa si pe Jane, totul ar fi fost desavirsit.
"Dar ce fericire, isi spunea, ca am ce sa-mi doresc!
Daca tot aranjamentul ar fi perfect, as fi sigura ca voi avea o dezamagire. Dar asa, purtind cu mine un izvor nesfirsit de regrete din cauza absentei surorii mele, pot spera in mod rational ca nadejdile mele de bucurie sa sa implineasca.
Un plan in care fiecare punct promite o incintare nu poate fi niciodata o reusita; si o dezamagire totala poate fi parata numai aparindu-te printr-o mica si neinsemnata mihnire".
Inainte de plecare Lydia promisese sa scrie mamei si lui Kitty foarte des si foarte amanuntit; scrisorile ei insa se lasau mult asteptate si erau totdeauna foarte scurte. Acelea adresate mamei contineau prea putin in afara doar de faptul ca se intorsesera de la bazar, unde fusesera insotite de cutare si cutare ofiter si unde vazusera podoabe atit de frumoase ca era innebunita; ca avea o rochie sau o umbreluta noua, pe care ar fi descris-o mai amanuntit, dar trebuia sa plece in mare graba, caci o chema doamna Forster pentru ca se duceau la un cantonament; iar din corespondenta cu sora sa se putea afla si mai putin deoarece, desi scrisorile catre Kitty erau ceva mai lungi, erau mult prea pline de cuvinte subliniate pentru a putea fi vazute si de alti ochi.

     Dupa doua sau trei saptamini de la plecarea Lydiei, sanatatea, buna dispozitie si veselia incepura iarasi sa-si faca aparitia la Longbourn. Totul avea o infatisare mai fericita. Familiile care plecasera la oras pentru iarna se intorsesera si aparura toaletele si distractiile de vara.
Doamna Bennet isi recapata obisnuita sa seninatate certareata; iar pe la mijlocul lui iunie Kitty isi revenise intr-atit, incit era in stare sa intre in Meryton fara lacrimi, eveniment promitator, care o facu pe Elizabeth sa spere ca pina la Craciunul viitor, va fi destul de cuminte ca sa nu mai pomeneasca de ofiteri mai des decit o data pe zi, afara doar daca, in urma vreunei dispozitii crude si rauvoitoare a ministerului de razboi, nu s-ar incartirui un regiment la Meryton.
Data fixata pentru inceputul calatoriei lor spre nord se apropia repede; nu mai erau decit doua saptamini, cind sosi o scrisoare de la doamna Gardiner, care ii amina inceputul si ii scurta durata.
Domnul Gardiner nu putea pleca, fiind impiedicat de treburi, decit peste doua saptamini, in iulie, si in mai putin de-o luna trebuia sa fie inapoi la Londra; si cum aveau la dispozitie putin timp ca sa ajunga atit de departe si sa vada atit cit isi propusesera, pe indelete si comod cum sperasera, erau acum obligati sa renunte la Lacuri si sa faca un voiaj mai mic; dupa ultimele planuri, urmau sa mearga catre nord, nu mai departe de Derbyshire.
In tinutul acela erau destule de vazut ca sa le umple cea mai mare parte din cele trei saptamini; iar pentru doamna Gardiner, locul prezenta o atractie deosebit de puternica.
Orasul in care locuise mai demult citiva ani si unde urmau sa petreaca vreo citeva zile era probabil pentru curiozitatea ei tot atit de atragator ca si faimoasele splendori de la Matlock Chatsworth, Dovedale sau Peak.
Elizabeth era extrem de dezamagita; visase tot timpul sa vada Lacurile si inca mai credea ca ar fi fost destul timp pentru acest lucru. Era insa de datoria ei sa fie multumita si avea o fire optimista; asa ca totul fu, curind, iarasi bine.
Multe ginduri se legau de Derbyshire. Ii era imposibil sa auda acest, cuvint fara sa se gindeasca la Pemberley si la proprietarul acelui loc. "Dar e sigur, isi spuse, ca pot sa intru in comitatul in care locuieste el si sa fur de acolo citeva spaturi fara sa ma observe si fara sa fiu pedepsita pentru asta".
Timpul de asteptare era acum dublu. Trebuiau sa treaca patru saptamini pina la sosirea unchiului si matusii sale.
Dar au trecut; si domnul si doamna Gardiner, cu cei patru copii ai lor, aparura in cele din urma la Longbourn.
Copiii, doua fetite de sase si opt ani si doi baieti mai mici, urmau sa ramina in grija speciala a verisoarei lor Jane, favorita tuturor, care cu un bun-simt nedezmintit si cu blindetea firii sale era perfect indicata sa se ocupe de ei in tot felul, invatindu-i, jucindu-se cu ei si iubindu-i.
Domnul si doamna Gadiner ramasera la Longbourn numai o noapte si a doua zi de dimineata pornira impreuna cu Elizabeth in cautare de noutati si de amuzament.
O bucurie era sigura, aceea ca tovarasii de drum se potriveau; erau dotati cu sanatate si calm pentru a face fata inconvenientelor, cu veselie pentru a le spori orice placere si cu dragoste si inteligenta care puteau sa o inlocuiasca, daca din afara s-ar fi ivit dezamagiri.
     Tema acestei lucrari nu este descrierea tinutului Derbyshire si nici a altuia din locurile remarcabile prin care trecea drumul lor; Oxford, Blenheim, Warwick, Kenilworth, Birmingham etc, sint de ajuns de cunoscute. Tot ce ne preocupa in prezent este o mica portiune din Derbyshire.
Dupa ce vizitara locurile cele mai frumoase ale tinutului, isi indreptara pasii catre oraselul Lambton, unde locuise odinioara doamna Gardiner si unde, auzise de mult, se mai, aflau inca niste cunostinte de-ale ei; si Elizabeth intelese de la matusa sa ca Pemberley era situat la mai putin de cinci mile de Lambton.
Nu se afla chiar in drumul lor, dar nici la o distanta mai mare de o mila, doua. Cu o seara inainte, pe cind discutau ruta, doamna Gardiner isi exprimase dorinta de a revedea acel loc.
Domnul Gardiner se declarase de acord si s-au adresat Elizabeth-ei pentru a-i cere si ei consimtamintul.
- Iubita mea, nu ti-ar placea sa vezi un loc despre care ai auzit atita, o intreba matusa, un loc care, in plus, iti va aminti de atitia dintre cunoscutii dumitale. Stii ca Wickham si-a petrecut acolo toata tineretea.
Elizabeth era disperata. Simtea ca nu avea ce cauta la Pemberley si se vazu silita sa pretinda ca nu tinea sa-l vada. Trebuia sa le spuna ca era satula de locuinte aratoase: dupa ce trecuse prin atitea nu mai gasea nici o placere in covoare fine si draperii de satin.
Doamna Gardiner ii spuse ca era o prostuta.
- Daca ar fi vorba numai de o casa bogat mobilata, spuse ea, nu m-ar interesa nici pe mine; dar parcul e incintator. Si au acolo paduri dintre cele mai frumoase din tinut.
Elizabeth nu mai spuse nimic; dar nu putea fi de acord, ii trecu prin minte posibilitatea de a-l intâlni pe domnul Darcy in timpul vizitei lor. Ar fi ingrozitor! Numai acest gind o facu sa roseasca; si-si spuse ca era mai bine sa-i vorbeasca deschis matusii sale decit sa-si ia un asemenea risc.
Erau insa obiectii serioase impotriva acestui lucru; si in cele din urma hotari ca aceasta sa fie ultima solutie la care sa recurga, in caz ca investigatiile sale cu privire la absenta familiei de la Pemberley vor capata un raspuns nefavorabil.
Prin urmare, cind se retrase pentru noapte, intreba camerista daca Pemberley era un loc incintator, care era numele proprietarului si, cu destula ingrijorare, daca familia se afla acolo pentru vara.
La ultima intrebare primi un raspuns negativ, cit se poate de binevenit; panica fiind astfel inlaturata, se lasa in voia marii curiozitati de a vedea si ea casa; iar in dimineata urmatoare, cind se discuta din nou acest subiect si i se ceru din nou parerea, putu raspunde prompt si cu un potrivit aer de indiferenta ca nu avea intr-adevar nimic impotriva acestui plan.
Urmau deci sa plece la Pemberley.
     Capitolul XLIII
     In timp ce inaintau pe sosea, Elizabeth, oarecum tulburata, cauta sa zareasca aparind padurea de la Pemberley; si cind, in sfirsit, intrara pe linga casa portarului se simti extrem de agitata.
Parcul era foarte mare si se intindea pe un teren extrem de variat.
Intrara printr-unul dintre locurile cele mai joase si minara un timp printr-o frumoasa padure ce se intindea pe o mare suprafata.
Mintea Elizabethei era prea preocupata pentru a face conversatie, dar vazu si admira fiecare locsor si fiecare priveliste mai deosebita. Urcara treptat o jumatate de mila si se aflara in virful unei coline unde padurea inceta si ochiul era prins imediat de Pemberley House, asezata da cealalta parte a unei vai, pe unde serpuia un drum oarecum abrupt.

     Era o cladire de piatra mare si frumoasa, bine asezata pe o ridicatura a terenului, proiectindu-se pe crestele unor dealuri impadurite; iar in fata, o apa curgatoare destul de mare se umfla, devenind si mai abundenta, dar fara nimic artificial in aspectul ei. Malurile nu erau nici indreptate, nici ornamentate.
Elizabeth ramase incintata. Nu mai vazuse niciodata un loc pentru care natura sa fi facut mai mult, sau unde frumusetea naturii sa fi fost atit de putin modificata de gustul nepriceput al cuiva.
Erau toti plini de admiratie; si in clipa aceea Elizabeth simti ca a fi stapina la Pemberley insemna ceva.
Coborira dealul, traversara podul si trasera la scara; si pe cind cerceta mai de aproape casa, ii revenira toate temerile ca nu cumva sa-l intilneasca pe proprietar. Ii era groaza sa nu se fi inselat camerista.
La cererea lor de a vizita locuinta, au fost condusi in hol; iar Elizabeth avu ragaz, in timp ce o asteptau pe menajera casei, sa se minuneze ca se afla acolo unde se afla. Menajera aparu; o femeie in virsta, respectabila, mult mai putin aratoasa, dar mult mai amabila decit isi inchipuise ca va fi. O urmara in sala de mese. Era o incapere mare, proportionata ca dimensiuni si frumos mobilata. Dupa ce Elizabeth se uita putin in jur, se duse la o fereastra, ca sa se bucure de priveliste. Dealul, incununat de padurea pe unde coborisera, parind de la distanta mai abrupt, era splendid. Fiecare bucatica de teren era armonioasa; privi cu incintare intreaga panorama, riul, copacii imprastiati pe maluri si, cit putea cuprinde cu ochii, serpuitul vaii. In timp ce strabateau celelalte incaperi, toate acestea apareau din unghiuri diferite; dar de la fiecare fereastra se puteau vedea adevarate minuni. Camerele erau inalte si frumoase, cu mobile pe masura averii stapinului; si Elizabeth remarca, plina de admiratie pentru gustul lui, ca nu erau nici batatoare la ochi ,nici inutil de pretioase; mai putin impresionante si mai autentic elegante decit cele de la Rosings.
" Si as fi putut fi stapina acestui loc, se gindi. As fi putut fi acum familiarizata cu aceste incaperi. In loc sa le privesc ca o straina, m-as fi putut bucura de ele ca de bunul meu si as fi putut primi aici, ca oaspeti, pe unchiul si pe matusa mea.
Dar nu, se reculese ea repede, asta nu s-ar fi putut intimpla; unchiul si matusa n-ar mai fi existat pentru mine; nu mi s-ar fi ingaduit sa-i invit".
Acesta a fost un gind binevenit; a salvat-o de ceva ce semana a regret.
Dorea s-o intrebe pe menajera daca stapinul era cu-adevarat absent, dar nu avu curajul. In cele din urma, intrebarea o puse unchiul ei, iar ea se indeparta speriata, in timp ce doamna Reynolds raspundea ca asa era, adaugind: "Dar il asteptam sa vina miine, cu un grup mare de prieteni".
Ce bucuroasa era Elizabeth ca vizita lor nu fusese aminata cu o zi! Matusa ei o chema pentru a-i arata un tablou. Se apropie si vazu portretul domnului Wickham, atirnat deasupra caminului, printre alte citeva miniaturi. Matusa o intreba zimbind daca ii placea.
Menajera se apropie si le spuse ca era portretul unui tinar domn, fiul intendentului defunctului ei stapin, care-l crescuse pe propria lui cheltuiala. "A intrat acum in armata, adauga menajera, dar ma tem ca a luat apucaturi rele".
Doamna Gardiner isi privi nepoata cu un suris pe care Elizabeth nu i-l putu inapoia.
- Si acesta, spuse doamna Reynolds, aratind spre o alta miniatura, este stapinul meu; si seamana foarte bine. A fost pictat in acelasi timp cu celalalt acum aproape opt ani.
- Am auzit multe despre infatisarea distinsa a stapinului dumitale, spuse doamna Gardiner, privind portretul; are un chip frumos. Dar, Lizzy, dumneata ne poti spune daca seamana sau nu.
Respectul doamnei Reynolds fata de Elizabeth paru sa creasca aflind ca-l cunostea pe stapinul ei.
- Tinara domnisoara il cunoaste pe domnul Darcy?
Elizabeth se imbujora si raspunse:
- Putin.
- Si nu credeti, ma'am, ca este un gentilom foarte chipes?
- Da, foarte chipes.
- Eu, una, sint sigura ca nu cunosc un altul asa de chipes; dar in galeria de sus o sa vedeti un alt portret al lui, mai mare si mai bun decit acesta. Camera asta era camera preferata a defunctului meu stapin si miniaturile au ramas chiar in locul unde se aflau si atunci. Tinea mult la ele.
Elizabeth intelese acum de ce printre ele era si portretul domnului Wickham. Doamna Reynolds le atrase apoi atentia asupra unui portret al domnisoarei Darcy, desenat pe cind avea numai opt ani.
- Si domnisoara Darcy este tot atit de frumoasa ca si fratele ei?! intreba domnul Gardiner.
- Oh! Da! Cea mai frumoasa tinara domnisoara ce s-a vazut vreodata; si atit de desavirsita! Cinta la pian si din gura, cit e ziua de lunga. In camera de alaturi este un pian nou care de abia a fost adus pentru dinsa, un dar din partea stapinului meu; va veni si dinsa miine, aici.
Domnul Gardiner, care avea un fel de a fi degajat si placut, ii incuraja comunicativitatea, punindu-i intrebari si facind tot felul de remarci. Doamnei Reynolds, fie din mindrie, fie din dragoste, ii facea mare placere sa vorbeasca despre stapinul ei si despre sora acestuia.
- Stapinul dumitale sta mult la Pemberley in timpul anului? - Nu atit cit as dori eu, domnule; dar cred ca pot sa va spun ca petrece aici jumatate din timpul sau, iar domnisoara Darcy vine intotdeauna pentru lunile de vara.
"În afara de cazul ca se duce la Ramsgate", isi spuse Elizabeth.
- Daca stâpinul dumitale s-ar casatori l-ati avea mai multa vreme aici.
- Da, domnule, dar nu stiu cind se va intimpla asta. Nu stiu cine ar fi destul de buna pentru dinsul.
Domnul si doamna Gardiner zimbira. Elizabeth nu se putu stapini sa nu spuna:
- Faptul ca dumneata gindesti astfel este spre cinstea lui, sint sigura.
- Nu spun decit adevarul adevarat, si acelasi lucru l-ar spune oricine il cunoaste, replica cealalta.
Elizabeth se gindi ca asta insemna mult; si o asculta cu o uimire crescinda, in timp ce adauga: in toata viata mea nu am auzit de la dinsul un singur cuvint rau, si-l stiu de cind era de patru ani.
Lauda aceasta i se paru a fi cea mai extraordinara dintre toate si cea mai contrara parerilor ei.
Fusese ferm incredintata ca domnul Darcy nu era blind din fire. Asculta cu cea mai mare atentie; tinjea sa afle si mai multe si fu recunoscatoare unchiului care spuse:
- Exista foarte putini oameni despre care se poate spune atit de mult. Aveti noroc cu un astfel de stapin.
- Da, domnule, stiu ca am. Daca ar fi sa strabat lumea in lung si-n lat, n-as putea da de un altul mai bun. Am bagat mereu de seama ca aceia care au o fire buna de mici o au si cind se fac mari; si dinsul a fost intotdeauna copilul cel mai blind si cel mai generos din lume.
Elizabeth o privi uluita. "E cu putinta sa fie vorba de domnul Darcy?" se intreba ea.
- Tatal sau era un om admirabil, spuse doamna Gardiner.
- Da, ma'am, asa era cu adevarat; dar fiul ii seamana in totul, e tot atit de bun cu cei saraci!
Elizabeth asculta, se minuna, se indoia si dorea cu nerabdare sa afle cit mai multe. Pentru ea, doamna Reynolds nu prezenta nici un alt interes. In zadar vorbea despre continutul tablourilor, despre dimensiunile camerelor si despre pretul mobilelor.
Domnul Gardiner, extrem de amuzat de acest gen de prejudecati familiale, pe seama carora punea el laudele exagerate aduse stapinului ei, deschise din nou acelasi subiect; si ea starui cu energie asupra numeroaselor lui merite, in timp ce urcau impreuna scara impunatoare.
     - Este cel mai perfect mosier si cel mai perfect stapin care a existat vreodata; nu ca tinerii salbatici din zilele noastre, care nu se gindesc la nimic decit la ei. Nu e unul din arendasii sau servitorii sai care sa nu-l vorbeasca de bine. Unele persoane zic ca e mindru; dar e sigur ca eu n-am vazut niciodata asa ceva la dinsul. Imi inchipui ca se spune asa din cauza ca lui nu-i turuie gura intr-una, ca altor tineri.
"În ce lumina favorabila il arata tot ce spune ea", gindi Elizabeth.
- Aceasta splendida dare de seama asupra lui, sopti matusa in timp ce mergeau mai departe, nu se prea potriveste cu purtarea fata de bietul nostru prieten.
- Poate ca ne-am inselat.
- Nu prea pare probabil; sursa noastra de informatii era prea buna.
     Cind au ajuns sus, in spatiosul vestibul, au fost condusi intr-un agreabil salonas, mobilat de curind, mai elegant si mai vesel decit cele de jos, si-au fost informati ca fusese tocmai aranjat pentru a-i face placere domnisoarei Darcy, care indragise aceasta incapere cind venise ultima oara la Pemberley.
- E desigur un frate bun, spuse Elizabeth, indreptindu-se catre una dintre ferestre.
Doamna Reynold se gindea cu placere la incintarea domnisoarei Darcy cind va intra in camera aceea.
- Si asa este dinsul totdeauna, adauga ea. Orice ii poate face placere surorii sale, e sigur ca va fi indeplinit, cit ai bate din palme. Nu exista ceva sa nu faca pentru ea.

     Nu mai ramasese de vizitat decit galeria de tablouri si doua sau trei dormitoare principale. In cea dintii se aflau multe picturi bune, dar Elizabeth nu se pricepea deloc la pictura: in schimb s-ar fi intors bucuroasa sa revada câteva desene in creion ale domnisoarei Darcy, expuse jos, mai interesante in general si de asemenea mai usor de inteles.
In galerie se aflau multe portrete de familie, dar nu prezentau atita interes, incit sa capteze atentia unui strain.
Elizabeth trecu mai departe in cautarea singurului chip ale carui trasaturi ii erau cunoscute. In cele din urma se opri in fata lui; si constata izbitoarea asemanare a portretului cu domnul Darcy, avind chipul luminat de un anumit zimbet care ii amintea de zimbetul cu care o privea pe ea, citeodata.
Ramase citeva minute in fata portretului, in grava contemplare, si tot la el se mai intoarse o data, inainte de a parasi galeria.
Doamna Reynolds ii informa ca tabloul fusese pictat pe cind tatal domnului Darcy era inca in viata.
In clipa aceea in inima Elizabethei isi facu desigur loc un sentiment mult mai cald pentru originalul portretului decit simtise ea vreodata, chiar in cele mai bune momente ale cunostintei lor. Laudele cu care-l coplesise doamna Reynolds nu erau o bagatela.
Ce pretuire este mai valoroasa decit cea a unui servitor inteligent?
Se gindi la fericirea atitor oameni care se aflau in grija lui, ca frate, mosier, stapin; cita bucurie si cita durere ii statea in puteri sa imparta; cit bine sau cit rau putea face el!
Fiecare gind pe care-l exprimase menajera fusese o pretuire a caracterului sau; si cum statea acum in fata pinzei care-l reprezenta cu ochii asupra ei, privind-o parca, se gindi la afectiunea ce i-o purta, cu un sentiment de recunostinta mai adinc decit stirnise aceasta vreodata in trecut ; isi aminti de caldura iubirii lui si avu ingaduinta pentru modul in care fusese exprimata.
Dupa ce au vazut tot ce era deschis pentru vizitatori, au coborit, si-au luat ramas bun de la menajera si au fost lasati in grija gradinarului care-i astepta la usa de la intrare.

     Pe cind strabateau pajistea, in drum spre riu, Elizabeth se intoarse sa mai vada casa inca o data; unchiul si matusa se oprira de asemeni si, in timp ce primul facea presupuneri asupra datei cind fusese construita, proprietarul insusi se ivi deodata pe drumul care ducea in spatele casei, inspre grajduri.
Se aflau la douazeci de iarzi unul de altul si aparitia lui fusese atit de brusca, incit era imposibil sa-l evite.
Ochii lor se intilnira imediat si obrajii amindurora se imbujorara. Darcy ramase cu ochii atintiti asupra ei si timp de o clipa paru impietrit de uimire, dar, revenindu-si repede, inainta inspre grupul lor si se adresa Elizabethei, daca nu foarte calm, cel putin foarte politicos.
     Ea se intoarse instinctiv pentru a pleca; dar la apropierea lui se opri si ii primi salutul cu o stânjeneala imposibil de invins.
Daca pentru ceilalti doi aparitia lui sau asemanarea cu tabloul pe care tocmai il vazusera n-ar fi fost de ajuns pentru a-i convinge ca se aflau in fata domnului Darcy, ar fi putut-o intelege imediat, dupa expresia de surpriza a gradinarului, la vederea stapinului sau.
Se tinura nitel deoparte in timp ce dinsul vorbea cu nepoata lor care, uimita si incurcata, aproape ca nu indraznea sa-si ridice privirile spre chipul lui si nu stia nici ce sa raspunda amabilelor intrebari despre sanatatea familiei ei.
Uluita de schimbarea intervenita in comportarea lui, de cind se despartisera, fiecare fraza pe care o rostea ii marea si mai mult stinjeneala; si fiecare gind ce-i trecea prin minte in legatura cu faptul nepotrivit de a fi fost gasita acolo, facu ca cele citeva minute in care ramasera impreuna sa fie cele mai neplacute din viata ei.
Nici el nu parea sa se simta mai bine; cind vorbea, glasul nu avea nimic din calmul lui obsnuit si a intrebat-o atit de des si pe un ton atit de grabit de cind se afla in Derbyshire si de cind plecase de la Longbourn, incit era evident ca mintea lui era intr-alta parte.
In cele din urma, paru ca nu-i mai vine nici o idee; si, dupa ce statu citeva minute fara sa scoata un cuvint, se aduna deodata si-si lua bun ramas.
     Domnul si doamna Gardiner se apropiara atunci de Elizabeth si isi exprimara admiratia pentru infatisarea lui; dar ea nu auzi nici un singur cuvint si, absorbita de propriile ei simtaminte, ii urma tacuta.
Era coplesita de rusine si mihnire. Venirea ei acolo era lucrul cel mai nefericit, cel mai necugetat din lume. Ce ciudat trebuie sa-i fi parut lui! Ar putea sa aiba impresia ca ea ii iesise din nou, intentionat, in cale.
Oh! De ce venise? Sau de ce a venit el cu o zi mai devreme decit era asteptat? Daca ei s-ar fi grabit numai cu zece minute, nu s-ar fi intilnit; pentru ca el sosise in clipa aceea, ca-n clipa aceea coborise de pe cal sau din trasura. Ea continua sa roseasca din cauza acestei nefericite intilniri. Si purtarea lui atit de izbitor schimbata ce putea sa insemne? Era uimitor chiar si faptul ca ii vorbise; dar sa vorbeasc atit de amabil, sa intrebe de familia ei?
Nu-l vazuse niciodata purtindu-se atit de putin distant, niciodata nu vorbise cu gentiletea pe care o avusese cu prilejul acestei neasteptate intilniri. Ce contrast fata de ultima lor intrevedere, la Rosings Park, cind ii inminase scrisoarea! Nu stia ce sa mai creada, sau cum sa-si explice totul.
Mergeau acum pe o frumoasa carare de-a lungul apei; fiecare pas le scotea inainte o si mai impozanta inclinare a terenului, o si mai frumoasa priveliste a padurii de care se apropiau, dar trecu un timp pina ce Elizabeth fu in stare sa-si dea seama de toate acestea si, desi raspundea mecanic chemarilor repetate ale unchiului si matusii sale si parea ca-si indreapta ochii catre lucrurile pe care ei i le aratau, nu vazu nimic din peisaj.
Toate gindurile i se concentrau pe locsorul acela din Pemberley House, oricare ar fi fost el, unde se afla in clipa aceea domnul Darcy.
Tinjea sa stie ce se petrecea, in momentul acela, in mintea lui; ce credea despre dinsa; si daca, in pofida a tot ce se intimplase, ii mai era inca draga.
Poate ca fusese amabil numai pentru ca se simtea linistit; totusi, in glasul lui sunase ceva ce nu semana a liniste.
N-ar fi putut spune daca dinsul se bucurase sau se intristase vazind-o; dar e sigur ca nu o vazuse fara oarecare emotie.
Pina la urma remarcile tovarasilor de drum, in legatura cu lipsa ei de atentie, o trezira facind-o sa inteleaga ca trebuie sa se comporte firesc.
Intrara in padure si, luindu-si pentru un timp ramas bun de la riu, urcara niste coline mai inalte, pe unde, in punctele in care deschiderile dintre copaci lasau ochiul sa pribegeasca, apareau incintatoare vederi asupra vaii si dealurilor din fata, cu lungul sir de paduri raspindite pe multe dintre ele si, din cind in cind, portiuni din riu.
Domnul Gardiner isi exprima dorinta de-a face inconjurul intregului parc , dar in acelasi timp se temea ca lucrul acesta ar putea sa depaseasca o plimbare obisnuita. Li se spuse, cu un suris triumfator, ca inconjurul parcului reprezenta zece mile.
Raspunsul acesta a fost hotaritor si urmara circuitul obisnuit care-i aduse din nou, dupa un timp, pe o panta, printre copaci pletosi, linga marginea apei, la unul dintre punctele ei cele mai inguste.
Trecura de partea cealalta pe un podet care se potrivea cu intregul peisaj. Era locsorul cel mai putin impodobit dintre toate cele pe care le vizitasera; si valea, stringindu-se intr-o vilcea, lasa loc numai pentru riu si pentru o carare ingusta, printre copacii salbatici din paduricea care marginea apa.
Elizabeth ar fi dorit sa-i exploreze cotiturile; dar dupa ce trecura puntea si vazura la ce distanta se aflau de casa, doamna Gardiner, care nu mergea usor pe jos, n-a mai putut continua plimbarea si vru sa ajunga la trasura, cit mai repede cu putinta.
Nepoata ei, prin urmare, a fost obligata sa se supuna si se indreptara pe drumul cel mai scurt catre casa de partea cealalta a riului; inaintau insa incet caci domnul Gardiner, care adora pescuitul, desi isi putea permite rareori aceasta bucurie, era atit de atent sa vada vreun pastrav ivindu-se in apa si atit de prins de discutia despre lucruri de acest fel cu insotitorul lor, incit inainta foarte incet.
In timp ce mergeau astfel, fara graba, au fost din nou surprinsi si mirarea Elizabethei a fost aproape tot atit de mare ca intiia data vazindu-l, nu prea departe, pe domnul Darcy care se apropia de ei.
Cararea fiind aici mai descoperita decit de partea cealalta, putura sa-l zareasca inainte de a se intilni.
Elizabeth, desi uimita, era cel putin mai pregatita decit inainte sa stea de vorba, si se hotari sa vorbeasca si sa para linistita, daca el avea cu adevarat de gind sa-i intilneasca.
Timp de citeva minute a fost totusi sigura ca el va apuca pe vreo alta carare. Aceasta impresie dura atia timp cit o cotitura a potecii il ascunse privirii lor.
Cind depasira curba, Darcy se afla in fata lor. Dintr-o privire, Elizabeth observa ca nu pierduse nimic din noua lui politete; si pentru a-i raspunde cu aceeasi politete incepu imediat sa admire frumusetea locului; dar nici nu spusese bine cuvintele "incintator" si "fermecator" ca ii trecura prin minte unele amintiri nefericite si isi spuse ca laudele aduse domeniului Pemberley puteau fi gresit interpretate. Se schimba la fata si nu mai zise nimic.
Doamna Gardiner ramasese putin in urma; cind Elizabeth tacu, el o intreba daca-i va face cinstea de a-l prezenta prietenilor sai.
Aceasta era o dovada de politete pentru care ea nu era deloc pregatita; si cu greu isi putu opri un suris la gindul ca dinsul dorea sa faca cunostinta chiar cu unii dintre aceia impotriva carora mindria lui se revoltase atit, atunci cind o ceruse in casatorie.
"Ce uimit va fi, gindi Elizabeth, cind va afla cine sint! Ii ia drept persoane din lumea buna".
Prezentarea a fost totusi facuta imediat; si in timp ce-i spunea cum se inrudeau, ea ii arunca o privire furisa pentru a vedea cum va primi acest lucru, asteptindu-se s-o ia la goana cit va putea mai repede din fata unor cunostinte atit de dezonorante.
A fost, neindoielnic, surprins. Dar a suportat totul cu fermitate; si, departe de a pleca, se intoarse impreuna cu ei si incepu o conversatie cu domnul Gardiner.
Elizabeth nu putea fi decit incintata; nu putea fi decit triumfatoare. Gindul ca Darcy constata acum ca ea avea si unele rude pentru care nu trebuia sa roseasca era consolator.
Asculta atenta ce vorbeau si se simti mindra de fiecare cuvint, fiecare propozitiune a unchiului ei, care scoteau in evidenta inteligenta, gustul sau buna lui crestere.
     Conversatia se fixa in curind asupra pescuitului si Elizabeth il auzi pe domnul Darcy invitindu-l cu cea mai mare amabilitate sa vina acolo la pescuit ori de cite ori ii va face placere, cit timp se va afla in imprejurimi, oferindu-se in acelasi timp sa-i puna la dispozitie uneltele necesare si sa-i arate locurile din riu unde erau, de obicei, cele mai mari sanse.
Doamna Gardiner, care mergea brat la brat cu Elizabeth, ii arunca o privire plina de mirare.
Elizabeth nu spuse nimic, dar era fericita; omagiul ii era adresat in totul. Mirarea ei totusi era imensa si-si repeta mereu: "De ce este atit de schimbat? De unde poate proveni schimbarea? Nu se poate sa fie din cauza mea; nu se poate ca purtarea lui sa fi devenit atit de amabila de dragul meu. Nu se poate ca mustrarile mele de la Hunsford sa fi adus o asemenea schimbare. Este cu neputinta sa ma mai iubeasca".
Mersera un timp astfel, cele doua doamne inainte, cei doi domni in urma, apoi coborira malul riului pentru a vedea mai bine o planta de apa mai neobisnuita; iar cind sa-si reia locurile, se facu o mica schimbare, din cauza doamnei Gardiner care, obosita de efortul de dimineata aceea, gasea bratul Elizabethei prea slab pentru a o sustine si-l prefera, in consecinta, pe al sotului sau.
Domnul Darcy ii lua locul linga nepoata ei si mersera mai departe impreuna.
Dupa o mica tacere, tinara fata a fost prima care a vorbit. Dorea ca dinsul sa stie ca inainte de a veni acolo primisera asigurarea ca era absent si, prin urmare, incepu prin a spune ca sosirea lui fusese foarte neasteptata, "caci menajera dumneavoastra, adauga ea, ne-a informat ca in mod cert nu veti fi aici decit miine; si am inteles intr-adevar, inainte de a pleca din Bakewell, ca nu erati asteptat chiar atit de curind".
Darcy recunoscu ca asa era si-i mai spuse ca venise cu citeva ore mai inainte decit grupul cu care calatorea, pentru ca avea treburi cu logofatul lui.
- Ceilalti vor sosi miine, devreme, continua el, si printre dinsii sint citeva persoane care au privilegiul sa va cunoasca: domnul Bingley si surorile sale.
Elizabeth raspunse numai cu o usoara inclinare. Gindurile ii fugira inapoi la clipa cind numele acestuia fusese rostit pentru ultima oara intre ei; si, judecind dupa cum ii arata chipul, nici gindul lui nu era intr-alta parte.
- Mai este printre dinsii o alta persoana, continua Darcy dupa o pauza, care doreste, in mod special, sa va cunoasca.
Imi veti permite - sau va cer prea mult - sa va prezint pe sora mea, in timpul sederii dumneavoastra la Lambton?
Surpriza unei astfel de cereri era intr-adevar mare; prea mare ca sa-si poata da seama cum ajunsese ea la aceasta favoare, isi dadu imediat seama ca dorinta, mai mare sau mai mica, pe care o avea domnisoara Darcy de a o cunoaste era desigur opera fratelui ei si- fara alta cercetare - era un lucru imbucurator.
Ii facu placere sa constate ca resentimentele nu-l facusera sa gindeasca cu adevarat rau despre ea.
     Mersera mai departe tacuti, ambii adinciti in ginduri.
Elizabeth nu se simtea in largul ei, acest lucru i-ar fi fost imposibil; era insa magulita si multumita.
Dorinta lui de a-i prezenta sora era un omagiu cu totul neasteptat.
Curind ii depasira pe ceilalti; si cind ajunsera la trasura, domnul si doamna Gardiner ramasesera aproape cu un sfert de mila inapoi.
Darcy o invita atunci sa pofteasca in casa; dar ea ii raspunse ca nu era obosita si au ramas unul linga altul pe peluza.
In astfel de clipe, s-ar fi putut spune multe si tacerea lor era stinjenitoare. Eiizabeth ar fi voit sa spuna ceva, dar fiece subiect parea a fi sub un embargo.
In cele din urma, ea isi aminti de calatoria facuta si vorbira staruitor despre Matlock si Dovedale.
Totusi timpul si matusa inaintau incet, iar rabdarea si ideile ei aproape ca se epuizasera, inainte ca tete-à-tete-ul lor sa fi luat sfirsit.
Cind domnul si doamna Gardiner i-au ajuns, fura poftiti cu totii in casa pentru a lua ceva racoritor, dar invitatia a fost refuzata si s-au despartit cu cea mai desavirsita politete de ambele parti.
Domnul Darcy ajuta doamnelor sa se urce in trasura si cind pornira Elizabeth il vazu pasind incet spre casa.
Atunci incepura sa curga remarcile unchiului si matusii sale; fiecare dintre ei declara ca-l gasise mai presus de toate asteptarile.
- Este perfect de binecrescut, politicos si lipsit de pretentii, spuse unchiul.
- Este ceva in el putin cam ceremonios, desigur, raspunse matusa, dar se limiteaza doar la aerul lui si nu-i sta rau. Spun acum ca menajera lui ca, desi oamenii il pot crede mindru, eu nu am observat sa fie asa.
- Niciodata n-am fost mai surprinsa decit acum vazind cum s-a purtat cu noi. A fost mai mult decit politicos, a fost de-a dreptul plin de atentii; si n-avea nici o nevoie sa dea dovada de asemenea atentii. Cunostinta lui cu Elizabeth era foarte superficiala.
- Desigur, Lizzy, interveni matusa, nu e tot atit de frumos ca Wickham, sau mai curind nu are tinuta lui Wickham, caci trasaturile lui sint foarte armonioase. Dar cum de-ai ajuns sa ne spui ca este atit de dezagreabil?
Elizabeth se scuza cum putu mai bine; spuse ca atunci cind se intilnisera in Kent ii placuse si ei mai mult decit prima data si ca nu-l vazuse niciodata atit de dragut ca in dimineata aceea.
- S-ar putea sa fie capricios cu amabilitatile, replica unchiul; oamenii importanti sint adesea astfel; nu consider deci sigura invitatia la pescuit, caci miine s-ar putea sa-si schimbe gindurile si sa-mi ceara sa ies din parcul lui.
Elizabeth simtea ca dinsul se insela total asupra caracterului domnului Darcy, dar nu zise nimic.
- Vazindu-l, continua doamna Gardiner, n-ai crede in ruptul capului ca s-ar putea purta cu cineva atit de crud cum s-a purtat cu bietul Wickham. Nu are o infatisare de om rau. Din contra, cind vorbeste, este ceva ce-ti place la el, o expresie frumoasa a gurii.

     Si are o demnitate care te face sa nu te indoiesti nici un moment ca are o inima buna. Dar, intr-adevar, femeia aceea cumsecade care ne-a aratat casa a vorbit cu inflacarare despre el! Abia de-mi puteam tine risul uneori. Presupun insa ca este un stapin generos si acest lucru, in ochii unui servitor, cuprinde toate virtutile.
Elizabeth se simti obligata sa spuna ceva pentru a-i justifica purtarea fata de Wickham si de aceea le dadu sa inteleaga, cit de discret putu, ca, dupa cele ce aflase de la rudele sale din Kent, faptele sale puteau fi interpretate foarte diferit; si ca nu era deloc atit de vinovat si nici Wickham atit de nevinovat cum se credea in Hertfordshire.
Pentru a-si intari spusele, le povesti detaliile tranzactiilor pecuniare ce avusesera loc intre dinsii, fara insa a indica precis care era sursa informatiilor, afirmind doar ca era cit se poate de serioasa.
Doamna Gardiner fu surprinsa si ar fi dorit sa afie mai mult; dar, cum se apropiau de locurile unor intimplari placute din trecutul ei, toate celelalte ginduri ale sale fura alungate de farmecul amintirilor; era prea preocupata sa-i arate sotului sau toate colturile interesante din imprejurimi, pentru a se mai gindi la altceva.
Desi plimbarea din cursul diminetii o obosise, nici nu prinzira bine ca o si pornira iar la drum in cautarea vechilor cunostinte si isi petrecura seara bucurosi de a-si fi reluat niste relatii de atitia ani intrerupte.
Intimplarile din ziua aceea fusesera mult prea interesante pentru ca Elizabeth sa mai poata da atentie acestor prieteni noi, si nu putu face altceva decit sa se gindeasca si iar sa se gindeasca plina de uimire la amabilitatea domnului Darcy si, mai presus de toate, la dorinta lui de a i-o prezenta pe sora sa.
     Capitolul XLIV
     Elizabeth se asteptase ca domnul Darcy sa vina cu sora lui sa-i faca o vizita a doua zi dupa sosirea domnisoarei Darcy la Pemberley si, in consecinta, se hotarise sa nu se indeparteze de han, in tot cursul acelei dimineti.
Concluzia ei se dovedise insa gresita, caci musafirii se prezentara chiar in dimineata urmatoare sosirii lor in Lambton.
Facusera o plimbare prin localitate impreuna cu unii dintre noii lor prieteni si tocmai se reintorsesera la han pentru a se schimba ca sa ia prinzul cu familia aceea, cind fura atrasi la ferestre de zgomotul unei trasuri si vazura un domn si o doamna intr-un docar venind in susul strazii.
Elizabeth, recunoscind indata livreaua, intelese despre ce era vorba si nu mica fu mirarea rudelor sale cind le aduse la cunostinta onoarea care o astepta.
Unchiul si matusa fura complet uluiti; iar stinjeneala, comportarea ei, in timp ce le spunea aceasta, pusa alaturi de faptul in sine si de multe altele din ziua precedenta, le deschise ochii.
Nu bagasera nimic de seama mai inainte, dar acum intelesera ca nu exista alta explicatie pentru asemenea atentii, venind de la un astfel de om, decit presupunerea ca nutrea un sentiment pentru nepoata lor.
In timp ce erau preocupati de aceste ginduri noi, tulburarea Elizabethei crestea cu fiece clipa.
Era foarte uimita de propria-i neliniste; printre alte motive de ingrijorare ii mai era si teama ca, din cauza inclinatiei ce-o avea pentru ea, fratele sa n-o fi prezentat prea favorabil; si dorind mai mult decit oricind sa placa, ii era fireste frica sa nu fi pierdut capacitatea de a placea.
Se retrase de la fereastra, ingrijorata sa nu fie vazuta, si, in timp ce umbla de colo pina colo prin camera, incercind sa se calmeze, remarca pe chipurile unchiului si matusii atita uimire incit se tulbura si mai mult.

     Domnisoara Darcy si fratele sau isi facura aparitia si formidabila prezentare avu loc. Elizabeth vazu cu uimire ca noua sa cunostinta era cel putin tot atit de stingherita cit si ea.
De cind sosise in Lambton auzise ca domnisoara Darcy era nespus de mindra, dar citeva minute de observatie o convinsera ca era numai nespus de sfioasa. Ii fu greu sa-i smulga mai mult decit raspunsuri monosilabice.
Domnisoara Darcy era inalta si mai voinica decit Elizabeth; si desi abia trecuse de saisprezece ani, trupul i se rotunjise si avea o infatisare plina de feminitate si gratie.
Era mai putin frumoasa decit fratele sau, dar pe chip i se putea citi inteligenta si buna dispozitie si felul sau de a fi era lipsit de pretentii si prietenos.
Elizabeth, care se asteptase sa gaseasca in ea un observator tot atit de patrunzator si de nestinjenit cum fusese totdeauna domnul Darcy, se linisti mult intrevazind simtaminte atit de diferite.
     Curind dupa sosire, Darcy ii spuse ca va veni si Bingley pentru a-i prezenta omagiile, iar de-abia avu timp sa-si exprime placerea si sa se pregateasca pentru a primi un astfel de oaspete, ca se si auzi pe scari pasul grabit al domnului Bingley care, dupa o clipa, intra in camera.
Toata minia Elizabethei impotriva lui pierise de mult dar, daca ar mai fi simtit cit de cit asa ceva, cu greu ar fi rezistat in fata cordialitatii sincere pe care o manifesta cind o revazu.
O intreba, intr-un fel prietenos, desi numai in general, despre familia ei, si o privi si vorbi cu aceeasi voioasa naturalete din totdeauna.
Pentru domnul si doamna Gardiner domnul Bingley nu era un personaj mai putin interesant decit pentru ea insasi. Doreau de mult sa-l vada.

     Tot grupul din fata lor le stirnea intr-adevar un viu interes.
Banuielile pe care tocmai incepusera sa le aiba in legatura cu domnul Darcy si Elizabeth ii facura sa-si indrepte observatiile si asupra unuia si a celuilalt cu o atentie cercetatoare, dar totusi rezervata; si din aceste observatii se convinsera curind si deplin ca cel putin unul dintre ei stia ce inseamna a iubi.
In privinta sentimentelor domnisoarei, aveau inca oarecari indoieli; dar ca domnul era plin de cea mai vie admiratie nu mai incapea nici o indoiala.
Elizabeth avea si ea multe de facut. Dorea sa cunoasca, in mod cert, sentimentele fiecaruia dintre oaspeti, dorea sa le lamureasca pe ale sale si sa se faca placuta tuturor; cit priveste aceasta ultima dorinta, in legatura cu care avea cele mai mari temeri ca nu va reusi, succesul ei era asigurat pentru ca cei carora se straduia sa le faca placere erau predispusi in favoarea ei.
Bingley era gata, Georgiana nerabdatoare si Darcy hotarit sa se lase incintat.
Cind il vazu pe Bingley, ginduriie ii zburara, fireste, spre sora ei; si oh! ce mult dorea sa stie daca vreun gind de-al lui luase aceiasi drum!
In unele momente i se parea ca Bingley vorbea mai putin si o data, de doua ori, cind o privi, se bucura la gindul ca incearca poate sa gaseasca o asemanare. Dar, daca aceasta putea fi numai o inchipuire, purtarea lui fata de domnisoara Darcy, care fusese prezentata ca o rivala a Janei, n-o deceptiona deloc.
Nu vazu nici la unul, nici la celalalt o singura privire care sa tradeze un interes deosebit. Intre dinsii nu se petrecu nimic care sa justifice sperantele surorii lui. Din acest punct de vedere, ea se simti curind satisfacuta; iar inainte de a se desparti, se intimplara doua-trei lucruri marunte care, dupa interpretarea ei plina de temeri, dovedea ca dinsul isi amintea de Jane cu o nuanta de tandrete si cu dorinta de a spune ceva care sa aduca vorba despre ea, daca ar fi indraznit.
La un moment dat, cind ceilalti discutau intre ei, Bingley ii spuse pe un ton in care se simtea parca un real regret ca "era foarte mult de cind nu mai avusese placerea s-o vada", si inainte ca ea sa-i poata raspunde, adaugase: "Sint mai mult de opt luni. Nu ne-am vazut de la 26 noiembrie, cind am fost cu totii la bal la Netherfleld".
Elizabeth constata, multumita, precizia cu care isi amintise aceasta data; si apoi, fara legatura aparenta profita de prilej ca sa intrebe daca toate surorile ei se aflau la Longbourn.
Intrebarea nu spunea multe; si nici remarca de mai inainte; dar privirea si felul in care fusesera rostite dadeau vorbelor un anume sens.
Elizabeth nu-si putea intoarce des ochii catre domnul Darcy dar, de cite ori il zarea, vedea pe chipul lui o expresie binevoitoare si tot ce spunea era rostit pe un ton atit de putin "distant" sau dispretuitor fata de cei din jur, incit se convinse ca ameliorarea manierelor lui, pe care o remarcase cu o zi inainte, oricit de temporara s-ar dovedi a fi, depasise durata unei zile.
Cind il vazu dorind compania unor oameni cu care orice relatii i s-ar fi parut, cu citeva luni inainte, compromitatoare, si facind totul pentru a le cistiga simpatia; cind il vazu atit de politicos, nu numai cu dinsa, dar chiar si cu rudele ei pe care le dispretuise pe fata, si isi reaminti ultima lor scena atit de agitata din casa parohiala de la Hunsford, constata ca deosebirea, schimbarea erau atit de mari si o izbira atit de puternic, incit greu se stapini ca sa nu i se ghiceasca uimirea.
Nu-l vazuse niciodata, nici in mijlocul prietenilor lui dragi la Netherfield, nici alaturi de inaltele lui rude de la Rosings atit de dornic de a se face placut, atit de lipsit de orice pretentii, de orice rezerva, ca acum, cind nimic important nu putea sa rezulte din succesul efortului lui si cind pina si faptul de-a face cunostinta cu aceia catre care se indreptau atentiile lui ar fi provocat bataia de joc si blamul din partea doamnelor de la Netherfield cit si a celor de la Rosings.
Oaspetii au stat cam o jumatate de ora; si cind s-au ridicat sa plece, domnul Darcy o ruga pe sora lui ca impreuna cu el sa-si exprime dorinta de a avea pe domnul si doamna Gardiner cit si pe domnisoara Bennet la masa, la Pemberley, inainte ca acestia sa paraseasca tinutul.
Domnisoara Darcy, desi cu o sfiala care arata neobisnuinta de-a face invitatii, se executa imediat.
Doamna Gardiner se uita la nepoata ei, dorind sa stie cit era de dispusa ea, pe care invitatia o privea in primul rind, sa o accepte, dar Elizabeth intoarse capul.
Presupunind totusi ca acest gest intentionat dovedea o stinghereala de moment, mai curind decit faptul ca nu-i convenea propunerea, si observind la sotul ei, caruia ii placea societatea, marea dorinta de a o accepta, indrazni sa primeasca invitatia, care ramase stabilita pentru a treia zi.
Bingley isi exprima marea bucurie de a o revedea pe Elizabeth, caci mai avea atitea sa-i spuna si atitea s-o intrebe despre prietenii lor din Hertfordshire.
Elizabeth, punind toate astea in seama dorintei de a vorbi despre sora ei, fu multumita; din aceasta cauza, ca si din altele, dupa plecarea oaspetilor, ea se putu gindi cu oarecare satisfactie la ultima jumatate de ora desi, in timpul vizitei, nu prea fusese incintata.
Dornica de a ramine singura, temindu-se de intrebari sau de aluzii din partea unchiului si matusii, statu cu ei numai atit cit sa auda buna lor parere despre Bingley si apoi se duse in graba sa se schimbe.
Dar nu avea motive sa se teama de curiozitatea domnului si doamnei Gardiner; ei nu doreau s-o sileasca sa spuna ceva.
Pentru ei, era evident ca Elizabeth il cunostea pe domnul Darcy mai bine decit crezusera; era limpede ca el era foarte indragostit de ea. Observasera multe lucruri demne de interes, dar nimic care sa justifice o cercetare.
A avea o buna parere despre domnul Darcy era acum o dorinta arzatoare si, atit cit il cunosteau, nu-i puteau gasi nici un cusur. Nu puteau ramine indiferenti la politetea lui; si daca s-ar fi luat, pentru a-si face o opinie, dupa propriile lor simtaminte si dupa spusele menajerei, fara sa tina seama de nimic altceva, societatea din Hertfordshire, care il cunostea, nu l-ar fi recunoscut drept domnul Darcy. Erau acum interesati a crede spusele menajerei; si, in curind, isi dadura seama ca marturia unei servitoare care il stia de cind era de patru ani si a carei comportare era demna de respect nu trebuia respinsa in mod pripit. Si nici la urechile prietenilor lor din Lambton nu ajunsese nimic care sa scada greutatea spuselor menajerei. Nu-l puteau acuza de nimic, in afara de mindrie.
Mindrie probabil ca avea si, chiar daca n-ar fi avut, tot i s-ar fi imputat de catre locuitorii acelui mic orasel comercial, cu care familia lui nu era in vizita. Se recunostea totusi ca era generos si ca ajuta mult pe saraci.
In privinta lui Wickham, calatorii aflasera curind ca nu prea era bine vazut; caci, desi cea mai mare parte din raporturile lui cu fiul stapinului nu puteau fi perfect intelese, era totusi fapt binecunoscut ca, la plecarea din Derbyshire, lasase o multime de datorii, pe care le onorase, dupa aceea, domnul Darcy.
Cit despre Elizabeth, in seara aceea gindurile ii zburara la Pemberley mai staruitor decit in ajun; si desi seara ce trecea ii parea lunga, n-a fost indeajuns de lunga pentru a se lamuri asupra sentimentelor ei fata de cineva de acolo; ramase treaza doua ore intregi, incercind sa si le limpezeasca. Desigur, nu-l ura.
Nu; ura pierise de mult si aproape tot de atunci se simtea rusinata de a fi avut vreodata fata de el un simtamint care s-ar fi putut numi astfel.
Respectul fata de el, nascut din convingerea ca avea mari calitati, desi cu greu acceptat la inceput, incetase de la un timp sa-l mai considere incompatibil cu simtamintele ei; iar acum, acest respect crescuse, se schimbase, devenise de o natura mai prietenoasa, din cauza marturiilor atit de favorabile lui si a luminii atit de bune in care se plasase in ziua aceea.
Dar, mai presus de toate, mai presus de respect si stima, mai avea un motiv sa fie plina de bunavointa, care nu putea fi trecut cu vederea. Era recunostinta; recunostinta nu numai pentru ca o iubise cindva, dar pentru ca o iubea inca de ajuns pentru a ierta toata agresivitatea si aroganta cu care il refuzase si toate nedreptele acuzari ce insotisera acest refuz. Fusese convinsa ca el o va evita ca pe cel mai mare dusman al lui si, dimpotriva, paruse, atunci cind se intilnisera intimplator, cit se poate de dornic de a-i pastra prietenia si, fara nici o manifestare deplasata de atentii, fara vreo ostentatie in purtarea lui cind era vorba de ceva care-i privea doar pe ei doi, cauta aprecierea prietenilor ei si dorea ca sora lui s-o cunoasca.
O asemenea schimbare la un om atit de mindru trezea nu numai uimire , ci si recunostinta; caci ea nu putea fi pusa pe seama iubirii, a iubirii arzatoare, si astfel fiind, impresia ce o facea asupra ei era dintre acelea ce trebuie incurajate, nefiind deloc neplacuta, desi greu de definit. Il respecta, il stima, ii era recunoscatoare, ii dorea tot binele; ar fi vrut numai sa-si poata da seama cit de mult dorea ca binele acela sa depinda de ea si in ce masura ar fi fost spre fericirea amândurora sa-si foloseasca puterile, pe care isi inchipuia ca le mai are inca, pentru a-l face sa-si repete cererea.
Seara, matusa si nepoata hotarira ca o amabilitate atit de deosebita ca aceea pe care o avusese domnisoara Darcy, venind sa le viziteze chiar in ziua sosirii sale la Pemberley, unde nu avusese decit timpul necesar pentru a lua micul dejun, trebuia imitata, desi nu putea fi egala , printr-o manifestare de politete din partea lor; si ca, in consecinta, ar fi fost foarte oportun sa-i faca o vizita la Pemberley, a doua zi dimineata. Si asa a ramas stabilit.
Elizabeth era incintata desi, cind se intreba care era motivul, nu prea stia ce sa-si raspunda.
Domnul Gardiner le parasi indata dupa micul dejun. Fusese invitat cu o zi inainte sa vina sa pescuiasca si se stabilise definitiv ca dinsul sa-i intilneasca pe unii dintre domni la Pemberley, catre prinz.