Mindrie si Prejudecata - Partea XII de Jane Austen publicat la 31.10.2013
Mindrie si Prejudecata - Partea XII
     Capitolul XLVIII A doua zi de dimineata, sperau, cu totii sa primeasca o scrisoare de la domnul Bennet, dar posta sosi fara sa aduca un singur rind din partea lui. Toata familia stia ca de obicei el era corespondentul cel mai neglijent si cel mai lenes; dar intr-o astfel de imprejurare, nadajduisera ca va face un efort.
Au fost siliti sa traga concluzia ca nu avea nici o veste placuta de comunicat, dar ar fi fost bucurosi sa fie siguri chiar si de asta.
Domnul Gardiner asteptase numai posta pentru a porni la drum.
Dupa plecarea lui, avura, cel putin siguranta ca vor primi mereu stiri despre cele ce se petreceau; si la despartire, unchiul promisese sa-l convinga pe domnul Bennet sa se intoarca la Longbourn cit mai curind va putea, spre marea usurare a doamnei Bennet care considera ca e singura garantie pentru ca sotul ei sa nu fie ucis in duel.
Doamna Gardiner, fiind sigura ca prezenta ei ar putea fi de folos nepoatelor sale, urma sa ramina impreuna cu copiii, inca vreo citeva zile, la Hertfordshire. Participa la ingrijirile pe care fetele le dadeau doamnei Bennet si, in orele libere, era pentru ele o adevarata binecuvintare.
Cealalta matusa le vizita si ea destul de des si intotdeauna, dupa cum spunea, cu scopul de a le imbarbata desi, cum nu venea niciodata fara sa le raporteze vreun nou exemplu de extravaganta sau incorectitudine a lui Wickham, rareori pleca de acolo fara sa le lase mai descurajate decit le gasise.
Intregul Meryton parea ca se straduieste sa-l ponegreasca pe acela care, cu trei luni mai inainte, fusese, pentru ei, aproape ca un inger al luminii.
Se sustinea ca avea datorii la toti negustorii din localitate; si isi extinsese intrigile amoroase, onorate toate cu titlul de seductie, asupra fiecarei familii de negustor.
Toti declarau ca era tinarul cel mai ticalos din lume; si toti incepura sa descopere ca fusesera intotdeauna neincrezatori in aparenta lui de om cumsecade.
Desi Elizabeth nu acorda incredere la mai mult de jumatate din cele ce se spuneau, credea destul pentru ca prima ei convingere cu privire la nenorocirea Lydiei sa devina si mai certa; chiar si Jane, care credea si mai putin din cele ce auzea, pierduse aproape orice nadejde, mai ales ca, dupa toate probabilitatile, era timpul, daca ei s-ar fi dus in Scotia - ceea ce ea nu incetase nici un moment sa spere - sa fi primit ceva vesti de la ei.
Domnul Gardiner plecase din Longbourn duminica.
Marti, doamna Gardiner primi o scrisoare de la el.
Ii informa ca, imediat dupa sosire, il gasise pe cumnatul lui si-l convinsese sa vina in strada Gracechurch; ca inainte de sosirea lui, domnul Bennet fusese la Epsom si Clapham, fara a obtine insa vreo informatie multumitoare; si ca acum era hotârit sa intrebe la toate hotelurile mai mari din oras, deoarece domnul Bennet credea ca fugarii au tras poate la unul dintre ele, cum au ajuns la Londra, inainte de a gasi o locuinta.
Domnul Gardiner nu se astepta la vreun succes de pe urma acestei investigatii, intentiona insa sa-l ajute, cumnatul lui fiind ferm hotarit sa procedeze astfel.
Adauga ca domnul Bennet parea ca nici nu se gindeste sa paraseasca in acel moment Londra, si promitea sa scrie din nou, in curind.
Mai era si un post-scriptum, dupa cum urmeaza: I-am scris colonelului Forster, rugindu-l sa afle, daca este posibil, de la vreunul dintre intimii tinarului, din regiment, daca Wickham are vreo ruda sau cunostinta care sa stie in ce parte a orasului s-ar putea ascunde acum.
Daca s-ar gasi cineva la care sa apeleze pentru a afla vreun fir conducator de acest fel, ar fi de foarte mare ajutor. In momentul de fata, nu avem nici un fel de indicii.
Colonelul Forster, cred, va face tot ce-i va sta in putinta ca sa ne ajute in aceasta chestiune.
Dar dupa ce m-am mai gindit, poate ca Lizzy ne-ar putea spune, mai bine decit oricine altul, ce rude in viata are el acum.
Elizabethei nu-i era greu sa inteleaga de unde venea acest respect pentru cele ce-ar fi stiut ea; dar nu-i era cu putinta sa dea vreo informatie atit de multumitoare pe cit o merita acest omagiu. Nu auzise niciodata ca el sa fi avut vreo ruda, in afara de tata si mama, ambii fiind morti de ani de zile.
Era totusi posibil ca vreunul dintre tovarasii de regiment sa fie in stare sa dea mai multe informatii; si, desi ea nu era prea optimista, era o incercare ce merita sa fie facuta. Fiecare zi la Longbourn era acum plina de neliniste; dar nelinistea crestea la maximum in jurul orei cind trebuia sa vina posta.
Sosirea scrisorilor era primul mare motiv de nerabdare in fiecare dimineata. Prin scrisori urma sa se comunice orice ar fi fost, bun sau rau, si se asteptau ca fiecare zi sa le aduca vreo veste importanta.
Dar inainte de a mai primi ceva de la domnul Gardiner, sosi o scrisoare pentru domnul Bennet dintr-alta parte, de la domnul Collins; iar Jane, care primise dispozitia sa deschida toata corespondenta care ar sosi in lipsa tatalui sau, o citi; Elizabeth, stiind ce ciudatenie constituia intotdeauna o scrisoare a lui Collins, citi si ea peste umarul Janei cele ce urmeaza:
Scumpul meu domn, Ma simt chemat, datorita legaturilor dintre noi, si pozitiei mele in lume, sa depling alaturi de dumneavoastra durerea de care ati fost lovit si despre care am fost informati ieri, printr-o scrisoare din Hertfordshire.
Fiti sigur, scumpe domn, ca doamna Collins si cu mine personal va compatimim sincer, pe dumneavoastra si toata onorabila dumneavoastra familie, in nenorocirea in care va aflati si care este desigur una dintre cele mai amare, deoarece provine dintr-o cauza pe care timpul nu o poate repara.
Din partea mea, nu vor lipsi nici una dintre acele dovezi care ar putea alina o nenorocire atit de ingrozitoare, sau care v-ar putea mingiia intr-o imprejurare ce trebuie sa fie, dintre toate, cea mai intristatoare pentru sufletul unui parinte.
Moartea fiicei dumneavoastra ar fi fost o binecuvintare in comparatie cu aceasta. Si este cu atit mai regretabil, cu cit sint temeiuri de a presupune, dupa cite ma informeaza scumpa mea Charlotte, ca libertinajul din purtarile fiicei dumneavoastra isi are originea intr-o vinovata indulgenta fata de ea desi, in acelasi timp, spre mingiierea dumneavoastra si a doamnei Bennet, sint tentat sa cred ca inclinatiile ei sint rele de la natura, altfel nu s-ar fi putut face vinovata de o asemenea grozavie, la o virsta atit de frageda.
Oricare ar fi cauza, sinteti in mod jalnic demn de mila, parere la care se alatura nu numai doamna Collins, ci si Lady Catherine si fiica sa, carora le-am povestit intimplarea.
Ele sint de acord cu mine ca acest pas gresit, al uneia dintre fete, va fi nimicitor pentru norocul tuturor celorlalte; caci cine, asa cum spune cu mare condescendenta Lady Catherine insasi, va mai vrea sa intre intr-o asemenea familie?
Si aceasta consideratie ma face sa ma gindesc si mai mult, cu o mai mare satisfactie, la un anumit eveniment din noiembrie trecut; caci daca ar fi fost altfel, ar fi trebuit sa fiu amestecat in toata jalea si dezonoarea dumneavoastra.
Dati-mi voie deci sa va sfatuiesc, scumpul meu domn, sa va consolati atit cit este cu putinta, sa izgoniti pe veci din inima dumneavoastra aceasta fiica nedemna si s-o lasati sa culeaga fructele oribilului sau pacat. Ramin, scumpe domn etc. etc.
     Domnul Gardiner nu le mai scrise nimic inainte de a primi un raspuns din partea colonelului Forster, si nici atunci nu avu nimic bun de impartasit. Nu s-a gasit nici o singura persoana cu care Wickham sa fi avut relatii si era sigur ca nu avea nici o ruda mai apropiata in viata. Avusese inainte un cerc larg de cunostinte; dar de cind intrase in militie, se parea ca nu legase nici o prietenie mai strinsa cu nimeni din regiment. Nu exista deci nici o persoana la care sa se poata apela pentru a obtine vreo stire despre el.
Si, in starea financiara nenorocita in care se afla, avea toate motivele sa se ascunda caci, in afara de teama de a fi descoperit de rudele Lydiei, mai transpirase si vestea ca ar fi lasat in urma lui datorii de onoare, care se ridicau la o suma considerabila.
Colonelul Forster credea ca era nevoie de mai mult de o mie de lire pentru a se acoperi cheltuielile lui de la Brighton. Datora o multime de bani in oras, dar datoriile lui de onoare erau si mai mari.
Domnul Gardiner nu incerca sa ascunda familiei din Longbourn aceste detalii. Jane le auzi ingrozita:
- Un cartofor! exclama ea. La asta nu ma asteptam; habar n-am avut de acest lucru!
Domnul Gardiner adauga in scrisoare ca se puteau astepta sa-l vada acasa in ziua urmatoare, adica simbata. Descurajat de nereusita tuturor incercarilor facute, cedase rugamintii cumnatului sau de a se intoarce acasa si de a-l lasa pe dinsul sa faca, pentru continuarea urmaririi, tot ceea ce imprejurarile vor cere.
Cind doamna Bennet fu informata ca sotul ei se va intoarce nu se arata atit de multumita cum se asteptau copiii judecind dupa ingrijorarea pe care o avusese pentru viata lui.
- Cum? Se intoarce acasa, fara biata mea Lydia? striga ea. Sigur, n-o sa plece din Londra inainte de a-i fi gasit.

     Daca se reintoarce, cine o sa se bata cu Wickham si cine o sa-l faca sa se insoare cu ea?
Cum doamnei Gardiner incepuse sa-i fie dor de caminul ei, hotari sa plece impreuna cu copiii la Londra concomitent cu intoarcerea domnului Bennet de acolo.
Trasura se duse deci, impreuna cu copiii, pina la prima etapa a calatoriei si se intoarse inapoi la Longbourn cu stapinul casei.
     Doamna Gardiner pleca de la dinsii cu totul nedumerita in privinta Elizabethei si a prietenului ei din Derbyshire, care se ocupase de ea prin acea parte a lumii.
Nepoata ei nu-i pronuntase niciodata din proprie initiativa numele in fata lor; iar licarul de nadejde pe care il avusese doamna Gardiner ca va veni o scrisoare din partea lui nu dusese la nimic.
De cind se reintorsese, Elizabeth nu primise nici una care sa fi putut fi de la Pemberley.
Starea nenorocita in care se afla familia ei facea inutila orice alta explicatie a faptului ca era abatuta: din aceasta, deci, nu se putea deduce nimic; desi Elizabeth, care-si cunostea acum destul de bine sentimentele, era perfect constienta ca, daca n-ar fi stiut de existenta lui Darcy, ar fi putut indura ceva mai usor grozavia dezonoarei Lydiei. Ar fi dispensat-o, isi spunea, de o noapte nedormita din doua.
     Cind domnul Bennet sosi, avea aerul sau obisnuit, de calm filozofic. Fu tot atit de putin vorbaret ca de obicei, nu pomeni nimic de chestiunea pentru care fusese plecat si trecu un timp pina ce fiicele sale avura curajul sa vorbeasca despre acest lucru.
Numai dupa amiaza, cind veni si dinsul la ceai, se aventura Elizabeth sa atace subiectul; si atunci, cind dinsa isi exprima, pe scurt, mihnirea pentru cele prin care desigur trecuse, el replica:
- Nu-mi vorbi despre asta. Cine altul trebuia sa sufere daca nu eu? Eu singur mi-am facut-o si e drept s-o indur.
- Nu trebuie sa fii prea aspru cu dumneata, replica Elizabeth.
- Este si cazul sa ma pui in garda impotriva acestui rau! Natura omeneasca este atit de inclinata sa fie aspra cu ea insasi! Nu, Lizzy, lasa ca macar o data in viata mea sa simt cit de condamnabil m-am purtat. Nu ma tem ca voi fi zdrobit de durere. Va trece destul de repede.
- Crezi ca sint la Londra?
- Da! In ce alta parte s-ar putea ascunde atit de bine?
- Si Lydia voia mereu sa se duca la Londra, adauga Kitty.
- E fericita atunci, replica tatal sau sec; iar sederea ei acolo va fi probabil de oarecare durata. Apoi, dupa o scurta tacere, continua: Lizzy, nu-ti port pica pentru ca ai avut dreptate in ce priveste sfatul pe care mi l-ai dat in luna mai; si, luind in consideratie cele intimplate, aceasta dovedeste oarecare maturitate in gindire.
Fura intrerupti de domnisoara Bennet care venise sa ia ceaiul si sa-l duca mamei sale.
- Iata o demonstratie care are partea ei buna! exclama dinsul; da atita eleganta nenorocirii! Intr-o zi voi face si eu la fel; voi sta in biblioteca, cu tichia de noapte pe cap si in halat de casa, si va voi da de lucru cit voi putea mai mult; sau, as putea amina pina ce va fugi si Kitty.
- N-am sa fug, papa, se repezi Kitty artagoasa. Daca eu ma voi duce vreodata la Brighton, am sa ma port mai bine decit Lydia.
- Dumneata, la Brighton! Nu as avea incredere sa te las nici pina la Eastbourne; si nici pentru cincizeci de lire! Nu, Kitty, am invatat cel putin sa fiu cu ochii in patru si-ai sa simti efectul. Nici un ofiter sa nu mai intre vreodata in casa mea si nici prin sat sa nu mai treaca.
Balurile vor fi cu totul interzise, afara doar daca vei merge cu una dintre surorile dumitale. Si n-ai sa te mai misti afara din casa, pina ce nu vei putea dovedi ca ai petrecut cel putin zece minute pe zi intr-un mod rational.
Kitty, care lua toate aceste amenintari in serios, incepu sa plinga.
- Lasa, lasa, spuse el, nu fi amarita. Daca ai sa fii cuminte in urmatorii zece ani, am sa te iau la o parada militara, la sfirsitul acestui termen.
     Capitolul XLIX La doua zile dupa reintoarcerea domnului Bennet, pe cind Jane si Elizabeth se plimbau impreuna printre boschetele din spatele casei, o vazura pe menajera indreptindu-se catre ele si, crezind ca venea sa le cheme din partea mamei lor, ii iesira in intimpinare; dar in loc de convocarea la care se asteptau, cind se apropiara, ea spuse domnisoarei Bennet:
- Va cer iertare, domnisoara, ca va deranjez, dar speram ca aveti, poate, ceva vesti bune de la oras, asa ca am indraznit sa vin si sa va intreb.
- Ce vrei sa spui, Hill? N-am primit nimic de la oras. - Draga domnisoara, striga doamna Hill tare mirata, nu stiti ca a sosit din partea domnului Gardiner un curier pentru stapinul meu? A sosit de o jumatate ora si i-a adus stapinului meu o scrisoare.
Fetele o rupsera la fuga, prea nerabdatoare sa ajunga in casa pentru a mai avea vreme de vorbit.
Alergara prin vestibul spre sufrageria mica; de acolo in biblioteca. Tatal lor nu se afla nicaieri; si erau tocmai pe punctul de a-l cauta sus, la mama lor, cind se intilnira cu feciorul care le informa:
- Domnisoarelor, daca-l cautati pe stapinul meu, a plecat sa se plimbe inspre cring.
Cind aflara aceasta, strabatura din nou holul si fugira peste peluza, dupa tatal lor, care-si urma hotarit drumul spre o padurice pe o latura a aleii.
Jane, care nu era nici asa usoara si nici nu avea, ca Elizabeth, obiceiul sa alerge, ramase in urma, in timp ce sora ei, gifiind, il ajunse si-i striga plina de nerabdare:
- Oh, papa, ce vesti? Ce vesti? Ai primit o scrisoare de la unchiul?
- Da, am primit o scrisoare de la dinsul, printr-un curier.
- Ei bine, ce vesti a adus? Bune sau rele?
- Le ce bine te poti astepta? spuse el, scotind scrisoarea din buzunar. Dar poate ai vrea s-o citesti.
Elizabeth i-o lua cu nerabdare din mina. Jane ii ajunse si ea.
- Citeste-o tare, zise tatal lor, pentru ca aproape nu stiu nici eu ce cuprinde.
Gracechurch Street
Luni, august 2
Scumpul meu cumnat, Pot in sfirsit sa-ti trimit unele stiri despre nepoata mea, stiri care, in general, sper ca te vor multumi.
Simbata, imediat dupa plecarea dumitale, am avut norocul de a descoperi in ce parte a Londrei se aflau.
Amanuntele le rezerv pentru cind ne vom vedea.
Este destul ca stim ca au fost descoperiti. I-am vazut pe amindoi...
     - Atunci, este asa cum am nadajduit mereu, striga Jane. Sint casatoriti.
Elizabeth continua sa citeasca: I-am vazut pe amindoi. Nu s-au casatorit si nici n-am avut impresia c-ar intentiona s-o faca; dar daca esti de acord sa indeplinesti angajamentele pe care am indraznit sa le iau in numele dumitale, sper ca nu va trece mult si se vor casatori.
Tot ceea ce ti se cere este sa-i asiguri fiicei dumitale, printr-o foaie dotala, partea care i se cuvine din cele cinci mii de lire ce revin fiicelor, la decesul dumitale si al surorii mele; si, in plus, sa-ti iei angajamentul de a-i acorda, cit vei fi in viata, una suta lire per annum.
Acestea sint conditiile pe care, luind totul in consideratie, nu am sovait sa le accept in numele dumitale, atit cit m-am simtit indrituit a o face.
Voi trimite scrisoarea aceasta prin curier, pentru a nu se pierde deloc timpul cu raspunsul. Poti, prin urmare, intelege din aceste date ca situatia financiara a domnului Wickham nu este atit de disperata cum s-a crezut in general. Lumea s-a inselat in privinta asta; si sint fericit sa spun ca vor mai ramine citiva bani, chiar dupa plata tuturor datoriilor, bani care sa se adauge la dota nepoatei mele.
Daca, asa cum cred ca va fi cazul, imi vei trimite imputernicirea de a actiona in numele dumitale in toata acesta chestiune, voi da imediat instructiuni lui Haggerston sa redacteze foaia dotala cuvenita.
Nu va fi deloc cazul sa vii iarasi la oras; ramii deci linistit la Longbourn si conteaza pe diligenta si grija mea.
Trimite-mi raspuns cit poti mai repede si ai grija sa scrii limpede.
Am considerat ca cel mai bun lucru ar fi ca nepoata mea sa se casatoreasca aici, la noi, ceea ce sper ca vei aproba.
Ea va veni aici astazi. Iti voi scrie din nou, indata ce se va mai hotari ceva. Al dumitale etc., Edw.Gardiner
     - Este cu putinta? striga Elizabeth, cind sfirsi de citit. Poate fi adevarat ca vrea s-o ia de sotie?
- Wickham nu este deci atit de rau pe cit l-am crezut, spuse sora ei. Draga tata, te felicit.
- Ai raspuns la scrisoare? intreba Elizabeth.
- Nu, dar trebuie sa raspund cit mai curind
. Il implora, foarte staruitor, sa nu mai piarda timp si s-o faca imediat.
- Oh! draga tata, striga ea, intoarce-te si raspunde imediat. Gindeste-te cit de importanta este fiecare clipa intr-o asemenea imprejurare.
- Da-mi voie sa scriu eu in locul dumitale, spuse Jane, daca iti displace s-o faci.
- Imi displace foarte mult, replica el, dar trebuie facut. Si, cu aceste vorbe, porni cu ele inapoi catre casa.
- As putea sa te intreb? spuse Elizabeth... Dar conditiile, presupun, trebuie acceptate.
- Acceptate! Ma simt rusinat, numai, ca cere atit de putin.
- Si ei trebuie sa se casatoreasca! Totusi stim ce fel de om este.
- Da! Da! Trebuie sa se casatoreasca. Nu este altceva de facut.
Dar sint doua lucruri pe care doresc foarte mult sa le stiu. Unul este citi bani a pus unchiul jos pentru a reusi acest lucru, si celalalt, cum am sa-i pot achita vreodata.
- Bani! Unchiul meu! exclama Jane, ce vrei sa spui, domnule?
- Vreau sa spun ca nici un barbat cu mintea intreaga nu s-ar insura cu Lydia pentru o momeala atit de neinsemnata ca o suta pe an, cit timp voi trai eu, si cincizeci dupa ce nu voi mai fi.
- Asta e foarte adevarat, spuse, Elizabeth, desi nu mi-a trecut prin cap mai inainte. Sa i se achite datoriile si sa mai ramina inca ceva! Oh! Unchiul este, desigur, la mijloc! Ce om bun si generos! Ma tem ca s-a nenorocit.
Lucrul acesta nu s-ar fi putut face cu o suma mica.
- Nu, incuviinta tatal ei, Wickham ar fi un prost daca ar lua-o cu un ban mai putin decit zece mii de lire. Mi-ar parea rau sa-mi fac o parere atit de proasta despre el, chiar de la inceputul relatiilor noastre.
- Zece mii de lire! Doamne fereste! Cum sa inapoiezi macar jumatate dintr-o asemenea suma?
Domnul Bennet nu raspunse nimic; si continuara sa mearga in tacere, fiecare adincit in propriile ginduri, pina ce au ajuns linga casa.
Tatal se duse in biblioteca pentru a scrie, iar fetele intrara in salonas.
- Si se vor casatori cu adevarat! exclama Elizabeth imediat ce au fost singure. Ce ciudat! Si pentru asta trebuie sa fim si multumite! Sintem silite sa ne bucuram ca se casatoresc, cu tot caracterul lui infam, cu toata neinsemnata sansa de fericire pe care o au. Oh, Lydia!
- Ma consolez cu gindul, replica Jane, ca daca n-ar tine cu adevarat la Lydia, cu siguranta ca n-ar lua-o. Desi bunul nostru unchi a facut ceva ca sa-l scape de datorii, nu pot sa cred ca a avansat zece mii de lire, sau asa ceva. Dinsul are copii si s-ar putea sa mai aiba. Cum sa se dispenseze macar de jumatate din suma asta?
- Daca vom reusi vreodata sa aflam la cit s-au ridicat datoriile lui Wickham, spuse Elizabeth, si ce suma s-a depus pe numele lui din partea surorii noastre, vom sti precis cit a facut domnul Gardiner pentru ei, caci Wickham nu are nici cinci bani ai lui.
Nu vom putea niciodata rasplati bunatatea unchiului si a matusii noastre. A o lua acasa la ei, a-i oferi protectie si sprijinul lor personal inseamna un sacrificiu atit de mare facut pentru ea, incit ani intregi de recunostinta nu sint de ajuns pentru a-i rasplati.
In clipa asta, ea se afla la dinsii. Daca atita bunatate nu o va face sa se simta nenorocita, nu-si va merita niciodata fericirea. Ce clipa pentru ea cind a dat ochii cu matusa!
- Trebuie sa uitam cele ce s-au petrecut si de-o parte si de cealalta, spuse Jane. Sper si sint incredintata ca vor fi totusi fericiti. Consimtamintul lui de a se casatori cu Lydia, vreau sa cred, este o dovada ca a ajuns sa judece cum se cuvine. Dragostea lor reciproca ii va face mai cumpaniti; si imi place sa cred ca se vor instala atit de tihnit si vor trai atit de cuminte incit, cu timpul, se va uita, poate, nebunia lor din trecut.
- S-au purtat in asa fel, replica Elizabeth, incit nici tu, nici eu, nici nimeni nu va putea sa uite vreodata. Este inutil sa mai vorbim despre asta.
Fetele isi adusera aminte ca, dupa toate probabilitatile, mama lor nu aflase nimic despre cele intimplate. Se dusera deci in biblioteca si-l intrebara pe tatal lor daca nu dorea s-o anunte ele. Dinsul scria si, fara sa-si ridice capul, replica indifent:
- Cum doriti.
- Putem lua scrisoarea unchiului ca sa i-o citim?
- Luati ce vreti si plecati de aici.
Elizabeth lua scrisoarea de pe birou si se dusera sus impreuna.
Mary si Kitty erau cu doamna Bennet: o singura comunicare deci ajungea pentru toate.
Dupa ce o pregatira pentru vesti bune, scrisoarea a fost citita cu glas tare. Doamna Bennet de-abia putea sa se stapineasca. Si cind Jane ajunse la pasajul in care domnul Gardiner isi exprima speranta ca Lydia se va casatori curind, bucuria mamei sale izbucni nestavilita si fiecare noua fraza ii marea exuberanta.
Era acum atit de agitata de incintare pe cit fusese mai inainte de panica si indignare. Ii era de ajuns sa stie ca Lydia sa se va marita. Nu se simtea tulburata de vreo ingrijorare pentru fericirea ei, nici umilita de vreo amintire a relei ei purtari.

     - Scumpa, scumpa mea Lydia! striga ea, este intr-adevar incintator. Va fi maritata! Am s-o vad iarasi! Va fi maritata la saisprezece ani! Dragul, bunul meu frate! Stiam eu c-asa o sa se intimple; stiam eu ca o sa se aranjeze totul!
Ce dor imi este s-o vad si sa-l vad si pe dragul de Wickham! Dar rochiile, rochiile de nunta! Am sa scriu imediat sora-mi Gardiner despre asta. Lizzy, draguta mea, fugi jos la tata si intreaba-l cit ii va da. Stai, stai; ma duc eu singura, sun-o pe Hill, Kitty. Ma imbrac intr-o clipa; scumpa, scumpa mea Lydia! Ce fericite vom fi impreuna, cind ne vom reintilni!
Fiica sa cea mai mare incerca sa-i domoleasca explozia entuziasmului, indreptindu-i gindurile catre obligatiile pe care comportarea domnului Gardiner le creease pentru ei toti.
- Caci datoram acest fericit sfirsit, adauga ea, intr-o mare masura bunatatii lui. Sintem convinse ca a garantat personal ca-l va ajuta pe domnul Wickham cu bani.
- Ei bine, striga mama ei, asa si trebuia sa faca. Cine altul s-o fi facut daca nu propriul ei unchi? Daca nu ar fi avut propria lui familie, stiti ca toti banii lui trebuiau sa-mi revina mie si copiilor mei; si este prima oara ca am primit ceva de la el, in afara de citeva daruri.
Vai! Sint atit de fericita! In scurt timp voi avea o fata maritata. Doamna Wickham! Ce bine suna! Si de-abia a implinit saisprezece ani, in iunie, anul asta. Scumpa mea Jane, sint atit de tulburata, incit sint sigura ca nu pot sa scriu; asa ca am sa dictez si ai sa scrii tu pentru mine. Aranjam noi cu tata in privinta banilor, dupa aceea; dar trusoul trebuie comandat imediat.
Pe urma, trecu in revista toate amanuntele cu privire la pinzeturi, museline, batist si ar fi fost gata sa dicteze imediat niste comenzi foarte copioase daca Jane, desi cu oarecare greutate, n-ar fi convins-o sa astepte pina ce tata va avea ragaz pentru a fi consultat. "O zi de intirziere, remarca ea, nu va avea importanta".
Mama ei era prea fericita pentru a se mai incapatina ca de obicei. Si-i mai trecura prin minte si alte planuri.
- Am sa plec la Meryton, zise ea, de indata ce voi fi imbracata, si-am sa-i duc sora-mi Philips vestile bune, bune.
Si la inapoiere, voi merge in vizita la Lady Lucas si la doamna Long.
Kitty, fugi jos si comanda trasura. O plimbare la aer o sa-mi faca grozav de bine
. Fetelor, aveti vreun un comision pentru Meryton? Oh! Uite-o pe Hil!
Draga mea Hill, ai auzit vestile bune? Se marita domnisoara Lydia; si-ai sa primesti o cupa de punch ca sa te veselesti, la nunta.
Doamna Hill isi exprima pe loc bucuria.
Elizabeth ii primi impreuna cu ceilalti felicitarile si apoi, scirbita de aceasta nebunie, se refugie in camera ei pentru a se gindi in voie.
Situatia bietei Lydia era neindoielnic, in cel mai bun caz, destul de proasta; totusi trebuia sa fie recunoscatoare ca nu era si mai proasta. Asa simtea ea; si desi, cind privea in viitor nu se putea astepta, pe buna dreptate, ca sora ei sa se bucure nici de fericire si nici de o situatie sociala buna, cind privea inapoi la ceea ce se temusera numai cu doua ore in urma, era constienta de toate avantajele cistigate.
     Capitolul L
     Domnul Bennet dorise adesea, inainte de aceasta perioada a vietii sale, ca in loc sa-si cheltuiasca tot venitul, sa puna anual deoparte o suma, pentru ca fiicele si sotia sa, daca aceasta i-ar supravietui, sa fie mai bine asigurate.
Acum o dorea mai mult decit intotdeauna.
Daca si-ar fi indeplinit aceasta obligatie, nu ar fi fost nevoie ca Lydia sa ramina indatorata fata de unchiul sau, pentru tot ce va fi dobindit drept garantie morala ori materiala. Satisfactia de a fi cucerit ca sot pe cel mai nevrednic dintre tinerii din Marea Britanie ar fi revenit atunci celui in drept.
Era adinc mihnit ca o chestiune atit de putin avantajoasa pentru oricine trebuia sa fie incheiata numai pe cheltuiala cumnatului sau; si era hotarit, daca va fi cu putinta, sa afle la cit se urca ajutorul acestuia si sa onoreze obligatia cit va putea mai repede.
     La inceputul casatoriei domnului Bennet, economia fusese considerata cu totul inutila, pentru ca, bineinteles, urmau sa aiba un fiu.
Acest fiu ar fi insemnat desfiintarea clauzei testamentare, imediat ce va fi atins majoratul, iar vaduva si copiii mai mici ar fi fost, in acest fel, asigurati.
Venira pe lume cinci fiice, la rind, dar fiul se lasa inca asteptat; si multi ani dupa nasterea Lydiei, doamna Bennet fusese sigura ca va veni.
In cele din urma, au disperat tot asteptind, dar era prea tirziu pentru a mai face economii. Doamna Bennet n-avea nici un talent pentru asa ceva si numai dragostea de independenta a sotului sau ii impiedicase sa depaseasca venitul ce-l aveau.
Printr-o foaie dotala se alocase doamnei Bennet si copiilor sai suma de cinci mii de lire.
Dar proportia in care urma sa fie atribuita copiilor fusese lasata la latitudinea parintilor.
Acest punct urma sa fie stabilit acum, cel putin in privinta Lydiei, iar domnul Bennet nu putea sa aiba nici o sovaiala in acceptarea propunerii pe care o avea in fata lui.
In cuvinte de recunoscatoare gratitudine pentru bunatatea cumnatului sau - desi exprimata cit se poate de concis - el asternu pe hirtie totala sa aprobare pentru tot ceea ce facuse si consimtamintul de a onora angajamentele luate in numele lui.
Nu isi inchipuise niciodata mai inainte ca, in cazul cind Wickham s-ar fi lasat convins sa se insoare cu fiica sa, s-ar fi putut face totul cu atit de putine inconveniente pentru dinsul, ca prin aranjamentul de fata.
Suta de lire pe care trebuia sa le-o plateasca anual nu insemna pentru el decit o pierdere de vreo zece lire, deoarece cheltuielile Lydiei, insumind intretinerea, banii ei de buzunar si darurile in bani care ajungeau la ea prin miinile mamei sale, fusesera foarte putin sub aceasta cifra.
O alta surpriza foarte binevenita era ca totul se facea cu un efort minim din partea lui; caci singura lui dorinta, in momentul de fata, era sa se deranjeze cu aceasta treaba cit se putea mai putin.
Dupa ce primele accese de furie provocate de cautarea Lydiei se potolisera, el revenise in mod firesc la indolenta din trecut.
Scrisoarea a fost expediata repede caci, desi lenes cind trebuia sa se apuce de un lucru, o data ce-l incepea, era grabit sa-l termine.
Ruga sa i se comunice si alte amanunte in privinta datoriei pe care o avea fata de cumnatul sau, dar era prea suparat pe Lydia pentru a-i trimite si ei vreun mesaj.
Vestea buna se intinse repede in toata casa si, cu aceeasi rapiditate, printre vecini. Acestia din urma o primira cu o decenta filozofie. Desigur, comentariile ar fi putut fi mai interesante daca domnisoara Lydia Bennet ar fi dus o viata usuratica la oras ori, in cea mai fericita alternativa, ar fi fost izolata de lume, la vreo ferma indepartata.
Totusi erau multe de spus in legatura cu faptul ca o maritau; si binevoitoarele urari ca totul sa se termine cu bine, exprimate mai inainte de batrinele doamne veninoase din Meryton, pierdura prin aceasta schimbare doar prea putin din ardoarea de la inceput, deoarece, cu un astfel de sot, nefericirea era considerata drept sigura.
Trecusera doua saptamini de cind doamna Bennet nu mai coborise in sufragerie, dar in aceasta fericita zi isi relua locul in capul mesei, intr-o dispozitie coplesitor de buna.
Nici un simtamint de rusine nu-i umbri triumful.
Casatoria uneia dintre fiice, primul obiectiv al dorintelor sale, de cind Jane implinise saisprezece ani, era acum pe punctul de a se indeplini, si toate gindurile si vorbele se invirteau numai in jurul acelor detalii ce tin de ceremoniile nuptiale elegante ca: muselinuri fine, cupeuri noi si servitori.
Era ocupata cu cautarea unei locuinte convenabile pentru fiica sa, prin vecinatate; si, fara sa tina seama sau sa stie ce venituri aveau, respinse multe dintre ele drept nepotrivite ca dimensiuni si importanta.
- Haye Park ar merge, spuse ea, daca famalia Goulding s-ar muta, sau casa mare de la Stoke, daca salonul ar fi mai spatios; Ashworth este prea departe. N-as putea indura s-o am la zece mile de mine; si cit priveste Purvis Lodge, mansarda e oribila.
Sotul sau ii ingadui sa-i dea inainte fara contenire, cita vreme slujitorii fura de fata. Dar cind acestia se retrasera, ii spuse:
- Doamna Bennet, inainte de a lua vreuna din toate aceste case pentru fiica si ginerele dumitale, sa judecam lucrurile asa cum trebuie.
Intr-o anume casa de pe meleagurile acestea ei nu vor avea niciodata acces. Sint hotarit sa nu-i primesc la Longbourn pentru a nu mai incuraja imprudenta cuiva.
Aceasta declaratie a fost urmata de o lunga disputa, dar domnul Bennet ramase ferm.
In curind, discutia aceasta duse la o alta si doamna Bennet afla cu uimire si groaza ca sotul sau nu voia sa avanseze o singura guinee ca sa cumpere trusoul fiicei sale.
El declara ca, din partea lui, Lydia nu va primi cu acest prilej nici un fel de semn de afectiune.
Doamna Bennet putea cu greu intelege asa ceva. Ca minia lui sa fie atit de neiertatoare, incit sa-i refuze fiicei sale un privilegiu fara de care casatoria abia daca putea parea valabila, depasea tot ceea ce credea dinsa posibil.
O chinuia mai mult dezonoarea pe care lipsa unui trusou nou ar fi aruncat-o asupra ceremoniei nuptiale, decit vreun simtamint de rusine pentru ca Lydia fugise si traise cu Wickham doua saptamâni inainte de celebrarea cununiei.

     Elizabeth regreta acum din toata inima ca disperarea din primul moment o facuse sa vorbeasca domnului Darcy despre temerile lor in legatura cu Lydia; de vreme ce casatoria urma sa aduca, atit de curind, un sfirsit cuviincios fugii ei, ar fi putut spera sa ascunda inceputul nefast tuturor celor care nu fusesera in stricta lor apropiere.
Nu-i era deloc teama ca dinsul va raspindi ceea ce-i destainuise. Erau putini aceia pe discretia carora putea conta cu mai multa incredere; dar, in acelasi timp, nu exista nimeni in fata caruia sa se simta mai umilita de faptul ca usurinta surorii ei era cunoscuta.
Nu insa de teama vreunui dezavantaj ce s-ar fi putut rasfrânge asupra ei insasi, caci intre dinsii parea sa existe oricum o prapastie de netrecut. Chiar daca s-ar fi facut casatoria Lydiei in conditiile cele mai onorabile, tot nu se putea presupune ca domnul Darcy ar fi vrut sa intre intr-o familie careia, in afara de toate celelalte obiectii, i se mai imputa acum inrudirea si relatii dintre cele mai strinse cu omul pe care dinsul, pe buna dreptate, il dispretuia.
Nu s-ar fi mirat ca Darcy sa dea inapoi din fata unei asemenea inrudiri.
Dorinta de a se apropia de el - si Elizabeth era incredintata ca dinsul o simtise cind erau in Derbyshire - nu putea, in mod rational, sa supravietuiasca unei astfel de lovituri.
Se simtea umilita, indurerata; se caia, desi abia daca stia de ce. Rivnea la stima lui, acum cind nu mai putea spera sa se bucure de ea. Dorea sa aiba vesti de la el, acum cind parea sa aiba sansele cele mai mici de a le dobindi. Era convinsa ca ar fi putut fi fericita cu el, acum cind nu parea probabil sa se mai intilneasca vreodata. Ce triumf pentru el, se gindea ades, daca ar fi stiut ca cererea in casatorie careia, mindra, ii daduse cu piciorul numai cu patru luni mai inainte, ar fi fost acum primita cu bucurie si recunostinta.
Era generos - nu se mai indoia - unul dintre barbatii cei mai generosi.
Dar pentru ca era totusi un muritor, trebuia sa se simta triumfator.
Incepea acum sa inteleaga ca el era tocmai barbatul care, prin temperament si insusiri, i s-ar fi potrivit cel mai bine. Judecata si firea lui, desi deosebite de-ale ei, ar fi corespuns intru totul dorintelor sale. Era o unire care ar fi fost spre profitul amindurora; prin firea ei vioaie si degajata, spiritul lui ar fi devenit mai larg, manierele i s-ar fi ameliorat; si datorita ratiunii, faptului ca era un om instruit si cunoasterii pe care o avea despre lume, dinsa ar fi dobindit desigur un cistig de o si mai mare insemnatate.
Acum insa nu va mai avea loc o astfel de casatorie reusita, care sa invete multimile pline de admiratie ce este adevarata fericire conjugala.
In familia lor urma sa se realizeze o casatorie diferita ca perspectiva si care excludea posibilitatea celeilalte.
Elizabeth nu-si putea inchipui cum vor izbuti sa se intretina Lydia si Wiekham intr-o decenta independenta. Dar usor isi inchipuia la ce scurta durata de fericire se puteau astepta doi oameni care se unisera numai pentru ca patima le era mai puternica decit virtutea.
     Domnul Gardiner scrise in curind, din nou, cumnatului sau.
Raspundea pe scurt la multumirile adresate de domnul Bennet, asigurindu-l ca era gata oricind sa contribuie la binele oricarui membru al familiei si sfirsea cu rugamintea de a nu i se mai vorbi despre recunostinta.
Scopul principal al scrisorii era sa le aduca la cunostinta ca domnul Wickham se hotarise sa iasa din militie.
A fost in mare parte dorinta mea sa faca acest lucru, adauga dinsul, indata ce casatoria a fost hotarita.
Si cred ca veti fi de acord cu mine in a considera schimbarea lui din acea unitate ca foarte recomandabila, atit pentru el, cit si pentru nepoata mea.
Domnul Wickham are intentia sa intre in cadrele armatei active si, printre vechii sai prieteni, sint inca unii care pot si doresc sa-l ajute mai departe in cariera.
I s-a promis postul de ofiter stegar in regimentul generalului..., incartiruit acum in nordul tarii. Este un avantaj ca regimentul se afla la o asemenea distanta de partea aceasta a regatului.
El face promisiuni sincere, si sper ca printre straini, unde si unul si celalalt vor trebui sa faca fata buna, vor fi mai prudenti.
I-am scris colonelului Forster, pentru a-l informa de aranjamentele noastre prezente si pentru a-i cere sa dea asigurari tuturor creditorilor domnului Wickham din Brighton si imprejurimi, ca vor fi grabnic platiti, luindu-mi personal angajamente in acest sens.
Vrei sa fii bun si sa dai aceleasi asigurari creditorilor sai din Meryton, a caror lista, redactata dupa informatiile lui, o anexez?
Ne-a marturisit toate datoriile; sper, cel putin, ca nu ne-a indus in eroare.
Haggerston a primit indicatii din partea noastra si, intr-o saptamina, totul se va aranja. Vor pleca apoi la regimentul lui, afara de cazul ca vor fi invitati intii la Longbourn; si am inteles de la doamna Gardiner ca nepoata mea doreste mult sa va vada pe toti inainte de a pleca din sud. Dinsa e bine si ma roaga sa transmit tatalui si marnei sale expresia respectului sau filial. Al dumitale etc.
     Domnul Bennet si fiicele sale vazura tot atit de limpede ca si domnul Gardiner multiplele avantaje ale mutarii lui Wickham din vechiul lui regiment.
Doamna Bennet, insa, nu era tot atit de multumita.
Faptul ca Lydia se instala in nordul tarii, tocmai cind dinsa astepta sa se mindreasca si sa se bucure alaturi de ea - deoarece nu renuntase deloc la planul ca tinerii casatoriti sa se stabileasca in Hertfordshire - era o mare dezamagire; si, in plus, ce pacat ca Lydia era silita sa se desparta de un regiment in care se cunostea cu toata lumea si avea atitia favoriti.
- O iubeste atit de mult pe doamna Forster, spuse doamna Bennet; este scandalos ca trebuie sa plece de acolo! Si mai sint si citiva tineri care ii plac foarte mult. S-ar putea ca ofiterii din regimentul generalului... sa nu fie atit de simpatici.
Cererea fiicei lui - caci asa putea fi considerata dorinta ei - de a fi din nou primita in mijlocul familiei, inainte de a porni spre nord, primi la inceput un raspuns absolut negativ.
Jane si Elizabeth insa, dorind amindoua, de dragul surorii lor si pentru prestigiul ei, sa se vada ca Lydia s-a casatorit cu consimtamintul parintilor, il rugara pe domnul Bennet atit de insistent si totusi atit de rezonabil si cu atita blândete sa-i primeasca, pe ea si pe sotul ei, la Longbourn, imediat ce se vor casatori, incit il convinsera sa gindeasca si dinsul ca ele si sa faca precum le era voia.
Iar mama lor avu satisfactia de a afla ca va putea prezenta vecinilor pe fiica ei maritata, inainte ca ea sa fie surghiunita in nord.
Deci, cind domnul Bennet scrise din nou cumnatului sau, le trimise vorba ca le ingaduie sa vina acasa; si se stabili ca imediat ce se va fi terminat ceremonia, sa porneasca spre Longbourn.
Elizabeth era totusi surprinsa ca Wickham putea fi de acord cu acest plan; si, daca ar fi tinut seama numai de ceea ce simtea ea, o intilnire cu dinsul ar fi fost ultimul lucru pe care l-ar fi dorit.
     Capitolul LI Sosi si ziua nuntii surorii lor; Jane si Elizabeth erau probabil mai impresionate decit mireasa insasi.
Cupeul a fost trimis sa-i ia de la... si urmau sa se intoarca cu el, inainte de ora mesei. Sosirea lor era asteptata cu groaza de cele doua domnisoare Bennet mai mari, iar Jane, in special, atribuind Lydiei simtamintele pe care le-ar fi avut daca ea ar fi fost vinovata, era nenorocita gindindu-se la ce trebuia sa indure sora ei.
     Venira. Intreaga familie se strinsese in salonas pentru a-i primi. Cind cupeul opri in fata intrarii, doamna Bennet era toata numai zimbete; sotul ei avea un chip grav, de nepatruns; fiicele lor erau alarmate, ingrijorate, stinjenite.
Auzira glasul Lydiei, in vestibul; usa fu zvirlita in laturi si dinsa intra in camera alergind. Mama ei pasi inainte, o imbratisa si ii ura, extaziata, bun venit; intinse mina, cu un suris afectuos, lui Wickham, care venea in urma doamnei sale, si le facu ambilor calde urari, cu o vioiciune care nu arata nici o indoiala in privinta fericirii lor.
Domnul Bennet, catre care se intoarsera apoi, nu le facu o primire tot atit de cordiala. Chipul lui deveni si mai sever si abia daca-si dezlipi buzele. Usuratica siguranta de sine a tinerei perechi era intr-adevar de ajuns ca sa-l irite.
Elizabeth era dezgustata, pina si domnisoara Bennet era revoltata. Lydia era tot Lydia, nepotolita, salbatica, nestingherita, zgomotoasa, netematoare. Trecu de la o sora la cealalta, pretinzindu-le felicitari; si cind, in sfirsit, luara loc cu totii, privi nerabdatoare in jur, baga de seama unele mici schimbari din camera si remarca, rizind, ca trecuse o multime de timp de cind nu mai intrase acolo.
Nici Wickham nu era mai nenorocit decit ea; dar purtarile lui erau totdeauna atit de placute incit, daca firea, si casatoria lui ar fi fost intocmai ceea ce s-ar fi cuvenit sa fie, zimbetele si naturaletea cu care solicita sa fie considerat drept unul dintre ai lor i-ar fi incintat pe toti.
Elizabeth nu-l crezuse mai inainte atit de sigur de el; lua loc, hotarind in sinea ei sa nu mai creada, pe viitor, ca insolenta unui om insolent are limite. Ea rosi, si Jane rosi; dar obrajii celor doi care stirnisera aceasta consternare nu suferira nici o schimbare de culoare.
Conversatia nu stagna. Mireasa si mama ei se intreceau vorbind; iar Wickham, care se intâmplase sa sada linga Elizabeth, incepu s-o intrebe despre cunostintele lui din vecinatate, cu o usurinta plina de buna dispozitie, pe care ea nu se simti in stare s-o egaleze in raspunsurile ce le dadea.
Amindoi sotii pareau sa aiba amintirile cele mai fericite din lume. Nimic din trecut nu fu pomenit cu mihnire; iar Lydia ataca de bunavoie subiecte la care surorile ei nu ar fi facut aluzie pentru nimic in lume.
- Ginditi-va numai ca sint trei luni, striga ea, de cind am plecat de aici! Va marturisesc ca parca au trecut numai doua saptamini; si totusi, cite nu s-au intimplat intre timp! Doamne sfinte!
Cind am plecat, credeti-ma, nici nu-mi trecea prin minte ca am sa ma marit inainte de a ma intoarce, desi credeam ca ar fi tare nostim daca s-ar intimpla asa.
Tatal ei isi ridica ochii la cer, Jane se simtea nenorocita, Elizabeth privea semnificativ la Lydia, dar ea, care nu auzea si nu vedea niciodata ceea ce nu voia, continua cu veselie:
- Ah, mama! Stiu oamenii de pe aici ca m-am maritat azi? Mi-a fost teama ca nu stiu; l-am depasit pe William Goulding in docarul lui si eram foarte hotarita s-o afle; asa ca am coborit geamul din dreptul lui si mi-am scos manusa si mi-am lasat mina sa se sprijine pe rama ferestrei, ca sa-mi poata vedea inelul; si pe urma m-am inclinat si i-am zimbit cu gura pina la urechi.
Elizabeth nu mai putea suporta. Se ridica si fugi din camera si nu se mai intoarse pina ce nu-i auzi trecind prin hol inspre sufragerie.
Atunci se alatura grupului lor, destul de devreme ca sa o vada pe Lydia mergind, ca la parada, in dreapta mamei lor si sa o auda spunindu-i surorii sale mai mari:
- Ah, Jane, iti iau acum locul, si tu trebuie sa cobori in rang, pentru ca eu sint femeie maritata.
Nu era de presupus ca timpul ii va aduce Lydiei acea rezerva de care fusese atit de total lipsita de la inceput. Dezinvoltura si buna ei dispozitie erau in crestere.
Dorea sa vada pe doamna Philips, pe cei din familia Lucas si pe toti ceilalti vecini ai lor si sa se auda numita de fiecare dintre ei "doamna Wickham"; si, intre timp, se duse dupa masa sa-si arate inelul si sa se faleasca cu maritisul ei fata de doamna Hill si cele doua fete in casa.
- Asa, mama, spuse ea cind se reintoarsera cu totii in salonas, si ce crezi de sotul meu? Nu e un barbat fermecator? Sint sigura ca toate surorile mele ma invidiaza. Sper sa aiba si ele parte macar de jumatate din norocul meu. Trebuie sa se duca toate la Brighton. Acolo e locul unde se pot gasi soti. Ce pacat, mama, ca nu ne-am dus cu toate acolo.
- Foarte adevarat; daca era dupa mine, ne-am fi dus. Dar, scumpa mea Lydia, nu-mi place deloc ca pleci atit de departe. Trebuie neaparat?
- Oh, Doamne! Da; dar asta nu-i nimic. O sa-mi placa mai mult decit orice. Dumneata, si tata, si surorile mele trebuie sa veniti la noi sa ne vedeti. Vom fi la Newcastle toata iarna, si sint sigura ca vor fi si acolo ceva baluri, si am sa am grija sa fac rost de parteneri buni pentru toate.
- Asta mi-ar placea mai mult decit orice! spuse mama.
- Si, pe urma, cind ai sa te-ntorci acasa, poti sa lasi la mine una-doua dintre surorile mele; si indraznesc sa spun ca inainte sa treaca iarna am sa fac rost de soti si pentru ele.
- Iti multumesc pentru partea mea din favoarea ce vrei sa ne faci, spuse Elizabeth, dar nu-mi place, in mod deosebit, felul tau de a procura soti.
     Oaspetii nu puteau ramine mai mult de zece zile.
Inainte de a pleca din Londra, domnul Wickham primise numirea si in doua saptamini trebuia sa se prezinte la regiment.
In afara de doamna Bennet, nimeni nu regreta ca vor sta atit de putin; dinsa folosi cea mai mare parte din timp facind vizite cu fiica sa si organizind dese petreceri acasa la ei.
Aceste petreceri conveneau tuturor; a evita cercul strict familial era pentru cei cu judecata un lucru si mai de dorit decit pentru cei fara judecata.
Dragostea lui Wickham pentru Lydia nu era egala cu cea a Lydiei pentru el, adica intocmai asa cum se asteptase Elizabeth.
N-avu nevoie de actualele ei observatii ca sa inteleaga, din desfasurarea lucrurilor, ca fuga lor fusese determinata de dragostea Lydiei mai curind decit de a lui; si s-ar fi intrebat de ce, fara s-o iubeasca la nebunie, se hotarise sa fuga cu ea, daca nu ar fi fost convinsa ca pentru el fuga devenise necesara din motive disperate; asa stind lucrurile, el nu era tinarul care sa reziste prilejului ce i se oferea de a avea o companie.
Lydia era grozav de indragostita. El era cu orice prilej "dragul meu Wickham"; nimeni nu putea fi comparat cu dinsul. El facea totul ca nimeni altul; si era sigura ca dinsul va impusca la intii septembrie mai multe pasari decit oricare altul din tot tinutul.
     Intr-o dimineata, curind dupa venirea lor, pe cind se afla cu cele doua surori mai mari. Lydia se adresa Elizabethei:
- Lizzy, tie nu ti-am povestit inca niciodata despre nunta mea. Cind le-am povestit mamei si celorlalti, nu erai de fata. Nu esti curioasa sa afli cum au fost aranjate toate?
- Nu, intr-adevar, replica Elizabeth; cred ca este un subiect despre care niciodata nu se va putea vorbi prea putin.
- Na! Ce ciudata esti! Dar trebuie sa-ti spun cum a decurs totul.
Ne-am cununat, stii, la biserica Sfintul Clement, pentru ca locuinta lui Wickham era in parohia aceea. Si era hotarit sa fim cu totii acolo pe la ora unsprezece. Matusa, unchiul si cu mine trebuia sa ne ducem impreuna; iar ceilalti trebuiau sa ne astepte la biserica.
Bine! A venit si dimineata de luni si eu eram intr-o agitatie! Siii, mi-era o teama grozava sa nu se intimple ceva si sa se amine, ca atunci as fi innebunit, nu alta.
Si mai era si matusa care tot timpul cit m-am imbracat m-a moralizat si i-a turuit gura de parca citea o predica.
Oricum, eu tot n-am auzit mai mult de un cuvint din zece pentru ca ma gindeam, iti inchipui, la dragul meu Wickham.
Tare voiam sa stiu daca o sa vina la nunta in tunica albastra.
Bine! Si cum iti spun, am luat gustarea la ora zece, ca de obicei. Credeam ca n-o sa se mai sfirseasca; pentru ca, acum ca veni vorba, trebuie sa-ti spun ca unchiul si matusa au fost oribil de dezagreabili, tot timpul cit am stat la ei.
Dac-ai sa ma crezi, n-am iesit o singura data afara din casa, desi am stat la ei doua saptamini. Nici o petrecere, nici un aranjament, nimic.
Recunosc, Londra era aproape goala; dar totusi Teatrul Mic era deschis.
Bine... si asa, tocmai cind trasese cupeul la scara, unchiul a fost chemat pentru treburi de oroarea aia de domnul Stone. Si apoi, intelegi, o data ce sint impreuna, nu se mai termina cu discutiile. Bine! Eram atit de speriata ca nu mai stiam ce sa fac, fiindca unchiul trebuia sa ma conduca la altar; si daca treceam peste ora stabilita, nu ne mai puteam cununa toata ziua. Dar, din fericire, in zece minute a fost inapoi si atunci am pornit cu totii.
Totusi, mi-am amintit mai pe urma ca daca unchiul ar fi fost impiedicat sa vina n-ar fi fost nevoie sa se amine nunta, pentru ca putea foarte bine sa-i tina locul domnul Darcy.
- Domnul Darcy! repeta Elizabeth, total uluita.
- Oh! da! El trebuia sa vina la nunta cu Wickham, stii.
Dar, vai de mine, am uitat de tot! Nu trebuia sa suflu un cuvint despre asta. Le-am promis atit de tare! Ce-o sa zica Wickham? Trebuia sa fie un secret asa de mare!
- Daca trebuia sa fie un secret, interveni Jane, nu mai spune nici un cuvint. Din partea mea, poti fi linistita, ca nu voi incerca sa aflu mai mult.
- Oh! desigur, intari Eiizabeth, desi ardea de curiozitate; nu-ti vom pune nici o intrebare.
- Multumesc, spuse Lydia, caci daca ati face-o v-as povesti desigur totul si atunci Wickham s-ar supara rau de tot.
In fata unui asemenea indemn de a pune intrebari, Elizabeth se vazu nevoita sa fuga pentru a rezista ispitei. Dar sa traiasca fara sa cunoasca asemenea detalii ii era cu neputinta; ori, cel putin, ii era imposibil sa nu incerce sa capete informatii.
Domnul Darcy fusese la nunta surorii ei.
Era exact imprejurarea si exact societatea in care, dupa toate aparentele, el nu avea nici ce cauta si nici nu era tentat sa mearga.
Ii trecura fulgerator si salbatic prin minte fel de fel de presupuneri, dar nu fu multumita cu nici una. Cele care o satisfaceau mai mult, pentru ca aruncau asupra conduitei lui o lumina cit se poate de favorabila, ii pareau cu totul improbabile.
Nu mai putu indura atita nesiguranta; si, luind in graba o foaie de hirtie, scrise matusii sale o scurta scrisoare, cerindu-i sa i se dea explicatii la ceea ce lasase Lydia sa-i scape, daca lucrul acesta nu era incompatibil cu secretul pe care voisera sa-l pastreze.
Intelegi, cred, adauga ea, cit de curioasa sint sa stiu cum de s-a putut afla in mijlocul dumneavoastra, la un asemenea eveniment, o persoana fara nici o legatura cu vreunul dintre noi si oarecum straina de familie. Te rog scrie-mi imediat si fa-ma sa inteleg acest lucru, doar daca, din motive foarte serioase, nu trebuie sa pastrezi secretul pe care Lydia pare sa-l socoteasca necesar; atunci, va trebui sa ma multumesc cu ignoranta.
"Ceea ce totusi nu se va intâmpla", isi spuse in sinea ei, si sfirsi scrisoarea: Si, scumpa matusica, daca nu-mi vei spune totul, ca sa aflu in mod cinstit, voi fi desigur nevoita sa uzez de trucuri si stratageme pentru a afla.
     Delicata ei conceptie despre cinste o impiedica pe Jane sa-i vorbeasca Elizabethei, intre patru ochi, despre ceea ce lasase Lydia sa-i scape.
Elizabeth era foarte multumita de acest lucru.
Pina se va vedea daca intrebarile ei vor primi vreun raspuns, prefera sa nu aiba nici o confidenta.