Mindrie si Prejudecata - Partea XIII de Jane Austen publicat la 01.11.2013
Mindrie si Prejudecata - Partea XIII
     Capitolul LII
     Elizabeth avu satisfactia de a capata raspunsul asteptat, cit s-a putut de repede.
Cum primi scrisoarea, se pierdu in mica padurice unde cu greu ar fi deranjat-o cineva, se aseza pe o banca si se pregati sa fie fericita; lungimea scrisorii o convinsese ca nu cuprindea un refuz.
Strada Gracechurch
Septembrie 6
Scumpa mea nepoata, Am primit chiar acum scrisoarea dumitale si voi consacra toata dimineata aceasta raspunsului, fiindca prevad ca o scrisoare mica nu va cuprinde ceea ce am a-ti spune.
Trebuie sa-ti marturisesc ca rugamintea pe care mi-ai facut-o ma surprinde; nu m-am asteptat la ea din partea dumitale.
Cu toate acestea, sa nu crezi ca sint suparata; nu vreau sa-ti spun decit ca nu mi-am inchipuit ca era necesar ca dumneata sa-mi pui asemenea intrebari.
Dar daca preferi sa nu ma intelegi, iarta-mi impertinenta.
Unchiul este tot atit de surprins cit si mine si daca n-ar fi avut convingerea ca esti parte interesata, nu si-ar fi ingaduit sa procedeze asa cum a facut.
Dar, daca in chestiunea aceasta esti intr-adevar inocenta si nestiutoare, trebuie sa fiu mai explicita.
Chiar in ziua in care m-am intors de la Longbourn unchiul dumitale a primit o vizita cit se poate de neasteptata.
A venit domnul Darcy si au stat amindoi, inchisi, timp de citeva ore.
Totul se terminase inainte de sosirea mea; in acest fel, curiozitatea mea n-a fost atit de ingrozitor de exasperata cit pare sa fi fost a dumitale.
Venise sa-i spuna domnului Gardiner ca descoperise locul unde se aflau sora dumitale si domnul Wickham, ca ii vazuse si vorbise cu amindoi, cu Wickham de repetate ori, cu Lydia o data.
Dupa cite am inteles, plecase din Derbyshire numai o zi dupa noi, si venise la oras cu hotarirea de a-i urmari.

     Motivul marturisit era convingerea ca, din vina lui, netrebnicia lui Wickham nu fusese cunoscuta atit de bine, incit sa impiedice pe oricare tinara fata de caracter sa se indragosteasca sau sa aiba incredere in el.
Dinsul a dat, cu generozitate, intreaga vina pe gresita sa mindrie si a marturisit ca inainte considerase ca nu era de demnitatea lui sa supuna lumii intregi problemele sale personale.
Firea lui Wickham trebuia sa graiasca de la sine.

     Considera deci ca avea datoria sa intre in actiune si sa incerce sa remedieze un rau provocat din vina lui. Daca a avut si vreun alt motiv, sint convinsa ca nu e decit spre cinstea lui.
Era de citeva zile in oras cind a reusit sa-i descopere; avea insa un indiciu care l-a ajutat in cercetari, ceea ce noi nu aveam, si acesta constituise un temei in plus pentru hotârirea lui de a ne urma.
Se pare ca exista o persoana, o anume doamna Younge, care a fost acum citva timp guvernanta domnisoarei Darcy, si pe care a concediat-o din cauza unor nemultumiri, dar n-a spus de ce fel. Ea a luat, dupa aceea, o casa mare in strada Edward si se intretine, de atunci dind camere cu chirie.
Domnul Darcy stia ca aceasta doamna Younge era o cunostinta intima a domnului Wickham si, cum a ajuns in oras, s-a dus la ea pentru informatii. Dar au trecut doua-trei zile pina a putut scoate de la dinsa ceea ce dorea. Ea a refuzat sa tradeze secretul ce i se incredintase, inainte de a fi corupta cu bani, caci de fapt stia unde putea fi gasit prietenul ei.
Wickham, intr-adevar, se dusese la ea imediat, ce au sosit la Londra; si daca ar fi avut loc, s-ar fi stabilit la ea.
In cele din urma, buna noastra amica a procurat adresa dorita. Se aflau in strada...
Domnul Darcy l-a vazut pe Wickham si apoi a insistat s-o vada si pe Lydia.
Scopul lui, marturisise dinsul, fusese s-o convinga sa abandoneze situatia dezonoranta in care se afla si sa se reintoarca la familia ei, indata ce aceasta va fi fost convinsa s-o primeasca inapoi, oferindu-se s-o ajute cit ii va sta in puteri.
Pe Lydia a gasit-o insa absolut hotarita sa ramina pe loc. Nu-i pasa de nici una dintre rudele ei; nu dorea nici un ajutor de la el; nici nu voia sa auda sa-l paraseasca pe Wickham.
Era sigura ca o data si o data se vor casatori si pentru ea n-avea importanta cind.
Acestea fiindu-i sentimentele, nu mai raminea, crezuse dinsul, decit sa-i asigure si sa grabeasca o casatorie care, asa cum aflase fara nici o greutate la prima lui intrevedere cu Wickham, nu fusese niciodata in intentiile acestuia.
Ii mai marturisise si ca era silit sa paraseasca regimentul din cauza unor datorii de onoare foarte urgente si nu se sfiise sa puna toate urmarile rele ale fugii numai pe seama nesabuintei Lydiei.
Avea de gind sa-si dea imediat demisia; iar in privinta situatiei lui in viitor, nu intrevedea mare lucru.
Trebuia sa plece undeva, dar nu stia unde; stia insa ca nu va avea din ce trai. Domnul Darcy l-a intrebat de ce nu se insoara imediat cu sora dumitale.
Desi nu era de presupus ca domnul Bennet sa fie foarte avut, ar fi putut totusi face ceva pentru el si situatia lui s-ar fi imbunatatit treptat prin aceasta casatorie.
Wickham i-a raspuns, insa, ca mai nutrea speranta de a-si face efectiv o situatie prin casatorie, in vreun alt tinut.
Totusi, date fiind imprejurarile prin care trecea, era mai mult ca sigur ca n-ar fi rezistat ispitei unui aranjament imediat.
S-au intilnit de citeva ori, caci erau multe de discutat. Wickham dorea, bineinteles, mai mult decit putea capata dar, pina la urma, a trebuit sa fie rezonabil.
Dupa ce au stabilit totul intre ei, pasul urmator al domnului Darcy a fost sa-l puna la curent pe unchiul dumitale si a venit atunci, pentru prima oara, in strada Gracechurch, cu o seara inainte de a ma intoarce eu acasa.
Dar nu l-a gasit pe domnul Gardiner; si tot interesindu-se de el, domnul Darcy afla ca tatal dumitale era inca la dinsul, dar ca va pleca din oras a doua zi de dimineata. A socotit ca tatal dumitale nu era omul pe care sa-l poata consulta cu acelasi succes ca pe unchiul si, prin urmare, si-a aminat imediat vizita pina dupa plecarea lui.
Nu si-a lasat numele si pina a doua zi nu s-a stiut decit ca venise un domn pentru afaceri. Simbata a revenit.
Tatal dumitale plecase, unchiul era acasa si, asa cum am mai spus, au avut multe de vorbit. S-au intilnit din nou simbata si atunci l-am vazut si eu. Abia luni s-a stabilit totul: imediat ce amanuntele au fost fixate, s-a trimis un curier la Longbourn.
Dar oaspetele nostru era foarte indaratnic. Cred, Lizzy, ca pina la urma indaratnicia este adevaratul defect al caracterului sau.
A fost acuzat in diferite rinduri de multe pacate, dar acesta este cel adevarat. N-a lasat pe nimeni sa se ocupe de nimic si a facut totul singur, desi sint sigura (si n-o spun ca sa primesc multumiri, asa ca nu vorbi despre acest lucru) ca unchiul dumitale ar fi facut totul, cu draga inima.
S-au razboit impreuna mult timp, ceea ce era mai mult decit o meritau atit domnul cit si doamna interesati in chestiunea aceasta.
Pina la urma, insa, unchiul dumitale a fost silit sa cedeze si, in loc sa i se ingaduie sa fie de folos nepoatei sale, a fost silit sa se impace numai cu meritul aparent de a fi facut-o, ceea ce era un suparator nonsens; cred intr-adevar ca scrisoarea dumitale de azi-dimineata l-a bucurat foarte mult, caci face necesara o explicatie care ii va rapi penele de imprumut si va indrepta pretuirea catre cine o merita.
Dar, Lizzy, acestea nu trebuie sa treaca dincolo de tine sau, cel mult, de Jane.
Stii prea bine, cred, ce s-a facut pentru cei doi tineri.
     Trebuiau platite datoriile lui care se urca, presupun, la mai mult de o mie de lire, mai trebuie adaugata o alta mie la cea acordata Lydiei ca dota si obtinut brevetul lui de ofiter.
Motivul pentru care el singur voia sa faca totul ti l-am expus mai sus. El purta vina; rezerva lui si modul gresit in care judecase au facut ca firea lui Wickham sa fie atit de putin inteleasa si, in consecinta, sa fie primit si luat in seama asa cum fusese.
Poate ca era un pic de adevar in asta, totusi, ma intreb daca rezerva lui sau a oricui altcuiva putea fi facuta raspunzatoare de o asemenea intâmplare.
Dar, in pofida acestor vorbe frumoase, draga mea Lizzy, poti fi absolut sigura ca unchiul dumitale nu ar fi cedat in ruptul capului, daca n-am fi considerat ca domnul Darcy mai are si un alt interes in aceasta chestiune.
Dupa ce s-a solutionat totul, el s-a intors la prietenii sai care se aflau inca la Pemberley; dar a ramas stabilit ca va reveni la Londra inca o data, pentru nunta, si atunci urmau sa fie lichidate toate problemele banesti. Acum, cred ca ti-am povestit totul.
Este o relatare care, dupa cite spui, te va mira foarte mult; sper, cel putin, ca nu te va nemultumi in nici un fel.
Lydia a venit la noi; lui Wickham i s-a ingaduit sa vina in casa cind dorea. El s-a purtat intocmai ca atunci cind l-am cunoscut in Hertfordshire; nu ti-as spune cit de nemultumita am fost de purtarea ei in timpul cit a stat la noi daca n-as fi bagat de seama, din scrisoarea Janei, de miercurea trecuta, ca purtarea ei cind a venit acasa a fost la fel cu cea de aici si deci ceea ce iti voi povesti acum nu iti va provoca o noua mihnire.
I-am vorbit de nenumarate ori, in modul cel mai serios, aratindu-i toata imoralitatea comportarii ei si toata nefericirea pe care o adusese familiei sale.
Daca m-a auzit cumva, a fost din intimplare, caci sint sigura ca nu ma asculta. Am fost uneori de-a dreptul indignata; dar atunci imi aminteam de scumpele mele Elizabeth si Jane si de dragul lor am avut rabdare cu ea.
Domnul Darcy a revenit, punctual, si, asa cum v-a spus Lydia, a participat la cununie. A doua zi a luat masa la noi si urma sa plece iarasi din oras, miercuri sau joi.
Ai sa fii foarte suparata pe mine, scumpa mea Lizzy, daca profit de acest prilej pentru a-ti spune (ceea ce n-am indraznit pina acum sa-ti spun) cit de mult imi place?
Purtarea lui fata de noi a fost, in toate privintele, tot atit de incintatoare ca atunci cind eram in Derbyshire. Judecata si parerile lui, toate, ma incinta; nu-i lipseste nimic in afara de putin mai multa veselie si aceasta, daca se va insura in mod intelept, ar putea-o invata de la sotia lui.
L-am socotit foarte siret; de-abia daca ti-a pomenit vreodata numele. Dar siretenia se pare ca este la moda.
Iarta-ma, te rog, daca am indraznit prea mult, sau cel putin nu ma pedepsi atit de rau, incit sa ma excluzi de la P. ------palat-----
Nu voi fi cu totul fericita pina ce nu voi fi facut inconjurul parcului. Un docar scund cu o micuta si draguta pereche de ponei ar fi tocmai ce se potriveste.
Dar trebuie sa inchei; de o jumatate de ora ma cheama mereu copiii. A dumitale, cu toata dragostea, M. Gardiner
     Continutul acestei scrisori o arunca pe Elizabeth intr-o viltoare de simtaminte in care era greu sa hotarasca daca predomina bucuria sau durerea.
Vagile si incertele ei banuieli, izvorite din faptul ca nu stia exact ce facuse domnul Darcy in favoarea casatoriei surorii ei, banuieli pe care se temuse sa le incurajeze, socotindu-le ca o dovada de prea mare bunatate pentru a fi plauzibile, si ingrozindu-se, in acelasi timp, ca ar putea fi juste, din cauza dureroasei obligatii astfel create, se dovedeau adevarate, depasind chiar orice inchipuire.
Dinsul ii urmase intentionat la oras; luase asupra lui tot zbuciumul si toata umilinta impuse de o astfel de cercetare, fiind obligat sa se roage de o femeie de care avea, desigur, oroare si pe care o dispretuia; trebuise sa se intilneasca, sa se intilneasca des, sa argumenteze, sa convinga si, in sfirsit, sa mituiasca omul pe care dorise intotdeauna si din toate puterile sa-l evite, fiindca numai faptul de a-i pronunta numele era pentru el o pedeapsa.
Facuse toate acestea pentru o fata faţa de care nu putea avea nici consideratie, nici stima.
Inima ii soptea ca o facuse de dragul ei.
Dar speranta ii fu repede inabusita de alte considerente si curind isi dadu seama ca intreaga ei vanitate nu era suficienta pentru a o face sa creada in dragostea lui pentru ea, pentru o femeie care-l respinsese, si ca, stapinit de aceasta dragoste, ar fi in stare sa-si inabuse un simtamint atit de firesc ca sila in fata unei inrudiri cu Wickham. Cumnatul lui Wickham!
Orice fel de mindrie trebuia sa se revolte in fata unei asemenea inrudiri.
Dinsul facuse neindoielnc mult; ii era rusine cind se gindea cit de mult dar daduse interventiei lui un motiv care nu cerea un efort special pentru a fi crezut.
Era firesc sa simta ca gresise; era generos si dispunea de mijloace sa-si exercite generozitatea; si cu toate ca Elizabeth refuza sa se considere mobilul principal al actiunilor lui, putea totusi crede ca afectiunea ce-o mai avea pentru dinsa il stimulase poate in incercarile pe care le facuse pentru o cauza in care era substantial vorba de linistea ei sufleteasca.
Era dureros, nespus de dureros sa stie ca erau obligati fata de o persoana care nu putea, in nici un caz, primi o despagubire.
Lui ii datorau reabilitarea Lydiei, numele ei, totul.
Oh! Cit de rau ii parea de toate resentimentele impotriva lui, pe care si le incurajase vreodata, de toate cuvintele urite pe care i le adresase!
In sinea ei se simtea umilita; dar era mindra de el, mindra pentru ca, intr-o cauza in care fusese vorba de compasiune si onoare, fusese in stare sa se invinga pe sine.
Reciti laudele ce i le aducea matusa ei. Abia daca erau suficiente, dar ii faceau placere. Simti oarecare bucurie, desi amestecata cu pareri de rau, constatind cit de convinsi erau si unchiul si matusa ca intre domnul Darcy si dinsa existau dragoste si incredere.
     Fu trezita din ginduri si gonita de pe locul ei de apropierea cuiva; si inainte sa apuce pe o alta poteca, o ajunse din urma Wickham.
- Ma tem ca iti intrerup plimbarea solitara, scumpa sora, zise el, apropiindu-se.
- Chiar asa, replica Elizabeth zimbind, dar asta nu inseamna ca intreruperea trebuie sa fie suparatoare.
- Mi-ar parea foarte rau, daca ar fi. Noi am fost intotdeauna prieteni buni, iar acum sintem mai mult decit atit.
- Intr-adevar. Ies si ceilalti la plimbare?
- Nu stiu. Doamna Bennet si Lydia se duc la Meryton, cu cupeul.
Si asa, scumpa sora, am aflat de la unchiul si matusa ca ati vizitat domeniul Pemberley.
Elizabeth raspunse afirmativ.
- Aproape ca te invidiez pentru placerea avuta; dar pentru mine, cred c-ar fi prea mult, caci altfel m-as putea opri acolo, in drum spre Newcastle. Si ai vazut-o si pe batrina menajera, imi inchipui? Biata Reynolds! A tinut intotdeauna foarte mult la mine. Dar, desigur, nu v-a pomenit de numele meu.
- Ba da.
- Si ce-a spus?
- Ca ai intrat in armata, dar se teme ca... ai luat apucaturi rele. La o departare ca aceea, iti inchipui, lucrurile ajung ciudat de denaturate.
- Desigur, replica el, muscindu-si buzele.
Elizabeth spera sa-i fi inchis gura; curind dupa aceea el spuse insa: - M-am mirat vazindu-l pe Darcy in oras, luna trecuta. Am trecut de citeva ori unul pe linga celalalt. Ma intreb ce o fi facind acolo.
- Poate pregatiri in vederea casatoriei sale cu domnisoara de Bourgh, raspunse Elizabeth. Trebuie sa fie ceva special ca sa se duca el acolo in aceasta perioada a anului.
- Fara indoiala. L-ati vazut in timp ce va aflati la Lambton? Cred ca asa am inteles de la familia Gardiner.
- Da. Ne-a prezentat surorii lui.
- Si v-a placut?
- Foarte mult.
- Am auzit ca a cistigat intr-adevar neobisnuit de mult in ultimii doi ani. Cind am vazut-o pentru ultima oara, nu promitea prea mult. Ma bucur ca v-a placut. Sper ca va deveni o fata foarte reusita.
- Cred ca asa va fi; a depasit virsta ingrata.
- Ati trecut pe linga satul Kympton?
- Nu-mi amintesc sa fi trecut.
- V-am pomenit de el pentru ca acolo este parohia pe care trebuia s-o capat eu. Un loc cit se poate de frumos! O casa parohiala splendida! Mi-ar fi convenit din toate punctele de vedere.
- V-ar fi placut sa tineti predici?
- Deosebit de mult. As fi considerat ca face parte din datoria mea si, curind, efortul n-ar mai fi contat.
Omul nu trebuie sa se plinga; dar, la drept vorbind, ar fi insemnat atit de mult pentru mine! Linistea, izolarea specifice acestui fel de viata ar fi corespuns tuturor idealurilor mele de fericire!
Dar n-a fost sa fie. L-ati auzit pe Darcy vorbind vreodata de acest lucru, cind erati in Kent?
- Am auzit, dintr-o sursa pe care-o cred tot atit de buna, ca v-a fost lasata numai conditional, si in functie de hotarirea mostenitorului de azi.
- Ati auzit! Da, este ceva in asta; asa v-am spus si eu de la inceput, daca va amintiti.
- Si-am mai auzit ca a fost o vreme cind a tine predici nu era atit de mult pe gustul dumneavoastra, cit se pare ca este in prezent; ca v-ati fi exprimat hotarit intentia de a nu intra in ordinul preotesc si ca s-a ajuns la un compromis, in acord cu dorinta dumneavoastra.
- Ati auzit! Si nu este in intregime neintemeiat. Cred ca va amintiti ce v-am spus in chestiunea aceasta cind am vorbit prima oara despre ea.
Se aflau acum aproape de usa casei, caci Elizabeth mersese repede pentru a scapa de el; si, nedorind sa-l supere, de dragul surorii ei, raspunse, cu un zimbet voios, doar atit:
- Haide, domnul Wickham; sintem frate si sora, stii bine. Sa nu ne certam pentru trecut. Pe viitor, sper sa fim totdeauna de aceeasi parere.
Ii intinse mina; el i-o saruta cu o galanterie afectuoasa, desi nu prea stia ce atitudine sa ia, si intrara in casa.
     Capitolul LIII
     Domnul Wickham a fost atit de multumit de aceasta conversatie, incit niciodata nu s-a mai necajit nici el si nici n-a mai suparat-o pe draga lui sora Elizabeth, deschizind acest subiect; iar ea era incintata ca spusese destul ca sa-l fi potolit.
     Ziua plecarii lui si a Lydiei veni curind si doamna Bennet fu silita sa se supuna unei despartiri care, din cauza ca sotul ei nu voia pentru nimic in lume sa accepte proiectul de a se duce cu totii la Newcastle, parea probabil sa dureze cel putin un an de zile.
- Oh! Lydia mea draga, striga ea, cind ne vom vedea iara?
- Ah! Doamne! Nu stiu. Poate ca peste doi-trei ani.
- Scrie-mi foarte des, draga mea.
- Cit de des voi putea. Dar stii, femeile maritate n-au niciodata mult timp pentru scris. Surorile mele insa pot sa-mi scrie, n-au sa aiba nimic altceva de facut.
Urarile de bun ramas ale domnului Wickham fura mult mai calde decit ale sotiei sale. El zimbea, arata frumos si spuse multe lucruri dragute.
- E cel mai splendid cavaler pe care l-am vazut vreodata, exclama domnul Bennet, imediat ce se inchise usa in urma lui. Zimbaret si izmenit si dragastos cu noi toti. Sint extraordinar de mindru de el. Desfid chiar si pe Sir William Lucas sa poata produce un ginere mai valoros.

     Despartirea de fiica sa o indispuse mult pe doamna Bennet, timp de citeva zile.
- Ma gindesc mereu, spuse ea, ca nimic nu este mai rau decit sa te desparti de cei dragi; te simti atit de pierduta fara ei.
- Vezi, doamna, aceasta este consecinta casatoriei unei fiice, spuse Elizabeth. Trebuie sa te faca sa te simti mai multumita de faptul ca celelalte patru sint celibatare.
- Nu este vorba de asta. Lydia nu ma paraseste pentru ca s-a maritat, ci numai pentru ca s-a intimplat ca regimentul sotului ei sa fie atit de departe. Daca ar fi fost mai aproape, nu ar fi plecat atit de curind.
     Dar starea de indispozitie in care o aruncase acest eveniment nu dura mult si inima i se deschise pentru noi sperante, datorita unui zvon cate incepuse tocmai, sa circule.
Menajera de la Netherfield primise ordinul sa faca pregatiri in vederea sosirii stapinului ei care, in doua-trei zile, urma sa vina acolo la vinatoare, pentru citeva saptamini.
Doamna Bennet statea ca pe ghimpi. O tot privea pe Jane, zimbea si-si clatina capul.
- Ia te uita, ia te uita! Domnul Bingley va veni din nou, sora draga (caci doamna Philips era prima care ii adusese vestea).
Ei, cu atit mai bine. Nu ca mi-ar pasa. El nu inseamna nimic pentru noi, intelegi, iar eu, ce sa-ti spun, nu vreau sa mai dau ochii cu el. Totusi, e foarte binevenit la Netherfield, daca-i face placere.
Si cine stie ce se mai poate intimpla! Dar nu inseamna nimic pentru noi. Stii, sora draga, ne-am inteles de mult sa nu mai spunem o vorba despre asta. Si zi, e absolut sigur c-o sa vina?
- Poti fi sigura, replica cealalta, caci doamna Nichols a fost aseara in Meryton. Am vazut-o trecind si-am iesit si eu, anume ca sa aflu adevarul; si mi-a spus ca era absolut adevarat.
Vine cel mai tirziu joi; mai curind miercuri.
Se ducea la macelarie, mi-a spus, anume ca sa comande niste carne pentru miercuri si luase trei perechi de rate, tocmai bune de taiat.
     Cind auzi despre venirea lui, domnisoara Bennet se schimba la fata.
Erau multe luni de cind nu-i mai rostise numele in prezenta Elizabeth-ei; dar acum, imediat ce ramasera singure, spuse:
- Lizzy, am vazut ca te uitai la mine astazi, cind matusa ne-a vorbit despre zvonul care circula, si stiu ca aveam un aer nenorocit; dar sa nu-ti inchipui ca era din cine stie ce cauza prosteasca. M-am simtit numai incurcata, timp de o clipa, pentru ca stiam ca voi fi privita. Te asigur ca vestea nici nu ma bucura, nici nu ma intristeaza. Imi face placere un singur lucru si anume ca, venind singur, il vom vedea mai putin. Nu ca ma tem pentru mine insami, dar am groaza de comentariile celorlalti.
Elizabeth nu stia cum sa interpreteze venirea lui. Daca nu l-ar fi vazut la Derbyshire, ar fi putut presupune ca se reintorcea fara vreun alt scop decit cel marturisit; dar ea tot il mai credea indragostit de Jane si oscila intre presupunerea, mai probabila, ca el venea cu autorizatia prietenului sau si cea ca era destul de indraznet pentru a veni fara ea.
"Este totusi greu, se gindea ea uneori, ca bietul om nu poate veni intr-o casa pe care a inchiriat-o legal, fara sa dea nastere la toate aceste supozitii! Din partea mea, sa faca asa cum ii place".
In ciuda celor afirmate de Jane, convinsa fiind ca era exact ceea ce simtea cu prilejul venirii lui Bingley, Elizabeth isi putea da usor seama ca starea ei de spirit suferea din aceasta cauza. Era mai tulburata, mai inegala decit o vazuse vreodata.
Subiectul, care acum aproape un an fusese atit de calduros discutat de parintii lor, a fost din nou adus pe tapet.
- Cum o sosi domnul Bingley, dragul meu, ai sa te duci, desigur, sa-i faci o vizita, declara doamna Bennet.
- Nu, nu! M-ai silit sa-i fac o vizita anul trecut si mi-ai promis ca daca ma duc o sa se insoare cu una dintre fiicele mele. Dar n-a fost asa; si nu vreau sa fiu trimis din nou, cu un mesaj prostesc.

     Sotia sa ii demonstra cit de necesara era o astfel de atentie din partea tuturor domnilor din vecinatate, la intoarcerea lui la Netherfield.
- E o eticheta de care mi-e sila, raspunse domnul Bennet. Daca el doreste societatea noastra, n-are decit s-o caute. Stie unde locuim. N-am sa-mi irosesc eu timpul alergind dupa vecinii mei de cite ori pleaca si vin iar inapoi.
- Ei bine, tot ce stiu este ca o sa fie o cumplita grosolanie daca n-ai sa te duci. Totusi, asta n-o sa ma impiedice sa-l poftesc sa ia masa aici; sint hotarita.
Trebuie sa-l poftim in curând si pe Gouldingi si pe doamna Long. Asta face impreuna cu noi treisprezece, asa ca va fi la masa tocmai bine un loc pentru el.
Mingiindu-se cu aceasta hotarire, i-a fost mai usor sa suporte lipsa de politete a sotului; totusi, era foarte suparator sa stie ca toti vecinii ei puteau, prin urmare, sa-i vada pe domnul Bingley inaintea lor.
Cum ziua sosirii lui se apropia, Jane spuse surorii sale:
- Incepe sa-mi para rau ca vine. Nu mi-ar fi greu - l-as putea vedea cu toata indiferenta - dar abia daca mai pot rabda sa aud vorbindu-se fara incetare despre asta. Mama are intentii bune, dar nu stie - nimeni nu poate sti - cit sufar din cauza celor ce spune. Ce fericita o sa fiu cind va pleca de la Netherfield!
- As vrea sa pot spune ceva care sa te mingiie, raspunse Elizabeth, dar este cu totul peste puterile mele. Trebuie sa-ti dai seama de asta; si satisfactia obisnuita de a recomanda rabdare unuia care sufera imi este refuzata, pentru ca tu ai intotdeauna atit de multa!
     Domnul Bingley sosi. Prin intermediul servitorilor, doamna Bennet reusi sa fie instiintata inaintea tuturor, pentru ca timpul de neliniste si agitatie sa fie, pentru ea, cit mai lung cu putinta. Numara zilele ce trebuiau sa treaca pina sa-i poata trimite o invitatie, neavind speranta de a-l vedea inainte.
Dar in a treia dimineata de la sosirea lui in Hertfordshire il vazu, de la fereastra budoarului ei, intrind pe alee si venind calare inspre casa lor.
Isi chema imediat fiicele pentru a le impartasi aceasta bucurie.
Jane isi pastra, hotarita, locul la masa; dar Elizabeth se apropie de fereastra, pentru a-i face placere mamei sale.
Privi: il vazu pe domnul Darcy insotindu-l si se aseza la loc linga sora ei.
- E un domn cu el, mama, spuse Kitty; cine poate sa fie?
- Vreunul din cunoscutii lui, presupun, draga mea. Nu stiu deloc cine e.
- Ia te uita! striga Kitty, parca ar fi domnul acela care era mereu cu el, mai inainte. Domnul... cum ii zice... omul acela inalt si mindru.
- Dumnezeule mare, domnul Darcy! Asa este, jur. Ei bine, orice prieten de-al domnului Bingley va fi, fara indoiala, totdeauna binevenit la noi; dar altfel, trebuie sa spun ca am oroare chiar si de umbra lui.
Jane se uita la Elizabeth, surprinsa si interesata. Stia prea putine despre intilnirea lor din Derbyshire si de aceea o compatimea pe sora ei pentru stinjeneala pe care trebuia s-o simta acum, cind il vedea aproape pentru intiia oara, dupa scrisoarea lui explicativa.
Ambele surori erau destul de stingherite. Fiecare se induiosa pentru cealalta si desigur si pentru ea insasi; iar mama lor continua sa vorbeasca de antipatia ei pentru domnul Darcy si de hotarirea de a fi politicoasa cu el, numai pentru ca era prietenul domnului Bingley, fara ca vreuna dintre ele s-o auda.
Elizabeth avea insa motive de stinjeneala care nu puteau fi banuite de Jane, caci nu avusese pina atunci curajul sa-i arate scrisoarea doamnei Gardiner, sau sa-i vorbeasca despre schimbarea propriilor ei sentimente fata de domnul Darcy.
Pentru Jane, el nu putea fi decit un barbat respins de sora ei si ale carui insusiri ea le subapreciase; dar, dupa toate informatiile primite de Elizabeth, el era omul fata de care intreaga ei familie era indatorata, pentru cea mai mare binefacere posibila, omul pe care ea insasi il privea cu un interes, daca nu tot atit de cald, cel putin tot atit de indreptatit si firesc ca acela pe care Jane il avea pentru Bingley.
Uimirea Elizabethei la venirea lui la Netherfield, la Longbourn, pentru a o cauta din nou, din proprie vointa, era aproape tot atit de mare ca si cea care o cuprinsese la Derbyshire cind observase prima oara schimbarea din atitudinea lui.
Singele, dupa ce ii fugise din obraji, urca iarasi pentru o clipa, cu o mai mare stralucire, si un suris de incintare ii lumina ochii, in scurtul rastimp in care se gindi ca dragostea si nazuintele lui trebuie sa fi ramas neclintite: dar nu voia sa-si ingaduie sa fie sigura.
"Mai intii trebuie sa vad cum se va purta, isi spuse ea; va fi atunci destul de devreme pentru a nadajdui".
Se concentra asupra broderiei, straduindu-se sa fie calma, fara sa indrazneasca sa-si ridice ochii, pina ce o curiozitate plina de neliniste ii indrepta privirile spre chipul surorii sale, in timp ce servitoarea se apropie de usa.
Jane arata ceva mai palida decit de obicei, dar mai linistita decit se asteptase Elizabeth. La intrarea domnilor, chipul i se rumeni; ii primi totusi cu destula naturalete si cu o cuviinta in comportare, in care nu se vedea nici un semn de resentiment sau de exagerata complezenta.

Elizabeth spuse si unuia si celuilalt numai atit cit o cerea politetea si se aseza iarasi la lucru, cu o sirguinta pe care nu o avea deseori.
Cutezase sa-i arunce lui Darcy o singura privire. Arata serios, ca de obicei, si, se gindi ea, era mai mult asa cum fusese tot timpul la Hertfordshire decit cum il vazuse ea la Pemberley.
Dar, poate ca in prezenta mamei sale el nu putea fi ceea ce fusese fata de unchiul si matusa ei. Presupunerea era dureroasa, dar nu improbabila.
Pe Bingley il privise numai o clipa, dar fu destul ca sa vada ca arata si multumit si stinjenit.
     Doamna Bennet il primi cu o politete excesiva, care le facu pe cele doua fiice ale sale sa se simta rusinate, mai ales din pricina contrastului cu politetea rece si ceremonioasa a reverentei si cuvintelor adresate prietenului sau.
Elizabeth, mai ales, care stia ca lui ii datora mama ei salvarea fiicei sale preferate de la o mare si iremediabila rusine, se simti vexata si nenorocita in cel mai inalt grad, din cauza unei discriminari atit de prost plasata.
Dupa ce Darcy intreba ce mai faceau domnul si doamna Gardiner, intrebare la care ea ii raspunse incurcata, abia daca mai spuse ceva. Nu sedea linga dinsa, poate aceasta era cauza tacerii lui; dar in Derbyshire nu fusese astfel. Acolo vorbise cu rudele ei cind nu putuse vorbi cu ea.
Acum insa trecusera citeva minute fara sa-i auda glasul; si cind, din intimplare, incapabila sa-si stapineasca curiozitatea, isi ridica ochii inspre dinsul, il vedea privind-o pe Jane tot atit de des cit si pe ea si adesea nu se uita decit in podea.
Era, in mod vadit, mai ingindurat si mai putin dornic de-a face placere decit fusese cind se intilnisera ultima oara.
Elizabeth era dezamagita si furioasa pe ea insasi ca era astfel. "Puteam sa ma astept sa fie altfel? se intreba ea. Totusi, de ce a venit?"
Nu avea chef de conversatie cu nimeni in afara de dinsul, dar abia avea curajul sa-i vorbeasca.
Intreba de sora lui, dar mai mult nu putu.
     - E mult, domnule Bingley, de cind ati plecat de aici, spuse doamna Bennet.
Bingley recunoscu acest lucru, cu promptitudine.
- Incepusem sa ma tem ca nu o sa mai veniti niciodata inapoi. Lumea afirma ca de Sfintul Mihail aveti de gind sa plecati definitiv; totusi sper ca nu este adevarat.
De cind ati plecat s-au intimplat o multime de schimbari prin vecini. Domnisoara Lucas s-a maritat si e la casa ei, si una dintre fetele mele, la fel. Cu siguranta ca trebuie sa fi aflat din ziare. Stiu ca a fost si in The Times si in The Courier; desi nu era pus asa cum ar fi trebuit sa fie. Scria numai "... De curind George Wickham, Esq.,... cu domnisoara Lydia Bennet", fara sa scrie o vorbulita despre tatal ei, sau unde locuia, sau orice altceva. Unde mai pui c-a fost redactarea fratelui meu, Gardiner, si ma mir cum de s-a intimplat sa faca asa o balmajeala din treaba asta. Ati vazut anuntul?
Bingley ii raspunse ca da si ii prezenta felicitari.
Elizabeth nu indraznea sa-si ridice ochii. N-ar fi putut deci spune ce expresie avea domnul Darcy.
- Este minunat, desigur, sa ai o fiica bine maritata, continua doamna Bennet; dar, in acelasi timp, mi-e foarte greu, domnule Bingley, ca mi-a fost smulsa de linga mine. Au plecat tocmai la Newcastle, o localitate destul de departe catre nord, se pare, unde vor trebui sa ramina nu stiu cita vreme. Acolo e regimentul lui; banuiesc ca ati auzit ca a iesit din militie si a intrat in armata activa. Slava Domnului! Are el citiva prieteni, desi poate nu atitia cit merita.
Elizabeth, care stia ca tinta acestui atac era domnul Darcy, era atit de coplesita de rusine, incit abia mai putea sa stea locului.
Lucrul acesta ii dezlega insa limba, ceea ce nimic nu reusise s-o faca pina atunci; si il intreba pe Bingley daca avea de gind sa ramina la tara pentru moment. Citeva saptamini, credea dinsul.
- Dupa ce veti fi omorit toate pasarile dumneavoastra, domnule Bingley, spuse doamna Bennet, va rog poftiti si impuscati cite vreti pe domeniul domnului Bennet. Nu ma indoiesc ca va fi imens de fericit sa va indatoreze si va rezerva, pentru dumneavoastra, stolurile cele mai bune.
Elizabeth se simti si mai nefericita in fata unei amabilitati atit de inutile, atit de deplasate.
Daca frumoasele pespective care ii magulisera cu un an in urma s-ar fi ivit din nou, era convinsa ca totul ar fi mers catre acelasi sfirsit descumpanitor.
In clipa aceea simti ca ani intregi de fericire nu le-ar putea rasplati, pe Jane si pe ea insasi, pentru asemenea clipe de dureroasa consternare.
"Prima dorinta a inimii mele, isi spusese ea, este sa nu mai dau vreodata ochii cu nici unul dintre ei. Compania lor nu poate aduce nici o bucurie care sa compenseze penibilul clipei de fata. De nu i-as mai vedea vreodata, nici pe unul, nici pe celalalt!"
Totusi penibilul pe care ani intregi de fericire nu l-ar fi putut compensa se alina curind, simtitor, cind observa ca frumusetea Janei reaprindea pasiunea fostului ei admirator.
Cind intrase in camera, el ii vorbise doar putin, dar cu fiecare minut ce trecea tinara fata paru ca ii atrage tot mai mult atentia. O gasea tot atit de frumoasa ca si anul trecut, tot atit de buna si de naturala, desi nu chiar atit de vorbareata. Jane dorea mult sa nu se observe la ea nici o schimbare, si era cu adevarat convinsa ca vorbea ca intotdeauna; dar mintea ii era prea preocupata si nu isi dadea intotdeauna seama cind tacea.
Domnii se sculara sa plece si doamna Bennet, obsedata de politetea ei voita, ii pofti sa vina sa ia masa la Longbourn, peste citeva zile.
- Imi sinteti dator o vizita, domnule Bingley, adauga ea, pentru ca iarna trecuta, cind ati plecat la oras, imi promiseserati sa luati un prinz intim la noi indata ce va veti intoarce. Nu am uitat, vedeti bine; si va asigur ca am fost foarte dezamagita ca nu v-ati mai inapoiat sa va tineti promisiunea.
La aceste cuvinte, Bingley avu un aer putin incurcat si spuse ceva despre regretul lui de a fi fost impiedicat de treburi. Apoi plecara.
     Doamna Bennet fusese gata-gata sa-i pofteasca sa ramina la dejun chiar in ziua aceea; dar, desi avea intotdeauna o masa foarte buna, isi inchipuia ca mai putin de doua feluri inainte de friptura nu era destul de frumos pentru un om in privinta caruia isi facuse planuri atit de serioase, sau ca nu ar fi putut satisface apetitul si mindria cuiva care avea un venit de zece mii pe an.
     Capitolul LIV
     Imediat dupa plecarea lor, Elizabeth iesi din casa pentru a incerca sa-si recapete dispozitia sau, cu alte cuvinte, pentru a starui fara contenire asupra unor teme care sa i-o strice si mai rau.
Purtarea domnului Darcy o uimea si o contraria. "De ce a mai venit oare, daca a venit numai pentru a sta mut, grav si indiferent?" se tot intreba.
Nu putu sa-si raspunda in vreun fel care s-o multumeasca. "A continuat sa fie amabil, agreabil cu unchiul si matusa mea cind era in oras; de ce nu si cu mine?
Daca se teme de mine, de ce a venit aici?
Daca nu-i pasa de mine, de ce a stat tacut?
Ce om siciitor! Siciitor! Nu vreau sa ma mai gindesc la el".
Fara sa vrea isi respecta hotarirea putin timp pentru ca Jane, care venise dupa ea, se apropia cu o privire vesela ce dovedea ca dinsa era mai multumita decit Elizabeth de musafirii lor.
- Acum, ca a trecut aceasta prima intilnire, spuse ea, ma simt perfect linistita. Imi cunosc puterile si venirea lui nu ma va mai stingheri niciodata. Ma bucur ca va lua masa la noi, marti. Atunci se va vedea in mod public ca, de ambele parti, ne vedem numai ca niste cunostinte obisnuite si indiferente.
- Da, foarte indiferente, intr-adevar, spuse Elizabeth rizind. Oh! Jane, ai grija!
- Scumpa mea Lizzy, nu ma poti crede atit de slaba incit sa mai fiu, acum, in pericol.
- Cred ca te afli in marele pericol de a-l face sa fie mai indragostit de tine decit oricind.
     Nu i-au mai vazut pe domni pina marti; si, in acest rastimp, doamna Bennet lasa friu liber tuturor proiectelor de fericire pe care gentiletea si amabilitatea obisnuite ale domnului Bingley le reinviasera in cursul unei vizite de o jumatate de ora.
Marti se adunasera la Longbourn foarte multi invitati; si cei doi domni, care erau asteptati cu cea mai mare nerabdare, sosira, spre cinstea lor de sportivi, foarte exact.
Cind se indreptara spre sufragerie, Elizabeth urmari nerabdatoare, sa vada daca Bingley se va aseza la locul care ii revenise in toate petrecerile din trecut, linga sora ei. Mama sa, prudenta, stapinita de aceleasi ginduri, se abtinu sa-l pofteasca sa se aseze linga dinsa.
Cind intrara in camera, el paru sa sovaie; dar s-a intimplat ca Jane sa priveasca in jurul ei si sa surida. Hotarirea fu luata. Bingley se aseza singur linga dinsa.
Elizabeth privi catre prietenul lui cu un sentiment de triumf.
Darcy suporta cele petrecute cu o nobila indiferenta; iar dinsa ar fi avut motive sa-si inchipuie ca Bingley primise incuviintarea lui de a fi fericit, daca nu l-ar fi vazut intorcindu-si privirile inspre domnul Darcy, cu o expresie de panica pe jumatate rizatoare.
Purtarea lui fata de Jane, in timpul prinzului, era de natura a dovedeasca o admiratie care, desi mai rezervata decit inainte, o convinse pe Elizabeth de faptul ca, daca ar depinde numai de dinsul, fericirea Janei si a lui ar fi grabnic realizata.
Desi nu indraznea inca sa conteze pe urmari, se bucura totusi observindu-i purtarea. Era singura bucurie cu care se putea lauda, caci nu era deloc intr-o buna dispozitie.
Domnul Darcy se afla departe de ea, la celalalt capat al mesei. Sedea linga mama ei. Stia ca aceasta situatie nu putea sa le faca placere nici unuia dintre ei si nici sa-i puna intr-o lumina favorabila. Nu era destul de aproape pentru a auzi ceva din conversatia lor; dar vedea cit de rar isi vorbeau si ce rece si ceremonioasa le era atitudinea, de cite ori o faceau.
Lipsa de gentilete a mamei sale o facea pe Elizabeth sa simta si mai dureros tot ce-i datorau; si uneori ar fi dat orice pe lume pentru privilegiul de a-i spune ca bunatatea lui nu era nici necunoscuta si nici neapreciata de toti membrii familiei sale.
Spera ca in seara aceea vor gasi prilejul sa se apropie unul de altul; ca vizita nu se va termina fara sa-si poata spune ceva mai mult decit putinele cuvinte pe care le rostise la sosire.
Momentele de neliniste, penibile, petrecute in salon inainte de venirea domnilor, fura atit de stupide si plicticoase, incit deveni aproape nepoliticoasa.
Astepta clipa cind vor intra ca pe singura sansa de care depindea toata multumirea ei din seara aceea.
"Daca acum nu va veni catre mine, isi spunea Elizabeth, voi renunta la dinsul pentru totdeauna".
Domnii intrara; si el paru ca va raspunde asteptarilor fetei, dar vai! doamnele se gramadisera prea strins in jurul mesei unde domnisoara Bennet prepara ceaiul si Elizabeth turna cafeaua, incit linga dinsa nu era un singur loc in care sa poata incapea un scaun.
Iar cind domnii se apropiara, una dintre fete se aseza si mai lipit de ea si-i spuse in soapta:
- N-am sa las domnii sa ne desparta; sint hotarita. N-avem nevoie de nici unul dintre ei, nu este asa?
Darcy se indrepta catre un alt colt al camerei. Elizabeth il urmari cu ochii, pizmui pe toti acei carora le vorbea, abia avu rabdare sa serveasca pe careva cu cafea si apoi se supara ingrozitor pe ea insasi pentru ea era atit de stupida.
"Un barbat care a fost respins o data!
Cum am putut sa fiu atit de nebuna incit sa astept ca dragostea lui sa revina? Exista oare vreun barbat care sa nu se revolte impotriva unei astfel de slabiciuni cum ar fi a doua cerere in casatorie adresata aceleiasi femei?
Nu exista jignire mai oribila pentru sentimentele lor".
Se inviora totusi putin cind il vazu aducindu-si singur inapoi ceasca de cafea si se folosi de prilej pentru a-l intreba:
- Sora dumneavoastra inca se afla la Pemberley?
- Da; va ramine acolo pina la Craciun.
- Si e singura de tot? Prietenii domniei sale au plecat toti? - Doamna Annesley este cu dinsa. Ceilalti au plecat de trei saptamini la Scarborough.
Elizabeth nu mai gasi nimic de spus; dar daca el dorea sa stea de vorba cu dinsa, poate ca ar avea mai mult succes.
Ramase totusi citeva minute linga ea, tacut; in cele din urma, cum tinara de linga Elizabeth incepuse iar sa-i sopteasca ceva, se indeparta.

     Dupa ce s-a strins serviciul de ceai si s-au aranjat mesele de carti, toate doamnele s-au ridicat si Elizabeth spera din nou sa-l vada apropiindu-se de ea, dar sperantele i-au fost toate rasturnate cind il vazu cazind victima doamnei Bennet, in goana ei dupa jucatori de whist si, dupa citeva clipe, asezat la masa de joc.
Pierdu orice speranta de a mai avea vreo bucurie.
Erau fixati pentru toata seara la mese de joc diferite si nu mai avea nimic de nadajduit decit ca ochii lui sa se indrepte atit de des catre coltul unde se afla dinsa, incit sa joace tot atit de prost ca si ea.
Doamna Bennet planuise sa-i opreasca pe cei doi domni din Netherfield pentru cina; dar, din nefericire, trasura lor trasese la scara inaintea tuturor celorlalte si nu avu prilejul sa-i retina.
- Ei bine, fetelor, exclama dinsa, cum ramasera intre ele, ce aveti de zis de ziua de azi? Cred ca s-au petrecut toate cit se poate de bine, va asigur. Prinzul s-a prezentat cum n-am mai pomenit de mult. Vinatul a fost fript tocmai la tanc si toti au spus ca n-au mai vazut vreodata o pulpa atit de grasa. Supa a fost de cincizeci de ori mai buna decit cea pe care au avut-o saptamina trecuta la familia Lucas; chiar si domnul Darcy a recunoscut ca potirnichile erau remarcabil de bine pregatite si imi inchipui ca el are cel putin doi-trei bucatari frantuji.
Si Jane, draga mea, nu te-am vazut niciodata mai frumoasa.
Doamna Long spunea si ea la fel, fiindca am intrebat-o daca era adevarat sau nu. Si ce crezi ca a mai spus? "Ah! Doamna Bennet, o s-o vedem la Netherfield pina la urma!". Asa a spus, intr-adevar.
Sint convinsa ca doamna Long este una dintre cele mai bune fapturi care au existat vreodata; iar nepoatele ei sint fete foarte binecrescute si deloc frumoase. Imi plac enorm.
Pe scurt, doamna Bennet era intr-o dispozitie extraordinara.
Vazuse in purtarea lui Bingley fata de Jane atit cit sa fie convinsa ca, pina la urma, fiica ei il va lua; si cind era bine dispusa, sperantele pe care le nutrea pentru familia ei erau atit de departe de orice ratiune, incit se simti dezamagita cind nu-l vazu venind, in ziua urmatoare, pentru a-si prezenta cererea in casatorie.
- A fost o zi tare placuta, spuse domnisoara Bennet Elizabeth-ei. Musafirii pareau sa fie atit de bine alesi, atit de potriviti. Sper ca vom mai putea fi des impreuna.
Elizabeth zimbi.
- Lizzy, nu trebuie sa faci asta. Nu trebuie sa ma banuiesti. Asta ma umileste. Te asigur ca m-am obisnuit sa ma bucur de conversatia lui ca de a unui tinar agreabil si cu bun-simt, fara sa mai doresc altceva in afara de asta. Sint perfect convinsa, din purtarea lui de acum, ca nu a avut niciodata intentia sa-mi solicite dragostea. Totul se datoreaza numai faptului ca este binecuvintat cu atita amabilitate si ca e mai dornic de-a face placere celor din jur decit oricare alt om.
- Esti foarte cruda, ii raspunse Elizabeth, nu-mi dai voie sa zimbesc, dar ma provoci tot timpul s-o fac.
- Cit de greu este sa fii crezuta uneori! Si cit de imposibil, alteori! Dar de ce-oi fi voind sa ma convingi ca simt mai mult decit recunosc eu?
- Iata o intrebare la care cu greu as sti cum sa raspund. Tuturor ne face placere sa dam lectii, cu toate ca nu-i putem invata pe ceilalti decit ceea ce nu merita sa fie stiut. Iarta-ma; si daca starui in indiferenta ta, nu ma lua pe mine drept confidenta.
     Capitolul LV
     La citeva zile dupa aceasta vizita, domnul Bingley veni din nou, dar singur. In aceeasi dimineata prietenul lui plecase la Londra, dar urma sa se reintoarca dupa zece zile.
Ramase la ei mai mult de o ora si era intr-o dispozitie excelenta.
Doamna Bennet il invita sa ia prinzul la dinsii; dar, cu multa parere de rau, el ii marturisi ca era angajat in alta parte.
- Cind veti mai veni rindul viitor, sper sa avem mai mult noroc.
El se va simti deosebit de onorat oricind... altadata... etc. etc.: si daca domnia sa ii va ingadui, va profita de primul prilej pentru a-i prezenta omagiile.
- Puteti veni miine? Da; nu avea nici un fel de angajament pentru ziua urmatoare; si invitatia a fost acceptata cu placere.
     Bingley a venit, si inca atit de devreme, incit nici una dintre doamne nu era imbracata. Doamna Bennet fugi, in capot si cu parul pe jumatate pieptanat, la fiica sa si ii striga:
- Scumpa mea Jane, grabeste-te si fugi jos. A venit, a venit domnul Bingley. A venit cu adevarat. Grabeste-te, grabeste-te. Ei! Sarah! Vino imediat la domnisoara Bennet si ajut-o sa-si puna rochia. Lasa coafura domnisoarei Lizzy.
- Vom cobori cit vom putea de repede, spuse Jane; dar Kitty cred ca este mai avansata decit oricare dintre noi pentru ca a urcat in camera ei de o jumatate de ora.
- Oh! Las-o incolo pe Kitty! Ce legatura are ea cu el? Haide, mai iute, mai iute! Unde iti este esarfa, draga mea?
Cind insa mama sa iesi din camera, Jane nu se lasa convinsa sa coboare neinsotita de una dintre surori.
Aceeasi grija de a-i lasa singuri se facu din nou observata in timpul serii.
Dupa ceai, domnul Bennet se retrase in biblioteca, asa cum ii era obiceiul, iar Mary urca sus la pianul ei.
Doua piedici din cinci fiind astfel inlaturate, doamna Bennet statu mult timp, uitindu-se la Elizabeth si Catherine si facindu-le semne din ochi, dar fara sa reuseasca sa le impresioneze. Elizabeth nu voia s-o inteleaga; si cind in cele din urma Kitty ii observa semnele, o intreba cu toata nevinovatia:
- Ce este, mama? De ce-mi faci semne cu ochiul? Ce trebuie sa fac? - Nimic, fetito, nimic. Nu ti-am facut nici un semn.
Mai statu atunci linistita cinci minute; dar, incapabila sa lase sa-i scape un prilej atit de pretios, se ridica brusc si, spunindu-i lui Kitty: "Vino incoace, inimioara mea; vreau sa-ti spun ceva", o scoase afara din camera.
Jane ii arunca Elizabethei imediat o privire in care se citea toata disperarea ei in fata acestui vadit aranjament si rugamintea ca dinsa sa nu cedeze.
In citeva minute, doamna Bennet deschise usa pe jumatate si o chema.
- Lizzy, scumpa mea, vreau sa-ti vorbesc.
Elizabeth fu silita sa iasa.
- Am putea foarte bine sa-i lasam si singuri, intelegi, ii spuse mama, indata ce ajunse in hol. Kitty si cu mine ne ducem sus in camera mea. Elizabeth nu facu nici o incercare de a discuta cu maica-sa, dar ramase linistita in hol pina ce pleca impreuna cu Kitty; apoi se reintoarse in salon.
Planurile doamnei Bennet pentru ziua aceea ramasera infructuoase.
Bingley a fost tot ce se poate inchipui mai fermecator, in afara de logodnic oficial al fiicei sale.
Degajarea si veselia lui facura din el un partener extrem de agreabil pentru a petrece seara; si el a suportat atentiile deplasate ale mamei si i-a ascultat toate remarcile prostesti, cu o rabdare si o stapinire de sine deosebit de agreabile pentru fiica.
Aproape ca nici nu a fost nevoie de o invitatie pentru ca sa ramina la cina; si inainte de a pleca, s-a stabilit si un aranjament - mai mult intre dinsul si doamna Bennet - ca sa pofteasca a doua zi de dimineata sa vineze impreuna cu sotul ei.
     Dupa aceasta zi, Jane nu mai pomeni nimic despre indiferenta ei.
Intre surori nu se mai spuse nici un cuvint despre Bingley; dar Elizabeth se duse la culcare fericita pentru ca era incredintata ca totul trebuia sa se desavirseasca in curind, cu conditia ca domnul Darcy sa nu se intoarca inaintea termenului fixat.
Dar, in fond, era aproape convinsa ca toate aveau, desigur, loc cu concursul acelui domn.
Bingley a fost punctual la intilnire; el si domnul Bennet si-au petrecut dimineata impreuna, asa cum se stabilise.
Tatal Janei era cu mult mai agreabil decit se asteptase tovarasul lui de vinatoare. Nu gasi la Bingley nici infumurare, nici lipsa de judecata, ca sa-i stirneasca ironia sau sa-l dezguste si sa-l faca tacut, si domnul Bennet a fost mai comunicativ si mai putin ciudat decit il vazuse celalalt vreodata.
Bingley, bineinteles, se intoarse cu el la masa; si seara, doamna Bennet isi folosi din nou inventivitatea cu scopul de a-i inlatura pe toti din preajma lui si a fiicei sale.
Curind dupa ceai, Elizabeth trecu in salon, caci avea de scris o scrisoare; cum toti ceilalti urmau sa se aseze la carti, nu putea fi nevoie de ea pentru a contracara planurile mamei sale. Dar dupa ce sfirsi scrisoarea si se reintoarse in salon constata, spre nesfirsita ei mirare, ca avea motive sa creada ca mama ei fusese prea isteata pentru ea.
Cind deschise usa, vazu pe sora ei si pe Bingley stind impreuna in fata caminului si avind aerul sa fie angajati intr-o serioasa conversatie; si daca acest lucru nu ar fi iscat nici o banuiala, chipurile amândurora, cind se intoarsera, departindu-se in graba unul de altul, ar fi dovedit-o tuturor.
Situatia lor era destul de penibila; dar a ei personal, se gindi Elizabeth, inca si mai rea. Nici unul nu spuse un cuvint si Elizabeth era pe punctul de a se retrage cind Bingley, care se asezase, ca si sora ei, se ridica deodata, ii sopti Janei citeva cuvinte si fugi afara din camera.
Jane nu putea sa aiba rezerve fata de Eiizabeth cind stia ca o marturisire ii va face placere; si, imbratisind-o imediat, recunoscu, viu emotionata, ca era fiinta cea mai fericita din lume.
- E prea mult, adauga ea, mult prea mult. Nu o merit! Oh! de ce nu este toata lumea atit de fericita?
Eiizabeth o felicita cu o sinceritate, o caldura si o incintare pentru care cuvintele sint prea sarace ca sa le exprime.
Fiecare fraza afectuoasa fu un proaspat izvor de fericire pentru Jane.
Dar nu-si ingadui - pentru moment - sa stea cu sora ei sau sa-i povesteasca nici jumatate din ceea ce avea insa de spus.
- Trebuie sa fug imediat la mama, striga ea. Nu vreau, pentru nimic in lume, sa nesocotesc grija ei plina de dragoste sau s-o las sa afle de la altcineva decit de la mine.
El s-a si dus la tata. Oh! Lizzy, sa stii ca ceea ce ai de povestit va face atita placere intregii tale familii! Cum sa indur atita fericire?
Se grabi apoi sa ajunga la maica-sa care sparsese, anume, partida de carti si sedea sus cu Kitty.
Ramasa singura, Elizabeth zimbi de rapiditatea si usurinta cu care se rezolvase, in sfirsit, un lucru ce le daduse atitea luni de zile de incertitudine si necazuri.
"Si acesta este, isi spuse ea, rezultatul circumspectiei pline de ingrijorare a prietenului sau, al falsitatii si uneltirilor surorii sale, rezultatul cel mai fericit, mai intelept si mai logic".
Bingley, a carui convorbire cu tatal ei fusese scurta si mersese la tinta, se reintoarse in citeva minute.
- Unde este sora dumitale? o intreba grabit in timp ce deschidea usa.
- Cu mama, sus. Va cobori intr-o clipa, cred.
El inchise atunci usa si, apropiindu-se de dinsa, o ruga sa-l felicite si sa-i acorde afectiunea ei de sora.
Elizabeth isi exprima sincer si din toata inima incintarea fata de perspectivele lor de inrudire.
Isi strinsera miinile cu mare caldura; si apoi, pina la reintoarcerea surorii ei, trebui sa asculte tot ceea ce avea el de spus despre fericirea lui si despre perfectiunea Janei; si, in ciuda faptului ca avea in fata un indragostit, Elizabeth era cu adevarat incredintata ca toate sperantele lui de fericire erau bine intemeiate, caci se bazau pe mintea frumoasa si caracterul mai mult decit frumos al Janei si, in general, pe o similitudine de simtaminte si gusturi ale amindurora.
     A fost o seara de neobisnuita incintare pentru toti; bucuria din sufletul domnisoarei Bennet pusese pe chipul ei o stralucire atit de dulce si de insufletita, incit era mai frumoasa decit oricind.
Kitty suridea si zimbea prosteste si spera ca-i va veni si ei repede rindul.
Doamna Bennet nu era in stare sa gaseasca pentru consimtamintul si aprobarea ei cuvinte destul de calde ca sa-si poata exprima asa cum ar fi vrut sentimentele, desi timp de o jumatate de ora nu-i vorbi lui Bingley despre nimic altceva; iar cind domnul Bennet se alatura grupului lor, la masa de seara, glasul si comportarea lui aratau limpede cit de fericit era intr-adevar.
Totusi, de pe buzele sale nu iesi un singur cuvint in legatura cu evenimentul zilei pina ce musafirul lor nu-si lua ramas bun pentru noapte; dar imediat ce acesta pleca se intoarse catre fiica lui si-i spuse:
- Jane, te felicit. Vei fi o femeie foarte fericita. Jane se duse imediat la dinsul, il saruta si ii multumi pentru toata dragostea ce i-o purta.
- Esti o fata buna, replica el, si ma bucur la gindul ca tu vei face o casatorie atit de fericita. N-am nici o indoiala ca va veti intelege foarte bine. Firile voastre nu se deosebesc deloc. Sinteti atit de complezenti amindoi, incit tot cedind unul in favoarea celuilalt, nu veti putea lua niciodata o hotarire; atit de creduli incit toti servitorii va vor insela si atit de generosi, incit va veti depasi intotdeauna veniturile.
- Sper ca nu. Imprudenta si neglijenta in materie de bani ar fi de neiertat din partea mea.
- Sa-si depaseasca veniturile! Dragul meu Bennet, exclama sotia lui, ce tot spui? Pai are patru sau cinci mii pe an, si poate chiar mai mult. Apoi, adresindu-se fiicei sale: Oh, draga mea Jane, sint atit de fericita! Sint sigura ca n-am sa inchid ochii toata noaptea. Stiam eu cum se vor intimpla lucrurile. Intotdeauna am spus ca, pina la urma, asa va fi. Am fost sigura ca nu degeaba esti atit de frumoasa! Mi-aduc aminte ca in clipa in care l-am vazut, anul trecut cind a venit pentru prima oara in Hertfordshire, m-am gindit ca aveti toate sansele sa va uniti. Oh! Este tinarul cel mai chipes care a existat vreodata.
Wickham, Lydia fusesera uitati cu desavirsire.
Jane era, in afara de orice competitie, copilul ei preferat. In clipa aceea nu-i mai pasa de nimeni altul.
Surorile mai mici incepura sa o priveasca cu interes pentru bucuriile pe care Jane va fi poate in stare sa le reverse asupra lor, in viitor.
Mary se ruga pentru accesul la biblioteca de la Netherfield, iar Kitty, tare de tot, pentru citeva baluri acolo, in fiecare iarna.
Din acel moment, Bingley deveni un ospete de fiecare zi la Longbourn, sosind adesea inainte de micul dejun si raminind intotdeauna pina dupa cina, afara doar daca vreun barbar de vecin, pe care nu il puteau detesta indeajuns, nu-l poftea pentru prinz, invitatie pe care dinsul se simtea obligat s-o primeasca.
Elizabeth nu mai avea acum decit foarte putin timp pentru a sta de vorba cu sora ei caci, atita vreme cit Bingley era la ei, Jane nu avea ochi pentru nimeni altul; dar le era amindurora de mare folos, in timpul orelor de despartire, care trebuiau sa intervina uneori.
In absenta Janei, el era totdeauna linga Elizabeth pentru placerea de a vorbi despre logodnica lui; iar cind pleca Bingley, Jane cauta si ea acelasi mijloc de alinare.
- Ce bine mi-a parut, marturisi Jane intr-o seara, cind mi-a spus ca nici n-a stiut ca eu am fost la Londra, primavara trecuta. N-as fi crezut ca e posibil.
- Eu am banuit ca asa a fost, raspunse Elizabeth, dar ce justificare ti-a dat?
- Trebuie sa fi fost manevrele surorilor lui. Ele nu vedeau cu ochi buni apropierea noastra, si nu ma mir, caci ar fi putut face o alegere cu mult mai buna, din multe puncte de vedere.

     Cind insa vor vedea, lucru de care sint incredintata, ca fratele lor e fericit cu mine, vor intelege ca este cazul sa fie multumite si vom fi iarasi in termeni buni, desi intre noi nimic nu va mai putea fi niciodata cum a fost in trecut.
- Asta e cuvintarea cea mai neiertatoare, spuse Elizabeth, pe care te-am auzit vreodata tinind-o... Bravo, fata!
Intr-adevar, m-ar durea sa te vad iarasi lasindu-te inselata de pretinsa afectiune a domnisoarei Bingley.
- Ai putea oare sa crezi, Lizzy, ca in noiembrie trecut, cind a plecat la oras, era cu adevarat indragostit de mine si ca, in afara de convingerea ca eu eram indiferenta, nimic nu l-ar fi impiedicat sa se intoarca?
- A facut o mica greseala, desigur, dar asta e o dovada de modestie din partea lui.
Afirmatia aceasta a dus, fireste, la un panegiric din partea Janei asupra neincrederii in el insusi si asupra putinului pret pe care il punea pe propriile lui insusiri.
Elizabeth a fost multumita sa descopere ca dinsul nu tradase interventia facuta de prietenul lui; caci, desi Jane avea inima cea mai generoasa si iertatoare din lume, stia ca acest lucru ar fi facut-o sa aiba prejudecati impotriva lui Darcy.
- Sint cu siguranta fiinta cea mai fericita care a existat vreodata! exclama Jane. Oh! Lizzy, de ce am fost aleasa eu, singura dintre toti ai mei, si binecuvintata mai presus decit toti ceilalti?
Daca as putea sa te vad si pe tine tot atit de fericita!
Daca ar exista, numai, inca un asemenea barbat si pentru tine!
- Daca mi-ai da patruzeci de asemenea barbati, n-as putea fi, in nici un caz, atit de fericita cit esti tu.
Atita timp cit nu am firea ta, bunatatea ta, nu voi putea avea niciodata fericirea ta. Nu! Nu! Lasa-ma sa ma descurc singura; si, daca voi avea foarte mult noroc, s-ar putea sa mai dau de un alt domn Collins, in timp util.

     Desfasurarea evenimentelor in familia de la Longbourn nu putea ramine multa vreme in secret. Doamna Bennet era bucuroasa de privilegiul de a-l sopti doamnei Philips care cuteza, fara nici o permisiune, sa faca acelasi lucru la urechea tuturor vecinilor ei din Meryton.
Familia Bennet a fost urgent declarata cea mai norocoasa familie din lume, desi numai cu citeva saptamini in urma, cind Lydia fugise cu Wickham, fusese fapt dovedit pentru toti ca ei erau sortiti nenorocirii.