Mustul care fierbe de Octavian Goga publicat la 22.09.2013
Mustul care fierbe
     Sînt aspecte care nu se uita…
La Chisinau,in primele zile de clocot dupa realipirea Basarabiei, era un haos cu adevarat pitoresc.
Capitala Moldovei rapite, cu ulitele ei drepte si largi, forfotea de viata proaspataintr-un vîrtej zgomotos si isteric.
Se prabusise stapînirea recenta, era maturata si nebunia bolsevica, care decapitase vechea ordine de drept, dar la adapostul trupelor noastre nu se fixaseincain mod definitiv noul regim.
Era o epoca de intermitenta, plina de aventuri, deintrebari si de surprize. Potentatii de ieri, cazuti pe brînci, nu mai ieseau din casele lor, în vreme ce "Sfatul Tarii", cu deputatii lui improvizati, în sedinte interminabile, punea lumea la cale.
O atmosfera de noutate, o nelamurire vaga pluteaimprejur, accentuata parca la fiece pas de stralucirea ciudata din ochii trecatorilor, în care ardeau frigurile de morbidenta slava cu toate misterele lor.

     In ziua de Rusalii, mi-aduc aminte, tabloul mi s-a parut mai agitat ca oricînd.
Stateamin fata catedralei cu un grup de noi-veniti si ne uitam la marea de capete din jurul nostru.
Pe bulevard treceain arsita dogorîtoare un escadron de husari moldoveni, echipati cu uniforme rusesti din vremea pacii, gasitein te miri ce depou descoperit atunci.
Era "armata Basarabiei", pusa sub comanda unui domn martial, care mi se spunea ca e ministrul de razboi al provinciei dezrobite. O enorma muzica militara calare defilain frunte,in acelasi costum decorativ , cîntînd Marseillaisa. Pe urma acestui mars postum al tarismului pravalit, un regiment de infanterie româneascainchidea cortegiul cu soldatii nostri marunti si vioi, mi se pare din Mehedinti.

     Era iesirea din biserica siin fata noastra se strecurau,in toata mîndria lor reprezentativa, notabilitatile actuale ale tarii: ministri, secretari generali, dignitarii zilei, fel de fel, o larga eflorescenta, urcîndin automobilul cu sirena ascutita…

     Deodata un murmur strabate multimea siin jurul monumentului lui Alexandru I,invelitin zdrente, pîlcuri de femei de mahala se agita cu gesturi nervoase, cu stridente manifestatii guturale.
Le stralucesc ochii sub broboadele negre, poporul se misca si cîteva brate împing o scara pe soclul statuii.
O clamoare generala, strigate, agitatie… Vine politia…

     - Ce e, lelita?intreb pe o surata din dreapta mea, care striga si ea pe moldoveneste.
- Ce sa hie cocoane? -imi raspunde dîrz vecina mea, vrem sa descoperim pe tarul.
- De ce?
- Pîna nu ne milostivim noi cu el, nici Dumnezeu nu se milostiveste cu noi si nu ne da ploaie, -imi replica cu toata hotarîrea moldoveanca fanatizata.
     Cele vazute si auzite m-au pus pe gînduri si pe mine si pe tovarasii mei. Retrasi pe o banca in parcul de peste drum, am rezumat culorile vii ale acestui tablou, am trecutin revista toateinfatisarile proaspetei alcatuiri de stat.
Eram de acord cu totii ca biata Basarabie se gasesteintr-o stare haotica, dar nu ne prea dam seama de ziua de mîine si nu prea pricepeamin ce chip si de unde vor iesi energiile de conducere ale zbuciumatei provincii.

     Un profesor de la Iasi, cu zîmbetul lui obisnuit de filosof sceptic, ne-a dat formula situatiei: "Domnii mei, acum tara s-a facut, mai trebuie si oameniin ea si atunci toate lucrurile sîntin perfecta ordine…"
- Fiti pe pace, se nasc… - raspunse unul. E o veche axiomain biologie: functiunea creeaza organul.
- Bine, dar pîn-atunci? – am replicatingrijorati trei deodata.
Batrînul doctor francez care era cu noi, venitin inspectie sanitara la diviziile de peste Prut, a intervenitin discutie cu admirabila lui bonomie galica.
- Pîn-atunci e mustul care fierbe. Toate revolutiile, oricît de creatoare, au o perioada de elaborare. Va spune acest adevar consacrat un om ai caruiinaintasi au fost de patru ori pe baricadein ultima suta de ani. E mai lunga sau mai scurta, dupa cum societatea a fost mai curînd ori mai tîrziu fecundata de ideea biruitoare. E, cu alte cuvinte, procesul normal de procreatie, care trebuie sa-si faca cursul cain toate domeniile vietii organice.
- Ai dreptate, doctore, surîse profesorul. Ce te faciinsain vremea cînd procesul de procreatie e abia lainceputul lui si nu poti sa-ti dai seama care va fi rezultatul: un exemplar de elita ori un monstru?...
- Astepti linistit si, mai ales,ingrijesti pe bolnav, facu glumetinteleptul breton.
     Imprejurul nostru ainceput sa roiasca unda de pe strada, lumea Chisinaului pestrita cu amestecul de neamuri si de limbi, de la evreii din Polonia pîna la bulgarii de la Ismail, toata zgura asvîrlita de vitregia vremii pe pamîntul lui Stefan cel Mare. Erau si diversi mandarini ai fostei republici moldovenesti care treceau din zecein zece pasi, plimbîndu-si sub ochii nostri prezumtia si norocul…

     Conversatia s-a oprit o clipa si ne-a lasat pe gînduri. Doctorul privea cu indulgenta la trecatori si misca din cap întorcîndu-se spre toti cei de fata:
- Un lucruinsa, d-lor, din experienta mea de medic. Toate chinurile facerii dor si, credeti-ma, sînt profund antipatice…
Nu mai era nevoie nici de argumente, nici de raspuns, aiciii dadeam cu totii dreptate.
     De patru ani Ardealul liberatil vad sub ochii meiin goana luiinfrigurata de viata noua. Povestea e la fel si la Tisa si la Nistru. Si nici istoria nu a venit cu avansul ei. Intîi s-a facut tara si acum e pe cale sa se faca societatea care o conduce…
In vinovata opresiune seculara a regimului unguresc, un popor despuiat zilnic, retransat dupa izolare saraciei si nestiintei lui, n-a avut nici vremea, nici putinta sa-siinchege o clasa diriguitoare. Libertatea cu praznicul ei formidabil ne-a surprins peste noapte. La masa ei ne-am asezatin pripa ca toti scapatii din puscarie, cu oinvechita foame si fara straie de sarbatoare.

    -------imag2----- Din clipa liberariiinsa, deodata cu fatalele noastre neajunsuri, s-au dezlantuitintr-o tumultoasa navala si energiile acumulatein anii de inertie. Sîntemin plin proces de procreatiune astazi. Sub ochii nostri se face societatea, se recruteaza statul-major al unei grabnice prefaceri sociale.
Din ascunzisul satelor, undein deplina constiinta a unei protestari nationale se zbatea din vechime taranimea noastra, singura patura normal constituita, un val vijelios de sanatate se ridica la suprafata si apuca drumul oraselor.
Centrele strainismului de ieri sînt napadite de acest asediu permanent. Un popor chemat la viataisi afirma drepturile cuindrazneala si vivacitate, strîngînd ca cu o suflare de foc cerculimprejurul insulelor deplasate ale dominatiunii de ieri.
Pretutindeni pe ruinele alcatuirilor darîmate e zbucium si culoare, sînt pachete de nervi pe care le risipeste cu profunziune ceata navalitorilor robusti ce au umplut arena cu strigatul lor…
     O, desigur, un scrupulos estetism nu este un agreabil tovarasin aprecierea acestei vîltori.
Doctorul de la Chisinau avea atîta drept sa spuna ca chinurile facerii dor si sînt antipatice.
Societatea noastra conducatoarein truda ei deinchegare are, fireste, destule momente brutale si respingatoare.
Valul e inform si deasupra lui plutesc multe aparitii meschine.
E atîta zgomotimprejur, e aventura uneori, e lafaiala parvenita pe alocuri, e rapacitate adesea si o larga eclipsa a bunului simt.
Cain casa noua a unuiimbogatitin pripa care si-a chemat la el rudele, sub acoperisul confectionat de curînd seintîlnesc figuri stîngace si rudimentare.
Odata si odata, observatorul de mîinein opera lui de retrospectiune, dupa ce valorile s-au clasat si procreatia s-ainfaptuit,isi va putea permite luxul sa scrie pagini glumete despre goana contemporana cu care oaspetii grabiti la banchetul vietii noi de stat, se prezinta sa puna stapînire pe tacîmul lor.
     Sînt asa de sigur ca o justitie tîrzieii va ajunge cu verdictele ei,incît ironia iertatoare o putem anticipa de pe acum.
Deocamdatainsa sîntem organismulin epoca de elaborare care cu tot plusul lui de sanatate, sau poate tocmai din acet motiv, trebuie urmarit cuingrijire ca sa nu dea gres.
Aceasta burghezie care se naste astaziin labirintul atîtor tranzactii de constiinta, aceasta fauna agitata a libertatii care si-ainsusit actiuni la banci si opinii politice, trebuie tinutain frîu, ca sa nu apuce pe panta povîrnisului moral, scotînd la iveala deodata cu triumful clipei si germenul fatal al disolutiei.
Aici e, poate, cel mai delicat punct dinintregul proces de transformare febrila care se petrece sub privirile noastre.
Criza morala a societatii ce se face acumin Ardeal explica atîtea si atîtea balansari de diferit ordin si nu sînt excluse zguduiri apropiate pe urmele ei.
     Incolo, trecut odata momentul critic, selectiunea linistita vaincepe si poporul nostru va apuca sa primeasca binefacerile societatilor constituite. Aceasta ziinsa e departeinca. Noi, cei de astazi, n-o vom ajunge niciodata. Sîntem generatia sacrificata, care nu poate avea alta consolare decît ideea ca a facut din jertfa ei puntea de trecereintre trecut si viitor.
     Fericiti cei de mîine. Ei din mustul ce fierbe astazi vor putea gusta vinul pur, dupa ce fermentatia aincetat, unde s-a limpezit si drojdiile, vai, drojdiile s-au coborît la fund…
Octavian Goga
http://www.rostonline.org/rost/feb2005/romani-balcani.shtml
--------------------------------------------
Bietul Goga, avea perfecta dreptate daca lucrurile mergeau normal. Dar dusmanul nu doarme niciodata. Ne indeamna pe noi la somn. Dormiti ca X_Y_Z va vegheaza. Si nu ne putem plinge de priveghere Da, PRIVEGHERE. Ca morti suntem.

     Daca Basarabia a fost pierduta si putem sa ne plingem, Transilvania ar fi beneficiat de raminerea ACASA, dar noi, fratii lor , murind intre timp, i-am lasat la mina fostilor lor asupritori. Au murit si ardelenii si acum se duc cu sutele la cimitirile altora, ca sunt mai "civilizate".
Avem un puternic cult al mortii. Normal, doar suntem morti. Auzi colo, parca mai conteaza luxul cimitirelor.
Si stiti de ce conteaza, pentru ca n-am murit de tot, suntem doar zombi.