Mindrie si Prejudecata - Partea XI de Jane Austen publicat la 22.09.2013
Mindrie si Prejudecata - Partea XI
     Capitolul XLV
     Fiind acum convinsa ca antipatia domnisoarei Bingley fata de ea se datora geloziei, Elizabeth nu putea sa nu-si dea seama ce neplacut impresionata va fi aceasta cind ea isi va face aparitia la Pemberley si era curioasa sa vada cita politete va manifesta doamna, cind relatiile dintre ele vor fi reluate.
Sosind la Pemberley, au fost conduse prin hol in salonul care, fiind orientat catre nord, era foarte placut pentru vara. Ferestrele dadeau spre parc si se deschideau asupra unei privelisti odihnitoare, inspre dealurile inalte si impadurite din spatele casei si inspre stejarii mindri si castanii de Spania imprastiati in poiana dintre casa si dealuri.
In aceasta incapere au fost primite de domnisoara Darcy, care se afla acolo impreuna cu doamna Hurst si domnisoara Bingley si cu doamna cu care locuia la Londra.
Georgiana le primi foarte politicos, dar cu o jena care, desi izvora din sfiala si teama de a nu face ceva gresit, putea da celor care se simteau ei insisi inferiori convingerea ca era mindra si rezervata. Doamna Gardiner si nepoata sa o intelesera insa si avura toata ingaduinta pentru ea.
Doamna Hurst si domnisoara Bingley le onorara numai cu o reverenta; si dupa ce se asezara urma o tacere de citeva clipe, stinjenitoare cum sint desigur intotdeauna tacerile de acest fel.
Prima care vorbi a fost doamna Annsley, o femeie amabila, placuta la vedere si care, incercind sa inlesneasca o conversatie, dovedea ca era intr-adevar mai bine crescuta decit oricare dintre celelalte doamne; convorbirea a fost dusa de ea si doamna Gardiner, cu cite un ajutor ocazional din partea Elizabethei.
Domnisoara Darcy facea impresia ca-si insufla curaj pentru a participa si dinsa, si uneori, cind riscul de a fi auzita era minim, cuteza sa spuna si ea cite ceva.
Elizabeth isi dete repede seama ca era atent urmarita de domnisoara Bingley si ca nu putea spune o vorba, mai ales domnisoarei Darcy, fara sa nu atraga atentia celeilalte.
Constatarea aceasta nu ar fi impiedicat-o sa incerce sa vorbeasca cu Georgiana, daca nu ar fi fost asezate prea departe una de alta; nu-i parea insa rau ca era scutita de obligatia de-a face conversatie, caci era preocupata de propriile ei ginduri.

     Se astepta, in fiecare clipa, sa vada pe unii dintre domni intrind in salon; dorea, se temea, ca stapinul casei sa nu se afle printre ei; si ii era greu sa spuna daca mai mult dorea, sau mai mult se temea de acest lucru. Dupa se statu astfel un sfert de ora, fara sa auda glasul domnisoarei Bingley, Elizabeth fu trezita de o intrebare rece a acesteia, care se interesa de sanatatea familiei sale. Ii raspunse cu o egala indiferenta si la fel de scurt, si cealalta nu mai spuse nimic.
Urmatoarea variatie din timpul vizitei lor fu produsa de intrarea servitorilor aducind carne rece, prajituri si o intreaga varietate din cele mai frumoase fructe de sezon; dar acest lucru nu s-a produs decit dupa ce, prin zimbete si priviri semnificative, doamna Annsley ii reamintise domnisoarei Darcy rolul ei de gazda.
Acum toate doamnele aveau o ocupatie; caci, daca nu toate puteau conversa, toate puteau minca; si frumoasele piramide de struguri, nectarine si piersici le-au atras repede in jurul mesei.
In timp ce erau astfel ocupate, Elizabeth avu prilejul sa decida daca mai mult se temea sau mai mult dorea aparitia domnului Darcy, dupa sentimentul care o stapini cind acesta intra in salon; si atunci, desi cu o clipa inainte crezuse ca dorinta de a-l vedea predomina, incepu sa-i regrete venirea. Dinsul statuse un timp cu domnul Gardiner, care impreuna cu alti doi-trei domni de-ai casei era la pescuit, si il parasise numai cind aflase ca doamnele din familia lui intentionau sa-i faca Georgianei o vizita, in cursul diminetii.
Nici nu aparuse bine ca Elizabeth si luase hotarirea inteleapta de a fi degajata si nestinjenita, hotarire foarte necesara, dar poate nu si foarte usor de tinut, pentru ca isi dadu seama ca trezisera banuielile tuturor si ca nu era ochi sa nu-i urmareasca lui Darcy toate gesturile, de cum intrase in camera.
Nimeni insa nu trada o curiozitate mai mare decit domnisoara Bingley, in ciuda surisurilor pe care le arbora ori de cite ori se adresa vreunuia dintre cei care-i stirnisera aceasta curiozitate; caci gelozia nu o dusese inca la disperare si nu incetase, in nici un fel, cu atentiile fata de domnul Darcy.

     La intrarea fratelui sau, domnisoara Darcy se stradui mult mai mult sa participe la conversatie; si Elizabeth vazu ca el era dornic ca sora lui sa se imprieteneasca cu ea si incuraja, pe cit era cu putinta, orice incercare de conversatie si din partea uneia si din partea celeilalte.
Domnisoara Bingley observa si ea toate acestea si, de necaz, facu imprudenta sa foloseasca primul prilej pentru a spune cu o politete batjocoritoare:
- Spune-mi, te rog, domnisoara Elizabeth, a plecat intr-adevar regimentul de militie din Meryton? Este desigur o mare pierdere pentru familia dumneavoastra.
Nu indraznise sa pronunte numele lui Wickham, in prezenta lui Darcy; dar Elizabeth intelese imediat ca la el se gindise in primul rind, si amintirile de tot felul in legatura cu Wickham o facura sa se simta, o clipa, nenorocita; dar straduindu-se din rasputeri sa respinga acest atac dusmanos, raspunse pe un ton destul de indiferent.
In timp ce vorbea, se uita fara sa vrea la Darcy si-l vazu aprins la fata, privind-o grav, iar pe sora lui coplesita de consternare, incapabila sa-si ridice ochii din pamint.
Daca domnisoara Bingley ar fi stiut ce durere ii provoaca dragului ei prieten, ar fi renuntat, fara indoiala, de a mai face aceasta insinuare; avusese numai intentia s-o tulbure pe Elizabeth, aducind in discutie numele unui barbat pentru care credea ca avea o preferinta, s-o faca sa tradeze o susceptibilitate care s-o scada in ochii lui Darcy, si poate sa-i aminteasca acestuia de toata stupiditatea si absurditatea relatiilor intretinute de unii membri ai familiei ei cu acea unitate militara.
La urechile domnisoarei Bingley nu ajunsese nici un cuvint despre proiectul de fuga al domnisoarei Darcy. Nu fusese dezvaluit nimanui, atit timp cit secretul putuse fi pastrat , singura exceptie era Elizabeth; si fratele avea in primul rind grija sa-l ascunda de toate rudele lui Bingley, tocmai din dorinta pe care Elizabeth i-o atribuise de mult si anume ca acestea sa devina mai tirziu rudele surorii lui. El isi facuse, desigur, un astfel de plan; si fara sa insemne ca planul avea vreo legatura cu incercarea lui de a-l desparti pe Bingley de domnisoara Bennet, probabil ca acesta contribuia cu ceva la viul interes ce-l nutrea pentru binele prietenului sau.
Purtarea stapinita a Elizabethei il linisti, insa, repede; si cum domnisoara Bingley, vexata si dezamagita, nu indraznea sa continue pe tema lui Wickham, cu timpul isi reveni si Georgiana, desi nu de ajuns pentru a fi in stare sa mai spuna ceva. Fratele sau, caruia se temea sa-i intilneasca ochii, de-abia isi mai amintea ca ea fusese amestecata in aceasta chestiune; iar incidentul care trebuia sa-l faca sa-si mute gindurile de la Elizabeth paru ca i le fixeaza asupra ei, cu o bucurie mereu crescinda.
Vizita nu se prelungi mult dupa intrebarea si raspunsul mentionate mai sus; si in timp ce domnul Darcy le insotea la trasura, domnisoara Bingley dadu friu liber simtamintelor sale, criticind persoana, comportarea si toaleta Elizabethei. Dar Georgiana refuza sa i se alature. Recomandarile fratelui sau fusesera suficiente pentru a-i cistiga favoarea; judecata lui nu putea gresi; iar el vorbise despre Elizabeth in termeni care nu-i lasau Georgianei posibilitatea s-o gaseasca altfel decit incintatoare si gentila.
Cind Darcy reveni in salon, domnisoara Bingley nu se putu stapini sa nu-i repete, in parte, cele ce-i spusese surorii lui.
- Ce rau arata azi Eliza Bennet, domnule Darcy! exclama ea. N-am vazut in viata mea pe nimeni care sa se fi schimbat atit, de iarna trecuta pina acum. I s-a innegrit fata si s-a uritit! Louisa si cu mine sintem de parere ca nici n-am fi recunoscut-o.
Oricit de putin i-ar fi placut domnului Darcy asemenea comentarii, se multumi sa raspunda cu raceala ca nu remarcase alta schimbare, in afara de faptul ca se bronzase oarecum; nici o mirare dupa calatoria din vara aceea.
- In ce ma priveste, relua ea, trebuie sa marturisesc ca n-am gasit niciodata nimic frumos la ea. Are o fata prea ingusta, tenul fara nici o stralucire si trasaturile nu-i sint deloc frumoase. Nasul nu are nimic caracteristic; linia lui nu e perfect conturata. Dintii ii sint acceptabili, dar cu totul obisnuiti; iar ochii, despre care se spunea uneori ca sint foarte frumosi, nu i-am gasit niciodata extraordinari. Au o privire ascutita, rautacioasa, care nu-mi place deloc; si in toata atitudinea ei este un amestec de suficienta si lipsa de stil insuportabila.
Cum domnisoara Bingley era atit de convinsa ca Darcy o admira pe Elizabeth, nu aceasta era metoda cea mai buna pentru a se impune atentiei lui; dar oamenii miniosi nu sint totdeauna intelepti; si, vazindu-l in cele din urma oarecum iritat, considera ca obtinuse succesul la care se asteptase. El ramase totusi, cu hotarire, tacut; iar ea, incapatinindu-se sa-l faca sa vorbeasca, continua:
- Mi-amintesc ce uimiti am fost cu totii, cind am cunoscut-o intii la Hertfordshire, aflind ca era o frumusete renumita; si mi-aduc in special aminte ca v-am auzit spunind, intr-o seara, dupa ce luasera masa la Netherfield: "Ea, o frumusete! As putea mai curind s-o numesc bunul-simt innascut". Dar mai tirziu s-a parut ca v-a cistigat favoarea si cred c-ati considerat-o destul de frumusica, intr-un timp.
- Da, replica Darcy, care nu se mai putea stapini, dar aceasta a fost numai la inceput, cind am facut cunostinta, deoarece sint multe luni de cind mi se pare una dintre cele mai frumoase femei pe care le cunosc.
Apoi se indeparta si domnisoarei Bingley ii ramase toata satisfactia de a-l fi silit sa-i spuna ceea ce nu indurera pe nimeni altul decit pe ea insasi.

     La intoarcere, doamna Gardiner si Elizabeth discutara despre toate cele intimplate in timpul vizitei, in afara de ceea ce le interesa in mod special pe amindoua.
Au discutat despre infatisarea si comportarea fiecaruia, cu exceptia persoanei care le captiva cel mai mult atentia. Au vorbit despre sora lui, prietenii lui, casa lui, fructele oferite, de toate, in afara de el; si totusi Elizabeth era nerabdatoare sa afle ce credea doamna Gardiner despre dinsul, iar doamna Gardiner ar fi fost prea recunoscatoare nepoatei sale daca ar fi deschis dinsa acest subiect.
     Capitolul XLVI
     Elizabeth fusese grozav de dezamagita cind, sosind la Lambton, nu gasise o scrisoare de la Jane; aceasta dezamagire se accentua in fiecare dimineata petrecuta acolo.
A treia zi insa mihnirea ei lua sfirsit si Jane fu justificata, caci sosira doua scrisori deodata, una dintre ele purtind insa mentiunea ca fusese trimisa gresit, in alta localitate. Elizabeth nu se mira deloc de acest lucru, caci Jane scrisese gresit adresa. Cind sosira scrisorile, erau toti gata de plimbare; unchiul si matusa plecara singuri, lasind-o sa se bucure in liniste de ele. Scrisoarea cu adresa gresita trebuia deschisa prima; fusese scrisa cu cinci zile inainte.
Incepea cu o relatare a tuturor micilor petreceri si invitatii la care fusesera, cuprinzind stiri de genul celor pe care le ofera provincia; dar jumatatea a doua, datata cu o zi mai tirziu si scrisa cu o vadita tulburare, comunica lucruri mai importante. Ea suna astfel:
De cind am scris cele de mai sus, scumpa mea Lizzy, s-a intimplat ceva teribil de neasteptat si de grav; ma tem insa sa nu te alarmez. Fii incredintata ca sintem cu totii sanatosi.
Ceea ce am de spus se refera la biata Lydia.
Noaptea trecuta, la orele douasprezece, imediat dupa ce ne culcasem, a sosit un curier din partea colonelului Forster pentru a ne informa ca Lydia a plecat in Scotia cu unul dintre ofiterii lui; ca sa-ti spun adevarat, cu Wickham! Inchipuie-ti surprinderea noastra. Lui Kitty, totusi, acest lucru nu i s-a parut cu totul neasteptat. Sint foarte, foarte mihnita. O casatorie atit de imprudenta, de ambele parti!
Vreau sa sper, insa, tot ce se poate mai bine si ca firea lui a fost rau inteleasa. Nu-mi vine deloc greu sa-l cred inconstient si imprudent, dar pasul acesta (si trebuie sa ne bucuram de el) nu-l arata deloc rau la suflet.
Alegerea ii este, cel putin, dezinteresata, pentru ca trebuie ca stie ca tata nu-i poate da nimic. Biata mama este tare nenorocita. Tata suporta acest lucru mai usor.
Ce fericita sint ca nu le-am relatat niciodata ceea ce se spune despre el. Si noi amindoua trebuie sa uitam. Se banuie ca au pornit simbata, pe la miezul noptii, dar nu li s-a observat lipsa pina ieri dimineata, la orele opt. Am fost imediat instiintati. Scumpa mea Lizzy ei trebuie sa fi trecut la zece mile de casa noastra.
Colonelul Forster crede ca ne putem astepta sa vina aici, curind. Lydia i-a lasat sotiei sale citeva rinduri in care o informa de intentia lor. Trebuie sa inchei, caci nu pot lipsi mult de linga biata mama. Ma tem ca n-ai sa fii in stare sa intelegi scrisoarea mea; abia daca stiu ce ti-am scris.
Fara sa-si ia ragazul sa judece, dindu-si cu greu seama de ceea ce simtea, cind termina de citit scrisoarea Elizabeth puse mina pe cealalta si, deschizind-o cu cea mai mare nerabdare, citi cele ce urmeaza. Fusese scrisa o zi dupa expedierea primei scrisori.
     Pina acum trebuie sa fi primit, scumpa surioara, scrisoarea mea scrisa in graba. Doresc ca aceasta sa fie mai usor de inteles; desi nu lipsa timpului ma stinghereste, capul imi este atit de zapacit, incit nu pot garanta ca voi fi limpede. Prea scumpa Lizzy, abia daca stiu ce ar trebui sa scriu; am insa vesti proaste pentru tine, vesti care nu pot fi aminate.
Oricit de imprudenta ar fi casatoria dintre domnul Wickham si biata noastra Lydia, asteptam acum nerabdatori stirea ca a avut loc, deoarece sint prea multe motive sa ne temem ca nu au plecat in Scotia. Colonelul Forster a venit ieri - plecase din Brighton alaltaieri- citeva ore dupa curierul sau.
Desi scurta scrisoare lasata de Lydia pentru doamna Forster le dadea a intelege ca plecau la Gretna Green, Denny a lasat sa-i scape o vorba, in legatura cu convingerea lui ca W. n-a avut niciodata intentia sa plece acolo si nici sa se insoare cu Lydia, ceea ce, ajungind la urechile colonelului F., l-a alarmat si l-a facut sa plece din Brighton ca sa le dea de urma.
Le-a luat usor urma pina la Clapham, dar nu mai departe; pentru ca, ajunsi acolo, au inchiriat o trasura de piata, concediind cupeul care-i adusese de la Epsom.
Tot ceea ce se stie despre ei dupa aceea este ca au fost vazuti continuindu-si drumul spre Londra.
Nu stiu ce sa cred. Dupa ce a facut toate cercetarile posibile in directia Londrei, colonelul F. s-a indreptat spre Herfordshire, continuindu-si, plin de ingrijorare, cercetarile la toate barierele si hanurile din Barnet si Hatfield, dar fara succes.
Nimeni, avind semnalmentele lor, nu fusese vazut pe acolo. Plin de cea mai calda intelegere, a venit la Longbourn pentru a ne impartasi temerile sale, intr-un mod care-i face cea mai mare cinste. Imi pare sincer rau pentru dinsul si doamna F., dar nimeni nu le poate aduce nici o vina.
Disperarea noastra, draga mea Lizzy, este foarte mare. Tata si mama se gindesc la tot ce poate fi mai rau, dar eu nu-l pot crede atit de neomenos.
Poate ca, dintr-o multime de motive, ei considera ca e mai potrivit sa se casatoreasca in secret, la oras, decit sa se tina de proiectul initial: si chiar daca el ar fi capabil sa aiba asemenea intentii fata de o fata tinara, cu o situatie sociala ca a Lydiei, ceea ce nu pare probabil, pot oare s-o consider pe ea atit de total pierduta? Cu neputinta!
Ma doare totusi ca domnul colonel F. nu este inclinat sa creada ca se vor casatori: a clatinat din cap cind i-am marturisit nadejdile mele si mi-a spus ca se teme ca W. nu este un om in care sa ai incredere.
Biata mama este intr-adevar bolnava si nu iese din camera ei. Daca ar putea face un efort sa se stapineasca ar fi mai bine, dar nu te poti astepta la asta; cit despre tata, nu l-am vazut in viata mea atit de afectat.
Sarmana Kitty e disperata ca ne-a ascuns dragostea lor; cum era insa o chestiune de incredere, nu-i de mirare.
Sint sincer bucuroasa, draga Lizzy, ca ai fost crutata oarecum de scenele acestea dureroase; si acum, ca primul soc a trecut, sa-ti marturisesc oare cit mi-este de dor sa vii inapoi? Nu sint totusi atit de egoista incit sa insist, daca este vreun inconvenient. La revedere!
Pun iarasi mina pe condei pentru a face ceea ce ti-am spus ca nu voi face, dar imprejurarile sint de asa natura ca nu ma pot stapini sa nu va rog din toata inima, pe toti, sa va reintoarceti cit mai curind cu putinta.
Ii cunosc pe unchiul si matusa atit de bine, incit nu ma tem sa le-o cer, desi am o rugaminte in plus pentru unchiul nostru.
Tata va pleca imediat cu colonelul Forster la Londra, sa incerce s-o gaseasca. Ce are de gind sa faca, intr-adevar nu stiu, dar marea lui mihnire il va impiedica sa duca la capat o hotarire; in modul cel mai bun si mai sigur, iar colonelul Forster este obligat sa fie miine seara din nou la Brighton.
La o astfel de nevoie sfatul si ajutorul unchiului nu se pot compara cu nimic in lume; dinsul va intelege imediat in ce stare ma aflu; contez pe bunatatea lui.
     - Oh! unde, unde este unchiul? striga Elizabeth in clipa cind sfirsi scrisoarea, tisnind ca o sageata de pe scaun, nerabdatoare sa-l gaseasca fara sa piarda o clipa din timpul atit de pretios; cind insa ajunse la usa, aceasta fu deschisa de un servitor si in fata ii aparu domnul Darcy.
Chipul ei palid, impetuozitatea ei il facura sa tresara si ,inainte ca el sa-si fi revenit de ajuns pentru a-i vorbi, Elizabeth, in mintea careia orice gind era inlaturat de gindul la situatia Lydiei. exclama:
- Va cer iertare, dar trebuie sa va las. Trebuie sa-l gasesc imediat pe domnul Gardiner, pentru o chestiune care nu poate suferi aminare; nu am o clipa de pierdut.
- Doamne sfinte! Ce s-a intimplat? exclama Darcy, cu mai multa afectiune decit politete.
Apoi, revenindu-si: Nu va voi retine nici macar o clipa, dar ingaduiti-mi mie sau lasati servitorul sa se duca dupa domnul si doamna Gardiner. Nu sinteti intr-o stare prea buna; nu puteti merge singura.
Elizabeth sovai, dar ii tremurau genunchii si intelese ce putin s-ar cistiga prin incercarea ei de a-i gasi. Chema deci inapoi servitorul si ii dadu porunca, desi atit de fara suflare incit abia daca putu fi inteleasa, sa-i caute si sa-i aduca imediat acasa pe stapinul si stapina lui.
Dupa ce acesta iesi, Elizabeth se aseza, incapabila sa se mai tina pe picioare; arata ca un om atit de bolnav, incit lui Darcy ii fu imposibil s-o lase singura sau sa se abtina de a-i spune pe un ton plin de blindete si compatimire:
- Ingaduiti-mi sa chem camerista dumneavoastra. Nu puteti lua ceva care sa va ajute? Un pahar cu vin, sa va aduc un pahar? Va este foarte rau.
- Nu, multumesc, replica ea, incercind sa-si revina. Mie nu mi s-a intimplat nimic rau. Ma simt destul de bine; sint insa coplesita de niste vesti ingrozitoare pe care le-am primit, acum chiar, din Longbourn
. Spunind acestea, izbucni in plins si timp de citeva minute nu mai putu scoate un cuvint. Darcy, nenorocit si emotionat, putu doar ingaima ceva despre parerea lui de rau, privind-o intr-o tacere compatimitoare.
In cele din urma, Elizabeth vorbi din nou:
- Am primit chiar acum de la Jane o scrisoare cu stiri atit de groaznice! Ele nu pot fi ascunse nimanui. Sora mea cea mica si-a lasat toti prietenii... a fugit cu... s-a azvirlit in bratele lui... ale domnului Wickham. Au plecat impreuna din Brighton. Dumneavoastra il cunoasteti prea bine pentru a nu avea indoieli asupra urmarii. Ea nu are bani, nici relatii, nimic care sa-l ispiteasca sa... Este pe veci pierduta.
Darcy ramase impietrit de uimire.
- Cind ma gindesc, adauga Elizabeth cu un glas si mai tulburat, ca eu as fi putut impiedica acest lucru, eu care stiam cine este el! Daca as fi spus familiei mele o parte numai, o parte din ceea ce stiam! Daca firea lui ar fi fost cunoscuta, aceasta nu s-ar fi putut intimpla. Dar acum este totul, totul prea tirziu.
- Sint foarte mihnit, striga Darcy... mihnit... revoltat. Dar este sigur, absolut sigur?
- Vai! Da! Au plecat impreuna din Brighton, duminica noaptea, si li s-a luat urma pina la Londra, dar nu mai departe. E sigur ca n-au plecat in Scotia.
- Si ce s-a facut, ce s-a incercat pentru a o regasi?
- Tatal meu a plecat la Londra si Jane a scris pentru a-l ruga pe unchiul sa ne dea indata ajutor; intr-o jumatate de ora sper sa fim plecati. Dar nu se poate face nimic; stiu foarte bine ca nu este nimic de facut. Ce se poate face cu un astfel de om? Cum sa-i poti macar descoperi? Nu am nici cea mai mica speranta. Oricum ai lua-o, este ingrozitor.
Darcy clatina din cap in semn de tacuta incuviintare.
- Si doar mie, ochii mi-au fost deschisi asupra adevaratei lui firi! Oh! De-as fi stiut numai ce era necesar, ce trebuia sa-ndraznesc sa fac! Dar n-am stiut... m-am temut sa nu fac prea mult.
Cumplita, cumplita greseala.
Darcy nu raspunse nimic. Parea ca nici n-o aude si umbla de colo pina colo prin incapere, intr-o adinca meditatie, cu fruntea incretita si cu un aer posomorit.
Curind Elizabeth remarca acest lucru si il intelese imediat.
Puterile o paraseau; totul trebuia sa se prabuseasca sub dovada unei asemenea rusini in familie, sub certitudinea totalei dezonorari.
Elizabeth nu putea nici sa se mire, nici sa condamne; si gindul ca el se va invinge pe el insusi n-aduse inimii ei nici o mingiiere, iar durerii ei nici o alinare.
Era, dimpotriva, exact imprejurarea care s-o faca sa-si inteleaga propriile-i dorinte; si nicicind nu simtise mai limpede ca l-ar fi putut iubi, ca acum, cind toata iubirea ei trebuia sa fie zadarnica.
Dar preocuparile personale, desi navaleau, nu putura pune stapinire pe ea. Lydia, umilinta, nenorocirea pe care aceasta le revarsa asupra tuturor inghitira curind orice preocupare personala; acoperindu-si fata cu batista, Elizabeth nu-si mai dadu seama de nimic si, dupa citeva minute, fu chemata la realitate de glasul domnului Darcy care-i spuse, cu un ton plin de compasiune, dar in acelasi timp si rezervat.
- Mi-e teama ca de mult doreati sa ramineti singura si nu am nici o scuza pentru faptul de a nu fi plecat, in afara de mihnirea mea reala, desi nefolositoare. Faca cerul sa pot spune sau face ceva care sa va aduca alinare intr-o asemenea nenorocire. Dar nu va voi mai chinui cu zadarnicele mele urari care ar putea parea exprimate anume pentru a solicita multumiri din partea dumneavoastra.
Nenorocirea aceasta o va impiedica, ma tem, pe sora mea de a avea placerea sa va vada astazi la Pemberley.
- Oh! Da! Fiti va rog atit de bun si scuzati-ne fata de domnisoara Darcy. Spuneti-i ca trebuie sa ne intoarcem imediat acasa din cauza unei chestiuni foarte urgente. Ascundeti-i cit veti putea tristul adevar. Stiu ca mult timp nu va fi posibil.
Darcy o asigura imediat ca va pastra secretul si isi exprima din nou mihnirea pentru nenorocirea ei si dorinta ca aceasta intimplare sa aiba un sfirsit mai bun decit se putea spera deocamdata; apoi, rugind-o sa prezinte complimente rudelor ei, o privi cu gravitate ca pentru a-si lua ramas bun si se indeparta.
     In timp ce Darcy iesea din camera, Elizabeth simti cit de putin probabil era sa se mai revada in termenii atit de cordiali care marcasera cele citeva intilniri ale lor la Derbyshire; si, aruncind o privire restrospectiva asupra timpului de cind se cunosteau, atit de bogat in contradictii si variatii, suspina din cauza absurditatii sentimentelor care acum ar fi indemnat-o la continuarea acestei apropieri, iar in trecut la incetarea ei.
Daca recunostinta si stima sint temelii puternice pentru o dragoste, schimbarea de sentiment a Elizabethei nu va fi nici surprinzatoare, nici criticabila.
Dar, daca lucrurile stau altfel ? daca afectiunea pornind din asemenea izvoare este absurda sau nefireasca prin comparatie cu ceea ce a fost descris atit de des ca tisnind la prima intilnire cu fiinta iubita, chiar inainte ca doua vorbe sa fie schimbate, atunci nimic nu poate fi spus in apararea ei, afara de faptul ca Elizabeth facuse oarecum o incercare cu cea de a doua metoda, simtindu-se atrasa de Wickham; si ca insuccesul acesteia o indreptatea, poate, sa incerce prima metoda, mai putin interesanta. Oricum o fi, ea il vazu plecind, cu parere de rau, si acest prim exemplu al urmarilor pe care le-ar putea avea infamia Lydiei ii oferi, reflectind la intimplarea aceea nenorocita, inca un motiv de durere.
     Dupa ce citise cea de-a doua scrisoare a Janei, ea nu nutrise nici un moment speranta ca Wickham ar avea intentia sa se insoare cu Lydia. Nimeni, in afara de Jane, credea ea, nu se putea amagi cu o astfel de nadejde.
Surprinderea era cel mai neinsemnat dintre toate simtamintele pe care le incerca in legatura cu cele petrecute. Atita timp cit cunoscuse numai continutul primei scrisori, fusese foarte mirata, foarte uimita; i se parea de neinteles ca Wickham sa se insoare cu o fata pe care era imposibil s-o ia pentru bani; si de neinteles ca Lydia reusise sa-l atraga.
Acum totul ii aparea din cale-afara de firesc. Pentru o legatura de acest fel, ea avea probabil destul farmec; si desi era imposibil sa-si inchipuie ca Lydia se hotarise in mod deliberat sa fuga cu el, fara intentia de a se casatori, nu-i era greu sa creada ca nici virtutea si nici judecata nu o vor impiedica sa cada usor prada.
Nu bagase niciodata de seama, atita vreme cit regimentul se aflase in Hertfordshire, ca Lydia ar fi avut vreo preferinta pentru el; era insa convinsa ca Lydia n-avea nevoie decit de incurajare, pentru a se atasa de oricine.
Cind unul, cind altul dintre ofiteri fusese preferatul ei, dupa cum o atrageau atentiile lor. Afectiunile ei erau in continua fluctuatie, dar niciodata fara obiect. Prostia de a o fi scapat din ochi si gresita ingaduinta fata de o astfel de fata, vai! cit de viu le resimtea acum!
Era innebunita sa ajunga mai repede acasa, sa auda, sa vada, sa fie la fata locului, sa imparta cu Jane grijile care cadeau acum in intregime pe umerii ei, intr-o familie atit de dezorganizata, un tata absent, o mama incapabila de vreun efort si avind tot timpul nevoie de atentiile cuiva; si, desi era convinsa ca nu se putea face nimic pentru Lydia, interventia unchiului parea sa fie de cea mai mare importanta, si pina cind acesta intra in camera, nerabdarea o chinui amarnic.
Domnul si doamna Gardiner se grabisera sa se intoarca, alarmati, presupunind din spusele servitorilor ca nepoata lor se imbolnavise subit; dar, linistindu-i imediat din acest punct de vedere, Elizabeth le comunica nerabdatoare cauza pentru care-i chemase, citindu-le cele doua scrisori, cu glas tare, staruind asupra post-scriptumului dintr-a doua cu o energie plina de temeri, fiindca Lydia nu fusese niciodata una din preferatele lor.
Domnul si doamna Gardiner nu puteau fi decit adinc indurerati, nu numai Lydia, ci ei toti erau amestecati in aceasta poveste; si dupa primele exclamatii de surpriza si oroare, domnul Gardiner promise din toata inima intreg ajutorul ce-i statea in putinta.
Elizabeth, desi nu se asteptase la altceva, ii multumi cu lacrimi de recunostinta; si toti trei fiind insufletiti de acelasi gind, hotarira grabnic totul pentru plecare. Urmau sa plece cit mai curind posibil.
- Dar ce facem cu vizita la Pemberley? striga doamna Gardiner. John ne-a spus ca domnul Darcy se afla aici cind ai trimis dupa noi. E adevarat?
- Da; si i-am spus ca nu ne vom putea tine promisiunea. Lucrul acesta este stabilit.
- Ce este stabilit? repeta matusa, in timp ce fugea in camera pentru a se pregati de drum. Sint ei oare in asemenea termeni incit ea sa-i spuna tot adevarul? Oh! Daca as sti cum s-au petrecut lucrurile! Dorintele insa erau zadarnice sau, in cazul cel mai bun, puteau servi numai ca s-o amuze in zorul si viltoarea orei ce urma.
Daca Elizabeth ar fi avut ragazul sa se destinda, ar fi ramas convinsa ca cineva atit de nenorocit ca ea nu mai era bun de nimic; dar a avut, ca si matusa, partea ei de treburi si, printre altele, trebuia sa scrie tuturor prietenilor din Lambton scrisori cu scuze nascocite pentru grabnica lor plecare.
Totusi, intr-o ora erau toate gata; cum intre timp domnul Gardiner platise contul la han, nu le mai raminea nimic de facut decit sa plece; si Elizabeth, dupa tot chinul din dimineata aceea, se vazu, intr-un timp mai scurt decit si-ar fi putut inchipui, instalata in trasura si in drum spre Longbourn.
     Capitolul XLVII
     - M-am gindit din nou la toate, Elizabeth, spuse unchiul, pe cind ieseau afara din oras, si, intr-adevar, dupa o matura gindire, sint mult mai inclinat sa judec povestea asa cum judeca sora dumitale mai mare. Mi se pare atit de neverosimil ca un tinar sa aiba asemenea intentii fata de o fata care nu este in nici un caz lipsita de protectie sau singura pe lume si care era in momentul acela invitata sotiei colonelului lui, incit sint foarte inclinat sa sper numai bine. S-ar putea el oare astepta ca familia ei sa nu intervina? S-ar putea el oare astepta sa mai aiba loc in regiment dupa un astfel de afront facut colonelului Forster? Tentatia nu este pe masura riscului.
- Crezi cu adevarat asta? exclama Elizabeth, inviorindu-se pentru o clipa.
- Pe cuvintul meu, interveni doamna Gardiner, incep sa fiu de parerea unchiului dumitale. Este intr-adevar o prea mare incalcare a decentei, a onoarei, a interesului ca el sa se faca vinovat de asa ceva. Nu pot avea o parere atit de proasta despre Wickham. Dar tu, Lizzy, il poti oare desconsidera intr-atit, incit sa-l crezi in stare de asa ceva?
- Poate ca nu intr-atit, incit sa-si uite propriul lui interes. Dar de toate celelalte, pot sa-l cred in stare. Daca intr-adevar s-ar putea sa fie asa! Dar nu indraznesc sa sper. De ce nu si-au continuat drumul spre Scotia, daca ar fi asa?
- In primul rind, raspunse domnul Gardiner, nu exista nici o dovada absoluta ca n-au plecat in Scotia.
- Oh! Dar faptul ca au schimbat cupeul pe o trasura de piata constituie o dovada foarte serioasa! Si in afara de asta, nu s-a dat de urma lor pe drumul catre Barnet!
- Ei bine, atunci sa presupunem ca sint la Londra. S-ar putea sa se fi dus acolo numai pentru a se ascunde, nu cu vreun alt scop mai special. Probabil ca n-au cine stie ce bani nici unul, nici celalalt; si s-ar putea sa li se para mai economic, desi mai putin expeditiv, sa se casatoreasca la Londra, decit in Scotia.
- Dar de ce tot acest secret? De ce teama de a fi descoperiti? De ce trebuie sa se casatoreasca in ascuns? Oh! Nu, nu, nu pare plauzibil. Prietenul lui cel mai apropiat, se vede din relatarea Janei, era convins ca nu avea nici o intentie sa se insoare cu ea.
Wickham nu se va casatori niciodata cu o femeie fara avere. Nu si-o poate ingadui. Si ce calitati are Lydia, ce farmece in afara de tinerete, sanatate si o fire vesela, care sa-l determine ca, de dragul ei, sa piarda sansa de a se capatui printr-o casatorie avantajoasa. Cit priveste neplacerile de care s-ar putea teme pentru faptul ca regimentul cunoaste fuga lui dezonoranta cu ea, nu sint in stare sa spun nimic pentru ca nu stiu nimic despre consecintele ce le-ar avea un astfel de pas.
Dar in privinta celeilalte obiectii a dumitale, ma tem ca nici nu intra in discutie. Lydia nu are frati care sa intervina; si el si-ar putea inchipui, din comportarea tatalui meu, din indolenta si lipsa de atentie pe care parea intotdeauna s-o aiba fata de cele ce se intimplau in familia lui, ca dinsul va face la fel de putin si se va preocupa de toate astea la fel de putin ca oricare alt tata.
- Dar poti sa crezi ca Lydia e atit de desprinsa de toate, in afara de dragostea ei pentru el, incit sa consimta sa traiasca cu el altfel decit maritata?
- Pare a fi si este intr-adevar cit se poate de revoltator, replica Elizabeth cu ochii plini de lacrimi, sa fii silit sa ai indoieli asupra cinstei si decentei surorii tale, in ce priveste acest aspect. Dar intr-adevar nu stiu ce sa spun. Poate ca nu sint dreapta cu ea. Este insa foarte tinara; n-a fost niciodata invatata sa se gindeasca la lucruri serioase; si, in ultimele sase luni - nu, in ultimul an de zile - nu s-a ocupat decit de distractii si frivolitati. I s-a ingaduit sa-si foloseasca timpul la modul cel mai trândav si cel mai usuratic cu putinta si sa-si insuseasca drept buna orice parere ii iesea in cale.
De cind regimentul a fost incartiruit la Meryton, n-a mai avut in minte altceva decit dragostea, flirtul si ofiterii. A facut tot ce i-a stat in putinta, vorbind si gindindu-se numai la aceste lucruri, ca sa dea o mai mare amploare pornirilor ei care sint, in mod firesc, destul de exuberante. Si stim cu totii ca Wickham are tot farmecul si toata dibacia care pot cuceri o femeie.
- Vezi insa ca Jane, spuse matusa ei, nu are o parere atit de rea despre Wickham, incit sa-l creada in stare de aceasta tentativa.
- Despre cine crede Jane vreodata ceva rau? Si pe cine oare - oricare i-ar fi fost comportarea anterioara - l-ar crede ea in stare de o astfel de tentativa, pina la proba contrarie?
Jane insa stie, tot atit de bine ca si mine, cine este Wickham in realitate. Stim si ea si eu ca este un depravat, in toate sensurile cuvântului; ca nu este nici integru, nici om de onoare; ca este tot atit de fals si de inselator pe cit este de insinuant.
- Si stii cu adevarat toate astea? intreba doamna Gardiner care ardea de curiozitate sa afle sursa de informatii a Elizabethei.
- Stiu sigur, raspunse Elizabeth, rosind. Ti-am povestit mai deunazi despre purtarea lui infama fata de domnul Darcy; si dumneata insati ai auzit, cind ai fost ultima oara la Longbourn, in ce fel vorbea despre omul care s-a purtat cu el cu atita ingaduinta si generozitate. Si mai sint si alte lucruri pe care nu-mi pot ingadui - care nu merita sa fie relatate; dar minciunile lui in legatura cu toata familia de la Pemberley nu au sfirsit.
Din cele ce-mi spusese despre domnisoara Darcy, eram pregatita sa vad o fata mindra, distanta, dezagreabila. Totusi, el stia ca este tocmai contrariul. Stia desigur ca este prietenoasa si lipsita de pretentii, asa cum am constatat noi.
- Dar Lydia nu stie nimic din toate astea? E cu neputinta ca ea sa nu cunoasca lucruri pe care dumneata si Jane le stiti atit de bine.
- Oh! Da! Acesta este lucrul cel mai rau dintre toate. Pina la vizita mea in Kent, unde i-am vazut atit de des pe domnul Darcy si ruda lui, colonelul Fitzwilliam, nu cunosteam nici eu adevarul, iar cind m-am intors acasa, regimentul urma sa plece din Meryton intr-o saptamina-doua.
Asa stind lucrurile, nici Jane, careia ii povestisem totul, nici eu nu am crezut ca era necesar sa dam in vileag ceea ce stiam; caci cui i-ar fi putut fi de folos ca buna parere generala despre el sa fie rasturnata? Chiar si atunci cind s-a hotarit ca Lydia sa plece cu doamna Forster, nu mi s-a parut deloc necesar sa-i deschid ochii asupra lui. Ca ea sa fie in pericol pentru ca i-am ascuns adevarul, nu mi-ar fi trecut niciodata prin minte. Ca acest lucru sa aiba o asemenea consecinta, va puteti inchipui ca era destul de departe de gindul meu.
- Cind au plecat cu totii la Brighton deci nu aveai nici un motiv, presupun, sa crezi ca se iubeau.
- Nici cel mai neinsemnat. Nu-mi pot aminti vreun semn de afectiune din partea unuia sau a celuilalt; si daca am fi bagat de seama asa ceva, trebuie sa stii ca familia noastra nu este dintre acelea care lasa sa-i scape un asemenea prilej.
Când Wickham a intrat in acest regiment, Lydia a fost destul de dispusa sa-l admire; dar asa am fost toate. Toate fetele din Meryton sau din imprejurimi isi iesisera din minti din cauza lui, in primele doua luni; el insa nu i-a acordat Lydiei nici o atentie speciala; si, ca urmare, dupa ce l-a admirat cu inflacarare un timp, capriciul pentru el a slabit si alti ofiteri din regiment, care i-au acordat mai multa atentie, au devenit preferatii ei.
E usor de inchipuit ca oricit de putine elemente noi se mai adaugau la temerile, sperantele si presupunerile lor, prin dezbaterea acestui subiect pasionant, nici un altul nu le-a putut retine multa vreme atentia, tot timpul cit a durat calatoria.
Din gindurile Eiizabethei n-a disparut nici o clipa. Tintuit in mintea ei de cei mai aprig dintre chinuri, invinuirile ce singura si le aducea, ea nu gasi o clipa de ragaz sau de uitare.
     Au calatorit cit s-a putut de repede; si, cu o noapte dormita pe drum, au ajuns la Longboum a doua zi, pe la vremea mesei.
Elizabeth se mingiia cu gindul ca Jane nu obosise de prea lunga asteptare.
Micutii Gardiner, atrasi de vederea unei trasuri, se aflau pe treptele casei, cind aceasta a intrat pe alee; si cind s-a oprit in fata usii principale, uimirea fericita care le-a iluminat chipurile si le-a cuprins toata faptura, manifestindu-se in sarituri si zbenguieli, a fost primul semn de bucuros "bun venit".
Elizabeth sari jos; si dupa ce-i saruta in graba, zori inspre vestibul, unde o intimpina imediat Jane care, venind din camera mamei lor, coborise scarile in goana.
Elizabeth o imbratisa cu dragoste, ochii amindurora fiind plini da lacrimi, si-o intreba, fara sa piarda o clipa, daca aflasera ceva despre fugari.
- Nu inca, replica Jane, dar acum, ca scumpul meu unchi a venit, sper ca totul va fi bine.
- Tata e la oras?
- Da, a plecat marti, asa cum ti-am scris.
- Si ati primit des vesti de la el?
- Numai o singura data. Mi-a scris miercuri citeva rinduri ca sa ne comunice ca a ajuns cu bine si sa-mi spuna ce masuri a luat, caci ii rugasem in mod special. A adaugat numai ca nu-mi va scrie pina ce nu va avea ceva important de anuntat.
- Si mama, ce face mama? Ce faceti voi, toate?
- Mama este destul de bine, cred, desi teribil de abatuta. Este sus si se va bucura grozav sa va vada. Nu iese inca din camera ei. Mary si Kitty, slava cerului, sint foarte bine.
- Dar tu? Ce faci tu? intreba Elizabeth. Esti palida. Prin cite trebuie sa fi trecut!
Sora ei o asigura totusi ca se simtea foarte bine; si conversatia, care avusese loc in timp ce domnul si doamna Gardiner se ocupau de copiii lor, lua sfirsit, caci se apropiau de ele toti ceilalti.
Jane alerga la unchiul si matusa ei; le ura bun sosit si le multumi printre zimbete si lacrimi.
Dupa ce intrara cu totii in salon, intrebarile pe care Elizabeth le pusese deja au fost repetate de ceilalti si vazura imediat ca Jane nu le putea da nici o stire.
Totusi, optimismul ei, intretinut de inima-i plina de bunavointa, nu o parasise inca; astepta mereu sa se sfirseasca totul cu bine si spera ca in dimineata urmatoare va sosi o scrisoare, fie de la Lydia, fie de la tatal ei, care sa-i informeze despre felul cum mergeau lucrurile si poate chiar sa le anunte casatoria.
Doamna Bennet, in apartamentul careia se dusera dupa citeva minute de conversatie, le primi asa cum era de asteptat; cu lacrimi, regrete si lamentatii, invective la adresa purtarii ticaloase a lui Wickham si plingeri despre nedreptatea si suferintele indurate de ea, acuzind pe toata lumea, cu exceptia persoanei a carei dezastruoasa indulgenta era cauza principala a erorilor fiicei sale.
- Daca as fi putut sa-mi impun punctul de vedere, spuse ea, si sa plec la Brighton cu toata familia, asta nu s-ar fi intimplat; dar scumpa si sarmana Lydia nu a avut pe nimeni care sa-i poarte de grija. De ce au scapat-o Forsterii din ochi? Sint convinsa ca a fost din partea lor o mare nebagare de seama, sau asa ceva, pentru ca ea nu este genul de fata care sa faca una ca asta, daca ar fi fost bine pazita.
Am fost tot timpul convinsa ca nu sint deloc indicati s-o aiba in grija; dar, ca de obicei, nu s-a tinut seama de mine. Biata, draga copila! Si iata ca domnul Bennet a plecat si stiu ca are sa se bata in duel cu Wickham, pe unde l-o gasi, si o sa fie ucis, si ce-o sa se-ntimple cu noi toate? Familia Collins o sa ne dea afara, inainte ca el sa fi apucat sa se raceasca bine in groapa; si daca n-ai sa fii bun cu noi, draga frate, nu stiu ce-o sa ne facem.
Toti protestara vehement impotriva unor idei atit de ingrozitoare; iar domnul Gardiner, dupa ce o asigura cum putu mai bine de toata dragostea ce i-o purta ei si intregii familii, ii spuse ca avea de gind sa fie la Londra chiar a doua zi si ca-l va ajuta pe domnul Bennet in toate incercarile de a o gasi pe Lydia.
- Nu te lasa prada unor ingrijorari inutile, adauga el. Cu toate ca sint motive sa ne asteptam la tot ce poate fi mai rau, nu este cazul sa luam asta drept sigur. N-a trecut nici o saptamina de cind au plecat la Brighton. In citeva zile s-ar putea sa capatam ceva vesti de la ei; si pina ce nu vom afla ca nu s-au casatorit si ca nu au de gind sa se casatoreasca, sa nu socotim totul pierdut. Cum voi ajunge in oras, ma voi duce la cumnatul meu si-am sa-l fac sa vina cu mine acasa, in strada Gracechurch, si pe urma ne vom sfatui ce avem de facut.
- Oh! Draga frate! replica doamna Bennet. Asta e exact ce am dorit din inima. Si cind ai sa ajungi la oras, fa orice si gaseste-i oriunde s-or fi aflind si daca nu s-au casatorit inca fa-i sa se casatoreasca. Iar in privinta trusoului, nu-i lasa sa intirzie pentru asta; spune-i Lydiei ca o sa capete citi bani o sa vrea ca sa si-l cumpere dupa ce se vor casatori. Si mai presus de toate, impiedica-l pe domnul Bennet sa se bata. Spune-i in ce stare ingrozitoare ma aflu - ca mi-am iesit din minti de spaima si ca simt asa niste nelinisti si tremuraturi peste tot, asa niste spasme intr-o parte si dureri de cap, si asa niste batai de inima, incit n-am pic de odihna, nici noaptea si nici ziua. Si spune-i dragei mele Lydia sa nu ia nici o hotarire in privinta trusoului pina ce nu ne-om vedea, pentru ca nu stie care sint magazinele cele mai bune. Oh! draga frate, ce bun esti! Stiu ca ai sa le aranjezi pe toate. Domnul Gardiner insa, desi o asigura din nou de toata grija lui pentru cauza incredintata, nu putu sa n-o sfatuiasca sa fie cumpatata in sperantele ca si in temerile ei; si dupa ce tot vorbi cu ea in felul acesta pina ce bucatele fura aduse la masa, o lasara sa-si descarce nervii pe menajera care se ocupa de dinsa, cind fiicele lipseau
Desi fratele si cumnata ei erau convinsi ca nu era ca¬=zul ca dinsa sa se izoleze astfel de restul familiei, nu incercara sa se opuna, fiindca stiau ca nu era destul de prudenta pentru a nu vorbi in fata servitorilor, in timp ce acestia serveau la masa, si considerara ca era mai bine ca numai una dintre femeile de serviciu, si anume aceea in care puteau avea mai multa incredere, sa-si arate intelegerea pentru toate temerile si dorintele ei, in aceasta chestiune.
     Curind intrara in sufragerie Mary si Kitty, care fusesera prea ocupate in camerele lor pentru a-si face aparitia mai inainte.
Una venea de la cartile ei si cealalta de la oglinda ei. Chipurile amindurora erau totusi destul de calme si la nici una dintre ele nu se vedea vreo schimbare, afara de faptul ca pierderea surorii preferate, ori furia ce-o resimtea din aceasta cauza, pusese in glasul lui Kitty un timbru ceva mai artagos decit de obicei.
Cit despre Mary, era destul de stapina pe ea pentru a-i sopti Elizabeth-ei, cu un aer de grava cugetare, cind se asezara la masa:
- Aceasta este o intâmplare cit se poate de nefericita si se va vorbi probabil mult despre ea. Dar trebuie sa stavilim valul de rautate si sa ne turnam una alteia balsamul mingiierii de sora pe inimile noastre ranite.
Apoi, cum nu remarca la Elizabeth nici cea mai mica dorinta de a-i da un raspuns, adauga: Oricit de nenorocita ar fi aceasta intimplare pentru Lydia, putem trage din ea urmatoarea lectie folositoare: ca la o femeie, pierderea virtutii este de nereparat, ca un pas gresit o duce la dezonoare definitiva, ca reputatia ei este un lucru tot atit de fragil pe cit este de frumos si ca nu se poate comporta niciodata indeajuns de prudent fata de cei nedemni, de sex opus.
Elizabeth isi ridica ochii de uimire, dar era prea amarita pentru a da vreun raspuns. Mary continua totusi sa se consoleze singura cu acest gen de invataturi morale deduse din nenorocirea prin care treceau.
     In cursul dupa-amiezii, cele doua domnisoare Bennet mai mari reusira sa fie singure timp de o jumatate de ora si Elizabeth profita imediat de aceasta ocazie pentru a pune intrebari la care Jane era tot atit de nerabdatoare sa raspunda.
Dupa ce deplinsera impreuna groaznicele urmari ale intimplarii, urmari pe care Elizabeth, ca toti ceilalti, le considera drept sigure si despre care domnisoara Bennet n-ar fi putut spune ca erau cu totul imposibile, cea dintii continua, rugind-o:
- Dar spune-mi absolut tot, tot ce n-am aflat inca. Da-mi si alte amanunte. Ce a zis colonelul Forster? N-a avut nici un fel de banuiala inainte ca fuga lor sa fi avut loc? Trebuie sa-i fi vazut mereu nedespartiti.
- Colonelul Forster a recunoscut ca banuise adesea ca exista o oarecare inclinatie, indeosebi din partea Lydiei; nimic insa care sa-l alarmeze. Sint atit de mihnita pentru el. Purtarea lui a fost extrem de atenta si amabila. Intentiona sa vina la noi pentru a ne asigura de simpatia sa, inainte de a fi avut cea mai vaga idee ca ei nu plecasera in Scotia. Cum a auzit acest zvon s-a grabit sa vina incoace.
- Si Denny era convins ca Wickham nu avea de gind sa se insoare? Cunostea intentia lor de a fugi impreuna.? Colonelul Forster a vorbit chiar el cu Denny?
- Da, dar intrebat fiind de dinsul, Denny a negat ca ar fi stiut ceva despre planul lor si s-a ferit sa-si spuna parerea. Nu si-a reafirmat convingerea ca ei nu se vor casatori si lucrul acesta ma face sa sper ca s-ar putea sa fi fost inteles gresit, mai inainte.
- Si, pina la sosirea colonelului Forster, nici unul dintre voi n-a avut vreo indoiala in privinta faptului ca se casatorisera cu adevarat?
- Cum s-ar fi putut sa ne treaca prin minte asa ceva? Am fost putin ingrijorata, mi-a fost oarecum teama pentru fericirea surorii mele ca sotie a lui Wickham, pentru ca stiam ca purtarea lui nu fusese intotdeauna foarte corecta. Tata si mama nu stiau nimic despre asta; simteau numai ca aceasta casatorie era o imprudenta. Apoi Kitty ne-a marturisit, cu un sentiment firesc de triumf, fiindca stia mai mult decit noi ceilalti, ca in ultima ei scrisoare Lydia o pregatise ca va face acest pas. Ea stia, se pare, ca erau indragostiti unul de altul, de citeva saptamini.
- Dar nu dinainte de a pleca la Brighton?
- Nu, cred ca nu.
- Crezi cumva ca si colonelul Forster are o parere proasta despre Wickham? Cunoaste adevaratul lui caracter? - Trebuie sa-ti marturisesc ca nu a mai vorbit despre Wickham atit de bine ca in trecut. Il crede imprudent si risipitor. Si de cind cu aceasta trista intimplare, se spune ca a plecat din Meryton dator vindut; sper sa nu fie insa adevarat.
- Oh! Jane, daca n-am fi pastrat secretul, daca am fi spus ce stiam despre el, nu s-ar fi putut intimpla asa ceva!
- Poate ca ar fi fost mai bine, replica Jane. Dar a da in vileag vechile greseli ale cuiva, fara sa stii care-i sint gindurile in prezent, parea un lucru nejustificat. Noi am procedat astfel cu cele mai bune intentii.
- V-a putut repeta colonelul Forster amanunte din biletelul Lydiei catre sotia lui?
- Ni l-a adus sa-l vedem.
Si Jane isi scoase punguta din buzunar si ii dadu Elizabethei biletul, care suna astfel:
Scumpa mea Harriet, O sa rizi cind vei afla unde am plecat, si nu ma pot stapini sa nu rid eu insami de surpriza voastra, miine dimineata, cind se va observa lipsa mea. Plec la Gretna Green si daca nu poti ghici cu cine, am sa cred ca esti o prostuta, pentru ca exista un singur om pe lume pe care-l iubesc, si el e un inger. Fara el n-as putea fi fericita, asa ca nu socoti plecarea mea drept o nenorocire. Daca nu-ti place, nu e nevoie sa le trimiti vorba la Longbourn despre plecarea mea, fiindca surpriza o sa fie si mai mare cind am sa le scriu si am sa-mi pun semnatura: Lydia Wickham. Ce gluma grozava o sa fie! De-abia pot sa-ti scriu de ris. Te rog, scuza-ma fata de Pratt ca nu-mi pot tine fagaduiala de a dansa cu el asta-seara. Spune-i ca nadajduiesc c-o sa ma scuze cind va afla totul si spune-i ca am sa dansez cu el, cu cea mai mare placere, la balul viitor la care ne vom intilni. Am sa trimit dupa lucrurile mele cind am sa ajung la Longbourn, dar as dori sa-i spui lui Sally sa cirpeasca o ruptura mare la rochia de muselina inainte de a mi-o impacheta. La revedere. Transmite colonelului Forster toata dragostea mea. Sper ca veti ciocni un pahar pentru placuta noastra calatorie. Prietena ta afectuoasa, Lydia Bennet.
     - Oh! zapacita, ce zapacita e! striga Elizabeth, cind sfirsi de citit. Asta e scrisoare s-o scrii intr-o asemenea clipa!
Biletul dovedeste insa ca, cel putin ea, privea cu seriozitate scopul calatoriei. Indiferent de ce ar fi putut-o el convinge dupa aceea, in ceea ce o priveste n-a fost vorba de un plan rusinos.
Bietul tata! Cit l-o fi durut!
- Nu am vazut in viata mea pe nimeni atit de lovit. Timp de zece minute n-a putut scoate o vorba. Mamei i s-a facut rau, pe loc, si toata casa era innebunita.
- Oh! Jane, intreba Elizabeth, a mai ramas vreunul dintre servitori care sa nu fi aflat intreaga poveste, mai inainte de caderea serii?
- Nu stiu; sper ca a mai ramas. Dar in asemenea imprejurare, este foarte greu sa te stapinesti. Mama a facut o criza de isterie si, desi am incercat sa-i dau tot ajutorul ce-mi statea in putere, ma tem ca n-am facut tot ce ar fi trebuit sa fac. Dar groaza de ceea ce se putea intâmpla aproape ca-mi luase mintile.
- Ingrijirile pe care a trebuit sa i le dai au fost prea mult pentru tine! Nu arati bine! Daca as fi fost cu tine! Ai purtat singura toata grija si nelinistea.
- Mary si Kitty au fost foarte dragute si sint convinsa ca ar fi impartit cu mine toata oboseala, dar nu am crezut ca este bine, nici pentru una, nici pentru cealalta. Kitty este slabuta si delicata, iar Mary studiaza atit de mult ca nu trebuie sa i se ia din orele de odihna.
Matusa Philips a venit la Longbourn marti, dupa plecarea tatii, si-a fost atit de buna incit a ramas cu mine pina joi. Ne-a fost tuturor de mare folos si ajutor.
Si Lady Lucas a fost foarte draguta; miercuri dimineata a venit pe jos pina aici ca sa deplinga, alaturi de noi, cele intimplate si sa-si ofere serviciile ei sau ale oricareia dintre fiicele sale, daca ne-ar fi putut fi de ajutor.
- Facea mai bine sa stea acasa la ea striga Elizabeth. Poate a fost bine intentionata, dar intr-o nenorocire ca asta, e recomandabil sa-ti vezi, cit mai putin, vecinii. Ajutorul este imposibil; mingiierea, de nesuferit. Lasa-i sa fie satisfacuti si sa triumfe asupra noastra, de la distanta.
Eiizabeth continua apoi sa se intereseze de masurile pe care tatal lor avea de gind sa le ia la oras, pentru a o aduce inapoi pe fiica sa.
- Cred ca avea de gind, raspunse Jane, sa se duca la Epsom, unde au schimbat caii ultima oara, sa-i gaseasca pe surugii si sa incerce sa scoata ceva de la ei.
Voia in primul rind sa afle numarul trasurii de piata care i-a luat de la Clapham. Aceasta sosise din Londra cu un pasager; si cum dinsul isi inchipuie ca trecerea dintr-o trasura intr-alta a unui domn si a unei doamne poate fusese remarcata, avea de gind sa faca cercetari la Clapham.
Daca putea descoperi cumva unde il lasase vizitiul pe calatorul precedent, era hotarit sa faca acolo cercetari si spera sa nu fie imposibil sa afle locul de stationare si numarul trasurii.
Nu stiu sa fi facut alte planuri; dar era atit de zorit sa plece, si atit de descumpanit, incit de-abia am reusit sa aflu si atit.