Pergamentul secret II - Muntele Sureanu de Radu Cinamar publicat la 19.08.2013
    De la profesor nu am putut afla mai multe, deoarece el nu a acordat atunci o atentie prea mare acelui loc, astfel incât a trebuit sa analizam noi situatia, ghidându-ne dupa imaginea din fotografie. Prea multe nu am avut insa de presupus. Analiza complexa transmisa de acel laborator justifica fiecare adâncitura in metal si aparent nu lasa loc de indoiala pentru concluzia finala.
Singura intrebare era cum a fost posibila formarea acelei adâncituri care intr-un fel urma vag linia unui trup uman, iar singurul raspuns plauzibil a fost acela ca, metalul fiind foarte pur, el era, de asemenea, destul de moale. In timp, datorita repetatelor frecari, probabil ca s-a produs acea eroziune slaba dupa formele corpului. Dar, chiar daca a fost asa, aceasta trebuie sa se fi intins pe o perioada lunga de timp, poate chiar câteva sute de ani.
O alta varianta era aceea ca paralelipipedul fusese putin adâncit artificial, prin cioplire, dar in felul acesta nu se puteau explica formele line ale adânciturii. Probabil ca, intr-un fel sau altul, ele au fost cumva finisate inainte de a fi folosit ca loc de dormit. Un pat din aur pur.
- Dar semnele au fost studiate? Li s-a inteles semnificatia?- am intrebat foarte curios.
- Da, si faptul este tulburator. Noi am comandat acest studiu atât in România, cât si la alte trei universitati celebre din lume, pentru a avea referinte multiple.
Convergenta rezultatelor ne-a convins de autenticitatea interpretarii. Au spus ca o parte din text putea fi descifrat, dar alta, care parea mult mai veche, era necunoscuta. Pur si simplu scrierea respectiva nu a putut fi identificata, nici macar aproximativ.
Asta ridica un nou set de presupuneri, deoarece demonstra faptul ca pe acolo au trecut mai multe persoane in etape diferite de timp. Nu stiu care ar fi putut fi cauza locuirii in acel loc si in acele conditii.
Personal, consider ca nu putea fi vorba decât despre actiuni inalt spirituale, posibil sacerdoti care se retrageau in acest fel de lume.
Dar chiar si aceasta ipoteza este oarecum subreda; in definitiv, daca voiau sa se retraga pentru a realiza in liniste rugaciuni si meditatii, puteau foarte bine sa o faca in multe alte locuri de la suprafata pamântului.
Este adevarat ca exista un simbolism ocult foarte important, al coborârii in pestera sau in caverna, dar este clar ca acel loc era atât de privilegiat, incât foarte putine
Muntele de Aur II
     Un filon de aur, in cazurile foarte rare in care apare, este o incrustatie de grosime mica si variabila, de câtiva centimetri pâna la câteva zeci de centimetri
. Foarte rar depaseste un metru. Aceasta pentru ca aurul se gaseste foarte putin in starea lui compacta naturala intr-un singur loc, iar in 99% din cazuri apare sub forma de minereu, având o concentratie mai mare sau mai mica din acest metal nobil
Ce a vazut insa profesorul acolo este practic o imposibilitate geologica si, daca nu ar fi avut prezenta de spirit sa faca unele fotografii care se gasesc la dosar, sincer sa fiu, m-as fi indoit de adevarul declaratiei pe care mi-a dat-o.
     Cezar m-a invitat sa mergem in biroul lui. A deschis seiful personal si a scos cutia speciala din fibra de sticla in care se afla dosarul CRONOS.
- Este o cutie foarte speciala; a fost realizata de englezi, o firma de proiectare in industria aeronautica. Are un cititor special al irisului pentru a putea fi deschisa. Cipul incorporat analizeaza conditia irisului si, daca acesta nu se incadreaza in anumiti parametri de relaxare a organismului, cutia nu se deschide. Motivul este pentru a preveni situatiile de stres in care ar putea fi luate decizii pripite, ori pentru cazurile de amenintare. Are in plus un sistem dublu de siguranta la deschidere: dupa acceptarea amprentei irisului se solicita amprenta vocala a persoanei autorizate.
- Deci nu poate fi fortata sau manipulata la deschidere.
- Teoretic, exista aceasta sansa, dar probabilitatea este infima. La orice alta tentativa decât protocolul stabilit, are un mecanism de autodistrugere instantanee. Practic, nu exista nici timpul si nici sansa de a salva ceva. Cezar si-a apropiat irisul de cititorul digital si apoi a rostit o parola. S-a auzit un scurt declic, dupa care el a indepartat capacul. A luat dosarul subtire si l-a deschis.
Am ramas mut de uimire observând ca in interior se afla doar o cartela magnetica si un dispozitiv minuscul paralelipipedic, putin mai mare decât aceasta.
L-am privit intrebator pe Cezar, cu ochii mari de uimire.
- Este un cititor unic, specializat doar pentru aceasta cartela. La rândul lui, cardul nu poate fi citit decât cu acest dispozitiv, care nu poate interpreta decât aceasta cartela. In plus, el nu poate fi conectat decât la un singur computer, care contine un program special.
Cezar a conectat cititorul la laptop-ul sau si a introdus cardul in el. Pe ecran au aparut mai multe instructiuni codate. A tastat ceva si atunci am putut vedea pentru prima data, in format electronic, continutul dosarului CRONOS.
- Este o functie derivata aleatoare, care permite urmarirea materialului in timp real, numai daca se cunoaste algoritmul de parolare, mi-a explicat Cezar. Nu este suficient sa introduc codul primar pentru a-mi apare informatia din dosar pe ecran; trebuie ca la anumite intervale, atunci când programul imi solicita aceasta, sa introduc o noua variabila, care ii permite sa continue prezentarea informatiei incluse in dosar. Daca nu introduc aceasta cheie in timp util, programul se blocheaza si nu permite prezentarea ulterioara a materialului. In felul acesta nu poti sa ai acces decât putin câte putin la informatie si niciodata la toata, simultan. Sunt sisteme de maxima protectie, gândite atunci când a fost comandat intregul dispozitiv.

     - Eu ma asteptam sa vad dosarul cu informatiile originale, am spus uimit de securitatea extraordinara a informatiei.
Cezar a râs, tachinându-ma:
- Si de ce nu si câteva mostre de prezentare? Serios acum, vad ca nu ai dimensiunea importantei a ceea ce s-a gasit acolo si nici a posibilelor consecinte, daca ar exista acces la acea locatie. Cum iti imaginezi ca am fi pastrat aici dosarul original? La vremea respectiva, dupa ordinul dat de CSAT, a existat chiar propunerea distrugerii complete a dosarului unic, cu toata informatia inclusa in el. A fost o decizie pe muchie de cutit, dar s-a considerat totusi ca e bine sa ramâna aceasta informatie, sub rezerva unui set de masuri exceptionale de securitate.
- Acum cine are jurisdictie asupra cazului?- am intrebat. Dupa ceea ce mi-ai explicat, ma mir ca dosarul exista aici chiar si in forma lui super-securizata.
- La acel moment nimeni nu stia cazul. Pur si simplu nu era un caz, era o problema de stat, cea mai inalta chestiune de securitate nationala. Era in sarcina exclusiva a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, astfel ca au stabilit pe loc un set de masuri drastice: dosarul avea sa ramâna doar in forma originala, fara nicio copie; trebuia securizat corespunzator; trebuia inchis in seiful din Camera Tezaurului din Banca Nationala; accesul la continutul lui nu putea fi facut decât in sedinta comuna a membrilor CSAT. Dintre acestea, doar problema securizarii lui speciale mai trebuia rezolvata. A existat deci un prim proiect si o solutie primara, un dispozitiv mai greoi decât cel pe care il vezi aici, dar de asemenea eficient, care securiza dosarul. Chiar si atunci el continua sa fie depozitat la Banca Nationala.
In 2003, dupa descoperirea din Bucegi, au existat ratiuni pentru care el a fost mutat intr-o alta locatie de securizare. Tot atunci s-a comandat sistemul actual de protectie al cutiei pe care o vezi aici.
- Dar spuneai ca exista doar originalul, mi-am aratat eu nedumerirea.
- S-a considerat ca este bine sa existe inca o copie a lui, cea de aici, insa criptata dupa algoritmi speciali. Generalul Obadea a argumentat ca cel mai bine este ca Departamentul nostru sa detina aceasta copie. La succesul lui in acest sens a contribuit foarte mult si felul in care a gestionat criza legata de ansamblul din Bucegi, care atunci era foarte acuta. A existat deci un complex de imprejurari care a favorizat trecerea partiala a dosarului in jurisdictia noastra. Ti-am spus, exista anumite motive bine intemeiate pentru aceasta, dar nu pot intra in amanunte.
La momentul actual exista doua astfel de cutii speciale de depozit: una care contine dosarul original, intr-o locatie secreta, si cea de aici, singura copie a lui, care este codata dupa cum vezi. Oricum, chiar si depozitarea acestei cutii este aleatoare; exista o echipa dintr-un alt departament al SRI care se ocupa de acest lucru, transportând valiza cu aceasta cutie speciala in anumite locatii, la anumite intervale de timp, fara sa stie insa ce anume transporta.
Doar CSAT si Departamentul nostru cunosc toate detaliile in legatura cu asta.
Cutia se gaseste acum la Baza din cauza legaturii cu incidentul din Antarctica. A existat chiar si situatia cu totul speciala in care a trebuit sa te rog sa-mi aduci personal cutia in acel loc, când exista o urgenta de comunicare cu organismele americane.
Nu am avut ce face, echipa speciala pentru aceasta interventie nu era disponibila in acel moment precis si oricum ar fi durat prea mult pâna s-ar fi mobilizat, venind de la Bucuresti.
     Acum aveam o viziune mult mai clara asupra situatiei. Cezar mi-a aratat copia dosarului. Am vazut pe ecran procesul verbal al agentilor, decla¬ratia profesorului Constantin si mai ales fotografiile, cele care constituiau proba indubitabila a descoperirii. Câteva dintre fotografiile realizate de profesor erau foarte clare, in special cele doua care prezentau filonul masiv de aur curat din peretele de roca si apoi largirea lui brusca la intreaga dimensiune a cavernei. Am ramas perplex.
- Aici se vede ca filonul patrunde tot muntele, am spus eu, având totusi o anumita retinere.
- Vezi singur cu ochii tai, nu e nicio posibilitate de indoiala. Este cu adevarat incredibil, dar dovezile nu pot fi negate. Am privit indelung cele doua fotografii. Desi exista o anumita obscuritate, mai ales pe margini, totusi peretele din roca al culoarului se distingea foarte clar, cu intruziunile pepitelor de aur sclipitor. Apoi, acestea convergeau rapid spre mijlocul peretelui, unde se adunau in gura unui filon de aur pur, gros de aproape doi metri, care se intindea neregulat spre ceea ce parea continuarea culoarului, spre stânga. Sau poate invers, din acel filon se desprindeau intruziunile de minereu aurifer, care mai apoi se disipau din ce in ce mai mult, pe masura ce se departau de filon.
"Vâna" de aur era perfect pura, fara nicio intruziune de roca sau alt metal. Se puteau observa neregularitatile masive in grosimea ei, ca si cum ar fi fost cioplita grosolan cu o unealta puternica, desprinzându-se astfel bucati masive de aur pur, adevarati bulgari de metal pretios. Totusi, nu era decât o impresie, cauzata de acele umbre ale adânciturilor si ridicaturilor din filon. Daca s-ar fi intervenit intr-adevar si s-ar fi desprins in acel mod grosolan bucati de aur, fara indoiala ca ar fi ramas urme mult mai aspre. In fotografie, totusi, "relieful" filonului era neregulat dar lin, in curbe usoare, ceea ce ma facea sa cred ca era chiar starea lui naturala, asa cum se formase.
A doua fotografie era insa naucitoare, deoarece arata cum filonul se largeste si cuprinde aproape brusc intreg peretele, intinzându-se spre tavan.
Practic vorbind, acela era un munte de aur.
     L-am privit pe Cezar in tacere, incapabil sa mai spun ceva. - Iti dai seama, cred, ce anume este implicat aici, mi-a spus el intr-un mod foarte serios. Am privit apoi urmatoarele doua fotografii, care infatisau culoarul mai in adâncime. Prima dintre ele arata solul si o parte din inaltimea peretelui lateral. Totul devenise numai metal galben, podeaua, peretele lateral si, din câte se putea vedea din fotografia precedenta, si tavanul.
In portiunea prezentata de aceasta noua fotografie, lânga perete, la o distanta cam de jumatate de metru am vazut ceva ca un fel de ridicatura, de asemenea din aur si solidara cu podeaua, in genul unui paralelipiped, dar cumva rotunjit la margini.
Acesta prezenta o usoara adâncitura neregulata, iar in paralel cu latura lunga se afla delimitat in sol ceva ce ar putea fi asemanat cu un cartus egiptean din Antichitate, plin cu hieroglife.
Incrustatiile nu erau insa hieroglife, ci niste semne clare, un fel de scriere din linii si forme geometrice precise. Practic, era un dreptunghi in interiorul caruia se aflau scrijelite aceste semne. Aproape nevenindu-mi sa cred, am exclamat in culmea surprinderii: - Asta intrece orice asteptare! Sunt urme clare ale prezentei cuiva acolo! Ce reprezinta? Un mormânt?
- Initial asa am crezut si noi, dar am furnizat unui laborator specializat schema formala a acestei ridicaturi. Ne-au spus ca in urma unor analize interactive, concluzia lor definitiva este ca acea distorsiune in solul culoarului era, de fapt, un fel de pat.
Oricum, ceva pe care in mod evident cineva s-a asezat in mod repetat.
Imagineaza-ti ce surpriza am avut noi, atunci când am aflat aceasta.

Altfel, urmele lasate ar fi fost mult mai numeroase si de alta natura.
Iar daca nu au fost sacerdoti, atunci cine au fost acele fiinte si cu ce scop au ramas in acel loc? E un mister pe care nu l-am descifrat.
     Am ramas amândoi tacuti o vreme. Apoi am intrebat:
- Care este traducerea textului? Ma refer la ceea ce s-a putut intelege. Cezar a afisat pe ecran informatia respectiva, care facea parte din dosar. Erau de fapt mai multe documente atestate de institutiile care au realizat studiul si un document final, in care era prezentata analiza comparativa. Existau mici diferente care doar nuantau intelesul, dar ele nu erau semnificative.
Textul era foarte scurt si criptic:
KR - IO; SAL-MOS, AICI ESTE VESNIC, LUMILE SE ÎMPREUNA
Apoi in dosar era atasat un document explicativ.
- S-a lucrat mult la aceasta analiza si eu insumi am fost interesat sa studiez subiectul. De fapt, el nu poate fi privit de sine statator, deoarece este intrinsec legat de tot ceea ce inseamna originea straveche a poporului român.
M-am uitat putin peste documentul analizei, dar acesta era destul de complex pentru cunostintele mele de atunci, asa ca l-am rugat pe Cezar sa-mi faca o sinteza, ceea ce el a acceptat.
- Aici elementele de lingvistica se imbina cu cele de studiu al civilizatiilor si Culturilor, pentru ca ele se explica una pe cealalta, a spus.
Ideea principala, subliniata in niste studii foarte competente ale unor lingvisti autohtoni, dintre care unul face chiar nota aparte, este ca limba româna reprezinta limba primordiala, practic singura limba din Europa. Si nu-ti vorbesc aici dintr-un spirit ieftin sau nejustificat, ci bazat pe referinte si studii ale unor cercetatori eminenti, care nu pot fi contrazise decât din reavointa sau din ignoranta.
- Bine, dar oricine poate sa considere aceasta afirmatie despre limba româna ca fiind o blasfemie sau cel putin sa o ironizeze si sa o ia in derâdere, am spus eu.
- Sigur ca da, insa ce preferi: o atitudine de acest gen, care este de doi bani, sau dovezile si studiile comparate ce nu lasa loc de interpretare? Aici sunt aspecte care implica, pe de o parte, ignoranta multor "cercetatori" straini si români, iar pe de alta parte interese statale si geopolitice, care se refera la influente complexe.
Cine sa se gândeasca la faptul ca limba româna este limba de origine a tuturor indo-europenilor? "
Conceptiile" universitare, care in realitate sunt adevarate dogme, s-au impus foarte repede si au format un fel de baraj in fata informarii corecte a publicului.
Câtiva "istorici" si "lingvisti" de cariera au impus o linie de gândire si cunoastere care acum este ca o pecete asupra adevarului si trebuie indepartata.
Apoi mai este vorba despre superioritatea "afisata" de marile state sau culturi ale Europei, care nici macar nu iau in consideratie posibilitatea ca civilizatia primordiala sa-si aiba de fapt salasul in spatiul carpatic, exact pe teritoriul României.
Pe lânga faptul ca este o problema de snobism, ea arata si o anumita teama ascunsa fata de consecintele recunoasterii unui astfel de lucru.
Gândeste-te ce ar insemna aceasta pentru orgoliul si "maretia" unor mari imperii sau traditii cultu¬rale; cum ar mai explica guvernantii respectivelor popoare istoria si "mândria" lor nationala, care nu de putine ori a stat la baza obtinerii unor mari avantaje economice, de influenta diplomatica si chiar teritoriala?
Pentru aceste popoare, in special, recunoasterea unui astfel de fapt ar fi un adevarat dezastru, o prabusire a "demnitatii" de stat, un fapt inacceptabil.
De aceea, in majoritatea cazurilor, dar mai ales a celor "sensibile", istoria intra pe un fagas fabricat, fals, pentru a servi interese mult mai mari.
- Dar pentru asta ar trebui un efort sustinut si corelat, am presupus eu. Ma refer mai ales la mistificarea problemei limbii vorbite, nu mai spun de leaganul civilizatiei.
- E mai usor decât iti imaginezi. Sunt de ajuns doua-trei pareri "competente" ale unor universitari de prestigiu, o infiltrare a teoriei respective in mediul academic general si apoi totul este preluat repede si difuzat din aproape in aproape in mediile de mai jos, chiar pâna la cel rural, prin invatamânt.
Se stie ca la scoala se formeaza modul de a gândi al copiilor si ca ceea ce se invata acolo, se considera ca fiind adevarat.
In general, populatia absoarbe ceea ce i se serveste, datorita grijilor zilnice pe care le are. Ideea este ceva de genul: "lasa, ca stiu specialistii cum e mai bine, nu trebuie sa ne mai preocupam noi". Cu alte cuvinte, daca "expertii" spun ca asa este, atunci asa trebuie sa fie.
Nu vreau sa generalizez aceasta situatie, dar iti spun absolut sigur ca, in ceea ce priveste cultura, limba si originea poporului nostru, acesta este adevarul.
Avem colegi de la alt departament care se ocupa de aceste aspecte, pentru ca pâna la urma lucrurile s-au transformat intr-o problema de securitate nationala. Dar stii cum e situatia in acest sens, pentru ca avem unele referinte chiar aici, la baza noastra. Noi am analizat indelung problema si ii cunoastem dedesubturile
Ai fi uimit sa afli ce lupta se poarta la acest nivel si ce interese sunt implicate. Dar nu despre asta vorbeam, ci despre faptul ca limba româna este privita ca un rezultat "surogat" de influente latine, grecesti, slavone, maghiare, turcesti si inca multe altele.
Daca te uiti in orice dictionar de limba româna, vei vedea ca aproape oricarui cuvânt i se gaseste o "influenta", o "derivatie" dintr-o alta limba, considerata mai veche si mai autoritara. Aceasta inversiune a valorilor este incredibila, dar ea dovedeste in primul rând dogma de care vorbeam si apoi o analiza superficiala a problemei.
- Da, e frustrant, dar nu pentru ca ma deranjeaza pe mine, ci pentru ca adevarul e mistificat si inteleg ca de multe ori asta s-a facut cu buna stiinta, am spus eu. Ma tot intreb cum de s-a permis aceasta "transformare" lingvistica. - Ti-am spus ca trebuie sa ai in vedere un studiu comparat. Se analizeaza acelasi aspect din perspectiva mai multor limbi si influente si se ajunge la o concluzie finala. Dar asta implica multa munca si daruire, multa aspiratie de a afla adevarul. Or, tocmai aici a fost si este problema: sunt extrem de putini cei care realizeaza astfel de studii stiintifice complexe, chiar laborioase. In loc de aceasta, se prefera lenea unei acceptari jenante a unor "studii" realizate in trecut de anumiti eruditi cu privire la limba si obiceiurile poporului nostru, care ei insisi nu sunt români. Apoi, prelucrarea si raspândirea informatiei este doar un fapt de rutina, pentru ca e mult mai usor sa stai si sa bati apa in piua, repetând ce spun altii si chiar contribuind la prostia lor, decât sa studiezi, sa cauti surse competente si sa judeci singur aceste aspecte, pe o baza profunda, autentica.
- Aici insa ai putea fi influentat, am remarcat eu. Ai putea fi acuzat de subiectivism.
- Nu si daca mergi la origini. De exemplu, cuvântul "x" se gaseste si in româna, dar si in germana. Cine a dat cui? E usor sa spui ca românii sunt prosti si ca tot timpul au luat de la altii. Asta e chiar modalitatea despre care iti ziceam ca se apeleaza in dictionar.
     Dar uite ca a fost descoperit un element foarte important de structura in limba româna, care demonstreaza contrariul, adica adevarul.
- Despre ce element vorbesti?- am intrebat curios.
- Despre faptul ca o limba este caracterizata de doua aspecte fundamentale: ea trebuie sa aiba o organicitate proprie si trebuie sa aiba, de asemenea, radicali proprii.
- Asta ce inseamna? La ce te referi prin organicitate proprie?
- Adica limba respectiva isi explica orice element din resursele ei proprii, fara sa faca apel la alte limbi sau influente. Iar radicalul este asimilat intotdeauna c u un element de baza, cu ceva primordial de la care s-a pornit si de la care s-au format familiile de cuvinte
Din ce se cunoaste pâna acum, limba româna este singura care prezinta aceste caracteristici esentiale. Asta face sa avem o complexitate unica a limbii populare si, ceea ce este cel mai important, aceasta se bazeaza pe radicalii ei proprii, adica pe radacinile de la care s-a format limba.
Prin comparatie, in multe dintre celelalte limbi moderne - dintre care franceza este un bun exemplu - exista o mare saracie de termeni proprii care sa le exprime ideile, tocmai pentru ca limbile respective nu au o baza a lor proprie. Dar bineinteles ca acest lucru este trecut sub tacere sau pur si simplu ignorat.
- Adica nu au radicali proprii?
- Da, nu au radacini de baza, ele nu se gasesc in resursele lor lingvistice. Nu exista aceste particule esentiale de la care a pornit formarea familiilor de cuvinte. Dar in limba româna le gasim. De exemplu, radicalul bor, c are nu exista in alta parte, a generat aproape 500 de cuvinte. La fel si radicalul ma, care, desi a generat mai putine cuvine, este de asemenea foarte important.
Nu se cunosc alte cazuri de o importanta mai mare.
- Adica din acesti radicali s-au format cuvinte?
- Da, chiar familii de cuvinte impartite pe categorii care tin de utilitati imediate, cum ar fi digestia, depozitarea. Metoda cu radicalii permite sa se descopere care este limba de baza care a dus la aparitia unui cuvânt intr-o limba sau alta.
Asa s-a vazut ca limba româna sta la baza tuturor limbilor indo-europene. Asta este intr-adevar o "lovitura", dar toti cauta sa o evite.
- Pai e firesc. Vor spune ca poate nu acela e radicalul pentru cuvântul sau familia respectiva de cuvinte. Poate ca l-ai tras tu sa devina asa.
- Nu au cum sa faca asta, pentru ca acel radical este chiar radacina fundamentala in limba taraneasca. Doar limba taraneasca populara este cea autentica. Radicalul bor are semnificatia de gaura: borta, burta si asa mai departe.
De exemplu, cuvântul borcan, care implica de asemenea un spatiu gol, o deschizatura, se zice ca vine din limba bulgara. Care este familia de cuvinte in limba bulgara, câte cuvinte au ei in familia care deriva din bor? Poate zece. In conditiile acestea, practic ele nici nu exista fata de cele aproape 500 care au fost identificate in limba româna.
Situatia este chiar comica: nu doar ca acest cuvânt din româna - si am dat doar un exemplu - nu provine din limba bulgara, dar este chiar invers, adica ei l-au luat de la noi, pentru ca noi suntem cei care avem sute de derivatii ale radacinii.
Taranii nostri nu faceau congrese sa inventeze cuvintele.
- Nu e vorba de inventie, dar o dezvoltare tot trebuie sa fi fost, am remarcat.
- Normal, de la simplu la complex. Au pornit de la radicali monosilabici: ma, la, ta, ba si altii. Pe masura ce obiectele de activitate si lucrurile se adaugau in universul in care traiau si activau, ele trebuiau sa fie numite si oamenii de atunci faceau asta in general pe baza a ceea ce deja era cunoscut. Nu era vorba despre vreo stiinta in a inventa sau a compune cuvintele, ci mai mult despre specificul vibratoriu al acelui lucru, pe care oamenii stravechi il simteau mult mai clar decât cei din prezent.
Diferenta de conceptie si spiritualitate intre atunci si acum este imensa.
- Dar cum explici dezacordurile, daca zici ca limba nu e un proces stiintific?- am fost eu curios sa aflu.
- Nu exista conceptul de dezacord. Taranii vorbesc si stâlcesc cuvintele cum vor ei, pentru ca in limba româna sensul se pastreaza.
De fapt ei nu stâlcesc cuvintele, pentru ca ce vorbesc ei este un grai, nu o limba.
Graiul are un inteles mai complex decât o limba vorbita, este mai nuantat, mai legat de origini. Asa ceva se explica numai daca exista o organicitate proprie a limbii, numai daca ea exista la modul fundamental prin ea insasi.
La fel si in ceea ce priveste topica in fraza: in româna poti sa intorci cum vrei cuvintele si sa le pui in orice ordine, pentru ca pâna la urma sensul nu se schimba. Asta nu se intâlneste la alte limbi. Doar de când exista limba literara a aparut si conceptul de dezacord.
- Asta voiam sa te intreb: multe state au venit cu o limba "moderna" peste cea veche, populara. De ce a fost necesar asa?
- Nu a fost deloc necesar; au fost doar interese. Trebuia sa existe o asa-zisa limba "comuna" tuturor locuitorilor care alcatuiau un popor, pentru ca pâna atunci, pe suprafata tarii respective existau foarte multe dialecte si oamenii nu se puteau intelege de la o regiune la alta. Când statele au inceput sa se centralizeze, acest aspect a inceput sa creeze probleme de ordin administrativ, pentru ca era dificil sa coordonezi si sa te faci inteles in zeci de dialecte sau idiomuri, adica in limbi de comunicare diferite.
- Trebuie ca ele sa fi provenit din ceva, totusi.
- Bineinteles. Ele au o origine comuna, dar aceasta a fost estompata in timp pentru ca dialectele nu sunt organice, nu se explica prin ele insele, ci se bazeaza intotdeauna pe ceva care a fost initial. Din aceasta cauza, in timp, ele se disipeaza, se indeparteaza de starea originara c are a stat la baza formarii lor.
Niciun dialect nu se explica prin el insusi, ci toate se explica unele prin altele.
La un moment dat aceasta creeaza probleme, si atunci au venit si au realizat intr-un mod artificial o limba asa-zis literara, pe care au impus-o oficial. Adica puteai sa-ti vorbesti dialectul, dar trebuia sa cunosti si limba literara. Este cazul limbii franceze, al limbii germane, al limbii engleze si asa mai departe. De multe ori a trebuit ca limba literara sa fie impusa aproape cu forta, pentru ca era "limba regelui", iar cine nu o vorbea, nu era vazut bine.
- Si cum a invatat poporul noua limba? Francezii, de pilda. Ca nu e usor sa vii si sa spui: de acum inainte vorbesti asa si asa.
- Au invatat treptat. Mai intâi a invatat Curtea Regelui, apoi s-a impus in scoli, universitati, in mediile stiintifice, si pe urma s-a raspândit tot mai mult, la toate nivelurile populatiei.